DREPT CIVIL - CONTESTATIE LA EXECUTARE
(Sentinta civila nr. 1676 din data de 20.06.2014 pronuntata de Judecatoria Calarasi)Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Calarasi la data de 14.02.2014, sub nr., contestatoarea X a formulat, in contradictoriu cu intimata Y contestatie la executare si, in contradictoriu cu intimata Z a formulat cerere de repunere in termenul de formulare a plangerii contraventionale impotriva procesului-verbal nr. 0003737/22.10.2013.
In motivare, petenta a aratat, in esenta, ca a luat cunostinta de procesul-verbal contestat la data primirii somatiei si a titlului executoriu.
Contestatoarea a precizat ca in data de 17.10.2013 a primit de la agentul constatator invitatia nr. 0003051 prin care i s-a adus la cunostinta obligatia de a se prezenta la sediul intimatei pentru verificarea cantarelor, motiv pentru care reprezentantul societatii a trimis-o pe angajata D. N. pentru a plati verificarea cantarelor, iar intimata in mod nelegal i-a solicitat sa semneze procesul-verbal de contraventie, desi nu avea imputernicire in acest sens.
Petenta mentioneaza ca angajata nu a stiut ce semneaza, iar actul de sanctionare a fost introdus in cutia cantarului unde a fost gasit la momentul primirii somatiei, astfel ca procesul-verbal a fost intocmit fara ca societatea sa fie legal reprezentata.
Contestatoarea a aratat si ca procesul-verbal este nelegal pentru indicarea angajatei in calitate de reprezentant al societatii, fiindu-i indicat CNP-ul acesteia, iar procesul-verbal de control metrologic a fost intocmit in 17.10.2013 si semnat de administratorul societatii, dar a fost completat 6 zile mai tarziu cu mentiunea intocmirii procesului-verbal de sanctionare.
Petenta a invocat si prescriptia executarii amenzii contraventionale, dat fiind ca nu a primit procesul-verbal in termen de o luna de la incheierea lui.
In drept, au fost invocate art. 711, 712, 714, 719 C.proc.civ. si art. 172-173 din OG nr. 92/2003.
La data de _ intimata Y a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea ca inadmisibila sau ca neintemeiata a actiunii, cu motivarea ca petenta nu critica actele de executare emise, ci doar procesul-verbal emis de cealalta intimata.
In drept, au fost invocate art. 205 C.proc.civ.
La data de _ contestatoarea a formulat raspuns la intampinare prin care a solicitat respingerea exceptiei inadmisibilitatii pentru considerentele expuse in contestatie.
In sedinta publica din data de _, petenta a formulat cerere completatoare prin care a solicitat si restabilirea situatiei anterioare executarii, avand in vedere ca intimata a procedat la executarea silita prin poprire.
La data de _ intimata Z a formulat intampinare prin care a invocat inadmisibilitatea cererii de repunere in termen si a plangerii, intrucat in cadrul contestatiei la executare nu se pot invoca motive de fapt si de drept privind titlul executoriu.
De asemenea, intimata Z a solicitat respingerea cererii de repunere in termen, intrucat petenta nu face dovada unor motive temeinice ce au impiedicat-o sa formuleze plangerea in termen legal.
In drept, au fost invocate art. 205 C.proc.civ., OG 20/1992, OG 27/2004 si OG 2/2001.
In cauza instanta a administrat proba cu inscrisuri si proba testimoniala in cadrul careia a fost audiata martora propusa de contestatoare, D. N.
Analizand materialul probator administrat in cauza, instanta retine urmatoarele:
Prin procesul-verbal nr. 0003737/22.10.2013, contestatoarea a fost sanctionata cu amenda in cuantum de 5000 lei pentru nerespectarea dispozitiilor art. 24 alin.1 din OG 20/1992, retinandu-se ca la data de 17.10.2013, ora 13.00, in magazinul din jud. Calarasi, X utilizeaza in tranzactii comerciale balanta electronica tip KSP-30, neverificata metrologic in termen (deci nu are un mijloc de masurare legal).
La rubrica "alte mentiuni" s-a consemnat: Administratorul societatii a trimis pentru ridicarea procesului-verbal de constatare a contraventiei gestionara D. N., care nu are nicio obiectiune.
In ceea ce priveste cererea de repunere in termenul de formulare a plangerii contraventionale, instanta va avea in vedere dispozitiile art. 186 C.proc.civ., aplicabile in cauza, potrivit carora: partea care a pierdut un termen procedural va fi repusa in termen numai daca dovedeste ca intarzierea se datoreaza unor motive temeinic justificate. Legea nu defineste aceste motive temeinic justificate, lasand instanta sa le aprecieze in functie de circumstantele fiecarei spete.
In cauza, instanta constata ca motivele invocate de contestatoare sunt atat nejustificate, cat si neverosimile, neputand conduce la admiterea cererii de repunere in termenul de formulare a plangerii contraventionale.
Sub acest aspect, petenta nu poate invoca faptul ca nu a putut prevede ca in urma controlului cantarului s-ar putea aplica sanctiuni contraventionale, atat timp cat este un profesionist si desfasoara zilnic activitate comerciala utilizand mijloace tehnice de masurare si avand obligatia de a cunoaste prevederile legale in materie. Prin urmare, sustinerea conform careia agentul constatator i-a solicitat sa trimita o persoana doar pentru a achita contravaloarea verificarilor este nefondata, atat timp cat in invitatia primita in data de 17.10.2013 se mentioneaza foarte clar scopul invitatiei, respectiv efectuarea unui control in temeiul OG nr. 20/1992, aceeasi lege care a constituit si temei al sanctionarii contraventionale.
De asemenea, instanta apreciaza ca, pentru semnarea in mod legal a procesului-verbal in calitate de contravenient de catre o persoana juridica nu este obligatorie prezenta administratorului societatii, actul de sanctionare putand fi semnat de orice prepus al societatii imputernicit de aceasta. Nici sustinerea conform careia martora D. N. nu avea imputernicire de a semna procesul-verbal, ci doar de a achita valoarea masuratorilor, nu poate fi retinuta de instanta, atat timp cat reprezentantul societatii a delegat-o pe aceasta (verbal) sa reprezinte societatea in relatia cu intimata Z prin trimiterea angajatei la sediul intimatei.
Din probele administrate in cauza, instanta nu poate identifica niciun motiv temeinic justificat care sa conduca la admiterea cererii de repunere in termen, atat timp cat se retine culpa societatii petente in omisiunea de a formula plangere contraventionala in termen.
In acest sens, nu se poate retine sustinerea martorei D. N. in sensul ca nu a cunoscut faptul ca a semnat un proces-verbal de sanctionare contraventionala, atat timp cat aceasta are abilitatea de a citi si a scrie, fiind angajata pe post de gestionar, iar procesul-verbal este lizibil intocmit. Totodata, este neverosimila si imprejurarea ca agentul constatator a pus actul de sanctionare in cutia cantarului, astfel ca reprezentantul societatii nu l-a putut gasi, atat timp cat cantarul a fost restituit in magazin, deci scos din cutie, ocazie cu care putea fi gasit si procesul-verbal.
In ceea ce priveste pretinsul fals intocmit de intimata Z, instanta apreciaza ca adaugarea mentiunilor privind sanctionarea societatii petente dupa data semnarii din 17.10.2013 nu produce vreo consecinta juridica, fiind evident ca a fost completat la o data ulterioara, dupa intocmirea procesului-verbal din 22.10.2013.
Toate aceste imprejurari invocate de petent implica, fara indoiala, culpa societatii, nefiind dovedite existenta motivelor temeinic justificate prevazute de art. 186 C.proc.civ.
In ceea ce priveste contestatia la executare, instanta constata ca petenta nu a invocat motive de nelegalitate ale actelor de executare intocmite, iar din analiza somatiei nr. si a titlului executoriu nr. rezulta ca au fost legal intocmite de catre intimata.
In consecinta, instanta va respinge ca neintemeiate cererea de repunere in termen si contestatia la executare, apreciind ca nu se mai impune pronuntarea asupra plangerii contraventionale ori a restabilirii situatiei anterioare executarii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Respinge cererea de repunere in termenul de formulare a plangerii contraventionale, formulata de contestatoarea X, in contradictoriu cu intimata Z.
Respinge ca neintemeiata contestatia la executare formulata de contestatoare in contradictoriu cu intimata Y.
Cu drept de apel in termen de 30 zile de la comunicare, cererea urmand a fi depusa la Judecatoria Calarasi.
Pronuntata in sedinta publica,.
-def. prin respingerea apelului

Sursa: Portal.just.ro
Alte spete
Reziliere contract de concesiune - Conditii - Decizie nr. 132/R din data de 07.02.2014Rectificare carnet de munca. Dispozitii legale - Sentinta civila nr. 651/LM din data de 13.03.2014
Divort. Exerxitarea autoritatii parintesti - Decizie nr. 503/A din data de 25.09.2014
Atribuire folosinta imobil. O.P. - conditii de admisibilitate - Decizie nr. 404/A din data de 18.07.2014
Rezolutie antecontract de vanzare cumparare - Decizie nr. 607/R din data de 24.11.2014
trafic de droguri - Sentinta penala nr. 9 din data de 22.01.2014
Acordul de recunoa?tere a vinova?iei incheiat de procurorul militar cu inculpatul cercetat pentru savar?irea infrac?iunii de conducere a unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substante prev. de art.336 alin.1 C.pen. Amanarea aplicarii pedepsei - Sentinta penala nr. 8 din data de 16.02.2016
Decizia de revocare din functia de conducere este o modificare unilaterala a contractului individual de munca in lipsa acordului salariatului. - Sentinta civila nr. 1230/Ap din data de 30.06.2017
Decizia de revocare din functia de conducere este o modificare unilaterala a contractului individual de munca in lipsa acordului salariatului. - Sentinta civila nr. 771/Ap din data de 04.05.2017
Insolventa. Anulare acte frauduloase. - Sentinta civila nr. 510/Ap din data de 22.04.2017
Contractele individuale de munca incheiate intre persoane fizice in calitate de experti desemnati si persoane juridice in derularea unor proiecte POSDRU finantate din Fondul Social European au natura unor contracte atipice de munca - Sentinta civila nr. 496/A din data de 16.04.2017
Insolventa. Art. 72 din Legea nr. 85/2014. Respingerea cererii de deschiderea procedurii insolventei formulata impotriva garantului ipotecar. Solidaritatea nu se prezuma potrivit art. 1034-1056 Cod civil. - Sentinta civila nr. 473/Ap din data de 16.03.2017
EXPROPRIERE. Art. 26 din Legea nr. 33/1994. Stabilirea valorii despagubirii. Metoda comparatiei directe. Alegerea comparabilei cu cea mai mica ajustare, cu caracteristicile cele mai asemanatoare cu terenul in litigiu. - Sentinta civila nr. 336/AP din data de 23.02.2017
Expropriere. Reglementand dreptul de retrocedare a imobilelor expropriate, Legea nr. 33/1994 prevede la art. 35 ca „daca bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate in termen de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat, - Sentinta civila nr. 71/Ap din data de 19.01.2017
Solicitare de sesizare a Curtii de Justi?ie a Uniunii Europene cu o intrebare preliminara, in temeiul dispozitiilor art. 276 din Tratatul privind func?ionarea Uniunii Europene. - Hotarare nr. 56/CP din data de 05.07.2017
Aplicarea unei pedepse mai reduse decat cea mentionata in acordul de recunoastere a vinovatiei. - Sentinta penala nr. 107/Ap din data de 14.02.2017
Legatura de cauzalitate intre fapta inculpatului si rezultatul produs. - Sentinta penala nr. 209/Ap din data de 17.03.2017
Reprezentarea succesorala in materia Legii nr. 10/2001. Amenajari de utilitate publica ulterioare notificarii, fara existenta unei autorizatii de constructie. - Decizie nr. 1500/Ap din data de 01.10.2016
Actiune in revendicare inadmisibila in conditiile in care s-a uzat de dispozitiile Legii nr. 10/2001. Imobil revendicat achizitionat in baza Legii nr. 112/1995. Securitatea raporturilor juridice. - Decizie nr. 1033/Ap din data de 15.07.2016
Obligatia de despagubire a A.A.A.S. –art 32 ind. 4 din O.U.G. nr. 88/1997. Contracte incheiate anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 137/2002. - Decizie nr. 295/Ap din data de 23.02.2016