Contestatie la executare

Prin sentinta  civila  nr. 726/2012 , pronuntata  in  dosar  nr.  522/208/2012, instanta a admis contestatia formulata de contestatoarea CMA in contradictoriu cu intimata D.G.F.PCS. A  fost anulata Decizia de instituire a masurilor asiguratorii nr. 1840/19.04.2011, emisa de intimata, precum si toate actele de executare intocmite in baza acesteia.
     Instanta  a retinut  ca :
            Prin contestatia la executare inregistrata pe rolul acestei instante la data de 16.02.2012, sub numarul 522/208/2012, ulterior precizata, contestatoarea CMA a solicitat instantei, in contradictoriu cu intimata D.G.F.P.
CSca, prin hotararea ce o va pronunta, sa dispuna anularea deciziei de instituire a masurilor asiguratorii nr.1840/19.04.2011, precum si toate actele de executare intocmite in baza acesteia de catre intimata.          
In motivare, a aratat ca, in perioada 22.02.2011-18.04.2011, contestatoarea a fost supusa inspectiei fiscale, iar la finele controlului efectuat au fost emise Decizia de impunere nr. 1821/18.04.2011 si Decizia de Instituire a masurilor asiguratorii nr. 1840/19.04.2011, specificandu-se ca are de platit suma de 36.091 lei, reprezentand T.V.A. in perioada supusa inspectiei fiscale si procedandu-se la sechestrarea mai multor bunuri. Sustine ca, dintre acestea, doar apartamentul din orasul C se afla in proprietatea comuna a contestatoarei si a sotului acesteia, iar restul bunurilor nu sunt detinute de catre aceasta. Decizia de instituire a masurilor asiguratorii nu este legala, intrucat nu rezulta ca ar exista pericolul instrainarii bunurilor proprietate personala. Intimata nu a intocmit procese-verbale de sechestru asigurator al bunurilor mobile si imobile, incalcand Ordinul Ministerului Finantelor nr. 2605/2010. Contestatoarea nu este de rea-credinta, achitand 50% din valoarea debitului contestat, iar decizia atacata nu este motivata, necuprinzand argumente obiective care au condus la luarea masurilor in discutie. Simpla convingere subiectiva a organului de inspectie fiscala, ca debitorul s-ar sustrage de la urmarire, nu este suficienta pentru a conduce la luarea masurilor asiguratorii.
Intimata a formulat intampinare, aratand, cu privire la capatul de cerere avand ca obiect contestatia impotriva deciziei de instituire a masurilor asiguratorii (singurul cu care instanta a mai ramas investita, dupa declinarea competentei pe celelalte capete de cerere din dosarul cu nr. 2186/208/2011), ca acestea au fost dispuse in conformitate cu prevederile art. 129 din O.G. nr. 92/2003, luarea acestora impunandu-se datorita faptului ca reclamanta figureaza cu obligatii la bugetul general consolidat.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Prin raportul de inspectie fiscala din data de 18.04.2011, intimata a stabilit existenta unor obligatii de plata in sarcina contestatoarei, respectiv TVA suplimentar de plata (2009-2010), in cuantum de 28.354 lei, la care s-au adaugat penalitati de intarziere in cuantum de 36.091 lei (f. 25).
In consecinta, a fost emisa Decizia de impunere nr. 1821/18.04.2011, decizie atacata de catre contestatoare pe calea recursului gratios (f. 7) precum si in contencios administrativ, instanta dispunand disjungerea capatului de cerere avand ca obiect contestatia impotriva acestei decizii si declinarea judecarii sale la Tribunalul Caras-Severin.
Prin Decizia nr. 1840/19.04.2011, emisa de ANAF, D.G.F.P. Caras-Severin, au fost luate masuri asiguratorii asupra mai multor active patrimoniale enumerate in referatul justificativ intocmit (f. 33), retinandu-se ca, prin actul administrativ-fiscal nr. 1821 din data de 18.04.2011, s-au stabilit in sarcina contestatoarei CMobligatii de plata in cuantum de 36.091 lei.
Referatul justificativ al masurilor asiguratorii (f.33) nu este motivat, formularul tipizat fiind completat doar cu datele mai sus mentionate, privind obligatiile de plata si actul administrativ-fiscal prin care au fost stabilite, respectiv bunurile selectate pentru aplicarea masurilor asiguratorii.
Contestatoarea a mai depus la dosarul cauzei certificatul de atestare fiscala nr. 15486/04.08.2011, din care rezulta ca PFA
CMA figura, la data respectiva (04.08.2011), cu obligatii de plata accesorii de 7737 lei, respectiv ca nu figureaza cu sume solicitate a fi restituite.
In drept, potrivit art. 129 alin.2 din C. proc. fiscala, se dispun masuri asiguratorii sub forma popririi asiguratorii si sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile si/sau imobile proprietate a debitorului, precum si asupra veniturilor acestuia, cand exista pericolul ca acesta sa se sustraga, sa isi ascunda ori sa isi risipeasca patrimoniul, periclitand sau ingreunand in mod considerabil colectarea.
De asemenea, potrivit alin.5 al aceluiasi articol, decizia de instituire a masurilor asiguratorii trebuie motivata si semnata de catre conducatorul organului fiscal competent.
     Conform alin. 11, impotriva actelor prin care se dispun si se duc la indeplinire masurile asiguratorii cel interesat poate face contestatie in conformitate cu prevederile art. 172.
Apoi, conform art. 9 din O.G. 92/2003, inaintea luarii deciziei organul fiscal este obligat sa asigure contribuabilului posibilitatea de a-si exprima punctul de vedere cu privire la faptele si imprejurarile relevante in luarea deciziei.
     Alin.2 prevede exceptiile, respectiv organul fiscal nu este obligat sa aplice prevederile alin. (1) cand: intarzierea in luarea deciziei determina un pericol pentru constatarea situatiei fiscale reale privind executarea obligatiilor contribuabilului sau pentru luarea altor masuri prevazute de lege; cand situatia de fapt prezentata urmeaza sa se modifice nesemnificativ cu privire la cuantumul creantelor fiscale; cand se accepta informatiile prezentate de contribuabil, pe care acesta le-a dat intr-o declaratie sau intr-o cerere; respectiv cand urmeaza sa se ia masuri de executare silita.
Vazand starea de fapt mai sus expusa precum si dispozitiile legale enuntate, instanta retine ca luarea masurilor asiguratorii prin decizia atacata nu s-a facut in conformitate cu prevederile legale, din doua motive.
In primul rand, masurile au fost luate fara ascultarea contribuabilului, respectiv a contestatoarei, in conditiile in care, in cauza, nu este incidenta niciuna dintre situatiile de exceptie enumerate de alin.2 al art. 9 din Codul de procedura fiscala.
In al doilea rand, organul fiscal nu a motivat in niciun mod luarea masurilor, neinvocand si nedovedind nicio situatie concreta din care sa rezulte ca este indeplinita conditia prevazuta de textul legal, respectiv aceea a existentei pericolului sustragerii, ascunderii sau risipirii patrimoniului contestatoarei, cu consecinta periclitarii sau ingreunarii colectarii.
Simpla completare a unui formular tipizat de catre intimata, fara ca decizia sa cuprinda elemente justificative concrete, aplicabile situatiei contribuabilului fata de care se ia masura, nu este de natura a suplini motivarea luarii unor masuri restrictive asupra patrimoniului contribuabilului, si pune instanta in imposibilitatea de a exercita controlul de temeinicie a masurii luate. Mai mult, in acest mod se aduce atingere dreptului de proprietate garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la CEDO, avand in vedere ca, desi a avut loc o restrangere a dreptului de proprietate al contestatoarei, nu s-a justificat in nici un mod cauza acestei restrangeri, or in analiza respectarii dreptului de proprietate de catre organele statale, o importanta cruciala revine proportionalitatii dintre ingerinta si motivele care justifica ingerinta in dreptul de proprietate.
Mai mult decat atat, instanta nu este in masura sa verifice nici sustinerea contestatoarei, potrivit careia nu toate bunurile asupra carora s-a luat masura sunt in proprietatea acestora, situatie ce se datoreaza tot motivarii deficitare a deciziei nr. 1840/19.04.2011.