Actiunea in constatarea clauzelor abuzive privind comisionul de risc. Calitate procesuala pasiva a sucursalelor. Prescriptia dreptului material la actiunea in restituirea sumelor percepute abuziv

Actiuni in anulare

Prin cererea adresata instantei si inregistrata sub nr.7677/212/2014*, la data de 11.03.2014, reclamantii F.D.R. si F.A.M., in contradictoriu cu paratele SC V. ROMANIA SA si SC V. ROMANIA SA- SUCURSALA CONSTANTA, au solicitat:
- sa se constate caracterul abuziv si nulitatea absoluta a clauzelor contractuale prevazute de art.5 lit.a din conventia de credit nr.0136212/2007, constand in comision de risc;
- obligarea paratei la restituirea sumei de 34.598, 74 lei (reprezentand 9368,23 CHF) constand in comision de risc perceput abuziv;
- obligarea paratei la plata dobanzii legale aferente acestei sume, incepand cu data formularii cererii de chemare in judecata, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea cererii, cu referire la clauza contractuala privind comisionul de risc, reclamantii au aratat ca acesta este o dobanda mascata sub denumirea de comision de risc, dobanda perceputa in aceasta situatie devine mai mare, iar riscul bancii si-l asuma clientii. Comisionul de risc nu s-a justificat legal, deoarece imprumutul este ipotecar, banca are drept garantie imobilul ipotecat, riscul valutar este acoperit prin plata in moneda creditului, plata intarziata este acoperita de dobanda penalizatoare, distrugerea imobilului este un risc acoperit de asigurarea obligatorie, imobilul adus ca garantie are o valoare evaluata mult peste suma imprumutata. Includerea comisionului de risc este o masura abuziva, de natura a crea un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, imprumutatul trebuind sa achite aceste comisioane fara a beneficia de posibilitatea restituirii la incetarea contractului, imprumutatul fiind acela care isi asuma toate riscurile. Nu se probeaza din partea bancii nicio contraprestatie pentru plata acestor comisioane. Disimularea unei parti a dobanzii sub denumirea de comision este o dovada a relei credinte a bancii, intrucat reprezinta o modalitate de inducere in eroare a clientilor si o modalitate de procurare a unui avantaj concurential contrar uzantelor cinstite ale comerciantilor.
Contractul este redactat de banca, pe un formular tip.
In drept, au fost invocate disp. Legii 193/2000 privind clauzele abuzive in contractele incheiate intre comercianti si consumatori, art., OG 21/1992, art.1088 C.civ., OG 13/2011.
La cerere au fost anexate, in copii, conventia de credit, plan rambursare credit, practica judiciara.
Parata SC V. ROMANIA SA a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea cererii.
In motivarea in fapt a intampinarii, parata a aratat ca sumele achitate cu titlu de comision de risc, fac parte din pretul contractului, precizand in mod clar ca acest comision de risc nu este o garantie pentru restituirea creditului, ci o parte a pretului pe care clientii il platesc pentru serviciul de finantare si este destinat acoperirii anumitor riscuri pe care parata le-ar putea suporta prin acordarea si derularea finantarii.
Parata a invederat retrospectiva legislativa raportata la speta, aratand ca art. 36 din OUG 50/2010 nu se aplica si contractului incheiat cu reclamantii.
Cu privire la capatul de cerere referitor la restituirea sumelor incasate cu titlu de comision de risc, parata a invocat:
- prescriptia dreptului material la actiune pentru restituirea acestor sume, fata de termenul general de prescriptie de 3 ani de la efectuarea platii nedatorate.
In cadrul apararilor de fond, cu privire la contractul de credit, parata a invederat ca acesta, pe langa caracterul de contract de adeziune, are si un caracter de contract ales, dorit, asumat de clienti. Normele legale permit existenta unor contracte preformulate, fiind prezumat de lege ca este de natura acestor tipuri de contracte ca nu exista o negociere pe fiecare clauza in parte. Partea cocontractanta ce se considera lezata trebuie sa faca dovada ca a solicitat modificarea unei clauze din contractul preformulat, iar cealalta i-a refuzat negocierea, impunandu-i semnarea contractului. Inainte de a scoate un produs pe piata, banca preformuleaza conditiile si clauzele conventiei de creditare si este obligata sa il comunice BNR. Textul contractului a fost preformulat de banca cu mult timp inainte de a se incheia conventia cu reclamantii, iar acestia aveau sau cel putin trebuiau sa aiba reprezentarea contractului sau cel putin a existentei unor clauze preformulate. Pe langa clauzele preformulate, exista si clauze specifice, asupra carora s-au purtat discutii dinaintea semnarii contractului. Clauza de la art. 5  lit. a nu poate fi considerata abuziva deoarece e prevazuta pe prima pagina a conventie de credit, insusita prin semnatura si cunoscuta de client inca din faza precontractuala, acestia au formulat o cerere de creditare inainte de incheierea contractului. Cu privire la sustinerea reclamantilor potrivit careia comisionul de risc nu are un echivalent intr-o contraprestatie si creeaza un dezechilibru in detrimentul consumatorului, parata a aratat ca nu se dovedeste dezechilibrul semnificativ pe care l-a creat aceasta clauza intre partile contractului, comisionul de risc nu este un echivalent al garantiei reale.
Parata a aratat ca comisionul de risc este perceput pentru gestionarea altor riscuri decat riscul de neplata, si anume riscul de neexecutare a garantiei si de neurmarire a acesteia, riscul de depreciere a garantiei, riscul de diminuare a valorii reale a sumelor incasate cu titlu de rata lunara.
Comisionul de risc este un element al pretului, DAE se compune din dobanda + comision de risc si reprezinta costul total, pretul pentru care banca a inteles sa contracteze.
In plus, incepand cu data de 23.08.2010 pentru acest contract de credit nu se mai datoreaza comision de risc, ci unul de administrare, ca urmare a incheierii unui act aditionat impus de OUG 50/2010, comision care a fost achitat pana la data de 31.10.2012. Comisionul nu este abuziv, deoarece nu a existat nici la momentul incheierii contractului, nici pe perioada derularii creditului, nicio prevedere legala care sa interzica perceperea acestui comision pentru costul finantarii.
Parata a invocat disp. Legii 193/2000, OUG 50/2010, art.969 C.civ., Decretul 167/1958.
La termenul de judecata din data de 02.04.2015, parata a depus note de sedinta prin care a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Sucursalei Constanta, intrucat aceasta nu este parte contractanta a raportului juridic dedus judecatii.
In probatiune, a fost administrata proba cu inscrisuri, interogatoriul partilor si expertiza contabila efectuata de exp. Ignat Aurica (filele 110-118).
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
In fapt, intre reclamantii F.D.R. si F.A.M., in calitate de imprumutatori si parata SC SC V. Romania SA, in calitate de imprumutator, s-a incheiat contractul de credit nr. 0136212/27.11.2007, pentru suma de 76.700 CHF, cu garantie ipotecara. Contractul a fost incheiat prin intermediul Sucursalei Constanta a SC V. Romania SA.
Conform art. 5 lit. a), s-a stabilit plata unui comision de risc de 0,22% aplicat la soldul creditului, platibil lunar, in zile de scadenta, pe toata perioada de derulare a conventiei.
Prin actul aditional nr.1/23.08.2010 comisionul de risc a fost redenumit comision de administrare, fiind prevazut la art.5.1 lit.a din conventia modificata.
Potrivit dispozitiilor art.248 C. pr. civ. instanta se va pronunta mai intai asupra exceptiilor de procedura si a celor de fond ce fac de prisos cercetarea in fond a pricinii.

Cu privire la exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Sucursalei Constanta a V. Romania SA, instanta retine ca initial conventia de credit a fost incheiata in numele societatii mama de catre directorul Sucursalei Constanta, inscrisul (instrumentum probationis) purtand antetul cu datele de identificare ale sucursalei. In continuare insa actul aditional din data de 23.08.2010 a fost incheiat chiar de catre Sucursala Constanta, care este semnatara a actului. Prin urmare, se poare retine ca si sucursala are calitatea de parte contractanta, nefiind determinate limitele mandatului acordat acestui dezmembramant cu capacitate procesuala distincta.
Pe cale de consecinta, instanta apreciaza exceptia ca neintemeiata si o va respinge in consecinta.
Cu privire la exceptia prescriptiei dreptului material la actiune pentru sumele reprezentand comision risc/administrare, invocata de parata prin intampinare, instanta o va respinge, pentru urmatoarele considerente:
Termenul de prescriptie pentru actiunea in valorificarea dreptului de creanta pentru restituirea prestatiilor achitate in baza unui act juridic anulat incepe sa curga la data constatarii de catre instanta a nulitatii, cu consecinta repunerii partilor in situatia anterioara, iar nu la momentul platii; prin urmare, odata cu constatarea nulitatii se deschide calea spre recuperarea sumelor platite in temeiul unei clauze declarate nula de catre instanta.
Prin urmare, instanta va respinge aceasta exceptie ca neintemeiata.

Cu privire la capetele de cerere avand ca obiect constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale prevazute in conventia partilor la art. 5 lit. a, privind "comisionul de risc", transformat prin actul aditional din data de 23.08.2010 in art.5.1 lit.a - "comision de administrare":

Primul pas in analiza caracterului abuziv al unei clauze contractuale, in temeiul Legii nr. 193/2000, este stabilirea aplicabilitatii acestei legi fata de contractul supus analizei, prin stabilirea calitatii partilor de consumatori, respectiv, comerciant.
Cu privire la calitatea partilor prin raportare la prevederile conventiei de credit si la dispozitiile art.2 din Legea 193/2000, instanta retine calitatea de consumatori a reclamantilor si de profesionist a paratilor.
Astfel, potrivit art. 2 "(1)Prin consumator se intelege orice persoana fizica sau grup de persoane fizice constituite in asociatii, care, in temeiul unui contract care intra sub incidenta prezentei legi, actioneaza in scopuri din afara activitatii sale comerciale, industriale sau de productie, artizanale ori liberale.
(2)Prin profesionist se intelege orice persoana fizica sau juridica autorizata, care, in temeiul unui contract care intra sub incidenta prezentei legi, actioneaza in cadrul activitatii sale comerciale, industriale sau de productie, artizanale ori liberale, precum si orice persoana care actioneaza in acelasi scop in numele sau pe seama acesteia."

Prin urmare, in cauza sunt aplicabile prevederile Directivei 93/13/CEE privind clauzele abuzive incheiate cu consumatorii, care a fost transpusa in dreptul intern prin Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori, avand in vedere calitatea partilor (comerciant, respectiv consumator).
Potrivit art. 4 din Legea nr. 193/2000:
"(1) O clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.
(2) O clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitate consumatorului sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau conditiile generale de vanzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv.
(3) Faptul ca anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociata direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, in cazul in care o evaluare globala a contractului evidentiaza ca acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Daca un comerciant pretinde ca o clauza standard preformulata a fost negociata direct cu consumatorul, este de datoria lui sa prezinte probe in acest sens.
(4) Lista cuprinsa in anexa care face parte integranta din prezenta lege reda, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive.
(5) Fara a incalca prevederile prezentei legi, natura abuziva a unei clauze contractuale se evalueaza in functie de:
a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului, la momentul incheierii acestuia;
b) toti factorii care au determinat incheierea contractului;
c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde.
(6) Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociaza nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerintele de pret si de plata, pe de o parte, nici cu produsele si serviciile oferite in schimb, pe de alta parte, in masura in care aceste clauze sunt exprimate intr-un limbaj usor inteligibil."

Asadar, urmatorul pas in analiza caracterului abuziv al unei clauze contractuale, in temeiul Legii nr. 193/2000, este stabilirea imprejurarii daca clauzele invocate ca fiind abuzive au fost negociate sau nu cu consumatorul.
Conform dispozitiilor normative citate anterior (art. 4 alin. (2) din Legea nr. 193/2000) o clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitate consumatorului sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau conditiile generale de vanzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv.
In speta, instanta constata ca aceasta conditie este indeplinita pentru art. 5.1 lit. a  pentru urmatoarele considerente:
Astfel, contractul intervenit intre parti reprezinta un contract standard, preformulat, clauzele prevazute in acest contract, fiind expresia vointei unilaterale a bancii, deoarece consumatorului nu i s-a dat posibilitatea de a influenta in vreun fel acest clauze.
In acest sens, desi banca a sustinut, in apararile sale, faptul ca intre parti ar fi existat o negociere cu privire la clauzele contractuale respective, nu a facut in nici un fel dovada acestei chestiuni de fapt, desi sarcina probei ii revenea, conform art. 4 alin. (3) din Legea nr. 193/2000, potrivit caruia daca un comerciant pretinde ca o clauza standard preformulata a fost negociata direct cu consumatorul, este de datoria lui sa prezinte probe in acest sens.
In ceea ce priveste sustinerile bancii in sensul ca negocierea contractului ar rezulta din selectarea de catre imprumutat a operatiunii de creditare, nu pot fi retinute de instanta, intrucat selectarea operatiunii de creditare nu echivaleaza in niciun fel cu negocierea directa a contractului destinat acelei operatiuni de creditare. Cu alte cuvinte, negocierea despre care face vorbire art. 4 din Legea 193/2000, presupune o dezbatere efectiva si directa intre comerciant si consumator pe marginea fiecarui contract in parte ce urmeaza a fi incheiat si care este destinat fiecarei operatiuni de creditare alese de consumator.
Pentru a retine ca este vorba despre clauze standard, preformulate, instanta are in vedere chiar Regulamentul BNR nr. 3/2007, care prevede ca orice produs bancar nou este supus verificarii BNR. Prin urmare, este vorba de un contract - tip, un standard pe care il valideaza BNR, din perspectiva anumitor norme bancare, inainte de a fi pus in vanzare. Vointa clientului se rezuma la a semna sau nu contractul, singura sa optiune fiind aceea de a alege intre diferite tipuri standard de contracte.
In jurisprudenta constanta a CJUE, acest sistem de protectie a fost justificat tocmai pe ideea ca, in ceea ce priveste atat puterea de negociere, cat si nivelul de informare, consumatorul se afla intr o situatie de inferioritate fata de vanzator sau furnizor, situatie care il determina sa adere la conditiile redactate in prealabil de vanzator sau furnizor, fara a putea exercita o influenta asupra continutului acestora.

Odata ce a fost stabilita calitatea partilor si caracterul de clauza ce nu a fost negociata in mod efectiv, ultimul pas in analiza caracterul abuziv al unei clauze contractuale il reprezinta evaluarea naturii abuzive a clauzei, prin raportare la criteriile si exceptiile prevazute in Legea 193/200 si jurisprudenta CJUE.
Jurisprudenta recenta a CJUE subliniaza caracterul restrictiv al exceptiei privind analiza obiectului principal al contractului si ofera clarificari in ceea ce priveste criteriile ce trebuie avute in vedere de instanta pentru analiza caracterului abuziv al unei clauze dintr-un contract incheiat cu consumatorii. Astfel, la 30 aprilie 2014, in cauza C 26/13, �rp�d K�sler, Hajnalka K�slern� R�bai impotriva OTP Jelz�logbank Zrt, CJUE a aratat (subl. ns.):
"39      Potrivit unei jurisprudente constante a Curtii, sistemul de protectie pus in aplicare de Directiva 93/13 se intemeiaza pe ideea ca, in ceea ce priveste atat puterea de negociere, cat si nivelul de informare, consumatorul se afla intr o situatie de inferioritate fata de vanzator sau furnizor, situatie care il determina sa adere la conditiile redactate in prealabil de vanzator sau furnizor, fara a putea exercita o influenta asupra continutului acestora (a se vedea printre altele Hotararea Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid, C 484/08, EU:C:2010:309, punctul 27 si jurisprudenta citata).
40      Avand in vedere o astfel de situatie de inferioritate, Directiva 93/13 obliga statele membre sa prevada un mecanism care sa asigure ca orice clauza contractuala care nu a facut obiectul unei negocieri individuale sa poata fi controlata pentru aprecierea eventualului sau caracter abuziv. In acest cadru, instanta nationala trebuie sa stabileasca, tinand cont de criteriile prevazute la articolul 3 alineatul (1) si la articolul 5 din Directiva 93/13, daca, avand in vedere imprejurarile proprii ale spetei, o astfel de clauza indeplineste criteriile bunei credinte, echilibrului si transparentei prevazute de aceasta directiva (a se vedea in acest sens Hotararea Invitel, C 472/10, EU:C:2012:242, punctul 22, si Hotararea RWE Vertrieb, C 92/11, EU:C:2013:180, punctele 42-48).
41      Cu toate acestea, articolul 4 alineatul (2) din Directiva 93/13 coroborat cu articolul 8 din aceasta permite statelor membre sa prevada, in legislatia prin care se transpune aceasta directiva, ca "aprecierea caracterului abuziv" nu se refera la clauzele avute in vedere de aceasta dispozitie, in masura in care aceste clauze sunt redactate in mod clar si inteligibil. Din dispozitia mentionata rezulta ca clauzele pe care le vizeaza nu fac obiectul unei aprecieri a eventualului lor caracter abuziv, ci, astfel cum a precizat Curtea, apartin domeniului reglementat de aceasta directiva (a se vedea in acest sens Hotararea Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid, EU:C:2010:309, punctele 31, 35 ?i 40).
42      Intrucat articolul 4 alineatul (2) din Directiva 93/13 prevede astfel o exceptie de la mecanismul de control pe fond al clauzelor abuzive care este prevazut in cadrul sistemului de protectie a consumatorilor pus in aplicare prin aceasta directiva, dispozitiei respective trebuie sa i se dea o interpretare stricta.
43      Aceasta vizeaza, in primul rand, clauzele care privesc "obiectul principal al contractului".
44      In cauza principala, instanta de trimitere ridica problema daca clauza III/2, in masura in care prevede ca cursul de schimb la vanzare al unei monede straine se aplica pentru calcularea ratelor unui imprumut contractat in aceasta valuta, se circumscrie "obiectului principal al contractului" de imprumut, in sensul acestei dispozitii.
45      In aceasta privinta, desi numai instanta de trimitere are competenta de a se pronunta cu privire la calificarea acestei clauze in functie de imprejurarile proprii spetei, nu este mai putin adevarat ca este de competenta Curtii sa desprinda din dispozitiile Directivei 93/13, in speta cele ale articolului 4 alineatul (2), criteriile pe care instanta nationala poate sau trebuie sa le aplice la examinarea unei clauze contractuale in raport cu acestea (a se vedea in acest sens printre altele Hotararea RWE Vertrieb, EU:C:2013:180, punctul 48 si jurisprudenta citata).
46      Or, Curtea a statuat deja ca articolul 4 alineatul (2) din Directiva 93/13 vizeaza numai stabilirea modalitatilor si a sferei controlului de fond al clauzelor contractuale ce nu au facut obiectul unei negocieri individuale, care descriu prestatiile esentiale ale contractelor incheiate intre vanzator sau furnizor si un consumator (Hotararea Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid, EU:C:2010:309, punctul 34)."
Cu privire la clauza prevazuta la art. 5.1. lit. a, privind comisionul de risc in cursul procesului, parata a sustinut constant ca acest comision nu este o garantie pentru restituirea creditului, ci o parte a pretului pe care clientii il platesc pentru serviciul de finantare si este destinat acoperirii anumitor riscuri pe care parata le-ar putea suporta prin acordarea si derularea finantarii.
Asadar, instanta desprinde concluzia ca, in esenta, parata intelege ca acest comision de risc nu acopera riscul de neplata a creditului, ci alte riscuri pe care parata le-ar putea suporta prin acordarea si derularea finantari, si anume riscul de neexecutare a garantiei si de neurmarire a acesteia, riscul de depreciere a garantiei, riscul de diminuare a valorii reale a sumelor incasate cu titlu de rata lunara.
Cu toate acestea, instanta constata ca nu aceasta a fost justificarea acestui comision la momentul incheierii contractului, in faza precontractuala.
Astfel in faza precontractuala nu exista indicii ca acest comision ar fi fost explicat, in cuprinsul contractului nu exista o definitie a notiunii de risc, in  sectiunea 3 pct. 5 din Conditiile Generale ale conventiei de credit, se arata �pentru punerea la dispozitie a creditului imprumutatul poate datora bancii un comision de risc".
Art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 prevede ca evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociaza nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerintele de pret si de plata, pe de o parte, nici cu produsele si serviciile oferite in schimb, pe de alta parte, in masura in care aceste clauze sunt exprimate intr-un limbaj usor inteligibil.
Legea nr. 193/2000 este legea de transpunere in dreptul national a cerintelor Directivei 93/13/CEE privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii si, in mod corespunzator, art. 4 alin. 6 din actul normativ national transpune prevederile art. 4 alin. 2 din Directiva care, de o maniera mai clara, mentioneaza ca "aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu priveste nici definirea obiectului contractului, nici justetea pretului sau a remuneratiei, pe de o parte, fata de serviciile sau bunurile furnizate in schimbul acestora, pe de alta parte, in masura in care aceste clauze sunt exprimate in mod clar si inteligibil".
Clauza contestata are ca obiect stabilirea unui comision, asadar a unui element component al costului creditului, ceea ce, aparent, ar plasa aceasta clauza sub incidenta art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 si, deci, aceasta clauza nu ar putea fi supusa controlului privind caracterul abuziv.
Trebuie insa observat faptul ca nici art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE, nici art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 nu exclud automat si nediferentiat de la controlul caracterului abuziv clauzele referitoare la pret, ci fac referire la adecvarea dintre pret si serviciile sau produsele oferite in schimb (fiind necesar sa existe o contraprestatie corespunzatoare pretului perceput - art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE: aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu priveste nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al pretului sau remuneratiei, pe de o parte, fata de serviciile sau de bunurile furnizate in schimbul acestora), precum si la necesitatea ca, pentru a nu putea face obiectul controlului, clauza referitoare la pret sa fie exprimata in mod clar si inteligibil.
Prin urmare, ceea ce poate si trebuie sa analizeze instanta este adecvarea contraprestatiilor partilor.
Sustinerea paratei poate fi avuta in vedere numai cu privire la acele comisioane care fac parte din costul creditului si carora le corespunde efectiv o contraprestatie. Or, acesta nu este cazul pentru comisionul de risc, deoarece pentru acesta nu exista nicio contraprestatie din partea bancii, in conditiile in care, pentru acoperirea riscului contractului exista o serie de alte garantii, imobiliare (ipoteca de rangul II asupra unui imobil al reclamantilor, ipoteca de rangul I fiind tot in favoarea paratei) si mobiliare (polita de asigurare cesionata in favoarea bancii).
Or, in prezenta cauza, clauza referitoare la comisionul de risc este doar o parte a costului contractului; partea cea mai importanta a costului contractului este data de dobanda la credit, la care se adauga o serie de comisioane, printre care si cel de risc.
Sectiunea 3, intitulata "Costuri" din conditiile generale ale conventiei de credit, la art. 3.5, defineste comisionul de risc ca fiind acel comision perceput pentru punerea la dispozitie a creditului, definitie care este identica in substanta cu cea oferita de art. 3.1 cu privire la dobanda curenta.
Nicio alta prevedere contractuala, fie ea din Conditiile generale sau speciale, nu ofera alte informatii cu privire la destinatia comisionului de risc, justificarea acestuia.
In consecinta, se constata ca pentru acelasi serviciu (acordarea creditului) se percep doua costuri, fara ca distinctia dintre aceste costuri sa fie exprimata in mod clar si inteligibil, asa cum cer art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE si art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000.
Acest comision a fost aplicat, fara sa se arate in functie de ce a fost stabilit, de ce totusi s-a impus aplicarea lui din moment ce existau garantiile imobiliare, cum a fost el negociat, de ce comisionul este nerambursabil, nerestituibil la finalul creditului in situatia neproducerii riscului sau daca se poate restitui in anumite situatii.
Aceasta clauza, din cauza modului in care este formulata si perceputa, fara nicio posibilitate de negociere, are caracterul unei clauze abuzive si s-a urmarit perceperea sub forma voalata a unui nou comision.
Perspectiva din care simpla determinare a pretului, sub forma unui procent din soldul creditului, ar reprezenta o exprimare clara si inteligibila a clauzei referitoare la pret nu poate fi primita, intrucat scindarea costului contractului induce ideea unor ratiuni diferite de percepere a componentelor pretului, ce trebuie cunoscute de cocontractant, trebuie sa fie transparente, conditie ce nu e indeplinita in speta.
De altfel, in preambulul Directivei 93/13/CEE se mentioneaza ca, desi aprecierea caracterului abuziv nu se efectueaza asupra raportului calitate/pret al bunurilor sau serviciilor furnizate, totusi acest raport poate fi luat in considerare la aprecierea corectitudinii altor clauze. Acest considerent trebuie interpretat de instanta, raportat la situatia din prezenta cauza, in sensul ca, intrucat, cel putin aparent, pentru acelasi serviciu sunt percepute doua costuri, poate fi analizat caracterul eventual abuziv al unuia dintre ele, prin prisma perceperii, deja, a celuilalt cost. De asemenea, prevederea mai multor clauze avand ca obiect costuri diferite percepute pentru acelasi serviciu aduce in discutie problema existentei unei veritabile contraprestatii pentru unele dintre aceste costuri, in speta comisionul de risc.
De altfel, in conditiile in care insasi destinatia comisionului de risc nu a fost clarificata in contract, din prevederile contractuale rezultand ca el ar avea acelasi rol ca si dobanda, respectiv remunerarea paratei pentru acordarea creditului, era aproape imposibil pentru un consumator diligent, dar fara cunostinte de specialitate in domeniu, sa poata negocia acest comision, al carui rol si mod de functionare nu-i era cunoscut.
Comisionul este platibil lunar si aplicat la soldul creditului.
Acest comision de risc, disimuleaza, de fapt, un procent consistent de dobanda, marind artificial, netransparent si intr-un mod lipsit de claritate, costul efectiv al creditului.
Mai mult, avand in vedere interpretarea oferita in cauza C 26/13, pentru a nu face obiectul controlului, este necesar ca o astfel de clauza sa faca obiectul unei prestatii esentiale, or, in mod cert acest comision nu caracterizeaza o prestatie esentiala si nici nu se intelege care ar fi aceasta.
Prin urmare, instanta constata ca prin instituirea comisionului de risc, in conditiile mentionate, s-a creat, in detrimentul reclamantilor si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor semnatare ale conventiei de credit urmand sa constate abuziva clauza stipulata la art. 5 lit. a din conventia de credit.
Fata de criteriile anterior expuse, instanta va constata abuziva clauza stipulata la art. 5.1 lit.a din conventia de credit modificata prin actul aditional din data de 23.08.2010, comisionul de risc fiind inlocuit de comisionul de administrare, care desi poarta alta denumire reprezinta in esenta acelasi comision, in procent de 0,22% pe luna si vizeaza administrare riscului de credit, riscul de urmarire si degradare a bunurilor si riscul de piata.
O recunoastere in plus a faptului ca a reprezentat acelasi comision disimulat sub o alta denumire rezida din indicarea sa in cuprinsul actului aditional din data de 31.10.2012, art.3 "comision de risc" sau "comision de administrare credit" si eliminarea sa din contract.
Cu privire la efectul constatarii ca abuzive a unor clauze:
Este adevarat ca Legea nr. 193/2000 nu prevede, expres, ca sanctiune, anularea clauzelor cu caracter abuziv, ci ineficacitatea (nu vor produce efecte) acestora in raport cu consumatorul, insa nulitatea absoluta nu este decat o forma de ineficacitate.
Ineficacitatea prevazuta de Legea 193/2000 in transpunerea Directivei 13/93 nu este o sanctiune sui-generis, de drept european, ci, astfel cum a aratat CJUE in jurisprudenta sa (subl. ns.), revine legislatiilor interne sa stabileasca mecanismele specifice prin care se asigura ca o clauza abuziva nu produce efecte, potrivit principiilor echivalentei, efectivitatii si autonomiei procedurale, descrise de CJUE.
In dreptul roman, mecanismul specific prin care se da eficienta juridica constatarii ca abuziva a unei clauze este tocmai nulitatea absoluta, in absenta unei prevederi exprese care sa statueze cu privire la o alta sanctiune (cu titlu de ex., este cazul considerarii ca nescrisa a unei clauze, care este tot un tip de nulitate, sanctiune prevazuta de Codul Civil Nou in anumite ipoteze specifice)
Astfel, in Cauza C 40/08. Asturcom Telecomunicaciones SL, CJUE a retinut:
"52 Data fiind natura si importanta interesului public pe care se intemeiaza protectia pe care Directiva 93/13 o asigura consumatorilor, trebuie sa se constate ca articolul 6 din aceasta trebuie sa fie considerat o norma echivalenta cu normele nationale care ocupa, in cadrul ordinii juridice interne, rangul de norme de ordine publica."
 In Cauza C 618/10, Banco Espa?ol de Cr�dito SA, CJUE a explicat:
"41 Articolul 6 alineatul (1) din directiva mentionata prevede ca o clauza abuziva nu creeaza obligatii pentru consumator. Astfel cum reiese din jurisprudenta, este vorba despre o dispozitie imperativa care urmareste sa substituie echilibrul formal pe care il instituie contractul intre drepturile si obligatiile cocontractantilor printr un echilibru real, de natura sa restabileasca egalitatea dintre aceste parti (Hotararile citate anterior Mostaza Claro, punctul 36, ?i Asturcom Telecomunicaciones, punctul 30, Hotararea din 9 noiembrie 2010, VB P�nz�gyi L�zing, C 137/08, nepublicata inca in Repertoriu, punctul 47, ?i Hotararea din 15 martie 2012, Perenicov� ?i Perenic, C 453/10, nepublicata inca in Repertoriu, punctul 28).

41      Pentru a asigura protectia urmarita de Directiva 93/13, Curtea a subliniat deja in mai multe ocazii ca situatia de inegalitate care exista intre consumator si vanzator sau furnizor nu poate fi compensata decat printr o interventie pozitiva, exterioara partilor la contract (a se vedea Hotararile citate anterior Oc�ano Grupo Editorial ?i Salvat Editores, punctul 27, Mostaza Claro, punctul 26, Asturcom Telecomunicaciones, punctul 31, precum ?i VB P�nz�gyi L�zing, punctul 48).

46  In aceasta privinta, trebuie sa se constate ca, in lipsa armonizarii mecanismelor nationale de recuperare a creantelor necontestate, modalitatile de punere in aplicare a procedurilor nationale de somatie de plata sunt reglementate de ordinea juridica interna a statelor membre in temeiul principiului autonomiei procedurale a acestora din urma, cu conditia insa ca acestea sa nu fie mai putin favorabile decat cele aplicabile unor situatii similare supuse dreptului intern (principiul echivalentei) si sa nu faca imposibila in practica sau excesiv de dificila exercitarea drepturilor conferite consumatorilor de dreptul Uniunii (principiul efectivitatii) (a se vedea in acest sens Hotararile citate anterior Mostaza Claro, punctul 24, ?i Asturcom Telecomunicaciones, punctul 38)."

Aplicand la speta principiile enuntate, in ceea ce priveste natura interesului protejat, norma respectiva ocroteste un interes general. Legea nr. 193/2000 nu reprezinta decat transpunerea in legislatia romaneasca a Directivei nr. 93/13/CEE, or, potrivit jurisprudentei Curtii Europene de Justitie, dispozitiile acestei directive sunt de ordine publica.
In acelasi sens, in cauza Salvat Editores SA v Jos� M. S�nchez Alc�n Prades C-241/98, Curtea de Justitie a Uniunii Europene a aratat ca recunoaste judecatorului puterea de a declara din oficiu, ca nule, clauzele abuzive ale unui contract" aratand totodata ca aceasta putere "se incadreaza pe deplin in contextul general al protectiei speciale pe care directiva tinde sa o recunoasca interesului colectivitatii, care, facand parte din ordinea publica economica, depaseste interesele specifice ale unor parti. Exista, cu alte cuvinte un interes public ca aceste clauze prejudiciabile pentru consumator sa nu-si produca efectele".

Pe cale de consecinta, instanta va constata nulitatea clauzelor contractuale prevazute in conventia partilor la art. 5.1 lit. a, privind comisionul de risc, respectiv de administrare dupa data de 23.08.2010.
Instanta mai retine ca in prezent prin conventia partilor acest comision a fost exclus- actul aditional din data de 31.10.2012, astfel incat nu se mai impune inlaturarea sa din contract pe cale judiciara.
Cu privire la cererea reclamantilor privind restituirea sumei de 34.598,74 lei constand in comision de risc perceput abuziv, instanta retine urmatoarele:
Avand in vedere principiul retroactivitatii efectelor nulitatii care se produc din momentul incheierii actului juridic si principiul repunerii partilor in situatia anterioara care se realizeaza prin restituirea prestatiilor efectuate in temeiul actului juridic anulat, instanta constata ca sumele incasate cu titlu de comision de risc au caracterul unei plati nedatorate, detinute fara un just titlu de parata, motiv pentru care va obliga parata sa restituie reclamantilor sumele incasate cu titlu de comision de risc, astfel cum au fost solicitate si astfel cum rezulta din raportul de expertiza contabila.
Nu este incidenta in cauza vreo exceptie de la regula restituirii prestatiilor efectuate in temeiul unui act nul, dat fiind ca acestea se fundamenteaza pe imposibilitati efective de restituire coroborate, pentru cealalta parte, cu principiul imbogatirii fara justa cauza; or, daca tocmai s-a concluzionat ca reclamantii au platit sume de bani in baza unor clauze abuzive, ce ab initio nu trebuiau stipulate, conform art. 1 alin. 3 din Legea nr. 193/2000, republicata nu se poate afirma ca restituirea lor genereaza imbogatire fara justa cauza; mai mult chiar incidenta de ar fi o astfel de exceptie, s-ar impune inlaturarea ei in virtutea faptului ca prin invocarea executarii prestatiilor abuziv pretinse, fie aceasta si succesiv, parata se prevaleaza de propriul delict ( nemo auditur propriam turpitudinem allegans).
Repunerea in situatia anterioara insemna in speta tocmai restituirea sumelor percepute cu acest titlu si constatarea caracterului nedatorat al sumelor pretinse cu titlu de comision de risc.
Cu privire la cererea reclamantilor de plata a dobanzii legale aferente acestor sume, instanta retine urmatoarele:
Potrivit art. 1088 din Codul civil 1864:
"La obligatiile care au de obiect o suma oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decat dobanda legala, afara de regulile speciale in materie de comert, fidejusiune si societate.
Aceste daune-interese se cuvin fara ca creditorul sa fie tinut a justifica despre vreo paguba; nu sunt debite decat din ziua cererii in judecata, afara de cazurile in care, dupa lege, dobanda curge de drept."
Potrivit art. 2 alin.1 din O.G. nr. 13/2011: "In cazul in care, potrivit dispozitiilor legale sau prevederilor contractuale, obligatia este purtatoare de dobanzi remuneratorii si/sau penalizatoare, dupa caz, si in absenta stipulatiei exprese,  nivelului acestora de catre parti, se va plati dobanda legala aferenta fiecareia dintre acestea."
Fata de prevederile art. 1088 din Codul civil 1864, instanta retine ca se pot acorda  daune-interese contand in dobanda legala, de la data punerii in intarziere sau a formularii cererii de chemare in judecata.
Cu privire la cheltuielile de judecata solicitate de parti:
In baza art.453 C.pr.civ., va obliga paratii  la plata catre reclamanti a cheltuielilor de judecata in cuantum de 2700 lei, reprezentand onorariu de avocat si onorariu de expertiza.