Contracte avand ca obiect furnizarea serviciului de telefonie mobila. Despagubiri datorate de consumator in situatia rezilierii contractelor inainte de perioada minima contractuala. Clauze abuzive.

Prin cererea inregistrata la data de 22.12.2014 sub nr. 43899/212/2014 si precizata ulterior, reclamanta SC O.R. SA a chemat in judecata paratul G.I. solicitand instantei ca, prin hotararea ce o va pronunta, sa o oblige pe aceasta la plata catre reclamanta a sumei in cuantum total de 8494,87 lei, din care suma de 1374,56 lei reprezinta prestatii prestate si neachitate conform contractelor incheiate intre parti; suma de 7013, 43 lei reprezinta despagubiri egale cu valoarea prejudiciului cauzat, proportionale cu beneficiile acordate debitorului la incheierea contractului iar suma de 106,88 lei reprezinta penalitatile de intarziere de 0,5% zi de intarziere
In motivarea cererii, reclamanta a invederat ca a incheiat cu paratul mai multe contracte avand ca obiect furnizarea serviciului de telefonie mobila. In schimbul acestor servicii, beneficiarul s-a obligat a achita facturile emise de catre prestator iar in conformitate cu art. 4.12 din contract, acesta este obligat si la plata penalitatilor in cuantum de 0,5% pe zi de intarziere. Pana la promovarea prezentei cereri, debitorul nu a achitat facturile mentionate anterior.
Cererea a fost intemeiata in drept pe prevederile art. 1270 Cod civil, art. 1025-1032 C. proc. civ.
In sustinere, au fost depuse inscrisuri.
Legal citat, paratul nu a formulat aparari.
In cauza, a fost administrata proba cu inscrisuri.
Analizand ansamblul materialului probator administrat in cauza, instanta retine urmatoarele:
Reclamanta a ales sa foloseasca procedura prevazuta de art. 1028 si urm. C. proc. civ. referitoare la cererile cu valoare redusa. In acest sens, instanta constata ca au fost respectate dispozitiile legii, sesizarea instantei facandu-se in scris, prin completarea formularului aprobat prin Ordinul ministrului justitiei nr. 359/C/2013.
In lipsa intampinarii paratei, instanta va aplica dispozitiile art. 1030 alin. 2 C. proc. civ., urmand sa pronunte o hotarare in baza cererii principale si a actelor care au fost depuse de parte in dosar.
Astfel, instanta retine ca intre reclamanta SC O.R. SA, in calitate de prestator si parata, in calitate de beneficiar, s-au stabilit raporturi juridice contractuale prin contractarea mai multor abonamente de furnizare a serviciilor de telefonie mobila, dupa cum urmeaza: Abonamentul (_), Abonamentul (_), Abonamentul (_), Abonamentul (_)si Abonamentul (_) avand ca obiect furnizarea serviciului de telefonie mobila.
Potrivit dispozitiilor Codul civil de la 1864, in vigoare la momentul incheierii contractului dintre parti si aplicabil in speta conform art. 102 din Legea nr. 71/2011, pentru angajarea raspunderii civile contractuale este necesara intrunirea cumulativa a urmatoarelor conditii: existenta unor raporturi contractuale stabilite intre parti, neindeplinirea sau indeplinirea necorespunzatoare a obligatiilor contractuale, existenta unui prejudiciu patrimonial, existenta unei legaturi de cauzalitate intre prejudiciu si nerespectarea obligatiilor contractuale, vinovatia partii care a cauzat prejudiciul, necesitatea punerii debitorului in intarziere si inexistenta unei clauze de neresponsabilitate prevazute de parti in contract.
Existenta raporturilor contractuale dintre reclamanta si parat este dovedita prin contractele nr. (_)/06.08.2010, nr. (_)/31.08.2009, nr. (_)/10.12.2012, nr. (_)/14.05.2012 si nr. (_)/31.10.2012.
Paratul nu a facut dovada unei cauze exoneratoare de vinovatie cu privire la nerespectarea obligatiilor contractuale, aceea de a plati contravaloarea lunara a abonamentelor contractate, astfel cum rezulta din facturile atasate la dosar, culpa acestuia fiind prezumata, in contract nefiind prevazuta o clauza de neresponsabilitate.
Pentru aceste considerente, apreciind ca fiind intrunite conditiile raspunderii civile contractuale, instanta va admite primul capat de cerere si, pe cale de consecinta, va obliga paratul  la plata catre reclamanta a sumei de  1411,49  lei, reprezentand contravaloarea facturilor emise.

In ce priveste capatul de cerere referitor la penalitatile de intarziere:
Prin contractul nr. (_)/31.10.2012 partile au prevazut expres care este pretul abonamentului, nu insa si existenta si cuantumul penalitatilor de intarziere. Aceeasi este situatia si in ceea ce priveste celelalte contracte incheiate intre partile in litigiu.
Aceste penalitati de intarziere sunt reglementate de Clauzele contractuale de baza, care au continut prestabilit si nu sunt insusite de catre client prin semnatura. Chiar si in ipoteza in care clientul a semnat aceste Conditii (la dosar fiind depuse si Clauze contractuale semnate si unele nesemnate), in ipoteza in care aceste Conditii au fost semnate, din cuprinsul art. 5 al acestora reiese ca reclamanta ar fi indreptatita sa calculeze penalitati de intarziere, fara a se arata in concret care este cuantumul acestora, situatie in care aplicarea unor penalitati de 0,5% este arbitrara si nelegala, penalitatile reprezentand daunele interese convenite de catre parti de comun acord pentru prejudiciul constand in neexecutarea contractului. 
Nici capatul de cerere referitor la plata sumei de 7013,43 lei reprezentand despagubiri datorate de parat in situatia rezilierii contractelor inainte de perioada minima contractuala nu este intemeiat, pentru considerentele care succed:
Potrivit art. 78 din Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului "Se interzice comerciantilor stipularea de clauze abuzive in contractele incheiate cu consumatorii".Potrivit art. 82 din aceeasi lege "Contractul trebuie sa stipuleze, cu caractere mari si in imediata vecinatate a locului rezervat pentru semnatura consumatorului, clauza expresa despre dreptul de denuntare unilaterala a contractului, dupa caz, precum si numele si adresa comerciantului fata de care consumatorul poate sa isi exercite acest drept, conform dispozitiilor legale" In fine, potrivit art. 84 din Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului " Dreptul consumatorului la denuntarea sau rezilierea contractului nu poate fi anulat sau restrans de nicio clauza contractuala sau intelegere intre parti, in cazurile prevazute de lege, aceasta fiind considerata nula de drept. Drepturile partilor referitoare la o justa despagubire nu vor fi afectate in cazul denuntarii unilaterale". Aceste prevederi legale au scopul de a impiedica comerciantii sa stipuleze plata unor despagubiri care sunt de natura sa ii descurajeze pe consumatori sa denunte contractul.
Cu privire la clauza inserata in cuprinsul art.3 din Actul aditional nr. (_)/08.04.2013 la Contractul de abonament din 06.08.2010, potrivit careia in cazul denuntarii unilaterale a Actului aditional, Clientul va datora O.R. despagubiri constand in contravaloarea abonamentului lunar _. inmultit cu numarul de luni ramase pana la expirarea perioadei minime contractuale,  instanta apreciaza ca aceasta prevedere contractuala incalca dispozitiile imperative enumerate anterior, precum si cele ale Legii nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre profesionisti si consumatori. Aceeasi este situatia si cu privire la art. 2 din Actul aditional la Contractul de abonament din data de 24.10.2008, art. 2 din Actul aditional nr. (_)05.02.2012, acestea fiind singurele inscrisuri care poarta semnatura clientului.
Potrivit art. 4 din Legea nr.193/2000, este considerata abuziva o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul si daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor. O clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitate consumatorului sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard sau conditiile generale de vanzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv, iar daca un comerciant pretinde ca o clauza standard a fost negociata direct cu consumatorul, este de datoria lui sa prezinte probe in acest sens.
 In Anexa legii, in lista cuprinzand clauzele considerate ca fiind abuzive se arata ca sunt considerate clauze abuzive (si) acele prevederi contractuale care:  "j)restrang sau anuleaza dreptul consumatorului de a denunta sau de a rezilia unilateral contractul, in cazurile in care: - profesionistul a impus consumatorului, prin contract, clauze referitoare la plata unei sume fixe in cazul denuntarii unilaterale;" "r)permit profesionistului obtinerea unor sume de bani de la consumator, in cazul neexecutarii sau finalizarii contractului de catre acesta din urma, fara a prevedea existenta compensatiilor in suma echivalenta si pentru consumator, in cazul neexecutarii contractului de catre profesionist";"s)dau dreptul profesionistului sa anuleze contractul in mod unilateral, fara sa prevada acelasi drept si pentru consumator;"
In cazul de fata, clauza penala obliga consumatorul la plata unor sume disproportionat de mari fata de pagubele suferite de reclamanta intrucat acestea depasesc cu mult atat rata dobanzii legale penalizatoare, cat si debitul neachitat.
Totodata, instanta retine ca aceste clauze nu au fost negociate direct cu consumatorul, Clauzele contractuale de baza fiind cuprinse intr-un contract standard, preformulat. De altfel din intreaga modalitate de concepere a contractului rezulta vadita disproportie dintre partile contractante.
Instanta apreciaza ca despagubirile impuse se afla intr-o disproportie vadita cu orice prejudiciu ce ar putea fi in mod rezonabil presupus, incluzand costurile pentru recuperarea creantei. Aceasta disproportie creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, contrar cerintelor bunei-credinte si in detrimentul consumatorului.
Consecinta constatarii caracterului  abuziv al clauzei penale o reprezinta lipsirea de efecte a clauzei, conform art. 6 din Legea nr. 193/2000 si art. 6 alin. 1 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 05.04.1993.
Instanta va aprecia din oficiu asupra caracterului abuziv al acestor clauze, pentru urmatoarele considerente:
1. CEJ, in cauza Costa vs. Enel din 15.7.1964, a consacrat principiul suprematiei dreptului comunitar asupra dreptului intern al statelor membre. Pentru CEJ, obiectivul integrarii pe care il urmareste Comunitatea nu poate fi realizat decat daca dreptul comunitar este respectat si interpretat uniform in toate statele membre. S-a decis astfel ca, decurgand din natura proprie a Comunitatii, suprematia dreptului comunitar asupra celui national este o conditie sine qua non a integrarii. De aceea, normele comunitare primeaza asupra tuturor normelor nationale, chiar ulterioare si - aspect deosebit de important -, indiferent de natura sau rangul textului national in cauza(constitutie, lege, decret, hotarare) ori ale textului comunitar (tratat, regulament, directiva, decizie).
In consecinta, aplicarea jurisprudentei CJUE este obligatorie pentru judecatorul national.
2. In cauza C 243/08 (Pannon GSM Zrt.), Curtea a hotarat:
"Articolul 6 aliniat 1 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii trebuie interpretat in sensul ca o clauza abuziva nu creeaza obligatii pentru consumator si ca nu este necesar in acest sens ca respectivul consumator sa fi contestat in prealabil cu succes o astfel de clauza.
Instanta nationala are obligatia de a examina din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale de indata ce dispune de elementele de drept si de fapt necesare in acest sens. Atunci cand considera ca o astfel de clauza este abuziva, instanta nu o aplica, exceptand cazul in care consumatorul nu se opune. Aceasta obligatie revine instantei nationale inclusiv atunci cand verifica propria competenta teritoriala.
Revine instantei nationale obligatia de a determina daca o clauza contractuala precum cea care face obiectul actiunii principale intruneste criteriile necesare pentru a fi calificata drept abuziva in sensul art. 3 alin. 1 din Directiva 93/13. "
De asemenea, in cauzele reunite C-240/98 - C-244/98, Curtea Europeana de Justitie a stabilit obligativitatea instantei nationale de a examina din oficiu caracterul abuziv al clauzelor din contractele incheiate intre consumatori si comercianti:  "In ce priveste problema daca o instanta investita cu un litigiu decurgand dintr-un contract incheiat intre un comerciant si un consumator poate verifica din oficiu in ce masura clauzele cuprinse in acest contract au caracter abuziv, trebuie constatat ca sistemul de protectie introdus prin directiva porneste de la premisa potrivit careia consumatorul se afla, din punctul de vedere al echilibrului contractual si al fortei de a negocia, intr-o pozitie dezavantajoasa fata de comerciant si detine un nivel mai scazut de cunostinte fata de acesta, ceea ce duce la acceptarea unor clauze prestabilite de comerciant, fara posibilitatea de a influenta continutul acestora".
Ca urmare, instanta urmeaza sa considere ineficace atat clauzele contractuale potrivit carora pentru sumele neplatite la termen se pot aplica penalitati in valoare de 0,5% calculate la aceste sume datorate, cat si cele privind stabilirea despagubirilor in situatiile in care consumatorul denunta unilateral contractul.
In consecinta, instanta urmeaza sa respinga capetele accesorii ale cererii, avand ca obiect recuperarea acestor sume.
Fata de solicitarea reclamantei, avand in vedere ca paratul a cazut in pretentii, fiind retinuta culpa sa procesuala, in temeiul art. 1031 C. proc. civ., instanta il va obliga la plata catre reclamanta a sumei in cuantum de 200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentand taxa judiciara de timbru si timbru judiciar.  
In temeiul art. 1030 alin. 3 C. proc. civ., prezenta hotarare este executorie de drept.