InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Costesti

"actiune in constatare"

(Sentinta civila nr. 136 din data de 14.02.2014 pronuntata de Judecatoria Costesti)

Domeniu | Dosare Judecatoria Costesti | Jurisprudenta Judecatoria Costesti

JUDECATORIA COSTESTI
SENTINTA CIVILA Nr. 136/2014

     
     Pe rol se afla  judecarea cauzei civile privind pe reclamantii L G, L.N,  V C D si pe paratii P F,  P A, avand ca obiect "actiune in constatare".

***
Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 14.01.2013 sub nr.158/214/2013 si precizata la data de 18.02.2013, reclamantii L.G., L.M., V C D au chemat in judecata si personal la interogatoriu pe paratii, P F si P A, solicitand instantei ca prin hotararea ce o va pronunta in contradictoriu cu acestia sa dispuna revocarea contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr.746/31.05.2011 de catre notarul public Dumitru Sanda Magdalena si obligarea paratilor la plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea cererii, astfel cum a fost precizata, reclamantii au aratat faptul ca prin sentinta civila nr.83/2011 formulata de Judecatoria Costesti, definitiva si irevocabila prin decizia civila nr.3308/2011, pronuntata de Tribunalul Arges, parata P F a fost obligata la plata unei creante.
Paratii au inteles  sa-si creeze insolvabilitatea prin instrainarea averii lor, astfel ca la data de 31.05.2011 au incheiat contractul de vanzare-cumparare prin care au instrainat bunurile mentionate.
Au aratat reclamantii ca sunt indeplinite pe deplin conditiile specifice ale actiunii pauliene.
In drept, cererea a fost intemeiata pe disp.art.1562-1565 N.C.civ si art.274 C.pr.civ.
Cererea de chemare in judecata a fost legal timbrata potrivit chitantei depuse la fila 111.
Prin intampinarea depusa la data de 18.03.2013 (filele 32-33), paratii au sustinut faptul ca actiunea pauliana este prescrisa, aceasta fiind introdusa peste termenul de un an prevazut de legiuitor in art.1564 C.civ., termen care a inceput sa curga de la data de 03.11.2011, data pronuntarii deciziei nr.3308 a Tribunalului Arges.
Parata P F a invocat faptul ca nu este indeplinita conditia prevazuta expres de art.1563 C.civ., pentru admisibilitatea actiunii pauliene, creanta impotriva sa nefiind certa.
Aceasta creanta va deveni certa doar in urma unui partaj al mostenirii tatalui sau Dumitru Ion.
De asemenea, paratii au mentionat ca nu sunt indeplinite conditiile prev. de art.1552 C.civ., respectiv prin contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr.746/31.05.2011 nu s-a creat sau marit starea de insolvabilitate a paratei P F intrucat la momentul vanzarii era solvabila, obtinand venituri si avand in proprietate si alte imobile.
Prin chiar procesul verbal nr.56/2012 incheiat la data de 23.04.2012 de catre executorul judecatoresc insarcinat cu executarea silita a sentintei civile nr.83/2011 s-a retinut faptul ca s-a solicitat de catre creditor executarea imobilului casa de locuit, anexe si teren aferent de 4863 mp, fara a se cerceta in prealabil daca mai exista alte imobile care pot fi executate.
La punctul II al aceluiasi proces verbal s-a aratat ca detine in proprietate 10000 mp teren padure, dovedindu-se astfel in mod concludent ca nu a creat si nici nu a marit starea sa de insolvabilitate.
In continuare s-a aratat in cuprinsul intampinarii ca incheierea contractului de vanzare-cumparare ce formeaza obiectul actiunii a avut loc inainte de nasterea dreptului de creanta al creditorilor.
Acest drept de creanta s-a nascut la data de 03.11.2011, data la care Tribunalul Arges a pronuntat decizia civila nr.3308/2011 iar actul a fost incheiat la data de 31.05.2011, data la care reclamantii, L.G. si L.M. nu erau creditorii sai.
Paratul P A a precizat ca nu a stiut niciodata ce s-a intamplat intre bunicii sai D I si D  A  si reclamantul din cauza de fata.
Imobilele ce au format obiectul contractului erau libere de sarcini la momentul vanzarii, pretul fiind achitat in totalitate, provenind in parte din veniturile sale propriii si in parte din credit bancar.
In aparare, paratii au propus probele cu inscrisuri, interogatoriu si martori.
Analizand ansamblul materialului probator administrat in cauza, instanta retine urmatoarele:
Prin sentinta civila nr.83/2011 pronuntata de Judecatoria Costesti la data de 25.01.2011 in dosarul nr. 156/214/2010, definitiva si irevocabila prin decizia nr.3308/2011 pronuntata la data de 03.11.2011 de tribunalul Arges Sectia Civila, a fost admisa in parte actiunea formulata de reclamantii L.G., L.M. si V I C D in contradictoriu cu paratii D A si P F si au fost obligate partile sa plateasca reclamantilor suma totala de 69314 lei, cu titlu de despagubiri pentru evictiune, la care se adauga dobanda legala, calculata incepand cu data de 19.01.2010 si pana la data platii efective si la plata cheltuielilor de judecata in suma de 3042 lei.
Prin cererea inregistrata la BEJ Varga Ioan sub nr.56/2012 din data de 28.02.2012, reclamantii au solicitat declansarea executarii silite in toate formele prevazute de lege impotriva debitoarelor D A si P F pentru plata sumelor datorate de  acestea in temeiul titlului executoriu mai sus mentionat.
La data de 05.03.2012, Judecatoria Costesti a admis cererea avand ca obiect incuviintarea executarii silite formulata de reclamanti si inregistrata sub nr.512/214/2012.
Prin somatia nr.56/2012 din data de 26.03.2012, debitoarele au fost somate sa achite creditorilor in termen de o zi de la primirea somatiei sau lasarea ei la sediul acestora suma de 87449,10 RON, constituita din 80.169 RON reprezentand reactualizarea creantelor din titlul executoriu si 7280,10 RON cheltuieli de executare.
Conform dovezii depuse in copie la fila 143, somatia a fost comunicata debitoarei D A la data de 29.03.2012.
La data de 23.04.2012  (filele 166-167) a fost intocmit de catre BEJ Varga Ioan procesul verbal care consemneaza faptul ca imobilul casa de locuit, anexe si teren aferent de 4863 mp, situat in oras Costesti, sat Brosteni, nr.82A, jud.Arges, a fost instrainat de catre debitoarea P F fiului sau P A prin contractul de vanzare cumparare nr.746/31.05.2011 autentificat la BNP Dumitru Sanda Magdalena.
De asemenea, la staruinta creditorului se urmareste silit terenul padure in suprafata de 10000 mp, compus din doua parcele in suprafata de 9800 mp si 200 mp.
Cu aceasta ocazie, debitoarea P F a declarat ca autoturismul Renault  Clio  a fost vandut din anul 2006.
Ulterior, la data de 12.09.2013 a fost intocmit un alt proces-verbal in dosarul de executare nr.56/2012 conform caruia se precizeaza de catre executorul judecatoresc ca din vanzarea terenului in suprafata de 10000 mp, proprietatea debitoarei P F nu se poate acoperi integral creanta de 87569 lei, impunandu-se creditorilor sa indice si alte bunuri mobile si imobile urmaribile din patrimoniul debitoarelor.
La data de 14.01.2013, reclamantii au solicitat instantei sa dispuna revocarea contractului de vanzare- cumparare autentificat sub nr.746/31.05.2011 de catre BNP Dumitru Sanda Magdalena.
Potrivit acestui contract, depus in copie la filele 47 si 48 ale dosarului, parata P F a vandut fiului sau, paratul P A, imobilul situat in sat Brosteni, nr.82 A, oras Costesti, jud.Arges, compus din teren intravilan in suprafata masurata de 4863 (din acte 5000 mp), compus din parcela nr.1, categoria de folosinta curti constructii, in suprafata de 1184 mp, parcela nr.2-categoria de folosinta arabil, in suprafata de 392 mp, parcela nr.3-categoria de folosinta arabil extravilan-in suprafata de 3287 mp, impreuna cu urmatoarele constructii:casa de locuit (C1) din caramida, grajd (C2), din calupi de ciment, o magazie (C3), din calupi de ciment, o anexa (C4) din calupi de ciment.
In cuprinsul acestui contract, s-a mentionat dobandirea terenului de catre vanzatoare cu titlu de mostenire legala a tatalui sau defunct Dumitru Ion, prin sentinta civila nr.1257/29.11.2010 pronuntata de Judecatoria Costesti, a casei de locuit, cu acelasi titlu, iar celelalte constructii C2, C3 si C4 au fost construite de vanzatoare, cu contributie exclusiva.
Tinand seama de data autentificarii acestui contract, respectiv 31.05.2011 si de disp.art.102 alin.1 din legea nr.11/2011 pentru punerea in aplicare a legii nr.287/2009 privind Codul civil, conform carora contractul este supus dispozitiilor legii in vigoare la data cand a fost incheiat in tot ceea ce priveste incheierea , interpretarea, efectele, executarea si incetarea sa, in cauza sunt aplicabile dispozitiile vechiului Cod civil.
          Potrivit art.975 C.civ. actiunea revocatorie presupune indeplinirea mai multor conditii respectiv, creditorul sa aiba o creanta certa, lichida, exigibila si in principiu anterioara actului atacat, acest act sa fi creat creditorului un prejudiciu, frauda debitorului si complicitatea la frauda a tertului cu care debitorul a incheiat actul atacat.
      Referitor la prima conditie, instanta retine ca actul care face obiectul actiunii de fata a fost incheiat  la data de 31.05.2011,dupa pronuntarea sentintei civile nr.83/25.01.2011  de  catre Judecatoria Costesti in dosarul nr. 156/214/2010, mentinuta prin decizia Tribunalului Arges nr. 3308 din data de 3.11.2011.
In raport de aceste date ,la momentul intocmirii contractului de vanzare cumparare intre parati, cauza in care s-a pronuntat sentinta civila mai sus evocata se afla pe rolul instantei de recurs.
Parata P F a contestat caracterul cert al creantei invocate de  catre creditori, intrucat prin  sentinta judecatoreasca ce constituie titlu executoriu au fost obligate la plata catre creditori atat parata, cat si numita D A, fara a se dispune solidaritatea acestora.
         Instanta apreciaza ca, in realitate, apararea  paratilor pune in discutie caracterul lichid al creantei,existenta acesteia fiind precisa intrucat rezulta din sentinta civile nr.83/25.01.2011 .
Pornind de la definitia legala a caracterului lichid al unei creante ,stabilita de art. 379 alin. 4 C. pr. vechi ,  debitoarei  P F i se imputa un debit al carui cuantum este posibil de determinat.,chiar daca pentru aceasta determinare este necesar a fi efectuata o alta socoteala.
  Chiar daca la momentul instrainarii imobilelor de catre parata nu se poate retine existenta unui titlu executoriu, conditia creantei certe, lichide si exigibile este indeplinita, aceasta trebuind indeplinita la momentul introducerii actiunii pauliene. In ceea ce priveste conditia constand in caracterul prejudiciabil al actului atacat pentru creditor, retinand ca prejudiciul se manifesta prin aceea ca debitorul si-a cauzat sau si-a marit o stare de insolvabilitate, se constata ca parata P F a instrainat catre paratul P A constructii si terenul aferent, ramanandu-i in patrimoniu un teren categoria de folosinta padure in suprafata de  10000 mp.
Avand in vedere natura si destinatia bunurilor transmise prin contractul de vanzare-cumparare, acestea apar ca fiind bunurile cele mai valoroase din patrimoniul instrainatoarei, potrivit evaluarii  unitare pe mp din expertiza intocmita de Camera Notarilor Publici, terenul padure avand o valoare de 0,8 lei/mp.
In lipsa unor alte bunuri urmaribile in patrimoniul paratei pentru care s-ar putea retine o valoare apropiata valorii creantei, astfel cum rezulta din cuprinsul procesului -verbal 12.09.2013 , instanta retine ca parata si-a creat o stare de insolvabilitate.
Referitoare la cerinta constand in frauda debitorului, aceasta presupune faptul ca debitorul si-a dat seama ca prin incheierea actului translativ de proprietate cu paratul si-a creat starea de insolvabilitate.
In acest sens, se cuvine a fi mentionat faptul ca instrainarea a avut loc la o data ulterioara pronuntarii hotararii judecatoresti de prima instanta prin care  s-a stabilit dreptul de creanta al creditorilor impotriva paratei P F si a mamei acesteia D A.
La aceasta data,parata P F cunostea dispozitiile instantei de judecata care a stabilit in sarcina sa obligatia de plata, hotararea judecatoreasca  fiind definitiva si fiindu-i comunicata,data redactarii inserata in hotarare  fiind 22.02.2011, ceea ce prezuma frauda debitoarei.
Aceasta, in calitate de parata in prezenta  cauza, nu a invocat vreun motiv pentru care a procedat la intocmirea contractului de vanzare-cumparare la acel moment,desi dreptul sau de proprietate asupra bunurilor transmise prin contract fusese stabilit prin sentinta civila nr. 1257/29.11.2013 pronuntata de Judecatoria Costesti in dosarul nr.  1837/214/2010,  nerasturnand prezumtia de frauda, desi sarcina acestei probe ii revenea.
In lipsa unor astfel de probe, ratiunea acestei instrainari nu poate fi alta decat fraudarea creditorilor sai.
Parata P F a incheiat contractul translativ de proprietate cu fiul sau paratul P A, care prin raspunsurile la interogatoriu a negat ca ar fi avut cunostinta de datoria mamei sale.
In raport de gradul de rudenie existent intre partile contractului de vanzare-cumparare, de calitatea paratului P A de unic descendent de gr.I al paratei P F, de existenta aceleiasi adrese de domiciliu a paratilor, stabilita pe baza mentiunilor acestui contract, complicitatea paratului P A la frauda este prezumata.
Acesta, desi s-a aparat, invocand provenienta sumelor de bani din care a achitat pretul mentionat in contractul de vanzare-cumparare, inclusiv prin referire la un credit bancar, nu a depus la dosar niciun inscris care sa sustina afirmatia sa.
In ceea ce priveste preferinta creditorilor pentru urmarirea bunurilor imobile constructii si teren aferent ale paratei P F, instanta retine ca alegerea modalitatii de executare apartine creditorilor, iar  din procesele verbale intocmite in cadrul executarii silite nu rezulta ca in patrimoniul debitoarei P F ar fi existat si alte bunuri urmaribile de o valoare apropiata valorii creantei pentru a se putea vehicula ideea unei atitudini abuzive din partea creditorilor.
     Pentru toate considerentele de mai sus, constatand ca sunt indeplinite conditiile art.975 C.civ., instanta va admite actiunea promovata de reclamanti si va dispune revocarea contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr.746/31.05.2011 de BNP Dumitru Sanda Magdalena.
          Va lua act ca reclamantii nu au solicitat cheltuieli de judecata.

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete

Reziliere contract de concesiune - Conditii - Decizie nr. 132/R din data de 07.02.2014
Rectificare carnet de munca. Dispozitii legale - Sentinta civila nr. 651/LM din data de 13.03.2014
Divort. Exerxitarea autoritatii parintesti - Decizie nr. 503/A din data de 25.09.2014
Atribuire folosinta imobil. O.P. - conditii de admisibilitate - Decizie nr. 404/A din data de 18.07.2014
Rezolutie antecontract de vanzare cumparare - Decizie nr. 607/R din data de 24.11.2014
trafic de droguri - Sentinta penala nr. 9 din data de 22.01.2014
Acordul de recunoa?tere a vinova?iei incheiat de procurorul militar cu inculpatul cercetat pentru savar?irea infrac?iunii de conducere a unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substante prev. de art.336 alin.1 C.pen. Amanarea aplicarii pedepsei - Sentinta penala nr. 8 din data de 16.02.2016
Decizia de revocare din functia de conducere este o modificare unilaterala a contractului individual de munca in lipsa acordului salariatului. - Sentinta civila nr. 1230/Ap din data de 30.06.2017
Decizia de revocare din functia de conducere este o modificare unilaterala a contractului individual de munca in lipsa acordului salariatului. - Sentinta civila nr. 771/Ap din data de 04.05.2017
Insolventa. Anulare acte frauduloase. - Sentinta civila nr. 510/Ap din data de 22.04.2017
Contractele individuale de munca incheiate intre persoane fizice in calitate de experti desemnati si persoane juridice in derularea unor proiecte POSDRU finantate din Fondul Social European au natura unor contracte atipice de munca - Sentinta civila nr. 496/A din data de 16.04.2017
Insolventa. Art. 72 din Legea nr. 85/2014. Respingerea cererii de deschiderea procedurii insolventei formulata impotriva garantului ipotecar. Solidaritatea nu se prezuma potrivit art. 1034-1056 Cod civil. - Sentinta civila nr. 473/Ap din data de 16.03.2017
EXPROPRIERE. Art. 26 din Legea nr. 33/1994. Stabilirea valorii despagubirii. Metoda comparatiei directe. Alegerea comparabilei cu cea mai mica ajustare, cu caracteristicile cele mai asemanatoare cu terenul in litigiu. - Sentinta civila nr. 336/AP din data de 23.02.2017
Expropriere. Reglementand dreptul de retrocedare a imobilelor expropriate, Legea nr. 33/1994 prevede la art. 35 ca „daca bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate in termen de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat, - Sentinta civila nr. 71/Ap din data de 19.01.2017
Solicitare de sesizare a Curtii de Justi?ie a Uniunii Europene cu o intrebare preliminara, in temeiul dispozitiilor art. 276 din Tratatul privind func?ionarea Uniunii Europene. - Hotarare nr. 56/CP din data de 05.07.2017
Aplicarea unei pedepse mai reduse decat cea mentionata in acordul de recunoastere a vinovatiei. - Sentinta penala nr. 107/Ap din data de 14.02.2017
Legatura de cauzalitate intre fapta inculpatului si rezultatul produs. - Sentinta penala nr. 209/Ap din data de 17.03.2017
Reprezentarea succesorala in materia Legii nr. 10/2001. Amenajari de utilitate publica ulterioare notificarii, fara existenta unei autorizatii de constructie. - Decizie nr. 1500/Ap din data de 01.10.2016
Actiune in revendicare inadmisibila in conditiile in care s-a uzat de dispozitiile Legii nr. 10/2001. Imobil revendicat achizitionat in baza Legii nr. 112/1995. Securitatea raporturilor juridice. - Decizie nr. 1033/Ap din data de 15.07.2016
Obligatia de despagubire a A.A.A.S. –art 32 ind. 4 din O.U.G. nr. 88/1997. Contracte incheiate anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 137/2002. - Decizie nr. 295/Ap din data de 23.02.2016