InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Lehliu Gara

Contestatie la executare

(Sentinta civila nr. 298 din data de 11.04.2012 pronuntata de Judecatoria Lehliu Gara)

Domeniu | Dosare Judecatoria Lehliu Gara | Jurisprudenta Judecatoria Lehliu Gara

SENTINTA CIVILA NR. 298/11.04.2012 (contestatie la executare) Pe rol solutionarea amanarii pronuntarii cauzei civile, avand ca obiect "contestatie la executare, suspendare propriu-zisa a executarii", actiune formulata de contestatoarea SC P SRL, impotriva intimatilor SC  E SRL si M.A.
Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din 28.03.2012, fiind consemnate in incheierea de sedinta din acea zi ce face parte integranta din prezenta, iar instanta, pentru ca intimatul sa depuna concluzii scrise si avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea la 04.04.2012, apoi la 11.04.2012 cand in urma deliberarilor a pronuntat urmatoarea sentinta:

I N S T A N T A

Deliberand asupra actiunii civile de fata:
Prin cererea introdusa pe rolul acestei instante la data de 21.12.2011 si  inregistrata sub nr. 2304/249/2011, contestatoarea SC P SRL in contradictoriu cu intimatii SC E SRL si M.A., a formulat contestatie la executarea silita prin care solicita anularea procesului-verbal de licitatie nr. 156/15.12.2011 intocmit de catre BEJ OC si suspendarea executarii silite in dosarul executare nr. 156/2011 pana la solutionarea irevocabila a contestatiei la executarea silita.
A. In motivarea contestatiei, contestatorul arata ca creditorul urmaritor din dosarul de executare silita nr. 156/2011 s-a opus organizarii licitatiei publice din data de 15.12.2011 si implicit valorificarii celor doua imobile.
1) In considerarea organizarii licitatiei publice din data de 15.12.2011 in dosarul executare nr.156/2011, SC P SRL a initiat demersuri avand ca obiect solutionarea pe cale amiabila a tuturor diferendelor ivite cu intimata SC E SRL, sens in care, intre acestea a fost incheiat contractul de tranzactie nr. 1930B/12.12.2011, prin care s-a statuat inclusiv asupra amanarii licitatiei publice din dosarul de executare silita nr. 156/2011 cu termen de organizare la data de 15.12.2011, pentru o data ulterioara zilei de 27.12.2011.
In concordanta cu intelegerea contractuala, intimata SC E SRL i-a adus la cunostinta executorului judecatoresc contractul de tranzactie nr. 1930B/12.12.2011, dar, cu toate acestea, executorul judecatoresc a organizat in propriul interes licitatia publica din dosarul de executare nr. 156/2011.
2) Solicita sa se constate ca, desi la dosarul de executare nr. 156/2011 a fost depusa o cererea expresa din partea creditorului MD, referitoare la anularea licitatiei din data de 15.12.2011, anterioara datei organizarii licitatiei publice, executorul judecatoresc nu a dat curs acesteia si dupa cum rezulta din cuprinsul procesului-verbal de licitatie publica din data de 15.12.2011, creditorul MD a fost reprezentat la licitatia publica chiar de catre doamna avocat NC, care a reformulat in fata licitatorilor solicitarea de anulare a licitatiei publice.
Cu toate acestea, executorul judecatoresc nu a tinut seama de solicitarea expresa a celor doi creditori urmaritori (MD si SC E S.R.L.) ai SC P SRL si a continuat organizarea licitatiei publice fara a mai avea un interes juridic actual si legitim.
B. Mai arata ca executorul judecatoresc nu a luat act de intelegerea partilor privind amanarea procedurii de executare silita imobiliara, incalcand astfel prevederile art. 371 indice 4 C. pr. civ.
Solicita sa se constate ca, refuzul executorului judecatoresc de a lua act de vointa creditorului urmaritor din dosarul nr.156/2011, precum si a creditorului MD, reprezinta o incalcare a art. 3714 C. pr. civ. care confera creditorului si debitorului dreptul de a conveni ca executarea silita sa se efectueze numai asupra veniturilor banesti ale debitorului.
Solicita, deci, sa se constate ca in orice moment al executarii silite, partile din dosarul de executare nr.156/2011 aveau dreptul de a conveni asupra limitarii executarii silite numai asupra veniturilor banesti ale creditorului, totodata, sa se constate ca, in speta, solicitarea de amanare a licitatiei publice formulata atat de SC E SRL, cat si de doamna MD, are valoarea juridica a unei conventii a paratilor privind continuarea executarii silite numai asupra veniturilor banesti ale debitorului (chiar si pentru o perioada limitata de timp, respectiv pana in ziua de 27.12.2011).
  C. Executorul judecatoresc nu a respectat prevederile art. 508, pct. 1 C. pr. Civ., conform caruia, vanzarea la licitatie se va tine separat pentru fiecare imobil sau corp de proprietate, solicitand sa se  observe ca executorul judecatoresc nu a tinut seama de aceasta dispozitie legala si a procedat la vanzarea "in bloc" a celor doua imobile, fara a avea in acest sens acordul creditorilor.
Potrivit art. 508, pct. 1 Cod pr. civ. executorul judecatoresc avea obligatia de a vinde separat cele doua imobile si nu impreuna, asa cum rezulta din procesul-verbal de licitatie din data de 15.12.2011, iar scopul vanzarii separate a imobilelor era tocmai acela de a obtine un pret al vanzarii cat mai ridicat, pentru a indestula, in acest mod, intr-o proportie cat mai importanta creditorii.
Precizeaza ca executorul judecatoresc a executat silit bunuri imobile asupra carora erau instituite garantii reale imobiliare si interdictii de instrainare si solicita instanta sa constate ca asupra ambelor imobile care au format obiectul licitatiei publice din data de 15.12.2011, CB notase in cartea funciara a acestora interdictia de instrainare si ipoteca de rangul 1 in vederea garantarii creditului in valoare de 1.800.000 lei acordat acesteia.
In aceste conditii, solicita sa se constate ca executorul judecatoresc avea legitimitatea legala de a scoate la licitatie bunurile in discutie numai in masura in care avea, in prealabil, acordul creditorului ipotecar CB si avand in vedere ca CB nu si-a dat sub nici o forma juridica acordul privind ridicarea interdictiei de instrainare care greva ambele imobile, apreciaza ca procesul-verbal de licitatie nr. 156/15.12.2011 este lovit de nulitate absoluta.
In vederea acoperirii creantei datorate creditorului urmaritor din dosarul nr.156/2011, apreciaza ca executorul judecatoresc avea posibilitatea de a scoate la licitatie alte bunuri negrevate (masini, utilaje, etc.) apartinand acestora, si nu bunuri imobile supuse interdictiei legale de instrainare.
Referitor la cererea de suspendare a executarii silite, solicita ca instanta sa aiba in vedere faptul ca aceasta masura este necesara, intrucat continuarea cursului executarii silite este de natura sa aduca grave prejudicii, deoarece: in cazul continuarii executarii silite urmeaza sa se treaca la intocmirea actului de adjudecare a imobilelor aflate in patrimoniul, in contextul in care contestatia la executare formulata de SC P SRL nu a fost solutionata; suspendarea executarii silite nu prejudiciaza, in nici un mod, interesele creditorilor si ale adjudecatarului, cata vreme, pe de o parte, creditorul urmaritor din dosarul de executare silita nr.156/2011 (dar si ceilalti creditori ai sai) nu va incasa nici o suma de bani ca urmare a distribuirii eventualului pret incasat, iar, pe de alta parte, imobilul ramane adjudecat de intimatul MA pana la solutionarea irevocabila a prezentei contestatii, cand se va cunoaste fara putinta de tagada daca procesul-verbal de licitatie a fost sau nu intocmit conform dispozitiilor legale; pana la solutionarea irevocabila a prezentei contestatii la executarea silita exista suspiciunea ca imobilele au fost dobandite, in mod nelegal, de catre intimatul MA.
Fata de toate aceste aspecte, solicita anularea procesul-verbal de licitatie nr. 156/15.12.2011 intocmit de catre BEJ OC si sa se dispuna suspendarea executarii silite in dosarul de executare nr.156/2011 pana la solutionarea irevocabila a prezentei contestatii la executarea silita.
In drept, contestatoarea a invocat dispozitiile art. 399 si urm Cod pr. civ. si orice alta dispozitie legala aplicabila.
In dovedirea actiunii, contestatoarea a solicitat probele cu inscrisuri si interogatoriul intimatei SC E SRL.
Alaturat cererii contestatoarea a atasat in xerocopie urmatoarele inscrisuri: dovada de comunicare si procesul-verbal de licitatie nr.156/2011/15.12.2011; cererea prin care creditoarea MD a solicitat amanarea licitatiei stabilite in data de 15.12.2011; contractul de tranzactie nr. 1930B/12.12.2011; procesul-verbal de cheltuieli nr.156 din 02.12.2011; adresa de infiintare a popririi pe conturile debitoarei SC P SRL; extrasele de carte funciara nr. 20033 si 2034 emise de OCPI C.   
Contestatia la executare si cererea de suspendare sunt legale timbrate.
Intimata SC E SRL a depus la dosar o cerere prin care solicita sa se ia act de continutul Contractului de tranzactie nr. 1930 B/12.12.2011 si actul aditional la acesta nr. 1/01.02.2012 si ca este de acord cu contestatia la executare, avand in vedere ca si-a recuperat suma de bani datorata de catre debitoarea SC P SRL, atasand copie de pe contractul si actul aditional mentionate.
Contestatoarea SC  P SRL a formulat in cauza CERERE COMPLETATOARE A CONTESTATIEI LA EXECUTAREA SILITA prin care solicita sa se ia act de achiesarea intimatei SC E SRL la pretentiile formulate; sa se anuleze procesul-verbal de licitatie nr. 156/15.12.2011 intocmit de catre BEJ OC; sa se dispuna incetarea executarii silite in dosarul nr. 156/2011 al BEJ OC ca urmare a renuntarii creditorului urmaritor la executarea silita; sa suspende executarea silita in dosarul executional nr.156/2011 pana la solutionarea irevocabila a prezentei contestatii la executarea silita; sa  constate ca prin adresa inaintata Judecatoriei Lehliu-Gara pentru termenul din data de 08.02.2012, intimata-creditoare a solicitat admiterea contestatiei la executare.
Solicita sa se ia act de manifestarea de vointa a intimatei-parate SC E SRL, exprimata prin intermediul reprezentantului legal al acesteia (respectiv a administratorului societatii), si pe cale de consecinta, sa se constate ca SC E SRL a achiesat la pretentiile formulate de SC P SRL, respectiv ca si-a insusit toate criticile dezvoltate de aceasta in cuprinsul actiunii introductive si a recunoscut toate pretentiile formulate de SC P SRL.
Mai solicita sa se constate ca atat prin adresa oficiala inaintata Judecatoriei Lehliu-Gara, cat si prin cererea nr.107/02.02.2012, intimata SC E SRL a solicitat executorului judecatoresc incetarea executarii silite, ca urmare a recuperarii intregului debit datorat.
In baza art. 3715 lit.c Cod pr. civ. solicita sa se dispuna incetarea executarii silite in dosarul executional nr.156/2011.
Urmare a solicitarii instantei, Cabinetul Individual Executor Judecatoresc OC a inaintat copii conforme cu originalul de pe inscrisurile din dosarul de executare nr. 156/2011.
Instanta, analizand actele si lucrarile dosarului a retinut urmatoarea situatie de fapt:
In urma cererii formulate de intimata SC E SRL, BEJ OC a solicitat Judecatoriei Lehliu - Gara incuviintarea executarii silite a contestatoarei - debitoare SC P SRL in baza titlurilor executorii - bilete la ordin emise de societatea contestatoare, iar prin incheierea de sedinta din 10.10.2011 pronuntata in dosarul civil nr. 1746/249/2011 al Judecatoriei Lehliu - Gara s-a admis cererea si s-a incuviintat executarea silita a debitoarei SC P SRL, intocmindu-se de catre BEJ OC dosarul de executare nr. 156/2011.
La data de 11.10.2011, BEJ OC a emis somatia nr. 156 prin care contestatoarea debitoare SC P SRL era somata ca in termen de 24 de ore de la primirea acesteia sa se prezinte la sediul biroului pentru plata sumei de 90.268,87 lei, emitand, totodata, si adresa catre Primariile com. S, I, T, G, F si L-G sa comunice bunurile imobile si mobile cu care figureaza in evidente debitoarea.
De asemenea, executorul judecatoresc a emis si adrese de infiintare a popririi pe conturile debitoarei catre diferite institutii bancare, precum si procesele - verbale de cheltuieli nr. 156 din 11.10.2011 si 03.11.2011.
La data de 21.10.2011 executorul judecatoresc a intocmit procesul - verbal de situatie in care se mentioneaza ca a fost identificata suprafata de 100 ha teren arabil extravilan situat pe raza com. NB, jud. C, dobandit de debitoare potrivit contractului de vanzare - cumparare autentificat sub nr. 3/26 din 24.10.2008 de BNP PD - mun. C, avand urmatoarea componenta: 50 ha (49,9272 ha din masuratori) in T 2, P 1, si 50 ha (49,9273 ha din masuratori) in T 2, P 2, suprafete inscrise in CF nr. 20033 si nr. 20034 emisa de OCPI C, teren evaluat cu 1700 Euro/ha.
Tot la data de 21.10.2011, executorul judecatoresc a emis somatia nr. 156/2011, in conformitate cu prevederile art. 497 al. 1 Cod proc.civ., solicitand inscrierea acesteia in cartea funciara, potrivit alin. 2 al aceluiasi articol.
Prin incheierile nr. 39199/28.10.2011 si nr. 39202/02.11.2011 ale OCPI C, somatia 156/2011 a fost inscrisa in CF nr. 20034 (pentru terenul din T 2, P 2) si in CF nr. 20033 (pentru terenul din T 2, P 1).
Din extrasele de carte funciara pentru informare emise de OCPI C rezulta ca pentru aceleasi suprafete de teren este intabulat dreptul de ipoteca in favoarea CB SA - contract de credit nr. 647/24.10.2008 si notate interdictii (de instrainare, inchiriere etc.), este notata somatia nr. 146/2011 emisa de BEJ OC privind pe creditorii MBA, ME s.a. 
Ulterior, la data de 14.11.2011, in conformitate cu prevederile art. 500 si 504 Cod proc.civ., executorul judecatoresc a intocmit publicatia de vanzare nr. 156, in care au fost mentionati creditorii contestatoarei - debitoare, publicatie de vanzare comunicata acestora, inclusiv catre CB (fila 79 din dosarul de executare), prin care s-a stabilit ca, in ziua de 15.12.2011, ora 12,00, la sediul BEJ, va avea loc vanzarea suprafetei de teren de 100 ha, licitatia incepand de la suma de 17.000 Euro.
Persoanele interesate, printre care si intimatul MA, au depus la CEC, la dispozitia executorului judecatoresc, o cautiune de 10 % din pretul de incepere a licitatiei, potrivit art. 506 al. 1 Cod proc.civ, dovezilor.
La data de 15.12.2011, ora 12,00, a avut loc licitatia, intocmindu-se procesul - verbal de licitatie nr. 156, in conformitate cu prevederile art. 511 Cod proc.civ., adjudecatar fiind declarat intimatul MA care a oferit pretul cel mai mare de 349.000 Euro (pretul de pornire fiind de 170.000 Euro), iar la data de 19.12.2011 adjudecatarul a achitat diferenta de pret (fila 122 din dosarul de executare).
Prin adresa nr. U18693/20.12.2011 CB - Sucursala C comunica executorului judecatoresc faptul ca se inscrie la masa credala cu creanta in suma totala de 1.582.475,46 lei, adresa primita de BEJ la data de 20.12.2011.
Tot la data de 20.12.2011, s-a depus la BEJ OC Contractul de tranzactie nr. 1930 B/12.12.2011 incheiat intre contestatoare si intimata SC E SRL prin care s-a statuat, printre altele, asupra amanarii licitatiei publice din dosarul de executare silita nr. 156/2011 cu termen de organizare la data de 15.12.2011, pentru o data ulterioara zilei de 27.12.2011.
Apoi, cu adresa nr. 228/20.12.2011 contestatoarea i-a solicitat executorului judecatoresc sa nu procedeze la intocmirea actului de adjudecare si nici la distribuirea pretului, intrucat anumitor creditori li s-au achitat drepturile, iar creditorii majoritari SC E SRL si MD au solicitat anularea licitatiei.
La data de 21.12.2011, debitoarea SC P SRL a formulat contestatia de fata.
De mentionat ca prin incheierea de sedinta din 21.11.2011 pronuntata de Judecatoria Lehliu - Gara in dosarul nr. 2305/249/2011, s-a dispus suspendarea provizorie a executarii silite pornite in dosarul de executare nr. 156/2011 al BEJ OC, pana la data solutionarii cererii de suspendare propriu - zisa de catre instanta (in dosarul nr. 2304/249/2011), dosar atasat.   
In legatura cu primul motiv invocat de contestatoare, in sensul ca intimata creditoare SC E SRL s-a opus organizarii licitatiei, motiv in sustinerea caruia a invocat existenta acelui contract de tranzactie incheiat intre aceasta si creditoare in care s-a statuat asupra amanarii licitatiei din 15.12.2011 pentru o data ulterioara zilei de 27.12.2011, invocand incalcarea art. 3714 Cod proc.civ., instanta retine urmatoarele.
Potrivit dispozitiilor art. 3714 Cod proc.civ. "In tot cursul executarii silite, sub supravegherea organului de executare, creditorul si debitorul pot conveni ca aceasta sa se efectueze, in total sau in parte, numai asupra veniturilor banesti ale debitorului, ca vanzarea bunurilor supuse urmaririi sa se faca prin buna invoiala sau ca plata obligatiei sa se faca in alt mod admis de lege".
  Din analiza acestui text rezulta ca intelegerea partilor trebuie sa aiba loc "sub supravegherea organului de executare", ceea ce presupune ca la incheierea conventiei dintre parti organul de executare trebuie sa manifeste un rol activ, sa participe efectiv, iar acest aspect trebuie sa rezulte din continutul conventiei care ar trebui semnata de organul de executare si inregistrata la acesta.
Cum conventia (intelegerea partilor) se refera la executarea desfasurata de organul de executare, efectele acestei conventii nu se pot rasfrange asupra acestuia din urma, atata timp cat intelegerea nu a avut loc sub supravegherea sa, astfel ca nu-i poate fi opozabila acestuia. A nu se intelege ca se contesta valabilitatea conventiei incheiate intre contestatoare si intimata, numai ca incheierea ei in lipsa organului de executare duce la inopozabilitatea conventiei fata de toti ceilalti participanti la executare, deci si fata de organul de executare, inclusiv fata de intimatul adjudecatar.
De mentionat este si faptul ca aceasta a fost si ratiunea modificarii art. 3714 Cod proc.civ. prin Legea nr. 459/2006 care a completat acest articol in sensul ca orice conventie dintre parti in legatura cu executarea silita se face "sub supravegherea organului de executare", iar acest text de lege are un caracter imperativ. In sens contrar ar putea interveni liberul arbitru al partilor in ce priveste orice aspect legat de executarea silita.  
Nu in ultimul rand, desi licitatia a avut loc la data de 15.12.2011, Contractul de tranzactie nr. 1930 B incheiat la 12.12.2011 i-a fost comunicat executorului judecatoresc de-abia la data de 20.12.2011 (potrivit filei 149 din dosarul de executare).
Prin urmare, fata de motive de mai sus, nu se poate retine incalcarea de catre executor a prevederilor art. 3714 Cod proc.civ.
In legatura cu nerespectarea de catre executorul judecatoresc a dispozitiilor art. 508 Cod proc.civ, instanta retine urmatoarele:
Potrivit art. 508 al. 1 Cod proc.civ. "Vanzarea la licitatie se face in mod public si se va tine separat pentru fiecare imobil sau corp de proprietate.", iar potrivit al. 2: "Daca mai multe corpuri de proprietate sunt grevate cu aceeasi ipoteca sau daca corpul de proprietate este compus din mai multe parcele, executorul judecatoresc va putea dispune, la cererea debitorului sau a creditorului urmaritor, ca vanzarea sa se faca in acelasi timp pentru mai multe corpuri de proprietate sau separat pentru fiecare parcela in parte".
Deci, art. 508 al. 2 Cod proc.civ. vizeaza un corp de proprietate compus din mai multe parcele, or, in speta, asa cum s-a mentionat mai sus, cele doua terenuri arabile extravilane de cate 50 ha sunt situate in aceeasi tarla - nr. 2 si in parcele alaturate, respectiv nr. 1 si 2.
In speta, suntem in prezenta unui corp de proprietate teren situat in T 2, compus din mai multe parcele 1 si 2, situatie fata de care executorul judecatoresc putea dispune, la cererea debitorului sau a creditorului urmaritor, ca vanzarea sa se faca_separat pentru fiecare parcela in parte, potrivit prevederilor art. 508 al. 2 teza finala Cod proc.civ.
Din actele si lucrarile dosarului, rezulta ca nici creditoarea si nici debitoarea nu au solicitat ca vanzarea sa se faca separat pentru fiecare parcela in parte.
Contestatoarea invoca faptul ca prin vanzarea separata se obtinea un pret mai ridicat, dar, asa cum s-a mentionat, intreaga suprafata s-a adjudecat pentru pretul de 349.000 Euro.
Prin urmare, nu  se poate retine incalcarea de catre executor a disp. art. 508 Cod proc.civ.
Un alt motiv invocat a fost acela ca executorul a executat silit bunuri asupra carora erau institute garantii reale imobiliare si interdictii de instrainare.
Intr-adevar, terenul arabil extravilan in suprafata de 100 ha din T 2, P 1 si 2, a facut obiectul contractului de garantie reala imobiliara autentificat sub nr. 3127/24.10.2008 de BNP PD - mun C incheiat intre CB SA si contestatoarea SC P SRL., pentru a garanta creditul luat de contestatoare in baza contractului de credit nr. 647/24.10.2008, contract inscris in cartea funciara, potrivit celor mentionate mai sus.
Fata de aceasta situatie, instanta apreciaza ca singura in masura sa conteste pentru acest motiv executarea silita prin vanzare la licitatie este chiar CB, ceea ce nu a facut. Interdictia de instrainare este o obligatie a debitorului din contract, care nu se aplica in cazul unei executari silite solicitate de alti creditori decat cel ipotecar.
Ca pot fi supse vanzarii la licitatie bunurile imobile grevate de sarcini rezulta din numeroase dispozitii ale Codului de proc.civ.
Astfel, art. 500 al. 3 Cod proc.civ prevede obligatia executorului judecatoresc de a-i instiinta pe titularii drepturilor reale si ai altor sarcini despre executare si de a-i cita la termenele fixate pentru vanzare, ceea ce, in speta, executorul a si facut, publicatia de vanzare si procesul - verbal de licitatie fiind comunicate catre CB, potrivit dovezilor existente in dosarul e executare, iar CB nu a contestat niciun moment vreun act de executare intocmit de executorul judecatoresc.
Mai mult decat atat, trebuie avute in vedere efectele adjudecarii, astfel cum sunt ele reglementate de disp. art. 518 si urm. Cod proc.civ., din analiza carora rezulta ca prin adjudecare are loc o "curatare" a imobilului de ipotecile si privilegiile la care a fost supus, ca adjudecatarul primeste imobilul liber de sarcini, iar creditorul ipotecar si privilegiat urmeaza sa se indestuleze din pretul achitat de adjudecatar.
Nu in ultimul rand, trebuie avute in vedere si disp. art. 564 Cod proc.civ. potrivit carora "Daca exista creditori care, asupra bunului vandut, au drepturi de gaj, ipoteca sau alte drepturi de preferinta conservate, in conditiile prevazute de lege, la distribuirea sumei rezultate din vanzarea bunului, creantele lor vor fi platite inaintea creantelor prevazute la art. 563 alin. 1 lit. b)", iar acest text este de stricta interpretare.
In speta, CB i-a solicitat executorului judecatoresc inscrierea sa la masa credala, asa cum s-a mentionat mai sus.
Prin cererea completatoare, contestatoarea a solicitat sa se ia act de achiesarea intimatei SC E SRL la contestatie si sa se dispuna incetarea executarii silite, fiind in prezenta disp. art. 3715 lit. c) Cod proc.civ., dispozitii potrivit carora executarea silita inceteaza daca creditorul a renuntat la executare.
Intr-adevar, intimata  a precizat ca este de acord cu contestatia la executare, avand in vedere actul aditional nr. 1/01.02.2012 la contractul de tranzactie, prin care a stabilit cu contestatoarea o alta modalitate de recuperare a creditului, numai ca aceasta nu poate fi considerata o renuntare la executare silita, care trebuie sa fie neechivoca, ferma, in sensul producerii de efecte juridice.
Pe de alta parte, faptul ca aceasta a achiesat la actiunea contestatoarei nu-si poate extinde efectele si asupra intimatului adjudecatar, care nu a fost niciun moment de acord cu contestatia la executare.
Fata de toate aceste considerente, instanta apreciaza neintemeiata contestatia la executare, urmand a o respinge ca atare.   
Cat priveste cererea de suspendare propriu - zisa a executarii, in conformitate cu dispozitiile art. 403 al. 1 Cod proc.civ.,  contestatorul a achitat cautiunea stabilita de instanta in cuantum de 2780,09 lei, conform recipisei de consemnare CB nr. 363933/1/28.03.2012 si inregistrata in registrul de valori al instantei la pozitia nr. 9/2012.
De mentionat este faptul ca s-au avut in vedere disp. art. 403 al. 4 teza finala din Codul de proc.civ. potrivit carora "Cautiunea depusa este deductibila din cautiunea stabilita de instanta, daca este cazul", motivat de faptul ca, petenta a achitat o cautiune in cuantum de 9269,64 lei (10 % din valoarea contestata) stabilita pentru solutionarea cererii de suspendare provizorie a executarii silite in dosarul nr. 2305/249/2011 - atasat), iar pentru cererea de suspendare propriu - zisa a executarii s-a stabilit o cautiune de 12.050,54 lei (13 % din valoarea contestata, cautiune stabilita in conformitate cu prevederile art. 7231 al. 2 Cod proc.civ.), or, facand diferenta acestora a rezultat o cautiune de 2780,09 lei.
Dispozitiile art. 403 al. 1 Cod proc.civ. permit instantei sa suspende executarea pana la solutionarea contestatiei la executare, daca se depune o cautiune in cuantumul fixat de instanta. De aici rezulta ca, pe langa conditia existentei contestatiei la executare, se impune si indeplinirea conditiei achitarii unei cautiuni.
In speta, contestatoarea a achitat cautiunea fixata de instanta in cuantum de 2780,09 lei, situatie fata de care instanta constata ca sunt indeplinite dispozitiile art. 403 al. 1 Cod proc.civ.
Faptul ca pe fondul cauzei a fost pusa in discutie si aceasta cerere, nu duce la respingerea ei ca ramasa fara obiect, intrucat, in situatia admiterii cererii,  suspendarea executarii dainuie pana la solutionarea irevocabila a contestatiei la executare.
Fata de aceste considerente instanta apreciaza intemeiata cererea contestatoarei de suspendare a executarii, urmand a o admite.
Urmeaza a dispune suspendarea propriu - zisa a executarii contestatoarei debitoare pornita in dosarul de executare nr. 156/2011 al Biroului Individual - Executor Judecatoresc OC - or. LG, pana la data solutionarii irevocabile a contestatiei la executare.

PENTRU ACESTE MOTIVE
       IN NUMEL LEGII
HOTARASTE

Respinge contestatia la executare formulata de contestatoarea SC P SRL impotriva formelor de executare emise in dosarul de executare nr. 156/2011 al BEJ OC - or. LG si in contradictoriu cu intimatii SC E SRL si MA.
Admite cererea de suspendare propriu-zisa a executarii silite solicitata de contestatoare.
Dispune suspendarea propriu - zisa a executarii contestatoarei debitoare pornite in dosarul de executare nr. 156/2011 al Biroului Individual - Executor Judecatoresc OC - or. LG, pana la data solutionarii irevocabile a contestatiei la executare.
Cu recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, azi 11.04.2012.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete

Reziliere contract de concesiune - Conditii - Decizie nr. 132/R din data de 07.02.2014
Rectificare carnet de munca. Dispozitii legale - Sentinta civila nr. 651/LM din data de 13.03.2014
Divort. Exerxitarea autoritatii parintesti - Decizie nr. 503/A din data de 25.09.2014
Atribuire folosinta imobil. O.P. - conditii de admisibilitate - Decizie nr. 404/A din data de 18.07.2014
Rezolutie antecontract de vanzare cumparare - Decizie nr. 607/R din data de 24.11.2014
trafic de droguri - Sentinta penala nr. 9 din data de 22.01.2014
Acordul de recunoa?tere a vinova?iei incheiat de procurorul militar cu inculpatul cercetat pentru savar?irea infrac?iunii de conducere a unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substante prev. de art.336 alin.1 C.pen. Amanarea aplicarii pedepsei - Sentinta penala nr. 8 din data de 16.02.2016
Decizia de revocare din functia de conducere este o modificare unilaterala a contractului individual de munca in lipsa acordului salariatului. - Sentinta civila nr. 1230/Ap din data de 30.06.2017
Decizia de revocare din functia de conducere este o modificare unilaterala a contractului individual de munca in lipsa acordului salariatului. - Sentinta civila nr. 771/Ap din data de 04.05.2017
Insolventa. Anulare acte frauduloase. - Sentinta civila nr. 510/Ap din data de 22.04.2017
Contractele individuale de munca incheiate intre persoane fizice in calitate de experti desemnati si persoane juridice in derularea unor proiecte POSDRU finantate din Fondul Social European au natura unor contracte atipice de munca - Sentinta civila nr. 496/A din data de 16.04.2017
Insolventa. Art. 72 din Legea nr. 85/2014. Respingerea cererii de deschiderea procedurii insolventei formulata impotriva garantului ipotecar. Solidaritatea nu se prezuma potrivit art. 1034-1056 Cod civil. - Sentinta civila nr. 473/Ap din data de 16.03.2017
EXPROPRIERE. Art. 26 din Legea nr. 33/1994. Stabilirea valorii despagubirii. Metoda comparatiei directe. Alegerea comparabilei cu cea mai mica ajustare, cu caracteristicile cele mai asemanatoare cu terenul in litigiu. - Sentinta civila nr. 336/AP din data de 23.02.2017
Expropriere. Reglementand dreptul de retrocedare a imobilelor expropriate, Legea nr. 33/1994 prevede la art. 35 ca „daca bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate in termen de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat, - Sentinta civila nr. 71/Ap din data de 19.01.2017
Solicitare de sesizare a Curtii de Justi?ie a Uniunii Europene cu o intrebare preliminara, in temeiul dispozitiilor art. 276 din Tratatul privind func?ionarea Uniunii Europene. - Hotarare nr. 56/CP din data de 05.07.2017
Aplicarea unei pedepse mai reduse decat cea mentionata in acordul de recunoastere a vinovatiei. - Sentinta penala nr. 107/Ap din data de 14.02.2017
Legatura de cauzalitate intre fapta inculpatului si rezultatul produs. - Sentinta penala nr. 209/Ap din data de 17.03.2017
Reprezentarea succesorala in materia Legii nr. 10/2001. Amenajari de utilitate publica ulterioare notificarii, fara existenta unei autorizatii de constructie. - Decizie nr. 1500/Ap din data de 01.10.2016
Actiune in revendicare inadmisibila in conditiile in care s-a uzat de dispozitiile Legii nr. 10/2001. Imobil revendicat achizitionat in baza Legii nr. 112/1995. Securitatea raporturilor juridice. - Decizie nr. 1033/Ap din data de 15.07.2016
Obligatia de despagubire a A.A.A.S. –art 32 ind. 4 din O.U.G. nr. 88/1997. Contracte incheiate anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 137/2002. - Decizie nr. 295/Ap din data de 23.02.2016