InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Lehliu Gara

Inlocuirea arestarii preventive cu masura obligarii de a nu parasi localitatea de domiciliu

(Rezolutie nr. - din data de 18.01.2012 pronuntata de Judecatoria Lehliu Gara)

Domeniu | Dosare Judecatoria Lehliu Gara | Jurisprudenta Judecatoria Lehliu Gara

Incheiere masuri preventive din 18.01.2012 (inlocuirea arestarii preventive cu masura obligarii de a nu parasi localitatea de domiciliu)

Pe rol solutionarea cauzei penale privind pe inculpatii PCC si BG, avand ca obiect "propunere arestare preventiva" formulata de Parchetului de pe langa Judecatoria Lehliu Gara.
La apelul nominal facut in camera de consiliu s-au prezentat inculpatii (retinuti), asistati de aparatori alesi, av. RM si av. CM.
Procedura legal indeplinita.
           S-a facut referatul cauzei de grefier, dupa care:
Avocatul ales al inculpatilor precizeaza ca se doreste din partea inculpatilor sa se beneficieze de o judecata fara incidenta ca urmeaza sa expire retinerea acestora, invederand totodata ca, avand in vedere atitudinea de recunoastere a inculpatilor, nu are de formulat cereri si de ridicat exceptii.
De asemenea reprezentantul Ministerului Public invedereaza ca nu are de formulat cereri si de ridicat exceptii.
Inculpatii, avand pe rand cuvantul, invedereaza ca nu doresc sa dea declaratie in cauza.
Instanta, fata de pozitia inculpatilor, considera cauza in stare de judecata si acorda cuvantul pentru sustineri pe fondul cauzei.
Reprezentantul parchetului, avand cuvantul, solicita admiterea propunerii, apreciind ca sunt indeplinite conditiile prev. de art. 148 lit. "f" C.p.p., din probele administrate pana in acest moment in cauza rezultand ca inculpatii au savarsit infractiuni pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii mai mare de 4 ani si in raport de modalitatea de savarsire a infractiunilor, prin folosirea de obiecte contondente, instigand si pe ceilalti inculpati, apreciaza propunerea intemeiata, fapt pentru care solicita arestarea preventiva a celor doi inculpati pe o perioada de 29 de zile.
Aparatorul ales al inculpatilor, dl. av. RM, avand cuvantul, precizeaza ca pentru a se lua aceasta masura, trebuiesc indeplinite cumulativ cele doua conditii ale art. 148, respectiv al. 1 teza I si al. 2 lit. f si in afara de faptul ca inculpatii au savarsit o infractiune pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii mai mare de 4 ani, parchetul nu spune nimic cu privire la faptul ca ar exista date si indicii ca inculpatii ar incerca sa comita alte infractiuni, aratand ca pozitia inculpatilor este de recunoastere a faptelor, fiind deci o neconcordanta a celor indicate de parchet in referat si potrivit art. 131 din Constitutia Romaniei, Ministerul Public, prin reprezentantii sai nu poate solicita arestarea unor inculpati pe acest temei de drept, aratand totodata ca Ministerul Justitiei este institutia care apara ordinea de drept, avand ca atributii apararea ordinii si linistii publice. Apreciaza ca nu sunt indeplinite cumulativ cele doua conditii pentru a se solicita arestarea preventiva a celor doi inculpati, aratand ca parchetul nu a solicitat arestarea preventiva a celor doi inculpati cu privire la ordinea publica sau ca ar exista probe in acest sens si de asemenea considera ca la dosar nu sunt indicii care sa conduca la supozitia ca lasati in libertate acestia ar incerca sa savarseasca noi infractiuni. Mai arata ca la dosarul cauzei au fost administrate anumite inscrisuri din care rezulta ca cei doi inculpati au o atitudine cuviincioasa, nu vor tulbura ordinea si linistea publica, avand depusa in acest sens o caracterizare din partea Primariei or. LG si totodata arata ca pentru infractiunile de distrugere si lovire inculpatii s-au impacat cu partea vatamata si procesul penal pentru aceste infractiuni a incetat, dar, datorita timpului scurt, partea vatamata nu s-a putut prezenta pentru a da declaratii in acest sens, in dosar figurand ca parti vatamate o persoana fizica care si-a retras plangerea si o persoana juridica care nu a inteles sa depuna plangere. Mai arata ca ar putea figura ca parti vatamate si bodyguarzii sau persoanele care pazesc societatea, dar acestora li s-a platit spitalizarea si au dat declaratii ca nu inteleg sa formuleze plangere. In ce priveste persoana inculpatilor, aparatorul acestora arata ca inculpatii au un domiciliu stabil, au o sursa de venit, avand societati comerciale si au in subordinea lor 5, 6 sau chiar 10 angajati, iar in situatia in care inculpatii vor fi arestati, cu siguranta angajatii acestora vor ramane fara loc de munca. Solicita sa se aiba in vedere ca inculpatii au recunoscut savarsirea faptelor, au doar o singura infractiune, iar cand vor ajunge pe instanta vor dori sa se prevaleze de dispozitiile art. 3201 C.p.p., astfel ca nu va mai fi indeplinita conditia ca pedeapsa sa fie mai are de 4 ani, aratand totodata ca inculpatii nu au antecedente penale, nu au avut de-a face cu legea penala, nu sunt recidivisti si se vor prezenta la toate chemarile organelor de cercetare, precizand ca inculpatii s-au prezentat singuri la Politia din C, precum si la Politia din or. LG. Considera ca s-au administrat toate probele, iar inculpatii nu vor ingreuna cu nimic buna desfasurare a procesului penal. Pentru toate acestea solicita respingerea propunerii parchetului.
Inculpatii, pe rand, avand pe rand ultimul cuvant, arata ca regreta sincer fapta si nu se va mai intampla niciodata.
La acest moment instanta constata ca pentru inculpatul PCC a expirat retinerea la ora 1315, iar pentru inculpatul BG urmeaza sa expire retinerea la ora 1325.     
        I N S T A N T A

Asupra cererii de fata:
La data de 18.01.2012, s-a inregistrat pe rolul acestei instante sub nr. 137/249, referatul nr. 2131/P/2011 intocmit de Parchetul de pe langa Judecatoria Lehliu Gara, cu propunerea de arestare preventiva a inculpatilor BG si PCC pe o perioada de 29 de zile, de la data de 18.01.2012, pana la data de 15.02.2012.
In motivarea propunerii se arata ca prin rezolutia din data de 05.01.2012 ora 12,30, organele de cercetare penala ale politiei judiciare din cadrul Politiei or. Lehliu Gara au inceput urmarirea penala fata de invinuitii BG si PCC pentru faptul ca, in data de 25.12.2011, in jurul orei 23,15, inculpatii BG si PCC impreuna cu inculpatii SCI, PM, PE, SF si NDM, aflandu-se la discoteca "I" din orasul LG, jud. C, au provocat un scandal tulburand ordinea si linistea publica, perturband programul normal de desfasurare al discotecii si, totodata, l-au lovit cu pumnii si picioarele pe tot corpul pe partea vatamata SP (administratorul discotecii), provocandu-i leziuni care au necesitat pentru vindecare un numar de 5 - 6 zile de ingrijiri medicale. In imprejurarile sus aratate, inculpatul BG a distrus prin spargere cu o bata din lemn geamul de la holul de acces in discoteca, iar inculpatul PCC a distrus o pubela pentru colectarea deseurilor menajere, faptele constituind infractiunile de "ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea ordinii si linistii publice" prev. de art. 321 al. 1 C.p., "distrugere" prev. de art. 217 al. 1 C.p., "lovire sau alte violente" prev. de art. 180 al. 2 C.p.   
Se mai precizeaza ca prin ordonanta nr. 2131/P/2011 din data de 18.01.2012 a Parchetului de pe langa Judecatoria Lehliu Gara a fost pusa in miscare actiunea penala fata de invinuitii PCC si BG pentru infractiunile mentionate mai sus, iar prin Ordonantele de retinere din 17.01.2012 emise de IPJ - SIC s-a luat fata de inculpati masura retinerii pe 24 de ore, incepand cu data de 17.01.2012 ora 13,15, respectiv 13,25.
De asemenea, se mai arata ca din probele administrate (declaratiile inculpatului; declaratiile martorilor; procesul - verbal de cercetare la fata locului; planse fotografice; certificatul medico - legal al partii vatamate; fisele de cazier judiciar) a rezultat ca inculpatii se afla in situatia prev. de art. 148 lit."f" din Codul de procedura penala, din datele existente rezultand ca acestia au savarsit o infractiune pentru care pedeapsa prevazuta de lege este mai mare de 4 ani, iar in raport de circumstantele savarsirii faptelor, respectiv prin violente exercitate asupra partii vatamate SP (administratorul discotecii "I"), prin folosirea unui obiect contondent (bata din lemn), fiind cei ce au generat, perpetuat starea de violenta si i-au "instigat" pe ceilalti inculpati la savarsirea actelor de agresiune, inculpatul BG fiind si sanctionat anterior pentru acelasi gen de infractiuni (art. 321 C.p.) pentru care a si fost condamnat la pedeapsa inchisorii de 1 an (reabilitat), generand stare de teama si nesiguranta pentru persoanele aflate in incinta discotecii, ce au asistat la cele intamplate, exista probe ca lasarea lor in libertate prezinta pericol concret pentru ordinea publica.
In fata organelor de urmarire penala inculpatii au recunoscut savarsirea faptelor, descriind amanuntit modalitatea si imprejurarile comiterii acestora.
In fata instantei, inculpatii nu au dorit sa dea declaratii.
Din fisa de cazier judiciar a inculpatului PCC rezulta ca acesta nu este cunoscut cu antecedente penale.
Din fisa de cazier judiciar a inculpatului BG rezulta ca acesta a fost condamnat la pedeapsa inchisorii de 1 (un) an cu aplicarea art. 81 - 82 C.p. pentru art. 312 C.p. in anul 1997, condamnare pentru care a intervenit reabilitarea, aplicandu-i-se si o amenda administrativa pentru art. 321 al. 1 C.p. in anul 2007.
Dispozitiile art. 136 al. 1 C.p.p., prevad ca se poate lua una dintre masurile preventive indicate la lit. a) - d) pentru a se asigura buna desfasurare a procesului penal ori pentru a se impiedica sustragerea inculpatului de la urmarirea penala ori de la judecata or, in speta exista  indicii pentru luarea masurii solicitate de parchet.
De asemenea, art. 148 al. 1 C.p.p. conditioneaza luarea masura arestarii preventive a inculpatului de intrunirea conditiilor prevazute in art. 143, iar pentru a fi in prezenta prevederilor art. 148 lit. "f" C.p.p. trebuie indeplinite cumulativ cele doua conditii, respectiv pedeapsa inchisorii mai mare de 4 ani si existenta probelor certe ca lasarea in libertate a inculpatului prezinta pericol concret pentru ordinea publica.
Astfel, potrivit art. 143 al. 1 C.p.p., masura retinerii poate fi luata daca sunt probe sau indicii temeinice ca invinuitul/inculpatul a savarsit o fapta prevazuta de legea penala.
De asemenea, potrivit art. 681 C.p.p. "Sunt indicii temeinice atunci cand din datele existente in cauza rezulta presupunerea rezonabila ca persoana fata de care se efectueaza acte premergatoare sau acte de urmarire penala a savarsit fapta."
Instanta, analizand actele si lucrarile dosarului, constata ca in cauza sunt indicii temeinice ca inculpatii BG si PCC, in data de 25.12.2011 au savarsit infractiunea de ""ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea ordinii si linistii publice" prev. de art. 321 al. 1 C.p., iar pentru infractiunea savarsita legea prevede pedeapsa inchisorii mai mare de 4 ani.
Astfel, din procesul - verbal de cercetare la fata locului intocmit de organul politiei judiciare la data de 25.12.2011, rezulta ca geamul din dreapta usii de acces in hol este spart in totalitate si are o lungime de 2,20 m si o inaltime de 2,10 m, pe jos, atat la exterior, in fata geamului, cat si in interiorul holului fiind urme de cioburi; pe pardoseala holului si pe usa de acces in discoteca se observa mai multe urme de culoare brun roscate, ce par a fi de sange, iar pubela de gunoi menajer de culoare verde are o roata rupta, aspecte reliefate si in plansa fotografica de la dosar.
In declaratia data inculpatul BG a precizat imprejurarile in care a ajuns la discoteca I, respectiv in urma telefonului dat de NDM care i-a adus la cunostinta faptul ca fiul sau BMF si PCC au fost batuti de agentii de paza ai discotecii, situatie fata de care, speriat, a luat o bata si s-a deplasata la sediul discotecii.
A mai declarat ca la usa se inghesuiau mai multe persoane, tipand si aducandu-si injurii reciproce cu agentii de paza si intrucat nu a putut intra, a spart un geam de langa usa principala pentru a intra, iar in interior s-au batut in parte cu agentii de paza, scandalul durand circa 2 minute   
Si inculpatul PCC a descris in declaratia sa imprejurarile in care a ajuns la discoteca I, respectiv in urma telefonului dat de NDM care i-a solicitat sa vina la club ca are o problema, ceea ce a si facut, plecand la club insotit de BM (concubina sa) si BMF.
A mai declarat ca au fost verificati de agentii de paza, permitand doar unei singure persoane sa intre in club, situatie fata de care a insistat, a intrat in holul discotecii insotit de cele doua persoane cu care venise, fiind insa lovit de unul din agentii de paza si dati afara de ceilalti doi agenti, situatie fata de care s-a suparat, a inceput sa le adreseze cuvinte injurioase, sa se agite, intentionand sa intre pentru a-l bate pe agentul care-l lovise, ca avea o bata in mana cu care s-a repezit la un agent sa-l loveasca, dar a fost oprit de BMF, ca a luat un tomberon in care se aflau resturi menajere pe care l-a aruncat spre usa, imprastiindu-se gunoiul si ca la un moment data i-a vazut la intrarea in holul discotecii pe prietenii sai PE, SF, PM, SC, care erau agitati.
Pericolul concret pentru ordinea publica presupune o stare de fapt si care se manifesta printr-un sentiment de insecuritate in randul comunitatii, stare de fapt ce trebuie intemeiata pe probe certe, in conformitate cu art. 148 lit. “f" C.p.p. Aceasta presupune existenta unei reactii colective fata de anumite stari de lucruri negative cu impact imediat asupra opiniei publice.
In speta, din probele administrate, nu rezulta ca s-a produs un astfel de impact imediat si mediatic in randul opiniei publice, astfel ca nu se poate vorbi de existenta unei temeri colective, iar in analizarea pericolului social concret pentru ordinea publica trebuie avute in vedere toate circumstantele referitoare la fapte, dar si la  persoana inculpatilor.
Pentru a se sustine ca inculpatii prezinta un pericol public concret prin lasarea lor in libertate care sa justifice luarea arestarii preventive trebuie sa se demonstreze ca intreaga colectivitate este pusa in primejdie daca acestia sunt liberi, fiind necesar ca la dosar sa existe date concrete din care sa rezulte, fara echivoc, pericolul pentru ordinea publica, intrucat in caz contrar se poate ajunge la arbitrariul, situatie inadmisibila in luarea unei hotarari in privinta libertatii persoanei.
Dispozitiile art. 23 din Constitutia Romaniei garanteaza libertatea individuala a persoanei, arestarea unei persoane facandu-se numai in cazurile si cu procedura prevazute de lege. Este de principiu ca starea naturala a individului este starea de libertate, privarea de libertate fiind exceptia.
Nu in ultimul rand trebuie mentionate dispozitiile art. 5 din Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale, care prevad si exceptiile lipsirii de libertate, lit. "c" referindu-se la situatia "daca a fost arestat sau retinut in vederea aducerii sale in fata autoritatii judiciare competente, atunci cand exista motive verosimile de a banui ca a savarsit o infractiune sau cand exista motive temeinice de a crede in necesitatea de a-l impiedica sa savarseasca o infractiune sau sa fuga dupa savarsirea acesteia".  
In speta s-a inceput urmarirea penala fata de invinuitii BG, PCC, SCI, PM, PE, SF si NDM, dar retinerea si propunerea de arestare s-a facut doar pentru inculpatii BG si PCC, din actele dosarului nerezultand insa motivele pentru care acestia sunt mai periculosi fata de ceilalti, iar daca, intr-adevar, cei doi inculpati prezentau o periculozitate deosebita, se pune intrebarea de ce nu au fost prezentati instantei cu propunere de arestare imediat dupa savarsirea faptei si nu dupa 3 saptamani. 
   Din actele si lucrarile dosarului rezulta ca intregul grup mentionat mai sus a avut aceeasi atitudine agitata, fortand usa de la intrare, intrand in altercatie cu agentii de paza, manifestandu-se violent.
Astfel, invinuitul PE a declarat: "_am alergat spre usa de intrare in club, in fata mea alergand PM, am fortat intrarea, doi agenti de paza am inceput sa-i impingem si sa-i lovim cu pumnii, in spatele meu erau SF, SC, PC care ne impingeau pentru a intra in holul discotecii" si ca "In spatele nostru era BG, care avea o bata in mana_" ca "_dupa ce am intrat in holul discotecii noi ne adresam cuvinte injurioase cu agentii de paza, ca "Am dat de mai multe ori cu pumnii, am lovit mai multe persoane, dar nu stiu pe cine am lovit_".
In acelasi sens au fost si declaratiile invinuitului SF si NDM, acesta din urma declarand: "Nu stiu cine i-a anuntat pe PE, PM, SF, SCI care au fortat intrarea, se injurau cu agentii de paza, tipau si loveau cu pumnii." Si ca "Am intrat in holul discotecii, am lovit cu pumnul pe SP, ia-m dat doi pumni in spate, dar nu am vazut sa cada_"    
 De asemenea, din declaratiile martorilor audiati in cauza a rezultat in seara respectiva se aflau in zona respectiva un grup de 7 - 10 persoane, aspect care rezulta si din plansa fotografica cu imaginile stop - cadru de pe filmarea pusa la dispozitie de administratorul discotecii.
S-au evidentiat aceste aspecte tocmai pentru a reliefa gradul de participare al tuturor invinuitilor la scandal.
De asemenea, in speta, nu rezulta ca dupa data de 25.12.2011 cei doi inculpati au avut un comportament, o atitudine total antisociala de natura sa pericliteze ordinea si linistea publica, nu au exercitat influente asupra partilor vatamate si martorilor.
Mai mult decat atat, in declaratia data la data de 12.01.2012, numita SGV, asociat la SC TT SRL, a mentionat ca isi retrage plangerea pentru infractiunea de "distrugere" formulata impotriva inculpatilor BG si PC.
Partea vatamata SP, in declaratia data la data de 10.01.2012, a precizat ca-si retrage plangerea pentru infractiune de "lovire" formulata impotriva inculpatului BG, iar in declaratia data in data de 18.01.2012, a precizat ca isi retrage plangerea formulata impotriva inculpatului PC.
Prin urmare, daca, in speta, prima conditie este indeplinita, nu acelasi lucru se poate spune despre cea de-a doua conditie, respectiv pericolul concret, aceasta nefiind indeplinita, avand in vedere motivele mentionate mai sus.
Avand in vedere modalitatea si imprejurarile comiterii faptelor - crearea unei busculade la care au participat un numar mare de persoane, imprejurari care, coroborate cu alte date personale ale inculpatilor nu sunt de natura sa justifice in mod rezonabil temerea ca, aflati in libertate, acestia prezinta un risc ridicat de comitere si a altor fapte antisociale, ca faptele pentru care exista presupunerea rezonabila ca a fost savarsite de inculpati prezinta un real pericol. 
Nu in ultimul rand, de retinut si circumstantele personale ale ambilor inculpati, inculpatul PC nefiind cunoscut cu antecedente penale, iar BG suferind o condamnare in anul 1997, pentru care a intervenit reabilitarea, aplicandu-i-se o amenda administrativa in anul 2007.
Din inscrisurile aflate la dosar rezulta ca ambii inculpati isi castiga existenta prin munca, au surse de venituri.
Astfel, inculpatul PCC detine o intreprindere familiala cu sediul in or. LG, sat R, jud. C inregistrata la RC sub nr. F51/230/2011 (certificatul de inregistrare seria B nr. 2289229/20.04.2011 emis de ORC de pe langa TC - filele 127, 128).
Inculpatul BC detine o societate comerciala, respectiv SC G SRL cu sediul in or. LG, sat R, Lotul nr. 2, jud. C, inregistrata la RC sub nr. J51/640/2008 (certificatul de inregistrare seria B nr. 1592740/20.04.2011 emis de ORC de pe langa Tribunalul C - filele 129, 133, 134).
De asemenea, inculpatul BG este tatal a trei copii, din care 2 sunt minori (in varsta de 13 si 16 ani), potrivit inscrisurilor aflate la filele 130 - 132 din dosar).
Nu in ultimul rand, din caracterizarile intocmite de Primaria or. LG inregistrate sub nr. 448/18.01.2012, rezulta ca ambii inculpati sunt cunoscuti ca cetateni onesti, isi castiga existenta prin mijloace proprii, respectiv prin unitati private, nefiind cunoscute antecedente anti sociale sau alte acte de violenta ale acestora, ca nu creeaza probleme si dau dovada de un comportament civilizat atat in familie, cat si in societate.
Instanta apreciaza ca in situatia in care cei doi inculpati ar fi lasati in libertate, nu s-ar intretine climatul infractional si nu s-ar diminua increderea societatii in organele chemate sa indeplineasca actul de justitie, dar si respectul fata de ordine si lege.
Astfel, toate acestea duc la concluzia ca lasarea in libertate a inculpatilor nu prezinta pericol concret pentru ordinea publica, iar natura si gravitatea faptei pentru care inculpatii sunt cercetati nu potenteaza pericolul social, nu determina o stare de neliniste si insecuritate in randul societatii.
In concluzie, se apreciaza ca savarsirea infractiunii catre inculpati nu este de natura sa impiedice normala functionare a unui sistem.
Asa cum s-a mentionat mai sus, dispozitiile art. 136 al. 1 C.p.p., prevad ca se poate lua una dintre masurile preventive indicate la lit. a) - d) pentru a se asigura buna desfasurare a procesului penal ori pentru a se impiedica sustragerea inculpatului de la urmarirea penala ori de la judecata, iar potrivit prevederilor art. 136 al. 8 C.p.p. "Alegerea masurii ce urmeaza a fi luata se face tinandu-se seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infractiunii, de sanatatea, varsta, antecedentele si alte situatii privind persoana fata de care se ia masura."
In speta, instanta, apreciaza, in raport de criteriile statuate de art. 136 al. 8 C.p.p. si vazand ca sunt indeplinite dispozitiile prev. de art. 143 C.p.p., in sensul ca exista indicii temeinice ca inculpatii au savarsit fapta de ultraj, cea mai potrivita masura preventiva, care sa asigure buna desfasurare a procesului penal si impiedicarea sustragerii inculpatilor de la urmarire penala sau judecata este obligarea de a nu parasi localitatea.
Instanta apreciaza ca luarea unei astfel de masuri ar satisface si exigentele art. 5 paragraf 3 din CEDO potrivit cu care orice persoana arestata sau detinuta are dreptul de a fi judecata intr-un termen rezonabil sau eliberata in cursul procedurii, punerea in libertate putand fi subordonata unei garantii care sa asigure prezentarea persoanei in cauza la audiere.
Instanta apreciaza ca cea mai potrivita solutie pentru cauza de fata, este aplicarea dispozitiilor art. 146 alin. 111 C.p.p. potrivit carora "In caz de respingere a propunerii de arestare preventiva, daca sunt intrunite conditiile prevazute de lege, judecatorul poate dispune masura obligarii de a nu parasi localitatea sau aceea de a nu parasi tara."
Prin urmare, in baza art. 1491 alin. 9 C.p.p., urmeaza a respinge propunerea parchetului privind arestarea preventiva a inculpatilor si, in conformitate cu prevederile art. 136 al. 1 lit. "b" si al. 4 C.p.p. rap. la art. 145 c.p.p., a dispune luarea fata de inculpatii BG si PCC a masurii obligarii de a nu parasi localitatea de domiciliu, respectiv orasul LG, jud. C, pe o perioada de 30 de zile.
Urmeaza, in baza art. 145 alin.1¹ si 12 C.pr.pen., a le pune in vedere ambilor inculpati sa respecte pe durata masurii interdictiei de a parasi localitatea urmatoarele obligatii:
    a) sa se prezinte la organul de urmarire penala, sau dupa caz la instanta de judecata ori de cate ori sunt chemati;
    b) sa se prezinte la Politia orasului LG - organ de politie desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere intocmit de organul de politie sau ori de cate ori sunt chemati;
    c) sa nu isi schimbe locuinta fara incuviintarea instantei;
    d) sa nu detina, sa nu foloseasca si sa nu poarte nici o categorie de arme;
    e) sa nu se apropie de membrii familiei persoanelor impreuna cu care a comis fapta, martorii stabiliti de organul judiciar si sa nu comunice cu acestia direct sau indirect.
Urmeaza, in baza art. 145 al. 3 C.p.p., a le atrage atentia ambilor inculpati ca, in caz de incalcare cu rea-credinta a masurii aplicate sau a obligatiilor care le revin, masura obligarii de a nu parasi localitatea va fi inlocuita cu masura arestarii preventive in conditiile prevazute de lege.
Urmeaza a lua act ca perioada retinerii de 24 de ore dispusa prin ordonantele de retinere din 17.01.2012 ale IPJ Calarasi -  SIC in dosarul nr. 2131/P/2011 a expirat la ora 1315 pentru inculpatul PCC si la ora 1325 pentru inculpatul BG. 
Conform art. 192 al. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare vor ramane in sarcina statului.

PENTRU ACESTE CONSIDERENTE
                                      D I S P U N E

In baza art. 149¹ si urm. C.p.p. respinge propunerea de arestare preventiva a inculpatilor BG si PCC formulata de Parchetul de pe langa Judecatoria Lehliu Gara.
In baza art. 145 C.p.p. dispune luarea fata de inculpatii: BG si PCC a masurii obligarii de a nu parasi localitatea de domiciliu, respectiv orasul Lehliu - Gara, jud. Calarasi, pe o perioada de 30 de zile.
In baza art. 145 alin.1¹ si 12 C.pr.pen. pune in vedere ambilor inculpati sa respecte pe durata masurii interdictiei de a parasi localitatea urmatoarele obligatii:
    a) sa se prezinte la organul de urmarire penala, sau dupa caz la instanta de judecata ori de cate ori sunt chemati;
    b) sa se prezinte la Politia orasului Lehliu Gara - organ de politie desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere intocmit de organul de politie sau ori de cate ori sunt chemati;
    c) sa nu isi schimbe locuinta fara incuviintarea instantei;
    d) sa nu detina, sa nu foloseasca si sa nu poarte nici o categorie de arme;
    e) sa nu se apropie de membrii familiei persoanelor impreuna cu care a comis fapta, martorii stabiliti de organul judiciar si sa nu comunice cu acestia direct sau indirect.
In baza art. 145 al. 3 C.p.p. atrage atentia ambilor inculpati ca, in caz de incalcare cu rea-credinta a masurii aplicate sau a obligatiilor care le revin, masura obligarii de a nu parasi localitatea va fi inlocuita cu masura arestarii preventive in conditiile prevazute de lege.
Ia act ca perioada retinerii de 24 de ore dispusa prin ordonantele de retinere din 17.01.2012 ale IPJ Calarasi -  SIC in dosarul nr. 2131/P/2011 a expirat la ora 1315 pentru inculpatul PCC si la ora 1325 pentru inculpatul BG. 
Conform art. 192 al. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare, raman in sarcina statului.
Cu recurs in 24 de ore de la pronuntare.
Pronuntata in sedinta publica, azi 18.01.2012.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete

Reziliere contract de concesiune - Conditii - Decizie nr. 132/R din data de 07.02.2014
Rectificare carnet de munca. Dispozitii legale - Sentinta civila nr. 651/LM din data de 13.03.2014
Divort. Exerxitarea autoritatii parintesti - Decizie nr. 503/A din data de 25.09.2014
Atribuire folosinta imobil. O.P. - conditii de admisibilitate - Decizie nr. 404/A din data de 18.07.2014
Rezolutie antecontract de vanzare cumparare - Decizie nr. 607/R din data de 24.11.2014
trafic de droguri - Sentinta penala nr. 9 din data de 22.01.2014
Acordul de recunoa?tere a vinova?iei incheiat de procurorul militar cu inculpatul cercetat pentru savar?irea infrac?iunii de conducere a unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substante prev. de art.336 alin.1 C.pen. Amanarea aplicarii pedepsei - Sentinta penala nr. 8 din data de 16.02.2016
Decizia de revocare din functia de conducere este o modificare unilaterala a contractului individual de munca in lipsa acordului salariatului. - Sentinta civila nr. 1230/Ap din data de 30.06.2017
Decizia de revocare din functia de conducere este o modificare unilaterala a contractului individual de munca in lipsa acordului salariatului. - Sentinta civila nr. 771/Ap din data de 04.05.2017
Insolventa. Anulare acte frauduloase. - Sentinta civila nr. 510/Ap din data de 22.04.2017
Contractele individuale de munca incheiate intre persoane fizice in calitate de experti desemnati si persoane juridice in derularea unor proiecte POSDRU finantate din Fondul Social European au natura unor contracte atipice de munca - Sentinta civila nr. 496/A din data de 16.04.2017
Insolventa. Art. 72 din Legea nr. 85/2014. Respingerea cererii de deschiderea procedurii insolventei formulata impotriva garantului ipotecar. Solidaritatea nu se prezuma potrivit art. 1034-1056 Cod civil. - Sentinta civila nr. 473/Ap din data de 16.03.2017
EXPROPRIERE. Art. 26 din Legea nr. 33/1994. Stabilirea valorii despagubirii. Metoda comparatiei directe. Alegerea comparabilei cu cea mai mica ajustare, cu caracteristicile cele mai asemanatoare cu terenul in litigiu. - Sentinta civila nr. 336/AP din data de 23.02.2017
Expropriere. Reglementand dreptul de retrocedare a imobilelor expropriate, Legea nr. 33/1994 prevede la art. 35 ca „daca bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate in termen de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat, - Sentinta civila nr. 71/Ap din data de 19.01.2017
Solicitare de sesizare a Curtii de Justi?ie a Uniunii Europene cu o intrebare preliminara, in temeiul dispozitiilor art. 276 din Tratatul privind func?ionarea Uniunii Europene. - Hotarare nr. 56/CP din data de 05.07.2017
Aplicarea unei pedepse mai reduse decat cea mentionata in acordul de recunoastere a vinovatiei. - Sentinta penala nr. 107/Ap din data de 14.02.2017
Legatura de cauzalitate intre fapta inculpatului si rezultatul produs. - Sentinta penala nr. 209/Ap din data de 17.03.2017
Reprezentarea succesorala in materia Legii nr. 10/2001. Amenajari de utilitate publica ulterioare notificarii, fara existenta unei autorizatii de constructie. - Decizie nr. 1500/Ap din data de 01.10.2016
Actiune in revendicare inadmisibila in conditiile in care s-a uzat de dispozitiile Legii nr. 10/2001. Imobil revendicat achizitionat in baza Legii nr. 112/1995. Securitatea raporturilor juridice. - Decizie nr. 1033/Ap din data de 15.07.2016
Obligatia de despagubire a A.A.A.S. –art 32 ind. 4 din O.U.G. nr. 88/1997. Contracte incheiate anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 137/2002. - Decizie nr. 295/Ap din data de 23.02.2016