InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Onesti

Contesta?ie la executare+suspendare executare

(Sentinta civila nr. 726 din data de 25.02.2010 pronuntata de Judecatoria Onesti)

Domeniu Contestatie la executare | Dosare Judecatoria Onesti | Jurisprudenta Judecatoria Onesti

ROMANIA
JUDECATORIA ONESTI
JUDETUL BACAU
Dosar nr. 24/270/2010
Inreg. 04.01.2010                                                                contest ex. +susp. ex.

Sentinta civila nr. 726
Sedinta publica din data de 25.02.2010
Completul de judecata format din:
Presedinte - _
Grefier - __.

     Pe rol fiind judecarea cauzei civile pentru contestatie executare+suspendare executare promovata de contestatoarea __ impotriva intimatei Casa de Asigurari de Sanatate a judetului Bacau.
     La  apelul nominal facut in sedinta publica a raspuns contestatoarea, lipsa intimata.
     Procedura legal indeplinita.
     S-a facut referatul oral al cauzei de grefierul de sedinta, dupa care contestatoarea depune cautiunea in suma de 373 cu recipisa de consemnare nr. 605104/1/25.02.2010, copie caret identitate si precizeaza ca incepand din luna septembrie si-a schimbat domiciliul. Mai arata ca nu a fost citata corect, citarea prin publicitate fiind abuziva si incalca C.p.c si codul fiscal, acesta din urma stabilind 4 modalitati de comunicare, dar citarea prin publicitate are caracter exceptional. Solicita a se face adresa paratei pentru a comunica daca decizia a fost comunicata la domiciliul actual al contestatoarei. Nu are alte cereri de formulat, nu are alte probe.
     Nemaifiind cereri de formulat, instanta constata cauza in stare de judecata si acorda cuvantul pe fond.
     Contestatoarea solicita a se pronunta instanta cu privire la suspendarea executarii pana la ramanerea definitiva si irevocabila a hotararii, pe fond -  admiterea contestatiei, neexistand niciun titlu de creanta, apoi daca acesta ar exista trebuia comunicat platitorului. Fazele prevazute conform Codului de procedura fiscala au fost sarite, intimata a emis decizia de impunere nr. 23147/2009, dar comunicarea acesteia pe site nu indeplineste conditiile legale ; nu exista nici un contract incheiat intre contestatoare si intimata; ordinul 617/2007 aplicandu-se cand contribuabilul are contract incheiat cu CAS Bacau. Solicita admiterea contestatie, fara cheltuieli de judecata; depune concluzii scrise.
     Dezbaterile fiind terminate, cauza a ramas in pronuntare.
     
     
     I N S T A N T A
     
     Deliberand
     Asupra cauzei civile de fata;
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Onesti la data de 04.01.2010 sub nr. 24/270/2010 contestatoarea _., domiciliata in Onesti, ___., jud. Bacau a solicitat in contradictoriu cu intimata Casa de Asigurari de Sanatate a judetului Bacau, cu sediul in _.. desfiintare titlului executoriu nr. 377 din 16.12.2009 precum si a actelor de executare  efectuate in dosarul de executare nr. 683/2009 si suspendarea executarii silite in aceasta cauza.
Cererea a fost timbrata cu 194 lei taxa judiciara de timbru si 0,30 lei timbru judiciar, iar in motivarea acestea se arata ca atat titlul executoriu cat si somatia i-au fost comunicate la o alta adresa decat cea a domiciliului contestatoarei. S-a depus cautiunea in suma de 373,00 lei depusa cu recipisa de consemnare nr. 605104/1 din 25.02.2010 .
Cererea nu este motivata in drept.
Intimata  formuleaza intampinare solicitand respingerea contestatie. Intimata arata ca desi contestatoarea avea obligatia asigurarii la fondul de asigurari sociale de sanatate in calitatea sa de persoana fizica autorizata care exercita o activitate liberala conform prevederilor art. 208 si 215 din Legea nr. 95/2006, nu si-a respectat aceasta obligatia stabilita de legiuitor.
In drept sunt invocate dispozitiile Codului de procedura fiscala, Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, cu modificarile si completarile ulterioare, Ordinul presedintelui Casei Nationale de Asigurari de Sanatate nr. 617/2007 si  prevederile art. 115-118 din Codul de procedura civila.
Raspuns la intampinarea intimatei, contestatoarea a formulat urmatoarele precizari: nu exista titlu de creanta care sa stea la baza titlului executoriu, titlu executoriu nu cuprinde mentiunile prevazute de art. 43 si 141 din Codul de procedura fiscala, nu au fost respectate dispozitiile art. 28 din Codul de procedura fiscala, intre parti nu exista un raport obligational, neexistand un contract, OUG nr. 150/2002 aplicabila pentru perioada 2004-2005 nu prevede un alt termen de prescriptie fata de termenul general de 3 ani si nu a beneficiat de pachetul oferit de CNAS, iar daca ar fi cerut servicii medicale ar fi obligata sa le plateasca.
Instanta a incuviintat proba cu inscrisuri.
Din analiza probatoriului administrat in cauza, instanta retine in fapt urmatoarele:
Contestatoarea _.. a fost notificata prin adresa nr. 14484 din 27.07.2009 sa achite contributia de asigurari de sanatate calculata la venitul realizat si in acest sens, pentru intrarea sa in legalitate sa depuna la sediul __. copii dupa declaratiile privind veniturile estimate si privind veniturile realizate aferente perioadei cuprinse in cadrul termenului de prescriptie al obligatiei de plata la fondul asigurarilor sociale de sanatate, respectiv pentru perioada 2004-2009 (fila 13 dosar).
Intrucat aceasta nu a dat curs solicitarii intimatei de a depune documentele indicate, intimata a procedat la stabilirea din oficiu a contributiei si a altor sume datorate conform prevederilor art. 83 alin. 4 din O.G. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, emitandu-se astfel decizia de impunere nr. 23147/10.12.2009, pe baza sumei comunicata de A.N.A.F. Bacau.
La data de 16.12.2009 au fost emise somatia si titlul executoriu.
Contestatoarea sustine ca atat titlul executoriu cat si somatia i-au fost comunicate la o alta adresa decat cea de domiciliu . Domiciliul fiscal la care s-a facut expedierea formelor de executare a fost transmis de catre organul fiscal. Rezulta ca faptul ca __. nu a comunicat schimbarea domiciliului fiscal la __.. Cu acelasi domiciliu figureaza si in websitul Baroului de Avocati Bacau/fila 20 dosar).
Din cartea de identitate a contestatoarei, seria _.., rezulta ca domiciliul acesteia este in Onesti, str. ___., jud. Bacau, valabilitatea acesteia incepand cu 28.09.2009, dupa comunicarea notificarii.
Se pretinde de catre contestatoare ca nu exista un titlu de creanta care sa stea la baza titlului executoriu. Potrivit art. 35 alin. 1 din Ordinul nr. 617/2007 "titlul de creanta il constituie dupa caz, declaratia prevazuta de art. 32 alin. 4, decizia de impunere emisa de organul competent al CAS, precum si hotararile judecatoresti privind debite datorate fondului. Decizia de impunere poate fi emisa de organul competent al CAS si pe baza informatiilor primite pe baza de protocol de la ANAF.
Titlul de creanta prevazut la alin. 1 devine titlu executoriu la data la care creanta bugetara este scadenta prin expirarea termenului de plata prevazut de lege".
Fata de aceste prevederi legale, instanta considera ca neintemeiata aceasta aparare a contestatoarei.
Contestatoarea arata ca titlu executoriu nu cuprinde mentiunile prevazute de art. 43 si 141 din Codul de procedura fiscala, nu au fost respectate dispozitiile art. 28 din Codul de procedura fiscala. Aceasta invoca lipsa codului de identificare fiscala, domiciliul fiscal, cuantumul si natura sumelor datorate. La emiterea deciziei de impunere intimata nu a avut la dispozitie decat informatiile primite de la ANAF si titlul executoriu poarta aceste date primite. Nu se poate imputa intimatei necunoasterea datelor de identificare pentru ca datele oficiale au fost luate de la ANAF Bacau.
Este adevarat ca intre parti nu exista un raport obligational motivat de lipsa contractului. Potrivit art. 4 din OUG nr. 150/2002:
"(1) Sunt asigurati, potrivit prezentei ordonante de urgenta, toti cetatenii romani cu domiciliul in tara, precum si cetatenii straini si apatrizii care au domiciliul sau resedinta in Romania si fac dovada platii contributiei la fond, in conditiile prezentei ordonante de urgenta.
    (2) Calitatea de asigurat si drepturile de asigurare inceteaza o data cu pierderea dreptului de domiciliu sau de resedinta in Romania.
    (3) Documentele justificative privind dobandirea calitatii de asigurat se stabilesc prin ordin al ministrului sanatatii, la propunerea CNAS."
  Aceste prevederi au fost preluata de actualul text in vigoare, respectiv art. 211 din Legea nr. 95/2006. Faptul ca nu s-a incheiat contractul dintre parti nu inseamna ca in cauza de fata contestatoarea nu mai are calitatea de asigurat. In calitatea sa de asigurat, contestatoare are drepturi si obligatii.
Persoana asigurata are obligatia de a plati contributia lunara pentru asigurarile de sanatate. Aceasta contributie reprezinta o creanta bugetara. Potrivita art. 91 din Codul de procedura fiscala(OG nr. 92/2003) "(1) Dreptul organului fiscal de a stabili obligatii fiscale se prescrie in termen de 5 ani, cu exceptia cazului in care legea dispune altfel.
    (2) Termenul de prescriptie a dreptului prevazut la alin. (1) incepe sa curga de la data de 1 ianuarie a anului urmator celui in care s-a nascut creanta fiscala potrivit art. 23, daca legea nu dispune altfel." Fata de aceasta prevedere legala suma inscrisa in titlul de creanta nu este prescrisa.
Apreciind ca executarea silita inceputa impotriva contestatoarei s-a desfasurat conform legii, in temeiul art. 172 din Codul de procedura fiscala instanta va respinge contestatia.
Pe cale de consecinta va fi respinsa si cererea privind suspendarea executarii silite.

     
          Pentru aceste motive
          In numele Legii,
          H O T A R A S T E:

Respinge contestatia formulata de _.. domiciliata in Onesti, str. __.., jud. Bacau in contradictoriu cu intimata Casa de Asigurari de Sanatate a judetului Bacau, cu sediul in _...
Respinge cererea privind suspendarea executarii silite.
Dispune restituirea catre contestatoare a cautiunii in suma de 373,00 lei depusa cu recipisa de consemnare nr. 605104/1 din 25.02.2010 la data ramanerii irevocabile a prezentei hotarari.
Cu recurs in 15 zile de la comunicare.
     Pronuntata in sedinta publica, azi 25.02.2010.
          
          PRESEDINTE,                                                     GREFIER,
          
          
          
 
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Contestatie la executare

Decizie de instituire a masurilor asiguratorii. Condi?ia motivarii acesteia de catre organul fiscal. - Decizie nr. 4531 din data de 22.11.2017
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 31 Camera Consiliu din data de 02.07.2010
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 115 din data de 12.03.2013
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 270 din data de 13.08.2013
Contestatie la executare - Hotarare nr. 810 din data de 24.10.2017
Contestatie la executare - Hotarare nr. 703 din data de 06.10.2017
Contestatie la executare - Hotarare nr. 613 din data de 24.04.2018
Faliment - contestatie - Hotarare nr. 582 din data de 13.11.2017
Contestatie la executare - Sentinta penala nr. 143 din data de 13.04.2017
Contestatie la executare - Sentinta penala nr. 387 din data de 06.10.2017
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 710 din data de 20.09.2017
Recurs nul - oral - Hotarare nr. 1913 din data de 25.01.2010
Conflict de drepturi. Contestatii la titlu - Sentinta civila nr. 16/lm/2008 din data de 17.02.2009
Sechestru asigurator asupra bunurilor imobile proprietate comuna - Decizie nr. 930 din data de 26.11.2015
Anulare proces verbal de distributie a pretului - Sentinta civila nr. 900 din data de 19.11.2015
Anulare proces verbal de distributie a pretului - Decizie nr. 900 din data de 19.11.2015
Plangere contraventionala admisa. Obligatia de restituire a amenzii achitate. - Decizie nr. 118 din data de 02.04.2014
Anularea incheierii de incuviintare a executarii silite - Decizie nr. 60 din data de 30.01.2014
Acte de executare emise de autoritatile germane de tragere la raspundere a reprezentantei contestatoarei - Sentinta civila nr. 287 din data de 18.04.2013
Contestatie impotriva deciziei de instituire a masurilor asiguratorii - Decizie nr. 175 din data de 14.03.2013