contestatie la executare
(Sentinta civila nr. 2636 din data de 23.05.2011 pronuntata de Judecatoria Oradea)Dosar nr. _____
R O M A N I A
JUDECATORIA ORADEA
SECTIA CIVILA
Sentinta civila Nr. ____
Sedinta publica de la 23 Mai 2011
Completul compus din:
PRESEDINTE LD
Grefier FAS Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea AFP si pe intimata SI, avand ca obiect contestatie la executare.
La apelul nominal facut in sedinta publica nu se prezinta partile.
Procedura de citare este legal indeplinita prin necitarea partilor.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc in sedinta publica de la 16.05.2011, fiind consemnate in incheierea de sedinta de la acea data, parte integranta din prezenta hotarare cand, instanta, avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea la data de 23.05.2011, cand, in aceeasi compunere, a hotarat urmatoarele:
INSTANTA,
Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele :
Prin contestatia la executare inregistrata pe rolul instantei la data de 11.02.2011 contestatoarea AFPMO in contradictoriu cu intimata SI, a solicitat instantei sa dispuna anularea somatiei de executare nr. 586/E/2010 din data de 21.01.2011 si a procesului verbal din data de 21.01.2011 intocmite in dosarul executional nr. 586/E/2010 al B.E.J. PB.
In motivare, contestatoarea a aratat ca in data de 27.01.2011 i s-a comunicat somatia nr. 586/E/2010 prin care i s-a solicitat plata sumei de 681,99 lei reprezentand cheltuieli de judecata si cheltuieli de executare silita. Contestatoarea a aratat, ca in baza O.G. 22/2002 creantele impotriva institutiilor publice se achita dupa trecerea unui termen de 6 luni de la data la care debitorul a primit somatia facuta de organul de executare. Contestatoarea a mai aratat ca onorariu avocatial solicitat in faza executarii nu se justifica , deoarece nu rezulta ce demersuri a facut avocatul.
In drept, contestatoarea a invocat prevederile art. 399 - 401 C.proc.civ. si OG nr. 22/2002, privind executarea obligatiilor de plata ale institutiilor publice, stabilite prin titluri executorii.
In probatiune, contestatoarea a depus la dosar somatia de executare nr. 586/E/2010 (f.5), procesul verbal din data de 21.01.2011 (f. 6), sentinta civila nr. 3945/07.04.2010, pronuntata de JO in dosar nr. 5998/271/2009 (f.7), decizia civila nr. 805/R/2010, pronuntata de TB in acelasi dosar (f.9), incheierea nr. 5604/2010 a JO pronuntata in dosar nr. 25179/271/2010 (f.11), chitanta nr. 26/10.01.2011 emisa de Cab. av. CE.
La dosar a depus concluzii scrise intimata, solicitand instantei respingerea contestatiei la executare ca nefondata.
In motivare, intimata a aratat ca somatia atacata este doar un act premergator actului de executare, iar in ceea ce priveste termenul de 6 luni invocat de contestatoare , intimata arata ca aceasta trebuia sa faca dovada lipsei de fonduri a institutiei. Intimata solicita obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecata constand in onorariu avocatial de 250 lei.
La dosar s-a atasat dosarul executional nr. 586/E/2010 al B.E.J. PB.
Instanta a incuviintat pentru parti proba cu inscrisurile depuse la dosar.
Analizand actele si lucrarile cauzei instanta constata urmatoarele :
In dosarul executional nr. 586/E/2010 al B.E.J. PB a fost pornita executarea silita impotriva contestatoarei in baza titlului executoriu reprezentat de sentinta civila nr. 3945/07.04.2010, pronuntata de JO in dosar nr. 5998/271/2009 irevocabila prin decizia civila nr. 805/R/2010, pronuntata de TB, prin care contestatoarea a fost obligata la plata sumei de 350 lei, reprezentand cheltuieli de judecata. Executarea silita a inceput impotriva contestatoarei fara ca intimata sa-i adreseze vreo cerere contestatoarei in vederea executarii voluntare a obligatiei.
Analizand motivele care stau la baza contestatie la executare formulate de contestatoare, instanta constata ca acestea sunt intemeiate, urmand a se admite contestatia la executare.
In ceea ce priveste termenul de 6 luni consacrat de prevederile O.G. 22/2002 instanta constata ca acest termen nu este aplicabil in speta. Astfel, dispozitiile O.G. 22/2002 constituie prevederi de exceptie de la regula executarii imediate a hotararilor judecatoresti, aceste prevederi putand primi aplicare numai in masura in care sunt indeplinite cu strictete conditiile cumulativ prevazute de art. 2 din O.G. 2/2002. Instanta constata ca una dintre aceste conditii este ca institutia publica sa faca dovada lipsei de fonduri. O interpretare permisiva a acestui text de lege nu este posibila deoarece s-ar incalca dreptul la un proces echitabil consacrat de C.E.D.O., drept care presupune si posibilitatea persoanei de a pune in executare hotararea judecatoreasca, executare fara de care toate celelalte garantii procesuale oferite de art. 6 din C.E.D.O. ar fi teoretice si iluzorii. Or, in speta, instanta constata ca nu s-a facut de catre contestatoare dovada lipsei de fonduri, motiv pentru care nu sunt aplicabile prevederile art. 2 din O.G. 22/2002
Pe de alta parte, instanta constata ca in conformitate cu prevederile art. 2 din Ordinul 1899/2004 al M.F.P. institutiile publice nu au posibilitatea de a restitui sume de la buget decat dupa efectuarea unei cereri de catre persoana interesata si dupa trecerea unui termen de 45 de zile de la data inregistrarii acestei cereri. Printre sumele considerate restituite sunt si cele stabilite prin hotarari ale organelor jurisdictionale, fapt statuat de prevederile art. 117 lit. f din O.U.G. 92/2003.
In lipsa unei astfel de cereri adresate institutiei publice, nu se poate constata refuzul acesteia de a pune in executare un titlu executoriu, refuz fara de care nu poate exista nicio executare silita, regula fiind executarea benevola a obligatiilor.
Instanta apreciaza fireasca existenta unei astfel de prevederi deoarece o institutie publica finantata de la bugetul de stat are un mod de functionare specific , avand mecanisme si structuri interne complexe.
Instanta constata raportat la considerentele mentionate si la principiul disponibilitatii ca somatia de executare nr. 586/E/2010 din data de 21.01.2011 si procesul verbal din data de 21.01.2011 intocmite in dosarul executional nr. 586/E/2010 al B.E.J. PB au fost intocmite fara a se depune o cerere de executare benevola a obligatiei stabilite de instantele judecatoresti. Trecerea directa la executare silita impotriva unei institutii publice, fara a i se da sansa acesteia de a-si executa benevol obligatia, denota o atitudine usor abuziva din partea creditorului obligatiei, executarea hotararilor judecatoresti pronuntate in contradictoriu cu institutiile statului nefiind admisibil sa se transforme in sursa de venituri pentru organele de executare si pentru persoanele care ofera asistenta juridica, datoria acestora fiind de a incerca in prealabil executarea benevola a obligatiei si doar daca acesta nu se poate realiza sa se treaca la executarea silita cu stabilirea inevitabila a unor cheltuieli de executare.
Nedepunerea inainte de a trece la executarea silita a unei cereri mentionate de art. 2 din Ordinul 1899/2004 al M.F.P. si nerespectarea termenului de 45 de zile stabilit prin aceasta prevedere legala face ca somatia de executare nr. 586/E/2010 din data de 21.01.2011 si procesul verbal din data de 21.01.2011 intocmite in dosarul executional nr. 586/E/2010 al B.E.J. PB sa fie lovite de nulitate.
Mai mult instanta constata ca aceasta creanta provine din cheltuielile de judecata pe care intimata le-a facut in dosarul nr. 5998/271/2009, dosar care a avut ca obiect tot o contestatie la executare introdusa de contestatoarea de azi, intimata fiind aceeasi SI, intimata de azi. Se solicita de catre contestatoare anularea actelor de executare in dos. executional nr. 88/E/2009 al Bej PB, invocandu-se aceleasi motive, nerespectarea termenului de 6 luni prev. de OG 22/2002. Instanta a respins contestatia creditoarei aratand ca nu s-a facut dovada de catre aceasta ca nu detine fonduri pentru indeplinirea acestei obligatii. In aceste conditii apare cu atat mai abuziva atitudinea intimatei, care speculand aceeasi situatie, profita de aceste cereri, solicitand cheltuieli de judecata si de executare in lant, desi nu urmeaza procedura prevazuta de lege din culpa ei.
Pentru aceste motive, instanta va admite contestatia la executare si va anula somatia de executare nr. nr. 586/E/2010 din data de 21.01.2011 si procesul verbal din data de 21.01.2011 intocmite in dosarul executional nr. 586/E/2010 al B.E.J. PB
Instanta va lua act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE :
Admite contestatia la executare formulata de contestatoarea AFPMO, cu sediul in __, in contradictoriu cu intimata SI, cu dom. in ___..
Anuleaza somatia de executare nr. 586/21.01.2011 si procesul verbal din data de 21.01.2011 intocmite in dosarul executional nr. 586/E/2010 al B.E.J. PB.
Ia act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica de la 23 mai 2011
Presedinte, Grefier,
DL SFA

Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Contestatie la executare
Decizie de instituire a masurilor asiguratorii. Condi?ia motivarii acesteia de catre organul fiscal. - Decizie nr. 4531 din data de 22.11.2017Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 31 Camera Consiliu din data de 02.07.2010
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 115 din data de 12.03.2013
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 270 din data de 13.08.2013
Contestatie la executare - Hotarare nr. 810 din data de 24.10.2017
Contestatie la executare - Hotarare nr. 703 din data de 06.10.2017
Contestatie la executare - Hotarare nr. 613 din data de 24.04.2018
Faliment - contestatie - Hotarare nr. 582 din data de 13.11.2017
Contestatie la executare - Sentinta penala nr. 143 din data de 13.04.2017
Contestatie la executare - Sentinta penala nr. 387 din data de 06.10.2017
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 710 din data de 20.09.2017
Recurs nul - oral - Hotarare nr. 1913 din data de 25.01.2010
Conflict de drepturi. Contestatii la titlu - Sentinta civila nr. 16/lm/2008 din data de 17.02.2009
Sechestru asigurator asupra bunurilor imobile proprietate comuna - Decizie nr. 930 din data de 26.11.2015
Anulare proces verbal de distributie a pretului - Sentinta civila nr. 900 din data de 19.11.2015
Anulare proces verbal de distributie a pretului - Decizie nr. 900 din data de 19.11.2015
Plangere contraventionala admisa. Obligatia de restituire a amenzii achitate. - Decizie nr. 118 din data de 02.04.2014
Anularea incheierii de incuviintare a executarii silite - Decizie nr. 60 din data de 30.01.2014
Acte de executare emise de autoritatile germane de tragere la raspundere a reprezentantei contestatoarei - Sentinta civila nr. 287 din data de 18.04.2013
Contestatie impotriva deciziei de instituire a masurilor asiguratorii - Decizie nr. 175 din data de 14.03.2013