InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Oradea

infractiuni de lovire sau alte violente, prev. de art.180 alin. 2 Cod penal din 1969

(Sentinta penala nr. 383 /2014 din data de 28.03.2014 pronuntata de Judecatoria Oradea)

Domeniu Loviri si alte vatamari | Dosare Judecatoria Oradea | Jurisprudenta Judecatoria Oradea

R O M A N I A
JUDECATORIA ORADEA
SECTIA PENALA

Sentinta penala nr. 383 /2014

Sedinta publica din  28 martie 2014
Completul constituit din:
PRESEDINTE: __ 
GREFIER : ____ Ministerul Public este reprezentat de  procuror __., din cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Oradea.
Inregistrarea dezbaterii cauzei s-a facut in conformitate cu dispozitiile  art. 369 Cod de procedura penala.
Pe rol, pronuntarea hotararii in cauza penala privind pe inculpatul __. trimis in judecata sub acuzatia comiterii infractiunii de lovire sau alte violente, prev. de art.180 alin. 2 Cod penal din 1969.
La apelul nominal facut in sedinta publica nu se prezinta nimeni.
Procedura este legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefier dupa care :
Se constata ca fondul cauzei s-a dezbatut in sedinta publica din  21.03.2014 cand procurorul si partile prezente au pus concluzii care au fost consemnate in incheierea de sedinta din acea data si care face parte integranta din prezenta hotarare si cand, in vederea deliberarii si pentru a da posibilitatea partilor sa depuna concluzii scrise, s-a amanat pronuntarea pentru  28.03.2014, data la care s-a pronuntat hotararea.

J U D E C A T O R I A
DELIBERAND:

Constata ca la data de 12.04.2013 s-a inregistrat la Judecatoria Oradea rechizitoriul din 09.04.2013 emis in dosarul nr. 8303/P/2012 al Parchetului de pe langa Judecatoria Oradea, prin care s-a dispus punerea in miscare a actiuni penale si trimiterea in judecata a inculpatului .., sub acuzatia comiterii infractiunii de  lovire sau alte violente, prev. de art. 180 al. 2 Cod penal din 1969.
In esenta, prin actul de sesizare al instantei s-a retinut in sarcina inculpatului ___ faptul ca la data de 16.11.2012 l-a lovit cu pumnul in zona fetei pe persoana vatamata _., producandu-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 15 zile de ingrijiri medicale.
Inculpatul _ a fost audiat in cursul cercetarii judecatoresti declarand, printre altele,  ca in ziua incidentului, dupa ce a coborat din masina, s-a apropiat de persoana vatamata iar in urma unor discutii contradictorii s-au imbrancit si  s-au tras de haine. Sustine ca persoana vatamata l-a prins de gat, inculpatul precizand ca este foarte sensibil intrucat are o operatie la gat, ca s-au prins de haine reciproc, s-au scuturat si  s-au lovit de masina acesteia. Inculpatul a mai aratat ca nu  a lovit persoana vatamata cu pumnul in fata si ca a declarat asta la politie intrucat i s-a dictat declaratia, ca nimeni nu a dat acolo cu pumnii si cu picioarele si ca a fost doar o imbranceala. Nu are nicio explicatie cu privire la fractura de piramida nazala suferita de persoana vatamata, in conditiile in care sustine ca dupa incident persoana vatamata nu avea nimic, inculpatul observand doar putin sange in zona nasului (filele 40-41 dosar inst.).
 Examinand actele si lucrarile dosarului de urmarire penala, coroborate cu probele din cursul cercetarii judecatoresti, instanta retine in fapt urmatoarele:
La data de 19.11.2012 persoana vatamata _.. a depus la Politia mun. Oradea o plangere prealabila impotriva inculpatului __.., solicitand tragerea acestuia la raspundere penala pentru savarsirea infractiunii de lovire, aratand ca in data de 16.11.2012 acesta i-a aplicat lovituri cu pumnul si picioarele, producandu-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un numar de 15 zile de ingrijiri medicale, anexand certificatul medico-legal nr. _/Ia/1321 din 17.11.2012 , din care rezulta ca leziunile de la nivelul piramidei nazale s-au produs prin lovire repetata cu corp dur contondent.
Instanta retine ca persoana vatamata _. 1-a cunoscut pe inculpat  in imprejurarea in care i-a efectuat acestuia o lucrare la instalatia electrica de la casa personala din com. Santandrei, jud. Bihor.
Intrucat au aparut niste neintelegeri privind lucrarea, partile au stabilit telefonic o intalnire pentru data de 16.11.2012, in statia de carburanti _.. pentru a lamuri aspecte legate de actele necesare bransamentului, fiecare deplasandu-se la locul intalnirii cu masina. Cand au coborat din masini si s-au apropiat unul de altul, persoana vatamata _.. avand in mana o copie a contractului, inculpatul i-a  adresat cuvinte jignitoare si 1-a injurat, apoi 1-a lovit cu pumnul in zona fetei.
Martorul _.., care se afla in masina partii vatamate, a declarat in cursul urmaririi penale ca el a ramas in masina cand inculpatul si persoana vatamata s-au apropiat unul de altul, fiind amandoi la circa un metru de masina. A observat ca in timp ce persoana vatamata i-a intins mana, ca sa-l salute, inculpatul 1-a lovit cu pumnul in zona fetei, ca numitul _..1-a apucat de maini pe inculpat, ca sa-l opreasca, dar acesta a continuat sa dea cu picioarele. A mai aratat martorul ca dupa incidentul care a durat 3-4 minute, persoana vatamata a revenit in masina, iar martorul a observat ca ii curgea sange din zona fetei si ca, alertati de incident, au iesit si lucratorii statiei de carburanti pentru a aplana conflictul.
In fata instantei de judecata, martorul __.. si-a mai nuantat declaratia, aratand, printre altele, faptul ca a observat ca au fost imbranceli intre cei doi, ca s-au prins de haine, nu a observat lovituri concrete,  a confirmat ca au fost discutii contradictorii intre parti, care s-au injurat, iar inculpatul _., voia sa il loveasca pe _tot timpul iar D_..s se apara sa nu il loveasca spunandu-i sa stea calm si sa discute,, -fila 48 dosar inst. Acest martor a mai declarat in fata instantei ca, avand in vedere urmele de sange pe care le-a observat pe fata partii vatamate,  explicatia martorului este ca  numai inculpatul _putea sa o loveasca pe persoana vatamata _.   pentru ca intre ei a fost altercatia.
La randul sau martorul _, sef de statie la SC E___SRL, care era de serviciu in ziua incidentului, a declarat ca din biroul sau a observat doua persoane care se imbranceau. Pana sa ajunga sa-i desparta, acestia au fost despartiti de alte persoane, care se aflau in trecere. Martorul declara ca nu a vazut pe nici unul din participantii la altercatie sa aplice lovituri cu pumnii sau picioarele.
In fata instantei de judecata, martorul __ __ si-a mentinut, in esenta, declaratia data in faza urmaririi penale, sustinand ca nu a vazut incidentul de la inceput, ca a vazut cele doua parti imbrancindu-se  in statia peco, ca a mers sa ii desparta iar persoana vatamata avea sange in zona fetei, ii curgea sange din nas sau din gura-fila 47 dos. inst.
De mentionat ca in prezenta acestuia martor au fost vizionate de catre organul de cercetare penala inregistrarile camerei de supraveghere din incinta statiei. Pe inregistrare se vede cum niste persoane s-au intalnit in perimetrul statiei, dar, din cauza unui stalp de sustinere, nu se observa cand acestea s-au imbrancit.
Martora ___, concubina inculpatului si care se afla in masina  acestuia la data incidentului, a declarat ca persoana vatamata le-a facut o lucrare de bransament la reteaua electrica a locuintei, dar nu le-a dat acte justificative nici pentru suma platita si nici pentru lucrare. In ziua incidentului inculpatul si-a dat intalnire cu persoana vatamata pentru a clarifica aceste aspecte, martora ramanand in masina. A observat cum persoana vatamata i-a aruncat in fata inculpatului o hartie si 1-a impins cu mainile, inculpatul a ripostat, impingandu-l si el, apoi cei doi s-au apucat de haine si s-au tras. Din locul in care era, martora sustine ca nu a observat tot ce s-a intamplat intre cei doi, aratand ca nu a vazut ca inculpatul sa-l fi lovit cu pumnul in fata pe ____
Declaratia acestei martore, data in fata instantei de judecata, este situata in aceleasi coordonate, martora confirmand existenta unei certe ,,mai aprinse,, intre parti, dar ca nu s-au batut, ci doar s-au prins reciproc de haine si de gat.-fila 56 dosar inst.
Desi in fata instantei de judecata nu a recunoscut lovirea efectiva a victimei cu pumnul in fata, in cursul urmaririi penale inculpatul _.. a recunoscut ca a lovit o singura data cu pumnul in fata persoana vatamata, insa arata ca aceasta 1-ar fi provocat, in primul rand pentru ca nu i-a facut la timp lucrarea si nu i-a dat documentele necesare la Electrica si in al doilea rand acesta a pornit incidentul, vorbindu-i urat si jignindu-l. Cand au inceput sa se imbranceasca reciproc, persoana vatamata 1-a prins cu mainile de gat, zona in care a suferit in trecut o interventie chirurgicala, astfel ca el s-a aparat, aplicandu-i o lovitura cu pumnul in zona fetei.
Din probele administrate in cauza, instanta constata, dincolo de orice indoiala rezonabila ca fapta pentru care a fost trimis in judecata inculpatul exista, constituie infractiunea de lovire sau alte violente, fiind savarsita de inculpat in conditiile descrise mai sus. 
Aceste aspecte rezulta din coroborarea declaratiilor partii vatamate, ale martorilor .., concubina inculpatului, martori care desi sustin ca nu au vazut efectiv momentul loviturii, au observat imbranceala reciproca dintre parti, iar martorul __. a constatat urmele de violenta pe fata persoanei vatamate imediat dupa ce a revenit la masina, cu concluziile certificatului medico-legal nr. 3246/Ia/1321 din 17.11.2012 emis de SML Bihor, din care rezulta ca leziunile de la nivelul piramidei nazale s-au produs prin lovire repetata cu corp dur contondent, leziuni ce au necesitat pentru vindecare un numar de 15 zile de ingrijiri medicale.
Fata de imprejurarile concrete in care s-a comis fapta de catre inculpat si urmarile produse sau care s-ar fi putut produce, instanta va inlatura apararile inculpatului, in principal ca fapta nu ar prezenta in concret gradul de pericol social al unei infractiuni, fiind aplicabile prev. art. 18/1 Cod penal  din 1968, respectiv ca inculpatul ar fi actionat in stare de provocare, sub acest ultim aspect nefiind indeplinite conditiile legale pentru a fi retinuta scuza provocarii ca circumstanta atenuanta legala.
Astfel, pentru a-si justifica apararea, inculpatul a depus la dosar un certificat medico-legal care atesta ca in data de 16.11.2012 a suferit leziuni la nivelul fruntii si supraclavicular (gat), produse prin zgariere cu unghia, leziuni care insa nu necesita ingrijiri medicale, (fila 11  dosar u.p.). Cu toate acestea instanta constata ca nu s-a dovedit cu putere de certitudine ca persoana vatamata l-ar fi lovit/agresat prima pe inculpat in cadrul altercatiei dintre parti, dimpotriva probele demonstreaza ca inculpatul a lovit-o cu pumnul in zona fetei si ca, dupa ce a fost lovit,   __ 1-a apucat de maini pe inculpat, ca sa-l opreasca, cerandu-i in mod repetat sa se calmeze si sa discute.
Cu privire la  aplicabilitatea legii penale mai favorabile in cauza, instanta constata ca sub aspectul limitelor de pedeapsa, sunt mai favorabile dispozitiile legii penale vechi, art. 180 al. 2 Cod penal din 1969, fata de prev. art. 193 al. 2 Cod penal in vigoare.
In drept, fapta inculpatului __, care  la data de 16.11.2012 l-a lovit cu pumnul in zona fetei pe persoana vatamata __, producandu-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 15 zile de ingrijiri medicale, intruneste elementele constitutive ale  infractiunii de lovire sau alte violente, prev. de art. 180 al. 2 Cod penal din 1969.
Constatand vinovatia inculpatului, __.., cunoscut cu antecedente penale fata de care s-a implinit termenul de reabilitare, instanta, in baza art. 180 alin. 2  Cod penal din 1969, cu aplic. art. 5 Cod penal,  il va condamna pentru comiterea infractiunii de lovire sau alte violente, la o pedeapsa de 7 luni  inchisoare.
Infractiunea retinuta in  cauza de fata, comisa la data de 16.11.2012,  este concurenta cu infractiunea prev. de art. 87 al. 5 din OUG nr. 195/2002, republicata, pentru care inculpatul __. a fost condamnat  prin s.p. nr. 1013/2013 a Judecatoriei Oradea, definitiva prin dec. pen. nr. 797/R/29.10.2013 a Curtii de Apel Oradea -filele 60-67 dosar inst., la pedeapsa de 2 ani si 4 luni inchisoare, cu suspendarea conditionata a executarii pedepsei, conform art. 81-82 Cod penal din 1969.
Potrivit art. 15 din Legea nr. 187/2012 masura suspendarii conditionate a executarii pedepsei aplicata in baza Codului penal  din 1969 se mentine si dupa intrarea in vigoare a Codului penal iar regimul suspendarii conditionate a executarii pedepsei, inclusiv sub aspectul revocarii sau anularii acesteia este cel prevazut de Codul penal  din 1969.
In consecinta, instanta, in baza art. 15 din Legea nr. 187/2012 rap. la art. 85 Cod penal  din 1969, va anula suspendarea conditionata a executarii pedepsei de 2 ani si 4 luni inchisoare, aplicata prin s.pen. nr. 1013/2013 a Judecatoriei Oradea, definitiva prin dec. pen. nr. 797/R/29.10.2013 a Curtii de Apel Oradea.
In baza art. 36 alin. 1 rap. la art. 34 al. 1 lit. b) Cod penal  din 1969, cu aplicarea art. 5 Cod penal (sunt mai favorabile dispozitiile vechiului cod penal in ce priveste tratamentul sanctionator al concursului de infractiuni) instanta va contopi pedeapsa de 7 luni inchisoare, aplicata in cauza cu  pedeapsa de 2 ani si 4 luni inchisoare aplicata prin s.p. nr. 1013/2013 a Judecatoriei Oradea, va aplica pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani si 4 luni inchisoare, la care va mai adauga un spor de 2 luni inchisoare, astfel ca inculpatul ___ va executa pedeapsa rezultanta de 2 ani si 6 luni inchisoare. 
In baza art.12 al. 1 din Legea nr. 187/2012 si art. 71 alin. 2 C.pen. din 1969, instanta va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevazute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza II si lit. b) C. pen. din 1969 pe durata executarii pedepsei, ca pedeapsa accesorie.
La individualizarea pedepsei aplicata inculpatului ___.. instanta a avut in vedere criteriile generale  de individualizare, fapta comisa de inculpat si pericolul social concret al acesteia, fiind vorba de o infractiune indreptata impotriva integritatii corporale a persoanei, comisa cu violenta, imprejurarile in care a fost savarsita, pe fondul unor discutii contradictorii dintre parti,  urmarile produse sau care s-ar fi putut produce, respectiv 15 zile de ingrijiri medicale pentru persoana vatamata.  S-a mai avut in vedere persoana inculpatul, cunoscut cu antecedente penale fata de care s-a implinit termenul de reabilitare, atitudinea oscilanta a acestuia in cursul procesului penal.
In urma contopirii pedepselor instanta apreciaza ca nu se impune executarea pedepsei rezultante in regim privativ de libertate, ci suspendarea conditionata a executarii pedepsei sub supraveghere, conform Codului penal  din 1969, aceste dispozitii legale fiind mai favorabile decat cele ale art. 91 si urmat. Cod penal in vigoare, sub aspectul masurilor de supraveghere si a obligatiilor ce pot fi impuse inculpatului.
Apreciind ca nu se impune privarea de libertate a inculpatului, ci doar o supraveghere atenta a conduitei acestuia pe perioada termenului de incercare, instanta, in baza art.86/1 Cod penal din 1969, art.71 alin. 5  Cod penal din 1969, cu aplic. art. 5 Cod penal, va dispune suspendarea conditionata a executarii pedepsei principale si a pedepsei accesorii, sub supraveghere, pe durata unui termen de incercare de 4 ani si 6 luni, stabilit conform art.86/2  Cod penal din 1969.
 In baza art.86/3 alin. 1 lit. a) Cod penal din 1969, instanta va obliga inculpatul _.. ca pe durata termenului de incercare sa se prezinte la Serviciul de Probatiune de pe langa Tribunalul Bihor, la datele ce vor fi fixate de acest serviciu, care va verifica respectarea de catre inculpat a urmatoarelor masuri de supraveghere prevazute de art. 86/3 alin.1 lit. b)-d) Cod penal din 1969, pe care instanta le impune inculpatului: sa anunte, in prealabil, orice schimbare de domiciliu, resedinta sau locuinta si orice deplasare care depaseste 8 zile, precum si intoarcerea; sa comunice si sa justifice schimbarea locului de munca; sa comunice informatii de natura a putea fi controlate mijloacele lui de existenta.
In baza art. 404 al. 2 Cod procedura penala, instanta va atrage atentia inculpatului asupra prevederilor art. 86/4, art. 83 si 84 Cod penal din 1969, privind revocarea suspendarii sub supraveghere in cazul savarsirii unei noi infractiuni in cursul termenului de incercare, in cazul neindeplinirii cu rea-credinta a masurilor de supraveghere prevazute de lege sau in cazul neexecutarii obligatiilor civile stabilite prin hotararea de condamnare.
Cu privire la latura civila a cauzei, instanta constata faptul ca la termenul din 10 mai 2013 Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Oradea a depus la dosar o precizare in sensul ca nu se constituie parte civila in cauza pe motivul ca asistenta medicala de care a beneficiat persoana vatamata __ a fost suportata din bugetul asigurarilor  de sanatate.
De asemenea, constata ca la acelasi termen s-a depus la dosar constituirea de parte civila formulata de persoana vatamata ___., cu suma de 1500 RON daune materiale, respectiv  costuri investigatii medicale si alte cheltuieli si suma de 5000 Euro daune morale-fila 8 dosar inst. Ulterior a depus la dosar inscrisuri-contracte incheiate de societatea comerciala la care partea civila este asociat, cu diferiti beneficiari, privind lucrari pe care sustine ca nu le-a putut onora din cauza agresiunii inculpatului-filele 31-37 dosar inst.
In ce priveste suma de 1500 RON, solicitata cu titlu de  daune materiale, respectiv costuri investigatii medicale si alte cheltuieli, cuantificate la o medie de 100 lei/zi de ingrijiri medicale, instanta retine ca fiind dovedite doar cheltuielile cu taxa privind eliberarea certificatului medico-legal, in cuantum  de 39 lei, restul pretinselor cheltuieli neputand fi retinute din declaratiile martorilor audiati. Nu au fost dovedite nici pretinsele pierderi suferite prin ,,neonorarea contractelor,, in conditiile in care declaratia martorei _..  (care face referire la pierderi de cca. 10.000 euro) nu se coroboreaza pe deplin cu contractele depuse la dosar, contracte in care  nu apare trecuta nicio suma de bani la rubrica , ,,Pretul contractului,, facandu-se trimitere la facturile emise de executant si care nu sunt depuse la dosar.
Cu privire la daunele morale, instanta retine ca suferintele fizice si psihice ale partii civile in urma agresiunii inculpatului, justifica acordarea sumei de 1500 lei cu titlu de daune morale, restul pretentiilor fiind nejustificate in raport de circumstantele concrete ale cauzei.
Astfel, in baza art. 19 si 397  Cod procedura penala raportat la art. 1357 Cod civil, instanta va obliga inculpatul _.. sa plateasca partii civile __.   suma de 39  lei cu titlu de daune materiale si suma de 1.500 lei daune morale si va respinge ca nedovedite respectiv ca nejustificate restul despagubirilor materiale si  morale solicitate de  persoana civila.
Va constata ca Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Oradea nu se constituie parte civila in cauza.
In baza art. 276 alin. 1 Cod procedura penala, instanta va obliga inculpatul sa plateasca partii civile ___. suma de 200  lei cheltuieli judiciare, reprezentand onorariu de avocat, conform chitantei de la fila 71 dosar inst.
 In baza art. 274 alin. 1 Cod procedura penala, instanta va obliga inculpatul sa plateasca statului 1.000 lei cheltuieli judiciare.


PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:


In baza  art. 180 alin. 2  Cod penal din 1969, cu aplic. art. 5 Cod penal,  condamna pe inculpatul  __.., cu antecedente penale fata de care s-a implinit termenul de reabilitare, pentru comiterea infractiunii de lovire sau alte violente, la o pedeapsa de:
7 luni  inchisoare
In baza art. 15 din Legea nr. 187/2012 rap. la art. 85 Cod penal  din 1969 anuleaza suspendarea conditionata a executarii pedepsei de 2 ani si 4 luni inchisoare, aplicata prin s.p. nr. 1013/2013 a Judecatoriei Oradea, definitiva prin dec. pen. nr. 797/R/29.10.2013 a Curtii de Apel Oradea.
In baza art. 36 al. 1 rap. la art. 34 al. 1 lit. b) Cod penal  din 1969, cu aplicarea art. 5 Cod penal, contopeste pedeapsa de 7 luni inchisoare, aplicata in cauza cu  pedeapsa de 2 ani si 4 luni inchisoare aplicata prin s.p. nr. 1013/2013 a Judecatoriei Oradea, aplica pedeapsa cea mai grea, de 2 ani si 4 luni inchisoare, la care adauga un spor de 2 luni inchisoare, astfel ca inculpatul ___ executa pedeapsa rezultanta de:
2 ani si 6 luni inchisoare
In baza art.12 al. 1 din Legea nr. 187/2012 si art. 71 alin. 2 C.pen. din 1969, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevazute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza II si lit. b) C. pen. din 1969 pe durata executarii pedepsei, ca pedeapsa accesorie.
In baza art.86/1 Cod penal din 1969, art.71 alin. 5  Cod penal din 1969, cu aplic. art. 5 Cod penal, dispune suspendarea conditionata a executarii pedepsei principale si a pedepsei accesorii, sub supraveghere, pe durata unui termen de incercare de 4 ani si 6 luni, stabilit conform art.86/2  Cod penal din 1969.
In baza art.86/3 alin. 1 lit. a) Cod penal din 1969 obliga inculpatul __..__ ca pe durata termenului de incercare sa se prezinte la Serviciul de Probatiune de pe langa Tribunalul Bihor, la datele ce vor fi fixate de acest serviciu, care va verifica respectarea de catre inculpat a urmatoarelor masuri de supraveghere prevazute de art. 86/3 alin.1 lit. b)-d) Cod penal din 1969, pe care instanta le impune inculpatului:
-sa anunte, in prealabil, orice schimbare de domiciliu, resedinta sau locuinta si orice deplasare care depaseste 8 zile, precum si intoarcerea;
     -sa comunice si sa justifice schimbarea locului de munca;
     -sa comunice informatii de natura a putea fi controlate mijloacele lui de existenta.
In baza art. 404 al. 2 Cod procedura penala, atrage atentia inculpatului asupra prevederilor art. 86/4, art. 83 si 84 Cod penal din 1969, privind revocarea suspendarii sub supraveghere in cazul savarsirii unei noi infractiuni in cursul termenului de incercare, in cazul neindeplinirii cu rea-credinta a masurilor de supraveghere prevazute de lege sau in cazul neexecutarii obligatiilor civile stabilite prin hotararea de condamnare.
In baza art. 19 si 397  Cod procedura penala raportat la art. 1357 Cod civil, obliga inculpatul _.. sa plateasca partii civile __., dom. in com. __.. jud. Bihor,  suma de 39  lei cu titlu de daune materiale si suma de 1.500 lei daune morale si respinge ca nedovedite respectiv ca nejustificate restul despagubirilor materiale si  morale solicitate de  persoana civila.
Constata ca Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Oradea nu se constituie parte civila in cauza.
In baza art. 276 alin. 1 Cod procedura penala obliga inculpatul sa plateasca partii civile ___..suma de 200  lei cheltuieli judiciare.
In baza art. 274 alin. 1 Cod procedura penala obliga inculpatul sa plateasca statului 1.000 lei cheltuieli judiciare.
Cu drept de apel in 10 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica din 28.03.2014.

       Presedinte,                                                                  Grefier,
 . ____. __

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Loviri si alte vatamari

LOVIRI SAU VATAMARI CAUZATOARE DE MOARTE - Sentinta penala nr. 25 din data de 31.03.2017
loviri si alte violente - Hotarare nr. 18115 din data de 31.10.2017
vatamare corporala - Hotarare nr. 9009 din data de 30.10.2017
loviri si alte violente - Hotarare nr. 3047 din data de 14.12.2017
loviri si alte violente - Hotarare nr. 256 din data de 08.06.2017
LATURA CIVILA. MOD DE SOLUTIONARE IN CAZUL DECESULUI INCULPATULUI - Decizie nr. 40/A din data de 06.01.2004
Loviri sau alte violen?e. Amenin?are. Port fara drept, in locurile si imprejurarile in care s-ar putea primejdui viata sau integritatea corporala a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea si linistea publica a cutitului. Necompeten?a materiala a inst - Decizie nr. 5 din data de 17.02.2014
Vatamare corporala din culpa. Reducerea in apel a cuantumului daunelor morale - Decizie nr. 3 din data de 10.02.2014
Infrac?iunea de lovire. Re?inerea circumstan?elor atenuante - Sentinta penala nr. 265 din data de 10.12.2013
Loviri ?i alte violen?e. Revocarea suspendarii sub supraveghere a executarii pedepsei - Sentinta penala nr. 192 din data de 31.12.2013
Loviri ?i alte violen?e. Reducerea in recurs a cuantumului daunelor morale - Decizie nr. 29 din data de 31.12.2013
Vatamare corporala din culpa. Reducerea cuantumului daunelor morale raportat la propor?ionalitatea cu prejudiciul de agrement suferit de victima - Decizie nr. 102 din data de 27.08.2012
Loviri ?i alte violen?e.Recunoa?terea vinova?iei in fa?a instan?ei de judecata, art.320 ind.1 c.pr. pen. Efecte. - Sentinta penala nr. 38 din data de 21.02.2012
Loviri ?i alte violen?e . Gre?ita aplicare a pedepsei sub minimul special prevazut de lege. Majorarea in recurs a pedepsei. - Decizie nr. 104 din data de 10.10.2012
Corecta incadrare ?i individualizare judiciara a infrac?iunii de lovire ?i alte violen?e - Decizie nr. 55 din data de 07.05.2012
Loviri sau alte violente. Latura penala - Corecta individualizare a sanctiunii amenzii, raportata la circumstantele reale ale faptei si la circumstantele personale ale inculpatului. Latura civila – Neindeplinirea conditiei de pornire din oficiu a act... - Decizie nr. 99 din data de 18.04.2011
Vatamare corporala din culpa. Casarea sentintei instantei de fond in ceea ce priveste latura civila. Reducerea cuantumului daunelor morale. - Decizie nr. 83 din data de 21.03.2011
Loviri sau alte violente. Aplicarea efectului extensive al recursului cu privire la inculpatii care nu au declarat recurs. Reducerea cuantumului pedepselor si a termenelor de incercare. - Decizie nr. 111 din data de 11.05.2011
Loviri sau alte violente. Corecta cuantificare a daunelor morale. Neacordarea daunelor materiale (prejudiciu incert). - Decizie nr. 86 din data de 28.03.2011
Vatamare corporala. Neretinerea circumstantei agravante a savarsirii faptei de trei persoane impreuna. Majorarea, in recurs, a pedepselor aplicate inculpatilor. - Decizie nr. 87 din data de 28.03.2011