Caracterul ilicit al deplasarii sau neinapoierii unui copil, in sensul art. 3 din Conventia de la Haga asupra aspectelor civile ale rapirii internationale de copii din 1980

Caracterul ilicit al deplasarii sau neinapoierii unui copil in sensul art.  3 din Conventia de la Haga asupra aspectelor civile ale rapirii internationale de copii din 1980

Prin sentinta civila nr. 4606/ 21.06.2004 a fost admisa cererea formulata de reclamantul MINISTERUL JUSTITIEI in contradictoriu cu paratul V M, si a fost obligat paratul sa inapoieze minora V A M I, nascuta la 06.08.2001, mamei sale, V I C.

Prin cererea formulata si inregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti sub nr. 3525/09.03.2004 reclamantul Ministerul Justitiei, in calitate de Autoritate Centrala pentru aducerea la indeplinire a prevederilor Conventiei de la Haga din 1980 asupra aspectelor civile ale rapirii internationale de copii, a chemat in judecata pe paratul V M, solicitand instantei ca, prin hotararea pe care o va pronunta, sa dispuna inapoierea minorei A M V catre mama ei, I C V, la resedinta obisnuita din Republica Austria.
In motivarea cererii reclamantul a aratat ca I C V, cetatean roman si austriac, cu domiciliul in Republica Austria, a sesizat Autoritatea Centrala Austriaca cu solutionarea cererii privind inapoierea de pe teritoriul Romaniei a minorei A M V, iar la data de 28.10.2003 Ministerul Justitiei din Romania a fost sesizat de Autoritatea Centrala Austriaca in materia rapirilor de copii cu solutionarea cererii acesteia.
S-a aratat ca parintii minorei, M V si I C V, s-au casatorit la data de 23.09.1992 la Modling, Austria, iar minora A M V s-a nascut la 06.08.2001 in Bucuresti.
Reclamantul a sustinut ca la data de 13.09.2002 I V a inaintat  o cerere de divort impotriva paratului in fata Tribunalului regional din Baden, Austria, iar la audierea din 10.10.2002 partile au convenit sa nu continue procedura pe o perioada de cel putin trei luni, aceasta fiind suspendata. La data de 16.01.2003 I V a solicitat continuarea procedurii, iar la 03.04.2003 partile au convenit din nou sa suspende procedura pentru cel putin trei luni.
In cursul lunii aprilie 2003 paratul a luat copilul, cu consimtamantul mamei, pentru aproximativ 6 saptamani in concediu in Romania, cu conditia ca el sa aduca copilul pana la sfarsitul lunii mai inapoi la Baden, insa nici pana in prezent minora nu a fost adusa in Austria, paratul comunicand mamei ca nu va mai aduce copilul, in ciuda dreptului acesteia la ocrotirea minorei, precum si faptul ca ii va explica fiicei sale mai tarziu de ce trebuie sa creasca fara mama.
Reclamantul a mai aratat ca la momentul transmiterii cererii de inapoiere intemeiata pe Conventia de la Haga parintii minorei detineau custodia comuna asupra copilului minor, conform art. 144 din Codul Civil austriac, insa prin Hotararea din 19.11.2003 data de Tribunalul Districtual Baden in dosarul nr. 3 Paratul 152/2003, s-a dispus acordarea ingrijirii parintesti in exclusivitate mamei copilului, retragand dreptul de custodie paratului, cu titlu provizoriu, pana la finalizarea divortului dintre parinti.
In temeiul art. 7 paragraful 2 lit. c si art. 10 din Conventia de la Haga Ministerul Justitiei a facut demersuri pe langa parat pentru inapoierea de buna voie a minorei, prin transmiterea unei scrisori de conciliere la adresa surorii sale, B M C.
Ministerul Justitiei a invocat prevederile art. 3 din Conventia de la Haga asupra aspectelor civile ale rapirii internationale de copii, sustinand indeplinirea cerintelor acestui text pentru ca retinerea minorei de catre tatal ei pe teritoriul Romaniei sa fie ilicita, intrucat in cauza dreptul privind incredintarea rezulta dintr-o hotarare judecatoreasca pronuntata de Tribunalul Districtual Baden, prin care s-a acordat ingrijirea parinteasca exclusiva mamei. Deplasarea minorei in afara statului austriac, resedinta obisnuita a minorei, fara consimtamantul mamei este ilicita si reprezinta o incalcare a art. 3 din Conventia de la Haga, aprobata de Romania prin Legea nr. 100/1992.
S-a mai sustinut ca mediul in care traieste minora, aflata la varsta la care prezenta mamei este absolut necesara, nu este cel favorabil dezvoltarii si cresterii normale a acesteia, putand avea efecte daunatoare in ceea ce o priveste, mai ales ca, potrivit Conventiei, interesul copilului este primordial in orice problema privind incredintarea. Aceste aspecte sunt retinute si de hotararea Tribunalului Baden, in care se arata ca d-na Isabela Vaida poate oferi minoeri conditii de viata prielnice pentru dezvoltarea sa avand in vedere ca mama isi coordoneaza programul de activitate tinand seama de varsta foarte frageda a minorei.
Paratul V M a formulat intampinare, invocand lipsa identitatii autoritatii solicitante si a persoanelor si prematuritatea actiuniiaratand ca se mentioneaza in cererea Ministerului Justitiei ca acesta a fost sesizat de Autoritatea Centrala Austriaca in materia rapirilor de copii, iar in  scrisoarea adresata de Ministerul Justitiei catre M V se arata ca a fost sesizat de Autoritatea Centrala din republica Federala Germania.
S-a sustinut ca minora M A I V a parasit domiciliul din Austria la cererea mamei sale, insotita de bunica materna si de tatal sau in luna aprilie 2003, mama minorei cerand acest lucru intrucat urma sa inceapa serviciul la 05.05.2003 si nu putea face fata obligatiilor de parinte concomitent cu cele de serviciu, stabilind cu aceasta ocazie si demersurile necesare repatrierii sale. Aceste aspecte rezulta din cererea mamei de suspendare a procedurii de divort pentru cel putin trei luni, adresata la 03.04.2003 Judecatoriei Baden, din mandatarea lui M V la 22.07.2003 pentru a o reprezenta in fata autoritatilor in vederea stabilirii domiciliului in Romania, pentru incheierea asigurarii medicale, din expedierea la 18.08.2003 a unor fotografii personale pe adresa sotului sau din Romania pentru a fi folosite la obtinerea documentelor de stabilire a resedintei, din vizitele lui M V, insotit de prieteni comuni, in Austria.
Din toate aceste situatii de fapt rezulta gresita apreciere de catre Ministerul Justitiei a caracterului ilicit al deplasarii sau neinapoierii minorei.
Paratul a invocat inadmisibilitatea cererii formulata in temeiul Conventiei de la Haga, aratand ca art. 3 din Conventie, de care se prevaleaza Ministerul Justitiei, ignorand legea speciala, consfinteste indeplinirea a doua conditii cumulative pentru a se putea stabili ca o deplasare sau o neinapoiere este ilicita, respectiv existenta unui drept privind incredintarea minorului, imediat inaintea deplasarii sau neinapoierii sale, respectiv anterior perioadei aprilie 2003 - sfarsitul lunii mai 2003 si exercitarea efectiva a acestui drept in baza unei hotarari definitive in favoarea reclamantei.
S-a sustinut ca si daca se trece peste art. 3 din Conventia de la Haga si se da eficienta art. 144 Cod Civil austriac privind custodia comuna a sotilor asupra copilului minor, ca un drept care izvoraste din chiar acest text, nici un moment custodia I V nu a fost impiedicata prin asa-zisa deplasare ilicita a minorei, dovada find atitudinea materializata prin acte care nu pot fi ignorate si avand in vedere precizarile Codului Familiei operant dupa domiciliul paratului, nu pot fi facute evidente decat sanctiuni la adresa mamei si, in plan penal, abandonul.
Paratul a sustinut ca potrivit art. 1 lit d din Conventia de la Luxembourg privind recunoasterea si executarea hotararilor in materie de incredintare si de restabilire a incredintarii copiilor, la care Romania a aderat prin Legea nr. 216/22.05.2003, deplasarea fara drept (ilicita) a unui copil este definita ca fiind deplasarea unui copil peste o granita internationala prin incalcarea unei hotarari referitoare la incredintarea sa, pronuntata intr-un stat contractant si executorie intr-un asemenea stat, precum si (lit. i) deplasarea unui copil peste o granita internationala la incheierea perioadei exercitarii unui drept la vizita sau la incheierea unei sederi temporare  pe un alt teritoriu decat cel in care se exercita incredintarea sa.
Astfel, pentru a califica deplasarea minorei ca fiind ilicita in raport de conditiiile cumulative prevazute de art. 3 din Conventia de la Haga si de art. 1 din Conventia de la Luxembourg, Ministerul Justitiei avea obligatia, inaintea sesizarii instantei, de a asigura recunoasterea a legalitatii hotararii de incredintare in sensul art. 5 lit c din Conventia de la Luxembourg si sa verifice pertinenta documentelor anexate cererii, urmand sa se pronunte dupa analiza si coroborarea inscrisurilor, prin refuzul recunoasterii.
S-a aratat ca hotararea pronuntata de Judecatoria Baden la 19.11.2003, comunicata reprezentantului paratului din Austria la data de 08.01.2004, nu poate fi avuta in vedere la solutionarea cauzei, acest inscris fiind pronuntat ulterior sesizarii autoritatilor austriece de catre I V, dar si cu incalcarea dispozitiilor art. 13 lit. c din Conventia de la Luxembourg si fara respectarea conditiilor necesare pentru autenticitatea sa prevazute de lit b din acelasi articol.
La termenul din 03.05.2004 instanta a solutionat exceptia privind lipsa identitatii autoritatii solicitante si a persoanelor prin respingerea acesteia, constatand  ca este vorba despre o eroare de dactilografiere dinn cererea de chemare in judecata, precum si ca numele minorei si al mamei acesteia au fost indicate in cerere incomplet si nu gresit, iar cu privire la sustinerile in sensul prematuritatii formularii cererii de catre Ministerul Justitiei, fata de argumentele aduse de parat, a apreciat ca acestea tin de fondul cauzei, respectiv de aplicabilitatea in cauza a dispozitiilor Conventiei de la Haga din 1980 asupra aspectelor civile ale rapirii internationale de copii si de indeplinirea cerintelor Conventiei pentru admiterea cererii, astfel incat vor fi avute in vedere de instanta la solutionarea in fond a cauzei, la fel ca si sustinerile privind inadmisibilitatea cererii.
Instanta a retinut ca minora V A M I, nascuta la data de 06.08.2001, in Bucuresti, este fiica paratului M V si a I C V, parintii incheind casatoria la data de 23.09.1992, la Modling, in Republica Austria. Atat parintii, cat si minora sunt cetateni austrieci, potrivit dovezilor depuse la dosar si conform art. 144 din Codul Civil Austriac parintii copiilor nascuti in timpul casatoriei sunt indreptatiti sa se ingrijeasca de copil, sa administreze proprietatea acestuia si sa actioneze ca reprezentant legal al acestuia, fiind obligati sa exercite aceste drepturi in bune conditii unul fata de celalalt.
Mama copilului, I C V, a depus in luna septembrie a anului 2002 o cerere de divort la Tribunalul Districtual din Baden, invocand faptul ca la data de 10.09.2002 paratul M V a parasit domiciliul conjugal din Austria, procesul fiind suspendat pentru o perioada la cererea partilor.
In luna aprilie a anului 2003 minora a fost adusa din Austria in Romania, potrivit intelegerii parintilor, urmand sa ramana cu tatal sau aproximativ sase saptamani, martorul audiat in cauza, V D, aratand ca urma ca paratul sa efectueze formalitatile de stabilire a domiciliului mamei si al copilului in Romania.
In luna septembrie 2003, I V a formulat in fata Tribunalului din Baden o cerere prin care solicita retragerea custodiei in mod provizoriu de la parat si incredintarea minorei catre ea pana la solutionarea divortului, aratand in cuprinsul cererii ca tatal nu ar mai fi adus copilul inapoi dupa vizita efectuata in Romania, la data de 19.11.2003 Tribunalul Districtual din Baden dispunand retragerea provizoriu a ingrijirii/curatelei minorei A M V de la tatal sau, M V si transmiterea custodiei catre mama sa, I V, pna la solutionarea divortului dintre parti.
Recursul promovat de paratul V M impotriva acestei hotarari a fost respins la data de 12.02.2004 de Judecatoria de Land din Wiener Neustadt in calitate de curte de apel.
Cererea adresata de Isabela Vaida Autoritatii Centrale Austriece in temeiul Conventiei de la Haga din 1980 asupra aspectelor civile ale rapirii internationale de copii a fost formulata la data de 14.10.2003, dupa introducerea cererii de incredintare a minorei in fata Tribunalului austriac, dar inaintea pronuntarii hotararii mentionate mai sus prin care i-a fost acordat dreptul de ingrijire a minorei.
Examinand situatia de fapt retinuta prin prisma prevederilor legale invocate de reclamantul Ministerul Justitiei si in raport de apararile formulate de parat, instanta a apreciat ca cererea de chemare in judecata este intemeiata pentru urmatoarele considerente:
Astfel, la stabilirea imprejurarii daca deplasarea sau neinapoierea minorei a fost facuta fara drept in conditiile art. 3 din Conventia de la Haga asupra aspectelor civile ale rapirii internationale de copii, instanta nu va avea in vedere definitia data notiunii analizate de Conventia de la Luxembourg privind recunoasterea si executarea hotararilor in materie de incredintare si de restabilire a incredintarii copiilor din 1983, avand in vedere ca din documentele depuse la dosar de reclamant a rezultat ca aceasta din urma conventie a fost ratificata de Romania prin depunerea instrumentelor de ratificare la data de 12.05.2004, urmand ca ea sa intre in vigoare la data de 01.09.2004, astfel incat dispozitiile sale nu sunt aplicabile in cauza de fata.
In aceste conditii, la analiza incidentei art. 3 din Conventia de la Haga s-au avut in vedere si dispozitiile art. 14, potrivit cu care "Pentru a stabili existenta unei deplasari sau a unei neinapoieri ilicite in intelesul art. 3, autoritatea judiciara sau administrativa a statului solicitat poate tine seama in mod direct de legea si de hotaririle judiciare sau administrative recunoscute sau nu in mod formal in statul in care se afla resedinta obisnuita a copilului, fara a recurge la procedurile specifice asupra dovedirii acestui drept sau pentru recunoasterea hotaririlor straine care ar fi altfel aplicabile."
Prin urmare, depunerea la dosar a hotararii pronuntate de Tribunalul din Baden si certificarea existentei si executorialitatii acesteia de catre aceasta institutie sunt suficiente pentru a face dovada imprejurarilor ce se cer a fi stabilite prin art. 3, respectiv a dreptului privind incredintarea.
Potrivit art. 3 din Conventia de la Haga asupra aspectelor civile ale rapirii internationale de copii din 1980,  "Deplasarea sau neinapoierea unui copil se considera ilicita: a) cind are loc prin violarea unui drept privind incredintarea, atribuit unei persoane, unei institutii sau oricarui alt organism actionind fie separat, fie impreuna, prin legea statului in care copilul isi avea resedinta obisnuita, imediat inaintea deplasarii sau neinapoierii sale; si b) daca la vremea deplasarii sau neinapoierii acest drept era exercitat in mod efectiv, actionindu-se separat sau impreuna ori ar fi fost astfel exercitate, daca asemenea imprejurari nu ar fi survenit. Dreptul privind incredintarea, vizat la lit. a), poate rezulta, intre altele, dintr-o atribuire de plin drept, dintr-o hotarare judecatoreasca sau administrativa sau dintr-un acord in vigoare potrivit dreptului acelui stat."
Conventia reglementeaza in art. 6 si urmatoarele dreptul si obligatia pentru autoritatea centrala a statului unde se afla copilul de a lua sau a face sa se ia orice masura susceptibila sa asigure inapoierea acestuia de bunavoie, sens in care art. 7 prevede modalitatea in care statele contractante implicate pot colabora, precum si prerogativele Autoritatilor Centrale in aplicarea Conventiei.
Instanta a apreciat ca sustinerile paratului privind prematuritatea formularii cererii nu sunt intemeiate. Astfel, paratul a aratat ca Ministerul Justitiei avea obligatia in temeiul dispozitiilor Conventiei de a verifica sustinerile mamei copilului, I V, si de a refuza cererea daca acestea se dovedeau neintemeiate, Autoritatea Centrala avand aceasta posibilitate potrivit art. 27 din Conventie.
Se constata insa ca aceste prevederi reglementeaza situatia in care cererea este vadit netemeinica, or in speta sustinerile mamei copilului nu au fost combatute de tatal parat, care nu a raspuns la solicitarea Ministerului Justitiei adresata tocmai in scopul indeplinirii de catre Autoritatea Centrala a statului roman a prerogativelor conferite de Conventie privind localizarea copilului si evaluarea situatiei acestuia.
Mai mult, din reglementarea Conventiei nu reiese ca posibilitatea pentru Ministerul Justitiei de a refuza efectuarea demersurilor pentru inapoierea copilului ar fi si o obligatie pentru acesta, in conditiile in care intentia clara a reglementarii analizate a fost de a supune cererea de inapoiere a minorului analizei unei autoritati judiciare a statului in care se afla minorul. Prin urmare, prevederea art. 27 nu se constituie intr-o cerinta obligatorie pentru Ministerul Justitiei, astfel incat neindeplinirea ei sa se concretizeze in prematuritatea formularii prezentei cereri de chemare in judecata in temeiul art. 7 lit. f si art. 10 si art. 11 din Conventie, apararile paratului in acest sens fiind apreciate ca neintemeiate.
Cu privire la inaplicabilitatea in cauza de fata de dispozitiilor art. 3 din Conventie, invocata de parat sub forma inadmisibilitatii formularii cererii in temeiul acestui text, instanta a retinut urmatoarele:
Conditiile cumulative ale art. 3 pentru retinerea deplasarii sau a neinapoierii fara drept (ilicite) a copilului sunt indeplinite in cauza. Astfel, cu privire la minora V A M I a fost pronuntata la data de 03.11.2003 hotararea Tribunalului Districtual din Baden, mentionata mai sus, prin care custodia asupra copilului a fost retrasa provizoriu de la tatal sau, V M, si acordata mamei, V I C. Aceasta hotarare a fost pronuntata in temeiul legii statului unde copilul isi are resedinta obisnuita, respectiv Republica Austria.
Se constata ca este indeplinita si cea de-a doua conditie, respectiv ca la vremea deplasarii sau neinapoierii acest drept sa fie "exercitat in mod efectiv, actionindu-se separat sau impreuna ori ar fi fost astfel exercitate, daca asemenea imprejurari nu ar fi survenit", intrucat I V ar fi exercitat dreptul recunoscut daca paratul nu ar fi refuzat inapoierea minorei.
Se retine ca pronuntarea hotararii privind incredintarea minorei ulterior deplasarii minorei in Romania de catre tatal sau si ulterior sesizarii Autoritatii Centrale a statului austriac cu cererea de inapoiere a minorului intemeiata pe art. 3 din Conventie nu este de natura sa duca la o alta concluzie si imprejurarea de a da eficienta acestei hotarari la solutionarea prezentei cauze nu duce la o aplicare retroactiva a dispozitiilor sale. Aceasta pentru ca de la momentul la care minora a fost incredintata in mod provizoriu mamei sale si paratul a refuzat sa o inapoieze s-a nascut situatia prevazuta la art. 3 din lege, respectiv neinapoierea minorei a devenit ilicita in conditiile textului.
Din acest punct de vedere nu are relevanta faptul ca deplasarea minorei in Romania la tatal sau a fost consimtita de mama sa, precum nu are relevanta nici faptul ca aceasta a fost de acord o perioada ca minora sa ramana la tatal sau, nu deplasarea fiind cea considerata  ilicita in cauza, ci neinapoierea copilului.
Instanta nu a putut analiza sustinerile paratului privind reprosurile aduse mamei copilului in cresterea si educarea acestuia si nici eventualul abandon al copilului, invocat in intampinare, intrucat aceasta instanta a fost investita doar cu verificarea incidentei dispozitiilor Conventiei de la Haga din 1980 si nu cu fondul raporturilor juridice dintre copil si parintii sai, neputand face aprecieri cu privire la care dintre parinti este mai potrivit sa se ocupe de ingrijirea minorei. Aceasta problema se va reglementa dupa legea austriaca si sarcina  revine instantei care va pronunta desfacerea casatoriei parintilor, incheiata pe teritoriul Republicii Austria.
Dealtfel, art. 19 din Conventie statueaza ca "O hotarire asupra inapoierii copilului, pronuntata in cadrul conventiei, nu afecteaza fondul dreptului privind incredintarea", astfel incat devine evident ca intentia reglementarii internationale analizata in speta a fost de a asigura respectarea unor drepturi recunoscute privind incredintarea si nu de a schimba modul de exercitare drepturilor si obligatiilor parintilor.
Singura situatie in care aspectele invocate de parat cu privire la raporturile conflictuale dintre parinti, la evenimentele care au avut loc cu ocazia venirii mamei copilului in tara si a vizitei facuta de parat la domiciliul parintilor I V precum si la situatia minorei ar avea relevanta este cea in care ar fi aplicabile dispozitiile art. 12 din Conventie.
Potrivit acestui text, "Cind un copil a fost deplasat sau retinut ilicit in intelesul art. 3 si o perioada de mai putin de un an s-a scurs cu incepere de la deplasare sau neinapoiere in momentul introducerii cererii inaintea autoritatii judiciare sau administrative a statului contractant unde se afla copilul, autoritatea sesizata dispune inapoierea sa imediata.     Autoritatea judiciara sau administrativa, sesizata fiind chiar dupa expirarea perioadei de un an prevazute la alineatul precedent, urmeaza, de asemenea, sa dispuna inapoierea copilului, afara daca nu se stabileste ca copilul s-a integrat in noul sau mediu."
Se constata ca in cauza, de la venirea in Romania a minorei, in aprilie 2003 si pana in luna octombrie 2003, cand mama copilului a formulat cererea de inapoiere a minorului, nu a trecut mai mult de un an, astfel incat aspectele mentionate privind integrarea  minorei in mediul in care traieste in prezent nu au relevanta.
Instanta a mai avut in vedere si dispozitiile art. 13 din Conventie, potrivit cu care "autoritatea judiciara sau administrativa a statului solicitat nu este tinuta sa dispuna inapoierea copilului, daca persoana, institutia sau organismul care se impotriveste inapoierii sale stabileste: a) ca persoana, institutia sau organismul care avea in ingrijire copilul nu exercita efectiv dreptul privind incredintarea la data deplasarii sau neinapoierii, ori consimtise sau achiesase ulterior acestei deplasari sau neinapoieri; sau b) ca exista un risc grav ca inapoierea copilului sa-l expuna unui pericol fizic sau psihic sau ca in orice alt chip sa-l situeze intr-o situatie intolerabila. Autoritatea judiciara sau administrativa poate, de asemenea, sa refuze a dispune inapoierea copilului, daca constata ca acesta se impotriveste la inapoierea sa si ca a atins o virsta sau o maturitate care face necesar sa se tina seama de opinia sa."
S-a constata ca nici una dintre ipotezele textului nu este incidenta, paratul nefacand dovada afirmatiilor sale in sensul ca I C V ar expune minora la un pericol fizic si psihic, iar sustinerile sale in sensul ca pe toata perioada cat copilul s-a aflat in Romania mama sa ar fi fost de acord cu aceasta situatie, echivaland cu o achiesare in sensul Conventiei sunt infirmate de atitudinea I Va, care a formulat cererea de inapoiere a minorei, a formulat plangeri penale impotriva paratului, etc.
Fata de toate aceste aspecte s-a apreciat ca cererea formulata in temeiul art. 3 din Conventia de la Haga din anul 1980 asupra aspectelor civile ale rapirii internationale de copii, la care Romania a aderat prin Legea nr. 100/1992, este intemeiata, iar apararile paratului nu sunt fondate.

Red.I.R.D./th.I.R.D./ 4 ex./07.09.2004