Raspundere civila delictuala pentru prejudiciul cauzat de animal

DOMENIU: RASPUNDERE CIVILA DELICTUALA
Raspundere civila delictuala pentru prejudiciul cauzat de animal SENTINTA CIVILA NR. 9197/05.10.2010 Constata ca prin cererea inregistrata la Judecatoria sectorului 2 Bucuresti la data de 05.03.2010, reclamanta a solicitat obligarea paratului la plata sumei de 8000 de lei, reprezentand daune materiale si a sumei de 10000 de lei, reprezentand daune morale. A solicitat si cheltuieli de judecata.
In motivarea cererii, a aratat ca la data de 07.09.2007, ora 22.30, in timp ce urca scarile blocului in care locuiesc partile, a fost atacata de cainele ce se afla in paza juridica a paratului si care nu era in lesa si nici nu purta botnita. Urmare atacului, reclamanta a cazut pe scari si a suferit leziuni grave, avand nevoie de 55 de zile de ingrijiri medicale.
A mai aratat ca i s-a cauzat atat o suferinta fizica, dar si una de ordin psihic.
A precizat ca, desi nu s-a retinut in dosarul penal dintre parti existenta unei infractiuni, paratul trebuie sa raspunda cel putin din punct de vedere civil.
A indicat si faptul ca locatarii blocului respectiv s-au plans in repetate randuri fata de comportamentul agresiv al cainelui paratului.
A anexat inscrisuri.
Paratul a depus intampinare. A solicitat respingerea cererii, aratand ca la data de 07.09.2007, ora 22, a deschis usa locuintei sale cu intentia de a iesi cu cainele la plimbare. Acesta a avut o reactie de bucurie, fata de faptul ca urma sa mearga afara si a latrat, moment in care, reclamanta, care urca pe scari, s-a speriat si a cazut. Cainele nu s-a apropiat de reclamanta, nu a atacat-o, ci doar a latrat de bucurie.
Totodata, a aratat ca, in general, comportamentul cainelui este unul normal si neagresiv.
A fost administrata proba cu inscrisuri, interogatoriu si cea testimoniala. A fost atasat si dosarul penal privind aceleasi parti.
Analizand sustinerile partilor, probele administrate si dispozitiile legale aplicabile, instanta retine:
La data de 07.09.2007, in jurul orei 22.30, reclamanta urca, impreuna cu sotul sau, scarile blocului in care locuiesc partile si, in momentul in care au ajuns la etajul 1, s-a deschis usa apartamentului nr. 57, in care locuieste paratul. Prin usa intredeschisa a iesit cainele acestuia, rasa Labrador, care nu purta botnita si care, sesizand prezenta reclamantei si a sotului acesteia, a inceput sa latre. Reclamanta s-a speriat de latratul cainelui, a facut un pas inapoi si a cazut pe scari, suferind leziuni pentru vindecarea carora au fost necesare circa 55 de zile de ingrijiri medicale. De asemenea, reclamanta a fost internata in spital in perioada 08-20 septembrie 2007.
Aceasta situatie de fapt a fost retinuta de Judecatoria sectorului 2 Bucuresti prin sentinta penala nr.505/2009 si de Tribunalul Bucuresti prin decizia penala nr.1457/R/2009, astfel ca, in temeiul art. 22 C.pr.pen., va fi avuta in vedere si in prezenta cauza.
Diagnosticul la iesirea din spital a reclamantei a fost fractura de col femural drept Garden I, fractura cominutiva epifiza proximala humerus drept cu deplasare. In spital s-a realizat osteosinteza colului femural drept cu doua suruburi cu diametrul de 6 mm. S-a recomandat, la iesirea din spital, ca reclamanta sa nu calce pe membrul inferior operat timp de trei luni, sa evite traumatismele, sa mentina imobilizarea in bandaj si efectueze un control peste sase luni sau la nevoie. De asemenea, s-a prescris tratament cu Clexane 0,4 ml 1 fiola pe zi pana in ziua 35 postoperator.
Trebuie subliniat ca imprejurarea ca instantele penale au retinut ca nu a existat un atac canin in sensul legii penale are consecinte doar in ceea ce priveste raspunderea penala. Raspunderea civila are o sfera mai larga decat cea penala, astfel ca elementele ei urmeaza sa fie analizate in cauza de fata.
Potrivit art. 1001 C.civ., proprietarul unui animal, sau acela care se serveste cu dansul in cursul serviciului, este responsabil de prejudiciul cauzat de animal, sau ca animalul se afla sub paza sa, sau ca a scapat.
In aplicarea acestui text, doctrina si jurisprudenta au cristalizat notiunea de paza juridica, aceasta decurgand din dreptul pe care il are o persoana de a se folosi de animalul respectiv si din prerogativa de comanda, de directie si supraveghere.
Este de retinut ca prerogativa de supraveghere nu este doar un drept, ci si o obligatie in raport cu tertii. Detinerea unui animal implica si responsabilitatea pentru toate eventualele neplaceri cauzate de acesta altor persoane in general si, cu atat mai mult, in situatia particulara in care animalul este tinut intr-un bloc de locuinte.
Atentia proprietarului in acest caz trebuie sa fie sporita, avand in vedere multitudinea situatiilor ce pot aparea, respectiv posibila intalnire a animalului cu un copil, un om in varsta, un om bolnav etc. Proprietarul nu trebuie sa anticipeze si sa evite doar atacurile directe ale animalului asupra tertilor, ci este dator sa supravegheze orice fel de manifestare, chiar de bucurie, dar care poate cauza teama altor persoane.
In cazul unui caine, din moment ce alege sa il creasca intr-un apartament situat intr-un bloc de locuinte, proprietarul trebuie sa tina cont si de faptul ca in acel bloc pot locui persoane care sa resimta teama fata de aceste animale si trebuie sa se ingrijeasca si de acest aspect, avand in vedere ca nu este rezonabil a se cere celorlalte persoane sa isi adapteze comportamentul si reactiile in functie de aceasta situatie.
Este adevarat ca latratul de bucurie este un comportament natural al unui caine, dar la fel de adevarat este ca, spre deosebire de situatia in care animalul este tinut intr-un cadru adecvat (curte), chiar reactiile firesti trebuie anticipate si cenzurate de proprietar, pentru a nu se aduce prejudicii colocatarilor. Spre exemplu, un caine poate latra si noaptea in cazul in care aude zgomote pe strada, aceasta fiind o reactie naturala. Cu toate acestea, proprietarul este raspunzator pentru deranjul adus vecinilor, din perspectiva acestora neavand importanta sursa si cauza zgomotelor.
Este de retinut ca in cauza, reactia de teama a reclamantei fata de latratul cainelui se inscrie in limite rezonabile, avand in vedere varsta acesteia, ora inaintata la care s-a produs incidentul, ce poate cauza o slabire a atentiei si care poate afecta reactiile si tinand cont de faptul ca talia animalului nu este una mica, caz in care s-ar fi putut pune problema unei reactii disproportionate. Spre exemplu, teama reclamantei ar fi putut fi considerata nerezonabila daca in locul cainelui in discutie s-ar fi aflat o pisica ce ar fi mieunat sau chiar un caine de talie mica ce ar fi latrat, insa o astfel de situatie nu este incidenta.
Instanta retine ca art. 1001 C.civ. nu este insotit de o reglementare care sa prevada posibilitatea exonerarii proprietarului de raspundere, astfel cum este, de exemplu, art. 1000 al. 5 C.civ. in materia respectiva.
Cu alte cuvinte, pentru angajarea raspunderii, victima trebuie sa faca dovada ca prejudiciul a fost cauzat de catre animal si ca acesta se afla in paza juridica a persoanei de la care se pretinde plata despagubirilor.
In cauza, paratul este paznicul juridic al cainelui in discutie, astfel cum reiese din raspunsurile la intrebarile nr. 1 si 2 din interogatoriu.
De asemenea, instanta retine ca prejudiciile aduse reclamantei au fost cauzate de latratul cainelui, indiferent ca acest comportament este unul natural sau nu. Asa cum s-a aratat anterior, proprietarul este raspunzator si de comportamentele naturale ale animalului, dar care aduc prejudicii altor persoane, acestea neavand nici o obligatie de a-si adapta reactiile fata de eventualele comportamente naturale sau nenaturale ale cainelui paratului.
Legatura de cauzalitate reiese din simplul fapt ca daca la momentul in care reclamanta urca scarile cainele paratului nu ar fi latrat inspre aceasta, nu ar fi intervenit teama, dezechilibrarea si caderea pe scari.
Totodata, nu este incident nici unul din cazurile exoneratoare de raspundere, respectiv fapta victimei insesi, fapta unei terte persoane sau forta majora. Reclamanta nu a avut o conduita provocatoare la adresa cainelui, astfel incat sa se retina ca latratul acestuia ar fi fost determinat de fapta acesteia.
Instanta retine si ca apararile paratului, referitoare la conditiile prevazute de art. 998 C.civ., nu sunt incidente in cauza. Cererea de chemare in judecata a fost intemeiata pe dispozitiile art. 1001 C.civ., astfel ca au fost verificate conditiile prevazute de acest din urma text. Prin urmare, nu pot fi primite apararile paratului in sensul lipsei vinovatiei sale, atat timp cat raspunderea pentru fapta animalului se fundamenteaza pe o prezumtie absoluta de culpa in supraveghere si, totodata, pe obligatia de garantie din partea paznicului juridic.
In legatura cu daunele materiale solicitate de reclamanta, instanta a avut in vedere, in primul rand, pe acelea dovedite cu chitante. Astfel sunt cheltuielile cu expertiza medico-legala, cele cu infirmiera, aparatul de sustinere, recuperare Lia Manoliu si Techirghiol si scutece, respectiv suma de 3240 de lei.
Apararea paratului cu privire la faptul ca infirmiera a fost platita de o alta persoana nu poate fi primita. Astfel, intr-adevar, contractul de intermediere a fortei de munca a fost incheiat de o alta persoana, insa acest aspect nu inlatura raspunderea paratului intrucat nu este vorba despre o liberalitate facuta fata de acesta, ci fata de reclamanta, iar aceasta pastreaza dreptul de a fi despagubita integral de catre parat.
De asemenea, la stabilirea cuantumului daunelor materiale, s-au avut in vedere si alte cheltuieli efectuate, respectiv cele cu injectiile Clexan, prescrise medical, Maapera, carucior si carje. Cumpararea acestor din urma obiecte a reiesit din declaratia martorei M.I. si necesitatea lor, este, oricum, notorie pentru astfel de situatii. Nu pot fi primite afirmatiile martorei G.I., care a aratat ca a nu a vazut-o pe reclamanta folosind carucior sau carje dupa incident, avand in vedere necesitatea incontestabila a acestora pentru deplasare.
In legatura cu medicamentul Bonviva, nu poate fi primita apararea paratului in sensul ca reclamanta, avand osteoporoza, oricum ar fi cumparat acest produs. Astfel, fara dubiu, reclamanta a fost afectata la o parte a sistemului osos, avand nevoie inclusiv de intarirea oaselor, iar faptul ca acel medicament ajuta si alte parti decat cele afectate nu semnifica caracterul nenecesar al sau.
Din coloana a II-a din anexa cu cheltuielile medicale depusa de reclamanta, instanta nu a luat in considerare pentru evaluarea prejudiciului suma de 2000 de lei aratata ca fiind necesara pentru operatie si ingrijire in spital, suma de 100 de lei - consultatie, suma de 180 de lei - radiografie si suma de 1000 de lei - alte medicamente.
Astfel, desi este cunoscuta practica de a se solicita/oferi sume de bani fara chitanta in spitale, aceasta nu inseamna ca astfel de conduite pot fi ocrotite din punct de vedere juridic. In legatura cu consultatia din luna ianuarie 2010, instanta retine ca aceasta a fost facuta la mai mult de doi ani de la producerea incidentului si, totodata, ca nu s-a facut dovada faptului ca a fost necesara pentru problema in discutie. Totodata, sumele de 180 de lei si de 1000 de lei solicitate pentru radiografie si "alte medicamente" nu au un caracter lichid, cuantumul lor nereiesind din nici o proba, nici macar orientativ.
Prin urmare, instanta considera dovedite pretentiile reclamantei, sub aspectul daunelor materiale, in limita sumei de 4680 de lei.
In legatura cu daunele morale solicitate, instanta retine ca, in virtutea regulii repararii integrale a prejudiciului, paratul raspunde si pentru atingerile de ordin moral aduse reclamantei.
In stabilirea cuantumului acestora, chiar daca nu exista criterii care sa ofere o precizie similara daunelor materiale, trebuie avute in vedere aspecte concrete care sa justifice aprecierea ca necesara si suficienta a unei anumite sume.
In cauza de fata, astfel cum s-a aratat, reclamanta a fost internata in spital din data de 08.09.2007 pana la data de 20.09.2007 si a avut nevoie de circa 55 de zile de ingrijiri medicale.
Fata de producerea unei fracturi si fata de zona afectata, suferinta de ordin fizic a reclamantei a fost, indiscutabil, dublata de o suferinta de ordin psihic.
Astfel, nevoia de a nu calca pe membrul inferior operat timp de cel putin trei luni, necesitatea de a sta imobilizata la pat o buna perioada, precum si posibilitatea mult ingreunata de deplasare au cauzat un disconfort considerabil. De asemenea, necesitatea de a folosi scutece.
Totodata, se are in vedere ca tratamentele medicale, pe langa costurile intrinseci, presupun si neplacerea de a sta o perioada in spital sau de a efectua deplasarea pentru controale si analize in perioade de timp care, altfel, ar fi fost folosite in alt mod.
Instanta retine si faptul ca, astfel cum a reiesit din declaratia martorului M.I., reclamanta, anterior producerii incidentului, se ocupa de nepoata, ducand-o si aducand-o de la scoala, activitate pe care nu a mai fost in masura sa o desfasoare ulterior. Pe langa aceasta, se adauga si imposibilitatea de a mai efectua activitatile casnice sau de alta natura obisnuite, cu alte cuvinte necesitatea de a isi schimba intregul mod de viata pentru o anumita perioada.
Este de retinut si faptul ca paratul nu a avut disponibilitate in a achita cel putin o parte din cheltuielile efectuate de reclamanta, desi i s-a propus acest lucru (intrebarile 8,9 interogatoriu).
Fata de aceste aspecte concrete, instanta considera potrivita suma de 8500 de lei cu titlu de daune morale, prejudiciile suferite de reclamanta fiind suficient de grave pentru a justifica aceasta suma.
In temeiul art. 274 al. 1 C.pr.civ., paratul va plati si suma de 1348,75 lei cheltuieli de judecata, suma fiind compusa din onorariul avocatial si din contravaloarea taxei de timbru achitate, aceasta din urma proportional cu pretentiile admise.