Ordonanta presedentiala anulare BO
(Sentinta civila nr. 1223 din data de 26.09.2014 pronuntata de Judecatoria Sighisoara)Dosar nr. 1984/308/2014
Operator de date cu caracter personal 3192
R O M A N I A
JUDECATORIA SIGHISOARA
CIVIL_PENAL_CC
ORDONANTA nr. 1223
Sedinta publica de la 26 Septembrie 2014
Completul compus din:
PRESEDINTE Doina Volanschi
Grefier Mioara Maior Dita
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta SC M.A.F. SRL PRIN REPREZENTANT LEGAL si pe parata P. B. PRIN REPREZENTANT LEGAL, avand ca obiect ordonanta presedintiala anulare Bilete la Ordin.
La apelul nominal facut in sedinta publica se prezinta pentru reclamanta lipsa avocat Manea Sorina, lipsa fiind reprezentantul paratei.
Procedura legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care:
Instanta, procedand la verificarea competentei potrivit art. 131 NCPC, constata ca Judecatoria Sighi?oara este competenta general si material potrivit art.997 sa solutioneze prezenta cauza.
Reprezentanta reclamantei precizeaza ca nu are cereri de formulat si nici probe de administrat in cauza.
Nemaifiind cereri de formulat si nici probe de administrat, instanta inchide procedura probatorie si acorda cuvantul in fond.
Reprezentanta reclamantei, avand cuvantul, solicita admiterea cererii, anularea biletelor de ordine emise de catre Pireus B. fiind intrunite condi?iile prev. de Legea speciala 54/1934 precum si cele referitoare la ordonanta presedintiala, fara cheltuieli de judecata. Sustine ca reclamanta a ridicat biletele de ordin de la banca, insa nu le mai gaseste. A depus la dosar si o copie a actului prin care au fost cumparate. La acest moment societatea se afla in lichidare insa nu este pronuntata o incheiere de lichidare. Nu stie in mana cui s-ar putea afla aceste bilete la ordin in alb si oricine ar putea sa se foloseasca de ele.
INSTANTA
Prin cererea de ordonanta pre?edin?iala inregistrata la aceasta instanta sub nr. 1984/308/2014, reclamanta SC M.A.F. SRL a solicitat, in contradictoriu cu paratul P. B. sa se constate ca biletele la ordin PIRB3AD0091900,PIRB3AD0091901,PIRB3AD0091902,PIRB3AD0091903,PIRB3AD0091904,PIRB3AD0091905,PIRB3AD0091906,PIRB3AD0091907,PIRB3AD0091908 au fost pierdute, sa se emita o ordonanta de anulare a acestor bilete.
In motivarea cererii s-a aratat ca la 26.09.2013 administratoarea societatii reclamante a achizitionat de la parata biletele la ordin alb mentionate mai sus. Acestea insa au fost pierdute.
In cauza sunt indeplinite conditiile de admisibilitate prevazute de art. 996 NCPC, respectiv ca prin intarziere drepturile reclamantei s-ar pagubi, nestiind in mainile cui se afla respectivele bilete la ordin, existand si urgenta in acest sens
La cererea formulata reclamanta a anexat in copie extras de cont din data de 26.09.2014 eliberat de P. B. (f.5).
Conform art. 998 alin. 1 C.p.c. cererea si actele anexate au fost comunicate paratului.
Desi legal citat, paratul nu si-a exprimat pozitia fata de cererea reclamantei.
Analizand ansamblul probelor administrate in cauza, instanta retine urmatoarele:
Conform extrasului de cont din 26.09.2014 administratoarea societatii reclamante a achizitionat de la P. B. biletele la ordin in alb PIRB3AD0091900,PIRB3AD0091901,PIRB3AD0091902,PIRB3AD0091903,PIRB3AD0091904,PIRB3AD0091905,PIRB3AD0091906,PIRB3AD0091907,PIRB3AD0091908. Ulterior acestea insa au fost pierdute.
Conform art. 89 din Legea 58/1934 "In caz de pierdere, sustragere sau distrugere a unei cambii, posesorul poate instiinta despre aceasta pe tras si poate solicita anularea titlului printr-o cerere adresata presedintelui judecatoriei locului in care cambia este platibila. Cererea va trebui sa arate conditiunile esentiale ale cambiei si, daca este vorba de o cambie in alb, elementele suficiente spre a o identifica. Presedintele judecatoriei, dupa examinarea cererii si a elementelor produse, precum si a dreptului posesorului, va pronunta in cel mai scurt timp posibil o ordonanta prin care, specificand datele cambiei, o va declara nula in mainile oricui se va gasi ea si va autoriza sa se faca plata ei dupa trecerea a 30 de zile de la publicarea ordonantei in Monitorul Oficial al Romaniei, in cazul in care cambia are scadenta depasita sau este la vedere, sau in termen de 30 de zile de la data scadentei, daca aceasta este ulterioara publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei si numai daca, intre timp, detinatorul nu a facut opozitie. Ordonanta trebuie sa fie notificata trasului si publicata in Monitorul Oficial, la staruinta si pe cheltuiala petitionarului. Plata facuta de tras inainte de notificarea ordonantei, cu toata instiintarea facuta, libereaza pe debitor".
Art. 106 din acelasi act normativ prevede ca "Sunt aplicabile biletului la ordin in masura in care nu sunt incompatibile cu natura acestui titlu, dispozitiunile relative la cambie privind (_.) anularea si inlocuirea titlului (art. 89-93).
Potrivit art. 996 C.p.c. "Instan?a de judecata, stabilind ca in favoarea reclamantului exista aparenta de drept, va putea sa ordone masuri provizorii in cazuri grabnice pentru pastrarea unui drept care s-ar pagubi prin intarziere, pentru prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara, precum si pentru inlaturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executari. (2) Ordonanta este provizorie si executorie. Daca hotararea nu cuprinde nicio mentiune privind durata sa si nu s-au modificat imprejurarile de fapt avute in vedere, masurile dispuse vor produce efecte pana la solutionarea litigiului asupra fondului.(3). La cererea reclamantului, instanta va putea hotari ca executarea sa se faca fara somatie sau fara trecerea unui termen.(4) Ordonanta va putea fi data chiar si atunci cand este in curs judecata asupra fondului.(5) Pe cale de ordonanta presedintiala nu pot fi dispuse masuri care sa rezolve litigiul in fond si nici masuri a caror executare nu ar mai face posibila restabilirea situatiei de fapt".
Cererea de ordonanta presedintiala trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii de admisibilitate: aparenta de drept, urgenta, vremelnicia, nerejudecarea fondului.
Aparen?a dreptului este in favoarea reclamantei, in conditiile in care conform datelor din extrasul de cont a achizitionat de la banca biletele la ordin in alb mentionate.
Urgenta este data de faptul ca biletele la ordin fiind pierdute nu se stie in mainile cui se afla, astfel ca drepturile reclamantei ar fi pagubite prin intarziere.
Si celelalte conditii, de admisibilitate ale cererii de ordonanta presedintiala sunt indeplinite in cauza.
Pentru considerentele expuse mai sus instanta va admite cererea si, in consecinta va declara nule in mainile oricui s-ar gasi biletele la ordin in alb PIRB3AD0091900,PIRB3AD0091901,PIRB3AD0091902,PIRB3AD0091903,PIRB3AD0091904,PIRB3AD0091905,PIRB3AD0091906,PIRB3AD0091907,PIRB3AD0091908 emise de P. B., dupa 30 zile de la publicarea ordonantei in Monitorul Oficial al Romaniei, daca intre timp detinatorul biletelor la ordin nu a facut opozitie.
Prezenta hotarare va fi notificata atat tragatorului, cat si trasului si publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, la cererea si pe cheltuiala petentei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite cererea formulata de reclamanta SC M.A.F. SRL in contradictoriu cu paratul P. B. si, in consecinta:
Declara nule in mainile oricui s-ar gasi biletele la ordin in alb PIRB3AD0091900,PIRB3AD0091901,PIRB3AD0091902,PIRB3AD0091903,PIRB3AD0091904,PIRB3AD0091905,PIRB3AD0091906,PIRB3AD0091907,PIRB3AD0091908 emise de P. B., dupa 30 zile de la publicarea ordonantei in Monitorul Oficial al Romaniei, daca intre timp detinatorul biletelor la ordin nu a facut opozitie.

Cu drept de apel in termen de 5 zile de la pronuntare care se depune la Judecatoria Sighisoara
Pronuntata in sedinta publica, 26.09.2014
Presedinte,
Doina Volanschi
Grefier,
Mioara Maior Dita
Red. D.V. dact. MDM
4 exempl/30.09.2014

Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Proprietate intelectuala
Folosire si stocare in format digital in cadrul societatii de programe de calculator fara acordul titularului de drepturi. Inchirierea calculatoarelor fundatiei catre diverse persoane fizice in scopul rularii programelor reproduse pe acestea fara a a... - Sentinta penala nr. 75 din data de 23.04.2008Dreptul de autor. Admisibilitate despagubiri - Decizie nr. 259/R din data de 21.05.2014
Dreptul proprietatii intelectuale. Dreptul de autor si drepturi conexe. Gestiunea colectiva obligatorie pentru exercitarea dreptului de comunicare publica a operelor muzicale. - Decizie nr. 157/A din data de 17.10.2008
Drept de creatie intelectuala. Natura juridica a cauzelor. Nesemnarea minutei de catre judecator. Efecte. - Decizie nr. 274/A din data de 05.11.2004
Proprietate intelectuala - Decizie nr. 10763/3/2010 din data de 11.01.2011
Ordonanta presedintiala - Sentinta civila nr. 1413 din data de 26.11.2009
Ordonanta presedintiala - Sentinta civila nr. 1123 din data de 28.08.2007
Despagubiri pentru incalcarea drepturilor de autor sau a drepturilor conexe. - Decizie nr. 23A din data de 07.02.2012
Ordonanta presedintiala. - Decizie nr. 91R din data de 13.01.2012
Aprecierea caracterului distinctiv al unei marci. - Decizie nr. 246A din data de 20.10.2011
Conflict intre marca si nume de domeniu pe internet. - Decizie nr. 29 A din data de 16.02.2012
Refuz la inregistrarea marcii pentru existenta similitudinii cu o marca anterioara. - Decizie nr. 827/R din data de 13.12.2012
Concurenta neloiala. - Decizie nr. 197 din data de 17.04.2012
Marca. Refuz de inregistrare. Conflict cu o marca anterioara. - Decizie nr. 21 din data de 18.01.2011
Cerere de anulare a marcii pentru inregistrare cu rea-credinta. - Decizie nr. 62 din data de 17.02.2011
Brevet de inventie. Actiune in anulare. Calitatea procesuala activa a titularului de brevet. - Decizie nr. 242A din data de 28.10.2010
Marca. Actiune in contrafacere. Conditiile raspunderii comerciantului pentru fapta ilicita de a efectua operatiuni cu bunuri contrafacute. - Decizie nr. 218A din data de 07.10.2010
Marci in conflict. Analiza similaritatii in functie de conditiile concrete ale utilizarii marcii. Risc de asociere. - Decizie nr. 219A din data de 07.10.2010
Marca. Lipsa caracterului distinctiv. Analiza elementului verbal dominant. Caracter descriptiv. Proba dobandirii caracterului distinctiv. - Decizie nr. 268R din data de 17.06.2010
Marca. Actiune in contrafacere. Apel in aderare. Interes. Identitatea dintre semnele in conflict. Cuantificarea prejudiciului material si moral. - Decizie nr. 168A din data de 24.06.2010