Despagubiri pentru incalcarea drepturilor de autor sau a drepturilor conexe.

APEL . Despagubiri  pentru  incalcarea drepturilor de autor  sau a drepturilor conexe. Criterii  de stabilire a despagubirilor. Caracterul subsidiar al criteriilor prevazute de  litera b  a art.  139  din legea  8/1996 in raport de   criteriile de la litera a  din acelasi text.

   
art. 139 din Legea nr. 8/1996

Domeniu: proprietate intelectuala (134)

Din  modalitatea de redactare a  prevederilor art. 139 alin. 2 lit. b din Legea 8/1996 – potrivit careia „La stabilirea despagubirilor, instanta ia in considerare, fie acordarea de despagubiri reprezentand triplul sumelor care ar fi fost legal datorate pentru tipul de utilizare ce a facut obiectul faptei ilicite, in cazul in care nu se pot aplica criteriile mentionate la lit. a)” – reiese in mod neechivoc caracterul subsidiar al recurgerii la aceasta modalitate de cuantificare a despagubirilor, respectiv numai pentru situatiile in care nu este posibila aplicarea criteriilor mentionate la lit. a din aceeasi norma.
Criteriile  prevazute de art. 139 alin. 2  litera a la stabilirea despagubirilor  sunt consecintele economice negative, in special castigul nerealizat, beneficiile realizate pe nedrept de faptuitor, si alte elemente precum daunele morale cauzate titularului dreptului .
Imposibilitatea de aplicare a criteriilor de la lit. a) a art. 139 alin. 2 din Legea 8/1996 trebuie privita ca una obiectiva, independenta de vointa partilor, pentru ca in caz contrar s-ar da posibilitatea partii ce pretinde reparatia unui prejudiciu sa se sustraga de la obligatia de probatiune ce ii incumba in puterea prevederilor art. 129 alin. 1 din C.pr.civ., dar si a principiului general de drept actori incumbit probatio.
Lipsa de diligenta a reclamantei in propunerea si administrarea unui probatoriu pertinent pentru a dovedi prejudiciul material pretins incercat ca efect al faptei ilicite a paratei, nu o indreptateste pe aceasta sa se prevaleze de dispozitiile art. 139 alin. 2 lit. b) din Legea 8/1996 – dispozitii care au caracter de exceptie si, astfel, sunt de stricta interpretare si aplicare. ( Decizia civila nr. 23A/ 7 februarie 2012CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTIA A IX-A CIVILA SI PENTRU CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALA, CONFLICTE DE MUNCA SI ASIGURARI SOCIALE).




Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti sectia a IV-a civila sub nr. 6290/3/ 18.02.2009, reclamanta  (S.R.Tv.) a  chemat in judecata pe parata S.C. C T  S.R.L., pentru ca prin hotararea pe care se va pronunta sa fie obligata parata la: plata in  echivalent in lei  la data efectuarii  platii, a sumei  de 300.000 Euro, reprezentand despagubiri; publicarea in trei mijloace de comunicare in masa a hotararii instantei si la plata cheltuielilor  de judecata.
In motivarea cererii, reclamanta a aratat ca parata, desi nu avea drepturi de transmitere televizata integral a unor partide de fotbal Seniori – drepturi detinute exclusiv de reclamanta - si prin incalcarea beneficiului exclusivitatii detinut de reclamanta, a difuzat inregistrat meciul Romania – Lituania disputat in data de 06.09.2008 prin postul de televiziune GSP TV, in dimineata zilei de 07.09.2009, precum si un rezumat al acestuia, fara a avea acordul S.R.Tv. si fara ca secventele difuzate sa poarte sigla postului de televiziune TVR1, incalcand astfel beneficiul exclusivitatii si producand un prejudiciu real si de imagine reclamantei.
Apreciaza reclamanta ca respectivul prejudiciu se ridica la suma de 300000 euro, prin raportare la dispozitiile art. 139 alin. 1 si 2 lit. B din legea nr. 8/1996.
In drept, si-a intemeiat cererea pe dispozitiile art. 998 - 999 Cod.civil, Legea nr. 8/1996 modificata si  completata, Legea nr. 504/2002 (in special, art. 85).
Prin intampinare parata S.C. C  Trust S.R.L a solicitat ca instanta sa respinga cererea de chemare in judecata formulata de reclamanta Societatea Romana de Televiziune.
In motivarea cererii s-a aratat ca, pornind de la insusi temeiul juridic pe care reclamanta isi motiveaza cererea, sa se constate ca inadmisibile in prezenta speta dispozitiile art.139, alin.2, lit. b) din Legea nr.8/1996, text de lege in cadrul caruia, in mod expres se specifica faptul ca aplicarea sa este posibila “in cazul in care nu se pot aplica criteriile mentionate la lit. a)”.
In mod tendentios reclamanta incearca sa supuna prezenta cauza sferei de reglementare a art. 139, alin.2, lit. b), in conditiile in care criteriile prevazute de art.139, alin.2, lit. a) din lege sunt posibile si  identificabile: “criterii cum ar fi consecintele economice negative, in special castigul nerealizat, beneficiile realizate pe nedrept de faptuitor si, atunci cand este cazul, alte elemente in afara factorilor economici, cum ar fi daunele morale cauzate titularului dreptului”.
Reclamanta face trimitere la drepturile sale patrimoniale si  invoca prejudiciul suferit. Or, in aceste conditii, dovedirea „consecintelor economice negative, in special castigul nerealizat” ar fi elemente mai mult decat facil de probat.
Aceasta probatiune ar invedera insa netemeinicia cuantumului daunelor-interese solicitate, intrucat transmiterea inregistrarii partidei de fotbal Romania-Lituania a fost un act economic cu o valoare mai mult decat redusa.
Simpla invocare a pretului contractului dintre S.R.Tv. si  Federatia Romana de Fotbal nu reprezinta o dovedire a vreunui prejudiciu suferit de reclamanta si  cu atat mai putin o dovedire a intinderii acestuia.
Legea priveste cesiunea de drepturi patrimoniale de autor ca pe o activitate economica asa cum este si  in realitate. Iar specificul cesiunii drepturi lor patrimoniale de autor in scopul exploatarii - cu atat mai mult de transmisiune a inregistrarii - asupra unei serii de partide de fotbal este un act aleatoriu din punct de vedere economic.
A mai aratat parata ca, la momentul cand s-a transmis inregistrarea partidei de fotbal Romania - Lituania, echipa de fotbal a Romaniei se afla la cel de al treilea esec consecutiv, cu fiecare infrangere interesul publicului fata de preliminariile Campionatului Mondial scazand exponential, in conditiile epuizarii oricaror sanse de calificare.
Prin urmare, valoarea economica a pachetului de transmisiuni de inregistrari de partide de fotbal dobandit de reclamanta nu se situa la momentul 07.09.08 nici pe departe la nivelul invocat de aceasta.
Cat despre eventualele daune morale suferite de catre reclamanta, aceasta sunt, pana in prezent doar invocate, nu si  demonstrate, iar existenta si  intinderea lor sunt chiar indoielnice, intrucat cele doua motivari de la punctele c. si  d. de la pagina 5 din actiune sunt complet nefondate.
In ceea ce priveste pierderea beneficiului exclusivitatii, sustinerea este contrazisa chiar  de sustinerile reclamantei insasi, care, pe tot parcursul actiunii introductive invoca incalcarea in data de 07.09.2008 a exclusivitatii, si  nicidecum pierderea acesteia, fapt care s-ar putea produce numai printr-o forma de uzurpare de drept.
 „Nevoia” de publicitate a reclamantei a fost deja satisfacuta pe calea legala reglementata de Legea nr. 504/2002 a audiovizualului, CNA emitand catre parata o somatie publica, al carei text a fost difuzat de parata in 3 randuri, la ore de maxima audienta.
Considera parata ca obligarea sa la faptul personal constand in „publicarea in trei mijloace de comunicare in masa a hotararii instantei” ar fi nelegala, ce reiese din faptul ca insasi reclamanta nu indica un temei legal sau contractual in baza caruia paratei sa-i fie aplicata o asemenea „pedeapsa”  civila.
Conform art. 1073 si  art. 1075 C. civ., creditorul are dreptul de dobandi indeplinirea exacta a obligatiei, iar in caz contrar preschimbarea acesteia in daune-interese.
Prin sentinta civila nr. 610/27.04.2010, a fost admisa actiunea formulata de reclamanta, dispunandu-se obligarea paratei la plata catre reclamanta a sumei de 300.000 euro in echivalent lei la data platii, cu titlu de despagubiri pentru incalcarea drepturilor de exclusivitate ale reclamantei.
A fost respins, ca neintemeiat, capatul 2 al cererii principale.
A fost obligata parata la plata catre reclamanta a cheltuielilor de judecata in suma de 39 lei.
Pentru a dispune astfel, instanta a retinut in esenta ca:
Federatia Romana de Fotbal, in calitate de detinator principal al drepturilor de televiziune pentru meciurile disputate de echipele nationale de fotbal masculin seniori U21 si U18 ale Romaniei  pe teren propriu, a organizat o licitatie publica pentru a cesiona exclusiv drepturile de difuzare de catre televiziuni, printre altele, a meciurilor oficiale disputate de echipa nationala de fotbal a Romaniei in vederea calificarii la Campionatul Mondial de Fotbal, care va avea loc in 2010 in Africa de Sud.
Pachetul cuprinzand dreptul de a transmite inregistrat (in  concret, incepand chiar de la 90 de minute  de la fluierul final al fiecarui meci  de  seniori), inclusiv rezumate („high-lights”), meciurile oficiale ale echipei nationale de fotbal,  a fost castigat  de  postul de televiziune S.R.Tv.
De esenta unor astfel de achizitii de drepturi sportive este „beneficiul exclusivitatii” dobandit de radiodifuzor – organismul de televiziune – prin incheierea contractului de cesiune a dreptului de radiodifuzare a meciurilor, cel mai valoros, dar si cel mai costisitor din punct de vedere economic si ca portofoliu. Astfel, pretul cesiunii are intotdeauna la baza exclusivitatea acordata de federatia sportiva organismului de televiziune cu privire la transmiterea meciului, exclusivitate care conduce la atragerea unui numar cat mai mare de telespectatori, si implicit la cresterea audientei, cu consecinta incasarii unor venituri importante din publicitate, fiind cunoscut ca publicitatea tv se vinde in raport de punctul de audienta. Niciun radiodifuzor nu ar fi interesat, si nu ar plati un pret semnificativ al cesiunii dreptului de radiodifuzare a meciului de fotbal, in cazul in care detinatorul de drepturi ar permite si altor televiziuni sa difuzeze respectivele meciuri (deci ar cesiona neexclusiv dreptul de radiodifuzare), tocmai pentru ca valoarea radiodifuzarii este indisolubil legata de exclusivitatea ei acordata organismului de televiziune.
Intre S.R.Tv. ?i Federatia Romana de Fotbal s-a incheiat contractul nr. , de cesiune exclusiva a drepturilor de difuzare inregistrat, prin intermediul televiziunii, a meciurilor echipei nationale de fotbal masculin – Seniori – disputate pe teren propriu, din cadrul campaniei de calificare a echipei na?ionale la Campionatul Mondial de Fotbal 2010 Africa de Sud, inclusiv a unor rezumate, respectiv: Romania – Franta; Romania – Serbia; Romania – Lituania disputat in data de 06.09.2008: Romania – Austria; Romania – Insulele Feroe.
Pretul platit de S.R.Tv. pentru achizitionarea dreptului de radiodifuzare mentionat a fost de 600.000 Euro plus TVA - in total suma de 714.000 Euro -beneficiul exclusivitatii difuzarii inregistrate, la 90 de minute de la fluierul final al fiecarui meci de seniori, fiind garantat reclamantei S.R.Tv. de Federatie prin acest contract.
In preambulul acestui contract, partile  au prevazut ca legi aplicabile acestuia Legea nr. 504/2002, dar si Legea nr. 8/1996, considerand deci aceste meciuri si dreptul de radiodifuzare cesionat ca fiind supuse regimului juridic al protectiei dreptului de autor, avand in vedere caracterul exemplificativ al enumerarii de la art. 7 din Legea nr. 8/1996.
In aceste conditii, Televiziunea Publica detinea, (conform art. 39 alin. 4 din Legea nr. 8/1996) un drept exclusiv de a transmite inregistrat aceste meciuri, drept reglementat si protejat si de art. 84 si  urm. din Legea nr. 504/2002, privind dreptul de exclusivitate al radiodifuzorului primar, dobandit prin contract.
In pofida exclusivitatii conferite S.R.Tv. privind difuzarea meciurilor mentionate, in data de 07.09.2008 postul de televiziune GSP TV a transmis integral, inregistrat, meciul de fotbal Romania – Lituania, cu o durata totala de cel putin 90 de minute, precum si un rezumat al acestuia, fara acordul S.R.Tv. si fara ca secventele sa poarte sigla postului de televiziune TVR 1.
Meciul a fost radiodifuzat de catre postul de televiziune GSP TV in dimineata zilei de 07.09.2009, mai inainte ca S.R.Tv. sa-si fi exercitat dreptul exclusiv de a transmite prima data inregistrat acest meci. In acest fel, GSP TV a incalcat grav prevederile legii si dreptul de exclusivitate al TVR, creand reclamantei prejudicii, atat materiale, cat si morale si de imagine. De altfel, in acel moment, esenta contractului de cesiune incheiat intre S.R.Tv. si  Federatia Romana de Fotbal si anume exclusivitatea de a transmite inregistrat acest meci la scurt timp dupa transmiterea lui in direct de catre Antena 1 pentru a obtine o audienta semnificativa, si-a pierdut ratiunea de a fi, si  implicit valoarea economica si  de imagine.
Ca urmare a acestei incalcari de catre parata a dreptului exclusiv al Televiziunii Publice de a transmite meciul inregistrat, drept protejat atat de art. 39 din Legea nr. 8/1996, cat si de art. 84 si urm. din Legea nr. 504/2002, in data de 08.09.2008, S.R.Tv. a trimis o sesizare catre Consiliul National al Audiovizualului.
Consiliul National al Audiovizualului, constatand incalcarea de catre postul GSP TV a prevederilor Legii nr. 504/2002 a decis «sanctionarea postului de televiziune GSP TV, intrucat a difuzat integral meciul de fotbal Romania-Lituania, meci pentru care postul public de televiziune TVR 1 detinea drept exclusiv de transmisie.», conform Deciziei CNA nr.786/2008. Asadar, sub aspect probatoriu si al incalcarii prevederilor legale referitoare la protectia dreptului de exclusivitate privind difuzarea unor evenimente, CNA a constatat incalcarea comisa de catre parata – detinatoare a licentei asupra postului GSP TV – prin difuzarea meciului si  a rezumatului, si  chiar a dispus sanctionarea acesteia potrivit legii audiovizualului.
Prin transmiterea inregistrata a acestui meci, parata a incalcat si  prevederile Legii drepturilor de autor nr. 8/1996 privind cesiunea exclusiva (art. 39 alin. 4), si  deci dreptul patrimonial exclusiv al S.R.Tv., in calitate de cesionar exclusiv, de a autoriza sau interzice, radiodifuzarea si  reproducerea integrala sau partiala, permanenta sau temporara, directa sau indirecta, prin orice mijloc si  sub orice forma  a meciului si/sau a rezumatelor - in acord cu art.13 lit. a) si  q) al Legii nr.8/1996. De asemenea, dupa cum a constatat si  CNA, nu suntem in prezenta unuia dintre cazurile prevazute la art. 33 din Legea nr. 8/1996 (utilizarii fara consimtamantul titularului de drepturi si  fara plata vreunei remuneratii), nefiind vorba de scurte extrase sau citate din opera, utilizate in scopul informarii privind probleme de actualitate, insusi art. 85 din Legea nr. 504/ 2002 definind ce se intelege prin extras informativ (scurta succesiune de imagini si  sunete cu privire la un eveniment de interes public, in scopul informarii publicului asupra aspectelor esentiale ale evenimentului respectiv), iar difuzarea realizandu-se cu evident scop comercial, pentru obtinerea de venituri din publicitate, fiind vorba despre o televiziune privata.
La stabilirea despagubirilor instanta de judecata a luat in considerare criterii cum ar fi consecintele economice negative, in special castigul nerealizat, beneficiile realizate pe nedrept de faptuitor si, atunci cand este cazul, alte elemente in afara factorilor economici, cum ar fi daunele morale cauzate titularului dreptului.
Cuantumul acestor despagubiri se raporteaza deci la cheltuielile pe care S.R.Tv. le-a efectuat pentru obtinerea acestor drepturi, in conditii de exclusivitate, de transmitere a meciurilor, si  se situeaza oricum sub valoarea de piata la care ar fi fost negociata acordarea de catre S.R.Tv. a dreptului de transmitere a meciului si  a rezumatelor de catre parata. A mai avut in vedere dispozitiile finale ale art.139 alin. 2 din Legea nr. 8/1996, care prevad ca titularii de drepturi incalcate pot pretinde despagubiri reprezentand triplul remuneratiilor care ar fi fost legal datorate pentru tipul de utilizare ce a facut obiectul faptei ilicite, apreciind ca suma pretinsa de reclamanta este rezonabila.
 Fata de considerentele expuse, instanta de fond a admis cererea in parte, capatul al doilea al acesteia fiind respins ca neintemeiat, avandu-se in vedere ca, acoperirea prejudiciului de imagine s-a facut prin sanctiunea aplicata de catre CNA.
S-a facut aplicarea prevederilor art. 274 C.pr.civ.
Impotriva acestei sentinte a declarat apel parata.
In motivarea apelului se arata in esenta ca:
In ciuda faptului ca nu a fost administrata niciun fel de proba din care sa reiasa cuantumul pretentiilor solicitate de intimata, dar si a faptului ca intimata insasi nu a considerat suma de 100.000 Euro (al carei triplu 1-a solicitat cu titlu de despagubiri) ca fiind una certa, instanta de fond, in mod netemeinic, a admis cererea in despagubiri.
Sustine apelanta ca sentinta atacata nu contine nicio motivare, in drept sau in fapt, a solutiei pronuntate, instanta limitandu-se a relua in cadrul considerentelor dispozitiile art. 139 din Legea nr. 8/1996. fara a mentiona insa modul in care acesta se aplica propriu-zis in speta. Sentinta a fost pronuntata in conditiile in care instanta de fond a refuzat administrarea singurei probe care ar fi putut stabili cuantumul despagubirilor datorate de parata, respectiv expertiza contabila.
Obligarea apelantei parate la plata despagubirilor, indiferent daca este intemeiata pe prevederile art139 alin. 2 lit. a sau b din Legea 8/1996, trebuia sa fie intemeiata pe existenta unui prejudiciu.
In speta, intimata-reclamanta nu a facut absolut nicio dovada a existentei unui prejudiciu.
Intregul demers judiciar al acesteia s-a circumscris exclusiv dovedirii savarsirii faptei, respectiv difuzarea fara drept a inregistrarii partidei de fotbal Romania-Lituania, aspect inutil, avand in vedere recunoasterea acestei fapte de catre apelanta inca dinaintea inceperii procesului.

Dispozitiile art. 1169 Cod civil sunt aplicabile si in sistemul Legii nr.8/1996, respectiv intimata-reclamanta avea obligatia probatiunii existentei unui prejudiciu, legea nestabilind nicio derogare de la aceasta regula.
Sustine apelanta ca obligarea sa la plata despagubirilor s-a realizat in conditiile in care prejudiciul a fost prezumat, iar apelantei parate i-ar fi revenit obligatia de a rasturna aceasta prezumtie.
Intimata nu a suferit – in sustinerea apelantei - niciun fel de consecinte economice negative, urmare a difuzarii de catre apelanta a inregistrarii partidei de fotbal. Aceste consecinte negative ar fi putut consta exclusiv in pierderea unor venituri de natura publicitara, respectiv fie retragerea unor comenzi de publicitate, care ar fi fost difuzata de SRTv in timpul transmisiei inregistrarii partidei de fotbal, fie nefinalizarea unor asemenea comenzi de publicitate. Avand in vedere insa faptul ca intre cele doua difuzari au fost numai 8 ore, intr-o zi de sambata, aceste prejudicii erau imposibil de realizat, motiv pentru care nici nu au fost invocate.
Pe de alta parte, apelanta nu a realizat venituri urmare a difuzarii inregistrarii partidei de fotbal, aspect cunoscut de intimata.
Difuzarea inregistrarii s-a produs – in sustinerea apelantei - in mod accidental, din eroare, sambata dimineata, difuzarea inregistrarii nefiind anuntata in prealabil publicului.
Precizeaza apelanta ca eventuala cerere de plata a unor despagubiri trebuia intemeiata pe dispozitiile art.139, alin.2, lit.a din Legea nr.8/1996, conform unor “criterii cum ar fi consecintele economice negative, in special castigul nerealizat, beneficiile realizate pe nedrept de faptuitor si, atunci cand este cazul, alte elemente in afara factorilor economici, cum ar fi daunele morale cauzate titularului dreptului”.
Acestea sunt, de altfel, si criteriile avute in vedere de catre intimata prin cererea de chemare in judecata, criterii absolut admisibile si temeinice, la care insa ulterior a renuntat.
Numai in masura in care criteriile de mai sus nu ar fi fost posibile, dispozitiile art.139, alin.2, lit.b) din Legea nr.8/1996 ar fi fost aplicabile, in subsidiar, legea stipuland in mod expres acest lucru.
Aceasta interpretare a aplicarii legii a fost consacrata de insasi Curtea Constitutionala, care in Decizia 504/2007 a stabilit: “optiunea legiuitorului de a institui posibilitatea acordarii unui cuantum al despagubirii echivalent cu triplul sumei ce ar fi fost legal datorata pentru utilizarea fara drept a operelor [...] reprezinta doar alternativa pentru instanta de judecata, aplicabila doar in cazul in care nu se pot lua in considerare criteriile stabilite prin art.   139 alin.   (2)   lit. a)”
In ce priveste cuantumul despagubirilor solicitate de intimata reclamanta – triplul sumei de 100.000 euro – se arata ca a fost unul absolut arbitrar, nedovedit si acceptat de instanta de fond fara a exista un minim de probe in acest sens.
Intimata nu a facut nicio precizare referitoare la modalitatea in care a fost determinata suma solicitata cu titlu de despagubiri..
Pretul total al contractului incheiat de SRTv cu F.R.F a fost de 600.000 euro, iar aferent acestei sume SRTv a dobandit dreptul de a difuza inregistrarea a aproximativ 20 de partide de fotbal, precum si dreptul de a difuza extrase (rezumate) ale acestora, intr-un numar nedeterminat, astfel ca nu poate fi justificata – in opinia apelantei - suma de 100.000 euro, al carei triplu, 300.000 euro, este solicitat.
Mai mult. probatoriul administrat de insasi intimata dovedeste ca suma de 100.000 euro este una arbitrara, intrucat la intrebarea nr. 9 pusa de insasi SRTv in cadrul interogatoriului, se mentioneaza ca “SRTv a platit in jur de 100.000 euro pentru radiodifuzarea meciului”. Deci insasi intimata a apreciat ca fiind nedeterminata suma pe care o solicita.
Precizeaza apelanta ca, si in masura in care s-ar considera ca art.139, alin.2, lit.b) din Lege este aplicabil spetei, intimatei ii revenea obligatia de a demonstra suma rezultata in urma aplicarii criteriului stabilit de art.139 alin.2 lit.b) din lege.
Referitor la daune morale invocate de catre intimata, se arata ca acestea au fost doar afirmate, nu si demonstrate, iar existenta si intinderea lor, nu pot fi prezumate, ci trebuie dovedite. Cu toate aceasta, instanta de fond nu a invalidat in niciun fel sustinerea intimatei referitoare la daunele morale, ca parte a criteriilor in baza carora s-au acordat despagubirile.
Prin memoriul depus la data de 23.06.2011, apelanta a formulat completari la motivele de apel, in sensul ca:
Sectia civila a Tribunalului Bucuresti nu avea competenta functionala de a solutiona pricina, natura litigiului fiind comerciala si nu civila.
Potrivit dispozitiilor art. 35 alin. 2, art. 36 alin. 3 din Legea nr. 304/2004, in cadrul curtilor de apel si tribunalelor, functioneaza sectii sau, dupa caz, complete specializate pentru cauze civile, cauze penale, cauze comerciale, cauze cu minori si de familie, cauze de contencios administrativ si fiscal, cauze privind conflicte de munca si asigurari sociale, precum si, in raport cu natura si numarul cauzelor, sectii maritime si fluviale sau pentru alte materii.
Aceste dispozitii legale sunt nu numai norme de organizare, ci si norme de competenta, respectiv norme de competenta materiala functionala, care reglementeaza competenta unei sectii sau a alteia (respectiv complet specializat) de la nivelul unei instante in functie de natura litigiului dedus judecatii.
Prin urmare, daca la nivelul unei instante exista o sectie sau un complet specializat (iar la nivelul Tribunalului Bucuresti exista atat sectii civile, cat si sectii comerciale) o cauza de o anumita natura trebuie repartizata la sectia (sau completul specializat) corespunzatoare naturii litigiului dedus judecatii.
Or, prezenta cauza este de natura comerciala, si nu civila, fiind vorba despre incalcare unui drept de exclusivitate dobandit de intimata cu privire la drepturile comerciale - dreptul de a difuza inregistrarile unor partide de fotbal, dobandite prin cumparare de la Federatia Romana de Fotbal.
Faptul ca drepturile de a difuza inregistrarile unor partide de fotbal, drepturi ce formeaza obiectul Contractului nr. 14058/28.07.2008 de cesiune exclusiva a drepturilor de difuzare inregistrat a meciurilor echipei nationale de fotbal masculin - Seniori - disputate pe teren propriu, sunt drepturi comerciale, si nu drepturi de autor sau drepturi conexe care sa intre sub protectia dispozitiilor Legii nr. 8/1996, rezulta – in sustinerea apelantei - atat din prevederile art. 7, 49 alin. 3 lit. b si art. 51 alin. 2 lit. c din Statutul Federatiei Romane de Fotbal, cat si din pozitia Consiliului Concurentei cu privire la vanzarea drepturilor asupra competitiilor fotbalistice.
Din documentul intitulat „Consultare publica cu privire la angajamentele formulate de catre Federatia Romana de Fotbal si Liga Profesionista de Fotbal in cadrul investigatiei declansate prin Ordinul Presedintelui Consiliului Concurentei nr. 119/15.04.2009”, precum si din cuprinsul Deciziei nr. 13 din data de 19.04.2011 si al angajamentelor asumate de Federatia Romana de Fotbal, constituite in Anexa la Decizia nr. 13 din data de 19.04.2011, rezulta fara putinta de tagada faptul ca drepturile apartinand Federatiei Romane de Fotbal prevazute in art. 51 din Statut (dreptul de reclama, de publicitate, de transmisii televizate si/sau radiofonice etc) sunt drepturi comerciale.
Pe de alta parte, avand in vedere faptul ca Consiliul Concurentei s-a declarat competent sa analizeze modalitatile de valorificare a drepturilor asupra competitiilor fotbalistice de catre Federatia Romana de Fotbal, iar potrivit dispozitiilor Regulamentului de organizare, functionare si procedura al Consiliului Concurentei, rezulta – in opinia apelantei - ca drepturile dobandite de intimata prin Contractul nr. 14058/28.07.2008 de cesiune exclusiva a drepturilor de difuzare inregistrat a meciurilor echipei nationale de fotbal masculin - Seniori - disputate pe teren propriu, sunt drepturi comerciale, nu drepturi de autor sau drepturi conexe in legatura cu o opera de creatiei intelectuala, astfel cum acestea sunt definite de dispozitiile Legii nr. 8/1996.
Fata de acest aspect, avand in vedere ca prin cerere de chemare in judecata ce formeaza obiectul prezentului dosar s-a solicitat plata unor despagubiri pentru incalcarea dreptului de exclusivitate cu privire la drepturile comerciale - dreptul de a difuza inregistrarile unor partide de fotbal, dobandite de Intimata de la Federatia Romana de Fotbal, considera apelanta ca instanta competenta sa solutioneze in fond cererea de chemare in judecata era Tribunalul Bucuresti, Sectia Comerciala si nu Tribunalul Bucuresti, Sectia Civila, motiv pentru care se solicita casarea sentintei si trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Bucuresti, Sectia Comerciala.
In drept, sunt invocate prevederile: Legii nr. 8/1996, Legii nr. 304/2004, art. 136, art. 284 si urm. Cod procedura civila, precum si celelalte dispozitii legale mentionate in completarea la motivele de apel.
Intimata apelanta a formulat intampinare, pe aceasta cale sustinand in esenta ca:
Sustinand necompetenta functionala a sectiei civile, apelanta face confuzie intre manifestarea sportiva insasi si inregistrarea tv realizata ce contine aceasta manifestare sportiva. Pentru organizatorii manifestarilor sportive – cum este FRF – valorificarea prin vanzare a dreptului de transmisie tv a meciurilor pe care le organizeaza are o natura comerciala, dar odata realizata o inregistrare audiovizuala a acestei manifestari sportive, titularul drepturilor asupra inregistrarii se bucura de protectia Legii 8/1996 asupra programului tv al carui titular de drepturi exclusive este. In speta, fapta ilicita imputata apelantei priveste tocmai acest drept exclusiv asupra transmisiei inregistrarii tv.
In conditiile in care litigiul de fata se poarta intre doua organisme de televiziune, cu privire la dreptul de radiodifuzare asupra unui program de televiziune, acesta are natura civila si, astfel, in mod corect a fost judecat de sectia civila  Tribunalului Bucuresti.
Cu privire la aspectele care privesc fondul cauzei, arata intimata ca prejudiciul efectiv minim economic, urmare directa a faptei ilicite recunoscute de apelanta, consta tocmai in costul dreptului de radiodifuzare a programului achizitionat din bani publici, cheltuiala pe care intimata nu ar fi facut-o pentru un drept neexclusiv. La determinarea cuantumului prejudiciului pretins prin actiunea introductiva, a fost avut in vedere criteriul costului efectiv suportat de TVR pentru un drept neexclusiv de  radiodifuzare a inregistrarii tv a partidei de fotbal, precum si alte consecinte economice negative, cum ar fi eventualele castiguri din publicitate nerealizate, si alte elemente cum ar fi daunele morale.
Se mai arata ca, pentru determinarea cuantumului prejudiciului a fost avut in vedere si faptul ca suma de 714.000 euro a fost platita de TVR pentru pachetul de drepturi achizitionat de la FRF cu precadere pentru interesul prezentat de inregistrarile tv ale celor 5 partide de fotbal ale seniorilor contand pentru calificarea la Campionatul Mondial de Fotbal 2010, si nu pentru partidele de fotbal ale copiilor.
Cum nici celelalte consecinte economice negative ale incalcarii exclusivitatii nu puteau – in sustinerea intimatei – sa fie comensurate, criteriile de la art. 139 alin. 2 lit. a din Legea 8/1996 nu puteau fi aplicate.
In apel, partilor le-a fost incuviintata proba cu inscrisuri si expertiza contabila.
Prin decizia civila nr. 23 A /  7 februarie 2012 a fost admis apelul   si ,  in consecinta , s-a dispus  schimbarea  in tot   a sentintei apelate ,  in sensul ca: „Admite in parte actiunea. Obliga parata la plata catre reclamanta a sumei de 30.000 Euro, in echivalent lei la cursul BNR din ziua platii efective. Respinge cererea in rest. „
Analizand apelul in raport de actele si lucrarile dosarului, de criticile formulate si de limitele stabilite prin art. 295 alin. 1 din C.pr.civ., Curtea retine urmatoarele:
Sustinerile apelantei relative la necompetenta functionala a sectiei civile a Tribunalului Bucuresti in solutionarea litigiului pendinte sunt nefondate pentru considerentele care succed:
Prin raportare la sustinerile formulate prin actiunea promovata de reclamanta intimata, si la principiul disponibilitatii care guverneaza procesul civil, in speta, instanta de judecata a fost investita a analiza raporturile juridice ce au luat nastere intre partile din proces ca efect al difuzarii de catre parata a inregistrarii unui meci de fotbal cu incalcarea dreptului de exclusivitate pretins de reclamanta in legatura cu un astfel de tip de utilizare a respectivei inregistrari.
Federatia Romana de Fotbal este tert fata de raporturile juridice astfel deduse judecatii, iar reglementarile din Statutul acestui organism se adreseaza exclusiv Federatiei, nefiind apte a produce vreun efect cu privire la entitati juridice distincte.
Odata cu incheierea contractului de cesiune a dreptului exclusiv de difuzare a inregistrarilor meciurilor de fotbal ce formeaza obiectul pachetului achizitionat de reclamanta SRTv, acesta din urma a devenit titulara unui drept propriu de difuzare care, in raporturile cu FRF este supus coordonatelor stabilite prin conventia astfel incheiata, iar in relatia cu parata-apelanta (care este tert fata de mentionatul contract, si nu se afla intr-un raport juridic de natura contractuala cu societatea reclamanta) este corelativ obligatiei generale ce incumba tertilor – in conditiile dreptului comun - de a se abtine de la orice conduita de natura a aduce atingere respectivului drept de difuzare. 
Astfel, atata vreme cat litigiul pendinte nu poarta asupra exercitiului unor drepturi detinute de Federatia Romana de Fotbal, sau asupra modalitatii in care aceasta Federatie a valorificat drepturi legate de competitiile fotbalistice, nici prevederile din Statutul ce ii reglementeaza organizarea si functionarea, si nici pozitia adoptata de Consiliul Concurentei in legatura cu activitatea aceleasi Federatii nu pot fi retinute ca fundament al sustinerilor apelantei potrivit cu care instanta careia i-ar fi revenit competenta solutionarii cauzei ar fi cea comerciala.

Cu privire la fondul cauzei, Curtea constata ca este just reprosul facut instantei de fond in sensul ca a facut o gresita aplicare a prevederilor art. 139 alin. 2 lit. b din Legea 8/1996.
Din insasi modalitatea de redactare a acestei norme – potrivit careia „La stabilirea despagubirilor, instanta ia in considerare, fie acordarea de despagubiri reprezentand triplul sumelor care ar fi fost legal datorate pentru tipul de utilizare ce a facut obiectul faptei ilicite, in cazul in care nu se pot aplica criteriile mentionate la lit. a)” – reiese in mod neechivoc caracterul subsidiar al recurgerii la aceasta modalitate de cuantificare a despagubirilor, respectiv numai pentru situatiile in care nu este posibila aplicarea criteriilor mentionate la lit. a din aceeasi norma.
Imposibilitatea de aplicare a criteriilor de la lit. a) a art. 139 alin. 2 din Legea 8/1996 trebuie privita ca una obiectiva, independenta de vointa partilor, pentru ca in caz contrar s-ar da posibilitatea partii ce pretinde reparatia unui prejudiciu sa se sustraga de la obligatia de probatiune ce ii incumba in puterea prevederilor art. 129 alin. 1 din C.pr.civ., dar si a principiului general de drept actori incumbit probatio.
Or, in speta, insasi reclamanta a circumscris prejudiciul invocat unor criterii concrete constand in cheltuielile pentru achizitionarea dreptului incalcat, si venitul (pretins superior despagubirilor solicitate) pe care l-ar fi obtinut SRTV in situatia exprimarii acordului pentru transmiterea inregistrarii meciului de fotbal Romania-Lituania si a unor rezumate ale acestuia, iar elementele astfel infatisate ca repere de cuantificare a prejudiciului erau susceptibile a fi dovedite prin propunerea si administrarea de probe referitoare atat la modalitatea de evaluare a meciurilor din pachetul ce continea, alaturi de meciul de fotbal mentionat, multiple manifestari sportive de acelasi gen, precum si la coordonatele in care ar fi fost purtate eventuale negocieri - cu parata, sau chiar cu alte organisme de televiziune – in scopul exprimarii acordului de difuzare a inregistrarilor pentru care reclamanta intimata a dobandit dreptul exclusiv de difuzare.
Lipsa de diligenta a reclamantei in propunerea si administrarea unui probatoriu pertinent pentru a dovedi prejudiciul material pretins incercat ca efect al faptei ilicite a paratei, nu o indreptateste pe aceasta sa se prevaleze de dispozitiile art. 139 alin. 2 lit. b) din Legea 8/1996 – dispozitii care au caracter de exceptie si, astfel, sunt de stricta interpretare si aplicare.
Pe de alta parte, Curtea constata ca instanta fondului a retinut temeinicia solicitarii reclamantei de a-i acorda despagubiri in cuantum de 300.000 euro (ce constituie triplul sumei de 100.000 reprezentand triplul remuneratiei achitate conform contractului de cesiune), luand in considerare „criterii cum sunt consecintele economice negative, in special castigul nerealizat, beneficiile realizate pe nedrept de faptuitor, si late elemente precum daunele morale cauzate titularului dreptului”.
Or, in conditiile in care aceste criterii sunt tocmai cele stabilite prin art. 139 alin. 2 lit. a) din Legea 8/1996, acordand reclamantei despagubiri intr-un cuantum apreciat ca reprezentand „triplul remuneratiilor care ar fi fost legal datorate pentru tipul de utilizare care a facut obiectul faptei ilicite”, Curtea constata ca prima instanta a facut o aplicare cumulativa a prevederilor de la litera a) si litera b) din art. 139 alin. 2 din Legea 8/1996, ceea ce este contrar acestor reglementari – din al caror continut reiese in mod neechivoc faptul ca ele au fost concepute ca modalitati alternative de stabilire a despagubirilor la care se refera.
Curtea noteaza ca, in etapa apelului, intimatei reclamante i-a fost incuviintata proba cu inscrisuri sub aspectul beneficiului pretins nerealizat ca efect al difuzarii fara drept de catre parata apelanta a meciului de fotbal Romania Lituania, insa nu a depus vreo dovada in acest sens. Mai mult, prin precizarile depuse la data de 13.10.2011  a subliniat faptul ca prejudiciul reclamat de SRTv consta in cheltuiala realizata pentru dobandirea dreptului exclusiv de radiodifuzare a inregistrarii meciului de fotbal respectiv, si absenta unui acord/licente prin care sa fi autorizat societatea parata sa difuzeze aceasta inregistrare.
Or, atata vreme cat intimata reclamanta nu a fost in masura sa ofere elemente pertinente (si verificabile) de natura a sustine modalitatea in care a procedat la determinarea cheltuielii aferente unui singur meci de fotbal dintr-un numar mult mai mare de asemenea manifestari (numai meciurile oficiale ale echipei de seniori fiind in numar de 5, acesta adaugandu-se atat meciurile oficiale cat si cele amicale ale echipelor de juniori), Curtea apreciaza ca nu poate fi retinuta ca indeplinita conditia ca prejudiciul material solicitat sa fie determinat sau determinabil, astfel ca paratei nu ii poate fi pusa in sarcina obligatia de a repara un atare prejudiciu incert.
Apararea intimatei reclamante in sensul ca intregul pret – de 714.000 euro - al pachetului de meciuri ce face obiectul contractului de cesiune nr. 14058/2008 ar fi fost platit in considerarea meciurilor de seniori nu poate fi primita in conditiile in care este lipsita de orice suport probator (existand in mod obiectiv posibilitatea de a se administra dovezi legate de pretinsa lipsa de audienta in cazul radiodifuzarilor meciurilor echipelor de tineret/juniori), si nici nu este de natura a oferi vreun indiciu legat de modalitatea de impartire a acestui pret chiar intre meciurile de seniori.
Pe de alta parte, Curtea constata ca reclamanta intimata a sustinut si dimensiunea morala a prejudiciului incercat ca efect al difuzarii de catre parata apelanta, cu incalcarea dreptului exclusiv detinut de cea dintai, a inregistrarii si rezumatului meciului Romania-Lituania.
Sub acest aspect, pretentiile reclamantei sunt apreciate ca justificate in raport de faptul ca informatiile legate de organismele de televiziune ce au dobandit drepturi privind difuzarea de meciuri de fotbal avand ca miza calificarea la competitiile mondiale sunt unele de interes pentru iubitorii acestui gen de sport, care sunt preocupati de cunoasterea achizitorului unor asemenea drepturi de difuzare spre a urmari in programele specifice manifestarile sportive respective si care, in acest mod, asigura audienta ce reprezinta un indicator de performanta in activitatea de televiziune.
Parata apelanta, difuzand inregistrarea unui meci de fotbal despre care existau informatii cunoscute publicului interesat in sensul ca un organism de televiziune concurent este indreptatit in mod exclusiv a-l transmite inregistrat, a adus reclamantei intimate un prejudiciu de imagine, creand un dubiu asupra seriozitatii/credibilitatii acesteia.
Din aceasta perspectiva, Curtea apreciaza ca reprezinta o reparatie adecvata a prejudiciului moral astfel incercat  suma de 30.000 euro, suma in determinarea careia Curtea are in vedere si imprejurarea ca ea trebuie sa constituie atat o parghie de sanctionare a paratei pentru incalcarea obligatiei de a respecta drepturile reclamantei si de a se abtine de la orice conduita de natura a aduce atingere respectivelor drepturi, cat si un mijloc de descurajare in a repeta fapta ilicita astfel sanctionata.