InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Targu-Bujor

Infractiuni privind circulatia pe drumurile publice si infractiuni de vatamare corporala

(Sentinta penala nr. 325 din data de 15.09.2010 pronuntata de Judecatoria Targu-Bujor)

Domeniu Infractiuni | Dosare Judecatoria Targu-Bujor | Jurisprudenta Judecatoria Targu-Bujor

Dosar nr. 561/316/2010

                                                                        R O M A N I A
JUDECATORIA TARGU BUJOR
JUD. GALATI
SENTINTA PENALA NR. 325
Sedinta publica de la 15.09.2010                           Pentru astazi  fiind amanata pronuntarea cauzei penale privind pe inculpatul M  I ,
avand ca obiect infractiuni privind circulatia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002) si infractiuni de
vatamare corporala din culpa (art. 184 alin. 2 si 4 Cod penal).
Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din data de 01.09.2010 care s-au consemnat
in incheierea din aceeasi zi, cand instanta avand nevoie de timp pentru deliberare, a amanat
pronuntarea cauzei la data de 08.09.2010, cand instanta, mai avand nevoie de timp pentru deliberare, a
amanat pronuntarea la data de 15.09.2010. I N S T A N T A

A s u p r a   cauzei penale de fata.
Examinand actele si lucrarile dosarului constata urmatoarele:
Prin rechizitoriul nr. 119/P/2009 al Parchetului de pe langa Judecatoria Tg.Bujor a fost
trimis in judecata inculpatul M  I  pentru savarsirea infractiunilor prev. de art. 86 alin. 1 din OUG nr.
195/2002 si de art. 184 alin. 2, 4 Cod penal cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.
In fapt.
Inculpatul, are domiciliul in comuna Corod, sat Blinzi, jud. Galati si nu poseda permis
de conducere pentru nicio categorie.
In seara de 09.01.2009, ora 19,15, inculpatul s-a aflat la volanul autoturismului marca
Mazda MX3 inmatriculat in Italia cu numarul BC 216 ZZ, proprietatea sa, pe care l-a condus pe DJ
251A, dinspre comuna Draguseni spre com. Corod.
Pe raza satului Fundeanu, com. Draguseni, in apropierea  barului lui H  N , unde
marcajul longitudinal de pe axul drumului era continuu, pe aceeasi directie de mers, se deplasa si partea
vatamata PI, care conducea mopedul cu numarul de inregistrare 41 Draguseni, proprietatea martorului
M.B .A . Aceasta a virat spre stanga pentru a efectua manevra de intoarcere, iar cand a ajuns pe axul
drumului a fost acrosat cu partea dreapta-fata de autoturismul condus de inculpatul M I care patrunsese
pe sensul opus cu scopul de a o ocoli pe partea vatamata.
In urma impactului partea vatamata P. I.l a fost proiectata  pe autoturism, iar mopedul a
intrat sub acesta. Cu ocazia cercetarii la fata locului au fost identificate urme de franare a unei roti de pe
partea stanga a autoturismului si urma de frecare intre un obiect dur si carosabil, ambele pe o lungime
de 41,4 m.
Inculpatul M  I  a oprit autoturismul si, vazand ca partea vatamata se simtea foarte rau,
a urcat-o in autoturism si a condus mai departe pentru a ajunge la Spitalul Tecuci.
Datorita avariilor suferite in urma accidentului, autoturismul condus de inculpat s-a
defectat in satul Blinzi, com. Corod, jud. Galati. La solicitarea inculpatului, martorul P  M caruia i-a spus
despre producerea accidentului, l-a transportat pe el si pe partea vatamata la Spitalul Tecuci cu masina
personala.
La spital, inculpatului  M .I  i s-au recoltat doua probe de sange la orele 19,45 si 20,45.
Din buletinul de analiza toxicologica-alcoolemie nr. 132- 133 din 12.01.2009 a Serviciului de Medicina
Legala Galati reiese ca alcoolemia inculpatului s-a aflat in scadere de la 0,35 g/l la 0,25 g/l alcool pur in
sange.
Potrivit raportului de constatare medico-legala nr. 341/E/01.04.2009 emis de Serviciul
de Medicina Legala Galati, partea vatamata P.I.I. a suferit leziuni traumatice care au putut fi produse
prin lovire, basculare si proiectare de catre un autoturism in miscare si a necesitat 70 - 80 zile de
ingrijiri medicale pentru vindecare de la data accidentarii.
In perioada 09.01. - 30.01.2009 partea vatamata a fost internata in Spitalul Judetean
Galati.
Inculpatul a recunoscut savarsirea faptei, vinovatia acestuia fiind dovedita cu materialul
probator administrat in cursul urmaririi penale si al cercetarii judecatoresti, respectiv procesul verbal de
sesizare din oficiu; procesul verbal de cercetare la fata locului; planse foto; schita; declaratia partii
vatamate; raportul de constatare medico-legala nr. 341/E/1.04.2009; buletin de analiza toxicologica
alcoolemie nr. 132-133/12.01.2009 si nr. 134/12.01.2009; cartea de identitate a autoturismului in copie;
act de cercetare a starii tehnice dupa accident a autoturismului marca Mazda MX3 inmatriculat sub nr.
BC 216 ZZ; adresa nr. 949111/26.01.2009 a IPJ Galati - Serviciul Politiei Rutiere; proces-verbal de
reconstituire insotit de planse foto si declaratiile martorilor.
In drept.
Fapta inculpatului M  I de a conduce autovehiculul marca Mazda MX3 cu numarul de
inmatriculare BC 216 ZZ pe DJ 251A in satul Fundeanu, com. Draguseni fara a poseda permis de
conducere intruneste elementele constitutive ale infractiunii prev. de art. 86 alin. 1 din OUG nr.
195/2002.
Fapta aceluiasi inculpat de a produce din culpa o vatamare partii vatamate P  I -I ce a
necesitat pentru vindecare circa 70 - 80 zile de ingrijiri medicale ca urmare a nerespectarii dispozitiilor
legale privind circulatia pe drumurile publice intruneste elementele constitutive ale infractiunii de
vatamare corporala din culpa prev. de art. 184 alin. 2 si 4 Cod penal.
In speta sunt aplicabile disp. art. 33 lit. a Cod penal.
La dozarea si individualizarea pedepselor ce se vor aplica inculpatului in temeiul textelor
de lege susmentionate instanta urmeaza a avea in vedere criteriile generale prev. de art. 72 Cod penal.
Din fisa de cazier judiciar rezulta ca inculpatul nu are antecedente penale.
Avand in vedere - pe de o parte - gradul de pericol social concret al faptelor,
imprejurarile in care au fost savarsite, urmarile produse iar pe de alta parte persoana inculpatului care a
avut o atitudine sincera in tot cursul procesului penal, este la primul impact cu legea penala si a depus
staruinta pentru repararea prejudiciului, instanta apreciaza ca scopul educativ preventiv al  pedepsei
poate fi atins fara privare de libertate.
Conform art. 81 Cod penal va dispune suspendarea conditionata a executarii pedepsei
pe durata termenului de incercare prev. de art. 82 Cod penal.
Cu privire la latura civila.
Spitalul Judetean de Urgenta "Sf. Apostol Andrei" Galati s-a constituit parte civila cu
suma de 6215,57 lei reprezentand cheltuielile de spitalizare ale partii vatamate P. I. I .
Partea vatamata P.I.I. s-a constituit parte civila cu suma de 6000 lei reprezentand
contravaloarea prejudiciului suferit.
Fiind intrunite conditiile raspunderii civile delictuale prev. de art. 998 Cod civil,  avand in
vedere si achiesarea inculpatului la pretentiile partii civile P I I instanta urmeaza a-l obliga la plata
despagubirilor catre partile civile.
Vazand si disp. art. 189 si 191 Cod procedura penala.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E
Condamna pe inculpatul M   I , pentru savarsirea infractiunii prev. de art. 86 alin. 1 din
OUG 195/2002 la o pedeapsa de 1 (un) an inchisoare.
Condamna pe acelasi inculpat pentru savarsirea infractiunii de vatamare corporala din
culpa prev. de art. 184 alin. 2 si 4 Cod penal la o pedeapsa de 1 (un) an si 6 (sase) luni inchisoare.
Conform disp. art. 33 lit. a si 34 lit. b Cod penal inculpatul va executa pedeapsa cea
mai grea, aceea de 1 (un) an si 6 (sase) luni inchisoare sporita la 2 (doi) ani inchisoare.
Aplica inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art. 71 Cod penal a interzicerii
drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II si lit. b Cod penal pe durata executarii pedepsei.
In baza disp. art. 81 Cod penal dispune suspendarea conditionata a executarii pedepsei
pe durata termenului de incercare prev. de art. 82 Cod penal,  respectiv 4 (patru) ani.
Conform disp. art. 71 alin. 5 Cod penal dispune suspendarea executarii pedepsei
accesorii pe durata suspendarii conditionate a executarii pedepsei inchisorii.
In baza disp. art. 14 Cod procedura penala in ref. la art. 998 Cod civil obliga pe inculpat
sa plateasca partii civile Spitalul Clinic Judetean de Urgenta "Sf. Apostol Andrei" Galati suma de
6215,57 lei, iar partii civile P  I I , suma de 6.000 lei despagubiri civile.
In baza disp. art. 189 si 191 Cod procedura penala obliga pe inculpat la plata
cheltuielilor judiciare catre stat in suma de 200 lei.
Cu apel in termen de 10 zile de la pronuntare pentru inculpat si partea vatamata si de la
comunicare pentru partea civila Spitalul Clinic Judetean de Urgenta "Sf. Apostol Andrei" Galati.
Pronuntata in sedinta publica, azi 15.09.2010.

Presedinte,                                                      Grefier, Red.R.L.M.
Tehnred.C.D.
3 ex./04.10.2010
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Infractiuni

Anulare proces verbal de contraventie - Hotarare nr. 1417 din data de 17.10.2017
Infractiuni - Decizie nr. 250 din data de 25.10.2016
Infractiuni - Decizie nr. 241 din data de 10.11.2016
TRAFIC DE DROGURI - Sentinta penala nr. 4 din data de 18.01.2017
infractiunea de schimbare, fara respectarea prevederilor legale, a destinatiei fondurilor obtinute din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta - Sentinta penala nr. 65 din data de 16.06.2015
consumul ilicit de droguri - Sentinta penala nr. 173 din data de 05.12.2014
Trafic de droguri - Sentinta penala nr. 158 din data de 22.10.2014
Infractiunile de incaierare ?i ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea linistii publice, tentativa la omor calificat. Concursul real de infractiuni - Sentinta penala nr. 66 din data de 23.03.2011
Plangere contraventionala - Sentinta civila nr. 261 din data de 22.04.2010
infractiuni privind circulatia pe drumurile publice - Sentinta penala nr. 66 din data de 04.06.2009
- Sentinta civila nr. 306 din data de 17.06.2009
- Sentinta penala nr. 68 din data de 10.06.2009
Recursul inculpatului, declarat pe latura civila, nu este intemeiat, deoarece inculpatul este cel care este obligat sa suporte prejudiciul creat partii civile APIA, prin fapta comisa. Raspunderea civila delictuala a inculpatului intervine pentru fapta pro - Decizie nr. 727/R din data de 23.09.2013
Infractiuni la legi speciale – Calitatea de subiect activ principal, pasiv principal si pasiv secundar la infractiunile prev. la art. 37 alin. 1 si art. 38 alin. 1 din Legea nr. 319/2006 – privind protectia muncii. - Decizie nr. 152 din data de 20.02.2013
Laboratoarele din cadrul Serviciilor Medico Legale Judetene care nu au infiintate, prin hotararea directiilor judetene de sanatate publica si cu avizul institutelor de medicina legala competente, laboratoare de specialitate cum ar fi cele prevazute in ar - Sentinta penala nr. 17/F din data de 20.02.2013
Intemeierea hotararii de condamnare si pe declaratiile date de martor in faza de urmarire penala, in situatia imposibilitatii audierii sale in prima instanta si in recurs, nu incalca dispozitiile art. 6 paragraf 3 lit. d din Conventia Europeana a Dreptur - Decizie nr. 134/R din data de 14.02.2013
Potrivit art.181 alin.2 Cod penal, la stabilirea in concret a gradului de pericol social se tine seama de modul si mijloacele de savarsire a faptei, de scopul urmarit, de imprejurarile in care fapta a fost comisa, de urmarea produsa sau care s-ar fi ... - Decizie nr. 1004/R din data de 02.12.2011
In verificarea dispozitiilor art. 64 alin. 2/2 Cod procedura penala, procedura stabilirii alcoolemiei inculpatului a fost una legala si cu respectarea dispozitiilor in materie. Potrivit art. 14 alin.3 din OMS nr. 376 din 10 aprilie 2006, in situati... - Decizie nr. 895/R din data de 03.11.2011
Legea sanctioneaza persoana depistata in trafic si care pare sub influenta alcoolului, de a se sustrage de la recoltarea probelor biologice in vederea stabilirii alcoolemiei. In lipsa unor motive temeinice, de natura a justifica refuzul recoltarii pr... - Decizie nr. 733/R din data de 29.09.2011
Trafic de persoane. Trafic de minori. Modalitati alternative de realizare a elementului material. Sedinta de judecata. Caracterul ei secret. Luarea masurii de siguranta a interzicerii exercitarii functiei in indeplinirea careia un inculpat a comis fa... - Decizie nr. 38/Ap din data de 01.03.2011