InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Targu-Bujor

Abuzul de incredere

(Sentinta penala nr. 48 din data de 10.02.2010 pronuntata de Judecatoria Targu-Bujor)

Domeniu Abuzuri | Dosare Judecatoria Targu-Bujor | Jurisprudenta Judecatoria Targu-Bujor

Dosar nr. 1273/316/2009

R O M A N I A
JUDECATORIA TARGU BUJOR
JUD. GALATI
SENTINTA PENALA NR. 48
SEDINTA PUBLICA din  10.02.2010
               Pentru astazi fiind amanata pronuntarea  cauzei penale  privind pe inculpatii  T.M  si  M
.P si pe parte vatamata S.C.P  S.R.L.G avand ca obiect  abuzul de incredere (art. 213 C.p.)
             Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din data de 04.02.2010 care s-au consemnat in
incheierea din aceeasi zi, cand instanta pentru ca aparatorul partii vatamate sa depuna la dosar
concluzii scrise, a amanat pronuntarea cauzei la data de 10.02.2010.

I N S T A N T A
 
                              Asupra cauzei penale de fata:
La data de 28.11.2005 partea vatamata SC P  SRL reprezentata prin B  I  a formulat plangere
penala impotriva faptuitorilor T M , administrator al SC H  B si M P , magaziner la aceeasi societate
pentru faptul ca in luna noiembrie 2005 cei doi au vandut  cantitatea de 200 tone grau asupra carora se
instituise sechestru si a solicitat efectuarea de cercetari sub aspectul savarsirii infractiunii prevazute de
art.244 Cod penal.
Prin rezolutia nr.1618/P/2005 Parchetul de pe langa Judecatoria Tg. Bujor a confirmat
propunerea de neincepere a urmaririi penale fata de faptuitorii T M  si M P pentru savarsirea infractiunilor
prevazute de art.244 si art.213 Cod penal, iar dosarul a fost inaintat Judecatoriei Tg. Bujor, instanta
competenta in solutionarea cauzei .
Cauza a fost inregistrata pe rolul Judecatoriei Tg. Bujor sub nr.1050/2007.
La data de 14.11.2005 partea vatamata SC P  SRL, prin reprezenta B  I a formulat plangere
impotriva SA H  B , reprezentata prin T  M solicitand efectuarea de cercetari sub aspectul savarsirii
infractiunii prevazute de art.214 Cod penal.
Prin rezolutia nr.1562/P/2005 Parchetul de pe langa Judecatoria Tg. Bujor a confirmat
propunerea de neincepere a urmaririi penale fata de faptuitorul T. M  pentru savarsirea infractiunilor
prevazute de art.214 si 213 Cod penal iar cauza a fost trimisa spre solutionare Judecatoriei Tg. Bujor,
fiind inregistrata sub nr.1051/2006.
Avand in vedere stransa legatura dintre cele doua cauze si pentru o mai buna infaptuire a
actului de justitie, instanta a dispus conexarea dosarelor, cauza fiind judecata sub nr. unic de dosar
1072/316/2006.
Prin sentinta penala nr. 159/07.05.2008, Judecatoria Tg. Bujor a achitat inculpatii T  M   si M P 
C pentru savarsirea infractiunii de abuz de incredere, prevazuta de art. 213 C.P., in baza disp.art.11
pct.2 lit. a in referire la art.10 lit. b Cod procedura penala. Conform art.346 alin.4 Cod procedura penala
instanta nu a solutionat actiunea civila. In baza disp.art.193 alin.5 Cod procedura penala a fost obligata
partea vatamata SC P  SRL,  - prin administrator B   I sa plateasca fiecarui inculpat cate 700 lei cu titlu
de cheltuieli judiciare. In baza disp.art.192 pct.1 lit. a Cod procedura penala a obligat pe partea
vatamata prin administrator la plata cheltuielilor judiciare catre stat in suma de 350 lei.
Impotriva acestei hotarari, in termen legal a formulat recurs partea vatamata S.C. P S.R.L.
Tribunalul Galati, prin Decizia penala nr. 491/R/09.12.2008, a admis recursul, a casat sentinta
recurata si a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare catre Judecatoria Tg. Bujor, stabilind in sarcina
instantei de rejudecare, potrivit dispozitiilor art. 385, indice 18, C.P.P., sa analizeze probele cu inscrisuri
administrate, sa administreze probele pe care le va considera pertinente, concludente si utile cauzei,
daca necesitatea administrarii lor va rezulta din interpretarea probelor deja administrate, sa elucideze
cauza sub toate aspectele, pe baza probelor administrate, sa stabileasca succesiunea corecta a
raporturilor juridice existente intre partile din cauza si intre acestea si terti si, in functie de situatia de
fapt, sa incadreze juridic faptele si sa dea solutia temeinica si legala.
In rejudecare, cauza a fost inregistrata sub nr. unic de dosar 1273/316/2009.
Au fost administrate proba cu acte, din partea inculpatilor si partii vatamate si au fost audiati
martori, la propunerea partii vatamate. Reprezentantul Parchetului a solicitat si efectuarea unei expertize
contabile in cauza, la care partile s-au opus, iar fata de aceasta opozitie, instanta a respins aceasta
cerere. Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarea situatie de fapt:
Inculpatii T  M  si M P C  sunt administratorul, respectiv magazinerul S.C. H  S.R.L. G
La data de 12.01.2004, intre societatea inculpatilor si societatea parte vatamata S.C. P  S.R.L.
Galati s-a incheiat Contractul de prestari servicii nr. 3 (filele 151 - 155 din dosarul nr. 1072/316/2006).
Obiectul acestui contract era executarea de catre S.C. P  S.R.L. a lucrarilor agricole mecanizate de arat
si discuit. Conform art. 9 din contract, partile au convenit instituirea unui gaj de prim rang asupra
culturilor infiintate, contractul de garantie mobiliara nr. 168/09.11.2004 aflandu-se la filele 156 - 159 din
dosarul nr. 1072/316/2006, fiind stipulat ca debitul urma sa fie achitat din recolta care urma sa fie
obtinuta de pe culturile de rapita (114 ha), orzoaica (81 ha) si grau (176 ha). Potrivit art. 7 din contractul
de garantie, dreptul de proprietate asupra produselor agricole obtinute de pe aceste suprafete se
transmitea catre societatea parte vatamata de plin drept si fara nicio alta formalitate, la momentul
recoltarii acestora, astfel incat instrainarea ulterioara a acestora intrunea elementele constitutive ale
infractiunii de abuz de incredere.
La data de 15.07.2005, intre societatea parte vatamata si S.C. H S.R.L., se incheie procesul
verbal de custodie a cantitatii de 264 tone grau, care urma sa ramana in custodia S.C. H  S.R.L., pana
la valorificarea acestei cantitati de grau de catre partea vatamata.
Drept urmare, instanta apreciaza ca din punct de vedere formal, obligatiile asumate de parti prin
primul contract, nr. 3/2004, respectiv transferul dreptului de proprietate, care se transmitea catre
societatea parte vatamata de plin drept si fara nicio alta formalitate, la momentul recoltarii acestora, dar
si predarea bunului, s-a efectuat la data de 15.07.2005.
Din acest moment, S.C. H  S.R.L. nu a mai avut decat calitatea de detentor precar asupra
cantitatii de grau aflata in custodie, iar orice fel de instrainare sau dispunere de aceste bunuri, intrunea
elementele constitutive ale infractiunii de abuz de incredere.  Instanta retine ca nu este vorba de
garantia rezultata din contractul de garantie mobiliara, care s-a stins prin dare in plata, in sensul ca in
loc de bani s-a dat grau din recolta anului 2004, iar procesul verbal de custodie din 15.07.2005 a
confirmat acest lucru.
      De la data de 15.07.2005, inculpatii, in calitate de administrator si gestionar, au dobandit o
obligatie de care erau tinuti personal, respectiv aceea de a elibera bunul detinut in custodie numai la
cererea proprietarului S.C. P S.R.L., iar dovada eliberarii graului aflat in custodie catre proprietar nu este
facuta. Dimpotriva, din declaratiile martorilor audiati in cauza, dar si din declaratiile inculpatilor, rezulta
ca o parte din graul din magazie, aflat in custodie, s-a eliberat cantitatea de 40 tone, ramanand de
restituit 224 tone de grau.
      Partile au respectat initial aceasta intelegere, ca drept dovada, societatii parte vatamata i s-a
permis, dupa ce a lasat graul in magazia societatii inculpatilor, sa se prezinte si sa ia un set de probe,
necesare valorificarii graului, astfel dupa cum a fost intelegerea, iar cei doi inculpati nu au avut nimic de
obiectat (declaratie martor P  D ).
Cel de al doilea contract, s-a incheiat intre S.C. H  S.R.L. apartinand inculpatilor si S.C. E
S.R.L., contractul primind numarul 22/24.06.2005 (filele 160 - 161). La incheierea contractului a semnat
acelasi B.I administrator si al S.C. P  S.R.L. Obiectul contractului l-a constituit recoltarea suprafetei de
1000 ha, pe raza comunei B , jud. Galati.
La data de 27.06.2005, printr-un contract de cesiune, S.C. E  S.R.L. Galati cedeaza drepturile
care ii reveneau din acest al doilea contract incheiat cu S.C. H S.R.L. (nr. 22/2005), in favoarea S.C. H 
S.R.L. In acest mod, desi acest al doilea contract a fost incheiat cu o alta societate, executarea
obligatiilor s-au efectuat tot intre cele doua societati initiale, respectiv S.C. H  S.R.L. si S.C. P S.R.L.
Acesta este motivul pentru care inculpatii prin apararile formulate, arata ca in situatia in care au
executat o parte din datorie, imputatia urmeaza sa se efectueze potrivit principiilor C.C., respectiv
asupra celei mai vechi. De asemenea, se recunoaste ca nu sunt acoperite ambele contracte, insa se
sustine ca obligatia din primul contract a fost executata in totalitate.
Instanta retine ca toate avizele existente, in baza carora partile demonstreaza modul in care s-
au executat obligatiile contractuale, existente la dosar sunt eliberate dupa incheierea celui de-al doilea
contract, nr. 22/2005, iar toate vizeaza ca si cumparator pe partea vatamata S.C. P  S.R.L. Aceasta
imprejurare nu poate fi insa de natura a duce la concluzia ca toate avizele depuse ar privi indeplinirea
contractului din 2004, deoarece, asa cum s-a retinut, acesta s-a executat definitiv la data de
15.07.2005. mai mult decat atat, se observa ca toate avizele depuse au ca date ulterioare momentului
incheierii procesului verbal de custodie din 15.07.2005, dar si datei incheierii celui de-al doilea contract,
din data de 27.06.2005, primul aviz fiind din data de 27.07.2005, iar pe niciunul nu se specifica faptul ca
graul livrat ar fi cel din custodie.
In ceea ce priveste imputatia celor doua datorii, invocata de apararea inculpatilor, aceasta nu
poate fi retinuta, deoarece imputatia presupune existenta concomitenta a doua obligatii, iar nu ca una sa
fi fost deja executata, iar asa cum s-a retinut, prima obligatie, rezultata din contractul nr. 3/2004 s-a
executat la data de 15.07.2005, fapt care facea imposibila compensarea eventualelor plati efectuate, in
contul acestei datorii.
La data de 22.11.2005, executorul judecatoresc P  S  a consemnat in procesul verbal incheiat
(fila 149 - 150), un prim refuz al inculpatilor de a preda graul, dar si de face dovada ca graul existent la
acel moment in magazie nu este cel lasat in custodie.
In ziua urmatoare, printr-un alt proces verbal incheiat de acelasi executor judecatoresc,
respectiv la data de 23.11.2005, s-a constatat ca graul existent cu o zi inainte nu mai exista, la
momentul incheierii procesului verbal fiind incarcat autocamionul VS 02 RID, fara a se cunoaste
destinatia. Inculpatul M  P C  a refuzat cu aceasta ocazie sa predea procesul verbal de custodie si sa
dea declaratii.
      Fata de aceasta situatie, instanta nu poate decat sa retina reaua credinta a celor doi inculpati
care au actionat cu vadita intentie in scopul prejudicierii partii vatamate. Din punct de vedere al dreptului
penal, fapta celor doi inculpati de a refuza sa restituie cantitatea de grau aflata in custodie, potrivit
procesului verbal de custodie din 15.07.2005, dar si dispunerea de aceasta cantitate de grau pe nedrept,
intruneste elementele constitutive ale infractiunii de abuz de incredere, prevazuta si pedepsita de art.
213., al. 1., Cod penal.
      Inculpatii audiati la prima judecata a fondului nu au recunoscut fapta comisa.
      La individualizarea pedepsei care urmeaza sa se aplice fiecaruia dintre cei doi inculpati, instanta
va avea in vedere dispozitiile art. 72 Cod penal, respectiv limitele de pedeapsa fixate de lege pentru
infractiunea savarsita, gradul de pericol social al faptei savarsite, de persoana inculpatilor si de
imprejurarile care atenueaza sau agraveaza raspunderea penala.
      Fata de criteriile enumerate, instanta va dispune condamnarea inculpatilor, la pedeapsa
inchisorii de trei luni fiecare, pentru savarsirea infractiunii de infractiunii de abuz de incredere, prevazuta
de art. 213, al. 1, Cod penal.
      In temeiul art. 71 raportat la art. 64 alin. 1 lit. a) teza II si lit. b) Cod penal, interzice ambilor
inculpati, pe perioada executarii pedepsei aplicate, urmatoarele drepturi : dreptul de a fi ales in
autoritatile publice sau in functii elective publice si dreptul de a ocupa o functie implicand exercitiul
autoritatii de stat.
      In ceea ce priveste modalitatea de executare a pedepsei aplicate, instanta apreciaza ca scopul
pedepsei, potrivit art. 52 Cod penal, poate fi atins prin aplicarea dispozitiilor art. 81 si urmatoarele Cod
penal , urmand ca in acest sens sa dispuna suspendarea conditionata a executarii pedepsei, pe un
termen de incercare de doi ani si trei luni,  stabilit conform art. 82 alin. 1 Cod penal.
      In temeiul art. 359 Cod procedura penala, atrage atentia inculpatilor asupra dispozitiilor
prevazute de art. 83 si 84 Cod penal, a caror nerespectare are ca urmare revocarea suspendarii
conditionate a executarii pedepsei.
      In temeiul art. 71 alin. 5, suspenda executarea pedepselor accesorii aplicate in cauza, pe durata
suspendarii conditionate a executarii pedepsei inchisorii.
      Pe latura civila, instanta retine ca partea vatamata S.C. P i S.R.L. s-a constituit parte civila
impotriva inculpatilor cu suma de 226.576 lei, reprezentand contravaloarea graului instrainat de cei doi
inculpati.
      La fila 191 din dosarul nr. 1072/316/2006, exista cererea de constituire a acestei societati ca
parte civila cu suma mentionata, avandu-se in vedere un pret al graului de 0,85 lei pe kg., fara TVA. In
dovedirea pretului, au fost depuse adresele emise de S.A. A T din 07.04.2008 (fila 193) si de S.C. A
S.R.L. F  , in care se arata ca pretul de livrare a graului, practicat de cele doua societati este de 0,86
lei/kg., fara TVA, respectiv 0,85 lei/kg, fara TVA. Drept urmare, societatea parte vatamata, constituita
parte civila, a procedat la calcularea prejudiciului, avand in vedere cel mai mic pret existent pe piata,
motiv pentru care instanta apreciaza cererea acesteia ca fiind intemeiata, iar pe latura civila va obliga
cei doi inculpati sa plateasca partii vatamate S.C.  P. S.R.L, suma de 226.576 lei, in solidar, deoarece,
din punct de vedere al dreptului civil, este vorba de o raspundere delictuala, care atrage raspunderea
solidara, potrivit art. 1003 Cod civil.
      In temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedura penala, obliga inculpatul la plata sumei de 500 de lei
fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare catre stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E
         
         In temeiul art. 213 al. 1 C.P, condamna pe inculpatul T.M  si pe inculpatul M.P.C  la pedeapsa
inchisorii de cate 3 luni fiecare, pentru savarsirea infractiunii de abuz de incredere.
          In temeiul art. 71 raportat la art. 64 alin. 1 lit. a) teza II si lit. b) Cod penal, interzice ambilor
inculpati, pe perioada executarii pedepsei aplicate, urmatoarele drepturi: dreptul de a fi ales in autoritatile
publice sau in functii elective publice si dreptul de a ocupa o functie implicand exercitiul autoritatii de stat.
          In temeiul art. 81 Cod penal, suspenda conditionat executarea pedepsei, pe un termen de
incercare de doi ani si trei luni,  stabilit conform art. 82 alin. 1 Cod penal.
         In temeiul art. 359 Cod procedura penala, atrage atentia inculpatilor asupra dispozitiilor
prevazute de art. 83 si 84 Cod penal, a caror nerespectare are ca urmare revocarea suspendarii conditionate
a executarii pedepsei.
         In temeiul art. 71 alin. 5, suspenda executarea pedepselor accesorii aplicate in cauza, pe durata
suspendarii conditionate a executarii pedepsei inchisorii.
         In temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedura penala, obliga inculpatii la plata sumei de 500 de lei
fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare catre stat.
         Obliga inculpatii T  M  si  M P  C , sa plateasca in solidar suma de 226.576 lei, reprezentand
contravaloarea graului instrainat, in favoarea partii vatamate S.C. P  S.R.L.
         Cu drept de apel in termen de 10 zile de la pronuntare pentru Ministerul Public si de la
comunicare pentru inculpatii T  M si  M  P C  si partea vatamata S.C. P S.R.L.
          Pronuntata in sedinta publica astazi, 10.02.2010.
           Presedinte,                                                         Grefier,              
         
         
         
 N.N./C.D.
3 ex./15.02.2010                              
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Abuzuri

Plangere 278 Cpp - Decizie nr. DP204/R/2008 din data de 31.03.2009
ABUZ IN SERVICIU - Sentinta penala nr. 34 din data de 18.03.2015
Abuz in serviciu medic de familie. Neintrunirea elementelor constitutive ale infractiunii. Mentinerea in recurs a solutiei de neincepere a urmaririi penale - Decizie nr. 41 din data de 08.02.2010
Litigiu de munca. Desfacere contract de munca - Decizie nr. 1004/R din data de 28.07.2009
Infractiunea de abuz in serviciu, prevazuta de art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 privind descoperirea, prevenirea si sanctionarea faptelor de coruptie, raportat la art. 246 Cod penal. Pentru a se putea retine existenta infractiunii de la art. art. 1... - Sentinta penala nr. 336/S din data de 06.12.2011
Abuz in serviciu. Neagravarea situatiei inculpatului in propria cale de atac. Nelegalitate. - Decizie nr. 567 din data de 23.10.2008
- Sentinta penala nr. 1240 din data de 15.06.2010
Abuz de incredere - Sentinta penala nr. 25 din data de 04.02.2008
Abuz in serviciu contra intereselor persoanei art. 246 Cod penal - Sentinta penala nr. 91 din data de 20.02.2009
ABUZ IN SERVICIU CONTRA INTERESELOR PERSOANELOR. ABUZ IN SERVICIU CONTRA INTERESELOR PUBLICE. FUNCTIONAR. FUNCTIONAR PUBLIC - Decizie nr. 98 din data de 11.02.2010
Depunerea notificarii in termenul prevazut de art. 22 din Legea nr. 10/2000 - Decizie nr. 1 din data de 18.01.2010
Abuz in serviciu contra intereselor persoanelor. Sesizare nelegala. Aflarea adevarului. Rol activ. - Decizie nr. 211 din data de 19.03.2009
Revendicare imobil preluat abuziv. Buna credinta a subdobanditorului - Decizie nr. 97 din data de 14.10.2009
ART.2781 COD PR.PENALA. ORGANULUI DE URMARIRE PENALA II ESTE INTERZIS PEIN CONSTITUTIE SI PRIN LEGE SA FACA CERCETARI SI/SAU APRECIERI CU PRIVIRE LA ACTIVITATEA DE JUDECATA A UNUI MAGISTRAT ATATA TIMP CAT SOLUTIA PRONUNTATA DE ACESTA ESTE SUPUSA CAIL... - Decizie nr. 810 din data de 22.01.2006
Abuz in serviciu - Sentinta penala nr. 141 din data de 01.04.2015
Abuz de incredere. Refuz de restituire. Existenta laturii subiective - Sentinta penala nr. 175 din data de 07.01.2008
ABUZ IN SERVICIU. ELEMENTE CONSTITUTIVE. EXISTENTA VINOVATIEI SUB FORMA INTENTIEI. - art. 246 c.p. Nu sunt intrunite elementele constitutive ale infractiunii de abuz in serviciu, prevazuta de dispozitiile art. 246 c.pen., in conditiile in care ... - Sentinta penala nr. 2321 din data de 02.11.2006
Constatare abuz de drept - Sentinta civila nr. 741 din data de 09.02.2011
art 246 Cp - Sentinta penala nr. 628 din data de 02.11.2011
Art. 178 CP OUG 195/2002 - Sentinta penala nr. 571 din data de 07.10.2010