InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Targu-Bujor

CONTRABANDA

(Sentinta penala nr. 35 din data de 21.02.2013 pronuntata de Judecatoria Targu-Bujor)

Domeniu Infractiuni | Dosare Judecatoria Targu-Bujor | Jurisprudenta Judecatoria Targu-Bujor

Prin rechizitoriul nr. 1575/P/2011 al Parchetului de pe langa Judecatoria Targu Bujor, judetul Galati, emis la data de 27.12.2011, a fost pusa in miscare actiunea penala si au fost trimisi in judecata in stare de arest inculpatii B J, S Dl M si V I, pentru savarsirea infractiunii de contrabanda, prevazuta de art. 270 al. 3 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 modificata prin O.U.G. nr. 54/2010 privind codul vamal al Romaniei.
In fapt, s-a retinut de catre Parchetul de pe langa Judecatoria Targu Bujor ca in ziua de 06.11.2011, ora 05.30, lucratori din cadrul Politiei orasului Beresti, judetul Galati, au oprit pentru control, pe raza orasului Beresti, tractorul marca New Holand, model T 7040, ce tracta remorca cu nr. de inmatriculare GL-80-NSC, condus de inculpatul Bujoreanu Jenica. In cabina se afla si un alt barbat neidentificat, care a fugit in momentul opririi.
Procedand la verificarea remorcii, s-a constatat ca era plina cu pachete de tigari avand aplicate timbre de marcaj emise de Republica Moldova. In urma numararii, s-a stabilit ca in remorca se afla cantitatea totala de 267.480 pachete cu tigari, din care 260.500 pachete a cate 20 tigarete marca WONT 0.8, 5.000 pachete a cate 20 tigarete marca VICEROY, 1.980 pachete a cate 20 tigarete marca WINSTON, toate avand aplicate timbre de marcaj emise de Republica Moldova.
In aceeasi zi, in jurul orei 18.30, lucratorii de politie au oprit in trafic, pe D.J. 242C, in padurea de pe raza satului Adam, com. Draguseni, autoutilitara marca Iveco Turbo Daily, de culoare alba, cu nr. de inmatriculare DB-05-SUP. In cabina, la volan, se afla inculpatul V I, pe care politistul il cunostea, si alte doua persoane de sex masculin, neidentificate.
Inculpatul V I a coborat de la volan si a mers impreuna cu lucratorul de politie sa deschida usile caroseriei, precizand ca transporta baloti de lucerna. Deoarece usile erau asigurate cu lacat, sub pretextul ca merge in cabina sa aduca cheia, inculpatul V I, impreuna cu celelalte doua persoane, au fugit in padure, abandonand autoutilitara cu cheile in contact si motorul pornit. Organele de politie nu au reusit sa-i prinda.
Procedandu-se la cercetarea autoutilitarei in cauza, s-a constatat ca in caroseria acesteia se afla cantitatea totala de 95.000 pachete de tigari avand aplicate timbre de marcaj emise de Republica Moldova, din care 17.500 pachete a cate 20 tigarete marca PLUGARUL, 70.500 pachete a cate 20 tigarete marca WONT 0.8 si 7.000 pachete a cate 20 tigarete marca WINSTON.
Tot in aceeasi seara, organele de politie au depistat, pe D.J. 242A, in dreptul bornei kilometrice 1, stationata pe marginea dreapta a carosabilului, pe directia Radesti - Balabanesti, autoutilitara marca Mercedes Sprinter cu numarul de inmatriculare GL-52-SDZ, proprietatea inculpatului S D-M.
Verificand autoutilitara, organele de politie au constatat ca portiera dreapta era inchisa, dar descuiata, cealalta portiera si usile caroseriei fiind incuiate. Portierele nu prezentau urme de fortare. 
Procedandu-se la cercetarea acesteia, in prezenta inculpatului S D-M, care, in seara de 06.11.2011, ora 21.18, a anuntat la apelul unic de urgenta ca vehiculul susmentionat i-a fost sustras, s-a constatat ca in caroserie se afla cantitatea totala de 60.092 pachete de tigari avand aplicate timbre de marcaj emise de Republica Moldova, din care 28.122 pachete a cate 20 tigarete marca PLUGARUL, 30.470 pachete a cate 20 tigarete marca WONT 0.8, 1500 pachete a cate 20 tigarete marca WINSTON.
Dupa momentul depistarii, inculpatul B J a condus organele de politie pe traseul Beresti - Cavadinesti - lunca Prutului, in zona satului Vadeni, com. Cavadinesti, stalpii de frontiera 1260-1261,  si a indicat locul de pe malul raului Prut, unde, in noaptea de 05/06.11.2011, persoane neidentificate, cu barci pneumatice, au trecut peste raul Prut, din Republica Moldova in Romania, cantitatea de tigari pe care au incarcat-o in remorca pe care o tracta. Aici au fost gasite cioburi provenite din spargerea geamului unui autovehicul.  Ulterior, el a refuzat sa mai dea declaratii.
Cu ocazia cercetarii locului indicat de catre inculpatul Bujoreanu Jenica, au fost gasite etichete provenind de la baxuri de tigari, identice cu cele aplicate pe baxurile de tigari gasite in remorca tractata de inculpatul B J, cat si cu cele gasite in autoutilitarele cu numerele de inmatriculare DB-05-SUP, condusa de inculpatul Vulpe Ion, si GL-52-SDZ, condusa de inculpatul S D-M.
In urma cercetarilor efectuate, s-a stabilit ca, in noaptea de 05/06.11.2011, inculpatul B J s-a deplasat pe malul raului Prut, in locul pe care acesta l-a indicat, cu tractorul marca New Holland, proprietatea Intreprinderii Individuale a fratelui sau, B M. Persoane neidentificate au trecut tigarile din Republica Moldova in Romania si le-au incarcat in remorca. In aceeasi imprejurare, a fost incarcata cu tigari avand aplicate timbre de marcaj emise de Republica Moldova si remorca acoperita de culoare albastra, tractata de tractorul marca Renault 113.14, amandoua gasite la ferma numitului S C G cu prilejul perchezitiei.
Ambele tractoare, tractand remorcile, s-au deplasat spre orasul Beresti unde inculpatul B J a fost oprit in trafic. Pe timpul deplasarii, cele doua vehicule au fost vazute de martorii L L si P A M.
Dupa oprirea inculpatului B J, al doilea tractor si-a schimbat traseul si s-a deplasat in com. Beresti-Meria. In fata portii martorului D L, datorita starii drumului, nu a mai putut inainta. Tractoristul a dezgatat remorca   lasand-o in locul respectiv (ora 05.45).
In aceeasi dimineata, dupa ora 10.00, la solicitarea unor persoane neidentificate, care au venit la locuinta sa, martorul P N, fara a cunoaste cu ce era incarcata, a dus remorca susmentionata, cu tractorul sau, pana in zona padurii satului Plesa, in punctul "Tunel".
Dupa-amiaza, inculpatii S D-M si V I, s-au deplasat in punctul "Tunel", la remorca abandonata, cu autoutilitarele cu numerele de inmatriculare  GL-52-SDZ, respectiv DB-05-SUP. Impreuna cu alte persoane, au transbordat tigarile din remorca in cele doua microbuze, apoi s-a deplasat spre directia Corod.
Dupa ora 14.00, martorul T S, padurar, in timp ce efectua serviciul de paza cu autoturismul sau, a o observat in punctul "Tunel" remorca respectiva, langa aceasta aflandu-se cele doua autoutilitare.
Inculpatul V I a fost depistat de organele de politie pe D.J. 242C, in padurea de pe raza satului Adam, com. Draguseni, ocazie cu care a abandonat masina si a fugit impreuna cu cei doi barbati care-l insoteau.
De asemenea, inculpatul S D-M a abandonat autoutilitara sa cu nr. de inmatriculare GL-52-SDZ pe marginea D.J. 242A, in dreptul bornei kilometrice 1.
In seara respectiva, de pe numarul de telefon 078_., inculpatul V I i-a trimis inculpatului S D-M, la numarul 076_., trei mesaje scrise, respectiv la ora 19.59 - "Nu opresti la mine", la ora 20.38 - "Dute akasa si fa curatenie", la ora 20.44 - "Suna la pol si da furgonu furat". In urma acestor mesaje, la ora 21.18, inculpatul S D-M a sunat la apelul unic de urgenta 112 sesizand ca i-a fost furata autoutilitara cu nr. GL-52-SDZ din fata portii.
In cursul cercetarilor, inculpatul S D-M a sustinut ca persoana care apare inregistrata in telefonul sau sub numele V I, cu nr. de telefon 0785 _. este un tanar din Tecuci, despre care nu cunoaste alte date, nu este in relatii de prietenie cu el, iar in ziua respectiva a vorbit o singura data cu el la telefon. Fiindu-i prezentata fotografia inculpatului V I, el a negat ca numarul de telefon susmentionat, inregistrat in agenda sa sub numele V I, ar apartine inculpatului V I.
Declaratiile inculpatului S D-M privitoare la imprejurarile si modalitatea in care i-a fost sustrasa autoutilitara sunt contradictorii. Initial a declarat ca cheile masinii se aflau in contact, fiind sustrase odata cu aceasta, dar ulterior a precizat ca, de circa un an, masina avea contactul stricat si se pornea prin atingerea mai multor fire. Aceasta operatiune se facea in mai multi pasi, intr-o anumita ordine, fiind descrisa de inculpat organelor de politie, astfel incat o persoana care nu a mai pornit masina respectiva nu ar fi stiut sa o porneasca. 
In plus, din desfasuratorul convorbirilor telefonice efectuate de inculpatul S D-M in cursul zilei de 06.11.2011, se observa ca acesta a utilizat de mai multe ori aparatul telefonic in zona orasului Beresti, la orele 12.33, 13.33, 16.13, 16.19, 16.59, desi a sustinut constant ca in ziua respectiva s-a aflat in localitatea de domiciliu pana in jurul orei 15.00 si apoi in mun. Tecuci, pana la ora 21.00. Cu ocazia prezentarii materialului de urmarire penala, inculpatul a mentionat ca telefonul s-a aflat asupra sa tot timpul.
Aceste aspecte, coroborate cu cele trei mesaje primite pe telefonul mobil, duc la inlaturarea sustinerilor inculpatului S D-M, acestea fiind, in mod evident, nesincere.
Prin adresa nr. 30411 din 06.11.2011, Directia Regionala Pentru Accize si Operatiuni Vamale Galati a comunicat ca suma reprezentand cuantumul drepturilor vamale si a altor taxe datorate in vama, aferente celor 267.480 pachete tigari avand aplicate timbre de marcaj emise de Republica Moldova introduse ilegal in Romania, cu participarea inculpatului B J, este de 2.417.325 lei.
Prin adresa nr. 30553 din 07.11.2011, Directia Regionala Pentru Accize si Operatiuni Vamale Galati a comunicat ca suma reprezentand cuantumul drepturilor vamale si a altor taxe datorate in vama, aferente celor 95.000 pachete tigari avand aplicate timbre de marcaj emise de Republica Moldova transportate de inculpatul V I este de 855.100 lei, iar cuantumul drepturilor vamale si a altor taxe datorate in vama, aferente celor 60.092 pachete tigari avand aplicate timbre de marcaj emise de Republica Moldova transportate de inculpatul S D-M este de 537.970 lei.
Directia Regionala Pentru Accize si Operatiuni Vamale Galati s-a constituit parte civila in procesul penal cu sumele susmentionate.
In cursul cercetarilor, martorii T S si P N  au recunoscut remorca aflata in punctul "Tunel" ca fiind cea gasita la ferma numitului S C G din com. Corod, judetul Galati cu ocazia perchezitiei domiciliare. In aceeasi locatie a fost identificat si tractorul marca Renault 113.14 care a tractat remorca in cauza. S-a constatat ca geamul lateral stanga spate al tractorului era spart, iar prin raportul de expertiza traseologica nr. 359682 din 21.11.2011 s-a stabilit ca scrisul de pe fragmentele de sticla ridicate cu ocazia cercetarii la fata locului efectuata la data de 07.11.2011 pe malul raului Prut, in zona pe unde au fost introduse in tara baxurile cu tigari, prezinta aceleasi caracteristici cu scrisul existent pe geamul lateral dreapta spate al tractorului susmentionat.
Totodata, numitul C L a fost identificat ca proprietar al autoutilitarei cu nr. DB-05-SUP. In dimineata zilei de 06.11.2011, cu putin timp inainte de depistarea inculpatului B J, pe acelasi traseu, el a fost oprit la volanul autoturismului Marca Mercedes cu nr. de inmatriculare GL-08-XCU si sanctionat contraventional de lucratorii de politie din cadrul Politiei orasului Beresti, pentru ca nu a purtat centura de siguranta (proces-verbal CC seria 6113990).
Martorii P N, D L si S V au recunoscut initial, dupa fotografie, pe invinuitul P A-M, ca fiind persoana care, in dimineata de 06.11.2011, a condus tractorul marca Renault pe raza orasului Beresti.
Avand in vedere aceste aspecte, fata de invinuitul P A-M si numitii S C G, C L se va dispune disjungerea cauzei in vederea continuarii cercetarilor.
Prin sentinta penala nr. 68/21.03.2012, instanta a dispus judecarea cauzei in ceea ce il priveste pe inculpatul S D-M, potrivit procedurii simplificate, prevazuta de art. 320 ind. 1 C.P.P., fiind disjunsa cauza cu privire la inculpatii B J  si V I.
In urma disjungerii, s-a format dosarul nr. 402/316/2012, inregistrat pe rolul Judecatoriei Tg. Bujor, la data de 24.04.2012.
In cauza nou formata, inculpatului B J, i-a fost verificata masura arestarii preventive, potrivit dispozitiilor art. 300, ind. 2 C.P.P., la data de 17.04.2012, care a fost mentinuta de catre Judecatoria Tg. Bujor. In urma recursului inculpatului exercitat impotriva acestei incheieri, Tribunalul Galati, prin decizia nr. 175/20.04.2012, a admis recursul si a dispus inlocuirea masurii arestarii preventive a inculpatului, cu masura obligarii de a nu parasi tara.
La data de 09.07.2012, organele de politie desemnate cu supravegherea inculpatului, au sesizat Parchetul de pe langa Judecatoria Tg. Bujor, care a inaintat aceasta sesizare instantei competente, despre faptul ca inculpatul nu a respectat termenii deciziei Tribunalului Galati, neprezentandu-se in vederea stabilirii programului de supraveghere.
In urma verificarilor efectuate, instanta de fond a dispus, la data de 25.07.2012, arestarea inculpatului, impotriva incheierii formuland recurs inculpatul. Prin decizia penala nr. 294/01.08.2012, Tribunalul Galati a admis recursul inculpatului, inculpatul fiind pus in libertate.
De la acel moment, pana la data pronuntarii prezentei, inculpatul a fost judecat in stare de libertate.
In ceea ce il priveste pe inculpatul V  I, instanta retine ca prin incheierea nr. 18 din 28.11.2011, Judecatoria Tg. Bujor a dispus arestarea preventiva in lipsa a inculpatului V I pe o durata de 30 zile, fiind emis mandatul de arestare nr. 13/U din 28.11.2011.
La data de 01.07.2012, instanta a luat act de punerea in executare a masurii arestarii preventive a inculpatului V I, iar la data de 19.09.2012, prin incheierea de sedinta de verificare in timpul judecatii a masurii arestarii preventive, instanta a dispus inlocuirea masurii arestarii preventive, cu masura de a nu parasi tara.
De la acel moment, pana la data pronuntarii prezentei, inculpatul a fost judecat in stare de libertate.
Ambii inculpati s-au prezentat in fata instantei, chiar si atunci cand, datorita conditiilor meteorologice nefavorabile, au impiedicat aparatorul angajat in cauza sa se prezinte de la Galati.
In cauza au fost audiati martorii din acte, fiind necesar acordarea mai multor termene si emiterea mandatelor de aducere, in acest scop.
La solicitarea instantei, Judecatoria Galati a depus la dosar sentinta penala nr. 2017/2008, privind pe inculpatul B J.
La ultimul termen, reprezentantul Parchetului de pe langa Judecatoria Tg. Bujor a solicitat schimbarea incadrarii juridice in ceea ce il priveste pe inculpatul B J, din infractiunea de contrabanda, prevazuta de art. 270, al. 1, raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, modificata prin O.U.G. nr. 54/2010, in infractiunea de contrabanda, prevazuta de art. 270, al. 1, raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, modificata prin O.U.G. nr. 54/2010, cu aplicarea art. 37, al. 1, lit. a C.P., cererea fiind pusa in discutia partilor.
Prin concluziile orale depuse, aparatorul inculpatilor a solicitat, schimbarea incadrarii juridice a faptei prevazute de art. 270, al. 1, raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, modificata prin O.U.G. nr. 54/2010 ( privind pe inculpatul B J) si art. 270 al. 3 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, modificata prin O.U.G. nr. 54/2010 (privind pe inculpatul V I), in fapta prevazuta de art. 270 al. 3 din Legea nr. 86/2006, modificata prin O.U.G. nr. 54/2010, pentru ambii inculpati, de asemenea, cererea fiind pusa in discutia partilor. De asemenea, acelasi aparator a solicitat achitarea inculpatului B J, in baza art. 10 lit. e C.P.P., apreciind ca in speta exista una din cauzele care inlatura caracterul penal al faptei, respectiv, art. 51 privind eroarea de fapt, iar in ceea ce il priveste pe inculpatul V I, in baza art. 10 lit. c C.P., fapta nefiind savarsita de inculpat.
Instanta se va pronunta mai intai asupra cererilor de schimbare de incadrare, iar la momentul analizarii faptei, se va pronunta si asupra cererii de achitare a celor doi inculpati.
Analizand actele si lucrarile dosarului instanta retine urmatoarele:
1. In ceea ce priveste cererea reprezentantului Parchetului de pe langa Judecatoria Tg. Bujor, privind schimbarea incadrarii juridice in ceea ce il priveste pe inculpatul B J, din infractiunea de contrabanda, prevazuta de art. 270, al. 1, raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, modificata prin O.U.G. nr. 54/2010, in infractiunea de contrabanda, prevazuta de art. 270, al. 1, raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, modificata prin O.U.G. nr. 54/2010, cu aplicarea art. 37, al. 1, lit. a C.P., instanta o va admite, pentru urmatoarele motive:
Conform fisei de cazier a inculpatului B J, acesta a fost condamnat prin sentinta penala nr. 2017/21.11.2008, pronuntata de Judecatoria Galati, in dosarul nr. 5956/316/2007, la pedeapsa inchisorii de 2 ani, pentru savarsirea infractiunii de furt calificat, prevazuta de art. 208 al. 1 - 209 al. 1 lit. a, g si i C.P., suspendata conditionat, conform art. 81 C.P., pe un termen de incercare de patru ani.
Potrivit referatului Judecatoriei Galati, de la fila 273, aceasta sentinta a ramas definitiva la data de 17.12.2008, iar de la aceasta data a inceput sa curga termenul de incercare, potrivit dispozitiilor art. 82 al. 3 C.P.
Cum fapta din prezentul dosar a fost savarsita la data de 06.11.2011, in mod evident, in interiorul termenului de incercare, in cauza sunt incidente prevederile referitoare la recidiva postcondamnatorie, conform prevederilor art. 37 al. 1 lit. a C.P., dar cu regimul sanctionator special prevazut de art. 83 C.P.
Avand in vedere ca prin rechizitoriu inculpatul a fost trimis in judecata, fara a se avea in vedere starea de recidiva in care acesta se afla, instanta apreciaza cererea reprezentantului Parchetului de pe langa Judecatoria Tg. Bujor ca fiind intemeiata, iar in baza art. 334 C.P.P., o va admite si va dispune schimbarea incadrarii juridice in ceea ce il priveste pe inculpatul B J, din infractiunea de contrabanda, prevazuta de art. 270, al. 1, raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, modificata prin O.U.G. nr. 54/2010, in infractiunea de contrabanda, prevazuta de art. 270, al. 1, raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, modificata prin O.U.G. nr. 54/2010, cu aplicarea art. 37, al. 1, lit. a C.P.
2. Referitor la cererea inculpatilor B J si V I, formulata prin avocat, de schimbare a incadrarii juridice a faptei prevazute de art. 270, al. 1, raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, modificata prin O.U.G. nr. 54/2010 (B J) si art. 270 al. 3 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, modificata prin O.U.G. nr. 54/2010 (V I), in fapta prevazuta de art. 270 al. 3 din Legea nr. 86/2006, modificata prin O.U.G. nr. 54/2010, pentru ambii inculpati, instanta o va respinge, pentru urmatoarele motive:
Art. 270 al. 1 din Legea nr. 86/2006 modificata, arata ca introducerea in sau scoaterea din tara, prin orice mijloace, a bunurilor sau marfurilor, prin alte locuri decat cele stabilite pentru control vamal, constituie infractiunea de contrabanda.
Potrivit disp. art. 270 alin 3 din Legea 86/2006 modificata, sunt asimilate infractiunii de contrabanda si se pedepsesc potrivit alin. (1) colectarea, detinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea si vanzarea bunurilor sau a marfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscand ca acestea provin din contrabanda sau sunt destinate savarsirii acesteia, iar art. 274 din acelasi act normativ prevede , faptele prevazute la art. 270 - 273, savarsite de una sau mai multe persoane inarmate ori de doua sau mai multe persoane impreuna, se pedepsesc cu inchisoare de la 5 la 15 ani si interzicerea unor drepturi.
          Din actele si lucrarile efectuate in faza de urmarire penala rezulta ca inculpatul au introdus in tara bunuri, respectiv, tigari, prin alte locuri decat cele stabilite pentru controlul vamal, fiind ajutat de persoane ramase neidentificate. De altfel, inculpatul B J a si condus organele de politie pe traseul Beresti - Cavadinesti - lunca Prutului, in zona satului Vadeni, com. Cavadinesti, stalpii de frontiera 1260-1261,  si a indicat locul de pe malul raului Prut, unde, in noaptea de 05/06.11.2011, persoane neidentificate, cu barci pneumatice, au trecut peste raul Prut, din Republica Moldova in Romania, cantitatea de tigari pe care au incarcat-o in remorca pe care o tracta. Aici au fost gasite cioburi provenite din spargerea geamului unui autovehicul. Drept urmare, retinerea in sarcina sa a prevederilor art. 270 al. 1 este intemeiata, iar cererea de schimbare a incadrarii juridice este nefondata, deoarece nu s-a facut dovada introducerii in tara a tigarilor prin punctele vamale de frontiera.
In ceea ce il priveste pe inculpatul V I, instanta retine ca acesta a transportat, impreuna cu inculpatul S D-M, o parte din cantitatea de tigari introdusa in mod ilegal in tara, fiind astfel indeplinite elementele constitutive ale infractiunii de contrabanda, in varianta asimilata, potrivit dispozitiilor art. 270, al. 3 din Legea 86/2006 modificata.
Pentru ambii inculpati sunt incidente prevederile art. 274 din acelasi act normativ, acestia savarsind fapta impreuna, iar inculpatul B, impreuna cu de persoane ramase neidentificate, iar aceasta nu presupune, in mod obiectiv, ca toti inculpatii sa fi participat la toate actele materiale efectuate, fiind suficient ca activitatea lor concertata sa duca la realizarea rezultatului socialmente periculos al infractiunii si nefiind necesar ca toate persoanele particpante sa fi fost trase la raspundere penala, indiferent de motiv.
Din actele dosarului rezulta ca la momentul introducerii tigarilor peste raul Prut a fost prezent doar inculpatul B J, dar, ulterior, la efectuarea transportului, au participat atat inculpatul V I, cat si S D-M. Acestia au mers impreuna la locul in care se afla remorca incarcata cu tigari si au incarcat in autoturismele lor personale tigari iar apoi au plecat pe drumuri diferite. In momentul in care a fost depistat inculpatul V I de catre organele de politie acesta a reusit sa fuga si a purtat discutii telefonice si mesaje pe telefonul mobil cu inculpatul S D-M mesaje care au in continut indicatii cu privire la marfa detinuta in autoturism respectiv tigari. Inculpatul S D-M a urmat intocmai indicatiile primite de la inculpatul V I insa a fost deconspirat de organele de politie. Toate aceste fapte ale inculpatului conduc fara putinta de tagada la concluzia ca fapta (transport de tigari) a fost savarsita in colaborare cu inculpatul V I, ambii au avut cunostinta de provenienta tigarilor, ambii au mers sa incarce tigarile pentru a le transporta in alte locuri ambii au colaborat prin telefon astfel ca nu pot fi retinute sustinerile aparatorului inculpatului potrivit carora inculpatul se afla singur in autoturism si nu impreuna cu alte persoane deoarece legiuitorul la incriminarea faptei a avut in vedere participarea mai multor persoane impreuna la savarsirea faptei si nu neaparat sa fie impreuna de la data savarsirii faptei pana la momentul descoperirii acesteia de catre organele de cercetare astfel ca nu are nici o relevanta faptul ca inculpatul se afla singur in autoturism la momentul descoperirii de catre organele de politie atata timp cat a colaborat cu alti inculpati si a incarcat autoturismul impreuna cu inculpatul V I din acelasi loc.
Nu se poate sustine ca inculpatul B J a fost strain de activitatea celor doi, acestia urmand sa asigure securitatea tigarilor despre care acesta cunostea modul lor ilegal de introducere in tara.
    Pentru aceste motive, in baza art. 334 C.P.P., instanta va respinge cererea inculpatilor B J si V I, formulata prin avocat, de schimbare a incadrarii juridice a faptei prevazute de art. 270, al. 1, raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, modificata prin O.U.G. nr. 54/2010 (BJ) si art. 270 al. 3 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, modificata prin O.U.G. nr. 54/2010 (V I), in fapta prevazuta de art. 270 al. 3 din Legea nr. 86/2006, modificata prin O.U.G. nr. 54/2010, pentru ambii inculpati.
3. Pe fondul cauzei, instanta retine ca la data de 06.11.2011, ora 05.30, in urma unui control efectuat de lucratori din cadrul Politiei orasului Beresti, judetul Galati, pe raza orasului Beresti, a fost oprit tractorul marca New Holand, model model T 7040, ce tracta remorca cu nr. de inmatriculare GL-80-NSC, condus de inculpatul B J. In cabina se afla si un alt barbat neidentificat, care a fugit in momentul opririi.
In urma verificarilor efectuate asupra remorcii, s-a constatat ca era plina cu pachete de tigari avand aplicate timbre de marcaj emise de Republica Moldova. In urma numararii, s-a stabilit ca in remorca se afla cantitatea totala de 267.480 pachete cu tigari, din care 260.500 pachete a cate 20 tigarete marca WONT 0.8, 5.000 pachete a cate 20 tigarete marca VICEROY, 1.980 pachete a cate 20 tigarete marca WINSTON, toate avand aplicate timbre de marcaj emise de Republica Moldova.
In aceeasi zi, in jurul orei 18.30, lucratorii de politie au oprit in trafic, pe D.J. 242C, in padurea de pe raza satului Adam, com. Draguseni, autoutilitara marca Iveco Turbo Daily, de culoare alba, cu nr. de inmatriculare DB-05-SUP. In cabina, la volan, se afla inculpatul Vulpe Ion, pe care politistul il cunostea, si alte doua persoane de sex masculin, neidentificate.
Inculpatul Vulpe Ion a coborat de la volan si a mers impreuna cu lucratorul de politie sa deschida usile caroseriei, precizand ca transporta baloti de lucerna. Deoarece usile erau asigurate cu lacat, sub pretextul ca merge in cabina sa aduca cheia, inculpatul V I, impreuna cu celelalte doua persoane, au fugit in padure, abandonand autoutilitara cu cheile in contact si motorul pornit. Organele de politie nu au reusit sa-i prinda.
Procedandu-se la cercetarea autoutilitarei in cauza, s-a constatat ca in caroseria acesteia se afla cantitatea totala de 95.000 pachete de tigari avand aplicate timbre de marcaj emise de Republica Moldova, din care 17.500 pachete a cate 20 tigarete marca PLUGARUL, 70.500 pachete a cate 20 tigarete marca WONT 0.8 si 7.000 pachete a cate 20 tigarete marca WINSTON
Dupa momentul depistarii, inculpatul B J a condus organele de politie pe traseul Beresti - Cavadinesti - lunca Prutului, in zona satului Vadeni, com. Cavadinesti, stalpii de frontiera 1260-1261,  si a indicat locul de pe malul raului Prut, unde, in noaptea de 05/06.11.2011, persoane neidentificate, cu barci pneumatice, au trecut peste raul Prut, din Republica Moldova in Romania, cantitatea de tigari pe care au incarcat-o in remorca pe care o tracta. Aici au fost gasite cioburi provenite din spargerea geamului unui autovehicul. 
Cu ocazia cercetarii locului indicat de catre inculpatul B J, au fost gasite etichete provenind de la baxuri de tigari, identice cu cele aplicate pe baxurile de tigari gasite in remorca tractata de inculpatul B J, cat si cu cele gasite in autoutilitarele cu numerele de inmatriculare DB-05-SUP, condusa de inculpatul V I, si GL-52-SDZ, condusa de inculpatul S D-M.
In urma cercetarilor efectuate, s-a stabilit ca, in noaptea de 05/06.11.2011, inculpatul B J s-a deplasat pe malul raului Prut, in locul pe care acesta l-a indicat, cu tractorul marca New Holland, proprietatea Intreprinderii Individuale a fratelui sau, B M. Persoane neidentificate au trecut tigarile din Republica Moldova in Romania si le-au incarcat in remorca. In aceeasi imprejurare, a fost incarcata cu tigari avand aplicate timbre de marcaj emise de Republica Moldova si remorca acoperita de culoare albastra, tractata de tractorul marca Renault 113.14, amandoua gasite la ferma numitului S CG cu prilejul perchezitiei.
Ambele tractoare, tractand remorcile,  s-au deplasat spre orasul Beresti unde inculpatul B J a fost oprit in trafic. Pe timpul deplasarii, cele doua vehicule au fost vazute de martorii L L si P A M.
Dupa oprirea inculpatului B J, al doilea tractor si-a schimbat traseul si s-a deplasat in com. Beresti-Meria. In fata portii martorului D L, datorita starii drumului, nu a mai putut inainta. Tractoristul a dezgatat remorca   lasand-o in locul respectiv (ora 05.45).
In aceeasi dimineata, dupa ora 10.00, la solicitarea unor persoane neidentificate, care au venit la locuinta sa, martorul Pisau Nelu, fara a cunoaste cu ce era incarcata, a dus remorca susmentionata, cu tractorul sau, pana in zona padurii satului Plesa, in punctul "Tunel".
Dupa-amiaza, inculpatii S D-M si V I, s-au deplasat in punctul "Tunel", la remorca abandonata, cu autoutilitarele cu numerele de inmatriculare  GL-52-SDZ, respectiv DB-05-SUP. Impreuna cu alte persoane, au transbordat tigarile din remorca in cele doua microbuze, apoi s-a deplasat spre directia Corod.
Dupa ora 14.00, martorul T S, padurar, in timp ce efectua serviciul de paza cu autoturismul sau, a o observat in punctul "Tunel" remorca respectiva, langa aceasta aflandu-se cele doua autoutilitare.
Inculpatul V I a fost depistat de organele de politie pe D.J. 242C, in padurea de pe raza satului Adam, com. Draguseni, ocazie cu care a abandonat masina si a fugit impreuna cu cei doi barbati care-l insoteau.
De asemenea, inculpatul S D-M a abandonat autoutilitara sa cu nr. de inmatriculare GL-52-SDZ pe marginea D.J. 242A, in dreptul bornei kilometrice 1.
In seara respectiva, de pe numarul de telefon 0785462757, inculpatul V I i-a trimis inculpatului S D-M, la numarul 07_.., trei mesaje scrise, respectiv la ora 19.59 - "Nu opresti la mine", la ora 20.38 - "Dute akasa si fa curatenie", la ora 20.44 - "Suna la pol si da furgonu furat". In urma acestor mesaje, la ora 21.18, inculpatul S D-M a sunat la apelul unic de urgenta 112 sesizand ca i-a fost furata autoutilitara cu nr. GL-52-SDZ din fata portii.
In cursul cercetarilor, inculpatul S D-M a sustinut ca persoana care apare inregistrata in telefonul sau sub numele V I, cu nr. de telefon 0785 __ este un tanar din Tecuci, despre care nu cunoaste alte date, nu este in relatii de prietenie cu el, iar in ziua respectiva a vorbit o singura data cu el la telefon. Fiindu-i prezentata fotografia inculpatului V I, el a negat ca numarul de telefon susmentionat, inregistrat in agenda sa sub numele V I, ar apartine inculpatului V I.
Prin adresa nr. 30553 din 07.11.2011, Directia Regionala Pentru Accize si Operatiuni Vamale Galati a comunicat ca suma reprezentand cuantumul drepturilor vamale si a altor taxe datorate in vama, aferente celor 95.000 pachete tigari avand aplicate timbre de marcaj emise de Republica Moldova transportate de inculpatul V I este de 855.100 lei, iar cuantumul drepturilor vamale si a altor taxe datorate in vama, aferente celor 60.092 pachete tigari avand aplicate timbre de marcaj emise de Republica Moldova transportate de inculpatul S D-M este de 537.970 lei.
Directia Regionala Pentru Accize si Operatiuni Vamale Galati s-a constituit parte civila in procesul penal cu sumele susmentionate.
In cursul cercetarilor, martorii T S si P N  au recunoscut remorca aflata in punctul "Tunel" ca fiind cea gasita la ferma numitului S C G din com. Corod, judetul Galati cu ocazia perchezitiei domiciliare. In aceeasi locatie a fost identificat si tractorul marca Renault 113.14 care a tractat remorca in cauza. S-a constatat ca geamul lateral stanga spate al tractorului era spart, iar prin raportul de expertiza traseologica nr. 359682 din 21.11.2011 s-a stabilit ca scrisul de pe fragmentele de sticla ridicate cu ocazia cercetarii la fata locului efectuata la data de 07.11.2011 pe malul raului Prut, in zona pe unde au fost introduse in tara baxurile cu tigari, prezinta aceleasi caracteristici cu scrisul existent pe geamul lateral dreapta spate al tractorului susmentionat.
Totodata, numitul C L a fost identificat ca proprietar al autoutilitarei cu nr. DB-05-SUP. In dimineata zilei de 06.11.2011, cu putin timp inainte de depistarea inculpatului B J, pe acelasi traseu, el a fost oprit la volanul autoturismului Marca Mercedes cu nr. de inmatriculare GL-08-XCU si sanctionat contraventional de lucratorii de politie din cadrul Politiei orasului Beresti, pentru ca nu a purtat centura de siguranta (proces-verbal CC seria 6113990).
Martorii P N, D L si S V au recunoscut initial, dupa fotografie, pe invinuitul P A-M, ca fiind persoana care, in dimineata de 06.11.2011, a condus tractorul marca Renault pe raza orasului Beresti.
Situatia de fapt din rechizitoriu a fost retinuta cu ajutorul urmatoarelor mijloace de proba: procese verbale de depistare; procese verbale de cercetare la fata locului, insotite de planse foto; procese verbale de conducere in teren, insotite de planse foto; procese verbale de recunoastere din grup dupa fotografie; procese verbale de recunoastere din grup de persoane; procese verbale transcriere convorbiri telefonice; procese verbale de efectuare de perchezitii domiciliare, insotite de planse foto; raport de expertiza traseologica; copie a procesului verbal de preluare a apelurilor la 112; declaratii martori;  declaratiile inculpatilor.
Art. 69 Cod proc. pen. prevede ca declaratiile inculpatilor facute in cursul procesului penal pot servi la aflarea adevarului numai in masura in care se coroboreaza cu fapte sau imprejurari ce rezulta din ansamblul probelor existente. In cauza, declaratiile finale ale celor doi inculpati sunt sustinute de celelalte mijloace de proba respectiv cercetarea la fata locului, declaratiile martorilor.
Fapta inculpatului B J de a participa, in noaptea de 05/06.11.2011, impreuna cu alte persoane neidentificate, la introducerea ilegala, din Republica Moldova in Romania, peste raul Prut, a cantitatii de 267.480 pachete cu tigari avand aplicate timbre de marcaj emise de Republica Moldova, fara a avea achitate taxele vamale in valoare totala de 2.417.325 lei, intruneste elementele constitutive ale infractiunii de contrabanda, prev. de art. 270 al. 1  raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, modificata prin O.U.G. nr. 54/2010.  
Latura obiectiva a infractiunii este data de actiunea inculpatului de a introduce in tara, prin alte locuri decat cele stabilite pentru control vamal, a cantitatii de 267.480 pachete cu tigari avand aplicate timbre de marcaj emise de Republica Moldova, fara a avea achitate taxele vamale in valoare totala de 2.417.325 lei.
Instanta retine ca, sub aspectul laturii subiective, inculpatul a savarsit fapta sub forma de vinovatie a intentiei directe, in sensul dispozitiilor art. 19 pct. 1 lit. a) Cod penal.
Fapta inculpatului V I, care a fost ajutat de S D-M, de a transporta impreuna, in ziua de 06.11.2011, cu autoutilitarele marca Mercedes Sprinter cu numarul de inmatriculare GL-52-SDZ, respectiv marca Iveco Turbo Daily, cu nr. de inmatriculare DB-05-SUP, cantitatea de 60.092 respectiv 95.000 pachete cu tigari avand aplicate timbre de marcaj emise de Republica Moldova, stiind ca provin din contrabanda, fara a avea achitate taxele vamale in valoare de 537.970 lei, respectiv de 855.100 lei, intruneste elementele constitutive ale infractiunii de contrabanda, prev. de art. 270 al. 3 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 modificata prin O.U.G. nr. 54/2010.    
Sub aspectul laturii obiective, infractiunea este data de activitatea inculpatului de a transporta cantitatea de 60.092 respectiv 95.000 pachete cu tigari avand aplicate timbre de marcaj emise de Republica Moldova, stiind ca provin din contrabanda, fara a avea achitate taxele vamale in valoare de 537.970 lei, respectiv de 855.100 lei, iar din punct de vedere subiectiv, inculpatul a savarsit fapta sub forma de vinovatie a intentiei directe, in sensul dispozitiilor art. 19 pct. 1 lit. a) Cod penal.
Avand in vedere ca ambii inculpati au savarsit fapta impreuna cu alte persoane, aspect detaliat la momentul analizarii cererii de schimbare de incadrare juridica, pe care instanta nu il va mai relua, le sunt aplicabile si prevederile art. 274 din Legea nr. 86/2006 modificata prin O.U.G. nr. 54/2010.    
La individualizarea pedepsei ce urmeaza a fi aplicata inculpatului B J, instanta va avea in vedere criteriile generale de individualizare, prevazute de dispozitiile art. 52 si 72 Cod penal, retinand in acest sens urmatoarele: imprejurarile precum si modalitatea de comitere a faptei, limitele de pedeapsa prevazute de lege, pericolul social concret al faptei comise apreciat si prin prisma cantitatii importante de tigari pe care le transporta 267.480  pachete, persoana inculpatului, care a colaborat cu organele de urmarire penala, si s-a prezentat de fiecare data in fata instantei, chiar si atunci cand conditiile meteo nu au permis efectuarea niciunui act in dosar, fie datorita lipsei aparatorului, "blocat" la Galati, fie imposibilitatii de executare a mandatelor de aducere a martorilor, motiv pentru care va retine in sarcina inculpatului prevederile art. 74 lit. c C.P., aspect retinut, de altfel, si prin deciziile nr. 175/2012 si 294/2012 ale Tribunalului Galati. De asemenea, instanta va retine si prevederile art. 74 lit. a C.P., respectiv conduita buna a inculpatului inainte de savarsirea infractiunii, independent de starea de recidiva a inculpatului, urmand a da relevanta corespunzatoare prevederilor  art.76 alin 1 lit. c cod penal in cadrul individualizarii pedepsei
Asa cum aratam la momentul analizarii cererii reprezentantului Parchetului de schimbare a incadrarii juridice, inculpatul a fost condamnat prin sentinta penala nr. 2017/21.11.2008, pronuntata de Judecatoria Galati, in dosarul nr. 5956/316/2007, la pedeapsa inchisorii de 2 ani, pentru savarsirea infractiunii de furt calificat, prevazuta de art. 208 al. 1 - 209 al. 1 lit. a, g si i C.P., suspendata conditionat, conform art. 81 C.P., pe un termen de incercare de patru ani.
Potrivit referatului Judecatoriei Galati, de la fila 273, aceasta sentinta a ramas definitiva la data de 17.12.2008, iar de la aceasta data a inceput sa curga termenul de incercare, potrivit dispozitiilor art. 82 al. 3 C.P.
Cum fapta din prezentul dosar a fost savarsita la data de 06.11.2011, in mod evident, in interiorul termenului de incercare, in cauza sunt incidente prevederile referitoare la recidiva postcondamnatorie, conform prevederilor art. 37 al. 1 lit. a C.P., dar cu regimul sanctionator special prevazut de art. 83 C.P.
In baza criteriilor susmentionate, instanta va dispune in baza art. 270, al. 1, raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, modificata prin O.U.G. nr. 54/2010, cu aplicarea art. 37, al. 1, lit. a C.P. si art. 74 lit. a si c, cu referire la art. 76 lit.  b C.P., condamnarea inculpatului Bujoreanu Jenica, la pedeapsa inchisorii de un an, pentru savarsirea infractiunii de contrabanda.
Avand in vedere ca inculpatul a savarsit infractiunea in cursul termenului de incercare stabilit prin sentinta penala nr. 2017/21.11.2008, pronuntata de Judecatoria Galati, in dosarul nr. 5956/316/2007, ramasa definitiva la data de 03.12.2008 si in baza art. 83 C.P., va revoca suspendarea conditionata a executarii pedepsei de 2 ani inchisoare si va dispune executarea acestei pedepse in intregime, alaturat de cea stabilita prin prezenta cauza, urmand ca inculpatul sa execute in final pedeapsa de trei ani.
Deoarece prevederile art. 270 al. 1 din Legea nr. 86/2006, modificata prin O.U.G. nr. 54/2010 prevad si interzicerea drepturilor, in baza art. 65 alin. 2 raportat la art. 270, al. 1 din Legea nr. 86/2006, modificata prin O.U.G. nr. 54/2010 si art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a si lit. b), Cod penal, aplica inculpatului pedeapsa complementara a interzicerii urmatoarelor drepturi, pe o durata de 2 ani dupa executarea pedepsei inchisorii: dreptul de a fi ales in autoritatile publice sau in functii elective publice si dreptul de a ocupa o functie implicand exercitiul autoritatii de stat.
In ceea ce priveste pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi, care va fi aplicata inculpatului, aceasta trebuie realizata atat in baza articolelor 71 si 64 Cod penal, cat si prin prisma Conventiei Europene a Drepturilor Omului, a Protocoalelor aditionale si a jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului care, in conformitate cu dispozitiile art. 11 alin. 2  si art. 20 din Constitutia Romaniei, fac parte din dreptul intern ca urmare a ratificarii acestei Conventii de catre Romania prin Legea nr. 30/ 1994.
Astfel, in cauza Hirst c. Marii Britanii ( hotararea din 30 martie 2004 ), Curtea a analizat chestiunea interzicerii legale automate a dreptului de vot persoanelor detinute aflate in executarea unei pedepse, constatand ca in legislatia britanica "interzicerea dreptului de a vota se aplica tuturor detinutilor condamnati, automat, indiferent de durata condamnarii sau de natura ori gravitatea infractiunii" ( aceeasi conceptie a legiuitorului reflectandu-se si in legislatia romana actuala, n. inst. ). Curtea a acceptat "ca exista o marja nationala de apreciere a legiuitorului in determinarea faptului daca restrangerea dreptului de vot al detinutilor poate fi justificata in timpurile moderne si a modului de mentinere a justului echilibru", insa a concluzionat ca articolul 3 din Primul protocol aditional a fost incalcat, intrucat "legislatia nationala nu analizeaza importanta intereselor in conflict sau proportionalitatea si nu poate accepta ca o interzicere absoluta a dreptului de vot, pentru orice detinut, in orice imprejurare, intra in marja nationala de apreciere; reclamantul din prezenta cauza si-a pierdut dreptul de vot ca rezultat al unei restrictii automate impuse detinutilor condamnati si se poate pretinde victima a acestei masuri".
In consecinta, o aplicare automata, in temeiul legii, a pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a vota, care nu lasa nicio marja de apreciere judecatorului national in vederea analizarii temeiurilor care ar determina luarea acestei masuri, incalca art. 3 din Primul Protocol aditional.
Prin urmare, in aplicarea jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului,  instanta nu va aplica in mod automat, ope legis, pedeapsa accesorie prevazuta de art. 64 lit. a teza I, ci va analiza in ce masura, in prezenta cauza, aceasta se impune fata de natura si gravitatea infractiunii savarsite sau comportamentul inculpatului.
In acelasi sens este si Decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie nr. LXXIV din 5 noiembrie 2007, pronuntata intr-un recurs in interesul legii, potrivit careia, dispozitiile art. 71 din Codul penal referitoare la pedepsele accesorii se interpreteaza in sensul ca interzicerea drepturilor prevazute de art. 64 lit. a), teza I - c) din Codul penal nu se va face in mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instantei, in functie de criteriile stabilite in art. 71 alin. 3 din Codul penal.
Astfel, natura faptei savarsite si circumstantele producerii acesteia determina instanta a aprecia ca aplicarea acestei pedepse accesorii se impune, si in consecinta, in temeiul art. 71 Cod penal si art. 3 din Protocolul nr. 1 aditional C.E.D.O., va interzice inculpatului, pe langa fiecare pedeapsa in parte, si pe langa pedeapsa rezultanta, drepturile prevazute de art. 64 lit. a) teza a II-a si lit. b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales in autoritatile publice sau in functii elective publice si dreptul de a ocupa o functie implicand exercitiul autoritatii de stat.
Realizarea scopului pedepsei, potrivit dispozitiilor art. 52 C.P. in ceea ce il priveste pe inculpat se poate realiza numai cu executarea efectiva a pedepsei aplicate.
Instanta retine ca din cuprinsul sentintei penale nr. 2017/21.11.2008, pronuntata de Judecatoria Galati, in dosarul nr. 5956/316/2007, inculpatul a fost arestat preventiv in perioada 17.04.2007 - 13.09.2007. De asemenea, in prezentul proces penal, inculpatul a fost retinut timp de 14 ore si 30 min., de la 06.11.2011, ora 18:30, pana la 07.11.2011, ora 09:00 si arestat preventiv de la data de 07.11.2011 - 20.04.2012 si 25.07.2012 - 01.08.2012. In baza art. 357, al. 2, lit. a, C.P.P., raportat la art. 88 C.P., instanta va deduce din pedeapsa care urmeaza sa fie executata, aceasta perioada.
In ceea ce il priveste pe inculpatul V I, instanta retine, la individualizarea pedepsei, criteriile generale de individualizare, prevazute de dispozitiile art. 52 si 72 Cod penal, retinand in acest sens urmatoarele: imprejurarile precum si modalitatea de comitere a faptei, limitele de pedeapsa prevazute de lege, pericolul social concret al faptei comise apreciat si prin prisma cantitatii importante de tigari pe care le transporta 95.000 pachete, persoana inculpatului, care este la primul contact cu legea penala, si s-a prezentat de fiecare data in fata instantei, chiar si atunci cand conditiile meteo nu au permis efectuarea niciunui act in dosar, fie datorita lipsei aparatorului, "blocat" la Galati, fie imposibilitatii de executare a mandatelor de aducere a martorilor, motiv pentru care va retine in sarcina inculpatului prevederile art. 74 lit. c C.P. De asemenea, instanta va retine si prevederile art. 74 lit. a C.P., respectiv conduita buna a inculpatului inainte de savarsirea infractiunii, independent de starea de recidiva a inculpatului, urmand a da relevanta corespunzatoare prevederilor  art.76 alin 1 lit. c cod penal in cadrul individualizarii pedepsei.
Avand in vedere aceste criterii, instanta va dispune, in baza art. 270, al. 3, raportat la art. 274, din Legea nr. 86/2006, modificata prin O.U.G. nr. 54/2010, cu aplicarea art. art. 74 lit. a si c, cu referire la art. 76 lit.  d C.P., condamnarea inculpatului Vulpe Ion, la pedeapsa inchisorii de un an, pentru savarsirea infractiunii de contrabanda.
Deoarece prevederile art. 270 al. 1 din Legea nr. 86/2006, modificata prin O.U.G. nr. 54/2010 prevad si interzicerea drepturilor, in baza art. 65 alin. 2 raportat la art. 270, al. 1 din Legea nr. 86/2006, modificata prin O.U.G. nr. 54/2010 si art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a si lit. b), Cod penal, aplica inculpatului pedeapsa complementara a interzicerii urmatoarelor drepturi, pe o durata de 2 ani dupa executarea pedepsei inchisorii: dreptul de a fi ales in autoritatile publice sau in functii elective publice si dreptul de a ocupa o functie implicand exercitiul autoritatii de stat.
Aceleasi criterii avute de instanta in vedere la momentul aplicarii interzicerii drepturilor in cazul inculpatului B J, vor fi avute in vedere si in cazul inculpatului V I, iar in baza art. 71 raportat la art. 64 alin. 1 lit. a) teza II si lit. b), Cod penal, interzice inculpatului, pe perioada executarii pedepsei aplicate, urmatoarele drepturi: dreptul de a fi ales in autoritatile publice sau in functii elective publice si dreptul de a ocupa o functie implicand exercitiul autoritatii de stat.
In ceea ce priveste scopul pedepsei, prevazut de art. 52 C.P., instanta apreciaza ca acesta poate fi atins si fara privare de libertate, executarea pedepsei in regim de detentie putand avea consecinte nefaste asupra inculpatului si, in consecinta va dispune suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere, potrivit art. 86 ind. 1 C.P., pe un termen de incercare de trei ani,  stabilit conform art. 86 ind. 2 Cod penal.
Instanta va lua act ca in perioada 01.07.2012 - 19.09.2012, inculpatul Vulpe Ion a fost arestat in cauza. In acord cu practica instantei supreme (dec. 1356/2002, nepublicata), instanta nu va dispune deducerea acestei perioade din durata pedepsei inchisorii, acest lucru urmand sa se intample numai daca se revoca suspendarea executarii pedepsei.
In baza art. 863 alin. 1 Cod penal, instanta va pune in vedere inculpatului V I ca pe durata termenului de incercare, sa se supuna urmatoarelor masuri de supraveghere: sa se prezinte la sediul Serviciului de Probatiune de pe langa Tribunalul Galati, la datele fixate de consilierii de probatiune; sa anunte, in prealabil, orice schimbare de domiciliu, resedinta sau locuinta si orice deplasare care depaseste 8 zile, precum si intoarcerea; sa comunice si sa justifice schimbarea locului de munca; sa comunice informatii de natura a putea fi controlate mijloacele de existenta.
In baza art. 359 Cod procedura penala, atrage atentia inculpatului asupra dispozitiilor art. 864 Cod penal, privind revocarea suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere in cazul nerespectarii obligatiilor impuse de lege si stabilite de instanta.
In baza art. 71 alin. 5, suspenda executarea pedepselor accesorii aplicate in cauza, pe durata suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere.
In baza art. 118 al. 1 lit. b cod penal., dispune confiscarea in favoarea Directiei Regionale pentru Accize si Operatiuni Vamale Galati a cantitatii de 267.480 pachete de tigari, si confiscarea remorcii cu nr. de inmatriculare GL 80 NSC (de la inculpatul B J) si a autoutilitarei cu nr. de inmatriculare DB 05 SUP (de la inculpatul V I), bunuri ce au fost indisponibilizate de catre lucratorii din cadrul IPJ Galati- Serviciul Investigatii Fraude  la sediul I.P.J. Galati.
Pe latura civila, instanta observa ca Directia Regionala Pentru Accize si Operatiuni Vamale Galati a comunicat ca suma reprezentand cuantumul drepturilor vamale si a altor taxe datorate in vama, aferente celor 267.480 pachete tigari avand aplicate timbre de marcaj emise de Republica Moldova introduse ilegal in Romania, cu participarea inculpatului Bujoreanu Jenica, este de 2.417.325 lei.
Prin adresa nr. 30553 din 07.11.2011, Directia Regionala Pentru Accize si Operatiuni Vamale Galati a comunicat ca suma reprezentand cuantumul drepturilor vamale si a altor taxe datorate in vama, aferente celor 95.000 pachete tigari avand aplicate timbre de marcaj emise de Republica Moldova transportate de inculpatul V I este de 855.100 lei, si s-a constituit parte civila in cauza in faza de urmarire penala, cu aceste sume.
In aprecierea instantei, prin obligarea celor doi inculpati la plata sumelor cu care Directia Regionala Pentru Accize si Operatiuni Vamale Galati s-a constituit parte civila, reprezentand drepturi vamale si alte taxe pentru cantitatea de tigari introduse/transportate de catre inculpati, in conditiile in care toate tigarile au  fost confiscate si nu au ajuns in circuitul comercial, s-ar ajunge la o dubla sanctionare din punct de vedere material pentru una si aceeasi activitate infractionala. Altfel spus instanta apreciaza ca obligarea inculpatilor la plata taxelor vamale ca sanctiune civila reparatorie contravine principiilor raspunderii civile  delictuale.
Pentru a putea fi atrasa raspunderea civila delictuala a inculpatului, este necesara intrunirea mai multor conditii respectiv: sa se fi cauzat un prejudiciu, sa se fi savarsit o fapta ilicita, intre fapta ilicita si prejudiciu sa existe raport de cauzalitate, fapta sa fi fost savarsita cu vinovatie.
In cauza dedusa judecatii, instanta apreciaza ca nu este indeplinita conditia privitoare la existenta prejudiciului. De principiu, prejudiciul material presupune o lezare certa si actuala a patrimoniului celui care pretinde producerea prejudiciului respectiv. Insa, in cazul infractiunii de contrabanda, care este o infractiune de pericol, nu se poate vorbi despre producerea vreunui  prejudiciu numai transportul marfurilor de contrabanda, neurmata de introducerea respectivelor marfuri in circuitul comercial, nefiind de natura a cauza vreun prejudiciu bugetului de stat. Altfel ar fi stat lucrurile in cazul in care s-ar fi reusit introducerea marfurilor de contrabanda in circuitul comercial, intr-un asemenea caz fiind evident ca se produce o fraudare a bugetului de stat prin neplata taxelor vamale. In cazul in care insa, marfurile de contrabanda sunt interceptate si ulterior confiscate de catre autoritati, prejudicierea bugetului de stat nu a apucat sa se produca, intrucat marfurile respective nu au apucat sa fie valorificate  de catre faptuitori si nici nu exista vreo posibilitate ca prejudiciul sa se produca in viitor.
In opinia instantei o atare solutie este si in spiritul disp. art. 256 lit. d din legea 86/2006 privind codul vamal al Romaniei potrivit carora atunci cand marfurile sau alte bunuri care au facut obiectul infractiunii nu se gasesc, inculpatul este obligat la plata echivalentului lor in lei. Per a contrario, atunci cand marfurile sau bunurile care au facut obiectul infractiunii de contrabanda se gasesc si ulterior sunt confiscate, inculpatul nu va mai fi obligat la plata echivalentului lor in lei. In acest sens este si practica judiciara Decizia 1644/2003 a instantei supreme si practica constanta a Curtii de apel Galati.
In conditiile in care, instanta a inteles ca sa dispuna in favoarea Directiei Regionale pentru Accize si Operatiuni Vamale Galati, confiscarea cantitatii de 267.480  de pachete de tigari, datoria vamala s-a stins ca urmare a confiscarii, iar obligarea inculpatilor si la plata pretentiilor civile pe langa masura confiscarii ar reprezenta o dubla impunere.
In rezolvarea actiunii civile instanta va avea in vedere si hotararile pronuntate de Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene Dansk Transport og Logistik impotriva Skatteministeriet, prevederile art. 233 din Regulamentul nr. 2913/92 al Consiliului Uniunii Europene, potrivit carora datoria vamala se stinge daca marfurile sunt, in totalitate, retinute in vederea confiscarii la primul birou vamal aflat pe ruta de intrare in comunitate. In speta, Directia Regionala pentru Accize si Operatiuni Vamale Galati este primul birou vamal aflat pe ruta de intrare in comunitate, iar acesta poate acorda liberul de vama pentru aceste marfuri, respectiv, punerea marfurilor la dispozi?ie in scopurile prevazute de regimul vamal sub care au fost plasate.
Fiind respectata dispozitia comunitara, datoria vamala s-a stins "in cazul in care marfurile pentru care a luat nastere o datorie vamala in conformitate cu art. 202 sunt puse sub sechestru la introducerea lor neregulata si confiscate simultan sau ulterior".
Pentru aceste motive, in temeiul art. 14 si 346 alin. 1 Cod procedura penala, cu referire la art. 256, lit. d, din Legea nr. 86/2006, modificata prin O.U.G. nr. 54/2010, respinge cererea partii civile Directia Regionala pentru Accize si Operatiuni Vamale Galati, ca fiind nefondata.
In baza art. 189 si 191 alin. 2 Cod procedura penala, obliga fiecare inculpat la plata sumei de 1.400 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare catre stat.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Infractiuni

Anulare proces verbal de contraventie - Hotarare nr. 1417 din data de 17.10.2017
Infractiuni - Decizie nr. 250 din data de 25.10.2016
Infractiuni - Decizie nr. 241 din data de 10.11.2016
TRAFIC DE DROGURI - Sentinta penala nr. 4 din data de 18.01.2017
infractiunea de schimbare, fara respectarea prevederilor legale, a destinatiei fondurilor obtinute din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta - Sentinta penala nr. 65 din data de 16.06.2015
consumul ilicit de droguri - Sentinta penala nr. 173 din data de 05.12.2014
Trafic de droguri - Sentinta penala nr. 158 din data de 22.10.2014
Infractiunile de incaierare ?i ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea linistii publice, tentativa la omor calificat. Concursul real de infractiuni - Sentinta penala nr. 66 din data de 23.03.2011
Plangere contraventionala - Sentinta civila nr. 261 din data de 22.04.2010
infractiuni privind circulatia pe drumurile publice - Sentinta penala nr. 66 din data de 04.06.2009
- Sentinta civila nr. 306 din data de 17.06.2009
- Sentinta penala nr. 68 din data de 10.06.2009
Recursul inculpatului, declarat pe latura civila, nu este intemeiat, deoarece inculpatul este cel care este obligat sa suporte prejudiciul creat partii civile APIA, prin fapta comisa. Raspunderea civila delictuala a inculpatului intervine pentru fapta pro - Decizie nr. 727/R din data de 23.09.2013
Infractiuni la legi speciale – Calitatea de subiect activ principal, pasiv principal si pasiv secundar la infractiunile prev. la art. 37 alin. 1 si art. 38 alin. 1 din Legea nr. 319/2006 – privind protectia muncii. - Decizie nr. 152 din data de 20.02.2013
Laboratoarele din cadrul Serviciilor Medico Legale Judetene care nu au infiintate, prin hotararea directiilor judetene de sanatate publica si cu avizul institutelor de medicina legala competente, laboratoare de specialitate cum ar fi cele prevazute in ar - Sentinta penala nr. 17/F din data de 20.02.2013
Intemeierea hotararii de condamnare si pe declaratiile date de martor in faza de urmarire penala, in situatia imposibilitatii audierii sale in prima instanta si in recurs, nu incalca dispozitiile art. 6 paragraf 3 lit. d din Conventia Europeana a Dreptur - Decizie nr. 134/R din data de 14.02.2013
Potrivit art.181 alin.2 Cod penal, la stabilirea in concret a gradului de pericol social se tine seama de modul si mijloacele de savarsire a faptei, de scopul urmarit, de imprejurarile in care fapta a fost comisa, de urmarea produsa sau care s-ar fi ... - Decizie nr. 1004/R din data de 02.12.2011
In verificarea dispozitiilor art. 64 alin. 2/2 Cod procedura penala, procedura stabilirii alcoolemiei inculpatului a fost una legala si cu respectarea dispozitiilor in materie. Potrivit art. 14 alin.3 din OMS nr. 376 din 10 aprilie 2006, in situati... - Decizie nr. 895/R din data de 03.11.2011
Legea sanctioneaza persoana depistata in trafic si care pare sub influenta alcoolului, de a se sustrage de la recoltarea probelor biologice in vederea stabilirii alcoolemiei. In lipsa unor motive temeinice, de natura a justifica refuzul recoltarii pr... - Decizie nr. 733/R din data de 29.09.2011
Trafic de persoane. Trafic de minori. Modalitati alternative de realizare a elementului material. Sedinta de judecata. Caracterul ei secret. Luarea masurii de siguranta a interzicerii exercitarii functiei in indeplinirea careia un inculpat a comis fa... - Decizie nr. 38/Ap din data de 01.03.2011