InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Tg-Carbunesti

contestatie la executare

(Sentinta civila nr. 1163/2013 din data de 10.04.2013 pronuntata de Judecatoria Tg-Carbunesti)

Domeniu Contestatie la executare | Dosare Judecatoria Tg-Carbunesti | Jurisprudenta Judecatoria Tg-Carbunesti

               R O M A N I A

JUDECATORIA TARGU-CARBUNESTI
TG-CARBUNESTI

Sentinta civila nr.1163
Sedinta publica de la 10 Aprilie 2013
Completul compus din:
PRESEDINTE C.V.
Grefier M.N.M.

     
Pe rol fiind judecarea contestatiei la executare formulata de contestatoarea S.C. T. G. S.R.L., cu sediul in Tg-C., str. T., nr. 2, judetul G., CUI RO 15709087, Nr. Reg. Com.  J18 /339/2010, in contradictoriu cu intimatii S.C. S. T. S.R.L., cu sediul in Tg-C., str. T., bl. 10, sc. 1, et. 2, ap. 8, judetul Gorj si Biroul Executorului Judecatoresc B. F., cu sediul in Tg-J., T. V., nr. 38, judetul G.
La apelul nominal facut in sedinta publica au lipsit partile, intimata fiind reprezentata de avocat V.M.
Procedura de citare legal indeplinita.
            S-a facut referatul oral al cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care,
           Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanta a constatat cauza in stare de judecata s-a acordat cuvantul in fondul cauzei.
           Avocat V.M. pentru intimata a solicitat respingerea contestatiei la executare si a cererii de suspendare a executarii silite, cu cheltuieli de judecata, aratand ca suspendarea executarii silite nu se impune, cat timp se solutioneaza pe fond contestatia la executare, iar contestatia la executare nu este intemeiata intrucat potrivit art.453, 456 Cod procedura civila poprirea se infiinteaza fara somatie.

I N S T A N TA

Prin actiunea inregistrata la aceasta instanta, sub nr. 739/317/2013, contestatoarea S.C. T. G. S.R.L. in contradictoriu cu intimatii S.C. S. T. S.R.L. si Biroul Executorului Judecatoresc B.F., a  formulat contestatie la executare  impotriva  actelor de executare, respectiv adresa pentru infiintarea popririi si indisponibilizarea sumelor existente in conturile bancare, comunicate tertilor popriti B. I. R. si R. B. ce face obiectul dosarului de executare silita nr.191/E/2013, al Biroului Executorului Judecatoresc "B.F.", precum si suspendarea executarii silite pana la solutionarea contestatiei la executare.
In motivarea cererii s-a aratat ca in baza titlului executoriu - sentinta civila nr. 3886/05.12.2012 creditorul a inceput executarea impotriva sa prin indisponibilizarea sumelor existente si a celor viitoare provenite din incasarile zilnice in conturile bancare curente deschise la cele doua banci si considera ca procedura executarii initiata este nelegala intrucat executorul judecatoresc avea obligatia sa-i incunostinteze prin somatie despre declansarea executarii si sa le comunice, in copie certificata de catre executorul judecatoresc, incheierea de incuviintare a executarii silite.
A mai aratat ca SC T. G. SRL are un numar de 95 salariati si desfasoara relatii comerciale cu 11 societati comerciale, iar masura popririi va duce in mod sigur la blocarea activitatii, ceea ce va duce la falimentului societatii si are in derulare un grafic de esalonare a obligatiilor catre bugetul statului, trebuind sa plateasca lunar obligatiile curente si rata stabilita conform graficului, fiind indeplinite conditiile privind urgenta si existenta unui pericol iminent care sa justifice suspendarea executarii silite pana la solutionarea definitiva a cauzei pe fond.
In dovedirea contestatiei, contestatoarea  a depus la dosarul cauzei copie de pe: adresa de infiintare poprire nr.191/E/2013/07.02.-2013, sentinta civila nr.3886/05.12.2012 pronuntata de  T. G., sectia  pronuntata de Judecatoria Tg.-C.  in dosarul nr.4527/317/2012, procesul verbal de cheltuieli de executare, taxa de timbru si timbru judiciar in original si copia chitantei privind consemnarea cautiunii in dosarul nr. 739/317/2013.
La solicitarea instantei, Biroul Executorului Judecatoresc B. F. a inaintat in copie certificata pentru conformitate cu originalul, dosarul de executare nr.191/E/2013 (filele 20-46).
Intimatii nu au formulat intampinare in cauza.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele: 
Prin sentinta civila nr.3886/05.12.2012 pronuntata de Judecatoria Tg - C. in dosarul nr.4527/317/2012  a fost admisa cererea avand ca obiect ordonanta de plata, formulata de creditoarea S.C. S. T. S.R.L. Tg.C., cu sediul in Tg.C.,  str.T., bl.10, sc.1, et.2, ap.8, judetul G., in contradictoriu cu debitoarea S.C. T. G. S.R.L. Tg.C., cu sediul in Tg.C., str.T., nr.2, judetul G., a fost obligata debitoarea - parata ca, in termen de 30 zile de la comunicarea ordonantei de plata, sa plateasca creditoarei-reclamante suma de 89189,52 lei reprezentand contravaloarea facturilor neachitate si a penalitatilor de intarziere in cuantum de 0,05% din valoarea facturilor pentru fiecare zi de intarziere si la plata catre reclamanta a sumei de 1039,3 lei cheltuieli de judecata.
La cererea creditoarei din 21.01.2013 s-a format dosarul de executare nr.191/E/2013, in care a fost intocmit procesul-verbal din 21.01.2013 privind cheltuielile de executare, prin incheierea nr.62/29.01.2013 pronuntata de Judecatoria Tg-C. a fost incuviintata executarea silita a dispozitiilor din titlul executoriu sentinta civila nr.3886/05.12.2012 pronuntata de Judecatoria Tg-C. in dosarul nr.4527/317/2012, executorul judecatoresc procedand, la data de 07.02.2013, la infiintarea popririi asupra conturilor debitoarei detinute la B. I. R. si R.B.
Contestatoarea a contestat actele de executare invocand faptul ca executorul judecatoresc nu a procedat la somarea sa, anterior infiintarii popririi si nu i-a comunicat copia certificata a incheierii prin care s-a incuviintat executarea silita, contestatia la executare nefiind intemeiata, fata de motivele invocate.
Astfel, fata de data la care a inceput executarea silita, anterior datei de 15.02.2013, se retine ca sunt aplicabile dispozitiile Codului de procedura civila de la 1865, iar din dispozitiile prevazute de art.399 din acest cod se retine ca pe calea contestatiei la executare se urmareste inlaturarea neregularitatilor comise cu prilejul urmaririi silite sau explicitarii titlului in baza caruia s-a declansat executarea silita, pe aceasta cale putand fi invocate motive privind alegerea procedurii de executare silita, ordinea de urmarire a bunurilor, intelesul, intinderea si aplicarea titlului executoriu, determinarea bunurilor urmaribile, incalcarea regulilor de desfasurare a executarii silite.
In cauza, sub aspectul procedurii infiintarii popririi se constata ca au fost respectate dispozitiile prevazute de art.452 si urmatoarele din Codul de procedura civila de la 1865, intrucat in aceasta modalitate de executare silita nu este necesara emiterea unei somatii, conform art.454 potrivit caruia poprirea se infiinteaza fara somatie, iar forma in care se realizeaza executarea silita este aleasa de creditor.
Referitor la necomunicarea incheierii de incuviintare a executarii silite, instanta retine ca procedura executarii silite reglementata de Codul de procedura civila de la 1865 nu stabileste in sarcina executorului judecatoresc obligatia de comunicare a incheierii prin care  s-a incuviintat executarea silita, astfel incat actele de executare au fost emise cu respectarea dispozitiilor legale, sub acest aspect.
Pentru considerentele expuse, vazand si dispozitiile prevazute de art. 400 si urmatoarele Cod procedura civila, instanta va respinge ca neintemeiata contestatia formulata de contestatoarea SC T. G. SRL si, ca urmare a solutionarii contestatiei la executare prin respingerea acesteia ca neintemeiata, va fi respinsa si cererea de suspendare a executarii silite.
In temeiul art.274 Cod procedura civila va fi obligata contestatoarea la plata cheltuielilor de judecata in suma de 300 lei catre intimata, reprezentand onorariu avocat, conform chitantei depuse la dosar. PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E

Respinge contestatia la executare si cererea de suspendare a executarii silite formulata de contestatoarea S.C. T. G. S.R.L., cu sediul in Tg-C., str. T., nr. 2, judetul G., CUI RO 15709087, Nr. Reg. Com.  J18 /339/2010,, in contradictoriu cu intimatii S.C. S. T. S.R.L., cu sediul in Tg-C., str. T., bl. 10, sc. 1, et. 2, ap. 8, judetul G. si Biroul Executorului Judecatoresc B.F. cu sediul in Tg-J., T. V., nr. 38, judetul G..
Obliga contestatoarea la plata cheltuielilor de judecata in suma de 300 lei catre intimata.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica azi 10.04.2013.

Presedinte
C.V.

Grefier,
M.N.M.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Contestatie la executare

Decizie de instituire a masurilor asiguratorii. Condi?ia motivarii acesteia de catre organul fiscal. - Decizie nr. 4531 din data de 22.11.2017
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 31 Camera Consiliu din data de 02.07.2010
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 115 din data de 12.03.2013
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 270 din data de 13.08.2013
Contestatie la executare - Hotarare nr. 810 din data de 24.10.2017
Contestatie la executare - Hotarare nr. 703 din data de 06.10.2017
Contestatie la executare - Hotarare nr. 613 din data de 24.04.2018
Faliment - contestatie - Hotarare nr. 582 din data de 13.11.2017
Contestatie la executare - Sentinta penala nr. 143 din data de 13.04.2017
Contestatie la executare - Sentinta penala nr. 387 din data de 06.10.2017
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 710 din data de 20.09.2017
Recurs nul - oral - Hotarare nr. 1913 din data de 25.01.2010
Conflict de drepturi. Contestatii la titlu - Sentinta civila nr. 16/lm/2008 din data de 17.02.2009
Sechestru asigurator asupra bunurilor imobile proprietate comuna - Decizie nr. 930 din data de 26.11.2015
Anulare proces verbal de distributie a pretului - Sentinta civila nr. 900 din data de 19.11.2015
Anulare proces verbal de distributie a pretului - Decizie nr. 900 din data de 19.11.2015
Plangere contraventionala admisa. Obligatia de restituire a amenzii achitate. - Decizie nr. 118 din data de 02.04.2014
Anularea incheierii de incuviintare a executarii silite - Decizie nr. 60 din data de 30.01.2014
Acte de executare emise de autoritatile germane de tragere la raspundere a reprezentantei contestatoarei - Sentinta civila nr. 287 din data de 18.04.2013
Contestatie impotriva deciziei de instituire a masurilor asiguratorii - Decizie nr. 175 din data de 14.03.2013