Ghidul Angajatorului - MCP Cabinet avocati
InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Targu Jiu

contestatie la executare

(Sentinta civila nr. 3238 din data de 17.04.2013 pronuntata de Judecatoria Targu Jiu)

Domeniu Contestatie la executare | Dosare Judecatoria Targu Jiu | Jurisprudenta Judecatoria Targu Jiu

Dosar nr. ____/318/2011*
R O M A N I A
Cod operator 2445
JUDECATORIA TARGU JIU
JUDETUL GORJ
SECTIA CIVILA
SENTINTA CIVILA Nr. 3238/2013
Sedinta publica de la 17 Aprilie 2013
Completul compus din:
PRESEDINTE RAMONA BIANCA TUFAN
Grefier LACRAMIOARA GRIGORIE Pe rol fiind solutionarea contestatiei la executare formulata de contestatoarea SG in contradictoriu cu intimatii PM , MA si BEJ TEC, avand ca obiect contestatie la executare.
            La apelul nominal facut in sedinta publica a raspuns intimata PM asistata de avocat AC, lipsa fiind partile, contestatoarea fiind reprezentata de avocat CM .
Procedura de citare legal indeplinita.
S-a facut referatul oral al cauzei de catre grefierul de sedinta, reprezentantii partilor depun la dosarul cauzei concluzii scrise  si arata ca nu mai au de formulat alte cereri sau probe de administrat,dupa care, instanta constatand cauza in stare de judecata  acorda cuvantul pe fond.
Avocat CM, pentru contestatoare a solicitat admiterea contestatiei la executare asa cum a fost formulata , atat sub aspectul lamuririi intinderii titlului de creanta cat si sub aspectul contestatiei la executare propriu zisa.
Arata ca intre parti a fost incheiat contractul de imprumut pentru suma de 12.000 euro, aceasta suma fiind acordata in mai multe transe, asa cum au sustinut si partile, suma devenind scadenta la data de 01.01.2010 . a sustinut ca partile au mai facut si alte imprumuturi , insa banii achitati au reprezentat contravaloarea imprumutului acordat initial, iar cu privire la celelalte imprumuturi nu s-au intocmit inscrisuri.
A sustinut ca a fost restituita suma de 8000 euro care trebuie scazuti din contractul de imprumut initial care contine suma cea veche , datoria cea mai oneroasa. Totodata a aratat ca declaratia data la Parchet nu trebuie avuta in considerare de instanta intrucat nu se coroboreaza cu celelalte probe administrate.
A mentionat ca apartamentul cu privire la care a inceput executarea silita nu este proprietatea contestatoarei , ci doar o cota de � din acesta,ii apartine, mama contestatarei, intimata MA fiind mostenitoare testamentara pe cealalta cota de �.
Cu privire la cererea reconventionala a solicitat respingerea aratand ca nu se impune partajarea bunului imobil, intrucat contestatoarea detine si alte bunuri in proprietate cu privire la care sa se efectueze executarea silita, cu cheltuieli de judecata.
Avocat AC pentru intimata PM, a solicitat respingerea contestatiei si admiterea cererii reconventionale formulata de  intimata, aratand ca intre parti s-au incheiat o succesiune de imprumuturi pentru o suma mult mai mare decat cea de 12.000 euro, imprumuturi pentru care nu s-au intocmit inscrisuri, data fiind relatia de prietenie si incredere a partilor. Arata ca nu exista nicio dovada a platii sumei de 8000 euro si solicita a se avea in vedere declaratia data de contestatoare la Parchet. A solicitat sa fie mentinute formele de executare pentru cota de � din apartamentul supus executarii silite , cu cheltuieli de judecata.
J U D E C A T A Prin contestatia la executare inregistrata pe rolul Judecatoriei Tg-Jiu sub nr____/318/2011, contestatoarea SG in contradictoriu cu intimatii PM, MA, MI si BEJ TEC, a formulat contestatie atat impotriva titlului executoriu, reprezentat de contractul de imprumut autentificat sub nr. ...............la BNP TI vizand existenta, intinderea si valabilitatea creantei, precum si impotriva executarii silite propriu zise imobiliare, care vizeaza apartamentul situat in ..............aflat in indiviziune, executare silita aflata pe rolul BEJ TEC, in dosarul de executare nr. --------si suspendarea executarii silite , pana la solutionarea contestatiei la executare.
A solicitat sa se dispuna urmatoarele : lamurirea existentei creantei pretinse de intimata creditoare, in sensul ca suma de 12.000 euro pretinsa nu este suma reala datorata, anularea actelor si formelor de executare  intocmite in dosarul de executare nr. -------- al BEJ TEC, referitoare la urmarirea apartamentului descris mai sus si suspendarea executarii silite .
In motivarea contestatiei, s-a aratat ca executorul judecatoresc a initiat la cererea intimatei creditoare, acte si forme de executare silita imobiliara, asupra unui apartament compus din patru camere si dependinte, aflat in coproprietatea contestatoarei si a parintilor sai, MA si MI, care nu sunt debitori in cauza, in cote de � din imobil, ceea ce constituie un impediment la executarea silita asupra intregului imobil, cum de altfel executorul a initiat si intocmit actele si formele de executare.
Apreciaza contestatoarea ca imobilul in intregul sau nu poate fi urmarit direct de catre intimata creditoare in cauza ca si creditor personal al debitorului, decat dupa ce in prealabil va fi materializata proprietatea fiecarui coproprietar, pe de o partea proprietatea intimatilor MA si MI, iar pe de alta parte proprietatea contestatoarei.
Cu privire la sumele pretinse in cauza, contestatoarea arata ca nu datoreaza aceste sume, respectiv 12000 Euro, suma pe care o datoreaza este de 4000 Euro, asa cum a consemnat si in procesul verbal din data de 17.11.2011, anexat si intocmit la sediul BEJ.
In probatiune, contestatoarea solicita atasarea dosarului de executare nr. -------- aflat pe rolul BEJ TEC, si proba cu inscrisuri.
In dovedirea contestatiei la executare, contestatoarea  a depus in copie, somatia de executarea, proces verbal de situatie, titlul executoriu, proces verbal de cheltuieli de executare, proces verbal din .........toate emise de BEJ TEC, incheierea nr. .......... emisa de OCPI Gorj, ordine de plata si foi de depunere numerar     ( filele  7-22 dosar primul ciclu procesual ).
Intimata PM a formulat intampinare la contestatia la executare, prin care a aratat, cu privire la intinderea creantei pretinse,  ca suma de 12000 Euro din titlul executoriu este reala si in contul acesteia contestatoarea nu a facut nici un fel de plata, intrucat in situatia in care aceasta ar fi facut plati in contul imprumutului autentificat sub nr. ...............pe mandatele postale sau pe ordinele de plata, s-ar fi consemnat aceasta mentiune.
A mai aratat ca sumele virate de contestatoare vizeaza imprumuturi pe care aceasta l-a perceput de la creditoare in perioada 2009-2010, ulterior celor consemnate in documentul autentic nr. ............, acesta fiind si rationamentul pentru care pe mandatele postale si ordinele de plata la care face referire contestatoarea, aceasta nu a consemnat ca plata se face in contul imprumutului nr. .............
In acest context, creditoarea arata ca in realitate contestatoarea SG, dupa incheierea contractului de imprumut a intrat intr-o situatie financiara dificila cu firma pe care o administreaza si profitand de faptul ca, creditoarea a lucrat la firma sa pana in anul 2007 cand a plecat in Italia, si de gradul de rudenie dintre ele, in sensul ca fratele acesteia a fost casatorit cu sora lui SG, aceasta a solicitat mai multe sume de bani, sub forma de imprumut in anii 2009-2010, care au totalizat peste 13000 Euro, pentru care nu au mai incheiat forme scrise, aceste sume de bani fiind recunoscute de SG, motiv pentru care prin ordinul de plata si mandatele postale, la care face referire a si consemnat restituire imprumut, insa aceste plati au fost facute numai in contul imprumuturilor din anii 2009-2010.
In conditiile art. 401 ind 1 C.p.c., intimata, a solicitat iesirea din indiviziune cu privire la imobilul asupra caruia se face executarea silita.
In temeiul art. 402 c.pr.civ, instanta, a dispus inaintarea unei adrese catre BEJ TEC, pentru a inainta in copie conforma cu originalul dosarul de executare nr. --------.
La data de 16.02.2012, contestatoarea a formulat o precizare la cererea initiala, in sensul ca in determinarea cadrului procesual al actiunii, solicita ca actiunea sa fie solutionata doar in contradictoriu cu intimatii PM si MA si BEJ TEC, fara intimatul MI, care la momentul formularii actiunii era decedat, fiind conceptat din eroare, depunand in acest sens certificatul de deces al acestuia.
Contestatoarea a raspuns la apararile intimatei creditoare, aratand cu privire la contestatia la titlu, ca platile partiale efectuate conform inscrisurilor depuse la dosar, au vizat imprumutul perceput de la intimata conform contractului autentificat sub nr. ......... si nu in contul altor imprumuturi ulterioare, iar referitor la contestatia propriu zisa, a aratat ca bunul supus urmaririi este un apartament cu 4 camere, situat in mun. Tg Jiu, si care nu se afla in proprietatea exclusiva a sa, fiind un bun aflat in indiviziune, respectiv si in coproprietatea mamei sale MA, iar pe de alta parte la momentul formularii contestatiei tatal sau MI, era decedat, cota sa parte din imobil fiind transmisa mamei sale MA, prin succesiune, conform certificatului de mostenitor nr. ...........
La termenul din 07.03.2012, creditoarea intimata a formulat note de sedinta, prin care si-a manifestat punctul de vedere cu privire la precizarile facute de catre contestatoarea in raspunsul la intampinare, aratand ca aceasta nu spune adevarul atunci cand afirma ca nu a mai contractat si alte imprumuturi, afirmand ca la cercetare penala efectuata in dosarul nr. 4328/P/2011, a declarat ca a perfectat cu PM, un contract de imprumut pentru suma de 12000 Euro, iar dupa aproximativ 6 luni de zile, a mai imprumutat de la aceasta 3000 Euro si alta data 2000 Euro si ca tot in declaratia data in acelasi dosar, contestatoarea SG a recunoscut ca a trimis lui PM in lunile octombrie, noiembrie 2010, 4000 Euro si inca 1000 Euro pentru a mai reduce din datoria din afara contractului.
In acest sens a fost depus la dosar, in copie referatul cu propunere de neincepere a urmaririi penale din dosarul nr. ___./P/2011 si copie dupa declaratiile date de SG in acest dosar.
In sedinta publica din 07.03.2012, a fost pusa in discutia partilor emiterea unei adrese catre BEJ TEC, pentru a comunica care a fost obiectul cererii de executare silita formulata de catre creditoarea PM in dosarul nr. -------- si anume daca s-a solicitat urmarirea asupra intregului imobil al debitoarei, respectiv asupra apartamentului cu 4 camere, cu suprafata utila de 85,5 mp, sau doar pentru cota de � din acest imobil, avand in vedere ca din extrasul de carte funciara, existent la fila 71 din dosar, rezulta ca s-a notat somatia in cartea funciara si in registrul de comandamente sub nr. ___/2011 asupra cotei de � din imobilul descris la A+1, proprietatea SG in vederea inceperii executarii silite pentru recuperarea sumei de 12000 Euro.
In acest sens, BEJ TEC, a comunicat instantei ca executorul judecatoresc s-a oprit din executarea silita pana cand creditorul isi va manifesta in scris una din cele doua optiuni prevazute de art. 493 alin 1 si 2 C.p.c., respectiv va solicita instantei de judecata imparteala bunului dupa care se va relua executarea silita, ori in baza aliniatului 2 va formula cerere scrisa pentru continuarea executarii silite asupra corei parti din apartament ce apartine debitoarei.
Prin sentinta civila nr___.. a Judecatoriei Tg.- Jiu, s-a admis in parte contestatia la executare formulata de contestatoarea SG in contradictoriu cu intimatii PM, MA si BEJ TEC si s-a dispus  indreptarea actului de executare, respectiv somatia nr. ___./2011, in sensul ca se va proceda la urmarirea cotei de � din imobilul ce face obiectul executarii silite, fiind respinse celelalte capete  ale cererii.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs contestatoarea, care a fost admis prin decizia nr. ___. a Tribunalului Gorj, sentinta fiind casata si cauza a fost trimisa spre rejudecare la aceeasi instanta de fond, cu indrumarea  ca in cadrul rejudecarii sa se administreze un probatoriu complet cu privire la contestatia la titlu si sa se solutioneze cererea reconventionala referitoare la iesirea din indiviziune contestatoarei cu privire la imobilul supus executarii silite.
Cauza a fost inregistrata pe rolul Judecatoriei Tg.- Jiu sub nr. ___../318/2011*.
Cu ocazia rejudecarii, instanta a dispus ca intimata sa precizeze valoarea apartamentului a carui partajarea o solicita in cadrul cererii reconventionale in vederea stabilirii taxei de timbru, aceasta achitand taxa de timbru in cuantum de 4500 lei conform chitantei nr. ___. din 21.11.2012.
La termenul din data de 28.11.2012, contestatoarea a formulat intampinare  la cererea reconventionale formulata de PM, solicitand respingerea acesteia, ca in realitate, suma datorata intimatei este de numai 4000 Euro si aceasta poate fi recuperata din veniturile sau alte bunuri proprii ale debitoarei, astfel ca nu se impune impartirea bunului imobil apartament  compus  din 4 camere situat in Tg.- Jiu ce are o valoare mult mai mare decat suma reala datorata.
A precizat ca in interesul executarii silite era necesar ca executorul sa verifice si sa solicite debitorului potrivit art.373/1 alin.7 C.pr.civ. lamuriri in legatura cu veniturile si bunurile acesteia, intrucat debitoarea este incadrata in munca , are in proprietatea sa exclusiva bunuri mobile importante, respectiv autoturism si alte terenuri , astfel incat creanta poate fi indestulata si din alte bunuri sau venituri .
Contestatoarea a mai aratat ca cererea reconventionala formulata de intimata - creditoare trebuie analizata si in raport de intinderea reala a creantei pe care o datoreaza contestatoarea debitoare , cu atat mai mult cu cat aceasta este de buna -credinta , si-a achitat o mare parte din creanta , asa incat ce a ramas de restituit este o suma mult prea mica fata de valoarea apartamentului asupra caruia se solicita partajarea.
Contestatoarea a solicitat incuviintarea probatoriilor pentru a putea demonstra suma reala datorata, precum si existenta bunurilor ce se afla in proprietatea sa, prin a caror recuperare se poate recupera mai usor creanta datorata.
A anexat acestei intampinari contract de vanzare - cumparare autentificat sub nr. __..din __. 2009 incheiat la BNP SB din _.., referitor la mai multe terenuri situate pe raza localitatii Tg.- Jiu dobandite in proprietate.
Prin incheierea din sedinta publica din 12.12.2012 , instanta  a dispus admiterea cererii de suspendare a executarii silite in dosarul de executare nr___/F/2011 al BEJ TE pana la solutionarea irevocabila a prezentei contestatii iar prin incheierea din sedinta publica din 19.12.2012 a incuviintat pentru contestatoare proba cu interogatoriu intimatelor MA si PM si proba testimoniala, iar pentru intimata proba testimoniala.
Instanta a administrat interogatoriul contestatoarei SG la termenul de judecata din 16.01.2013, precum si interogatoriul intimatei PM, la acelasi termen de judecata fiind audiati si martorii LCD , PI, CDLL si GM.
La solicitarea intimatei PM prin aparator , instanta a incuviintat proba cu expertiza tehnica specialitatea evaluarea proprietatii imobiliare, fiind numit in cauza expert GI si stabilite ca obiective urmatoarele: identificarea si evaluarea imobilului situat in ____, precum si precizarea daca acest apartament este comod partajabil in natura.
Raportul de expertiza a fost inaintat la dosarul cauzei la data de 11.03.2013, iar fata de concluziile acestui raport nu s-au formulat obiectiuni de catre niciuna dintre parti.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta constata si retine urmatoarele:
La data de 30.12.2008 a fost incheiat intre contestatoarea SG si intimata PM contractul de imprumut autentificat sub nr................la BNP TI din Tg.- Jiu.
In temeiul acestui  contract, intimata PM i-a acordat cu titlu de imprumut contestatoarei SG suma de 12.000 Euro ce urma sa-i fie restituita pana la data de 01.01.2010.
Intrucat contestatoarea nu si-a indeplinit obligatia de a achita imprumutul in termenul scadent, intimata PM a formulat cerere de executare silita la data de 30.09.2011 catre executorul judecatoresc, formandu-se astfel dosarul nr. ___/2011 al BEJ TEC.
S-a declansat astfel executarea silita imobiliara de catre executorul judecatoresc cu privire la apartamentul situat in ___., fiind notata executarea silita in cartea funciara a imobilului, in conformitate cu incheierea nr____. emisa de OCPI Gorj.
Prin procesul verbal incheiat la data de .........de catre executorul judecatoresc s-a constatat ca in urma convorbirii telefonice din data de 16.11.2011 debitoarea SG s-a prezentat la sediul secundar al executorului si a declarat ca recunoaste debitul de 4000 de euro pe care se obliga sa-l restituie.
Prin incheierea nr. __../06.10.2011 pronuntata de Judecatoria Tg.- Jiu in dosarul nr. __../318/2011, instanta a incuviintat executarea silita a titlului executoriu reprezentat de contract de imprumut autentificat sub nr................de catre BNP TI din Tg.- Jiu.
Executorul judecatoresc a emis procesul verbal de cheltuieli de executare la data de 30.09.2011, precum si somatia nr. ___/2011 la data de 17.11.2011.
Prin notificarea adresata executorului judecatoresc contestatoarea i-a solicitat acestuia sa-i comunice somatia, titlul executoriu si  procesul verbal de cheltuieli de executare in conformitate cu dispozitiile codului de procedura civila, aratand ca i s-a refuzat comunicarea oricaror altor informatii si inscrisuri din dosarul de executare silita.
Contestatoarea a formulat prezenta contestatie la executare, aratand in principal ca suma ce reprezinta creanta datorata este mult mai mica decat cea mentionata in titlul executoriu ca urmare a  platilor ulterioare efectuate in conformitate cu inscrisurile depuse la dosarul cauzei, solicitand lamurirea intinderii creantei dar si sub aspectul ca apartamentul supus executarii silite se afla in coproprietate, contestatoarea avand o cota de � din imobil , in timp ce cealalta cota de �  fiind in proprietatea intimatilor MA si MI, facand precizarea ca nu poate fi urmarit intreg apartamentul .
In analizarea primului motiv al contestatiei la executare, respectiv lamurirea intinderii creantei pretinse de intimata - creditoare, instanta retine ca initial intre parti a fost incheiat contractul de imprumut la data de __.. autentificat sub nr. ___ la BNP TI din Tg.- Jiu vizand o suma de 12.000 Euro insa ulterior, contestatoarea a efectuat plati in contul acestei datorii, astfel ca suma datorata s-a redus.
In acest sens, instanta retine ca la data de 31.12.2009 s-a efectuat  plata sumei de 10700 lei conform ordinului de plata din aceeasi data cu mentiunea ca aceasta suma reprezinta contravaloare imprumut (fila 16) la data de 10.06.2010 s-a efectuat plata sumei de 10.000 lei conform foii de depunere nr___. (fila 17) la data de 29.01.2010 s-a platit suma de 5000 lei conform Ordinului de plata din aceeasi data reprezentand contravaloare imprumut, la data de 29.01.2010 s-a achitat suma de 5000 lei  conform foii de depunere nr. ___., la data de 22.07.2010 s-a achitat suma de 5000 lei conform foii de depunere nr. ___.., la data de 28.10.2010 s-a achitat suma de 4270 lei conform facturii seria MAN ____ emisa de Posta Romana, la data de 03.11.2010 s-a achitat suma de 4280 lei conform facturii seria MAN ___. emisa de Posta Romana, iar la data de 10.11.2010 s-a achitat suma de 4280 lei conform facturii MAN ____ emisa de Posta Romana.
Se observa din continutul acestor ordine de plata si facturi ca beneficiarul platii este PM, contul in care s-a efectuat plata este acelasi, iar la explicatiile cu privire la ce reprezinta suma depusa se mentioneaza ca reprezinta restituire imprumut SG.
Astfel, instanta constata ca din intreaga suma ce a fost mentionata in titlul executoriu a fost achitata o diferenta in cuantum de 34.530 lei, ramanand de achitat diferenta pana la concurenta sumei datorata conform titlului executoriu.
Nu poate fi retinuta sustinerea intimatei -creditoare , in sensul ca au mai fost acordate de catre aceasta mai multe imprumuturi pentru care insa nu au fost intocmite inscrisuri sub semnatura privata care sa mentioneze creanta, cu atata mai mult cu cat nu s-a dovedit ca intre parti a existat o stransa relatie apropiata si de incredere reciproca astfel incat sa nu fie necesara intocmirea unor astfel de inscrisuri.
Conform art. 1191 cod civil :" Dovada actelor juridice al caror obiect are o valoare ce depaseste suma de 250 lei, chiar pentru depozit voluntar, nu se poate face decat sau prin act autentic, sau prin act sub semnatura privata. Nu se va primi niciodata o dovada cu martori , in contra sau peste ceea ce cuprinde actul , nici despre ceea ce pretinde ca s-ar fi zis inaintea, la timpul sau in urma confectionarii actului, chiar cu privire la o suma sau valoare ce nu depaseste 250 lei ".
 Aceasta regula , care apare ca o conventie tacita a partilor , prezumata de lege, pe care partile o pot combate sau inlatura printr-o conventie contrara, apara continutul inscrisului probator, in care se presupune ca partile au concretizat vointa lor.
 In cauza de fata partile nu au incheiat un inscris care sa cuprinda intelegerea dintre acestea referitoare la imprumutul unor alte sume de bani, decat cea mentionata in contractul incheiat de parti la notariat.
Asadar, chiar daca in speta s-a invocat imposibilitatea preconstituirii unui inscris sub semnatura privata rezultata din relatiile de prietenie dintre parti ( exceptie de la dispozitiile art. 1191 cod civil) iar partea interesata a solicitat aplicarea acestor dispozitii, totusi nu a reusit probarea cu vreun alt mijloc de proba legal acordarea imprumuturilor suplimentare.
Astfel, din declaratiile martorilor  propusi de parti, numai martorul GM a aratat ca partile erau prietene si se vizitau dar avand in vedere ca aceasta declaratie nu se coroboreaza cu alt mijloc de proba, instanta o va inlatura, constatand ca  intimata PM nu a facut dovada ca intre parti au existat relatii de prietenie apropiata care sa fi justificat imposibilitatea preconstituirii unui inscris referitor la acordarea imprumuturilor suplimentare catre contestatoare.
Cu privire la capatul din contestatia la executare referitoare la executarea silita a intregului bun, instanta retine dispozitiile art.493 C.pr.civ., conform caruia "Creditorii personali ai unui  debitor coproprietar sau codevalmasi , nu vor putea sa urmareasca partea acestuia din imobilele proprietate comuna, ci vor trebui mai intai sa ceara imparteala acestora. Creditorii personali pot urmari insa cota parte determinata din imobilul aflat in coproprietate , fara a mai fi necesara sa ceara imparteala".
Din actele dosarului rezulta fara echivoc ca debitoarea contestatoare datoreaza intimatei - creditoare PM o suma de bani, insa executarea declansata cu privire la un bun imobil in intregul sau si nu cu privire la cota de � detinuta in proprietate de contestatoare,  este efectuata cu incalcarea dispozitiilor legale sus-mentionate.
Cu privire la acest apartament, situat in ____. se retine de instanta ca acesta a format obiectul contractului de vanzare - cumparare nr. ___.. incheiat intre fosta IJGCLG, pe de o parte si familiile MA si I si SG si G, cu o cota de � pentru fiecare familie cumparatoare.
Ulterior, prin contractul de vanzare - cumparare cu clauza intretinerii autentificat sub nr___ la BNP AM din __. , MI si MA  au vandut in deplina proprietate si linistita posesie numitei SG si sotului acesteia SG cota lor indiviza de �  din apartamentul mentionat mai sus, cu obligatia acestora din urma sa-i intretina pe vanzatori pe tot timpul vietii lor, asigurandu-le locuinta , hrana, imbracaminte, tratament medicamentos, iar dupa deces sa-i inmormanteze conform obiceiului locului.
Prin sentinta civila nr. ___.., pronuntata de Judecatoria Tg.- Jiu in dosarul nr____./318/2009 a fost admisa actiunea formulata de MA impotriva paratilor SG si SG si s-a dispus rezolutiunea contractul de vanzare - cumparare cu clauza intretinerii autentificat sub nr___. din ___.. la BNP AM din ___, partile fiind repuse in situatia anterioara.
Prin actul de partaj voluntar autentificat sub nr. ___./____ la BNP SB din ___., SG, fostul sot al contestatoarei SG, a predat acesteia din urma cota de � din apartamentul mentionat mai sus, pe care o detinea in codevalmasie cu aceasta, astfel ca SG a devenit proprietara pe cota de � din apartament .
Instanta retine ca nu se mai impune dezbaterea succesiunii numitului MI cu privire la acest apartament, intrucat calitatea succesorala o detine numai intimata MA in virtutea testamentului universal autentificat sub nr. __. din ___ la BNP AM din ___., iar contestatoarea SG nu are vocatie succesorala la mostenirea acestui autor.
De asemenea, se retine ca autorul MI a fost sotul din cea de-a doua casatoriei a intimatei MA, nefiind tatal contestatoarei.
Se va inlatura sustinerea contestatoarei in sensul ca creditoarea intimata are posibilitatea sa solicite executarea silita a altor bunuri apartinand contestatoarei, instanta amintind dispozitiile art. 371 1 alin. 3 cod proc.civ. conform carora :" executarea silita are loc in oricare dintre formele prevazute de lege, simultan sau succesiv, pana la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu, achitarea dobanzilor, penalitatilor sau a altor sume, acordate potrivit legii, precum si a cheltuielilor de executare."
Astfel, din economia dispozitiilor legale sus enuntate rezulta ca in materia executarii silite nu se exclude urmarirea imobiliara asupra unui bun de o valoare mult mai mare decat a creantei. Dreptul de optiune cu privire la modalitatea de executare apartine creditorului, cu rezerva ca bunurile debitorului supuse executarii pot fi urmarite numai in masura necesara realizarii drepturilor creditorului, aceasta insemnand atat debitul propriu zis cat si cheltuielile de executare.
Cu privire la cererea reconventionala formulata de intimata PM , instanta o apreciaza ca intemeiata si o va admite, cu consecinta partajarii bunului supus executarii silite, urmand sa dispuna iesirea din starea de coproprietate a numitelor MA si SG.
Instanta retine ca expertul desemnat in cauza a identificat apartamentul in litigiu care a fost evaluat la suma de 191.525 lei si a aratat totodata ca apartamentul este greu partajabil in natura datorita modificarilor efectuate in compartimentarea acestuia.
Intrucat apartamentul in litigiu este detinut in cote de cate � de contestatoare si de intimata MA, instanta va dispune iesirea partilor din starea de indiviziune a acestora, in cota aratata mai sus.
Intrucat nu este posibila partajarea in natura a bunului, instanta apreciaza ca se impune atribuirea bunului imobil in lotul contestatoarei SG avand in vedere si faptul ca in acest fel intimata creditoare sa fie in masura sa obtina realizarea cu celeritate a creantei sale pe calea executarii silite, avand in vedere ca procedura de partaj a fost initiata la cererea si in interesul personal al acesteia.
Prin urmare, in situatia concreta din speta, instanta are in vedere interesul legitim al intimatei creditoare de a obtine realizarea cu celeritate a creantei sale, iar o alta modalitate de realizare a partajului ar conduce la intarzierea recuperarii sumelor datorate. Mai mult, intimata MA nici nu si-a manifestat dorinta de a-i fi atribuit bunul.
Avand in vedere ca bunul imobil a fost atribuit in lot contestatoarei, instanta va dispune obligarea acesteia la plata catre intimata MA a sumei de 95.812,5 lei reprezentand �  din contravaloarea apartamentului.
Pentru aceste considerente si in lumina textelor de lege sus citate, se ca admite contestatia la executare, se va lamuri intinderea titlului executoriu, in sensul ca din creanta datorata potrivit titlului executoriu a fost achitata suma de 34.530 lei, ramanand de achitat diferenta pana la concurenta sumei datorate conform titlului executoriu, vor fi anulate formele de executare intocmite de BEJ TEC in dosarul de executare nr. 142/2011, va fi admisa cererea reconventionala formulata de intimata PM cu consecinta partajarii apartamentului si atribuirea bunului imobil in lotul contestatoarei .
In temeiul art. 276 cod proc civ. va compensa partial cheltuielile de judecata si obliga contestatoarea la plata sumei de 5000 lei reprezentand cheltuieli de judecata

   PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE : Admite contestatia la executare formulata de contestatoarea SG, cu domiciliul in ___. in contradictoriu cu intimatii PM, cu domiciliul in ____, MA, cu domiciliul in ___.. si BEJ TEC, cu sediul in _____.
Anuleaza formele de executare intocmite de BEJ TEC in dosarul de executare nr. ___./2011.
Lamureste intinderea titlului executoriu, in sensul ca din creanta datorata potrivit titlului executoriu a fost achitata suma de 34.530 lei, ramanand de achitat diferenta pana la concurenta sumei datorate conform titlului executoriu.
Admite cererea reconventionala si pe cale de consecinta dispune partajarea bunului supus executarii silite .
Constata ca contestatoarea SG si intimata MA sunt coproprietare cu privire la apartamentul situat in _____ , cu o cota de cate 1 pentru fiecare.
Dispune iesirea partilor in starea de coproprietate .
Atribuie bunul imobil in lotul contestatoarei .
Obliga contestatoarea la plata catre intimata MA a sumei de 95.812,5 lei reprezentand �  din contravaloarea apartamentului.
Compenseaza partial cheltuielile de judecata si obliga contestatoarea la plata sumei de 5000 lei reprezentand cheltuieli de judecata.
Cu recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica azi, 17.04.2013, la Judecatoria Tg-Jiu. 
Presedinte,
RAMONA BIANCA TUFAN
Grefier,
LACRAMIOARA GRIGORIE
   
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Contestatie la executare

Decizie de instituire a masurilor asiguratorii. Condi?ia motivarii acesteia de catre organul fiscal. - Decizie nr. 4531 din data de 22.11.2017
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 31 Camera Consiliu din data de 02.07.2010
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 115 din data de 12.03.2013
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 270 din data de 13.08.2013
Contestatie la executare - Hotarare nr. 810 din data de 24.10.2017
Contestatie la executare - Hotarare nr. 703 din data de 06.10.2017
Contestatie la executare - Hotarare nr. 613 din data de 24.04.2018
Faliment - contestatie - Hotarare nr. 582 din data de 13.11.2017
Contestatie la executare - Sentinta penala nr. 143 din data de 13.04.2017
Contestatie la executare - Sentinta penala nr. 387 din data de 06.10.2017
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 710 din data de 20.09.2017
Recurs nul - oral - Hotarare nr. 1913 din data de 25.01.2010
Conflict de drepturi. Contestatii la titlu - Sentinta civila nr. 16/lm/2008 din data de 17.02.2009
Sechestru asigurator asupra bunurilor imobile proprietate comuna - Decizie nr. 930 din data de 26.11.2015
Anulare proces verbal de distributie a pretului - Sentinta civila nr. 900 din data de 19.11.2015
Anulare proces verbal de distributie a pretului - Decizie nr. 900 din data de 19.11.2015
Plangere contraventionala admisa. Obligatia de restituire a amenzii achitate. - Decizie nr. 118 din data de 02.04.2014
Anularea incheierii de incuviintare a executarii silite - Decizie nr. 60 din data de 30.01.2014
Acte de executare emise de autoritatile germane de tragere la raspundere a reprezentantei contestatoarei - Sentinta civila nr. 287 din data de 18.04.2013
Contestatie impotriva deciziei de instituire a masurilor asiguratorii - Decizie nr. 175 din data de 14.03.2013