InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Targu-Mures

Penal - infractiuni de evaziune fiscala (Legea 87/1994, Legea 241/2005) - STOPAJ LA SURSA L.241/2005

(Hotarare nr. 262 din data de 08.03.2011 pronuntata de Judecatoria Targu-Mures)

Domeniu Infractiuni | Dosare Judecatoria Targu-Mures | Jurisprudenta Judecatoria Targu-Mures

Prin rechizitoriul din 20.08.2010 al Parchetului de pe langa Judecatoria Targu-Mures s-a dispus punerea in miscare a actiunii penale si trimiterea in judecata a inculpatilor PC si CJL, pentru  savarsirea, de catre fiecare dintre ei, a infractiunii de stopaj la sursa (retinere si nevarsare, cu intentie, in cel mult 30 de zile de la scadenta, a sumelor reprezentand impozite si contributii cu retinere la sursa) in forma continuata, prev. si ped. de art.6 din Legea nr.241/2005 cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal.
S-a retinut in cuprinsul rechizitoriului in esenta faptul ca cei doi inculpati, in calitatea lor de administratori ai societatii comerciale SC PROCONCEPT SRL in perioada 25.04.2005 - 25.03.2008, au retinut, la momentul achitarii obligatiilor salariale sumele reprezentand impozite si contributii cu retinere la sursa in cuantum de 11.864 lei, fara a vira aceasta suma catre destinatiile legale in termenul prevazut de lege.
In cursul urmaririi penale au fost administrate urmatoarele probe: nota nr. 572/17.04.2008 a MFP - ANAF - D.G.F.P: Mures (f. 11-12), lista administratorilor si asociatilor SC PROCONCEPT SRL (f. 13-14), fisa sintetica totala a societatii editata la data de 17.04.2008 (f. 15-57), adresa nr. 58742/10.06.2009 a MFP - ANAF - D.G.F.P. Mures - A.F.P. Mures (f. 58-59), bilant la data de 30.06.2005 a SC PROCONCEPT SRL (f. 60-63), balanta de verificare luna iunie 2005 a SC PROCONCEPT SRL (f. 63-65), bilant la data de 31.12.2005 a SC PROCONCEPT SRL (f. 66-69, 70-73), balanta de verificare luna decembrie 2005 a SC PROCONCEPT SRL (f. 74-76), bilant prescurtat la data de 30.06.2006 al SC PROCONCEPT SRL (f.78- 80), balanta de verificare pe luna iunie 2006 a SC PROCONCEPT SRL (f. 81), bilant prescurtat la data de 31.12.2006 al SC PROCONCEPT SRL (f. 83-86), balanta de verificare pe luna decembrie 2006 (f. 87-88), bilant prescurtat la data de 31.12.2007 (f. 90-93), balanta de verificare cumulata aferenta perioadei 01.01.2007 - 31.12.2007 (f. 94-95), declaratii 100 privind obligatiile de plata la bugetul general consolidat aferente lunii martie 2005 (f. 96)mai 2005 (f. 97), iunie 2005 (f. 98), iulie 2005 (f. 99), august 2005 (f. 100), septembrie 2005 (f. 101), noiembrie 2005 (f. 102), decembrie 2005 (f. 103), ianuarie 2006 (f. 104), februarie 2006 (f. 105), martie 2006 (f. 106), aprilie 2006 (f. 107), mai 2006 (f. 108), iunie 2006 (f. 109), iulie 2007 (f. 110); august 2006 (f. 111), septembrie 2006 (f. 112), octombrie 2006 (f.113), noiembrie 2006 (f. 114), decembrie 2006 (f. 115), martie 2007 (f. 116), iunie 2007 (f. 117), septembrie 2007 (f. 118), ianuarie 2008 (f. 119), februarie 2008 (f. 2008), declaratii 102 privind obligatiile de plata la bugetele asigurarilor sociale si a fondurilor speciale aferente lunii ianuria 2008 (f. 121), februarie 2008 (f. 122), declaratie privind impozitul pe profit pe luna decembrie 2006 (f. 123), declaratie privind impozitul pe profit pe luna decembrie 2007 (f. 124), declaratie rectificativa pe luna ianuarie 2008 (f. 125-126), declaratie rectificativa pe luna februarie 2008 (f. 127-128), situatia activelor, datoriilor si capitalurilor proprii la 30.06.2007 (f. 129-130), contul de profit si pierderi la data de 30.06.2007 (f. 131-132), date informative la data de 30.06.2007 (f. 133), adresa nr. 1024/09.07.2009 a ITM Mures (f. 134-135), adresa nr. 196/31.01.2006 a ITM Mures (f. 136), inscris sub semnatura privata (f. 144,145), sentinta comerciala nr. 2371/04.10.2006 (f. 146-150),
S-a procedat la audierea in calitate de invinuiti a numitilor CJ-L (f. 140-141) si PC (f. 158-160).
In cursul cercetarii judecatoresti s-a procedat la audierea inculpatilor CJ-L si PC, declaratiile acestora au fost atasate la filele 48, respectiv 164 la dosarul cauzei.
Inculpata CJ-L a depus la dosarul cauzei copia cererii de chemare in judecata inregistrata pe rolul Tribunalului Comercial Mures sub nr. 690/1371/2010 (f. 38-41). Inculpatul a depus la dosarul cauzei copia Deciziei penale nr. 90/A/05.11.2008 a Curtii de Apel Targu-Mures in dosarul nr. 593/43/2007 (f. 158-163).
S-au atasat, la solicitarea instantei, informatii de la Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Mures (f.62-65), copie bilant la data de 30.06.2005 (f. 73-74), contul de profit si pierderi la data de 30.06.2005 (f. 75-76), bilant la data de 31.12.2005 (f.79-80), contul de profit si pierdere la data de 31.12.2005 (f. 81-82), date informative la data de 31.12.2005 (f.83), bilant prescurtat la data de 30.06.2005 (f. 87-88), contul de profit si pierdere la data de 30.06.2005 (f.89-90), date informative la data de 30.06.2006 (f. 91), bilant prescurtat la data de 31.12.2006 (f. 93-94), contul de profit si pierdere la data de 31.12.2006 (f. 95-96), situatia activelor imobilizate (f. 98-99), situatia activelor, datoriilor si capitalurilor proprii (f. 102-103), conturi de profit si pierdere la data de 30.06.2007 (f. 104-105), date informative la data de 30.06.2007 (f.106), bilant prescurtat la data de 31.12.2007 (f. 107-108), contul de profit si pierdere la data de 31.12.2007 (f. 109-110), situatia activelor imobilizate (f. 111-112), situatia activelor, datoriilor si capitalurilor proprii la data de 30.06.2008 (f. 115-116), contul de profit si pierdere la data de 30.06.2008 (f. 117-118), date informative la data d 30.06.2008 (f.119), bilant prescurtat la data de 31.12.2008 (f. 121-122), contul de profit si pierdere la data de 31.12.2008 (f. 123-124), date informative la data de 31.12.2008 (f. 125-127).
Analizand probele administrate cauzei, instanta a constatat urmatoarea stare de fapt:
Inculpatii PC si CJ - L au fost numiti in functia de administratori ai S.C. PROCONCEPT S.R.L. la data de 01.07.2004, dupa cum rezulta din listingul societatii pus la dispozitia organelor de cercetare penala de catre DGFP Mures.Societatea a avut deschis un singur punct de lucru, situat in Targu-Mures, Aleea Carpati, nr. 29A, jud. Mures, unde a functionat pana in luna februarie 2008, cand societatea si-a incetat activitatea, un restaurant - Pizzeria Gotti.
La data de 14.04.2008, lucratori din cadrul ANAF, Administratia Finantelor Publice Tg. Mures, Serviciul Colectare Executare Silita Persoane Juridice, au procedat la efectuarea unei verificari si consultari a documentelor regasite la dosarul fiscal al societatii sus mentionate, in vederea monitorizarii creantelor fiscale restante, evidentiate in fisa sintetica din programul de evidenta pe platitor. Cu aceasta ocazie s-a constatat faptul ca agentul economic in cauza a retinut si nu a virat pe destinatiile legale, in cel mult 30 de zile de la scadenta, suma de 11.864 lei, la care au fost calculate obligatii fiscale accesorii in suma de 5.306 lei.
Conform documentelor intocmite de organele fiscale, obligatiile mentionate sunt aferente perioadei 25.04.2005 - 25.03.2008 si reprezinta impozit pe veniturile din salarii - 2.448 lei, contributia individuala de asigurari sociale retinuta de la asigurati - 5.055 lei, contributia individuala de asigurari pentru somaj retinuta de la asigurati - 886 lei si contributia pentru asigurari de sanatate retinuta de la asigurati - 3.457 lei.
1. In privinta inculpatului PC:
Inculpatul Plesca a aratat ca in privinta administrarii in fapt a societatii ar trebui distinse trei perioade, astfel: o prima perioada cuprinsa intre infiintarea societatii si pana in luna aprilie 2005 - in care s-a ocupat exclusiv de administrarea acesteia, o a doua perioada cuprinsa intre aprilie 2005 - decembrie 2005 in care de administrarea societatii s-a ocupat impreuna cu inculpata Craciun, si o a treia perioada, dupa ianuarie 2006, data dupa care nu a mai fost implicat in nici un fel in administrarea societatii desi scriptic a continuat sa figureze ca administrator. Inculpatul Plesca a mai aratat ca in decembrie 2005 coinculpata Craciun a promovat o actiune prin care a solicitat excluderea sa din functia de administrator al societatii comerciale, demers ce a determinat retragerea sa in fapt din societate pe fondul discutiilor contradictorii avute in perioada aprilie 2005 - decembrie 2005.
Inculpatul Plesca a mai aratat ca nu poate fi retinut responsabil in totalitate in privinta obligatiilor restante la bugetele de stat decat pentru prima perioada cuprinsa intre 01.07.2004 - aprilie 2005, pentru cea de-a doua perioada ar trebui tinut responsabil impreuna cu coinculpata Craciun, urmand a fi exonerat pentru cea de-a treia perioada. Acesta a mai adaugat ca trebuie de asemenea avuta in vedere si data intrarii in vigoare a prevederilor Legii 241/2005 (si ca urmare a faptului ca anterior neplata in termenul prevazut de lege a sumelor retinute ca stopaj la sursa nu constituia infractiune).
Cu privire la apararile formulate de inculpat instanta constata ca sub aspectul succesiunii in timp a normelor legale ce au incriminat aceasta infractiune, ca initial infractiunea de evaziune fiscala a fost incriminata de Legea 87/1997, fiind ulterior preluata de Codul Muncii (legea 53/2003), apoi introdusa in Codul de procedura fiscala (in dispozitiile art. 182 ind. 1 alin. 3 devenit prin republicare art. 188), infractiunea fiind incriminata in acelasi timp prin dispozitiile art. 6 din legea 241/2005.
Rezulta din adresa nr. 58742/10.06.2009 a DGFP Mures pentru perioada 25.04.2005 - 27.12.2005, soldul contributiilor neachitate este de 2.264 lei.
Pe de alta parte rezulta din dispozitiile de plata aflate la dosarul cauzei ca din luna aprilie 2005 coinculpata Craciun a inceput in fapt sa se implice in administrarea societatii, iar in perioada 02.04.2005 - 24.09.2005 aceasta a ridicat din casieria societatii suma totala de 8.460 lei.
Rezulta deci din probele administrate ca inculpatul PC in perioada 25.04.2005 - 27.12.2005 a retinut de la salariatii societatii S.C. PROCONCEPT S.R.L. suma de 2.264 lei cu ocazia pe care nu a virat-o in termenul de 30 de zile catre destinatiile legale.
Instanta mai constata ca neplata obligatiilor datorate bugetelor de stat a coincis cu ridicarea unei importante sume de bani din lichiditatile societatii - in privinta carora exista dovezi la dosarul cauzei si care nu au fost contestate de catre coinculpata. Mai constatam ca neintelegerile dintre cei doi administratori cu privire la modalitatea de administrare a societatii nu a fost contestata de nici unul dintre acestia, aceasta rezultand atat din adresa aflata la fila 162 a dosarului de urmarire penala cat si din actiunea promovata de inculpata Craciun - avand ca obiect excluderea inculpatului Plesca din societatea S.C. PROCONCEPT S.R.L.
In acest context, instanta apreciaza ca fapta inculpatului PC care, in perioada 25.04.2005 - 27.12.2005 nu a virat, in termenul legal, suma de 2.264 lei catre bugetele de stat, intruneste elementul obiectiv al laturii materiale a infractiunii prevazute de art. 6 din Legea 241/2005 cu retinerea art. 41 alin. 2 Cod Penal.
Sub aspectul laturii subiective, instanta constata ca inculpatul Plesca desi nu a urmarit producerea rezultatului periculos (constand in relatiile sociale privitoare la asigurarea virarii la termen a sumelor retinute la sursa de contribuabili cu titlul de impozite si contributii), in contextul in care a acceptat diminuarea lichitatilor banesti ale societatii, a acceptat implicit si imposibilitatea platii sumelor datorate bugetelor de stat.
In acelasi context - definit prin ridicarea din societate a unor mari sume de bani de catre co-administratorul CJ-L, aspect ce a dus la imposibilitatea platii sumelor datorate catre bugetele de stat, coroborat cu faptul ca anterior acestei perioade, respectiv intre data infiintarii societatii si luna aprilie 2005 inculpatul Plesca a dispus retinerea si virarea in intregime a sumelor retinute catre destinatiile legale, cu faptul ca inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, a avut o atitudine corecta (atat in fata autoritatii cat si fata de coinculpata Craciun - rezultand din faptul ca a transmis acesteia intreaga corespondenta privind societatea comerciala ce venea la adresa sediul social al acesteia) si a coroborat cu organele de cercetare penala (atat prin prezentarea sa cat si prin faptul ca a pus la dispozitia acestora documente care au dus la lamurirea situatiei de fapt), instanta apreciaza ca faptelor le lipseste gradul de pericol social pentru a le defini ca infractiune, motiv pentru care, in temeiul art. 11 pct. 2 lit. a Cod Procedura Penala raportat la art. 10 alin. 1 lit. b1 Cod Procedura Penala va dispune achitarea inculpatului Plesca de sub acuza savarsirii infractiunii de stopaj la sursa, prevazuta si pedepsita de art. 6 din legea 241/2005 cu retinerea art. 41 alin. 2 Cod Penal.
2. In privinta inculpatei CJ-L:
Din declaratiile inculpatului PC (sustinute in parte si de declaratiile inculpatei Craciun dar si de continutul adresei aflate la fila 162 a dosarului de urmarire penala) ce se coroboreaza cu semnaturile bilanturilor contabile si ale balantelor de verificare ale unitatii, depuse la DGFP Mures in perioada 27.12.2005 - 25.03.2008, rezulta ca in aceasta din urma perioada inculpata Craciun a fost cea care s-a ocupat exclusiv de administrarea societatii.
De asemenea rezulta din adresa nr. 58742/10.06.2009 a DGFP Mures ca pentru perioada 27.12.2005 - 25.03.2008, obligatiile fiscale constituite prin stopaj la sursa si nevirate catre bugetul general consolidat al statului sunt in cuantum de 8.149 lei.
Din declaratiile inculpatei Craciun rezulta ca aceasta in calitate de administrator al societatii a folosit disponibilitatile banesti ale firmei in alte scopuri - menite a asigura functionarea in continuare a societatii, desi contabila societatii i-a atras atentia ca exista restante catre bugetele de stat - constituite din obligatiile cu retinere la sursa - inca din anul 2004.
Avand in vedere probatoriul administrat rezulta faptele pentru care inculapta a fost trimisa in judecata exista.
Cu privire la atitudinea subiectiva a inculpatei, avand in vedere ca a cunoscut obligatia ce-i revenea de a dispune plata catre bugetele statului a sumelor retinute cu titlul de impozite si contributii cu retinere la sursa, astfel cum rezulta si din declaratia data de acesta atat in faza de urmarire penala cat si in fata instantei,  instanta retine ca acesta actionat cu vinovatie sub forma intentiei indirecte - acceptand producerea unei stari de pericol in ceea ce priveste colectarea la termen a sumelor cuvenite bugetului de stat si, in subsidiar, lipsirea autoritatilor beneficiare ale acestor sume de resursele financiare cuvenite.
Avand in vedere atitudinea inculpatei Craciun - ce rezulta implicit din neplata la termen a acestor sume si atitudinea manifestata in fata autoritatii (aceasta a aratat atat in faza de urmarire penala cat si fata instantei ca nu i s-a parut corect a plati aceste sume de bani si ca desi existau disponibilitati banesti, aceasta le-a folosit in alte scopuri in detrimentul indeplinirii obligatiei legale de virare catre bugetele de stat), precum si de perioada in care aceasta atitudine s-a materializat si suma retinuta si nevirata, instanta apreciaza ca faptele acesteia intrunesc gradul de pericol social al unei infractiuni.
Pentru aceste motive, instanta constata ca, in drept, faptele inculpatei CJ-L care, in perioada 27.12.2005 - 25.03.2008, in calitate de administrator a retinut cu ocazia achitarii obligatiilor salariale sumele reprezentand impozite sau contributii cu retinere la sursa si nu a dispus virarea acestora catre destinatiile legale in termenul de 30 de zile prevazut de lege, intruneste elementele constitutive ale infractiunii de retinere si nevarsare, cu intentie, in cel mult 30 de zile de la scadenta, a sumelor reprezentand impozite sau contributii cu retinere la sursa, fapta prev. si ped. de art. 6 din Legea 241/2005, cu aplic. art. 41 alin.2 Cod Penal.
La stabilirea si individualizarea pedepsei ce o va aplica inculpatei CJ-L, instanta va tine seama de criteriile prevazute de art. 72 C. pen. si anume: limitele de pedeapsa fixate de lege, gradul de pericol social al faptei, determinat de numarul actelor materiale cuprinse pe o perioada mai mare de doi ani  si persoana inculpatei.
Din fisa de cazier judiciar a inculpatei, rezulta ca aceasta nu este cunoscuta cu antecedente penale.
De asemenea, instanta constata ca anterior savarsirii faptelor pentru care a fost gasita vinovata aceasta a avut un comportament conform normelor sociale, nefiind cunoscuta cu antecedente penale si nefiind cercetata pentru savarsirea altor fapte prevazute de legea penala, motiv pentru care va retine in favoarea inculpatei circumstantele atenuante prevazute de art. 74 alin. 1 lit. a Cod penal si va face aplicarea prevederilor art. 76 alin. 1 lit. e Cod penal, coborand pedeapsa ce o va aplica sub minimul special prevazut de lege.
In consecinta, instanta va aplica inculpatei pedeapsa de 10 luni inchisoare, coborand pedeapsa sub minimul special prevazut de lege.
Avand in vedere cele aratate cu privire la persoana inculpatei, instanta apreciaza ca scopul educativ si preventiv al pedepsei poate fi atins si fara executarea acesteia, si in consecinta, fiind indeplinite si celelalte conditii prevazute de art. 81 Cod penal va dispune suspendarea conditionata a executarii pedepsei pe durata termenului de incercare de 2 ani si 10 luni, calculat conform art. 82 Cod penal.
Instanta va atrage atentia inculpatei asupra dispozitiilor art. 83 Cod penal, privind revocarea suspendarii conditionate in cazul savarsirii de noi infractiuni.
Instanta constata ca MFP - ANAF prin DGFP Mures s-a constituit parte civila in cauza, solicitand obligarea inculpatilor la plata sumei de 11.864 lei - reprezentand debit si accesorii aferente in cuantum de 5.316 lei. De asemenea a solicitat obligarea acestora la accesorii pana la data stingerii efective a sumei datorate, conform dispozitiilor art. 119 si urmatoarele din O.G. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala (f. 29).
In probatiune partea civila a depus Sesizarea penala nr. 572/17.04.2008 (f. 30).
Din probele administrate, respectiv adresa nr. 58742/10.06.2009 a DGFP al carui continut se coroboreaza atat cu continutul declaratiilor 100 si 102 depuse la dosarul cauzei in faza urmaririi penale cat si cu continutul bilanturilor prescurtate si a balantelor de verificare ale unitatii, depuse la DGFP Mures in perioada supusa controlului fiscal rezulta ca pentru acesta perioada debitul principal datorate bugetelor de stat este in cuantum total de 10.413 lei (f. 58-59 dos.urm.pen.)
Potrivit dispozitiilor art. 73 alin. 1 lit. e din Legea 31/1990 administratorii societatii comerciale cu raspundere limitata "sunt solidar raspunzatori pentru stricta indeplinire a indatoririlor pe care legea [_] le impun".
Avand in vedere faptul ca prin faptele inculpatilor PC si CJ-L s-a produs bugetului de stat un prejudiciu in cuantum de 10.413 lei la care se adauga bobazi si penalitati de intarziere potrivit dispozitiilor art. 119 si urmatoarele Cod Procedura fiscala, instanta urmeaza a admite in parte actiunea civila formulata si a obliga pe PC si CJ - L, in solidar, la plata sumei de 10.413 lei la care se vor adauga accesorii potrivit art. 119 si urmatoarele Cod Procedura fiscala in favoarea MFP - prin ANAF - DGFP Mures.
Vazand si dispozitiile art. 191 alin. 1 si 2 Cod Procedura Penala, instanta va obliga pe inculpati la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat in cauza, in cuantum de 650 lei (din care suma de 50 lei provine din faza de urmarire penala), fiecare cate 325 lei
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Infractiuni

Anulare proces verbal de contraventie - Hotarare nr. 1417 din data de 17.10.2017
Infractiuni - Decizie nr. 250 din data de 25.10.2016
Infractiuni - Decizie nr. 241 din data de 10.11.2016
TRAFIC DE DROGURI - Sentinta penala nr. 4 din data de 18.01.2017
infractiunea de schimbare, fara respectarea prevederilor legale, a destinatiei fondurilor obtinute din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta - Sentinta penala nr. 65 din data de 16.06.2015
consumul ilicit de droguri - Sentinta penala nr. 173 din data de 05.12.2014
Trafic de droguri - Sentinta penala nr. 158 din data de 22.10.2014
Infractiunile de incaierare ?i ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea linistii publice, tentativa la omor calificat. Concursul real de infractiuni - Sentinta penala nr. 66 din data de 23.03.2011
Plangere contraventionala - Sentinta civila nr. 261 din data de 22.04.2010
infractiuni privind circulatia pe drumurile publice - Sentinta penala nr. 66 din data de 04.06.2009
- Sentinta civila nr. 306 din data de 17.06.2009
- Sentinta penala nr. 68 din data de 10.06.2009
Recursul inculpatului, declarat pe latura civila, nu este intemeiat, deoarece inculpatul este cel care este obligat sa suporte prejudiciul creat partii civile APIA, prin fapta comisa. Raspunderea civila delictuala a inculpatului intervine pentru fapta pro - Decizie nr. 727/R din data de 23.09.2013
Infractiuni la legi speciale – Calitatea de subiect activ principal, pasiv principal si pasiv secundar la infractiunile prev. la art. 37 alin. 1 si art. 38 alin. 1 din Legea nr. 319/2006 – privind protectia muncii. - Decizie nr. 152 din data de 20.02.2013
Laboratoarele din cadrul Serviciilor Medico Legale Judetene care nu au infiintate, prin hotararea directiilor judetene de sanatate publica si cu avizul institutelor de medicina legala competente, laboratoare de specialitate cum ar fi cele prevazute in ar - Sentinta penala nr. 17/F din data de 20.02.2013
Intemeierea hotararii de condamnare si pe declaratiile date de martor in faza de urmarire penala, in situatia imposibilitatii audierii sale in prima instanta si in recurs, nu incalca dispozitiile art. 6 paragraf 3 lit. d din Conventia Europeana a Dreptur - Decizie nr. 134/R din data de 14.02.2013
Potrivit art.181 alin.2 Cod penal, la stabilirea in concret a gradului de pericol social se tine seama de modul si mijloacele de savarsire a faptei, de scopul urmarit, de imprejurarile in care fapta a fost comisa, de urmarea produsa sau care s-ar fi ... - Decizie nr. 1004/R din data de 02.12.2011
In verificarea dispozitiilor art. 64 alin. 2/2 Cod procedura penala, procedura stabilirii alcoolemiei inculpatului a fost una legala si cu respectarea dispozitiilor in materie. Potrivit art. 14 alin.3 din OMS nr. 376 din 10 aprilie 2006, in situati... - Decizie nr. 895/R din data de 03.11.2011
Legea sanctioneaza persoana depistata in trafic si care pare sub influenta alcoolului, de a se sustrage de la recoltarea probelor biologice in vederea stabilirii alcoolemiei. In lipsa unor motive temeinice, de natura a justifica refuzul recoltarii pr... - Decizie nr. 733/R din data de 29.09.2011
Trafic de persoane. Trafic de minori. Modalitati alternative de realizare a elementului material. Sedinta de judecata. Caracterul ei secret. Luarea masurii de siguranta a interzicerii exercitarii functiei in indeplinirea careia un inculpat a comis fa... - Decizie nr. 38/Ap din data de 01.03.2011