InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Turnu Magurele

Plangere impotriva procesului verbal de contraventie

(Sentinta civila nr. 478 din data de 11.04.2013 pronuntata de Judecatoria Turnu Magurele)

Domeniu | Dosare Judecatoria Turnu Magurele | Jurisprudenta Judecatoria Turnu Magurele

Prin plangerea contraventionala inregistrata la Judecatoria Turnu Magurele sub nr. 271/329/2013 din 4 februarie 2013, petentul C. I., a solicitat in contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Politie Judetean Teleorman,  anularea procesului verbal de contraventie seria CP nr. 3432516 din 22.01.2013 incheiat de intimatul Inspectoratul  de Politie Teleorman - Politia Rutiera.
In motivarea plangerii, petentul arata ca a fost sanctionat contraventional cu 9 puncte amenda si suspendarea dreptului de a conduce pe o perioada de 90 de zile deoarece in data de 22.01.2013 a fost identificat conducand auto Opel Combo, pe raza comunei C. cu viteza de 103 km/h.
Precizeaza ca, asa cum a aratat si in obiectiunile facute in procesul-verbal, autoturismul pe care l-a condus nu avea viteza retinuta, drept pentru care a inteles sa conteste procesul-verbal si in vederea stabilirii situatiei de fapt a solicitat proba video.
Petentul nu a motivat plangerea in drept.
Petentul a depus la dosar procesul verbal seria CP nr. 3432516 din 22.01.2013 incheiat de intimatul Inspectoratul  de Politie Teleorman - Politia Rutiera.
La data de 12 martie 2013, intimatul a depus la dosar intampinare prin care solicita respingerea plangerii formulata de petentul C. I. impotriva procesului verbal seria CP nr. 3432516 din 22.01.2013, incheiat de intimatul Inspectoratul  de Politie Teleorman - Politia Rutiera, in sensul mentinerii acestuia ca legal si temeinic.
In motivare, intimatul a aratat ca petentul a fost sanctionat pentru savarsirea contraventiei prev. de art. 102 alin. 3 pct. 1 din RA OUG nr. 195/2002 si sanctionate de 102/3, lit. e din OUG nr. 195/2002, prin aceea ca, la data de 22.01.2013 susnumitul a condus autoturismul marca Opel Combo,in com. Ciuperceni, cu viteza de 103 km/h (+ 53 km/h). A fost filmat de aparatul radar al auto MAI 34781 pe HD nr. 2 secventa nr. 2838.
In drept, a considerat ca sunt aplicabile prev. OUG nr. 195/2002.
Intimatul a solicitat judecarea plangerii si in lipsa sa, conform art. 242 alin. 2 C.proc.civ.
In sustinerea intampinarii intimatul a depus la dosar in copie  procesul-verbal contestat si un compact disc continand inregistrarea video a faptei contraventionale (f. 16).
La termenul din 14 martie 2013, judecata a fost amanata la cererea petentului pentru a lua cunostinta de intampinare si pentru a se imprima pe suport de hartie imaginile relevante de pe compact discul transmis la dosar de intimat.
La data de 28 martie au fost primite la dosar imagini imprimate pe suport de hartie, transmise de catre intimat.
Partile nu au solicitat administrarea altor probe.
Analizand actele si lucrarile cauzei, instanta retine urmatoarele:
Prin procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor seria CP nr. 3432516 din 22.01.2013 incheiat de intimatul Inspectoratul  de Politie Teleorman - Politia Rutiera a fost sanctionat petentul C. I., in temeiul art. 102 alin. 3 lit. e din OUG nr. 195/2002, cu amenda contraventionala in cuantum de 630 lei si suspendarea dreptului de conducere pe o perioada de 90 de zile, pentru savarsirea contraventiei, constand in aceea ca la data de 22.01.2013, ora  10,49, petentul se afla pe DN51A, in comuna C., unde a condus autoturismul marca Opel Combo, cu viteza de 103 km/h (+ 53 km/h). A fost filmat de aparatul radar al auto MAI 34781 pe HD nr. 2 secventa nr. 2838.
Procesul-verbal a fost semnat de catre petent cu obiectiunile "nu am avut aceasta viteza. Solicit proba video".
Conform art. 102 alin. 3 lit. e din OUG nr. 195/2002 constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda prevazuta in clasa a IV-a de sanctiuni si cu suspendarea exercitarii dreptului de a conduce pe o perioada de 90 de zile "depasirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv si pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatata, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic".
Conform art. 34 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, instanta verifica daca plangerea a fost formulata in termenul de 15 zile de la data inmanarii sau comunicarii procesului-verbal, iar dupa ascultarea partilor si martorilor verifica legalitatea si temeinicia procesului-verbal si hotaraste asupra sanctiuni, despagubirii stabilite si masurii confiscarii, daca este cazul.
Cat priveste termenul in care a fost formulata plangerea contraventionala, instanta constata ca procesul-verbal a fost incheiat la 22.01.2013 si comunicat la aceeasi data petentului, iar acesta a depus plangerea la instanta in data de 04.02.2013, astfel incat instanta apreciaza ca plangerea a fost formulata in termenul prevazut de lege.
Referitor la legalitatea procesului-verbal instanta constata ca acesta a fost intocmit cu respectarea prevederilor OG nr. 2/2001, cuprinzand toate mentiunile obligatorii prevazute de acest act normativ in art. 17 sub sanctiunea nulitatii exprese.
In ceea ce priveste temeinicia procesului-verbal contestat, instanta retine faptul ca la data de 22.01.2013 petentul a fost depistat pe raza com. Ciuperceni, intravilan, conducand autoturismul marca Opel Combo cu viteza de 103 km/h, astfel cum rezulta din plansa foto depusa si din inregistrarea video depuse la dosar de catre intimat.
Cum pe raza localitatilor limita maxima de viteza permisa de lege este de 50 km/h, rezulta ca autoturismul condus de petent a depasit viteza legala cu 53 km/h.
Petentul, fara a nega faptul ca aparatul radar utilizat ar corespunde din punct de vedere al cerintelor tehnice sau legale, a aratat pentru prima data in concluziile formulate dupa terminarea cercetarii judecatoresti faptul ca, potrivit normelor de metrologie legala, aparatul radar are o eroare tolerata de ± 3%, astfel incat, aplicand aceasta limita de eroare in minus la valoarea indicata de aparatul radar, ar rezulta ca nu se poate stabili in mod cert daca viteza autoturismului a fost mai mare sau egala cu 100 km/h, motiv care ar determina inlaturarea masurii suspendarii dreptului de a conduce pe o perioada de 90 de zile.
Norma de metrologie legala 021-05, depusa la dosar de petent dupa ramanerea in pronuntare, prevede la pct. 1.2 ca pentru a putea fi introduse pe piata, puse in functiune si utilizate in masuratorile de interes public, cinemometrele radar trebuie sa indeplineasca cerintele metrologice si tehnice prevazute de aceasta norma.
Una din cerintele metrologice este ca eroarea maxima tolerata pentru masurarea vitezei in conditii normale de trafic pentru cinemometrele care functioneaza atat in regim stationar, cat si in regim de deplasare, sa fie de ± 3% din valoarea masurata pentru viteze egale sau mai mari de 100km/h atunci cand masurarea se face in regim stationar ( pct. 3 subpunct 3.1, paragraf 3.1.1 lit. c prima liniuta).
Prin urmare, daca in urma testarilor cinemometrul indeplineste aceasta cerinta metrologica se considera ca este apt sa efectueze inregistrarea corecta a vitezei.
 Aceste tolerante se au in vedere doar la testarea cinemometrului in vederea obtinerii buletinului de verificare metrologica, neavand relevanta ulterior, in ceea ce priveste exactitatea vitezei masurate.
Aceste erori sunt specifice oricarui aparat de masura intrucat in practica s-a constat ca rezultatul unei masurari poate fi influentat de o serie de factori de natura obiectiva sau subiectiva.
De obicei, valoarea adevarata a unei masuri nu poate fi determinata experimental, ea inlocuindu-se cu o valoare conventional adevarata care se obtine cu ajutorul unor mijloace de masurare deosebit de precise. Practic, se considera ca diferenta dintre valoarea adevarata si cea conventional adevarata este neglijabila si deci, cele doua notiuni sunt echivalente. Abaterea valorii masurate de la valoarea adevarata reprezinta eroarea de masurare, eroare care nu poate fi nici mai mare, dar nici mai mica decat cea prevazuta in norma de metrologie legala pentru ca aparatul de masurare sa poata fi avizat metrologic.
Odata avizat, se considera ca aparatul respectiv efectueaza o masurare a carei valoare este conventional adevarata.
Astfel, instanta retine ca viteaza cu care a circulat petentul pe care trebuie sa o aiba in vedere este exact cea indicata de catre aparatul radar, respectiv 103 km/h.
In consecinta, instanta apreciaza ca petentul se face vinovat de savarsirea contraventiei retinute in sarcina sa, astfel incat va respinge ca neintemeiata plangerea contraventionala formulata, mentinand procesul-verbal ca legal si temeinic.
Fata de prevederilor art. 118 alin. 31 din OUG nr. 195/2002 rap. la Decizia nr. 500/2012 a Curtii Constitutionale a Romaniei, hotararea pronuntata poate fi atacata cu recurs.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete

Reziliere contract de concesiune - Conditii - Decizie nr. 132/R din data de 07.02.2014
Rectificare carnet de munca. Dispozitii legale - Sentinta civila nr. 651/LM din data de 13.03.2014
Divort. Exerxitarea autoritatii parintesti - Decizie nr. 503/A din data de 25.09.2014
Atribuire folosinta imobil. O.P. - conditii de admisibilitate - Decizie nr. 404/A din data de 18.07.2014
Rezolutie antecontract de vanzare cumparare - Decizie nr. 607/R din data de 24.11.2014
trafic de droguri - Sentinta penala nr. 9 din data de 22.01.2014
Acordul de recunoa?tere a vinova?iei incheiat de procurorul militar cu inculpatul cercetat pentru savar?irea infrac?iunii de conducere a unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substante prev. de art.336 alin.1 C.pen. Amanarea aplicarii pedepsei - Sentinta penala nr. 8 din data de 16.02.2016
Decizia de revocare din functia de conducere este o modificare unilaterala a contractului individual de munca in lipsa acordului salariatului. - Sentinta civila nr. 1230/Ap din data de 30.06.2017
Decizia de revocare din functia de conducere este o modificare unilaterala a contractului individual de munca in lipsa acordului salariatului. - Sentinta civila nr. 771/Ap din data de 04.05.2017
Insolventa. Anulare acte frauduloase. - Sentinta civila nr. 510/Ap din data de 22.04.2017
Contractele individuale de munca incheiate intre persoane fizice in calitate de experti desemnati si persoane juridice in derularea unor proiecte POSDRU finantate din Fondul Social European au natura unor contracte atipice de munca - Sentinta civila nr. 496/A din data de 16.04.2017
Insolventa. Art. 72 din Legea nr. 85/2014. Respingerea cererii de deschiderea procedurii insolventei formulata impotriva garantului ipotecar. Solidaritatea nu se prezuma potrivit art. 1034-1056 Cod civil. - Sentinta civila nr. 473/Ap din data de 16.03.2017
EXPROPRIERE. Art. 26 din Legea nr. 33/1994. Stabilirea valorii despagubirii. Metoda comparatiei directe. Alegerea comparabilei cu cea mai mica ajustare, cu caracteristicile cele mai asemanatoare cu terenul in litigiu. - Sentinta civila nr. 336/AP din data de 23.02.2017
Expropriere. Reglementand dreptul de retrocedare a imobilelor expropriate, Legea nr. 33/1994 prevede la art. 35 ca „daca bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate in termen de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat, - Sentinta civila nr. 71/Ap din data de 19.01.2017
Solicitare de sesizare a Curtii de Justi?ie a Uniunii Europene cu o intrebare preliminara, in temeiul dispozitiilor art. 276 din Tratatul privind func?ionarea Uniunii Europene. - Hotarare nr. 56/CP din data de 05.07.2017
Aplicarea unei pedepse mai reduse decat cea mentionata in acordul de recunoastere a vinovatiei. - Sentinta penala nr. 107/Ap din data de 14.02.2017
Legatura de cauzalitate intre fapta inculpatului si rezultatul produs. - Sentinta penala nr. 209/Ap din data de 17.03.2017
Reprezentarea succesorala in materia Legii nr. 10/2001. Amenajari de utilitate publica ulterioare notificarii, fara existenta unei autorizatii de constructie. - Decizie nr. 1500/Ap din data de 01.10.2016
Actiune in revendicare inadmisibila in conditiile in care s-a uzat de dispozitiile Legii nr. 10/2001. Imobil revendicat achizitionat in baza Legii nr. 112/1995. Securitatea raporturilor juridice. - Decizie nr. 1033/Ap din data de 15.07.2016
Obligatia de despagubire a A.A.A.S. –art 32 ind. 4 din O.U.G. nr. 88/1997. Contracte incheiate anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 137/2002. - Decizie nr. 295/Ap din data de 23.02.2016