Loviri si alte vatamari. Vatamarea corporala din culpa.
(Sentinta penala nr. 381 din data de 20.10.2008 pronuntata de Judecatoria Pascani)Prin rechizitoriul Parchetului de pe langa Judecatoria Pascani a fost trimis in judecata inculpatul SFD privind savarsirea infractiunii de vatamare corporala din cula (3 fapte), prev. de art. 184 alin. 2, 4 Cod penal cu aplicare art. 33 lit. a Cod penal
In fapt se retine ca in ziua de 29.10.2006, inculpatul, de profesie preot, a participat la o slujba la biserica din satul H, dupa care, impreuna cu preotul DAI si dascalii bisericesti PV si MA, au mers la o inmormantare in Parohia C, deplasandu-se cu autoturismul Dacia 1310, proprietatea preotului DAI, condus de catre inculpat.
Dupa inmormantare inculpatul a consumat doua pahare cu vin liturgic, iar in jurul orelor 16,30, impreuna cu personale sus-mentionate a plecat spre locuinta lui MA la solicitarea lui DAI, care consumase o cantitate mai mare de vin, inculpatul a condus autoturismul. In timp ce cobora o panta spre centrul comunei, inculpatul a gresit drumul spre locuinta lui MA, crezand ca este necesar sa vireze la stanga si in momentul in care a fost atentionat ca trebuie sa mearga inainte, a pierdut controlul masinii, carosabilul fiind umed, intrand cu autoturismul intr-o fantana in constructie.
In urma impactului, toti ocupantii autoturismului au suferit leziuni, astfel : DAI a suferit o fractura subtuberozitara tibia stanga cu deplasare care a necesitat pentru vindecare 100 - 120 zile de ingrijiri medicale; PV a prezenta o fractura tasare L 1, entorsa glezna dreapta, vindecabila in 65 - 70 de zile de ingrijiri medicale; MA suferit fractura cominutiva de corp vertebral C 5, cu luxatie C 5 - C6, tetraplegie flasca si plaga taiata care au necesitat pentru vindecare 80 - 90 zile ingrijiri medicale, iar inculpatul a prezenta o fractura dubla de mandibula si excoriatii, vindecabile in 50 - 55 zile de ingrijiri medicale.
Dupa recoltarea probelor biologice s-a stabilit ca inculpatul prezenta la orele 16,50 o alcoolemie de 0,65 gr % si, respectiv de 0,35 gr %, o ora mai tarziu.
In urma efectuarii expertizei-tehnice auto s-a stabilit ca viteza de circulatie a autoturismului in momentul premergator impactului era de 91,65 km/h, iar starea de pericol a fost creata de catre conducatorul auto, concurand la conducerea accidentului neadaptarea vitezei de circulatie la conditiile de trafic (carosabil umed), precum si consumul de bauturii alcoolice.
Aceleasi cauze care au generat producerea accidentului sunt mentionate si in suplimentul raportului de expertiza tehnica-auto.
Inculpatul a recunoscut savarsirea faptelor.
Persoanele vatamate DAI si PV au declarat ca nu doresc sa formuleze plangere impotriva inculpatului si nu s-au constituit parti civile. In cauza s-a constituit parte civila partea vatamata MA cu sumele de 25.000 lei despagubiri materiale reprezentand contravaloarea cheltuielilor medicale si 25.000 lei despagubiri morale.
De asemenea, s-au mai constituit parti civile spitalele la care au fost internate persoanele vatamate.
(_)
Analizand probatoriul administrat in cauza, instanta retine urmatoarele: la data de 29.10.2006, orele 16,25, organele de politie au fost sesizate precum ca, pe DJ 208 K , pe raza localitatii C s-a comis un accident de circulatie soldat cu victime omenesti. La fata locului s-a constatat ca accidentul s-a comis pe DJ 208 K, la km 0+900m, in localitatea C, la intersectia cu ulita Vatra a satului Ci, pe sensul de mers Homita inspre DN 2 (E 85). Drumul prezinta doua benzi pentru fiecare sens de mers, fara marcaj de delimitare a benzilor, este usor in panta si cu usoare denivelari, carosabilul umed si vizibilitate buna.
In centul intersectie DJ 208 K cu ulita Vatra se afla o fantana inconjurata cu zid si pamant, iar la o distanta de 0,30 m de acest zid a fost gasit autoturismul Dacia 1310 care prezenta avarii la spoiler, masca fata, aripa dreapta-fata, aripa stanga-fata, capota motor, faruri, lampi semnalizare dreapta si stanga-fata, parbriz, portiere stanga si dreapta-fata, geam portiere stanga-fata, roti si jante stanga si dreapta-fata, mecanism directie, oglinzi retrovizoare stanga si dreapta. Aceste avarii au fost constatate si prin procesul verbal privind verificarea starii tehnice a autoturismului.
Ulterior organele de politie au identificat la Spitalul Municipal Pascani toate victimele accidentului de circulatie, respectiv, pe numitii: SFD, DAI,PV, MA.
Instanta retine ca cele constatate prin procesul verbal incheiat sunt confirmate prin schita locului accidentului si plansele foto aflate la dosar si declaratii martorului asistent BC.
Din declaratiile pasagerilor autoturismului rezulta ca au plecat de la Biserica din H spre Ci, cu autoturismul lui DAI, acesta solicitandu-i inculpatului sa-l conduca, el sustinand ca era obosit si consumase anterior bauturi alcoolice. Numitul DAI nu cunostea daca inculpatul se afla sub influenta alcoolului. Se mai arata ca indreptandu-se spre locuintele numitilor MA si PV si ajungand pe o portiune de asfalt, inculpatul a accelerat masina desi DAI i-a solicitat sa reduca viteza pentru ca afara ploua. Intr-o curba la dreapta autoturismul s-a dezechilibrat, dupa care inculpatul a virat brusc la stanga, izbindu-se de fantana din fata Primariei C.
Se retine ca pasagerii autoturismului au fost scosi ulterior afara de catre mai multi cetateni dupa care au fost transportati la dispensarul din localitate si apoi la spital.
Din raportul de constatare medico-legal intocmit pentru numitul DAI se retine ca acesta a prezenta fractura sub subtuberozitara tibia stanga cu deplasare care a necesitat pentru vindecare 100 - 120 zile de ingrijiri medicale, leziune produsa prin lovire de obiecte din interiorul autovehiculului, in cadrul unui accident rutier. Acesta a fost internat ulterior la Spitalul Clinic de Urgente.
In ceea ce priveste pe numitul PV, si pentru acesta s-a intocmit un raport de constatare medico-legala din care rezulta ca a prezenta o fractura tasare L 1, entorsa glezna dreapta, escoriatie, leziuni care au necesitat pentru vindecabila in 65 - 70 de zile de ingrijiri medicale si care au putut fi produse in cadrul unui accident rutier. Persoana vatamata a fost internata ulterior la Spitalul Municipal Pascani.
Cu privire la partea vatamata MA, din raportul de constatare medico-legal se retine ca acesta a suferit fractura cominutiva de corp vertebral C 5, pentru care s-a practicat corperctomie, cu paraplagie flasca luxatie C 5 - C6, si plaga taiata, leziuni produse in cadrul unui accident rutier si care a necesitat pentru vindecare 80 - 90 zile ingrijiri medicale. Se mai retine ca partea vatamata prezinta incapacitate totala de munca pentru perioada respectiva. Din celelalte acte medicale depuse la dosar, precum si din continutul certificatului de incadrare in grad de handicap, se retine ca MA prezinta gradul de handicap grav, pentru deficit motor tetraplegic, necesitand asistent personal. Prin urmare, acestuia i-a fost stabilita o pensie privind persoanele cu handicap, in cuantum de 259 lei.
Si inculpatul a suferit o fractura dubla de mandibula si excoriatii, leziuni produse in cadrul unui accident rutier, vindecabile in 50 - 55 zile de ingrijiri medicale, asa cum rezulta din raportul de constatare medico-legala intocmit.
In ceea ce priveste pe inculpat, acesta fost supus ulterior accidentului unor analize, din buletinul de analiza toxicologica alcoolemie nr. 2308-9 din 31.10.2006 rezultand ca acesta prezenta o alcoolemie de 0,65 gr % la orele 16,50 si, respectiv, de 0,35 gr % la orele 17,50.
Instanta retine ca in cursul urmarii penale a fost efectuata o expertiza tehnica-auto si ulterior un supliment la aceasta, privind dinamica si cauzele producerii accidentului. Din raportul intocmit se retine ca conducand autoturismul in apropierea intersectie dintre DJ 208 K cu ulita Vatra, inculpatul a pierdut controlul asupra directiei de deplasare si a intrat in constructia ce inconjoara fantana aflata in centrul intersectiei. S-a precizat ca viteza de circulatie a autoturismului condus de inculpat in momentul premergator impactului a fost de 91,62 km/h, la producerea accidentului concurand neadaptarea vitezei la conditiile de trafic, in conditiile in care carosabilul era umed, dar si faptul ca inculpatul-conducator auto se afla sub influenta bauturilor alcoolice, prezentand alcoolemia mentionata. Se concluzioneaza astfel ca stare de pericol a fost creata de catre conducatorul auto pentru motivele aratate, accidentul de circulatie putand fi evitat daca acesta nu pierdea controlul asupra directie de deplasare, rula cu viteza legala de deplasare in localitate (50 km/h), dar si preventiv tinand cont de particularitatile carosabilului (umed).
Inculpatul recunoaste savarsirea faptelor asa cum acestea au fost retinute, aratand ca dupa serviciile religioase la care a participat, a consumat doua pahare cu vin apoi s-a urcat la volanul autoturismului mentionat. Ulterior evenimentele s-au desfasurat asa cum s-a arata prin probele retinute mai sus. Inculpatul a mai mentionat ca este constient ca accidentul a avut loc din culpa sa, regretand faptele si dorind sa se impace cu persoanele accidentate.
Se retine astfel ca prin fapta sa, inculpatul a determinat vatamarea a trei persoane, fiecare dintre ele necesitand peste 60 de zile de ingrijiri medicale neavand relevanta juridica imprejurarea ca acestea nu au solicitat tragerea la raspundere penala a faptuitorului.
Coroborand probele astfel administrate, instanta constata dovedita vinovatia inculpatului privind savarsirea a trei infractiuni de vatamare corporala din culpa, retinand ca acesta nu a respectat dispozitiile legale privind adaptarea vitezei la conditiile de trafic si, de asemenea, aflandu-se in stare de ebrietate. Urmeaza a dispune condamnarea inculpatului la trei pedepse de cate 2 (doi) ani inchisoare, pentru savarsirea a trei infractiuni prev. de art. 184 alin. 2, 4 si 4 ind. 1 Cod penal prin schimbarea incadrarii juridice.
La individualizarea pedepselor instanta retine imprejurarea ca inculpatul nu are antecedente penale, a recunoscut savarsirea faptelor, precum si aceea ca este cunoscut ca avand un comportament corespunzator si are in intretinere un copil minor, asa cum rezulta din declaratia martorului OC.
In temeiul art. 33 lit. b si 34 lit. b Cod penal, va aplica inculpatului pedeapsa rezultanta de 2(doi) ani inchisoare. Va interzice acestuia drepturile prev. de art. 64 lit. A, b Cod penal in conditii art. 71 Cod penal (vezi cauza Sabou si Parcalab impotriva Romanei).
Avand in vedere circumstantele sus-mentionate, instanta apreciaza ca scopul pedepsei poate fi indeplinit si fara executarea efectiva a acestuia si in temeiul art. 81 Cod penal va suspenda conditionat executarea pedepsei inchisorii, termenul de incercare fiind de 4 ani. Se va atentiona inculpatului asupra disp. art. 83, 85 Cod penal.
In temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal urmeaza a suspenda executarea pedepsei accesorii pe durata suspendarii conditionate a executarii pedepsei inchisorii.
In ceea ce priveste latura civila a cauzei instanta constata ca partea vatamata MA a solicitat de la inculpat acordarea unor despagubiri materiale si morale. Cu privire la despagubirile materiale solicitate, instanta retine prin coroborarea declaratiilor martorilor BN si RAE ca mama partii vatamate a fost nevoita sa vanda vaca pe care o avea in gospodarie pentru suma de 700 lei, bani cu care a acoperit cheltuielile necesare fiului sau. Instanta retine astfel aceasta imprejurare, apreciind ca suma respectiva a fost necesara inclusiv pentru cheltuielile medicale care au fost facute de mama partii vatamate, in conditiile in care cei doi locuiesc si gospodaresc in comun. Data fiind gravitatea vatamarii suferite de partea vatamata, asa cum rezulta din actele medicale puse la dosar, dar si din multiplele internari suferite de aceasta, apare ca evident ca partea vatamata a fost nevoita sa faca ample cheltuieli medicale, instanta apreciind in aceste conditii ca nu mai este necesara probarea acestora si prin alte mijloace de proba.
Astfel, urmeaza a obliga inculpatul la plata sumei mentionate, retinandu-se totodata ca partea vatamata MA nu a facut dovada si a altor cheltuieli medicale in limita sumei solicitate cu acest titlu.
In ceea ce priveste despagubirile morale solicitate de partea vatamata MA, instanta apreciaza ca acestea sunt pe deplin justificate in cauza, avand in vedere ca aceasta a suferit leziuni deosebit de grave in cursul accidentului rutier, care l-au afectat fizic si psihic. Astfel, partea vatamata a fost nevoita sa suporte regimul restrictiv a unor spitalizari multiple, toate acestea la o varsta tanara (29 ani), partea vatamata a ramas imobilizata total intr-un scaun rulant, fiind incadrata la un grad de handicap grav si depinzand permanent de ingrijirile unui insotitor (mamei sale). In aceste conditii, apreciind ca despagubirile morale solicitate nu pot oferi partii vatamate decat intr-o mica masura o compensatie morala, urmeaza a obliga inculpatul la plata catre aceasta a sumei de 25.000 lei.
Instanta obliga inculpatul la plata despagubirilor materiale si morale mentionate intrucat in cauza nu a fost indicat asiguratorul din asigurarea obligatorie RCA a autoturismului implicat in accident si nici nu a putut fi identificat, cu toate diligentele depuse de instanta, din oficiu. In aceste conditii, nefacandu-se dovada existentei acesteia, instanta apreciaza ca o astfel de asigurare, desi obligatorie, nu exista (_).

Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Loviri si alte vatamari
LOVIRI SAU VATAMARI CAUZATOARE DE MOARTE - Sentinta penala nr. 25 din data de 31.03.2017loviri si alte violente - Hotarare nr. 18115 din data de 31.10.2017
vatamare corporala - Hotarare nr. 9009 din data de 30.10.2017
loviri si alte violente - Hotarare nr. 3047 din data de 14.12.2017
loviri si alte violente - Hotarare nr. 256 din data de 08.06.2017
LATURA CIVILA. MOD DE SOLUTIONARE IN CAZUL DECESULUI INCULPATULUI - Decizie nr. 40/A din data de 06.01.2004
Loviri sau alte violen?e. Amenin?are. Port fara drept, in locurile si imprejurarile in care s-ar putea primejdui viata sau integritatea corporala a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea si linistea publica a cutitului. Necompeten?a materiala a inst - Decizie nr. 5 din data de 17.02.2014
Vatamare corporala din culpa. Reducerea in apel a cuantumului daunelor morale - Decizie nr. 3 din data de 10.02.2014
Infrac?iunea de lovire. Re?inerea circumstan?elor atenuante - Sentinta penala nr. 265 din data de 10.12.2013
Loviri ?i alte violen?e. Revocarea suspendarii sub supraveghere a executarii pedepsei - Sentinta penala nr. 192 din data de 31.12.2013
Loviri ?i alte violen?e. Reducerea in recurs a cuantumului daunelor morale - Decizie nr. 29 din data de 31.12.2013
Vatamare corporala din culpa. Reducerea cuantumului daunelor morale raportat la propor?ionalitatea cu prejudiciul de agrement suferit de victima - Decizie nr. 102 din data de 27.08.2012
Loviri ?i alte violen?e.Recunoa?terea vinova?iei in fa?a instan?ei de judecata, art.320 ind.1 c.pr. pen. Efecte. - Sentinta penala nr. 38 din data de 21.02.2012
Loviri ?i alte violen?e . Gre?ita aplicare a pedepsei sub minimul special prevazut de lege. Majorarea in recurs a pedepsei. - Decizie nr. 104 din data de 10.10.2012
Corecta incadrare ?i individualizare judiciara a infrac?iunii de lovire ?i alte violen?e - Decizie nr. 55 din data de 07.05.2012
Loviri sau alte violente. Latura penala - Corecta individualizare a sanctiunii amenzii, raportata la circumstantele reale ale faptei si la circumstantele personale ale inculpatului. Latura civila – Neindeplinirea conditiei de pornire din oficiu a act... - Decizie nr. 99 din data de 18.04.2011
Vatamare corporala din culpa. Casarea sentintei instantei de fond in ceea ce priveste latura civila. Reducerea cuantumului daunelor morale. - Decizie nr. 83 din data de 21.03.2011
Loviri sau alte violente. Aplicarea efectului extensive al recursului cu privire la inculpatii care nu au declarat recurs. Reducerea cuantumului pedepselor si a termenelor de incercare. - Decizie nr. 111 din data de 11.05.2011
Loviri sau alte violente. Corecta cuantificare a daunelor morale. Neacordarea daunelor materiale (prejudiciu incert). - Decizie nr. 86 din data de 28.03.2011
Vatamare corporala. Neretinerea circumstantei agravante a savarsirii faptei de trei persoane impreuna. Majorarea, in recurs, a pedepselor aplicate inculpatilor. - Decizie nr. 87 din data de 28.03.2011