SENTINTA CIVILA
(Hotarare nr. 4009 din data de 03.06.2014 pronuntata de Judecatoria Cornetu)Dosar nr. 373/1748/2014
R O M A N I A
JUDECATORIA CORNETU
SENTINTA CIVILA Nr. 4009
Sedinta publica de la 03.06.2014 Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant B.O. si pe parata X, sucursala Bucuresti, avand ca obiect granituire
Dezbaterile si sustinerile partilor au fost consemnate in incheierea de sedinta din data de 27.05.2014, cand, instanta, avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea pentru data de 03.06.2014, cand a hotarat urmatoarele:
INSTANTA
Deliberand asupra cauzei civile de fata:
Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 23.01.2014 sub nr. 373/1748/2014 reclamantul B.O. a solicitat in contradictoriu cu parata X, sucursala Bucuresti, pentru ca prin hotararea ce se va pronunta sa fie obligata aceasta din urma la plata sumei 15.250 lei. Cu cheltuieli de judecata. Cererea de chemare in judecata indica drept temei al pretentiilor granituirea.
In fapt s-a aratat ca reclamantul este proprietarul unei curti imprejmuite, cu teren intravilan, in suprafata totala de 17.260,45 mp, aflata pe teritoriul administrativ al judetului Ilfov. Urmare a autorizatiei de construire nr. 5986 din 02.07.2013 emisa de Primaria Comunei Z, in cursul anului 2004 s-a ingradit proprietatea cu un gard inalt de 2 metri. Toate elementele gardului sunt absolut necesare, iar varianta de plasa zincata utilizata are pretul cel mai mic de pe piata. Ingradirea s-a facut inaintea intabularii dreptului de proprietate al paratei (27.05.2009), terenul respectiv fiind la momentul acela unul neimprejmuit si insalubru. Pe durata construirii (peste 1 an) nimeni nu a ridicat nicio obiectiune in privinta acesteia. In perioada 2007-2008 parata a devenit proprietar tabular asupra terenului invecinat. Incepand cu anul 2009 aceeasi parata si-a ingradit terenul detinut, mai putin portiunea ce se invecineaza cu proprietatea reclamantului, unde acesta a ridicat gardul amintit anterior. Din anul 2013 reclamantul a solicitat plata a jumatate din valoarea gardului, astfel cum se obisnuieste intre vecini, dar parata a refuzat achitarea sumei respective.
In drept s-au invocat prevederile art. 584 si 600 din vechiul cod civil.
Se solicita judecata in lipsa.
Cererea este legal timbrata.
Parata a formulat intampinare prin care a invocat inadmisibilitatea actiunii in granituire, dat fiind ca aceasta presupune identificarea hotarului real, trasarea acestuia si asezarea semnelor de hotar.
In raport de faptul ca la termenul de judecata din data de 27.05.2014 instanta a calificat cererea de chemare in judecata drept o actiune in pretentii, parata a inteles sa renunte la invocarea acestei exceptii.
S-a mai invocat si exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantului. Se arata ca reclamantul a devenit proprietar in anul 2006, iar gardul nu putea fi edificat mai tarziu de anul 2005, pentru a se respecta prevederile autorizatiei emise in acest sens. Este asadar imposibil ca reclamantul sa fi suportat vreo cheltuiala cu ridicarea gardului. De altfel la dosarul cauzei nu se gasesc dovezi care sa ateste efectuarea unei plati. De asemenea, chiar daca s-ar admite ca autorul reclamantului ar fi avut un drept de creanta asupra paratei, acesta nu s-a transmis reclamantului din prezentul dosar, dat fiind ca acesta din urma a dobandit un drept real. Neputand fi vorba despre un raport de accesorialitate intre creanta respectiva si dreptul de proprietate dobandit reiese ca dreptul de creanta nu a putut intra in patrimoniul reclamantului.
In continuare s-a aratat ca si daca s-ar admite ca reclamantul este titular al dreptului pretins, oricum acesta s-a prescris. Astfel, in speta este aplicabil termenul de prescriptie de 3 ani, ce incepe sa curga de la data nasterii dreptului la actiune (art. 7 din Decretul-Lege nr. 167/1958). Or dreptul la actiune s-a nascut cel tarziu in data de 01.09.2004 (reclamantul aratand ca gardul a fost ridicat in vara anului 2004).
Aceste doua din urma exceptii au fost unite cu fondul la termenul din data de 27.05.2014.
Pe fondul cauzei parata a aratat ca textele indicate de reclamant nu sunt aplicabile in cauza de fata, dat fiind ca nu exista nicio divergenta intre parti cu privire la limita proprietatilor ce le apartin. Totodata, obligatia de a contribui la constructia gardului despartitor se naste atunci cand exista o situatie conflictuala. Oricum, cheltuielile reclamantului ar trebui dovedite, altfel putandu-se da nastere abuzului de drept.
In drept se invoca prevederile art. 205 si urm. C. proc. civ.
Reclamantul a formulat raspuns la intampinare, prin care a aratat ca intampinarea este lovita de nulitate, neindeplinind conditiile prevazute de lege. De asemenea s-a invocat si lipsa dovezii calitatii de reprezentant.
Exceptia de nulitate invocata a fost respinsa ca neintemeiata de catre instanta la termenul din data de 27.05.2014. La fel si exceptia lipsei calitatii de reprezentant.
Totodata, se arata ca dreptul de a solicita despagubiri s-a nascut la data de 01.07.2011, moment cand ambele proprietati invecinate au fost ingradite. Parata nu putea deveni indatorata la momentul ridicarii gardului, mai ales avand in vedere ca la acel moment parata nu avea calitatea de proprietara.
Se arata ca exceptia de inadmisibilitate este neintemeiata, cata vreme semnele de hotar nu au fost stabilite prin acord sau prin hotarare judecatoreasca.
Exceptia lipsei calitatii procesuale active este de asemeena neintemeiata, avand in vedere ca gardul a devenit comun abia la momentul ingradirii proprietatii paratei, moment cand reclamantul avea calitatea de proprietar.
Cu privire la exceptia prescriptiei extinctive, se arata ca aceasta este neintemeiata, cata vreme dreptul la actiune s-a nascut la data de 01.07.2011, data la care ambele proprietati au fost ingradite.
Pe fondul cauzei se arata ca ingradirea realizata de reclamant este utila paratei, care se foloseste de gardul respectiv. In acest sens este si faptul ca pe portiunea respectiva aceasta nu a ridicat un alt gard.
Gardul a devenit comun la momentul la care parata a ingradit proprietatea sa, pana la acel moment fiind proprietatea proprie a reclamantului, motiv pentru care nu au fost ridicate pretentii la anterior datei de 01.07.2011.
Apreciaza reclamantul ca utilizarea unor tertipuri reprezinta un abuz de drept din partea paratei.
Nu se mai invoca un alt temei in drept.
In cauza s-a administrat proba cu inscrisuri.
Fata de prevederile art. 248 alin. 1 C. proc. civ. instanta este obligata a se pronunta cu prioritate asupra exceptiei lipsei calitatii procesuale active a reclamantului si asupra exceptiei prescriptiei extinctive (in aceasta ordine).
Cu privire la prima exceptie, art. 36 teza I din Codul de procedura civila arata urmatoarele: calitatea procesuala rezulta din identitatea dintre parti si subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecatii.
Asadar, pentru a da raspuns exceptiei invocate trebuie observat care persoana are calitatea de subiect activ al raportului juridic dedus judecatii.
Dupa cum instanta a retinut deja la termenul din data de 27.05.2014, actiunea reclamantului este una in pretentii, solicitandu-se despagubiri pentru suportarea integrala a cheltuielilor de ridicare a gardului despre care se afirma ca este comun.
Gardul reprezinta un accesoriu al proprietatii imobiliare (teren), aspect ce decurge atat din firea lucrurilor, cat si din interpretarea sistematica a Codului civil de la 1864 (aplicabil in speta - art. 64 din Legea nr. 71/2011 per a contrario), care dispune cu privire la gardul despartitor in sectiunea I a capitoului II din Titlul IV al Cartii a II-a. Or acest titlu, reglementand servitutile, arata ca acestea sunt sarcini ale imobilului, asadar reprezinta accesorii ale imobilelor, cat timp nu pot exista in lipsa bunului principal (in raport de care au luat nastere).
Stabilindu-se ca gardul despartitor reprezinta un accesoriu al proprietatii imobiliare, reiese ca titularul dreptului principal se poate prevala de oricare drept cu privire la acesta. Solutia este logica, cat timp posibilitatea exercitarii dreptului principal presupune si posibilitatea exercitarii dreptului accesoriu.
In aceste conditii nu are importanta daca reclamantul din prezenta speta avea sau nu calitatea de proprietar al imobilului din judetul Ilfov la momentul ridicarii gardului, cata vreme transmiterea proprietatii terenului a presupus si transferul drepturilor accesorii acesteia, fie ele reale sau de creanta (art. 1325 C. civ. de la 1864 arata precis ca predarea lucrului presupune si predarea accesoriilor sale, fara a distinge dupa cum drepturile accesorii sunt de creanta sau reale, or ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus; textul este aplicabil in raport de prevederile art. 3 din Legea nr. 71/2011).
Consecinta acestui rationament este respingerea ca neintemeiata a exceptiei lipsei calitatii procesuale active, cata vreme reclamantul, in calitate de titlutar al dreptului de proprietate asupra imobilului principal poate exercita oricare actiune cu privire la accesoriile acestuia.
Sub aspectul exceptiei prescriptiei extinctive solutia este insa opusa.
Mai intai trebuie observat ca in speta raportul juridic dedus judecatii pare a se trage dintr-o obligatie propter rem. Acest soi de obligatii reprezinta obligatii reale de a face, care sunt strans legate de lucruri si, in consecinta, nu doar ca se transmit odata cu acestea, dar se bucura si de o opozabilitate mai larga decat obligatiile obisnuite si, in plus, sunt imprescriptibile (solutie ce rezulta din aceea ca Decretul nr. 167/1958 si vechiul cod civil nu reglementau decat prescriptia drepturilor de creanta si a drepturilor reale, la fel cum face si Noul cod civil).
Astfel, art. 584 C. civ. de la 1864 spune ca oricare proprietar poate indatora pe vecinul sau la granituirea proprietatii lipite cu a sa, cheltuielile facandu-se pe jumatate. In acceptiunea acestui text, granituirea presupune stabilirea liniei de hotar si delimitarea proprietatii, inclusiv printr-un gard comun. De acest text se prevaleaza in primul rand reclamantul, dar el nu este aplicabil, cata vreme ipoteza sa nu se intrevede in speta (nefiind aici vorba despre o granituirea propriu-zisa, partile recunoscand ca gardul despartitor se afla pe linia de hotar).
Este insa aplicabil art. 600 din acelasi cod, care arata ca fiecare [vecin] poate [_] indatora pe vecinul sau, a contribui la cladirea si repararea ingradirii ce desparte casele, curtile si gradinile lor. Acest text nu instituie insa o obligatie propter rem (spre deosebire de art. 584, mentionat anterior), ci un simplu drept de creanta in favoarea celui care a cladit singur sau, dupa caz, a reparat zidul comun (ca este vorba despre zidul comun, iar nu oricare zid, rezulta nu doar din principiul libertatii individuale si al echitatii - acela care nu are niciun drept asupra unui lucru nu poate fi obligat a suporta sarcinile sale - ci si din interpretarea sistematica a textelor, dat fiind ca art. 598 C. civ. de la 1864 arata ca zidul despartitor poate fi in proprietate exclusiva a unui singur vecin, care in schimb are la in patrimoniul sau un drept potestativ in temeiul caruia poate obtine proprietatea comuna).
Pornind de la premisa ca gardul despre care se face vorbire in speta este unul comun (aceasta premisa este necesara rationamentului care verifica aplicabilitatea si implinirea prescriptiei si va fi avuta in vedere doar pentru acest scop; nu se poate trage de aici concluzia ca instanta admite ca gardul este unul comun, cata vreme acest aspect trebuie verificat pe fondul cauzei), reiese ca art. 600 din Codul civil de la 1864 produce efecte, iar de la momentul ridicarii gardului reclamantul are dreptul la despagubiri egale cu jumatate din valoarea achitata (dupa cum s-a aratat mai devreme, indiferent daca acesta sau autorul sau a inaltat efectiv constructia).
Nu se poate tine cont de rationamentul lipsit de oricare fundament juridic al reclamantului, care spune ca gardul initial nu a fost comun, dar a devenit comun prin ingradirea terenului vecinului sau (paratul din prezentul dosar). Proprietatea simpla nu poate deveni comuna prin modul indicat de reclamant, cata vreme niciun text de lege nu premite o asemenea concluzie. Gardul despartiror fie este in proprietatea unui singur vecin, fie in coproprietatea ambilor, iar aceasta situatie nu poate fi schimbata decat fie in baza unui acord juridic intervenit intre parti, al declaratiei unilaterale de vointa prev. de art. 593 din vechiul cod civil (cu respectarea conditiilor acolo aratate), al unei hotarari judecatoresti sau, eventual, al legii. Dar nicio situatie dintre cele descrise nu se intalneste in speta.
Asadar, daca se recunoaste ca zidul este comun, atunci el nu poate fi comun decat de la momentul inaltarii, iar nu de la un moment ulterior acestuia.
Cum dreptul aplicabil prescriptiei este cel vechi (solutie ce deriva din prevederile art. 201 din Legea nr. 71/2011), rezulta ca instanta are in vedere pentru stabilirea momentului de cand prescriptia incepe sa curga prevederile art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 (momentul nasterii dreptului de a actiona), iar pentru determinarea termenului de prescriptie prevederile art. 3 alin. 1 din aceeai lege (3 ani).
Avand in vedere ca nasterea dreptului la actiunea a avut loc in anul 2004 (anul ridicarii gardului, acest aspect nefiind contestat de parti), reiese ca termenul de 3 ani s-a scurs cu mult inaintea sesizarii instantei (anul 2014), astfel ca exceptia va fi admisa iar cererea se va respinge ca prescrisa. PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE Respinge ca neintemeiata exceptia lipsei calitatii procesuale active, invocata de parata.
Admite exceptia prescriptiei extinctive, invocata de parata.
Respinge cererea ca prescrisa.
Cu apel in termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecatoria Cornetu.
Pronuntata in sedinta publica, astazi, 03.06.2014.
PRESEDINTE, GREFIER,
R O M A N I A
JUDECATORIA CORNETU
SENTINTA CIVILA Nr. 4009
Sedinta publica de la 03.06.2014 Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant B.O. si pe parata X, sucursala Bucuresti, avand ca obiect granituire
Dezbaterile si sustinerile partilor au fost consemnate in incheierea de sedinta din data de 27.05.2014, cand, instanta, avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea pentru data de 03.06.2014, cand a hotarat urmatoarele:
INSTANTA
Deliberand asupra cauzei civile de fata:
Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 23.01.2014 sub nr. 373/1748/2014 reclamantul B.O. a solicitat in contradictoriu cu parata X, sucursala Bucuresti, pentru ca prin hotararea ce se va pronunta sa fie obligata aceasta din urma la plata sumei 15.250 lei. Cu cheltuieli de judecata. Cererea de chemare in judecata indica drept temei al pretentiilor granituirea.
In fapt s-a aratat ca reclamantul este proprietarul unei curti imprejmuite, cu teren intravilan, in suprafata totala de 17.260,45 mp, aflata pe teritoriul administrativ al judetului Ilfov. Urmare a autorizatiei de construire nr. 5986 din 02.07.2013 emisa de Primaria Comunei Z, in cursul anului 2004 s-a ingradit proprietatea cu un gard inalt de 2 metri. Toate elementele gardului sunt absolut necesare, iar varianta de plasa zincata utilizata are pretul cel mai mic de pe piata. Ingradirea s-a facut inaintea intabularii dreptului de proprietate al paratei (27.05.2009), terenul respectiv fiind la momentul acela unul neimprejmuit si insalubru. Pe durata construirii (peste 1 an) nimeni nu a ridicat nicio obiectiune in privinta acesteia. In perioada 2007-2008 parata a devenit proprietar tabular asupra terenului invecinat. Incepand cu anul 2009 aceeasi parata si-a ingradit terenul detinut, mai putin portiunea ce se invecineaza cu proprietatea reclamantului, unde acesta a ridicat gardul amintit anterior. Din anul 2013 reclamantul a solicitat plata a jumatate din valoarea gardului, astfel cum se obisnuieste intre vecini, dar parata a refuzat achitarea sumei respective.
In drept s-au invocat prevederile art. 584 si 600 din vechiul cod civil.
Se solicita judecata in lipsa.
Cererea este legal timbrata.
Parata a formulat intampinare prin care a invocat inadmisibilitatea actiunii in granituire, dat fiind ca aceasta presupune identificarea hotarului real, trasarea acestuia si asezarea semnelor de hotar.
In raport de faptul ca la termenul de judecata din data de 27.05.2014 instanta a calificat cererea de chemare in judecata drept o actiune in pretentii, parata a inteles sa renunte la invocarea acestei exceptii.
S-a mai invocat si exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantului. Se arata ca reclamantul a devenit proprietar in anul 2006, iar gardul nu putea fi edificat mai tarziu de anul 2005, pentru a se respecta prevederile autorizatiei emise in acest sens. Este asadar imposibil ca reclamantul sa fi suportat vreo cheltuiala cu ridicarea gardului. De altfel la dosarul cauzei nu se gasesc dovezi care sa ateste efectuarea unei plati. De asemenea, chiar daca s-ar admite ca autorul reclamantului ar fi avut un drept de creanta asupra paratei, acesta nu s-a transmis reclamantului din prezentul dosar, dat fiind ca acesta din urma a dobandit un drept real. Neputand fi vorba despre un raport de accesorialitate intre creanta respectiva si dreptul de proprietate dobandit reiese ca dreptul de creanta nu a putut intra in patrimoniul reclamantului.
In continuare s-a aratat ca si daca s-ar admite ca reclamantul este titular al dreptului pretins, oricum acesta s-a prescris. Astfel, in speta este aplicabil termenul de prescriptie de 3 ani, ce incepe sa curga de la data nasterii dreptului la actiune (art. 7 din Decretul-Lege nr. 167/1958). Or dreptul la actiune s-a nascut cel tarziu in data de 01.09.2004 (reclamantul aratand ca gardul a fost ridicat in vara anului 2004).
Aceste doua din urma exceptii au fost unite cu fondul la termenul din data de 27.05.2014.
Pe fondul cauzei parata a aratat ca textele indicate de reclamant nu sunt aplicabile in cauza de fata, dat fiind ca nu exista nicio divergenta intre parti cu privire la limita proprietatilor ce le apartin. Totodata, obligatia de a contribui la constructia gardului despartitor se naste atunci cand exista o situatie conflictuala. Oricum, cheltuielile reclamantului ar trebui dovedite, altfel putandu-se da nastere abuzului de drept.
In drept se invoca prevederile art. 205 si urm. C. proc. civ.
Reclamantul a formulat raspuns la intampinare, prin care a aratat ca intampinarea este lovita de nulitate, neindeplinind conditiile prevazute de lege. De asemenea s-a invocat si lipsa dovezii calitatii de reprezentant.
Exceptia de nulitate invocata a fost respinsa ca neintemeiata de catre instanta la termenul din data de 27.05.2014. La fel si exceptia lipsei calitatii de reprezentant.
Totodata, se arata ca dreptul de a solicita despagubiri s-a nascut la data de 01.07.2011, moment cand ambele proprietati invecinate au fost ingradite. Parata nu putea deveni indatorata la momentul ridicarii gardului, mai ales avand in vedere ca la acel moment parata nu avea calitatea de proprietara.
Se arata ca exceptia de inadmisibilitate este neintemeiata, cata vreme semnele de hotar nu au fost stabilite prin acord sau prin hotarare judecatoreasca.
Exceptia lipsei calitatii procesuale active este de asemeena neintemeiata, avand in vedere ca gardul a devenit comun abia la momentul ingradirii proprietatii paratei, moment cand reclamantul avea calitatea de proprietar.
Cu privire la exceptia prescriptiei extinctive, se arata ca aceasta este neintemeiata, cata vreme dreptul la actiune s-a nascut la data de 01.07.2011, data la care ambele proprietati au fost ingradite.
Pe fondul cauzei se arata ca ingradirea realizata de reclamant este utila paratei, care se foloseste de gardul respectiv. In acest sens este si faptul ca pe portiunea respectiva aceasta nu a ridicat un alt gard.
Gardul a devenit comun la momentul la care parata a ingradit proprietatea sa, pana la acel moment fiind proprietatea proprie a reclamantului, motiv pentru care nu au fost ridicate pretentii la anterior datei de 01.07.2011.
Apreciaza reclamantul ca utilizarea unor tertipuri reprezinta un abuz de drept din partea paratei.
Nu se mai invoca un alt temei in drept.
In cauza s-a administrat proba cu inscrisuri.
Fata de prevederile art. 248 alin. 1 C. proc. civ. instanta este obligata a se pronunta cu prioritate asupra exceptiei lipsei calitatii procesuale active a reclamantului si asupra exceptiei prescriptiei extinctive (in aceasta ordine).
Cu privire la prima exceptie, art. 36 teza I din Codul de procedura civila arata urmatoarele: calitatea procesuala rezulta din identitatea dintre parti si subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecatii.
Asadar, pentru a da raspuns exceptiei invocate trebuie observat care persoana are calitatea de subiect activ al raportului juridic dedus judecatii.
Dupa cum instanta a retinut deja la termenul din data de 27.05.2014, actiunea reclamantului este una in pretentii, solicitandu-se despagubiri pentru suportarea integrala a cheltuielilor de ridicare a gardului despre care se afirma ca este comun.
Gardul reprezinta un accesoriu al proprietatii imobiliare (teren), aspect ce decurge atat din firea lucrurilor, cat si din interpretarea sistematica a Codului civil de la 1864 (aplicabil in speta - art. 64 din Legea nr. 71/2011 per a contrario), care dispune cu privire la gardul despartitor in sectiunea I a capitoului II din Titlul IV al Cartii a II-a. Or acest titlu, reglementand servitutile, arata ca acestea sunt sarcini ale imobilului, asadar reprezinta accesorii ale imobilelor, cat timp nu pot exista in lipsa bunului principal (in raport de care au luat nastere).
Stabilindu-se ca gardul despartitor reprezinta un accesoriu al proprietatii imobiliare, reiese ca titularul dreptului principal se poate prevala de oricare drept cu privire la acesta. Solutia este logica, cat timp posibilitatea exercitarii dreptului principal presupune si posibilitatea exercitarii dreptului accesoriu.
In aceste conditii nu are importanta daca reclamantul din prezenta speta avea sau nu calitatea de proprietar al imobilului din judetul Ilfov la momentul ridicarii gardului, cata vreme transmiterea proprietatii terenului a presupus si transferul drepturilor accesorii acesteia, fie ele reale sau de creanta (art. 1325 C. civ. de la 1864 arata precis ca predarea lucrului presupune si predarea accesoriilor sale, fara a distinge dupa cum drepturile accesorii sunt de creanta sau reale, or ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus; textul este aplicabil in raport de prevederile art. 3 din Legea nr. 71/2011).
Consecinta acestui rationament este respingerea ca neintemeiata a exceptiei lipsei calitatii procesuale active, cata vreme reclamantul, in calitate de titlutar al dreptului de proprietate asupra imobilului principal poate exercita oricare actiune cu privire la accesoriile acestuia.
Sub aspectul exceptiei prescriptiei extinctive solutia este insa opusa.
Mai intai trebuie observat ca in speta raportul juridic dedus judecatii pare a se trage dintr-o obligatie propter rem. Acest soi de obligatii reprezinta obligatii reale de a face, care sunt strans legate de lucruri si, in consecinta, nu doar ca se transmit odata cu acestea, dar se bucura si de o opozabilitate mai larga decat obligatiile obisnuite si, in plus, sunt imprescriptibile (solutie ce rezulta din aceea ca Decretul nr. 167/1958 si vechiul cod civil nu reglementau decat prescriptia drepturilor de creanta si a drepturilor reale, la fel cum face si Noul cod civil).
Astfel, art. 584 C. civ. de la 1864 spune ca oricare proprietar poate indatora pe vecinul sau la granituirea proprietatii lipite cu a sa, cheltuielile facandu-se pe jumatate. In acceptiunea acestui text, granituirea presupune stabilirea liniei de hotar si delimitarea proprietatii, inclusiv printr-un gard comun. De acest text se prevaleaza in primul rand reclamantul, dar el nu este aplicabil, cata vreme ipoteza sa nu se intrevede in speta (nefiind aici vorba despre o granituirea propriu-zisa, partile recunoscand ca gardul despartitor se afla pe linia de hotar).
Este insa aplicabil art. 600 din acelasi cod, care arata ca fiecare [vecin] poate [_] indatora pe vecinul sau, a contribui la cladirea si repararea ingradirii ce desparte casele, curtile si gradinile lor. Acest text nu instituie insa o obligatie propter rem (spre deosebire de art. 584, mentionat anterior), ci un simplu drept de creanta in favoarea celui care a cladit singur sau, dupa caz, a reparat zidul comun (ca este vorba despre zidul comun, iar nu oricare zid, rezulta nu doar din principiul libertatii individuale si al echitatii - acela care nu are niciun drept asupra unui lucru nu poate fi obligat a suporta sarcinile sale - ci si din interpretarea sistematica a textelor, dat fiind ca art. 598 C. civ. de la 1864 arata ca zidul despartitor poate fi in proprietate exclusiva a unui singur vecin, care in schimb are la in patrimoniul sau un drept potestativ in temeiul caruia poate obtine proprietatea comuna).
Pornind de la premisa ca gardul despre care se face vorbire in speta este unul comun (aceasta premisa este necesara rationamentului care verifica aplicabilitatea si implinirea prescriptiei si va fi avuta in vedere doar pentru acest scop; nu se poate trage de aici concluzia ca instanta admite ca gardul este unul comun, cata vreme acest aspect trebuie verificat pe fondul cauzei), reiese ca art. 600 din Codul civil de la 1864 produce efecte, iar de la momentul ridicarii gardului reclamantul are dreptul la despagubiri egale cu jumatate din valoarea achitata (dupa cum s-a aratat mai devreme, indiferent daca acesta sau autorul sau a inaltat efectiv constructia).
Nu se poate tine cont de rationamentul lipsit de oricare fundament juridic al reclamantului, care spune ca gardul initial nu a fost comun, dar a devenit comun prin ingradirea terenului vecinului sau (paratul din prezentul dosar). Proprietatea simpla nu poate deveni comuna prin modul indicat de reclamant, cata vreme niciun text de lege nu premite o asemenea concluzie. Gardul despartiror fie este in proprietatea unui singur vecin, fie in coproprietatea ambilor, iar aceasta situatie nu poate fi schimbata decat fie in baza unui acord juridic intervenit intre parti, al declaratiei unilaterale de vointa prev. de art. 593 din vechiul cod civil (cu respectarea conditiilor acolo aratate), al unei hotarari judecatoresti sau, eventual, al legii. Dar nicio situatie dintre cele descrise nu se intalneste in speta.
Asadar, daca se recunoaste ca zidul este comun, atunci el nu poate fi comun decat de la momentul inaltarii, iar nu de la un moment ulterior acestuia.
Cum dreptul aplicabil prescriptiei este cel vechi (solutie ce deriva din prevederile art. 201 din Legea nr. 71/2011), rezulta ca instanta are in vedere pentru stabilirea momentului de cand prescriptia incepe sa curga prevederile art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 (momentul nasterii dreptului de a actiona), iar pentru determinarea termenului de prescriptie prevederile art. 3 alin. 1 din aceeai lege (3 ani).
Avand in vedere ca nasterea dreptului la actiunea a avut loc in anul 2004 (anul ridicarii gardului, acest aspect nefiind contestat de parti), reiese ca termenul de 3 ani s-a scurs cu mult inaintea sesizarii instantei (anul 2014), astfel ca exceptia va fi admisa iar cererea se va respinge ca prescrisa. PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE Respinge ca neintemeiata exceptia lipsei calitatii procesuale active, invocata de parata.
Admite exceptia prescriptiei extinctive, invocata de parata.
Respinge cererea ca prescrisa.
Cu apel in termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecatoria Cornetu.
Pronuntata in sedinta publica, astazi, 03.06.2014.
PRESEDINTE, GREFIER,
Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Granituire
Stabilirea granitei si rectificarea Cartii Funciare. - Decizie nr. 194 din data de 23.03.2011Granituire - Decizie nr. 491 din data de 06.12.2010
Recurs. Actiune in granituire. Aplicabilitatea prevederilor art. 129 alin. 5 Cod proc. civ. la judecata in prima instanta. - Decizie nr. 257/R din data de 04.03.2008
TRANSMITERE CALITATE PROCESUALA; EXPERTIZE CU CONCLUZII DIFERITE; DIFERENTA INTRE SUPRAFATA MENTIONATA IN CARTEA FUNCIARA SI CEA DETINUTA IN POSESIE - Decizie nr. 27/A din data de 03.02.2009
Recurs. Actiune in granituire. Aplicabilitatea prevederilor art. 129 alin. 5 Cod proc. civ. la judecata in prima instanta. - Sentinta civila nr. 257/R din data de 04.03.2008
Granituirea a doua imobile pentru care titularii detin titluri de proprietate emise in temeiul Legii nr. 18/1991. nerespectarea liniei de granita stabilita cu ocazia punerii in posesie echivaleaza cu incalcarea dreptului de proprietate garantat de art. 48 - Hotarare nr. 72 din data de 07.02.2013
- Sentinta civila nr. 4866 din data de 22.06.2010
Granituire - Hotarare nr. 2432 din data de 03.11.2011
Granituire - Sentinta civila nr. 241 din data de 02.02.2011
Granituire - Sentinta civila nr. 901 din data de 15.04.2008
Actiunea in granituire. Conditiile de stabilire a liniei de hotar. Limitele de verificare a dreptului de proprietate asupra terenurilor invecinate. - Decizie nr. 253 din data de 28.02.2011
Inexistenta puterii de lucru judecat a hotararii de expedient - Decizie nr. 98 din data de 27.01.2012
- granituire - - Sentinta civila nr. 5862 din data de 02.12.2010
revendicare. granituire - Sentinta civila nr. 665 din data de 03.03.2016
revendicare. granituire - Sentinta civila nr. 644 din data de 01.03.2016
Revendicare, grani?uire - Sentinta civila nr. 146 din data de 12.05.2010
granituire - Sentinta civila nr. 1561 din data de 21.05.2009
Stabilire linie de granita - Sentinta civila nr. 56 din data de 14.01.2016
Inadmisibilitatea cererii de stabilire a liniei de granita dupa ce s-a solutionat in mod irevocabil sistarea indiviziunii si s-a stabilit aliniamentul care separa parcelele astfel formate - Sentinta civila nr. 3088 din data de 30.11.2011
Actiunea in granituire nu poate avea ca finalitate decat restabilirea identitatii liniei de hotar si nu stabilirea unei situatii juridice noi - Sentinta civila nr. 223 din data de 13.02.2012