Inadmisibilitatea cererii de stabilire a liniei de granita dupa ce s-a solutionat in mod irevocabil sistarea indiviziunii si s-a stabilit aliniamentul care separa parcelele astfel formate
(Sentinta civila nr. 3088 din data de 30.11.2011 pronuntata de Judecatoria Medias)S.C. 3088/30.11.2011
Granituire
Inadmisibilitatea cererii de stabilire a liniei de granita dupa ce s-a solutionat in mod irevocabil sistarea indiviziunii si s-a stabilit aliniamentul care separa parcelele astfel formate.
Prin actiunea inregistrata la Judecatoria Medias in data de 25.05.2011 sub nr. 2255/257/2011 reclamantul M. A. a chemat in judecata pe parata B. L. solicitand instantei sa dispuna urmatoarele:
- sa se constate ca inscrierile din CF 747 a -nr. top 4375/1/I, 747 b -nr.top 4375/1/II , 747 c –nr. top 4375/1/III si 747 d – top 4375/1/IV in ceea ce priveste terenul nu este in concordanta cu situatia reala actuala a imobilului in litigiu;
- rectificarea cartilor funciare mentionate, in sensul rectificarii suprafetei imobilului de la suprafata de 670 mp notata in C.F. la suprafata existenta efectiv la fata locului;
- rectificarea suprafetei aferente fiecarui lot in parte ca urmare a admiterii petitului anterior si raportat la folosinta actuala si dimensiunile fiecarei laturi, cu consecinta notarii inscrierilor corecte referitoare la suprafata in cartea funciara ;
- stabilirea liniei de granita aliniamentul E-F-G-H- care desparte imobilul proprietatea reclamantului si a lui M. E. (lot 3) de imobilul proprietatea paratei B. L., tinand cont de suprafata reala a terenului, de cotele de proprietate detinute, de folosinta actuala si de dimensiunile laturilor fiecarui lot;
- obligarea paratei B. L. la respectarea in totalitate a dreptului de servitute de trecere, instituit in favoarea apartamentului nr. 3, proprietatea reclamantului, conform sentintei civile nr. 3699/12.12.2003 pronuntata de Judecatoria Medias in dosarul civil nr. 4669/2002;
- obligarea paratei la demontarea gardului din partea stanga a proprietatii sale , pe aliniamentul E-F-G si permiterea amplasarii acestuia, pe aliniamentul mentionat in sentintele 3699/2003, 4085/2004 si 646/2009 ale Judecatoriei Medias , respectiv in linie pe latura F-G;
- obligarea la plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea actiunii, legal timbrata reclamantul arata ca detine calitatea de proprietar al apartamentului nr. 2 si nr. 3, ambele situate administrativ in M., str. A. I. nr. jud. S. , inscrise in CF Medias, nr. 747 b, nr. top. 4375/I/II si CF Medias nr. 747 c, nr. top. 4375/I/III si cota indiviza din teren necladit de 265 mp de 43,79 %, respectiv 12,42 %.
Parata detine in proprietate apartamentul nr. 4, inscris in CF Medias nr. 747 d , nr. top. 4375/I/IV, cu teren cladit ti necladit , in suprafata de 276 mp , din care 136 mp necladit .
Pentru o mai buna intelegere a situatiei de fapt , mentioneaza ca, initial pe terenul in suprafata de 670 mp inscris in CF Medias 747 a, 747 b, 747 c si 747 d , nr. top initial 4375/1 exista o casa de locuit construita de catre parintii reclamantului si ai paratei . Mentioneaza faptul ca in curtea imobilului initial locuiau trei frati: reclamantul , parata si inca un frate M. E. . Ulterior, in anul 1995, pe cale judecatoreasca s-a dispus partajarea casei de locuit si impartirea acesteia in 4 apartamente , terenul urmand a ramane in continuare in indiviziune . Mai tarziu, in anul 2002, intrucat existau discutii intre parti, parata din prezentul dosar a pornit o actiune in sistarea starii de indiviziune ce a facut obiectul dosarului civil nr. 4669/2002, in care s-a pronuntat sentinta civila nr. 3699/12.12.2003.
Prin aceasta sentinta, instanta de judecata a dispus partajarea terenului si formarea a doua loturi: unul care a fost atribuit paratei si altul care a fost atribuit reclamantului si fratelui, M. E. , acestia ramanand in continuare in stare de indiviziune.
In dosarul la care a facut referire mai sus , s-a efectuat un raport de expertiza tehnica , precum si un punct de vedere intocmit de un expert consultant . Ambele rapoarte de expertiza au stabilit , fara echivoc, faptul ca suprafata reala a terenului care urma a fi dezmembrat este /de 815 mp, si nu de 670 mp , cat era inscris in cartea funciara, chiar facandu-se propunere de rectificare in acest sens.
Cu toate acestea, instanta de la acel moment nu a dispus rectificarea suprafetei de teren, aceasta ramanand in continuare inscrisa in cartea funciara ca fiind 670 mp. La momentul la care parata din prezentul dosar a incercat punerea in executare a sentintei judecatoresti nr. 3699/2003, s-a constatat faptul ca sentinta nu cuprinde dimensiunile tuturor aliniamentelor, motiv pentru care s-a formulat o contestatie la executare, contestatie ce a facut obiectul dosarului civil nr. 3326/2004. Prin sentinta pronuntata in acest dosar, instanta de judecata a lamurit continutul sentintei civile nr. 3699/2003 si a stabilit distantele dintre toate laturile lotului atribuit paratei din prezenta cauza. Dat fiind faptul ca masuratorile au fost efectuate cu ruleta, nici in prezent, dupa atatea procese, dimensiunile laturilor nu sunt corect stabilite, existand neconcordante intre situatia existenta la fata locului si cea mentionata atat in sentinta cat si in rapoartele de expertiza efectuate la acel moment.
Totodata , s-a solicitat instantei de judecata obligarea paratei la respectarea dreptului sau de servitute de trecere, asa cum acesta a fost consfintit prin hotararea nr. 3699/2003 si mentinut prin hotararea nr. 4085/2004. Asa dupa cum a mai aratat, reclamantul detine calitatea de proprietar asupra apartamentului nr. 3, in favoarea caruia s-a instituit servitutea de trecere, ca fond dominant , pe imobilul proprietatea paratei, ca fond servant .Cu toate acestea, parata si-a construit gardul ce desparte proprietatile partilor , pana la usa imobilului sau, astfel incat, la acest moment , reclamantul nu mai poate deschide usa deloc , aceasta fiind blocata in totalitate. Practic, zidul paratei se opreste exact in usa sa, astfel incat nu-si mai poate exercita dreptul sau de servitute, asa cum acesta a fost constituit si notat in cartea funciara . De altfel, la acest moment, cu toate ca apartamentul nr. 3 are cale de acces directa din strada A. I., acest lucru nu poate fi realizat, intrucat efectiv nu se mai poate intra sau iesi pe aceasta usa.
Se mai mentioneaza de reclamant ca initial apartamentul nr. 3 a apartinut parintilor sai. In timpul vietii acestora nu au existat nici un fel de probleme cu parata cu privire la acest apartament . Dupa decesul parintilor, dat fiind faptul ca s-a ocupat de ingrijirea acestora, acest apartament i-a revenit in proprietate. Initial apartamentul nr. 3 nu avea legatura cu apartamentul nr. 2, proprietatea reclamantului, insa ulterior, dat fiind faptul ca parata i-a blocat , prin gard , calea de acces , a fost nevoit a sparge un zid din apartamentul sau , pentru a comunica cu apartamentul nr. 3. Asadar, la acest moment, daca reclamantul ar dori sa instraineze acest apartament , nu ar putea , intrucat in acest apartament nu se mai poate intra. Mai mult decat atat, desi exista instituit un drept de servitute de trecere in favoarea acestui apartament , acesta nu poate fi exercitat in nici un fel .
In sustinerea actiunii reclamantul a depus urmatoarele inscrisuri: copii extrase carte funciara, copii sentinte judecatoresti.
Prin intampinare ( fila 26) parata B. L. a invocat exceptia autoritatii de lucru judecat in privinta petitelor privitoare la rectificarea suprafetei terenurilor cladite, stabilirea liniei de granita, la modificarea amplasarii gardului si respectarea servitutii de trecere la garaj, exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantului in privinta cererii de rectificare a suprafetei terenului inscris in CF 747 d Medias, top 4375/1/IV asupra caruia reclamantul nu este proprietar, precum si exceptia autoritatii de lucru judecat privind petitul de demontare a gardului, acesta fiind amplasat conform sentintei 3669/12.12.2003. Mai arata parata ca toate lucrarile de efectuare a gardului au fost facute cu respectarea hotararilor judecatoresti, a planului tehnic intocmit de F. S. M., a certificatului de urbanism si Autorizatiei de Constructii eliberate de Primaria M..
In sustinerea apararii, parata a atasat urmatoarele inscrisuri: sentinte judecatoresti, schita imobil, certificat urbanism, autorizatie de constructie, raspuns Directie Urbanism M., raspuns Politia Comunitara.
In ce priveste exceptiile invocate instanta prin incheierea din 21.10.2011 le-a admis in parte, respingand in consecinta capetele de cerere privind stabilirea liniei de granita si rectificarea suprafetei inscrise in C.F. 747 Medias in top 4375/1/IV, apartinand paratei B..
Ulterior, parata a mai invocat o exceptie, cea a inadmisibilitatii capetelor de cerere privind rectificare suprafetei de teren, invocand pe de o parte ca actiunea ar fi trebuit introdusa si de catre M. E., in calitate de coproprietar al suprafetei ce se doreste rectificata si pe de alta parte nu au fost chemati in judecata toti proprietarii fondurilor invecinate pentru opozabilitate.
Instanta a efectuat o cercetare la fata locului si apoi a ramas in pronuntare atat pe exceptie cat si pe fond.
Analizand actele dosarului instanta a retinut urmatoarele:
Referitor la exceptia invocata, reclamantul este proprietar exclusiv asupra apartamentului 2 nr. top 4375/1/II inscris in CF 747 b Medias si apartamentului 3 nr. top 4375/1/III, inscris in CF 747 c Medias. Fratele partilor in cauza, M. E. este proprietar al apartamentului 1, nr. top 4375/1/I, iar parata este proprietara a apartamentului 4, nr. top 4375/1/IV.
In ce priveste terenul aferent, parata este proprietara exclusiva a suprafetei de 276 m.p., iar reclamantul impreuna cu fratele sau M. E. sunt coproprietari asupra terenului de 265 m.p. Instanta este de acord cu faptul ca unul dintre coproprietari poate cere singur rectificarea suprafetei, intreaga practica judiciara pronuntandu-se in acest sens. Insa, coproprietarii care nu formuleaza actiune trebuie obligatoriu chemati in judecata in calitate de parati pentru ca hotararea pronuntata sa le fie opozabila, mai ales ca exista posibilitatea ca suprafata sa fie rectificata in minus. In speta de fata, reclamantul este coproprietar cu fratele sau M. E. asupra terenului aferent apartamentelor 1,2, 3 si trebuia sa-l cheme in judecata pe acesta pentru rectificarea suprafetei. Nefacand acest lucru, actiunea apare ca inadmisibila in ce priveste capatul de cerere de rectificare.
Pe fondul cauzei, instanta retine ca prin sentinta civila 3699/12.12.2003 a Judecatoriei Medias s-a dispus iesirea din indiviziune a partilor asupra imobilului mostenit de la parinti, rezultand in urma partajului situatia prezenta de carte funciara. Astfel, terenul a fost impartit in doua loturi de 265 m.p. si 276 m.p., iar constructiile in 4 apartamente. Paratei i-a revenit apartamentul nr.4 si terenul de 276 m.p., reclamantului apartamentele 2 si 3, iar lui M. E. apartamentul nr.1, cei doi frati ramanand in indiviziune asupra terenului de 265 m.p. Prin aceeasi sentinta s-a instituit o servitute de trecere cu piciorul in favoarea imobilelor reclamantului si a lui Muntean Eugen, la garaje si fantana, conform expertizei efectuate in cauza.
Prin sentinta civila 4085/23.11.2004 a fost lamurit suplimentar continutul sentintei civile 3699/2003 si s-a stabilit servitutea de trecere pe aliniamentul A-B conform schitei de la dosar.
Analizand schita de la fila 29 dosar se poate observa ca aliniamentul AB este o alee de trecere paralela cu strada A. I., ce face legatura intre terenul in coproprietate al reclamantului cu fratele sau si garajele acestora. De altfel, la fata locului instanta a observat acelasi lucru, servitutea existenta in prezent fiind corespunzatoare celei stabilita prin sentintele amintite.
De asemenea, prin sentinta civila 646/2009 a Judecatoriei Medias reclamantul in cauza si fratele sau au fost obligati sa-si ingradeasca imobilul detinut, pe aliniamentul invecinat cu apartamentul paratei. De asemenea, a fost instituita servitutea de trecere la fantana, ramanand in vigoare doar cea spre garaje.
De asemenea, tot prin sentinta civila 646/2009 s-a respins in totalitate cererea reconventionala a reclamantului in speta, prin care cerea obligarea surorii sale la ridicarea gardului de beton edificat perpendicular pe usa de acces a apartamentului nr. 3 si instituirea unei servituti de trecere cu piciorul in acest apartament.
In contextul amintit, instanta trebuie sa stabileasca in cauza de fata, respectand solicitarile reclamantului, daca servitutea de trecere stabilita prin s.c. 3699/2003 este respectata de catre parata si daca delimitarea proprietatilor pe aliniamentul EFG ( gardul dintre garajul reclamantului si terenul paratei) este conforma acestei hotarari.
Referitor la primul aspect, asa cum rezulta fara echivoc din sentinta civila 3699/2003 coroborata cu s.c. 4085/2004, servitutea a fost stabilita pe aliniamentul AB, paralel cu strada A. I.. La momentul cand a fost instituita, instanta a avut in vedere ca reclamantul si M. E. au ramas in indiviziune asupra terenului aferent apartamentelor lor si a creat o alee de trecere de pe acest teren la garajele detinute.
Situatia din teren analizata de instanta cu prilejul cercetarii la fata locului a confirmat faptul ca servitutea este pe deplin respectata si aleea respectiva este functionala si conforma cu sentintele amintite. Asadar, capatul de cerere privind obligarea paratei sa respecte servitutea se impune a fi respins.
Pentru intelegerea deplina a situatiei de fapt se impune analizarea schitei de la fila 58 dosar si procesului verbal de cercetare la fata locului. Loturile detinute de parati sunt delimitate de aliniamentul BCD. Apartamentul 3 al reclamantului este situat in spatele curtii, avand iesire la strada din spate si o alta usa de comunicare cu apartamentul 2. Apartamentul 3 a fost marcat de instanta cu albastru pe schita de la fila 58. Acesta mai are o usa situata intre punctele B´S care, daca ar fi deschisa ar permite patrunderea in curtea interioara, dar pe lotul de 276 m.p. al paratei, atata timp cat latura B‘C este linie de granita. Prin sentinta din 2003 instanta nu a acordat servitute pentru aceasta usa, ci pe aliniamentul AB, adica la strada. Cu alte cuvinte, ca reclamantul sa ajunga din apartamentul 3 la garaj trebuie sa treaca prin apartamentul 2 care ii apartine de asemenea, sa intre in curtea comuna cu a fratelui sau M. E. si sa treaca pe aleea AB conform sentintei. Ceea ce doreste reclamantul in cauza de fata este de fapt instituirea unei noi servituti pe usa inchisa a apartamentului 3 ( aliniamentul B‘S), dar a incercat sa induca in eroare instanta ca aceasta ar fi fost stabilita prin sentinta din 2003. De altfel, analizand cererea reconventionala depusa si dosarul 851/2008 si respinsa prin s.c. 646/2009, se poate observa clar ca reclamantul a cerut expres instituirea unei servituti pentru apartamentul 3, prin deblocarea usii respective. Respingandu-i-se cererea, a formulat actiunea prezenta, lasand impresia ca de fapt aceasta servitute ar fi fost stabilita in 2003 si nu este respectata, aspect in totalitate fals.
De fapt, intreaga actiune a reclamantului de rectificare a suprafetelor detinute si de stabilire a unei noi granite are drept scop deblocarea acelei usi, pentru a putea vinde apartamentul 3 si asigura potentialului cumparator accesul la garaj direct prin curte si nu prin apartamentul 2 ( si apoi in curte).
Referitor la cererea de demontare a gardului pe aliniamentul EFG, acesta a fost stabilit tot prin s.c. 3699/2003 coroborata cu s.c. 4085/2004.
In baza acestor hotarari, parata a obtinut autorizatie de constructie a gardului, acesta a fost ridicat conform certificatului de urbanism, receptia confirmand ca lucrarea corespunde dispozitiilor instantei. De altfel, prin adresa 16334/14.12.2007, inaintata reclamantului, Directia Urbanism a primariei Medias (fila 60) a confirmat constructia gardului pe dimensiunea si configuratia stabilita prin hotararile judecatoresti.
Mai mult decat atat, la fata locului instanta a masurat latimea gardului reclamantului la strada si a terenului paratei. A constatat o latime efectiva a garajului de 4,7 metri ( latimea rezultata din s.c. 4085/2004 (fila 15) fiind de 4, 87 metri). In ce priveste latimea lotului paratei acesta este de 7,52 metri si ar trebui sa fie 7,49 metri, diferenta nesemnificativa, avand in vedere ca instanta a efectuat masuratoarea cu ruleta. Asadar, cei 17 cm care lipsesc din latimea garajului reclamantului nu se regasesc in lotul paratei. Instanta a masurat si latimea ultimului garaj ( hasurat cu albastru in schita de la fila 58), care ar trebui, conform dispozitivului s.c. 4085/2004 sa aiba 4,87 metri. Acesta are insa o latime efectiva de 5,52 metri, ceea ce demonstreaza fara echivoc unde se regasesc cei 17 cm pe care reclamantul ii pretinde de la parata.
Fata de toate considerentele expuse actiunea va fi respinsa ca nefondata.
In temeiul art.274 C.p. civila, reclamantul va fi obligat la plata catre parata a cheltuielilor de judecata constand in onorariul aparatorului ales.
Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Granituire
Stabilirea granitei si rectificarea Cartii Funciare. - Decizie nr. 194 din data de 23.03.2011Granituire - Decizie nr. 491 din data de 06.12.2010
Recurs. Actiune in granituire. Aplicabilitatea prevederilor art. 129 alin. 5 Cod proc. civ. la judecata in prima instanta. - Decizie nr. 257/R din data de 04.03.2008
TRANSMITERE CALITATE PROCESUALA; EXPERTIZE CU CONCLUZII DIFERITE; DIFERENTA INTRE SUPRAFATA MENTIONATA IN CARTEA FUNCIARA SI CEA DETINUTA IN POSESIE - Decizie nr. 27/A din data de 03.02.2009
Recurs. Actiune in granituire. Aplicabilitatea prevederilor art. 129 alin. 5 Cod proc. civ. la judecata in prima instanta. - Sentinta civila nr. 257/R din data de 04.03.2008
Granituirea a doua imobile pentru care titularii detin titluri de proprietate emise in temeiul Legii nr. 18/1991. nerespectarea liniei de granita stabilita cu ocazia punerii in posesie echivaleaza cu incalcarea dreptului de proprietate garantat de art. 48 - Hotarare nr. 72 din data de 07.02.2013
- Sentinta civila nr. 4866 din data de 22.06.2010
Granituire - Hotarare nr. 2432 din data de 03.11.2011
Granituire - Sentinta civila nr. 241 din data de 02.02.2011
Granituire - Sentinta civila nr. 901 din data de 15.04.2008
Actiunea in granituire. Conditiile de stabilire a liniei de hotar. Limitele de verificare a dreptului de proprietate asupra terenurilor invecinate. - Decizie nr. 253 din data de 28.02.2011
Inexistenta puterii de lucru judecat a hotararii de expedient - Decizie nr. 98 din data de 27.01.2012
- granituire - - Sentinta civila nr. 5862 din data de 02.12.2010
revendicare. granituire - Sentinta civila nr. 665 din data de 03.03.2016
revendicare. granituire - Sentinta civila nr. 644 din data de 01.03.2016
Revendicare, grani?uire - Sentinta civila nr. 146 din data de 12.05.2010
granituire - Sentinta civila nr. 1561 din data de 21.05.2009
Ucidere din culpa. Daune morale - Sentinta penala nr. 5 din data de 07.01.2016
Anulare notare „imobil aflat sub incidenta art. 3 al. 1 din Lg. 17/2014” - Sentinta civila nr. 36 din data de 13.01.2016
Anulare proces verbal contraventie prevazute de art. 54 al. 1 si art. 79 alin. 1 lit. b din OUG 195/2002 - Sentinta civila nr. 24 din data de 08.01.2016