Inexistenta puterii de lucru judecat a hotararii de expedient

Hotararile de expedient nu au autoritate de lucru judecat, nici sub forma de exceptie procesuala, nici sub forma de prezumtie.

In ipoteza hotararilor de expedient, instanta ia act de exercitarea de catre parti a unui act de dispozitie procesual in vederea stingerii litigiului prin infatisarea tranzactiei, fara a se mai solicita concursul instantei in vederea solutionarii pretentiilor deduse initial judecatii. Ca atare, in acest caz, analiza instantei este redusa la verificarea conditiilor de fond si de forma ale tranzactiei, din moment ce hotararea care consfinteste invoiala partilor este un contract intervenit intre parti sub auspiciile justitiei si anume un contract judiciar. O astfel de hotarare judecatoreasca nu este rezultatul unor dezbateri contradictorii, nu stabileste o situate de fapt in functie de probele administrate si nu aplica dispozitiile legale incidente situatei de fapt rezultate din speta. Prin urmare, nu se poate sustine puterea de lucru judecat a unei hotarari de expedient, in conditile in care pretentiile partilor nu au format in concret obiectul unei judecati (nu exista lucru judecat), instanta luand numai act de exercitarea unui act de dispozitie si neintrand in cercetarea drepturilor deduse judecatii.
Ca atare, in privinta hotararilor de expedient nu se poate sustine autoritatea de lucru judecat, nici sub forma de exceptie procesuala a autoritatii de lucru judecat, nici sub forma de prezumtie a puterii de lucru judecat.

Prin cererea inregistrata la data de 01.06.2009 sub nr. 6177/4/2009 pe rolul Judecatoriei Sectorului 4 Bucuresti, reclamantul Craciun Ion Constantin a chemat in judecata pe paratii Boaru Mihaela si Boaru Robert David, solicitand instantei, ca prin hotararea pe care o va pronunta, sa se stabileasca linia de hotar care desparte proprietatile partilor.
In motivarea cererii, reclamantul a aratat ca prin sentinta civila                        nr. 4060/03.05.1999, pronuntata de Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti, in dosarul   nr. 104/1999, s-a dispus iesirea din indivizune intre parti pentru imobilul situat in Bucuresti, sector 4, Calea Serban Voda, nr. 161, pe baza unei tranzactii. Reclamantul a precizat ca a primit in proprietate lotul A compus din constructie si teren in suprafata de 157 m.p., iar paratii au primit in proprietate lotul B compus din constructie si teren in suprafata de 168,5 m.p. Data fiiind configuratia terenului, lotul B are iesire la calea publica doar traversand lotul A, motiv pentru care reclamantul a sustinut ca in tranzactie a fost stabilita o servitute de trecere. Reclamantul a precizat ca noua constructie pe care paratii si-au edificat-o se intinde pe aproape toata suprafata de 168,5 m.p., care le-a revenit in urma partajului, astfel incat paratii nu mai sunt de acord ca reclamantul sa-si parcheze autoturismul pe terenul care ii apartine, considerand ca tot terenul este destinat servitutii de trecere.   
In drept, reclamantul a invocat disp. art. 584, 600, 616-619 C. civ.

Paratii au formulat intampinare la cererea de chemare in judecata, prin care au solicitat respingerea acesteia ca neintemeiata, aratand ca cererea de granituire trebuia formulata de toti coproprietarii imobilului, numita Craciun Camelia avand 3 mostenitori legali – Craciun Ion Constantin, Craciun Cristian Constantin si Craciun Anca Daniela, ca limitele proprietatii au fost stabilite prin sentinta civila                     nr. 4060/03.05.1999, pronuntata de Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti, precum si ca servitutea de trecere este conferita pe intregul drum de acces.   

Reclamantul a formulat cerere de chemare in judecata a numitilor Craciun Cristian Constantin si Craciun Anca Daniela, in temeiul disp. art. 57 C. proc. civ., acestia dobandind calitatea de intervenienti in nume propriu.

De asemenea, reclamantul a formulat cerere completatoare, prin care a solicitat stabilirea servitutii de trecere pe drumul cel mai scurt si care i-ar pricinui cea mai mica paguba, respectiv pe o fasie cu latimea de 1 m de-a lungul constructiei reclamantului si pana la intrarea in imobilul paratilor. 

Prin sentinta civila nr. 4466/10.06.2011, Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti a admis cererea, a stabilit linia de hotar intre loturile A si B, situate in Bucuresti, Calea Serban Voda, nr. 161, sector 4, conform expertizei intocmite de expertul judiciar Dutu Angela, a stabilit traseul servitutii de trecere conform variantei 2 din aceeasi expertiza si a obligat paratii sa achite reclamantului suma de 3038,60 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunta solutia mentionata anterior, prima instanta a retinut in esenta ca lotul B este un loc infundat, iar prin tranzactia partilor s-a stabilit o servitute de trecere conventionala, lotul A fiind fondul aservit, traseul servitutii de trecere nefiind insa identificat, motiv pentru care a fost fixat de prima instanta potrivit raportului de expertiza efectuat in cauza.

Impotriva acestei hotarari judecatoresti au declarat apel paratii Boaru Mihaela si Boaru Robert David, cauza fiind inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti, Sectia a IV-a civila, sub nr. 6177/4/2009, la data de 15.07.2011.
In dezvoltarea motivelor de apel, apelantii-parati au sustinut ca actiunea reclamantului reprezinta o partajare prin reducerea dreptului de servitute, peste o sentinta defintiva si irevocabila, iar nu o actiune de granituire, motiv pentru care este inadmisibila, iar hotararea este data cu incalcarea principiului disponibilitatii partilor, efectele contractului de tranzactie fiind nesocotite. Apelantii-parati au afirmat ca o razgandire din partea partilor prin pronuntarea unei hotarari in acest sens ar insemna retroactivitatea legii civile. In continuare, apelantii-parati au aratat ca prima instanta isi motiveaza hotararea pe disp. art. 584 C. proc. civ., temei juridic strain care se refera la refacerea inscrisurilor si a hotararilor disparute. De asemenea, apelantii-parati au precizat ca art. 616 C. civ. se refera la constituirea unui drept de servitute, iar nu la delimitarea unuia deja existent, precum si ca, din moment ce reclamantul nu este proprietarul locului infundat, nu ar avea calitate procesuala activa. Totodata, apelantii-parati au considerat ca expertiza topografica era inutila solutionarii cauzei. Apelantii-parati au mentionat ca prima instanta a retinut ca nu au formulat o cerere de stabilire a servitutii de trecere, antepronuntandu-se insa si precizand ca oricum aceasta nu ar fi fost intemeiata.
La data de 25.11.2011, apelantii-parati au formulat o cerere completatoare a motivelor de apel, invocand exceptia puterii de lucru judecat a sentintei civile nr. 4060/03.05.1999, pronuntate de Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti. In continuare, apelantii-parati au aratat ca sustinerile reclamantului in sensul ca paratii ar fi exercitat in mod abuziv dreptul de servitute nu sunt reale. De asemenea, apelanti-parati au apreciat ca prima instanta s-a pronuntat asupra capatului de cerere vizand servitutea, desi nu a fost legal investita, prin raportare la disp. art. 132 alin. 1 C. proc. civ., precum si ca raportul de expertiza nu a fost omologat.

Intimatul-reclamant si intimatii-intervenienti in nume propriu au formulat intampinare la cererea de apel, solicitand respingerea acesteia ca nefondata, avand in vedere ca tranzactia nu priveste si traseul servitutii, motiv pentru care in mod corect prima instanta a identificat-o.    

Analizand sentinta civila atacata prin prisma motivelor de apel invocate, tribunalul apreciaza ca apelul nu este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse in continuare.
Prin sentinta civila nr. 4060/03.05.1999, pronuntata de Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti, in dosarul nr. 104/1999, astfel cum a fost rectificata prin incheierea din data de 09.06.1999, s-a luat act de tranzactia infatisata de numita Craciun Camelia si de reclamantul Craciun Cristian Constantin, precum si de paratii Boaru Mihaela si Boaru Robert David, in vederea stingerii litigiului avand ca obiect partaj judiciar.
Astfel, tranzactia consfintita de instanta avea in esenta urmatorul continut: Craciun Camela si Craciun Cristian Constantin raman in indiviziune intre ei, prima detinand ¾, iar cel de-al doilea ¼ din dreptul de proprietate asupra lotului A, format din constructie si teren in suprafata de 157 m.p., in timp ce paratii Boaru Mihaela si Boaru Robert David raman in indiviziune intre ei, prima detinand ¾, iar cel de-al doilea ¼ din dreptul de proprietate asupra lotului B, format din constructie si teren in suprafata de 168 m.p. Se instituie servitute de trecere in favoarea lotului B asupra terenulu neconstruit din lotul A.
Prin cererea de chemare in judecata ce face obiectul prezentului dosar, astfel cum a fost completata, reclamantul Craciun Cristian Constantin a solicitat in contradictoriu cu paratii Boaru Mihaela si Boaru Robert David, precum si cu intervenientii-fortati Craciun Cristian Constantin si Craciun Anca Daniela (mostentori ai numitei Craciun Camelia) granituirea proprietatilor partilor si delimitarea servitutii de trecere astfel incat sa fie produse pagube cat mai reduse reclamantului si intervenientilor fortati.

In ceea ce priveste exceptia autoritatii de lucru judecat, invocata de apelantii-parati, tribunalul apreciaza, in primul rand, ca aceasta nu constituie o exceptie procesuala in adecvata folosire a termenului juridic, exceptiile invocate in etapele caii de atac neputand viza decat calea de atac concret exercitata (exceptia tardivitatii, exceptia nulitatii caii de atac etc.), iar nu cererea de chemare in judecata, din moment ce obiectul caii de atac il constituie hotararea primei instante sau a instantei de apel, iar nu cererile partilor, ca in cazul judecatii in prima instanta. Ca atare, aceste "exceptii procesuale", in masura in care ar fi invocate de insasi partea care declara calea de atac, reprezinta motive de apel, respectiv de recurs, iar, in masura in care ar fi invocate de catre cealalta parte care nu a declarat cale de atac si prin admiterea carora s-ar tinde la schimbarea solutiei primei instante, invocarea acestora are caracter inadmisibil.
Ca atare, exceptia autoritatii de lucru judecat invocata de apelantii-parati constituie de fapt un motiv de apel si anume pronuntarea hotararii prime instante cu incalcarea autoritatii de lucru judecat, prima instanta trebuind, in viziunea acestor parti, sa admita exceptia si sa respinga actiunea pentru existenta autoritatii de lucru judecat, sau, in functie de manifestarea procesuala a acesteia, sa respinga actiunea ca neintemeiata, existand putere de lucru judecat si neputandu-se statua contrariul in raport de cele retinute prin hotararea anterioara.
Autoritatea de lucru judecat cunoaste doua manifestari procesuale si anume aceea de exceptie procesuala, daca se invoca in etapa judecarii cauzei in prima instanta (conform art. 1201 C. civ. din 1864 si art. 166 C. proc. civ.) si aceea de prezumtie legala, mijloc de proba de natura sa demonstreze un fapt in legatura cu raporturile juridice dintre parti (conform art. 1200 pct. 4, art. 1202 alin. 2 C. civ. din 1864).
In manifestarea sa de exceptie procesuala, ce corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natura sa opreasca a doua judecata, autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente prevazuta de art. 1201 C. civ. din 1864 (obiect, parti, cauza). Astfel, in ipoteza in care o cerere solutionata definitiv de catre o instanta, este readusa spre solutionare ulterior unei instante, aceasta din urma este in drept sa admita exceptia autoritatii de lucru judecat, respingand, pe cale de consecinta, cererea pentru existenta acestei autoritati.
           Pentru existenta autoritatii de lucru judecat si, implicit, a obligativitatii suportarii consecintelor sale, este necesara suprapunerea elementelor subiective – parti si obiective – obiect si cauza ale actiunii civile in curs de solutionare cu cele ale litigiului ce a format obiectul unui dosar solutionat in mod definitiv, pe fondul dreptului dedus judecatii, solutia regasindu-se in dispozitivul hotararii judecatoresti.
Puterea de lucru judecat a hotararii se poate manifesta si pozitiv, demonstrand modalitatea in care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase in raporturile dintre parti, fara posibilitatea de a se statua diferit intr-un litigiu ulterior. Astfel, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune intr-un al doilea proces care are legatura cu chestiunea litigioasa dezlegata anterior, fara posibilitatea de a mai fi contrazis. Aceasta reglementare a autoritatii de lucru judecat in forma prezumtiei vine sa asigure, din nevoia de ordine si stabilitate juridica, evitarea contrazicerilor intre considerentele hotararii judecatoresti, fara insa sa impuna admiterea unei exceptii procesuale a autoritatii de lucru judecat.
In relatia dintre parti, prezumtia autoritatii de lucru judecat are caracter absolut, ceea ce conduce la concluzia ca nu se poate introduce o noua actiune in cadrul careia sa pretinda stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat anterior de catre o instanta judecatoreasca.
In ipoteza hotararilor de expedient, instanta ia act de exercitarea de catre parti a unui act de dispozitie procesual in vederea stingerii litigiului prin infatisarea tranzactiei, fara a se mai solicita concursul instantei in vederea solutionarii pretentiilor deduse initial judecatii. Ca atare, in acest caz, analiza instantei este redusa la verificarea conditiilor de fond si de forma ale tranzactiei, din moment ce hotararea care consfinteste invoiala partilor este un contract intervenit intre parti sub auspiciile justitiei si anume un contract judiciar. O astfel de hotarare judecatoreasca nu este rezultatul unor dezbateri contradictorii, nu stabileste o situate de fapt in functie de probele administrate si nu aplica dispozitiile legale incidente situatei de fapt rezultate din speta. Prin urmare, nu se poate sustine puterea de lucru judecat a unei hotarari de expedient, in conditile in care pretentiile partilor nu au format in concret obiectul unei judecati (nu exista lucru judecat), instanta luand numai act de exercitarea unui act de dispozitie si neintrand in cercetarea drepturilor deduse judecatii.
Ca atare, in privinta hotararilor de expedient, cum este si sentinta civila            nr. 4060/03.05.1999, pronuntata de Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti, in dosarul   nr. 104/1999, nu se poate sustine autoritatea de lucru judecat, nici sub forma de exceptie procesuala a autoritatii de lucru judecat, nici sub forma de prezumtie a puterii de lucru judecat.

In ceea ce priveste motivul de apel vizand nelegala investire a primei instante si pretinsa incalcare a principiului disponibilitatii partilor in procesul civil, tribunalul constata, in primul rand, ca prima instanta s-a pronuntat asupra obiectului cererii astfel cum a fost completata de reclamant, neputandu-se pune problema incalcarii principiului disponibilitatii, intrucat s-a statuat asupra a ceea ce  s-a cerut.
In al doilea rand, tribunalul constata ca cererea completatoare intitulata neriguros cerere precizatoare, prin care reclamantul a adaugat un capat nou de cerere vizand delimitarea servitutii, a fost formulata la data de 14.12.2010, dupa prima zi de infatisare. Avand insa in vedere ca disp. art. 132 C. proc. civ. au caracter de norme dispozitive, iar paratii nu au invocat in fata primei instante, la primul termen de judecata urmator comunicarii cererii completatoare, tardivitatea formularii acesteia, prima instanta in mod corect a statuat asupra sa, fiind legal investita.  

In privinta motivului de apel vizand neomologarea raportului de expertiza, tribunalul considera ca acesta nu este fondat, din moment ce o astfel de institutie procesuala a omologarii unui raport de expertiza nu este consacrata legislativ in dreptul roman, fiind utilizata de unele instante in practica judciara pentru a sublinia retinerea in ansamblul probator si la pronuntarea solutiei a unui astfel de mijloc de proba, nefiind insa obligatorie consemnarea in cuprinsul dispozitivului a unei mentiuni vizand omologarea.  

In ceee ce priveste motivul de apel referitor la faptul ca prima instanta a nesocotit intelegerea partilor cuprinsa in tranzactie, tribunalul apreciaza ca acesta nu este fondat, pentru urmatoarele motive:
In primul rand, problema care s-ar putea ridica in aceasta ipoteza nu este cea a retroactivitatii legii civile, cum in mod eronat apreciaza apelantii-parati, ci eventual a nerespectarii principiilor fortei obligatorii sau a irevocabilitatii efectelor actelor juridice.
Astfel, ipoteza spetei nu vizeaza succesiunea mai multor legi in timp si aplicarea unei legi ulterioare momentului incheierii tranzactiei pentru a fi in prezenta unei retroactivitati a legii, ci statuarea unei instante judecatoresti in completarea unui act juridic care nu precizeaza in mod clar limitele dreptului de proprietate apartinand partilor si nici ale dreptului de servitute de trecere al carui titulari sunt apelantii-parati.
Din moment ce partile nu au stabilit conventional aceste aspecte, ele pot face obiectul judecatii, urmand a fi fixate pe cale judiciara, fapt ce nu contravine principiilor fortei obligatorii sau a irevocabilitatii efectelor actelor juridice.
Astfel, tribunalul constata ca in cuprinsul tranzactiei este mentionat numai aspectul potrivit caruia partile instituie o servitute de trecere in favoarea lotului B asupra terenului neconstruit din lotul A, fara a specifica prin urmare daca servitutea este stabilita pentru trecere cu piciorul sau pentru trecere cu autoturismul, precum si care este locul efectiv de exercitare a acesteia. Dispozitia contractuala nu poate fi interpretata in sensul ca tot lotul neconstruibil este fond aservit, intrucat aceasta ar echivala cu afectarea integrala a dreptului de proprietate al reclamantului si al celorlalti coproprietari asupra acestui teren sub aspectul prerogativei folosintei, aspect ce nu poate fi conceput ca reprezentand vointa interna a partilor la incheierea tranzactiei.
Potrivit disp. art. 634 teza finala C. civ., cu toate acestea, daca acea stabilire primitiva a devenit mai impovaratoare proprietarului fondului supus, sau daca il opreste a-si face pe dansul reparatii folositoare, va putea oferi proprietarului celuilalt fond un loc ce ar avea aceeasi inlesnire pentru exercitarea drepturilor sale, si acesta nu va putea refuza.     
Prin urmare, avand in vedere ca din cele solicitate de reclamant, considerand ca modul de exercitare a servitutii ii limiteaza prea mult dreptul de proprietate, prin raportare la disp. art. 634 teza finala C. civ., reclamantul este in drept sa le ofere apelantilor-parati un alt mod de exercitare a servitutii astfel incat acestia sa aiba acces la calea publica, niciun text legal neobligand titularul fondului aservit sa permita accesul titularului servitutii pe terenul sau si cu autoturisme.
Din moment ce intre parti nu a intervenit o noua intelegere vizand modul de exercitare a servitutii, reclamantul poate solicita aceasta pe cale judiciara, in temeiul dispozitiilor mentionate anterior, avand ca atare legitimitate procesuala activa. Tribunalul apreciaza ca prima instanta in mod corect a ales varianta a 2-a prezentata de expertul judiciar, aceasta fiind cel mai putin impovaratoare pentru reclamant si pentru intervenientii fortati, reprezentand totodata optiunea acestora, pe care paratii nu o pot refuza, aceasta permitandu-le accesul la calea publica.
Exercitarea dreptului de servitute trebuie sa se manifeste potrivit scopului pentru care dreptul a fost recunoscut de lege si anume asigurarea unei cai de acces catre calea publica a titularului unui loc infundat, legea avand in vedere crearea unui prejudiciu cat mai mic proprietarului fondului aservit care isi limiteaza dreptul de proprietate, iar nu asigurarea unui drept de trecere cat mai avantajos titularului fondului dominant, exercitiul ce depaseste aceste limite de ordin intern fiind unul abuziv si care nu poate beneficia de protectie judiciara.
    
Referirea primei instante in considerentele hotararii la art. 584 din Codul de procedura civila, in loc de Codul civil, constituie in mod evident o eroare materiala, putand fi inlaturata pe calea procedurii special reglementate de cod.
Expertiza imobiliara in specialitatea topografie era indispensabila solutionarii cauzei pentru stabilirea liniei de hotar si prezentarea variantelor de exercitare a servitutii de trecere.
De asemenea, sustinerea apelantilor-parati in sensul ca prima instanta a retinut ca nu au formulat o cerere de stabilire a servitutii de trecere, antepronuntandu-se prin  precizarea ca aceasta nu ar fi fost intemeiata, nu are niciun suport, avand in vedere ca se poate vorbi despre antepronuntare numai anterior momentului pronuntarii unei solutii, iar nu si ulterior, in cuprinsul hotararii judecatoresti.
Pentru toate aceste considerente, tribunalul va respinge apelul ca nefondat.
Data fiind solutia pronuntata in cauza, retinand culpa procesuala a apelantilor-parati, cu aplicarea disp. art. 274 alin. 1 C. proc. civ., la solicitarea intimatului-reclamant, tribunalul va obliga apelantii-parati la plata catre acesta a sumei de 2000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentand onorariu de avocat, achitat conform chitantei anexate la dosar, apelantii-parati nefiind indreptatiti la recuperarea propriilor cheltuieli ocazionate de litigiu.

TRIBUNALUL BUCURESTI – SECTIA A  IV-A  CIVILA
DECIZIA CIVILA NR. 98 A/27.01.2012