InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Agnita

Plangere impotriva rezolutiei procurorului

(Sentinta penala nr. 44 din data de 16.07.2010 pronuntata de Judecatoria Agnita)

Domeniu Plangeri prealabile | Dosare Judecatoria Agnita | Jurisprudenta Judecatoria Agnita

JUDECATORIA AGNITA
SENTINTA PENALA NR.44/16.07.2010
DOMENIU ASOCIAT: PLANGERE IMPOTRIVA REZOLUTIEI PROCURORULUI

Deliberand asupra cauzei penale de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea inregistrata la aceasta instanta sub nr. … petentul … a formulat, in contradictoriu cu intimatul … plangere impotriva rezolutiei de neincepere a urmaririi penale emise la data de 20.08.2009 in dosarul penal nr. .. al Parchetului de pe langa Judecatoria .. mentinuta prin rezolutia prim-procurorului Parchetului de pe langa Judecatoria … nr. … din 12.03.2010, solicitand desfiintarea rezolutiilor atacate, trimiterea cauzei procurorului in vederea inceperii urmaririi penale, indicarea motivelor pentru care s-a trimis cauza procurorului, a faptelor si imprejurarilor care urmeaza sa fie constatate precum si a mijloacelor de proba.
In motivare, petentul  a aratat ca in urma cu 10 ani a imprejmuit cu stalpi de lemn si sarma gradina dobandita prin mostenire de la parinti. In anul 2007 intimatul … a devenit vecin al respectivei proprietati pe partea de vest si, sub pretextul ca i-a fost incalcata propria proprietate, a taiat toti stalpii imprejmuirii.
A sustinut petentul ca organele judiciare nu au invocat decat proba cu un proces-verbal incheiat de un reprezentant al Primariei .. si ca, desi a solicitat efectuarea unei expertize topografice si proba testimoniala, aceste probe nu au fost administrate.
A mai aratat petentul ca sunt intrunite elementele constitutive ale infractiunii de tulburare de posesie intrucat intimatul a ocupat, inainte de intocmirea procesului-verbal de catre reprezentantul Primariei, o parte din imobilul aflat in posesia petentului, fara consimtamantul acestuia, cu intentie intrucat a invocat un drept propriu de proprietate si prin desfiintarea reperelor de marcare.
In drept au fost invocate prevederile art. 2781 C.p.p..
In dovedirea plangerii, petentul nu a depus inscrisuri.
In vederea solutionarii cauzei, instanta a dispus atasarea dosarelor nr. …… si nr. …, ambele ale Parchetului de pe langa Judecatoria ….
Analizand actele si  lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Prin Rezolutia de neincepere a urmaririi penale emisa la data de 20.08.2009 in dosarul penal nr. .. al Parchetului de pe langa Judecatoria Agnita, a fost dispusa neinceperea urmaririi penale fata de intimatul .., pentru infractiunile de tulburare de posesie, prevazuta de art. 220 al. 1 C.p. si  distrugere, prevazuta de art. 217 al. 1 C.p..
Pentru a se dispune astfel, s-a retinut ca intimatul a taiat stalpii de lemn care sustineau gardul despartitor in urma celor constate la fata locului de lucratorii primariei si conform masuratorilor efectuate. S-a considerat ca fapta nu e prevazuta de legea penala, putand face obiectul unui litigiu civil in cadrul caruia sa se stabileasca situatia juridica a terenului in discutie, intinderea dreptului de proprietate al fiecarei parti si limitele proprietatilor.
In privinta infractiunii de distrugere, s-a retinut ca intimatul nu a avut intentia prejudicierii petentului intrucat a taiat stalpii conform masuratorilor efectuate de reprezentantii Primariei.
Plangerea formulata de petent impotriva acestei Rezolutii a fost respinsa prin Rezolutia nr. 11/II/2/2010 a prim procurorului Parchetului de pe langa Judecatoria...
Verificand Rezolutia atacata pe baza lucrarilor si a materialului din dosarul nr. 375/P/2006 al Parchetului de pe langa Judecatoria …, instanta constata netemeinicia criticilor formulate de petent.
Prin plangerea depusa la instanta petentul sustine in esenta realizarea laturii subiective a infractiunii de tulburare de posesie.
Instanta constata ca solutia adoptata de procuror este temeinica, legala si are la baza materialul administrat in cursul urmaririi penale.
Astfel, pentru a fi realizata latura subiectiva a infractiunii de tulburare de posesie, faptuitorul trebuie sa existe vointa faptuitorului de a lua in stapanire un imobil cunoscand ca ocupa fara drept respectivul imobil, deci ca nu are vreun drept asupra acestuia. Daca exista un dubiu real in care se afla autorul cu privire la temeiul legal al actiunii sale, fapta nu constituie infractiune.
In speta de fata, din declaratiile administrate de organele de urmarire penala rezulta ca intimatul se considera proprietar asupra unei parti de teren ingradite de petent ca parte din gradina acestuia din urma. Au existat discutii contradictorii intre parti anterior faptei care face obiectul cercetarii, atat petentul cat si intimatul invocand drepturi proprii asupra partii de teren in discutie.
De asemenea, a fost intocmit un proces-verbal de catre un reprezentant al Primariei … prin care s-a constatat ca, intr-adevar, petentul a realizat imprejmuirea prin incalcarea dreptului de proprietate al intimatului asupra unei parti din terenul in discutie.
Chiar daca respectivul proces-verbal a fost intocmit ulterior taierii de catre intimat a stalpilor imprejmuirii, din ansamblul probelor administrate de organele de urmarire penala rezulta ca intimatul a actionat cu convingerea ca apara dreptul sau de proprietate asupra unei portiuni de teren si nu cunoscand ca ocupa fara drept un imobil care se afla in posesia petentului.
Efectuarea unei expertize topografice, dupa cum solicita petentul, nu ar avea vreo relevanta asupra stabilirii formei de vinovatie cu care a actionat intimatul. Administrarea acestei probe ar putea doar sa ofere o varianta de solutionare a problemei civile a intinderii dreptului de proprietate al fiecarei parti insa nu ar putea sa conduca la concluzia ca intimatul a actionat stiind ca nu are vreun drept asupra portiunii de teren ingradite de petent.
Pentru toate aceste considerente, in temeiul art. 2781 al. 8 lit. a) C.p.p. instanta va respinge ca nefondata plangerea formulata de petent cu consecinta mentinerii ordonantei atacate.
In temeiul art. 192 al. 2 C.p.p. petentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat in suma de 10 lei.














Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Plangeri prealabile

plangere impotriva procurorului - Hotarare nr. 3794 din data de 21.12.2017
alte plangeri - Hotarare nr. 3792 din data de 13.12.2017
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 115 din data de 12.03.2013
Carte funciara - Sentinta civila nr. 224 din data de 30.07.2013
Furt calificat (art.209 C.pen.) - Sentinta penala nr. 7 din data de 29.01.2014
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 270 din data de 13.08.2013
Talharie (art.211 C.p.) - Sentinta penala nr. 19 din data de 21.03.2013
Plangere impotriva rezolutiei procurorului de neincepere a urmaririi penale Competenta prim procurorului adjunct in solutionarea plangerii - Decizie nr. 141 din data de 19.04.2010
Plangere contra solutiei procurorului. Casare cu trimitere pentru nerespectarea dispozitiilor art.278/1 al.8 lit.b. Nemotivare. - Decizie nr. 298 din data de 18.12.2009
- Sentinta penala nr. 78 din data de 28.05.2008
abuz in serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art.246 C.pen. ?i favorizarea infractorului prev. de art.264 C.pen - Sentinta penala nr. 1 din data de 21.03.2012
Plangerea petentului vizeaza un act al procurorului, efectuat in cursul urmaririi penale, care nu poate fi atacat decat in fata procurorului ierarhic superior, nu si in fata instantei de judecata. Legea nu permite atacarea in fata instantei de judecata, d - Hotarare nr. 558/R din data de 07.06.2013
Santaj. Elemente constitutive. - Sentinta penala nr. 1/F din data de 16.03.2011
Santaj. Elemente constitutive. - Sentinta penala nr. 1/R din data de 16.03.2011
PLANGERE ORDONANTA PROCUROR, ADMITERE - Sentinta penala nr. Sedinta Camerei de Consiliu din data de 16.05.2013
Plangere contraventionala - Decizie nr. 188/R din data de 15.02.2013
Respins recurs plangere contaventionala OPC. - Decizie nr. 253/R din data de 18.02.2010
Recurs, infractiune urmaribila la plangerea prealabila a partii vatamate. - Decizie nr. 127 din data de 05.04.2012
Art. 2781 Cod Procedura Penala. - Sentinta penala nr. 332/S din data de 30.11.2011
Art. 2781 Cod Procedura Penala. - Sentinta penala nr. 337/S din data de 07.12.2011