InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Agnita

Majorare pensie intre?inere

(Sentinta civila nr. 42 din data de 08.02.2012 pronuntata de Judecatoria Agnita)

Domeniu Pensii | Dosare Judecatoria Agnita | Jurisprudenta Judecatoria Agnita

Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Agnita la data de 16.06.2011 sub numar dosar 525/174/2011, reclamanta .., in calitate de reprezentant legal al minorului .., a chemat in judecata pe paratul .., solicitand ca prin hotararea ce se va pronunta, sa se dispuna majorarea contributiei de intretinere la care a fost obligat paratul prin sentinta civila nr. 24/2009 a Judecatoriei Agnita pronuntata in dosarul nr. 415/174/2008, in favoarea minorului … nascut la data de 24.04.2003, in functie de veniturile actuale ale paratului si nevoile minorului; cu obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecata si onorariu de avocat.
In motivarea in fapt a cererii, reclamanta a aratat ca prin sentinta civila nr. 24/2009 pronuntata de catre Judecatoria Agnita in dosarul nr. 415/174/2008, s-a dispus desfacerea casatoriei incheiate cu paratul, s-a dispus asupra incredintarii minorului …., asupra legaturilor personale pe care acesta le are cu minorul, si, de asemenea, s-a stabilit in sarcina paratului plata unei pensii de intretinere in favoarea minorului in cuantum de 135 lei, pana la majoratul acestuia. Paratul nu a inteles sa isi indeplineasca obligatiile pe care le are fata de minor, reclamanta fiind nevoita sa recurga la plangeri penale pentru a obtine pensia de intretinere a minorului.
A mai aratat reclamanta ca paratul lucreaza in Germania, cu contract de munca, la ….., si obtine un venit considerabil, iar minorul a crescut, de asemenea si nevoile acestuia, suma stabilita de catre instanta fiind una infima la acest moment pentru cresterea si educarea acestuia.
In drept, au fost invocate prevederile art. 86 si urmatoarele, art. 94 C.fam., art. 274 C.pr.civ.
Atasat cererii, cu respectarea prev. art. 112 C.pr.civ., reclamanta a atasat, in xerocopie, certificatul de casatorie al acesteia (f.6), certificatul de nastere al minorului (f.7) si sentinta civila nr. 24/2009 pronuntata de Judecatoria Agnita in dosarul nr. 415/174&2008 (f.8-12).
In probatiune, a solicitat reclamanta administrarea probei cu inscrisuri.
Potrivit dispozitiilor art. 15 lit. c) din Lg. nr. 146/1997, cererea este scutita de plata taxei judiciare de timbru.
Paratul, prin avocat, a depus la dosar intampinare (f.16-17), prin care a solicitat admiterea in parte a cererii de chemare in judecata formulate de reclamanta; cu compensarea cheltuielilor de judecata.
In motivarea intampinarii, paratul a aratat ca pana in prezent si-a achitat integral obligatia stabilita in sarcina lui prin sentinta civila nr. 24/2009 pronuntata de catre Judecatoria Agnita in dosarul nr. 415/174/2008, iar de scurt timp a reusit sa isi gaseasca un loc de munca in Germania, temporar cu un contract de munca pe perioada determinata. A mai aratat ca si reclamanta lucreaza in prezent in Germania la acelasi angajator, dar intr-o alta locatie.
A aratat paratul ca este de acord ca plateasca o contributie de intretinere in favoarea minorului, majorata in raport de veniturile actuale, dar limitele acesteia sa fie sub limitele maxime stabilite de lege, in conditiile in care si reclamanta realizeaza venituri indestulatoare, iar nevoile minorului, in decurs de 2 ani de la precedenta hotarare judecatoreasca, nu au crescut.  Cheltuielile pe care este obligat paratul sa le efectueze in strainatate (cazare, hrana, etc.) sunt foarte ridicate.
In sustinerea pozitiei sale, paratul a solicitat administrarea probei cu interogatoriul reclamantei, inscrisuri, martori.
Paratul a depus la dosar, in xerocopie, traduse din limba germana in limba romana: contractul de chirie nr. 2100/10297 – 0031 – 04 cu privire la resedinta sa din Germania (f.30-31), un inscris prin care paratul arata ca a solicitat un credit privat de la Postbank (f.33), protocol de consiliere pentru protectia tarelor la Postbank (f.34), extras de cont aferent perioadei 14.07 – 18.07.2011, 08.08. – 12.08.2011 (f.35). A mai depus paratul contractul de intretinere autentificat de B.N.P. Moldovan Lenuta prin Incheierea nr. 1569/11.10.2002 incheiat intre .. (creditor al intretinerii) si .. (paratul), … (reclamanta) si … (toti trei debitori ai intretinerii) – filele 37-38.
La solicitarea instantei, s-a depus la dosar, de catre angajatorul paratului, McDonald s, adresa privind veniturile realizate de catre parat in perioada ianuarie 2011 – noiembrie 2011 (f.65-66).
Judecarea prezentei cauze a fost suspendata, din culpa reclamantei, in baza art. 155 ind. 1 C.pr.civ., la termenul de judecata din data de 21.09.2011 pentru motivele inserate in incheierea de sedinta de la acea data; cauza a fost repusa pe rol la termenul de judecata din data de 02.11.2011, la solicitarea reclamantei.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta constata urmatoarele:
Prin sentinta civila nr. 24/22.01.2009 pronuntata de Judecatoria Agnita in dosarul civil nr. 415/174/2008 (f.8-12), s-a dispus desfacerea casatoriei incheiate intre parti la Primaria or. Agnita si  inregistrata sub nr.77/1995.11.22, din culpa comuna a sotilor; revenirea reclamantei  … la numele avut anterior casatorie, acela de „…”; s-a incredintat  reclamantei  spre crestere si educare minorul …, nasc. la 24.04.2003; a fost obligat paratul .. la plata unei pensii de intretinere in favoarea minorului … de 135 lei lunar incepand cu data de 27.08.2008 si pana la majorat sau alte dispozitii legale; s-a incuviintat ca paratul … sa isi exercite dreptul de a avea legaturi personale cu minorul.
Conform certificatului de casatorie seria CE nr. 514746 eliberat de Primaria orasului Victoria la 02.08.2010 (f.6), reclamanta s-a recasatorit la data de 11.09.2009, luand numele de familie al sotului, anume acela de ….
Prin cererea introductiva de instanta, reclamanta a solicitat majorarea contributiei de intretinere la plata careia a fost obligat paratul in favoarea minorului …., deoarece nevoile acesteia au crescut, precum si raportat la veniturile realizate in munca, de parat, in prezent.
Paratul a aratat, prin intampinare, ca este de acord ca plateasca o contributie de intretinere in favoarea minorului, majorata in raport de veniturile actuale, dar limitele acesteia sa fie sub limitele maxime stabilite de lege, in conditiile in care si reclamanta realizeaza venituri indestulatoare, iar nevoile minorului, in decurs de 2 ani de la precedenta hotarare judecatoreasca, nu au crescut. Cheltuielile pe care este obligat paratul sa le efectueze in strainatate (cazare, hrana, etc.) sunt foarte ridicate.
Potrivit adresei emise de catre angajatorul paratului, McDonald s Deutschland Inc. (f.65-66), se constata faptul ca in prezent acesta are un loc de munca stabil in Germania, veniturile realizate de catre parat in perioada ianuarie 2011 – noiembrie 2011 fiind detaliat mentionate, insumand un total net de 14128,12 Euro, respectiv un venit mediu lunar net de 1284,38 Euro.
Instanta, in conformitate cu prevederile art. 403, 531 C.civ., urmeaza a avea in vedere faptul ca imprejurarile de care s-a tinut seama la stabilirea pensiei de intretinere in sarcina paratului si in favoarea minorului …. prin sentinta civila nr. 24/2009 pronuntata de catre Judecatoria Agnita in dosarul nr. 415/174/2008, s-au schimbat, la acel moment paratul neavand un loc de munca.
Totodata, potrivit dispozitiilor art. 516 alin. 1 C.civ., obligatia de intretinere exista intre rudele in linie dreapta, in speta intre parinti si copii, iar potrivit art. 499 C.civ., tatal si mama sunt obligati, in solidar, sa dea intretinere copilului lor minor, asigurandu-i cele necesare traiului, precum si educatia, invatatura si pregatirea sa profesionala, starea de nevoie fiind prezumata astfel pana la implinirea varstei de 18 ani.
De asemenea, se au in vedere prevederile art. 525 alin. 1, 527 C.civ. conform carora minorul care cere intretinere de la parintii sai se afla in nevoie daca nu se poate intretine din munca sa, chiar daca ar avea bunuri, putand fi obligat la intretinere numai cel care are mijloacele pentru a o plati sau are posibilitatea de a dobandi aceste mijloace.
In prezent, starea de nevoie a minorului …., scolar, in varsta de aproape 9 ani, este prezumata, iar raportat la situatia paratului, care lucreaza neintrerupt din 20.10.2009 si realizeaza venituri din munca prestata in Germania, cu contract de munca pe perioada nedeterminata (astfel cum rezulta din inscrisul depus la fila 33 dosar), se constata ca sunt indeplinite prevederile legale privind obligarea acestuia la plata pensiei de intretinere in favoarea minorului.
Urmeaza a se avea in vedere totodata, ca paratul, desi realizeaza un venit mediu lunar de 1284,38 Euro, este necesar ca acesta sa isi asigure traiul in Germania, unde locuieste cu chirie, contravaloarea acesteia fiind in suma de 567,74 Euro lunar.
Insa, imprejurarea ca paratul ar fi contractat un credit privat de la Deutsche Postbank, astfel cum rezulta din inscrisul depus la dosar la fila 33, nu poate fi retinuta de catre instanta, nu numai pentru faptul ca nu se cunoaste daca acest imprumut a fost acordat, ci si pentru faptul ca, in caz afirmativ, este necesar ca paratul sa aiba in vedere in astfel de situatii, in primul rand, obligatia sa legala de intretinere in favoarea minorului, care nu poate fi afectata urmare a unei obligatii voluntare asumate de catre acesta.
Nici contractul de intretinere incheiat cu …, de catre parat, in calitate de debitor al intretinerii, alaturi de reclamanta si de …., nu poate fi avut in vedere de catre instanta, atata vreme cat aceeasi obligatie subzista si in sarcina altor doua persoane (inclusiv reclamanta), iar in ce priveste executarea obligatiilor, in speta de fata se constata ca prioritate are obligatia legala de intretinere a copilului minor.
Fata de starea de fapt retinuta, fata de faptul ca prin obligarea paratului la plata intretinerii in favoarea minorului nu trebuie primejduita propria existenta a acestuia, avand in vedere dispozitiile legale anterior mentionate, ale art. 263 C.civ. – principiul interesului superior al copilului, precum si ale art. 529 alin. 2 C.civ., potrivit carora, cand intretinerea este datorata de parinte pentru un copil, poate fi stabilita pana la o patrime din venitul sau lunar net,  instanta va admite actiunea civila cu solutionarea caruia a fost investita si in consecinta, va majora pensia de intretinere la plata careia a fost obligat paratul, in favoarea minorului …. (nascut la data de 24.04.2003 in mun. Sibiu, jud. Sibiu), prin sentinta civila nr. 24/22.01.2009 pronuntata de Judecatoria Agnita in dosarul nr. 415/174/2008, de la suma de 135 lei lunar, la suma de 180 euro lunar sau echivalentul in lei la cursul B.N.R. din data platii, incepand cu data de 16.06.2011 (data formularii actiunii, cf. art. 532 alin. 1 C.civ.), si pana la majoratul minorului sau la schimbarea imprejurarilor avute in vedere la pronuntarea prezentei sentinte.
Instanta apreciaza ca suma de 180 euro lunar la plata careia va obliga paratul in favoarea minorului, este adecvata necesitatilor impuse in prezent de situatia minorului, cu atat mai mult cu cat chiar si reclamanta lucreaza in Germania la acelasi angajator, veniturile partilor fiind similare, iar potrivit art. 499 alin. 1 C.civ. – tatal si mama sunt obligati, in solidar, sa dea intretinere copilului lor minor, asigurandu-i cele necesare traiului, precum si educatia, invatatura si pregatirea sa profesionala.
Instanta va respinge, ca neintemeiata, cererea formulata de reclamanta cu privire la obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecata, avand in vedere ca nu s-au depus la dosar dovezi in acest sens, astfel cum se prevede in art. 1169 C.civ. din 1864 potrivit caruia cel ce face o propunere inaintea judecatii trebuie sa o dovedeasca.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Pensii

Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 115 din data de 12.03.2013
Carte funciara - Sentinta civila nr. 224 din data de 30.07.2013
Furt calificat (art.209 C.pen.) - Sentinta penala nr. 7 din data de 29.01.2014
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 270 din data de 13.08.2013
Talharie (art.211 C.p.) - Sentinta penala nr. 19 din data de 21.03.2013
LITIGIU DE ASIGURARI SOCIALE. CUMULUL PENSIEI DE INVALIDITATE GRADUL III CU INDEMNIZATIA AFERENTA UNEI FUNCTII PUBLICE. CONTESTATIE DECIZIE DEBIT - Sentinta civila nr. 6617/97/2010 din data de 18.04.2011
Litigiu de asigurari sociale. Contestarea deciziei de respingere a cererii privind acordarea pensiei de serviciu in baza Legii nr.303/2004. Decizie de debit emisa de Casa de Pensii pentru recuperarea diferentelor de pensie. - Sentinta civila nr. 334/LM/2011 din data de 22.02.2011
Litigiu de asigurari sociale. Recalcularea pensiei prin valorificarea veniturilor realizate in acord global, in raport de considerentele Deciziei Inaltei Curti de Casatie si Justitie nr. 30/2009 - Sentinta civila nr. 1567LM/2010 din data de 02.11.2010
CUMULUL PENSIEI CU SALARIUL - Sentinta civila nr. 282/LM/2010 din data de 10.12.2010
PENSIE DE INVALIDITATE. POSIBILITATEA CUMULARII CU VENITURI REALIZATE DIN PRESTAREA UNEI ACTIVITATI IN BAZA UNUI CONTRACT INDIVIDUAL DE MUNCA. - Sentinta civila nr. 980/LM/2009 din data de 14.05.2009
Contestatie decizie de pensionare - Sentinta civila nr. 1180/LM/2007 din data de 28.12.2007
1. Decizie de stabilire a pensiei de serviciu in baza Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instantelor judecatoresti si al parchetelor de pe langa acestea. Conditii de acordare. - Decizie nr. speta 9 din data de 14.01.2008
4. Anulare Decizie pentru stabilirea pensiei pentru limita de varsta si munca depusa. Valorificarea indemnizatiei de conducere conform inregistrarilor din carnetul de munca. - Sentinta civila nr. speta 8 din data de 14.01.2008
Contestatie impotriva deciziei de revizuire a pensiei - Sentinta civila nr. 413 din data de 29.03.2012
Recalcularea pensiei cu luarea in calcul al veniturilor obtinute in acord global - Sentinta civila nr. 643 din data de 07.05.2012
Anulare decizie de debit emisa ca urmare a cumulului pensiei de invaliditate de gr. III. cu alte venituri. - Sentinta civila nr. 496 din data de 23.04.2012
Sume retinute din pensie reprezentand contributie de asigurari sociale in procent de 5.5%. - Sentinta civila nr. 405 din data de 21.04.2011
Contestatie impotriva Deciziei de pensionare - Sentinta civila nr. 230 din data de 01.03.2011
Abandon de familie. Modificarea sanctiunii in apel. - Decizie nr. 147 din data de 26.04.2010
Abandon de familie .Achitarea debitului restant la plata contributiei la pensia de intretinere in timpul procesului ,Suspendarea conditionata a executarii pedepsei - Decizie nr. 133 din data de 19.04.2010