InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Buhusi

: Infractiuni contra libertatii persoanei si infractiuni contra vietii, integritatii corporale si sanatatii

(Sentinta penala nr. 61 din data de 05.05.2009 pronuntata de Judecatoria Buhusi)

Domeniu Infractiuni | Dosare Judecatoria Buhusi | Jurisprudenta Judecatoria Buhusi


Autor: JUDECATORIA BUHUSI
Domeniu:  infractiuni
Tip speta: sentinta penala
Titlu: Infractiuni contra libertatii persoanei si  infractiuni contra vietii, integritatii corporale si sanatatii




 
Prin rechizitoriul Parchetului de pe langa Judecatoria Buhusi nr.345/P/2006/09.03.2007, s-a dispus punerea in miscare a actiunii penale si trimiterea in judecata a inculpatului S.V. pentru savarsirea infractiunilor de lipsire de libertate si vatamare corporala grava, prevazute de art.189 al.2 si 182 al.2 Cod penal cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal.
S-a retinut in sarcina inculpatului ca in ziua de 27.04.2006 a lipsit de libertate in mod ilegal pe partea vatamata T.I., prin supunerea acestuia la suferinte fizice  si pricinuirea unui traumatism buco-dentar cu fractura dintelui 21 si luxatia dintelui 22, si a unor multiple contuzii corporale.
Prezent la instanta, inculpatul a recunoscut partial faptele savarsite.
Partea vatamata T.I. s-a constituit parte civila cu suma de 10.000 lei despagubiri din care 3000 lei daune morale.
Partea vatamata a depus acte la dosar si a solicitat proba testimoniala.
Din actele si lucrarile dosarului, instanta a retinut urmatoarele:
In ziua de 27.04.2006, inculpatul a mers la terenul sau, in punctul „C. C.” situat pe raza orasului B.. Aici a gasit-o pe partea vatamata  T.I., care efectua lucrari agricole pe terenul sau ce se invecineaza cu cel al inculpatului.
Inculpatul era in stare de ebrietate si i-a reprosat partii vatamate ca a intrat pe terenul sau si a  executat lucrarile agricole dupa  care a lovit-o cu pumnii peste fata. Partea vatamata a cazut la pamant, iar inculpatul a continuat sa o loveasca cu picioarele si sa o ameninte ca o omoara daca se ridica.
Inculpatul a mers la caruta sa a luat un bici cu coada metalica cu care a lovit pe partea vatamata, iar cand aceasta vroia sa se ridice, inculpatul o ameninta ca o va taia cu cutitul si o va omori. Inculpatul a lovit-o pana cand partea vatamata a devenit inconstienta.
Inculpatul a mers la caruta, a luat o furca pe care a ridicat-o asupra partii vatamate, amenintand-o ca baga furca in ea si o omoara,  si in acest timp i-a pus piciorul pe gat.
Martorul P.I., a strigat la inculpat sa nu omoare partea vatamata.
Inculpatul a mai lovit de cateva ori partea vatamata cu biciul, continuand sa o ameninte, dupa care a ridicat-o si a tarat-o la caruta, amenintand-o in continuare ca daca  va incerca sa coboare din caruta o va lega de ea.
Aceasta agresiune a durat aproximativ 2 ore. Inculpatul a dus partea vatamata la un parau din apropiere si a obligat-o sa se spele, dupa care a urcat-o in caruta si a obligat-o sa mearga la un bar.
Martorul P.V., a relatat la urmarirea penala ca inculpatul a venit la teren, a luat partea vatamata de maneca, a tras-o 10 mp pana la hotarul dintre cele doua terenuri, reprosandu-i ca a depasit limita dintre proprietati, dupa care a inceput sa o loveasca cu pumnii pana partea vatamata a cazut si a continuat sa o loveasca cu picioarele, cauzandu-i rani la fata. Inculpatul a luat biciul si i-a aplicat vreo 10 lovituri, pana ce partea vatamata „a lesinat”, ramanand in stare de inconstienta aproximativ jumatate de ora. In acest timp inculpatul discuta cu martorul P., iar cand sesiza ca partea vatamata se misca, striga la ea sa nu indrazneasca sa se ridice ca o omoara. Partea vatamata s-a ridicat la un moment in genunchi, iar inculpatul a inceput sa o loveasca si sa o ameninte ca o omoara cu cutitul, din caruta. Inculpatul a fugit la caruta, a cautat cutitul si negasindu-l s-a intors cu o furca pe care a vrut sa o bage in partea vatamata, dar in acel moment P.I. a strigat la inculpat sa nu omoare partea vatamata.
Partea vatamata a prins cu mainile de furca si „il implora pe inculpat” sa nu o omoare. Inculpatul a lasat furca, a luat din nou biciul si i-a aplicat 4-5 lovituri, continuand sa o ameninte „ca daca indrazneste sa se ridice, o bate pana o omoara”.
Martorul a aratat ca din momentul cand a inceput agresiunea a oprit tractorul si se afla la 5-6 m distanta, dar i-a fost frica atat lui cat si lui P. sa intervina, intrucat inculpatul era sub influenta alcoolului si foarte violent.
Dupa un timp, inculpatul a ridicat-o pe partea vatamata, a tarat-o la caruta „amenintand-o ca o leaga de caruta si ara campul cu ea”. In tot acest timp, partea vatamata implora inculpatul sa nu o omoare.  Inculpatul i-a mai aplicat cateva lovituri „cu biciul” lasand-o „lata pe pamant” si continuand sa ameninte partea vatamata.
Aceste fapte s-au derulat intr-o perioada de aproximativ 2 ore, timp in care inculpatul a lovit partea vatamata de mai multe ori si i-a interzis sa plece de pe camp, desi avea multe rani.
La instanta fiind audiat acelasi martor a relatat ca inculpatul a lovit partea vatamata o data la fata, aceasta cazand la pamant, pe o parte, dupa care inculpatul a lovit de mai multe ori cu „sarnea biciului”. Inculpatul a stat de vorba cu P., dupa care i-a mai dat partii vatamate „cateva bice”.
Inculpatul a adus furca de la caruta si a amenintat partea vatamata ca o omoara.
Martorul a aratat ca partea vatamata s-a ridicat singura de jos, iar inculpatul i-a spus sa mearga sa se spele, dar nu a vazut-o murdara de sange.
Partea vatamata a urcat singura in caruta, iar inculpatul a luat si bicicleta partii vatamate. Martorul a mai aratat ca partea vatamata s-a tarat pana la masina lui P., intentionand sa se urce in masina, dar P. a mutat masina mai departe.
Conflictul a durat 2-3 reprize, cam 1 ora – o ora si jumatate.     
Inculpatul lasa partea vatamata sa se odihneasca, dupa care o batea iar.
Partea vatamata nu putea sa plece intrucat vorbea cu P. si cu inculpatul, afirmatie total nesincera si in contradictie cu declaratia data la urmarirea penala.
Martorul P.I., unchiul inculpatului, a relatat la urmarirea penala ca inculpatul a lovit cu pumnii si picioarele  si biciul pe partea vatamata, reprosandu-i ca i-a incalcat proprietatea. A incercat  sa linisteasca inculpatul dar nu a reusit, acesta fiind sub influenta bauturilor alcoolice.
Partea vatamata a incercat sa se urce in autoturismul sau, a deschis portiera, dar nu a reusit, intrucat inculpatul a inceput sa o loveasca.
Dupa aproximativ 20 min. a mers la inculpat sa discute pentru a-l calma, timp in care partea vatamata era asezata  pe pamant, iar inculpatul o ameninta ca, „daca indrazneste sa se ridice sa plece o ajunge cu caruta si o omoara”. La un moment dat partea vatamata s-a ridicat sa vina la el pentru a-i plati lucrarea, iar inculpatul a amenintat-o ca o taie cu cutitul. Acesta a cautat cutitul in caruta si negasindu-l a venit cu o furca, si a amenintat ca „baga furca in ea”. Partea vatamata se ruga de inculpat sa nu o omoare iar cand a intervenit si i-a spus inculpatului sa se gandeasca la ceea ce face, inculpatul i-a raspund ca nu-i vrea raul. Dupa aceste discutii avand furca in mana, inculpatul a trimis partea vatamata la un parau sa se spele, spunandu-i ca daca incearca sa fuga, si nu se intoarce la timp la caruta pentru a merge impreuna la carciuma, vine cu caruta dupa ea si o omoara.
Partea vatamata s-a intors la caruta si inculpatul a obligat-o sa se urce in caruta amenintand-o cu furca sa nu indrazneasca sa coboare. Dupa 1/2 ora, timp in care partea vatamata a stat in caruta,  s-a urcat si inculpatul in caruta, spunand ca merge cu partea vatamata la carciuma sa bea.
Acelasi martor, la instanta,  a relatat ca inculpatul era agitat, nu i s-a parut beat si i-a dat partii vatamate o palma, dupa care a lovit-o cu biciul pe la picioare. A mai aratat ca partea vatamata a venit la masina sa in picioare, intrucat ii era frica sa nu fie lovita de inculpat. Partea vatamata s-a dat jos din caruta si i-a platit lucrarile, dupa care s-a urcat in caruta si a plecat, dar nu cunoaste unde. Inculpatul doar a injurat pe partea vatamata, intrucat  i-a semanat terenul, dar nu a vazut sa o ameninte cu furca. Inculpatul avea in mana un bici si a spus ca merge dupa cutit pentru a o specia. Partea vatamata avea sange la gura si a urcat de buna voie in caruta.
Conflictul a durat aproximativ ? de ora, dar nu a vazut daca partea vatamata a fost lovita, dar a fost prezent din momentul in care a venit inculpatul si pana cand a plecat. Partea vatamata nu era inconstienta, desi a cazut nu a strigat dupa ajutor si nu a tipat.
Aceasta avenit singura spre masina pentru a scapa de inculpat. Martorul a aratat ca nu a intervenit.
Inculpatul era nervos si violent, a mai aratat martorul. Desi inculpatul a aratat ca martorul este unchiul sau, acesta nu a recunoscut, sustinand ca nu este ruda cu inculpatul.
Martorul a precizat ca declaratia data la urmarirea penala a fost scrisa de el si a declarat atunci adevarul dar si ce a declarat la instanta este adevarat.
Inculpatul a mers la caruta sa ia o furca dar nu avea furca in  caruta. Declaratia martorului data la instanta este partinitoare si in contradictie cu declaratia celuilalt martor si chiar a inculpatului
Inculpatul a declarat ca i-a aplicat o palma zdravana si vreo 10 bice, dar nu a amenintat-o ori este imposibil ca la 10 bice partea vatamata sa nu lesine. Partea vatamata nu avea sange la gura sau pe haine. A mai aratat inculpatul ca a speriat partea vatamata ca ii pune latul la gat si o omoara, dar recunoaste ca a dus partea vatamata la caruta, a desfacut un lant si a spus ca o leaga.
Apararea inculpatului este in contradictie cu declaratia martorilor in  special cu cea a lui P.V..
Martora B.A., a  relatat la urmarirea penala ca era de serviciu cand inculpatul si partea vatamata au venit la bar.
Inculpatul a intrebat-o pe partea vatamata ce bea, insa acesta a raspuns ca nu bea nimic, si sa o lase sa plece.
Inculpatul i-a spus ca nu pleaca pana  nu bea ceva cu el, si a comandat un suc si 100 ml coniac pentru partea vatamata si o cafea pentru el si a obligat-o sa bea coniacul.
Martora a aratat ca in  momentul in care a vazut ca inculpatul insista a intervenit, spunandu-i inculpatului sa nu forteze partea vatamata sa bea.
In declaratia din 04.09.2006, scrisa personal de ea,  martora a relatat ca partea vatamata avea urme de sange pe fata, iar din discutiile celor doi a dedus ca partea vatamata a fost batuta de inculpat.
La instanta, martora a aratat ca partile au venit la bar, cei doi se contraziceau, dar nu a fost atenta. Partea vatamata nu avea sange la gura, dar a aflat de la inculpat ca s-a cercetat cu partea vatamata de la pamant.
Or, martora in declaratiile date la urmarirea penala a aratat despre ce discutau partile in bar. Partea vatamata nu a dorit sa bea, dar inculpatul a insistat pe un ton ridicat, sa bea.
Partea vatamata , parea disperata, era suparata si se ruga de inculpat sa il lase sa plece, de aceea a intervenit. Martora a aratat ca isi mentine declaratiile date la organele de politie, fiind scrise personal de ea, cele scrise corespund adevarului, insa nu-si mai aduce aminte exact ce a vazut. Din comportamentul avut la instanta a reiesit ca martorei ii era frica de inculpat.
Ca urmare a loviturilor primite, partea vatamata a suferit un traumatism buco-dentar, cu fractura dintelui 21 si luxatia dintelui 22, precum si multiple contuzii corporale, necesitand internarea la Spitalul B. si Spitalul Judetean de Urgenta B., sectia neurochirurgie, in perioada 27.04-02.05.2006 si respectiv 04-06.05.2006.
Pierderea chiar si a unui dinte, inseamna sacrificarea altor doi dinti laterali pentru a monta o proteza, iar aceasta oricat de perfecta ar fi, nu va putea inlocui complet dintele natural nici functional si nici estetic. Or, partea vatamata a suferit un prejudiciu estetic, care se incadreaza in notiunea de slutire.
Din probele administrate in cauza, rezulta vinovatia inculpatului, acesta incercand prin declaratiile date sa se sustraga raspunderii penale.
Faptele inculpatului intrunesc in drept elementele constitutive ale infractiunilor de lipsire de libertate si vatamare corporala grava, prevazute de art.189 al.2 Cod penal si art.182 al.2 Cod penal. Faptele inculpatului sunt probate cu sesizarea si declaratiile partii vatamate, certificatul medico-legal, adresele Spitalului orasenesc B. si Spitalului Judetean de Urgenta B., declaratiile martorilor, coroborate cu declaratiile inculpatului.
La individualizarea judiciara a pedepselor ce se vor aplica inculpatului, instanta va avea in vedere gradul sporit de pericol social al infractiunilor, imprejurarile comiterii lor, dar si persoana inculpatului, care nu a avut o pozitie partial sincera, este infractor primar, fara ocupatie.
In cauza, instanta, va aplica dispozitiile art.74 lit.a si 76 lit.b si respectiv 76 lit.d Cod penal, privind circumstantele atenuante, precum si ale art.33 lit.a si 34 lit.b Cod penal, faptele fiind concurente.
Coroborand gradul de pericol social al infractiunilor cu finalitatea aplicarii sentintei penale, instanta apreciaza ca modalitatea de individualizare juridica a pedepsei este privarea de libertate.
Desi art.71 Cod penal, modificat, prin Legea 278/2006, prevede ca in cazul condamnarii la pedeapsa inchisorii sau detentiunii pe viata se interzic drepturile prevazute de art.64 lit.a-c Cod penal, este de observat ca potrivit art.11 al.2 si art.20 al.2 din  constitutie, tratatele ratificate de parlament fac parte din dreptul intern si au prioritate atunci cand privesc drepturile omului, fiind mai favorabile decat legile interne. Or, interzicerea dreptului de vot contravine art.3 din protocolul nr.1 al Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale astfel cum a hotarat CEDO, in cauza H. contra M. B..
Urmeaza ca instanta sa interzica inculpatului exercitiul drepturilor prevazute de art.64 lit.a Teza aIIa, b Cod penal, pe durata si in conditiile art.71 al.2 Cod penal.
In ceea ce priveste latura civila, instanta retine, ca partea vatamata a fost internata la Spitalul Orasenesc B., in perioada 27.04-02.05.2006 si la Spitalul Judetean de Urgenta B., sectia neurochirurgie, in perioada 04-05.05.2006, cuantumul cheltuielilor de spitalizare fiind de 560,58 lei, si respectiv 140,78 lei.
Partea vatamata are numeroase spitalizari, la diferite spitale din tara, drept pentru care instanta a dispus efectuarea unei expertize medico-legale. Raportul de expertiza a concluzionat ca nr. de zile ingrijiri medicale este 14-16 zile, ca leziunile dentare reprezinta un prejudiciu estetic temporar, pana la rezolvarea stomatologica. De asemenea, afectiunile constatate prin diverse internari in spitale (boli infectioase, urologie), hepatita cronica cu virus C, ulcer duodenal, structura uretra posterioara dreapta, varice membre inferioare, Sindrom disfagic, nu au legatura cu episodul traumatic din 27.04.2006, si acest  episod nu au dus la agravarea afectiunilor patologice.
Urmeaza, ca instanta in baza art.313 din Lg.45/2006, sa oblige inculpatul la plata despagubirilor civile catre partea civila Spitalul orasenesc B. si Spitalul Judetean de Urgenta B.pentru sectia neurochirurgie.
Spitalul Judetean de Urgenta s-a mai constituit parte civila si cu c/val cheltuielilor de spitalizare ale partii vatamate la sectia contagioase. De asemenea, Spitalul Clinic Judetean de urgenta T. s-a constituit parte civila in cauza.
Or, avand in vedere concluziile raportului de expertiza medico-legala, din care rezulta ca aceste internari nu au legatura de cauzalitate cu episodul  traumatic din 27.04.2006, instanta va respinge ca nefondate pretentiile celor doua spitale.
Va constata ca Serviciul de Ambulanta B. nu s-a constituit parte civila, intrucat partea vatamata nu a fost transportata cu ambulanta la spital.
Instanta retine de asemenea,  ca partea vatamata T.I. s-a constituit parte civila in cauza cu suma de 10.000 lei (reprezentand transport, c/val CML, medicamente, tratament, c/val lucrarii dentare), din care 3000 lei daune morale. 
In dovedirea laturii civile a solicitat proba cu martorii B.G. si C.N..
Martorul B.G., a aratat ca a transportat partea vatamata la Spitalul B., unde a fost internata. Aceasta era plina de sange la gura, ochi si avea vanatai pe brate si antebrate.
Martorul a mai aratat ca a imprumutat pe partea vatamata cu 20 milioane lei (2000 RON), iar in luna noiembrie 2006 i-a mai imprumutat 10 milioane lei (1000 RON) pentru medicamente.
Martorul C.N. a relatat ca in luna iunie 2007 a imprumutat partea vatamata cu 15 milioane lei (1500 RON) pentru a se interna la B. si pentru medicamente.
Instanta va avea in vedere ca partea vatamata a imprumutat aceste sume si pentru alte internari la alte spitale din tara, dar avand in vedere ca a fost internata de la 27.04.02.05.2006 de la 04-05 - 05.05.2006 (in total 6 zile ) si fata de leziunile suferite, apreciaza ca a facut cheltuieli, dar intr-un cuantum mai mic, la care se adauga si c/val CML. In ceea ce priveste daunele morale, avand in vedere suferintele pricinuite partii vatamate, de catre inculpat, instanta apreciaza ca partea vatamata este indreptatita la aceste daune asa cum le-a cerut.
Urmeaza ca instanta in baza art.14, 346 Cod procedura penala si 998 Cod civil, sa oblige inculpatul la plata despagubirilor asa cum au fost apreciate de instanta si a daunelor morale.
Va constata ca aparatorul inculpatului nu a solicitat onorariu oficiu.


Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Infractiuni

Anulare proces verbal de contraventie - Hotarare nr. 1417 din data de 17.10.2017
Infractiuni - Decizie nr. 250 din data de 25.10.2016
Infractiuni - Decizie nr. 241 din data de 10.11.2016
TRAFIC DE DROGURI - Sentinta penala nr. 4 din data de 18.01.2017
infractiunea de schimbare, fara respectarea prevederilor legale, a destinatiei fondurilor obtinute din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta - Sentinta penala nr. 65 din data de 16.06.2015
consumul ilicit de droguri - Sentinta penala nr. 173 din data de 05.12.2014
Trafic de droguri - Sentinta penala nr. 158 din data de 22.10.2014
Infractiunile de incaierare ?i ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea linistii publice, tentativa la omor calificat. Concursul real de infractiuni - Sentinta penala nr. 66 din data de 23.03.2011
Plangere contraventionala - Sentinta civila nr. 261 din data de 22.04.2010
infractiuni privind circulatia pe drumurile publice - Sentinta penala nr. 66 din data de 04.06.2009
- Sentinta civila nr. 306 din data de 17.06.2009
- Sentinta penala nr. 68 din data de 10.06.2009
Recursul inculpatului, declarat pe latura civila, nu este intemeiat, deoarece inculpatul este cel care este obligat sa suporte prejudiciul creat partii civile APIA, prin fapta comisa. Raspunderea civila delictuala a inculpatului intervine pentru fapta pro - Decizie nr. 727/R din data de 23.09.2013
Infractiuni la legi speciale – Calitatea de subiect activ principal, pasiv principal si pasiv secundar la infractiunile prev. la art. 37 alin. 1 si art. 38 alin. 1 din Legea nr. 319/2006 – privind protectia muncii. - Decizie nr. 152 din data de 20.02.2013
Laboratoarele din cadrul Serviciilor Medico Legale Judetene care nu au infiintate, prin hotararea directiilor judetene de sanatate publica si cu avizul institutelor de medicina legala competente, laboratoare de specialitate cum ar fi cele prevazute in ar - Sentinta penala nr. 17/F din data de 20.02.2013
Intemeierea hotararii de condamnare si pe declaratiile date de martor in faza de urmarire penala, in situatia imposibilitatii audierii sale in prima instanta si in recurs, nu incalca dispozitiile art. 6 paragraf 3 lit. d din Conventia Europeana a Dreptur - Decizie nr. 134/R din data de 14.02.2013
Potrivit art.181 alin.2 Cod penal, la stabilirea in concret a gradului de pericol social se tine seama de modul si mijloacele de savarsire a faptei, de scopul urmarit, de imprejurarile in care fapta a fost comisa, de urmarea produsa sau care s-ar fi ... - Decizie nr. 1004/R din data de 02.12.2011
In verificarea dispozitiilor art. 64 alin. 2/2 Cod procedura penala, procedura stabilirii alcoolemiei inculpatului a fost una legala si cu respectarea dispozitiilor in materie. Potrivit art. 14 alin.3 din OMS nr. 376 din 10 aprilie 2006, in situati... - Decizie nr. 895/R din data de 03.11.2011
Legea sanctioneaza persoana depistata in trafic si care pare sub influenta alcoolului, de a se sustrage de la recoltarea probelor biologice in vederea stabilirii alcoolemiei. In lipsa unor motive temeinice, de natura a justifica refuzul recoltarii pr... - Decizie nr. 733/R din data de 29.09.2011
Trafic de persoane. Trafic de minori. Modalitati alternative de realizare a elementului material. Sedinta de judecata. Caracterul ei secret. Luarea masurii de siguranta a interzicerii exercitarii functiei in indeplinirea careia un inculpat a comis fa... - Decizie nr. 38/Ap din data de 01.03.2011