Simulatie. Proba actului secret. Dovedirea vointei reale a partilor.

      Simulatie. Proba actului secret. Dovedirea vointei reale a partilor.
      
      Cod Civil, art.1175.
      
       S-a dovedit in cauza ca intre parti a existat o intelegere in sensul ca paratii intimati ca cumpere cu credit bancar apartamentul proprietatea reclamantei recurente, pretul fiind varsat de banca in contul vanzatoarei si fiind necesar acesteia pentru achitarea unei sulte intr-un proces de partaj, urmand ca aceasta sa achite ratele catre banca. Totodata, tribunalul a retinut ca nu s-a dovedit si imprejurarea ca partile au convenit ca ulterior bunul imobil sa revina in proprietatea reclamantei recurente si nici in ce modalitate aceasta operatiune s-ar fi putut produce.
       In aplicarea prevederilor art.1175 Cod Civil, in mod corect a considerat tribunalul ca o astfel de situatie nu poate imbraca forma conventiei secrete pretinse a fi fost incheiate de reclamanta, de a ramane sau redeveni proprietarul apartamentului vandut prin actul public, deoarece nu s-a dovedit vointa reala a partilor in acest sens si implicit nici conventia lor, iar aceasta era conditia pentru existenta caracterului simulat al actului public.
       Prin urmare, fara a pretinde reclamantei recurente dovedirea existentei contrainscrisului in sensul de instrumentum, ci doar de negotium, cum in mod corect a subliniat instanta de apel, curtea constata ca aplicarea dispozitiilor legale incidente s-a facut in mod corect, aceasta critica fiind nefondata.  (decizia civila  nr.312R din data de 9 septembrie 2010 - Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a IX-a Civila si pentru Cauze Privind Proprietatea Intelectuala)
 
       Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti la data de 04.10.2007, reclamanta C.V., in contradictoriu cu paratii N.P. si N.N.C., a solicitat sa se constate simulatia contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr.1740/05.07.2003 de BNPA S.M.S. si C.N.D.; sa se constate ca reclamanta este adevaratul proprietar al imobilului situat in Bucuresti, str. B. nr....
       In motivarea cauzei, reclamanta a aratat ca, prin contractul de vanzare-campare autentificat sub nr. 1740/05.07.2003 de BNPA S.M.S. si C.N.D., a vandut fiului sau N.N.C., casatorit la acea data cu N.P., apartamentul nr. ..... situat la adresa sus-mentionata. De asemenea, a mai aratat ca mentionatul apartament a fost vandut paratilor, insa de fapt, a fost un imprumut deghizat, avansul (prima transa, in val. de 9342 USD) nefiind achitat in mod real, iar a doua transa in val. de 17.658 USD fiind achitata printr-un credit facut de catre parati la SC D. Credit SA.
       Reclamanta a mai invederat ca acesti bani ii erau necesari pentru achitarea unei sulte intr-un proces de partaj succesoral, catre cumnatii sai, pentru un imobil situat in Bucuresti, sector 1, str. S. nr.... si, neavand posibilitatea sa faca rost de o suma atat de mare, a hotarat impreuna cu fiul si nora sa incheie contractul mai sus-mentionat, banii imprumutati de catre acestia fiind consemnati si in prezent intr-un cont la banca R.B. Arata ca imobilul pentru care urma sa plateasca sulta urma sa fie consolidat, intrucat ea impreuna cu fiul si nora sa se poata muta in acel imobil. Se arata ca de banii imprumutati de la D. Credit pentru despagubirea cumnatilor sai avea cunostinta si ofiterul de credite care a autorizat imprumutul, mai mult, toate ratele creditului pana la momentul actual au fost achitate in totalitate de catre reclamanta. In prezent, odata cu divortul paratului, apartamentul proprietatea sa pentru care s-a incheiat contractul simulat face obiectul partajului, fosta nora neintelegand sa renunte la pretentiile sale asupra unui imobil care nu i-a apartinut niciodata.
       In drept, au fost invocate dispozitiile art.111, art.112 Cod Proc.Civ., art.1175 si urmatoarele Cod Civil.
       La data de 11.03.2008, parata N. P. a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea cererii reclamantei, fara cheltuieli de judecata.
       In motivare, a aratat ca, astfel cum rezulta din actele anexate la actiunea introductiva, parata impreuna cu fostul sot, au contractat un imprumut in cuantum de 18.000 USD de la D. Credit in vederea cumpararii respectivului apartament, fiind ipotecat cu aceasta ocazie in favoarea D. Credit. Urmare intocmirii acestor acte autentice, D. Credit a virat suma imprumutata in contul reclamantei cu titlu de pret al imobilului, aceasta recunoscand acest fapt. Astfel, arata parata, se afla in fata unui act autentic de vanzare-cumparare, perfect valabil, ca si cel de ipoteca. Arata ca de esenta simulatiei este actul secret, contrainscrisul ce corespunde vointei reale a partilor, prin care acestea anihileaza, in tot sau in parte, aparenta juridica creata prin actul public, simulat. In speta de fata contrainscrisul nu exista, neavand niciodata o atare intelegere cu reclamanta decat cea consemnata in actul de vanzare-cumparare, nici verbala, cu atat mai putin scrisa, reclamanta neinvocand existenta vreunui contrainscris care sa arate o alta vointa a partilor. Or, in lipsa unui inscris care sa arate o alta intelegere intre parti, este imposibila invocarea simulatiei. Mai mult, reclamanta, in declaratia data ca martor in fata instantei in dosarul nr. ...., avand ca obiect divort si incredintare minor, recunoaste ca a vandut paratilor apartamentul.
       In ceea ce priveste plata ratelor de catre reclamanta, parata arata ca aceasta a achitat doar o parte din rate din dorinta de a-i ajuta, cunoscand faptul ca fiul sau nu contribuie corespunzator la formarea bugetului, folosindu-si veniturile la jocurile de noroc, pariuri.
       In drept, au fost invocate prevederile art. 115 Cod Proc.Civ.
       Prin sentinta civila nr.11447/08.12.2008, Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti a respins cererea de chemare in judecata ca neintemeiata.
       Pentru a hotari astfel, instanta de fond a retinut ca, prin contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr.1740 din 05.07.2003, de BNPA S.M.S. si C.N.D., reclamanta a vandut paratilor N.P.si N.N.C., casatoriti la data incheierii actului, apartamentul nr.... situat in Bucuresti, str. B. nr. .... Acest imobil a fost ipotecat prin contract de credit ipotecar si de contract de cesiune de creanta catre D. Credit, pentru suma de 18.000 dolari.
       Instanta de fond a constatat ca reclamanta nu a facut dovada care-i revenea, conform art.1169 Cod Civil, in sensul existentei unei intelegeri care sa fie esential diferita de contractele incheiate si administrate ca proba cu inscrisuri in cauza, adica nu a facut dovada faptului ca acest contract de vanzare-cumparare incheiat cu paratii deghizeaza de fapt un contract de imprumut pentru o suma de bani care era necesara pentru plata unei sulte intr-un proces de partaj.
       Chiar daca instanta ar retine ca scopul actului de vanzare-cumparare a fost obtinerea unei sume de bani necesare reclamantei, pentru plata unei sulte dintr-un proces de partaj, nu exista elemente suficiente care sa duca la concluzia ca acest act de vanzare-cumparare ascunde un contract de imprumut.
       Reclamanta nu a facut dovada ca ea a fost cea care a achitat imprumutul necesar achizitionarii apartamentului de catre parati, iar daca sustinerile acesteia in sensul ca ar fi vandut imobilul fara sa existe pretul ca echivalent al prestatiei transmiterii dreptului de proprietate ar fi fost dovedite, atunci contractul de vanzare-cumparare ar fi nul pentru lipsa pretului. Pe cale de consecinta, cererea de constatare a simulatiei ar fi lipsita de interes, deoarece ambele contracte trebuie sa fie valide din punct de vedere juridic si sa nu prezinte cauze de nulitate absoluta.
       Instanta de fond nu a retinut motivele invocate de reclamanta in favoarea sa, in sensul ca a simulat contractul de vanzare-cumparare, deoarece bancile nu i-ar fi acordat un credit din cauza varstei, pentru ca intelegerea dintre reclamanta si parati privind imprumutul sumei de bani necesare acesteia, nu este dovedita in niciun fel, neexistand niciun contrainscris chiar in sensul de negotium, act juridic.
       Din probele administrate in cauza rezulta ca vointa reclamantei, atunci cand a achitat o parte din ratele de plata a creditului, constituie eventual o alta conventie a partilor in ceea ce priveste aceste sume. De asemenea, reclamanta nu a facut dovada ce-i revenea ca, dupa achitarea ratelor de pret ale creditului, ar fi urmat sa redobandeasca dreptul de proprietate asupra apartamentului de la parati.
       Faptul ca reclamanta ar fi inteles sa achite cu banii ce constituisera pretul vanzarii intreg imprumutul contractat de parati, dupa ce a incetat necesitatea platii sultei din pricina deciziei irevocabile de partaj in care reclamanta era parte a fost apreciat de instanta de fond ca fiind o conventie juridica intre ele, valida din punct de vedere juridic, urmand ca partile sa ii dea calificarea exacta si sa-si achite obligatiile reciproce asumate si nu era necesar a fi deghizata in niciun fel.
       Instanta de fond a mai constatat ca scopul incheierii contractului de vanzare-cumparare nu a fost nicidecum unul simulat, cauza actului juridic fiind reala, obtinerea unui pret, reclamanta avand nevoie de suma de bani platita ca pret. Din nicio proba a dosarului nu rezulta ca partile in cauza au dorit sa ascunda vointa lor juridica reala prin conventiile publice incheiate, iar cu privire la suma de bani achitata drept pret, partile au purtat discutii insa, aceste discutii, chiar daca ar fi fost finalizate prin incheierea altor intelegeri intre aceste parti, corespund vointei lor reale si sunt acte distincte fata de actele depuse in dosarul cauzei.
       De asemenea, nu poate fi retinuta sustinerea reclamantei in sensul ca nu s-a intocmit un contrainscris pentru ca la acea vreme paratii erau casatoriti, nefiind pusa in discutie un eventual divort. Acest contrainscris ar fi putut fi intocmit in ce priveste pe paratul N.N.C., neexistand nicio imposibilitate de ordin moral de a preconstitui o proba scrisa.
       Prin introducerea prezentei cereri de chemare in judecata, reclamanta urmareste de fapt sa obtina scoaterea in cadrul masei partajabile a imobilului ce constituie bun comun al paratilor si nu se poate afirma cu certitudine ca in urma judecarii cererii de partaj judiciar imobilul va fi atribuit paratei N.P., astfel ca instanta nu a retinut ca exista simulatie numai in conditiile in care paratii au divortat, iar in cazul continuarii casatoriei, nu.
       Impotriva acestei sentinte a declarat apel reclamanta C.V., cerere inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti - Sectia a IV-a Civila la data de 29.04.2009, solicitand admiterea apelului si schimbarea hotararii in sensul admiterii actiunii, fara cheltuieli de judecata.
       In motivarea apelului, s-a aratat ca in mod gresit instanta de fond a respins "cererea" de suplimentare a probatoriului, ce a fost dispusa din oficiu tot de catre instanta, cu ocazia repunerii pe rol a pricinii - cu toate acestea, instanta, in noua compunere, a respins cererea de suplimentare a probatoriului dupa repunerea cauzei pe rol, desi ea insasi pusese in discutie acest aspect, iar incheierea de admitere a probatoriului, ca si incheierea de repunere pe rol pentru suplimentarea acestuia au caracter interlocutoriu.
       Pe de alta parte, in dreptul romanesc, datorita principiului rolului activ si al aflarii adevarului, respingerea actiunii ca nedovedita in loc de neintemeiata este nelegala si frizeaza denegarea de dreptate. Atata vreme cat insasi instanta respinge suplimentarea a probatoriului, retinerea ca actiunea este nedovedita releva atat gresita interpretare a fondului dreptului, cat si lipsa totala de rol activ.
       Totodata, instanta de fond a apreciat gresit probele administrate, iar motivarea este contradictorie, intrucat, pe de o parte, in mod total gresit si in neconcordanta cu inscrisurile administrate.
       Astfel, instanta de fond a retinut ca reclamanta nu ar fi platit ratele imprumutului contractat de catre parati, desi a depus la dosarul cauzei atat dovezile schimbului valutar din ziua platii, cat si chitantele de plata ce se coroboreaza cu acestea pentru fiecare rata achitata imprumutului. Aceste inscrisuri sunt intarite si confirmate de catre interogatoriile administrate si depozitiile martorilor, apararea constanta a paratei N.P. necontestandu-i calitatea de platitor.
       De asemenea, instanta de fond a retinut gresit ca nu a existat contrainscris al negotiumului, facand confuzie intre contrainscris ca instrumentum si negotium - chiar daca face referire la negotium, in continuarea motivarii, instanta persista in eroare afirmand ca nu exista o imposibilitate morala in preconstituirea acestuia, "uitand" ca paratii erau fiul si nora reclamantei.
       Totodata, instanta de fond a facut vorbire despre nulitatea actului public pentru neplata pretului, cand de fapt, acesta ar putea fi cel mult motiv de rezolutiune, fara a sesiza ca simularea s-a produs prin deghizare a contractului de imprumut, actul public fiind intrutotul fictiv.
       Chiar si in lipsa contrainscrisului care sa probeze vointa reala a partilor, existenta unui scop determinat, cat si a conditiilor specifice de returnare a creditului ipotecar, nu reprezinta altceva decat prezumtii simple care sa intregeasca dovezile administrate de catre reclamanta in dovedirea actiunii si de care instanta de fond trebuia sa tina seama.
       Astfel, fiul reclamantei si parata s-au casatorit in 1999, iar daca apelanta dorea sa-i "improprietareasca" o facea inca de atunci si nu astepta pana in anul 2004; pe de alta parte, nu putea vinde un bun fara a incasa real pretul, de vreme ce tot reclamanta era aceea care achita imprumutul ipotecar contractat, platind in nu numai imprumutul ci si dobanzile, astfel incat practic inregistra o pierdere, si nu un castig (singura pretinsa plata a paratei a fost de fapt efectuata intr-un alt cont decat al creditorului ipotecar, astfel incat nu constituie plata valabila); de asemenea, dupa ce necesitatea platii sultei nu a mai subzistat din pricina deciziei irevocabile in partaj, a achitat cu banii ce constituisera pretul vanzarii intreg imprumutul contractat de parati, iar dupa incheierea vanzarii, apelanta-reclamanta a efectuat imbunatatiri in apartament.
       Argumentatia paratei conform careia isi ajuta fiul este neserioasa, caci intr-o atare situatie, asa cum s-a aratat, dintr-o astfel de vanzare inregistra o pierdere, restituind bancii nu numai imprumutul (pretul vanzarii simulate), ci si dobanzile, astfel incat, cel mult ar fi putut vorbi despre o donatie (ca gratuitate), insa nicidecum o vanzare, ce presupune un scop oneros.
       Existenta intelegerii, dincolo de prezumtiile simple prezentate mai sus, a fost relevata de catre martori, care, desi persoane simple fara o educatie de profil si care nu cunosc diferentele intre vanzare si simularea vanzarii, au aratat ca operatiunea a avut drept scop eludarea dificultatilor care apelanta-reclamanta le intampina in a imprumuta o suma mare de bani, intrucat era o persoana in varsta, iar societatea sa nu avea o cifra de afaceri foarte mare.
       In drept, au fost invocate dispozitiile art. 282 si urmatoarele Cod Proc.Civ.
       Intimata-parata R.P., a formulat intampinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat si mentinerea ca legala si temeinica a hotararii instantei de fond, fara cheltuieli de judecata.
      In drept, au fost invocate prevederile art. 289 Cod Proc.Civ.
      Tribunalul a incuviintat si administrat la solicitarea apelantei reclamante proba cu inscrisuri si proba testimoniala cu un martor, B.E. Intimatei parate i-a fost incuviintata proba cu un martor, renuntand la administrarea probei, iar intimatul parat nu a solicitat probe.
       Prin decizia civila nr.251A/24.02.2010, Tribunalul Bucuresti - Sectia a IV-a Civila a respins apelul ca nefondat.
       A retinut instanta de apel ca motivul de apel referitor la gresita respingere de catre instanta de fond a cererii de suplimentare a probatoriului cu proba testimoniala formulata de apelanta reclamanta este nefondat, constatandu-se ca la data de 3.06.2008 cauza a fost repusa pe rol pentru suplimentarea probatoriului, fara a se specifica insa in incheierea de repunere pe rol ca instanta aprecia necesara administrarea probei testimoniale, astfel cum a sustinut apelanta reclamanta.
       Pe de alta parte, chiar daca ar fi fost fondat, acest motiv de apel nu ar fi putut duce prin ele insusi la schimbarea sentintei apelate, atat timp cat in faza apelului a fost incuviintata si administrata pentru apelanta reclamanta proba cu martori.
       Motivul de apel privitor la gresita respingere a cererii ca nedovedita in loc de neintemeiata este si el nefondat, cererea de chemare in judecata fiind respinsa ca neintemeiata, cu motivarea ca apelanta reclamanta nu a reusit sa-si dovedeasca sustinerile prin probatoriul administrat - in ceea ce priveste faptul ca a fost respinsa proba testimoniala, se vor avea in vedere considerentele anterioare.
       In ceea ce priveste motivul de apel referitor la aprecierea probatoriului de catre instanta de fond, Tribunalul a constatat ca numai o parte dintre argumente sunt intemeiate, insa acest aspect nu poate duce la schimbarea sentintei apelate.
       Astfel, in cauza, intr-adevar, s-a facut dovada achitarii de catre apelanta reclamanta a ratelor si soldului final al imprumutului prin inscrisurile depuse - de altfel, acest aspect nu a fost contestat nici de catre intimatii parati; de asemenea, contrainscrisul trebuie sa existe in mod necesar ca negotium, iar nu ca instrumentum, in cazul in care nu exista contrainscrisul instrumentum, existenta celui in sens de negotium fiind o problema de probatoriu, iar nu o conditie pentru exercitarea actiunii in simulatie. In speta, date fiind relatiile de rudenie dintre parti, Tribunalul a apreciat ca a existat o imposibilitate morala in preconstituirea contrainscrisului ca instrumentum, pentru stabilirea existentei intelegerii invocate de catre apelanta reclamanta urmand a fi avut in vedere probatoriul administrat, inclusiv in faza apelului; in sfarsit, argumentul instantei de fond referitor la lipsa (iar nu neplata) pretului si sanctiunea in acest caz nu priveste obiectul cauzei - constatare simulatie (prin deghizare a contractului de imprumut, invederandu-se ca actul public este intrutotul fictiv).
In esenta, in cauza apelanta reclamanta invoca existenta unei intelegeri cu fiul si fosta nora, in sensul ca acestia din urma vor cumpara cu credit bancar apartamentul apelantei, pretul fiind varsat de banca in contul acesteia din urma si fiindu-i necesar pentru achitarea unei sulte intr-un proces de partaj; de asemenea, imprumutul de la banca va fi achitat de catre apelanta reclamanta, care ulterior va redeveni proprietara apartamentului (nu se indica ce anume modalitate ar fi fost avuta in vedere de intelegerea partilor).
       Din probatoriul administrat, Tribunalul a apreciat ca intre parti a existat doar prima parte a intelegerii mentionate anterior - dar nu si intelegerea ca apelanta reclamanta va redobandi proprietatea apartamentului; astfel, intimatii parati urmau sa o ajute pe apelanta reclamanta sa obtina banii de care avea nevoie, iar acestia urmau sa dobandeasca si sa pastreze proprietatea apartamentului (apelanta reclamanta urmand sa se mute in imobilul pentru care dorea sa achite sulta), iar ratele urmau sa fie achitate de apelanta avand in vedere atat ajutorul intimatilor in vederea obtinerii banilor pentru sulta, cat si relatia acesteia cu fiul sau.
       Sub acest aspect, din raspunsurile la interogatoriu ale partilor rezulta ca intelegerea intre parti a fost incheiata in primavara anului 2004, iar din declaratia martorului M.V.M. rezulta clar intentia intimatilor parati de a-si achizitiona un apartament in anul 2004 (martorul a declarat ca "(...) tot de la parat stiu ca acesta a incercat sa se mai imprumute si de la alte persoane sume de bani ca sa isi cumpere casa. Dupa toata aceasta operatiune incheiata cu reclamanta paratul si-a cumparat casa de la reclamanta".
       Faptul ca intimatul parat impreuna cu sotia sa intentionau sa isi cumpere un apartament, iar apelanta reclamanta avea nevoie de bani pentru a achita sulta, toate partile obtinand astfel avantaje din intelegerea incheiata rezulta si din declaratia martorului P.S., care a aratat ca intimatul parat a incercat sa se imprumute si de la el, iar "intelegerea dintre parti a fost in felul urmator: reclamanta a vandut imobilul paratilor pentru ca acestia sa obtina un credit, paratii i-au dat suma obtinuta reclamantei pentru ca aceasta sa achite o despagubire pentru casa unde s-a mutat."
       A retinut tribunalul ca niciunul dintre martori nu face referire si la a doua parte a intelegerii pretinse, in sensul ca apelanta reclamanta sa redevina proprietara imobilului (dimpotriva, intelegerea era ca aceasta sa se mute in casa pentru care se achita sulta, aspect invederat si de reclamanta in cererea de chemare in judecata - la aceasta parte a "intelegerii" face referire, pentru prima data, martorul audiat in faza apelului, declaratie sa nefiind insa sustinuta de celelalte probe, iar martorul aratand ca nu a fost de fata la momentul incheierii acestei intelegeri si cunoaste cele relatate din spusele apelantei reclamante).
       De altfel, in declaratia de martor a apelantei reclamante din procesul de divort, aceasta a facut referire la vanzarea cumpararea apartamentului, iar nu la un eventual imprumut, iar cererea de chemare in judecata a fost introdusa abia dupa solutionarea irevocabila a actiunii de divort - fiind probabil o incercare de a scoate imobilul din masa partajabila.
       Fata de cele aratate, argumentul apelantei in sensul ca, daca dorea sa-i "improprietareasca" pe intimati, o facea inca de la incheierea casatoriei si nu astepta pana in anul 2004 devine irelevant, intrucat toate partile au avut de profitat de pe urma intelegerii, astfel cum a fost retinut de Tribunal; pe de alta parte, achitarea ratelor da nastere in favoarea apelantei a unui drept de creanta, insa nu face ca aceasta sa redevina proprietara.
       In ceea ce priveste imbunatatirile efectuate dupa incheierea contractului de vanzare cumparare, s-a constatat din inscrisurile depuse pe acest aspect ca acestea au fost facturate pe firma, iar nu pe numele apelantei reclamante.
       Pe de alta parte, din punct de vedere juridic, nici afirmatia apelantei reclamante referitoare la existenta in cauza a unei simulatii prin deghizarea contractului de imprumut ca fiind un contractul de vanzare cumparare nu poate fi primita, intrucat in acest caz partile actului public (banca, apelanta, intimatii) nu sunt aceleasi cu partile din actul secret (numai partile din dosarul de fata).
       Impotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta C.V., solicitand admiterea recursului si in principal, casarea deciziei civile nr. 251A din 24.02.2010 si trimiterea cauzei spre rejudecare la instanta de apel, pentru motivul de recurs prevazut de art. 304 pct. 5 Cod Proc.Civ. si in subsidiar, modificarea deciziei in sensul admiterii apelului si, pe fond, admiterea cererii de chemare in judecata asa cum a fost formulata pentru motivele de recurs prevazute de art. 304 pct. 9 Cod Proc.Civ.
       Cauza a fost inregistrata pe rolul Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a IX-a Civila si pentru Cauze privind Proprietatea Intelectuala la data de 16.06.2010.
       In dezvoltarea motivelor de critica, s-a aratat ca decizia Civila nr. 251 A din 24.02.2010 este nelegala pentru urmatoarele motive:
       Tribunalul a retinut, in mod obiectiv: " ... contrainscrisul trebuie sa existe in mod necesar ca negotium, iar nu ca instrumentum, in cazul in care nu exista contrainscrisul instrumentum existenta celui in sens de negotium fiind o problema de probatoriu, iar nu o conditie pentru exercitarea actiunii in simulatie ..."
       Fata de aceasta apreciere cu valoare de principiu rezulta ca "a doua parte a intelegerii pretinse", respectiv identificarea vointei reale a partilor, ar fi presupus observarea dispozitiilor art.129 alin.5 Cod Proc.Civ. si o riguroasa apreciere a probatoriului administrat in cauza.
       Recurenta reclamanta arata ca critica deciziei civile nu vizeaza gresita apreciere a probatoriului de catre instanta de apel. Nelegalitatea acestei hotarari este data de neobservarea de catre instanta de apel a dispozitiilor procedurale privind obligatia instantei de a admite administrarea probatoriului " ... pentru a preveni orice greseala privind aflarea adevarului ...", cu consecinta gresitei aplicari a normei de drept material.
In speta insa, desi probatoriul administrat este cel putin neconcludent (daca nu in flagranta contradictie cu solutia pronuntata), instanta de apel a restrans proba testimoniala solicitata si a dispus audierea unui singur martor, desi aceeasi instanta retine ca in lipsa "contrainscrisul(ui) instrumentum existenta celui in sens de negotium fiind o problema de probatoriu".
       Sub aspectul insuficientei (si neconcludentei) probatoriului se cuvin a fi mentionate urmatoarele aspecte:
       Instantele de fond si de apel nu au reusit nici macar sa clarifice anul in care a fost incheiat contractul de vanzare-cumparare in discutie; din cauza unei erori materiale din cuprinsul actului, eroare a Notarului Public conform careia actul a fost autentificat in anul 2003 si nu cum este real, 2004, instanta de fond stabileste ca actul a fost autentificat in anul 2003, iar instanta de apel retine ca actul a fost autentificat alternativ, in anul 2003 si in aceeasi hotarare, in anul 2004.
       Acest aspect este esential pentru identificarea vointei reale a partilor prin raportare la sustinerile intimatei parate N.P.din cererea de divort:  "Raporturile dintre noi sunt grav vatamate, relatia noastra de cuplu fiind inexistenta de peste un an. Suntem in fapt separati din anul 2003, inclusiv financiar. Nu exista posibilitatea reluarii relatiilor noastre de familie ..."
       Or, doi soti separati in fapt, inclusiv financiar, nu hotarasc cumpararea unui apartament. Pe acelasi plan, sustinerile intimatei parate N.P. din cererea de divort privind conduita sotului: "Soacra mea (...) a platit o parte din creditele contractate in interes personal de sotul meu si chiar a achitat sume pentru recuperarea unor bijuterii amanetate de acesta fara stiinta mea si fara a putea justifica nevoia de bani. Am inteles intr-un final ca singura preocupare a sotului meu sunt jocurile de noroc si timpul petrecut in afara familiei, care ii determina sa fie absent la toate nevoile noastre" lasa fara continut sustinerile intimatei parate N.P. privind achitarea avansului de 9342 USD pentru cumpararea apartamentului.
       Tot insuficienta probatoriului a condus la neelucidarea cuantumului avansului,  respectiv 9342 USD. Astfel, in Raportul de evaluare intocmit pentru acordarea creditului s-a stabilit valoarea apartamentului la suma de 27.000 USD. Intrucat recurenta nu avea nevoie decat de suma de 528.143.718 ROL, echivalentul acestei sume la data contractarii creditului a fost de 17.658 USD.
       Consecinta a fost aceea ca in contractul de vanzare-cumparare a fost inscrisa diferenta dintre suma imprumutata, 17.658 USD si suma stabilita prin Raportul de evaluare (27.000 USD), respectiv 9342 USD, fara nici o legatura cu realitatea, aceea ca intimatii-parati nu au avut niciodata 9000 USD, asa cum evidentiaza si intimata parata in cererea de divort.
       S-a mai aratat ca nici faptul dovedit al achitarii exclusiv de catre recurenta a ratelor si soldului final al imprumutului pentru creditul contractat la SC D.Credit SA nu a fost apreciat just de catre instanta de apel: in conditiile in care este deplin dovedit faptul ca intimata parata N.P. nu a avut nici o contributie la cumpararea acestui apartament este evident ca a existat o alta intelegere intre parti, iar contractul de vanzare cumparare este un act simulat.
Recurenta arata ca suplimentarea probatoriului este necesara in scopul stabilirii faptelor, pentru corecta aplicare a legii. Proba testimoniala nu poate fi administrata in fata instantei de recurs, motiv pentru care solicita a se constatata ca prin respingerea cererii de audiere a 2 martori in apel au fost incalcate dispozitiile  art. 129 alin. (5) Cod Proc.Civ., conducand la incidenta dispozitiilor art.105 alin.(2) Cod Proc.Civ., astfel incat solicita, in temeiul art.312 si art.304 pct. 5 Cod Proc.Civ., casarea hotararii si trimiterea cauzei spre rejudecare la instanta de apel.
       In subsidiar solicita modificarea deciziei civile recurate in sensul admiterii apelului si, pe fond, admiterea cererii de chemare in judecata ca deplin dovedita.
       Arata ca instanta de apel a facut o gresita aplicare a legii atunci cand a apreciat ca nu sunt intrunite conditiile legale pentru declararea simulatiei contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 1740/05.07.2004 de BNPA S.M.S. si C.N.D.
       Probatoriul administrat in cauza conduce la convingerea ca: actul a fost incheiat in perioada in care paratii erau deja despartiti in fapt; nu a fost achitat avansul mentionat in act; paratii nu au achitat nici macar o rata din imprumut; imprumutul a fost achitat integral;
       Cererea de recurs, legal timbrata, a fost insotita de inscrisuri, depuse in fotocopie.
       In recurs a fost incuviintata si administrata proba cu inscrisuri pentru recurenta-reclamanta.
       Intimatii, legal citati, nu au formulat intampinare, intimata-parata R.P., prezentandu-se in fata instantei prin reprezentant conventional si solicitand respingerea recursului ca nefondat prin concluzii orale si scrise.
       Examinand decizia recurata prin prisma motivelor de critica mai sus expuse si in raport de dispozitiile art.304 pct.5 si art.304 pct. 9 Cod Proc.Civ., invocate de recurenta-reclamanta, curtea constata ca recursul este nefondat.
       Astfel cum in mod corect a subliniat insasi recurenta in debutul criticilor adresate deciziei din apel, motivele de recurs nu pot viza gresita apreciere a probatoriului, in calea de atac a recursului putand fi invocate exclusiv chestiuni care tin de nelegalitatea hotararii atacate in limitele art.304 Cod Proc.Civ., iar reevaluarea probatoriului administrat nu poate fi incadrata in vreunul dintre cazurile de casare sau de modificare prevazute limitativ de text.
       In aceste conditii, curtea noteaza ca, in fapt majoritatea nemultumirilor recurentei reclamante sunt legate de modalitatea in care instanta de apel a evaluat si analizat probatoriul administrat, recurenta imputand tribunalului in fapt neobservarea celor rezultate din mijloacele de proba administrate.
       Or, dupa cum s-a aratat, o asemenea cenzura nu este permisa instantei de recurs.
       In privinta pretinsei incalcari de catre instanta de apel a dispozitiilor art.129 alin.5 Cod Proc.Civ., cu consecinta prevazuta de art.105 alin.2 Cod Proc.Civ., curtea constata ca nu se poate retine lipsa sau insuficienta rolului activ al instantei de apel.
       In acest sens, se observa ca cererea de probatoriu formulata in apel de recurenta de astazi a fost incuviintata in parte, fiind administrata proba cu inscrisuri si proba testimoniala cu un martor, fata de doi martori, cat solicitase apelanta, iar tribunalul a avut in vedere la incuviintarea acestor mijloace de proba atat caracterul devolutiv al apelului, cat si continutul motivelor de apel formulate.
       In aceste conditii, curtea considera ca fara temei se reproseaza instantei de apel lipsa de rol activ, cata vreme apelanta reclamanta a avut posibilitatea efectiva si concreta de a-si proba sustinerile prin declaratia martorului audiat, iar insuficienta probatoriului administrat este imputabila exclusiv apelantei, tinand de diligenta sa in calitate de apelanta si de obligatia sa procesuala de a-si proba sustinerile.
       Rolul activ al instantei nu poate in nici o situatie sa fie inteles drept echivalent cu obligatia instantei de a incuviinta si administra toate mijloacele de proba solicitate de parti, fara a cenzura utilitatea si pertinenta lor prin prisma limitelor procesuale pe care este tinuta a le respecta. Totodata, nici o obligatie suplimentara sub acest aspect nu revine instantei daca, respectand exigentele ce decurg din dreptul partilor litigante de a se apara si de a-si proba pretentiile, considera ca situatia de fapt este lamurita pe deplin.
       De altfel, in raport de aprecierea recurentei in sensul ca tribunalul a incalcat dispozitiile art.129 alin.5 Cod Proc.Civ. prin refuzul de a incuviinta si administra proba testimoniala prin audierea a doi martori in apel, astfel cum aceasta solicitase, curtea constata ca, daca declaratia martorului audiat de tribunal (al carei continut era prefigurat de recurenta apelanta, de vreme ce era martorul pe care ea insasi il propusese) nu era apta a reflecta adevarul, acesteia ii revenise dreptul de a alege persoana care sa aiba calitatea de martor, indicand o alta persoana, cu mai multe cunostinte despre situatia de fapt sustinuta de reclamanta.
       In consecinta celor expuse, curtea constata netemeinicia motivului de recurs intemeiat pe dispozitiile art.304 pct.5 Cod Proc.Civ.
       In privinta motivului de recurs intemeiat pe dispozitiile art.304 pct.9 Cod Proc.Civ., curtea constata ca recurenta considera incidente aceste dispozitii legale deoarece instanta de apel a apreciat cu aplicarea gresita a legii ca situatia de fapt dovedita nu conduce la concluzia existentei simulatiei in speta.
       Or, retinand ca situatia de fapt stabilita de instanta de apel nu poate fi supusa reevaluarii, curtea noteaza ca aceasta consta in aceea ca intre parti a existat o intelegere in sensul ca paratii intimati ca cumpere cu credit bancar apartamentul proprietatea reclamantei recurente, pretul fiind varsat de banca in contul vanzatoarei si fiind necesar acesteia pentru achitarea unei sulte intr-un proces de partaj, urmand ca aceasta sa achite ratele catre banca.
       Totodata, tribunalul a retinut ca nu s-a dovedit si imprejurarea ca partile au convenit ca ulterior bunul imobil sa revina in proprietatea reclamantei recurente si nici in ce modalitate aceasta operatiune s-ar fi putut produce.
       In aplicarea prevederilor art.1175 Cod Civil, in mod corect a considerat tribunalul ca o astfel de situatie nu poate imbraca forma conventiei secrete pretinse a fi fost incheiate de reclamanta, de a ramane sau redeveni proprietarul apartamentului vandut prin actul public, deoarece nu s-a dovedit vointa reala a partilor in acest sens si implicit nici conventia lor, iar aceasta era conditia pentru existenta caracterului simulat al actului public.
       Prin urmare, fara a pretinde reclamantei recurente dovedirea existentei contrainscrisului in sensul de instrumentum, ci doar de negotium, cum in mod corect a subliniat instanta de apel, curtea constata ca aplicarea dispozitiilor legale incidente s-a facut in mod corect, si aceasta critica fiind nefondata.
       Restul criticilor mai sus expuse reprezinta, in realitate, sustineri in sensul reevaluarii probatoriului, excluse controlului judiciar in prezenta cale de atac, dupa cum s-a aratat mai sus.
       Pentru aceste considerente, precum si fata de imprejurarea ca nu se identifica motive de  recurs de ordine publica, ce pot fi invocate din oficiu, in temeiul art.312 Cod Proc.Civ., curtea va respinge recursul ca nefondat.