Plangere impotriva masurii sechestrului asigurator luata de procuror.

Plangere impotriva masurii sechestrului asigurator luata de procuror. Competenta.

Din perspectiva competentei instantei de judecata de a solutiona plangerea intemeiata pe art.168 Cod procedura penala, trebuie analizat stadiul in care se afla acea cauza in care s-a dispus masura asiguratorie, neavand nicio relevanta cercetarile efectuate in paralel, intr-un dosar distinct, pentru fapte chiar comise de catre acelasi faptuitor, dar care nu au fost avute in vedere la luarea masurii analizate.
Intrucat masura asiguratorie a fost luata fata de petent, exclusiv in vederea repararii unei presupuse pagube cauzate prin savarsirea infractiunii prev. de art. 292 C. pen., fapta pentru care s-a dispus neinceperea urmaririi penale, o atare solutie are semnificatia finalizarii fazei in care procurorul putea dispune, conform art.168 Cod procedura penala, asupra masurii asiguratorii, revenind instantei sesizate cu solutionarea fondului competenta de a aprecia asupra acestei masuri procesuale.

- art.168 C. pr. pen.

(Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a II-a penala
Decizia penala nr.899 din 07.05.2012)


Deliberand asupra recursurilor penale de fata, constata urmatoarele:
Prin incheierea de sedinta din data de 23.03.2012 pronuntata de Tribunalul Bucuresti, Sectia I-a Penala in dosarul nr. 72303/3/2011 in baza art. 332 C.p.p. s-au respins cererile inculpatilor de restituire a cauzei la procuror in vederea refacerii urmaririi penale.
In baza art. 300 C.p.p. s-a constatat regularitatea actului de sesizare a instantei.
In baza art. 168 C.p.p. s-a respins ca inadmisibila plangerea petentului Sufer Ionel impotriva masurii sechestrului asigurator instituit prin ordonanta nr. 62183/20.07.2001 a IGP – Directia Cercetari Penale.
Pentru a hotari astfel, instanta de fond a retinut ca, prin ordonanta nr. 62183/20.07.2001 a IGP – Directia Cercetari Penale, s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile si imobile ale inv. S I, cercetat sub aspectul savarsirii infractiunii prev. de art. 292 C.p., pana la concurenta sumei de 41 miliarde lei vechi (ROL), iar prin procesul verbal din data de 13.09.2001 s-a aplicat sechestrul asupra unui autoturism marca Subaru si asupra unui imobil situat pe C V
Ulterior, cercetarile au fost extinse fata de invinuit sub aspectul savarsirii infractiunii de asociere in vederea savarsirii de infractiuni, prev. de art. 323 C.p.
Prin rechizitoriul nr. 190/P/2001 din 10.07.2002 al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia de urmarire penala si criminalistica s-a dispus neinceperea urmaririi penale fata de S I sub aspectul savarsirii infr. prev. de art. 292 C.p. (solutie mentinuta prin rechizitoriul nr. 116/P/2008 al DNA) si disjungerea cauzei fata de acesta sub aspectul savarsirii infractiunii prev. de art. 323 alin. 1 C.p. (pag. 179 din rechizitoriu). Din verificarile efectuate in cursul urmaririi penale (procesul verbal din data de 26.01.2009, fila 7, vol. 26), a rezultat ca aceasta din urma cauza a fost declinata la Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti, dosarul fiind inregistrat sub nr. 1844/P/2007, iar prin ordonanta din data de 18.07.2008, cauza a fost declinata in favoarea Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – DIICOT, sub nr. 233/D/P/2008.
Potrivit art. 168 C.p.p., in contra masurii asiguratorii se poate formula plangere la procuror sau la instanta de judecata, in orice faza a procesului penal. Prin decizia nr. 71 din 15 octombrie 2007 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie – Sectiile Unite, in solutionarea unui recurs in interesul legii, s-a stabilit ca competenta de a solutiona plangerea formulata in temeiul art. 168 C.p.p. revine procurorului in cursul urmaririi penale si, respectiv, instantei de judecata in cursul judecatii.
Desi masura sechestrului asigurator a fost luata initial pentru savarsirea infractiunii prev. de art. 292 C.p. (pentru care prin rechizitoriu s-a dispus o solutie de netrimitere in judecata), Tribunalul a constatat ca cercetarile penale continua in aceeasi cauza fata de S I sub aspectul savarsirii infractiunii prev. de art. 323 C.p.p., cauza fiind in prezent in faza de urmarire penala. Astfel, in raport de dispozitiile legale enuntate, astfel cum au fost interpretate prin decizia in interesul legii, Tribunalul a constatat ca procurorul este cel care trebuie sa analizeze plangerea numitului S I, avand in vedere ca dosarul in care s-a luat aceasta masura asiguratorie se afla inca in faza de instructie penala (ca urmare a disjungerii dispuse prin rechizitoriul nr. 190/P/2001 din 10.07.2002 al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia de urmarire penala si criminalistica).
Impotriva acestei incheieri au formulat recurs, in termen legal, petentii S I si M S S, care au criticat solutia instantei pentru motive de nelegalitate si netemeinicie.
In dezvoltarea motivelor de recurs, petentii au aratat ca solutia instantei reflecta o gresita aplicare a dispozitiilor art. 168 C.p.p. sub aspectul retinerii eronate a competentei procurorului de a solutiona plangerea formulata. Invocand parcursul cauzei in care petentul S I a fost cercetat pentru savarsirea infractiunii prev. de art. 292 C.p. (cauza solutionata, initial, prin scoaterea de sub urmarire penala si, ulterior, prin neinceperea urmaririi penale), petentii au aratat ca, in pofida solutiilor de netrimitere in judecata dispuse, procurorul a omis sa se pronunte asupra masurii asiguratorii.
Recurentii au aratat, de asemenea, ca in dosar nu exista dovezi referitoare la cercetarea petentului S I, in continuare, pentru comiterea infractiunii prev. de art. 323 C.p, iar in absenta unor date din care sa rezulte ca masura asiguratorie a fost extinsa si pentru aceasta din urma fapta, au apreciat ca instanta de judecata era competenta sa solutioneze plangerea formulata.
Prin urmare, au solicitat ca, subsecvent casarii incheierii, instanta de recurs sa dispuna admiterea plangerii si revocarea masurii asiguratorii a sechestrului.
Examinand actele dosarului si incheierea recurata atat prin prisma criticilor formulate, cat si din oficiu, sub toate aspectele de fapt si de drept, in conformitate cu dispozitiile art. 3856 alin. 3 C.p.p., Curtea apreciaza ca recursul formulat este fondat, pentru urmatoarele considerente:
Instanta de fond a apreciat eronat ca, in cauza in care s-a dispus luarea masurii asiguratorii a sechestrului, urmarirea penala continua fata de petentul S I, concluzionand, prin urmare, in mod neintemeiat ca procurorului ii revine competenta de a solutiona plangerea formulata conform art. 168 C.p.p.
Sub acest aspect, reevaluand datele cauzei, Curtea constata ca masura asiguratorie a fost dispusa la data de 20.07.2001, in cauza avand ca obiect infractiunea prevazuta de art. 292 C.p., comisa de invinuitul (la acea data) S I si in vederea repararii prejudiciului evaluat la suma de 41 miliarde ROL. In aceasta cauza, prin rechizitoriul nr. 190/P/2001, s-a dispus insa scoaterea de sub urmarire penala a invinuitului S I pentru comiterea faptei de fals in declaratii, intrucat nu erau intrunite elementele constitutive ale acestei infractiuni, precum si disjungerea cauzei sub aspectul infractiunii prevazute de art. 323 C.p. (fapta pentru care se dispusese extinderea cercetarilor fata de numitul Sufer Ionel ulterior luarii masurii asiguratorii a sechestrului).
Din actele dosarului rezulta, de asemenea, ca prin rechizitoriul sus-mentionat procurorul nu a dat vreo dispozitie asupra masurii asiguratorii, in sensul mentinerii ori revocarii acesteia.
Subsecvent pronuntarii sentintei penale nr. 1572/28.11.2007 a Tribunalului Bucuresti – Sectia a II-a penala, prin care s-a dispus restituirea cauzei la procuror, cauza avand ca obiect, printre altele, infractiunea prevazuta de art. 292 C.p. imputata petentului S I a intrat din nou pe rolul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, iar ulterior ordonantei de declinare nr. 190/P/2001 din data de 31.07.2008, pe rolul Directiei Nationale Anticoruptie.
Aceasta din urma institutie a dispus, prin ordonanta nr. 116/P/2008 din 29.01.2009, refacerea, printre altele, a rezolutiilor de incepere a urmaririi penale intocmite in cauza, fara ca, in privinta petentului S I, sa se procedeze efectiv la luarea unei astfel de masuri. Prin urmare, recurentul-petent a pastrat calitatea de faptuitor pentru comiterea faptei de fals in declaratii, iar prin rechizitoriul cu acelasi numar s-a dispus neinceperea urmaririi penale fata de acesta, pentru infractiunea prevazuta de art. 292 C.p., intrucat nu sunt intrunite elementele constitutive ale acesteia.
Din procesul verbal intocmit de D.N.A la data de 26.01.2009 rezulta ca, in cauza in care se dispusese disjungerea fata de S I, pentru infractiunea prev. de art. 323 C.p., continua cercetarile in dosarul nr. 233/D/P/2008 al D.I.I.C.O.T, fara a se detalia stadiul acestor cercetari in privinta petentului.
Din perspectiva traseului distinct urmat de cauzele privindu-l pe recurentul S I si avand ca obiect, pe de o parte, fapta prevazuta de art. 292 C.p., si, pe de alta parte, cea prevazuta de art. 323 C.p., Curtea constata ca nu exista identitate intre aceste doua dosare, ele vizand fapte distincte, de competenta unor organe de urmarire penala specializate diferite. Simpla identitate dintre persoana faptuitorului implicat in cele doua proceduri nu este de natura a duce la o concluzie contrara, cat timp, din evolutia actelor de procedura intocmite de catre organele de urmarire penala, rezulta in mod evident ca acestea insasi au apreciat distincte cele doua cauze.
Or, din perspectiva competentei instantei de judecata de a solutiona plangerea intemeiata pe art. 168 C.p.p., trebuie analizat stadiul in care se afla acea cauza in care s-a dispus masura asiguratorie, neavand nicio relevanta cercetarile efectuate in paralel intr-un dosar distinct, pentru fapte chiar comise de catre acelasi faptuitor, dar care nu au fost avute in vedere la luarea masurii analizate. Aceasta deoarece finalitatea masurii asiguratorii luate in vederea repararii pagubei este una esentialmente asiguratorie, mentinerea masurii fiind strans legata de asigurarea repararii unui anume prejudiciu pretins cauzat printr-o anumita fapta penala, trasatura ce se desprinde din analiza prevederilor art. 163 alin. 2 C.p.p.
In speta, este necontestat faptul ca masura asiguratorie a fost luata fata de petentul S I exclusiv in vederea repararii unei presupuse pagube cauzate prin savarsirea infractiunii prevazute de art. 292 C.p., fapta pentru care s-a dispus neinceperea urmaririi penale. O atare solutie are semnificatia finalizarii fazei in care procurorul putea dispune, conform art. 168 C.p.p., asupra masurii asiguratorii, revenind instantei sesizate cu solutionarea fondului competenta de a aprecia asupra legalitatii acestei masuri procesuale.
A aprecia ca procurorul ce instrumenteaza cauza referitoare la infractiunea prev. de art. 323 C.p. ar avea o atare competenta ignora limitele in care acesta efectueaza urmarirea penala (aspect ce nu a fost pe deplin lamurit), dar mai ales particularitatile cauzei in care s-a dispus luarea masurii asiguratorii, astfel cum au fost retinute.
Pentru aceste considerente, Curtea apreciaza ca tribunalul avea competenta de a se pronunta asupra plangerii petentilor S I si M S S, solutia de respingere a plangerii ca inadmisibila fiind lipsita de suport legal.
Un atare aspect de nelegalitate reclama casarea incheierii si rejudecarea cauzei de catre aceeasi instanta, efectul integral devolutiv al recursului conferind Curtii competenta de a statua doar asupra legalitatii solutiei in limitele avute in vedere de catre prima instanta, iar nu asupra unor chestiuni de fond, pe care aceasta din urma nu le-a avut in vedere. A aprecia altfel echivaleaza cu a admite posibilitatea efectuarii unui prim si ultim examen de fond al cauzei direct in calea de atac a recursului, ceea ce incalca dreptul partilor la un dublu grad de jurisdictie in materia analizata.
De altfel, rejudecarea cauzei de catre aceeasi instanta se impune si din perspectiva omisiunii acesteia de a se pronunta in mod formal, dar efectiv, si asupra plangerii petentei M S S. Aceasta omisiune echivaleaza cu nepronuntarea asupra unei cereri esentiale pentru recurenta-petenta, de natura a garanta dreptul sau legitim si a influenta solutia procesului, fapt ce atrage si el nulitatea incheierii.
Pentru aceste considerente, in baza art. 38515 pct. 2 lit. c C.p.p., va admite recursurile declarate de S I si M S S impotriva incheierii de sedinta din data de 23.03.2012 pronuntata de Tribunalul Bucuresti, Sectia I-a Penala .
Va casa in parte incheierea din data de 23.03.2012 pronuntata de Tribunalul Bucuresti, Sectia I-a Penala si va trimite cauza la aceeasi instanta pentru solutionarea pe fond a plangerii impotriva masurii asiguratorii formulata de S I si M S S.
Va mentine celelalte dispozitii ale incheierii recurate.
In baza art.192 alin. 3 Cod procedura penala, cheltuielile judiciare vor ramane in sarcina statului.