Dreptul de superficie.

Dreptul de superficie. Dreptul de superficie este un drept real care permite unei persoane (superficiar) sa fie proprietarul constructiilor, lucrarilor sau plantatiilor pe un teren apartinand unei alte persoane, teren pe care superficiarul are un drept de folosinta.  Dreptul de superficie constituie o exceptie de la regula alaturarii imobiliare reglementata de art. 492 C.civ., fiind definit ca un drept real imobiliar, perpetuu si imprescriptibil. Cu toate acestea ,in lipsa unei dispozitii legale, a unui legat sau in masura in care conditiile prescriptiei achizitive nu sunt indeplinite, existenta unei conventii intre proprietarul terenului si persoana care a edificat constructiile este indispensabila pentru a obtine dreptul de superficie. Asadar, simplul fapt de a ridica constructii, chiar de buna credinta, in lipsa unui acord, nu conduce la obtinerea unui drept real de superficie, titularul constructiilor neputand dobandi decat o simpla creanta impotriva proprietarului terenului.
Sediul materiei :  art. 16 alin. 1 din Legea nr. 10/2001,   art. 492, 493 si 494  C.civ
Prin cererea inregistrata in data de 24.01.2012,  reclamantul S. A. Bucuresti – Ilfov a solicitat, in contradictoriu cu paratul Penovici Alexandru Tudor, sa se constate ca a dobandit ex lege un drept de superficie pentru suprafata de 348 mp, situata in Bucuresti,  sector 2.
Prin sentinta civila nr. 10727/04.07.2012, Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti a respins, ca neintemeiate, atat cererea reclamantului, cat si cererea paratului privind obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecata.
Pentru a pronunta acesta sentinta, instanta de fond a retinut in esenta urmatoarele:
Prin sentinta civila nr. 1509/21.10.2008, pronuntata in dosarul nr. 7895/3/2007, de catre Tribunalul Bucuresti (f. 28-31), s-a dispus obligarea Municipiului Bucuresti la emiterea unei dispozitii motivate de restituire in natura a imobilului situat in Bucuresti, sector 2, in suprafata de 348 mp, in favoarea paratului din prezenta cauza, numitul P.A.T., cu respectarea art. 16 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, retinandu-se in considerentele sentintei ca terenul poate fi restituit in natura, astfel cum rezulta din raportul de expertiza topografica.
In acest sens, Primarul General al Municipiului Bucuresti a emis dispozitia nr. 13248/01.11.2010 ), prin care a restituit in natura paratului suprafata de teren mentionata in paragraful anterior, cu obligatia mentinerii afectatiunii pe o perioada de pana la 5 ani, potrivit art. 16 alin. 1 si anexei 2 lit. a pct. 2 din Legea nr. 10/2001.
Asadar, paratul este proprietarul imobilului situat in Bucuresti, sector 2, in suprafata de 348 mp, potrivit dispozitiei nr. 13248/01.11.2010, care face dovada proprietatii asupra imobilului-teren.
Totusi, terenul in suprafata de 348 mp face parte din suprafata de teren de 8.903 mp, individualizata cu nr. cadastral 12567 si inscrisa in CF nr. 60513 a Municipiului Bucuresti Sector 2, intreaga suprafata de teren de 8.903 mp fiind proprietatea statului roman si administrata de reclamant conform pct. 1 din concluziile raportului de expertiza intocmit in cauza , care se coroboreaza cu extrasul de CF din data de 18.04.2011 .
Pe terenul in suprafata de 348 mp se afla o constructie subterana (rezervor de apa) care afecteaza intregul teren, potrivit pct. 2 din concluziile raportului de expertiza intocmit in cauza (f. 49). Aceasta concluzie trebuie coroborata cu raportul de expertiza tehnica judiciara in specialitatea topografie pct. 3, intocmit in dosarul nr. 7895/3/2007, al Tribunalului Bucuresti, in care se stipuleaza ca pe terenul in discutie este amplasat un rezervor de apa subteran, acoperit cu un strat de pamant in suprafata de circa 38 mp, in continuarea caruia este un camin de vizitare cu suprafata de 8 mp, restul suprafetei fiind libera, partial acoperita cu o platforma betonata pe unde sunt intrarile in garajul din partea de vest a terenului, neexistand restrictii privind restituirea in natura.
Totodata, potrivit pct. 4 din concluziile raportului de expertiza intocmit in cauza , suprafetele libere de constructii din terenul in suprafata de 8.555 mp (8.903 – 348) nu permit amplasarea rezervorului care se regaseste pe terenul in suprafata de 348 mp, proprietatea paratului.
Rezervorul de apa aflat pe terenul in suprafata de 348 mp se afla in administrarea reclamantului, care insa nu a depus la dosarul cauzei un titlu de proprietate cu privire la aceasta constructie si nici nu a precizat cu exactitate data efectuarii constructiei. Totusi, martora Grigorescu Anca Mihaela a precizat ca in anul angajarii sale in cadrul reclamantului, respectiv 1984, constructia exista, fiind perceputa cu propriile simturi de catre martora. De asemenea, trebuie precizat ca paratul nu a contestat faptul ca rezervorul de apa se afla in administrarea reclamantului si nici nu a invocat vreun drept asupra acestei constructii.
Sunt citate de catre instanta disp. art. 492, 493 si 494  C.civ. si se arata ca dreptul de superficie este un drept real care permite unei persoane (superficiar) sa fie proprietarul constructiilor, lucrarilor sau plantatiilor pe un teren apartinand unei alte persoane, teren pe care superficiarul are un drept de folosinta.
Dreptul de superficie constituie o exceptie de la regula alaturarii imobiliare reglementata de art. 492 C.civ., fiind definit ca un drept real imobiliar, perpetuu si imprescriptibil.
Totusi, regimul juridic al dreptului de superficie nu este definit prin nicio dispozitie legala, insa mai multe acte legislative fac referire la expresia «drept de superficie », ca de exemplu art. 21 din Decretul nr. 167/1958, referitor la prescriptia extinctiva, art. 19 alin. 1 lit. C lit. a din Legea nr. 7/1996, privind cadastrul si publicitatea funciara si articolul 488 alin. 2 C.proc.civ.
In privinta constituirii dreptului de superficie, atat doctrina, cat si jurisprudenta sunt unanime in a spune ca dreptul de superficie se dobandeste in baza intelegerii partilor, legatelor, prescriptiei achizitive sau legii.
In lipsa unei dispozitii legale, a unui legat sau in masura in care conditiile prescriptiei achizitive nu sunt indeplinite, existenta unei conventii intre proprietarul terenului si persoana care a edificat constructiile este indispensabila pentru a obtine dreptul de superficie. Asadar, simplul fapt de a ridica constructii, chiar de buna credinta, in lipsa unui acord, nu conduce la obtinerea unui drept real de superficie, titularul constructiilor neputand dobandi decat o simpla creanta impotriva proprietarului terenului.
De altfel, constituirea dreptului de superficie presupune un acord prealabil sau concomitent cu ridicarea constructiei pe terenul stapanit in beneficiul superficiarului, astfel incat instanta nu se poate substitui intentiei partilor pentru a pronunta o sentinta asupra constituirii unui asemenea dezmembramant al dreptului de proprietate.
In acest sens, se impune a preciza ca paratul are asupra suprafetei de teren de 348 mp un drept de proprietate absolut si exclusiv, care nu este supus nici unui dezmembramant. Totusi, paratul este tinut a respecta obligatia mentinerii afectatiunii terenului antementionat pe o perioada de pana la 5 ani, potrivit art. 16 alin. 1 si anexei 2 lit. a pct. 2 din Legea nr. 10/2001,
Asadar, instanta a retinut ca paratul detine un bun, in acceptiunea art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO , or, din momentul in care i-a fost recunoscut in patrimoniul paratului un drept de proprietate asupra terenului in suprafata de 348 mp, ingerintele in exercitiul dreptului de proprietate cu privire la acest bun, pentru a fi compatibile cu art. 1 din Protocolul 1, respectiv jurisprudenta CEDa in materie (cauza Bock si Palade impotriva Romaniei, respectiv cauza Moculescu impotriva Romaniei), nu pot interveni decat daca sunt prevazute de lege, urmaresc un scop legitim si pastreaza un raport rezonabil de proportionalitate intre ingerinta si scopul urmarit.
In ceea ce priveste analiza indeplinirii conditiilor mai sus enuntate in cauza de fata, instanta a retinut, mai intai, ca instituirea unui drept de superficie in favoarea reclamantului ar constitui fara putinta de tagada o ingerinta in dreptul de proprietate al paratului asupra terenului in discutie.
Insa, instanta nu poate constata ca ingerinta reclamantului in dreptul de proprietate al paratului ar fi prevazuta de lege, cata vreme nici un text legal nu-i confera reclamantului un drept de superficie asupra terenului paratului, textul art. 492 C.civ. constituind doar reglementarea generala in materie, iar nu dispozitia speciala care i-ar conferi reclamantului un drept de superficie asupra terenului paratului.
Mai mult decat atat, chiar daca ar fi prevazuta de lege, instituirea unui drept de superficie in favoarea reclamantului, in lipsa oricarei despagubiri acordate paratului, ar fi de natura sa distruga justul echilibru ce trebuie sa existe intre ingerinta si scopul urmarit, cata vreme paratul ar fi practic lipsit de dreptul de a folosi bunul (jus utendi), de a-i culege fructele (jus fruendi) si de a dispune de acesta (jus abutendi), in lipsa oricarei despagubiri.
  Prin decizia civila nr. 618A din 06.06.2013, Tribunalul Bucuresti – Sectia a V-a Civila a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-reclamant
Pentru a decide astfel,  tribunalul retine urmatoarele:
In ceea ce priveste titlul de proprietate al apelantului asupra rezervorului de apa, in speta prin inscrisurile depuse in apel, respectiv autorizatia de construire din 1.04.2004 emisa la cererea Sectiunii de Investitii a SPC, rezultand ca s-a autorizat edificarea unei statii centrale de salvare a orasului Bucuresti (corp medical-administrativ avand S+P+4 etaje, atelierul de intretinere, garajul propriu zis si statia de benzina, aceasta autorizatie nefacand vorbire de constructia rezervorului de apa ce face obiectul cererii. Este adevarat ca paratul intimat nu a contestat existenta acestui rezervor, ca prin depozitia martorului audiat in fata instantei de fond s-a descris existenta rezervorului de apa, insa pentru existenta unui drept de superficie asupra terenului reclamantului, apelanta trebuia sa faca dovada existentei in patrimoniul sau a dreptului de proprietate asupra constructiei, drept pe care nu l-a dovedit in cauza.
Dreptul de administrare asupra terenului a existat in favoarea apelatului pe perioada cat acest teren s-a aflat in proprietatea statului, deci pana la momentul pronuntarii sentintei civile nr. 1509/21.10.2008 prin care acest drept a fost recunoscut in favoarea intimatului.
Critica apelantului in sensul ca sentinta apelata este netemeinica si ne legala intrucat, instanta s-a pronuntat asupra ceea ce nu s-a cerut, este nefondata, instanta a respins actiunea constatand ca nu s-a facut dovada dreptului de proprietate asupra constructiei, retinand totodata, in mod corect ca lipsa dreptului de proprietate asupra constructiei impiedica stabilirea unui drept de folosinta asupra terenului in favoarea apelantului, in caz contrar incalcandu-se acestuia dreptul de proprietate recunoscut prin sentinta civila nr. 1509/21.10.2008 pronuntata de Tribunalul Bucuresti in dosar nr. 7895/3/2007. 
Impotriva deciziei tribunalului a declarat, in termen legal, prezentul recurs reclamanta  invocand disp. art. 304 pct. 6, 7, 8 si 9 C.pr.civ.
Solutionand recursul formulat, in raport de criticile dezvoltate, Curtea il constata nefondat si, in baza art. 312 C.pr.civ., il va respinge ca atare.
Curtea respinge inainte de toate criticile referitoare la nemotivarea si contradictorialitatea deciziei recurate, apreciind ca decizia recurata este motivata cu respectarea disp. art. 261 pct. 5 C.pr.civ. si nu contine argumente contradictorii,  nefiind asadar fondat motivul de recurs prevazut de art.304 pct. 7 C.pr.civ..
Astfel cum s-a redat mai sus din decizia recurata, tribunalul si-a expus argumentele de fapt si de drept ale solutiei pronuntate, raportat la criticile dezvoltate in apel, iar faptul ca acestea sunt, in opinia recurentului, insuficiente, nu echivaleaza unei nemotivari, caci instanta nu trebuie sa raspunda detaliat si exhaustiv tuturor detaliilor dezvoltate de parte, fiind suficienta expunerea acelor argumente care transeaza, direct sau implicit, aceste aparari ale partilor. Tribunalul a considerat ca reclamantul nu a dovedit dreptul de proprietate asupra rezervorului, aspect care facea inutila analiza oricaror alte aspecte.
Oricum, chiar in cazul unei motivari insuficiente, Curtea constata ca acesta reprezinta o situatia care se poate remedia in recurs, instanta de recurs avand posibilitatea sa completeze motivarea, dispozitiile legale conform carora motivul de recurs prevazut de art. 304 pct. 7 C.pr.civ. atrage modificarea deciziei recurate neputand fi intelese, in mod logic, decat in sensul ca modificarea este dispusa numai in masura in care solutia insasi este gresita. Daca insa solutia este corecta, consecinta unei motivari insuficiente nu poate fi admiterea recursului. 
Iar in ce priveste pretinsa contradictorialitate a motivelor, din lecturarea motivelor de recurs rezulta ca recurentul nu invoca de fapt considerente contradictorii ale tribunalului, ci invoca faptul ca retinerile tribunalului sunt contrazise – apreciaza recurentul- de probele administrate si dispozitiile legale, invoca asadar aspecte care nu tin de motivarea contradictorie, ci de modul de stabilire a situatiei de fapt si eventual modul de interpretare si aplicare a legii.
Curtea constata nefondate de asemenea motivele de recurs prevazute de art.304 pct. 6 si 8 C.pr.civ., invocate formal de catre recurent, de fapt niciuna dintre criticile concrete dezvoltate neincadrandu-se in aceste texte legale care vizeaza cu totul alte ipoteze. Nu se arata de catre recurent in ce fel instanta de apel a acordat mai mult decat s-a cerut sau ceea ce nu s-a cerut – de fapt atata timp cat cererea de chemare in judecata a fost respinsa nu se poate pune problema acestui motiv de casare, care presupune drept conditie inevitabila ca prin dispozitivul hotararii sa se fi admis vreo pretentie, dupa cum recurentul nu arata catusi de putin care este actul juridic – negotium – interpretat gresit de catre instantele de fond, care sa atraga incidenta motivului de recurs prevazut de art. 304 pct. 8 C.pr.civ.. Autorizatia de construire despre care recurentul sustine ca ar fi fost interpretata gresit nu reprezinta un asemenea act juridic- negotium in intelesul art. 304 pct. 8 C.pr.civ..
 Solutionand criticile formulate in contextul in art. 304 pct. 9 C.pr.civ.,, Curtea constata urmatoarele:  
Intr-adevar, Curtea constata ca nu poate fi pusa in discutie existenta pe teren a rezervorului si nici dreptul asupra  acestuia in favoarea reclamantului, acestea fiind in mod indubitabil stabilite prin probele administrate, anume incheierea de intabulare, declaratia martorei Grigorescu Anca Mihaela,  raportul de expertiza intocmit in cauza , ca si raportul de expertiza tehnica judiciara in specialitatea topografie pct. 3, intocmit in dosarul nr. 7895/3/2007, al Tribunalului Bucuresti ( dosarul in care a fost pronuntata sentinta nr. 1509/ 2008 a TB ).
Curtea, asadar, spre deosebire de instantele de fond, nu pune in discutie aceste aspecte de fapt referitoare la existenta rezervorului de apa, data edificarii acestuia – anterioara anului 1990, ca si la drepturile reclamantului asupra acestui rezervor. 
Daca acestea drepturi sunt de administrare sau de proprietate, Curtea apreciaza ca este absolut irelevant in cauza. De aceea, nu se acorda de catre Curte nicio semnificatie autorizatiei de construire si faptului daca aceasta face sau nu referire la rezervorul in discutie.
Aspectul esential in cauza, considera cauza, este acela ca prin  sentinta civila nr. 1509/21.10.2008, pronuntata in dosarul nr. 7895/3/2007, de catre Tribunalul Bucuresti (f. 28-31 dosar fond ), s-a dispus obligarea Municipiului Bucuresti la emiterea unei dispozitii motivate de restituire in natura a imobilului situat in Bucuresti,  sector 2, in suprafata de 348 mp, in favoarea paratului din prezenta cauza, numitul Penovici Alexandru Tudor, cu respectarea art. 16 alin. 1 din Legea nr. 10/2001.
La momentul solutionarii acelei cauze a fost cunoscut de catre instanta faptul existentei pe acel teren a rezervorului in discutie, iar acest aspect nu a atras decat consecinta impunerii respectarii art. 16 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, anume de mentinere a afectatiunii speciale a terenului pentru durata prevazuta de lege.
Aceasta sentinta se bucura de autoritate de lucru judecat, consfinteste in patrimoniul paratului un bun protejat de CEDO, iar pretentia reclamantului nu poate fi primita, pentru ca semnifica in mod direct a fi aduse modificari situatiei juridice transata prin aceasta hotarare judecatoreasca si a aduce atingere dreptului recunoscut in favoarea paratului prin aceasta hotarare judecatoreasca, consecinte inacceptabile.
Se constata ca reclamantul isi motiveaza cererea pe ideea ca paratul nu poate beneficia de restituirea in natura, datorita incidentei art. 11 alin. 3 din Legea nr. 10/ 2001, iar pe de alta parte, avand in vedere ca edificarea rezervorului a fost facuta de unitatea spitaliceasca pe teren cu acordul proprietarului de la acel moment -statul roman, in virtutea art. 492 C.civ. are un drept de superficie.
Or, este evident ca aceste argumente tind la a repune in discutie dreptul la restituire in natura al paratului in contextul Legii nr. 10/ 2001, in conditiile in care restituirea in natura a fost deja dispusa irevocabil printr-o hotarare judecatoreasca.
In ce priveste pe reclamant, acesta a fost si el parte in procesul care a fost solutionat prin sentinta civila in discutie, fata de el cererea fiind respinsa pentru lipsa calitatii procesuale pasive, asa cum rezulta din cuprinsul sentintei. Aceasta sentinta ii este opozabila reclamantului, de vreme ce a fost parte, opunandu-i-se asadar sub toate semnificatiile pe care solutia pronuntata le implica. Fata de reclamant solutia de admitere a exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive semnifica faptul ca reclamantul nu are calitate de detinator asupra suprafetei de teren in discutie. Asadar, in acel proces s-a pus in discutie calitatea de detinator asupra terenului a  reclamantului, ca si a Ministerului Sanatatii, iar instanta a transat ca acestea nu au aceasta calitate, detinator fiind Municipiul Bucuresti, care a si fost obligat la restituirea terenului. in acel dosar a fost cunoscuta ocuparea terenului de catre rezervorul de apa al reclamantului, ca si incorporarea terenului intr-o suprafata mai mare de teren folosita de reclamant, ca unitate spitaliceasca, iar aceste aspecte nu au influentat solutia de restituire in natura, ci au circumstantiat doar exercitarea dreptului recunoscut reclamantului in sensul ca pentru durata prevazuta de lege acesta este obligat sa permita mentinerea utilitatii publice.
 Asa fiind, sub nicio forma nu este permisa rediscutarea la acest moment de catre reclamant a acestor aspecte in litigiul prezent, cu incalcarea autoritatii de lucru judecat a unei hotarari judecatoresti, pentru a se ajunge la o solutie care sa aduca modificari acestei hotarari judecatoresti irevocabile si sa reprezinte o ingerinta definitiva in bunul recunoscut in favoarea paratului.
Sub acest aspect sunt foarte corecte aprecierile primei instante.
Dreptul de superficie solicitat a fi recunoscut de catre reclamant reprezinta un dezmembramant al dreptului de proprietate de natura sa reprezinte in mod evident o ingerinta majora, substantiala, asupra dreptului de proprietate al paratului. 
Paratul detine un bun, in acceptiunea art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la CEDO, recunoscut in mod irevocabil ca atare printr-o hotarare judecatoreasca, in contradictoriu cu statul- prin autoritatile sale- autoritatea administrativ teritoriala, Ministerul Sanatatii si chiar reclamantul, iar orice ingerinta reprezinta o incalcare  incompatibila cu legislatia comunitara, daca nu indeplineste conditiile de a fi prevazuta de lege, sa urmareasca un scop legitim si sa pastreze un raport rezonabil de proportionalitate.
   Pentru aceste motive, Curtea constata corecta solutia instantelor de fond, recursul fiind nefondat si, in consecinta, a fost respins ca atare.
CURTEA DE APEL BUCURESTI – SECTIA A IV A - CIVILA DECIZIA CIVILA NR. 225 / 04.02.2014