Dreptul organizatiilor cooperatiei de consum asupra terenului pe care si-au construit sediile. Regimul juridic al acestui drept
(Decizie nr. 176 din data de 03.04.2009 pronuntata de Curtea de Apel Alba Iulia)Dreptul organizatiilor cooperatiei de consum asupra terenului pe care si-au construit sediile. Regimul juridic al acestui drept
Din continutul art.107 din Legea nr. 1/2005 privind organizarea si functionarea cooperatiei rezulta ca terenurile transmise in folosinta pe durata nedeterminata si fara plata in vederea realizarii de constructii pentru activitatea organizatiilor cooperatiei de consum isi mentin acest regim juridic pe toata durata existentei constructiilor respective sau pana la trecerea lor , cu plata, in proprietatea societatii cooperative.
Sectia civila – Decizia civila nr. 176/03 aprilie 2009
Prin actiunea inregistrata la Judecatoria Sibiu sub dosar nr. 1197/306/2008, reclamanta S.C.M.T.N. Sibiu a chemat in judecata Statul Roman reprezentat de Municipiul S. prin Primar, solicitand:
- sa se constate ca a dobandit, prin titlu, un drept de superficie, respectiv un drept de proprietate asupra supraedificatelor si un drept de folosinta asupra terenului in suprafata de 4300 mp inscris in CF 17424 Sibiu A+2 nr. top 1947/3/3/1/1 si sa se dispuna intabularea acestuia in CF;
- sa fie obligata parata sa se abtina de la orice fel de acte sau fapte care sa perturbe normala exercitare a dreptului de superficie;
- sa se dispuna asupra cheltuielilor de judecata.
In motivare se arata ca prin decizia nr. 542/26.08.1974 a Comitetului executiv al Consiliului Popular al Judetului Sibiu reclamanta a dobandit un drept de folosinta cu destinatie speciala asupra terenului in litigiu fara termen si plata si ca art. 107 din Legea nr. 1/2005 a cooperatiei statueaza ca dreptul de folosinta se pastreaza gratuit si vesnic. Precizeaza ca dreptul de superficie se dobandeste prin titlu, ca in momentul constituirii dreptul de folosinta asupra terenului era calificat ca un drept real de tip nou si, ca urmare a schimbarilor intervenite dupa 1989, acel drept real de folosinta nu mai poate fi calificat ca un drept real de folosinta distinct de dreptul de proprietate asupra constructiei, ci trebuie recalificat ca fiind un drept de superficie, respectiv dreptul real de folosinta aferent dreptului de superficie.
Mai arata ca Primaria Municipiului S., in mod nelegal, i-a comunicat o oferta de vanzare a terenului la un pret de 542 lei / mp.
In drept invoca dispozitiile art. 107 din Legea nr. 1/2005, art. 111 Cod procedura civila si art. 21 pct. 1 lit. c din Legea nr. 7/1996.
Prin sentinta civila nr. 3454/2008 Judecatoria Sibiu a respins exceptia lipsei de interes a reclamantului fata de primul petit precum si exceptia inadmisibilitatii actiunii invocate de parat prin intampinare.
Totodata s-a respins actiunea reclamantei impotriva Statului Roman.
Pentru a hotari astfel, prima instanta a retinut ca reclamanta are un interes evident de a se califica din punct de vedere juridic dreptul cu care apare in CF, respectiv de a se stabili daca este sau nu vorba de un drept de folosinta aferent dreptului de superficie, cu toate consecintele care decurg din aceasta calificare.
S-a apreciat ca si exceptia inadmisibilitatii este neintemeiata din moment ce pe fond cererea nu este strict inadmisibila, chiar daca a fost adoptata Legea nr. 1/2005 si din moment ce in functie de calificarea data dreptului de folosinta se stabilesc efectele juridice ale acestei calificari.
Pe fondul cauzei s-a constatat ca, in raport cu dispozitiile art. 107 alin 1 din Legea nr. 1/2005, reclamanta are un drept de folosinta pe durata nedeterminata si fara plata, ca acesta exista la data intrarii in vigoare a legii, ca pe teren au fost realizate constructii si ca, in consecinta, legiuitorul i-a stabilit prin adoptarea legii regimul juridic aplicabil, respectiv tot un drept de folosinta special, drept care nu poate fi asimilat sau confundat cu dreptul de folosinta normal aferent dreptului de superficie.
Deasemenea, analizand dispozitiile art. 107 alin 2 din aceeasi lege, judecatoria a constatat ca dreptul de dispozitie juridica asupra terenurilor date in folosinta apartine doar proprietarului, respectiv parata, acesta avand dreptul de a decide daca instraineaza sau nu terenurile si ca reclamanta are doar un drept de preemtiune nu si dreptul de a solicita exercitarea in continuare a folosintei asupra terenului in aceleasi conditii ca si anterior, respectiv fara plata si pe durata nedeterminata.
Prin decizia civila nr. 354/2008 pronuntata de Tribunalul Sibiu in acelasi dosar a fost respins apelul declarat de reclamanta impotriva sentintei primei instante.
In considerentele deciziei s-a constatat ca prima instanta a retinut corect starea de fapt dar a gresit atunci cand a constatat ca apelanta reclamanta are doar un drept de preemtiune si nu dreptul de a exercita in continuare folosinta asupra terenului in aceleasi conditii ca si anterior, respectiv fara plata si pe durata nedeterminata.
S-a constatat ca din dispozitiile art. 107 alin 1 din Legea nr. 1/2005 rezulta ca proprietarul terenului, Municipiul Sibiu, are, intr-adevar, dreptul de dispozitie asupra acestuia, poate proceda la vanzarea terenului, iar reclamanta avea un drept de preemtiune la vanzare, fara sa-si poata pierde dreptul de folosinta pe durata nedeterminata.
S-a apreciat ca apelanta avea posibilitatea sa-si manifeste optiunea de a cumpara terenul respectiv, insa, in cazul in care nu a uzat de dreptul sau de preemtiune, ea ramane in continuare titulara dreptului de folosinta asa cum a fost acesta instituit, mentinandu-se, conform dispozitiilor legale de mai sus, regimul juridic al dreptul de folosinta.
A retinut tribunalul ca apelanta nu are un drept de superficie intrucat dreptul sau de folosinta nu poate fi confundat cu dreptul de folosinta care alcatuieste dreptul de superficie, fiind un drept de folosinta special, instituit prin Decretul nr. 244/1955, deci izvoraste dintr-un act normativ si nu a luat nastere pe cale conventionala cum este cazul dreptului de superficie.
Impotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, solicitand in baza art. 312 alin 2 si 3 Cod procedura civila raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, modificarea deciziei in sensul admiterii apelului si a actiunii asa cum a fost formulata cat si obligarea paratei la cheltuieli de judecata.
In expunerea motivelor de recurs se arata ca instanta de fond a adoptat o solutie contrara insasi pozitiei exprimata de parat prin intampinare, acesta aratand ca nu a negat si nici nu neaga dreptul de folosinta vesnica si gratuita asupra terenului, si, totodata a omis sa citeasca alineatul 1 al art. 107 din Legea nr. 1/2005.
Sustine ca nu a facut actiunea pentru a redobandi un drept de folosinta gratuita asupra terenului intrucat nu a pierdut acest drept iar in ceea ce priveste posibilitatea de a deveni proprietar prin cumparare precizeaza ca aceasta este o optiune si nu o obligatie.
Corectand eroarea flagranta cuprinsa in considerentele sentintei instantei de fond, instanta de apel respinge apelul cu o singura motivare, aceea ca Legea nr. 1/2005 defineste dreptul cooperativelor la terenul pe care si-au construit sediile ca fiind un drept de folosinta si nu de superficie. Ori, precizeaza reclamanta, tocmai aceasta a fost ratiunea inaintarii actiunii, de a defini si corela institutia de drept veche, caracteristica unei anumite perioade sociale, cu ceea ce reprezinta institutiile de drept recunoscute in prezent.
Mai arata ca la momentul constituirii lui, dreptul de folosinta, constituit printr-un act administrativ, era calificat ca un drept real de tip nou. Desi actul normativ prin care acesta s-a constituit in favoarea reclamantei a fost abrogat, efectele civile ale acestuia se pastreaza intrucat reclamanta continua sa fie proprietara a supraedificatelor iar terenul continua sa fie in folosinta exclusiva a constructiilor proprietatea acesteia.
Considera ca, in conditiile noi aparute dupa anul 1989, dreptul sau de folosinta trebuie incadrat in limitele institutiilor traditionale consacrate.
In sprijinul acestei sustineri invoca literatura si practica juridica de specialitate in care se contureaza opinia ca in prezent, dreptul de folosinta impreuna cu dreptul de proprietate asupra constructiei trebuie calificat ca fiind un drept de superficie, dezmembramant al dreptului de proprietate privata al statului sau al unitatilor administrativ-teritoriale.
Prin intampinarea formulata in cauza intimatul a solicitat respingerea recursului, aratand ca disputa teoretica referitoare la natura dreptului de folosinta este anterioara reglementarii speciale si nu mai prezinta nici un fel de relevanta in speta. Mai sustine ca Municipiul Sibiu este singurul care exercita dreptul de proprietate asupra terenului in mod liber iar in situatia in care societatea nu intelege sa exercite dreptul de preemtiune prin acceptarea ofertei care i-a fost facuta, in termenul legal, imobilul se poate vinde la licitatie in conformitate cu dispozitiile art. 107 alin 4 din Legea nr. 1/2005.
Prin decizia civila nr.176/2009 Curtea de Apel Alba Iulia a retinut urmatoarele:
Analizarea asa-ziselor erori ale instantei de fond este inutila in conditiile in care, asa cum precizeaza chiar recurenta, acestea au fost corectate de instanta apelului.
Imprejurarea ca instanta de apel a retinut ca Legea nr. 1/2005 defineste dreptul cooperativelor la terenul pe care si-au construit sediile ca fiind un drept de folosinta si nu de superficie, nu se poate constitui intr-o eroare asa cum sustine recurenta.
Din extrasul CF aflat la dosarul de fond rezulta ca societatea reclamanta are inscris in cartea funciara atat dreptul de proprietate asupra constructiilor cat si dreptul de folosinta asupra terenului.
Reclamanta, prin actiunea promovata, aduce in discutie calificarea juridica a dreptului sau inscris in cartea funciara.
Insa, calificarea juridica a dreptului reclamantei se regaseste in chiar textul legii, respectiv in dispozitiile art. 107 din Legea nr. 1/2005 privind organizarea si functionarea cooperatiei.
Din continutul prevederii legale mentionate rezulta cu evidenta faptul ca terenurile transmise in folosinta pe durata nedeterminata si fara plata in vederea realizarii de constructii pentru activitatea organizatiilor cooperatiei de consum isi mentin acest regim juridic pe toata durata existentei constructiilor respective sau pana la trecerea lor, cu plata, in proprietatea societatii cooperative.
Atata timp cat prin text de lege regimul juridic al dreptul de folosinta este mentinut ca atare, respectiv pe durata nedeterminata si fara plata, ca fiind o institutie de drept recunoscuta legal in prezent, deci actuala, ratiunea intentarii actiunii, si anume, aceea de a defini si corela institutia de drept veche cu cele recunoscute in prezent, nu mai subzista.
Dealtfel, fata de continutul prevederii legale enuntate, instantele nu pot proceda la o alta calificare juridica a dreptului reclamantei decat aceea de drept de folosinta asupra terenului, o solutie in sensul celor solicitate de reclamanta neputand sa duca decat la incalcarea legii.
In raport de imprejurarea ca legea reglementeaza natura juridica a dreptului cooperativelor asupra terenului pe care isi au edificate constructiile apare ca lipsita de relevanta in speta opinia exprimata in literatura si practica judiciara sub acest aspect.
In consecinta, Curtea constata ca nu poate fi retinut ca fondat motivul de nelegalitate prevazut de dispozitiile art. 304 pct. 9 Cod procedura civila in raport de modul in care instantele fondului au solutionat primul capat de cerere al actiunii.
Din continutul art.107 din Legea nr. 1/2005 privind organizarea si functionarea cooperatiei rezulta ca terenurile transmise in folosinta pe durata nedeterminata si fara plata in vederea realizarii de constructii pentru activitatea organizatiilor cooperatiei de consum isi mentin acest regim juridic pe toata durata existentei constructiilor respective sau pana la trecerea lor , cu plata, in proprietatea societatii cooperative.
Sectia civila – Decizia civila nr. 176/03 aprilie 2009
Prin actiunea inregistrata la Judecatoria Sibiu sub dosar nr. 1197/306/2008, reclamanta S.C.M.T.N. Sibiu a chemat in judecata Statul Roman reprezentat de Municipiul S. prin Primar, solicitand:
- sa se constate ca a dobandit, prin titlu, un drept de superficie, respectiv un drept de proprietate asupra supraedificatelor si un drept de folosinta asupra terenului in suprafata de 4300 mp inscris in CF 17424 Sibiu A+2 nr. top 1947/3/3/1/1 si sa se dispuna intabularea acestuia in CF;
- sa fie obligata parata sa se abtina de la orice fel de acte sau fapte care sa perturbe normala exercitare a dreptului de superficie;
- sa se dispuna asupra cheltuielilor de judecata.
In motivare se arata ca prin decizia nr. 542/26.08.1974 a Comitetului executiv al Consiliului Popular al Judetului Sibiu reclamanta a dobandit un drept de folosinta cu destinatie speciala asupra terenului in litigiu fara termen si plata si ca art. 107 din Legea nr. 1/2005 a cooperatiei statueaza ca dreptul de folosinta se pastreaza gratuit si vesnic. Precizeaza ca dreptul de superficie se dobandeste prin titlu, ca in momentul constituirii dreptul de folosinta asupra terenului era calificat ca un drept real de tip nou si, ca urmare a schimbarilor intervenite dupa 1989, acel drept real de folosinta nu mai poate fi calificat ca un drept real de folosinta distinct de dreptul de proprietate asupra constructiei, ci trebuie recalificat ca fiind un drept de superficie, respectiv dreptul real de folosinta aferent dreptului de superficie.
Mai arata ca Primaria Municipiului S., in mod nelegal, i-a comunicat o oferta de vanzare a terenului la un pret de 542 lei / mp.
In drept invoca dispozitiile art. 107 din Legea nr. 1/2005, art. 111 Cod procedura civila si art. 21 pct. 1 lit. c din Legea nr. 7/1996.
Prin sentinta civila nr. 3454/2008 Judecatoria Sibiu a respins exceptia lipsei de interes a reclamantului fata de primul petit precum si exceptia inadmisibilitatii actiunii invocate de parat prin intampinare.
Totodata s-a respins actiunea reclamantei impotriva Statului Roman.
Pentru a hotari astfel, prima instanta a retinut ca reclamanta are un interes evident de a se califica din punct de vedere juridic dreptul cu care apare in CF, respectiv de a se stabili daca este sau nu vorba de un drept de folosinta aferent dreptului de superficie, cu toate consecintele care decurg din aceasta calificare.
S-a apreciat ca si exceptia inadmisibilitatii este neintemeiata din moment ce pe fond cererea nu este strict inadmisibila, chiar daca a fost adoptata Legea nr. 1/2005 si din moment ce in functie de calificarea data dreptului de folosinta se stabilesc efectele juridice ale acestei calificari.
Pe fondul cauzei s-a constatat ca, in raport cu dispozitiile art. 107 alin 1 din Legea nr. 1/2005, reclamanta are un drept de folosinta pe durata nedeterminata si fara plata, ca acesta exista la data intrarii in vigoare a legii, ca pe teren au fost realizate constructii si ca, in consecinta, legiuitorul i-a stabilit prin adoptarea legii regimul juridic aplicabil, respectiv tot un drept de folosinta special, drept care nu poate fi asimilat sau confundat cu dreptul de folosinta normal aferent dreptului de superficie.
Deasemenea, analizand dispozitiile art. 107 alin 2 din aceeasi lege, judecatoria a constatat ca dreptul de dispozitie juridica asupra terenurilor date in folosinta apartine doar proprietarului, respectiv parata, acesta avand dreptul de a decide daca instraineaza sau nu terenurile si ca reclamanta are doar un drept de preemtiune nu si dreptul de a solicita exercitarea in continuare a folosintei asupra terenului in aceleasi conditii ca si anterior, respectiv fara plata si pe durata nedeterminata.
Prin decizia civila nr. 354/2008 pronuntata de Tribunalul Sibiu in acelasi dosar a fost respins apelul declarat de reclamanta impotriva sentintei primei instante.
In considerentele deciziei s-a constatat ca prima instanta a retinut corect starea de fapt dar a gresit atunci cand a constatat ca apelanta reclamanta are doar un drept de preemtiune si nu dreptul de a exercita in continuare folosinta asupra terenului in aceleasi conditii ca si anterior, respectiv fara plata si pe durata nedeterminata.
S-a constatat ca din dispozitiile art. 107 alin 1 din Legea nr. 1/2005 rezulta ca proprietarul terenului, Municipiul Sibiu, are, intr-adevar, dreptul de dispozitie asupra acestuia, poate proceda la vanzarea terenului, iar reclamanta avea un drept de preemtiune la vanzare, fara sa-si poata pierde dreptul de folosinta pe durata nedeterminata.
S-a apreciat ca apelanta avea posibilitatea sa-si manifeste optiunea de a cumpara terenul respectiv, insa, in cazul in care nu a uzat de dreptul sau de preemtiune, ea ramane in continuare titulara dreptului de folosinta asa cum a fost acesta instituit, mentinandu-se, conform dispozitiilor legale de mai sus, regimul juridic al dreptul de folosinta.
A retinut tribunalul ca apelanta nu are un drept de superficie intrucat dreptul sau de folosinta nu poate fi confundat cu dreptul de folosinta care alcatuieste dreptul de superficie, fiind un drept de folosinta special, instituit prin Decretul nr. 244/1955, deci izvoraste dintr-un act normativ si nu a luat nastere pe cale conventionala cum este cazul dreptului de superficie.
Impotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, solicitand in baza art. 312 alin 2 si 3 Cod procedura civila raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, modificarea deciziei in sensul admiterii apelului si a actiunii asa cum a fost formulata cat si obligarea paratei la cheltuieli de judecata.
In expunerea motivelor de recurs se arata ca instanta de fond a adoptat o solutie contrara insasi pozitiei exprimata de parat prin intampinare, acesta aratand ca nu a negat si nici nu neaga dreptul de folosinta vesnica si gratuita asupra terenului, si, totodata a omis sa citeasca alineatul 1 al art. 107 din Legea nr. 1/2005.
Sustine ca nu a facut actiunea pentru a redobandi un drept de folosinta gratuita asupra terenului intrucat nu a pierdut acest drept iar in ceea ce priveste posibilitatea de a deveni proprietar prin cumparare precizeaza ca aceasta este o optiune si nu o obligatie.
Corectand eroarea flagranta cuprinsa in considerentele sentintei instantei de fond, instanta de apel respinge apelul cu o singura motivare, aceea ca Legea nr. 1/2005 defineste dreptul cooperativelor la terenul pe care si-au construit sediile ca fiind un drept de folosinta si nu de superficie. Ori, precizeaza reclamanta, tocmai aceasta a fost ratiunea inaintarii actiunii, de a defini si corela institutia de drept veche, caracteristica unei anumite perioade sociale, cu ceea ce reprezinta institutiile de drept recunoscute in prezent.
Mai arata ca la momentul constituirii lui, dreptul de folosinta, constituit printr-un act administrativ, era calificat ca un drept real de tip nou. Desi actul normativ prin care acesta s-a constituit in favoarea reclamantei a fost abrogat, efectele civile ale acestuia se pastreaza intrucat reclamanta continua sa fie proprietara a supraedificatelor iar terenul continua sa fie in folosinta exclusiva a constructiilor proprietatea acesteia.
Considera ca, in conditiile noi aparute dupa anul 1989, dreptul sau de folosinta trebuie incadrat in limitele institutiilor traditionale consacrate.
In sprijinul acestei sustineri invoca literatura si practica juridica de specialitate in care se contureaza opinia ca in prezent, dreptul de folosinta impreuna cu dreptul de proprietate asupra constructiei trebuie calificat ca fiind un drept de superficie, dezmembramant al dreptului de proprietate privata al statului sau al unitatilor administrativ-teritoriale.
Prin intampinarea formulata in cauza intimatul a solicitat respingerea recursului, aratand ca disputa teoretica referitoare la natura dreptului de folosinta este anterioara reglementarii speciale si nu mai prezinta nici un fel de relevanta in speta. Mai sustine ca Municipiul Sibiu este singurul care exercita dreptul de proprietate asupra terenului in mod liber iar in situatia in care societatea nu intelege sa exercite dreptul de preemtiune prin acceptarea ofertei care i-a fost facuta, in termenul legal, imobilul se poate vinde la licitatie in conformitate cu dispozitiile art. 107 alin 4 din Legea nr. 1/2005.
Prin decizia civila nr.176/2009 Curtea de Apel Alba Iulia a retinut urmatoarele:
Analizarea asa-ziselor erori ale instantei de fond este inutila in conditiile in care, asa cum precizeaza chiar recurenta, acestea au fost corectate de instanta apelului.
Imprejurarea ca instanta de apel a retinut ca Legea nr. 1/2005 defineste dreptul cooperativelor la terenul pe care si-au construit sediile ca fiind un drept de folosinta si nu de superficie, nu se poate constitui intr-o eroare asa cum sustine recurenta.
Din extrasul CF aflat la dosarul de fond rezulta ca societatea reclamanta are inscris in cartea funciara atat dreptul de proprietate asupra constructiilor cat si dreptul de folosinta asupra terenului.
Reclamanta, prin actiunea promovata, aduce in discutie calificarea juridica a dreptului sau inscris in cartea funciara.
Insa, calificarea juridica a dreptului reclamantei se regaseste in chiar textul legii, respectiv in dispozitiile art. 107 din Legea nr. 1/2005 privind organizarea si functionarea cooperatiei.
Din continutul prevederii legale mentionate rezulta cu evidenta faptul ca terenurile transmise in folosinta pe durata nedeterminata si fara plata in vederea realizarii de constructii pentru activitatea organizatiilor cooperatiei de consum isi mentin acest regim juridic pe toata durata existentei constructiilor respective sau pana la trecerea lor, cu plata, in proprietatea societatii cooperative.
Atata timp cat prin text de lege regimul juridic al dreptul de folosinta este mentinut ca atare, respectiv pe durata nedeterminata si fara plata, ca fiind o institutie de drept recunoscuta legal in prezent, deci actuala, ratiunea intentarii actiunii, si anume, aceea de a defini si corela institutia de drept veche cu cele recunoscute in prezent, nu mai subzista.
Dealtfel, fata de continutul prevederii legale enuntate, instantele nu pot proceda la o alta calificare juridica a dreptului reclamantei decat aceea de drept de folosinta asupra terenului, o solutie in sensul celor solicitate de reclamanta neputand sa duca decat la incalcarea legii.
In raport de imprejurarea ca legea reglementeaza natura juridica a dreptului cooperativelor asupra terenului pe care isi au edificate constructiile apare ca lipsita de relevanta in speta opinia exprimata in literatura si practica judiciara sub acest aspect.
In consecinta, Curtea constata ca nu poate fi retinut ca fondat motivul de nelegalitate prevazut de dispozitiile art. 304 pct. 9 Cod procedura civila in raport de modul in care instantele fondului au solutionat primul capat de cerere al actiunii.
Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Superficie
Revizuire. Inscrisuri doveditoare. - Decizie nr. 106 din data de 20.06.2018Revizuire. Existenta unor hotarari potrivnice. - Decizie nr. 405 din data de 25.04.2018
Personal bugetar. Salarizare. Sporuri. - Decizie nr. 716 din data de 27.06.2018
Expropriere. Termenul de emitere a hotararilor de stabilire a cuantumului despagubirilor de catre expropriator - Decizie nr. 522 din data de 16.05.2018
Concediere. Desfiintare post. Cauza reala si serioasa. - Decizie nr. 433 din data de 25.04.2018
Amnistie potrivit Legii nr.125/2014. Neincludere indemnizatie aferenta stabilirii domiciliului obligatoriu. - Decizie nr. 435 din data de 25.04.2018
Cerere de chemare in garantie. Conditii de admisibilitate. - Decizie nr. 232 din data de 07.03.2018
Salarizare. Existenta unor hotararii judecatoresti irevocabile prin care s-a stabilit dreptul de a avea inclus in indemnizatie indexarile prevazute de Ordonanta Guvernului nr. 10/2007. - Decizie nr. 219 din data de 07.03.2018
Competenta materiala. Aplicarea Deciziei (RIL) nr. 18/2016 a Inaltei Cur?ii de Casa?ie ?i Justi?ie. - Sentinta civila nr. 34 din data de 13.02.2018
Salarizare. Situatia in care se pastreaza salariul de baza aferent lunii iulie 2016. - Decizie nr. 13 din data de 09.02.2018
Actiune in constatare. Competenta materiala. - Sentinta civila nr. 32 din data de 08.02.2018
Legalitatea ordinului prefectului avand ca obiect cuantumul sporului pentru condi?ii vatamatoare acordat func?ionarilor publici in baza art. 3^1 alin. 1 din OUG 57/2015. - Decizie nr. 4718 din data de 27.11.2017
Limitele dreptului de apreciere al organului fiscal in stabilirea cuantumului onorariului de avocat. - Decizie nr. 3313 din data de 13.10.2017
Recunoa?terea dreptului de deducere cu privire la cheltuielile aferente edificarii imobilelor care au facut obiectul unor tranzac?ii. Importan?a folosirii imobilului ca locuin?a personala. - Decizie nr. 3385 din data de 18.10.2017
Decizie de instituire a masurilor asiguratorii. Condi?ia motivarii acesteia de catre organul fiscal. - Decizie nr. 4531 din data de 22.11.2017
Modificare documenta?ie de urbanism vs. indreptare eroare materiala. - Decizie nr. 2746 din data de 26.09.2017
Masurile de remediere luate de autoritatea contractanta in conf. cu art.3 din Legea nr.101/2016. Posibilitatea de revenire asupra raportului procedurii aprobat de conducatorul acesteia. - Decizie nr. 2295 din data de 23.08.2017
Obliga?ia ter?ului poprit de a plati penalita?i de intarziere. Momentul datorarii acestora. - Decizie nr. 2288 din data de 09.08.2017
Timbrul de mediu achitat pentru transcrierea unui autoturism cumparat din Romania. Legalitatea refuzului de restituire. - Hotarare nr. 1883 din data de 14.06.2017
Posibilitatea emitentului procesului - verbal de contraven?ie de a solicita instan?ei de contencios administrativ anularea acestuia. Inadmisibilitatea ac?iunii intemeiata pe prevederile art.1 alin. 6 din Legea nr.554/2004. - Hotarare nr. 1489 din data de 19.05.2017