nulitate act juridic

(Decizie nr. 765 din data de 17.03.2014 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti)

Domeniu Plati | Dosare Curtea de Apel Bucuresti | Jurisprudenta Curtea de Apel Bucuresti

Litigii cu profesionistii - nulitate act juridic - nulitate clauze abuzive, pretentii.

- Legea nr. 193/2000, art. 4
- Directiva 93/13/CEE

Clauza din contractul de credit potrivit careia banca isi rezerva dreptul de a revizui rata dobanzii curente in cazul aparitiei unor schimbari semnificative pe piata monetara, comunicand imprumutatului noua rata a dobanzii este abuziva, intrucat transforma contractul de imprumut in unul aleatoriu, atata timp cat in contract nu sunt enumerate situatiile concrete care ar putea fi considerate „schimbari semnificative”.
Si clauza referitoare la comisionul de risc are caracter abuziv, pentru ca acest comision este perceput fara ca imprumutatul sa beneficieze de vreo contraprestatie, iar riscul de nerecuperare a sumei imprumutate este inlaturat prin garantia imobiliara afectata creditului. Inlocuirea comisionului de risc cu cel de administrare dupa intrarea in vigoare a OUG nr. 50/2010 semnifica redenumirea aceluiasi comision.

(CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTIA A VI-A CIVILA
DECIZIA CIVILA NR. 765 din 17.03.2014)

Prin sentinta civila nr. 5137/29.03.2013, pronuntata in dosarul nr. 34768/300/2012, Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti a respins ca neintemeiata exceptia prescriptiei dreptului la actiune, a respins ca neintemeiata exceptia lipsei de obiect, a admis in parte actiunea formulata de reclamanta P.S.A.M. in contradictoriu cu parata S.C. V R S.A., a constatat nulitatea absoluta a clauzei cuprinse in art. 3 lit. d din conditiile speciale ale conventiei de credit nr. 0109421/28.06.2007, a respins celelalte pretentii ale reclamantei ca neintemeiate.
In motivarea sentintei, instanta de fond a retinut, in ceea ce priveste exceptia prescriptiei dreptului la actiune, ca prin cererea introductiva s-a solicitat sa se constate nulitatea absoluta a clauzelor privind ajustarea dobanzii si a celor privind comisionul de risc. In consecinta, actiunea este imprescriptibila extinctiv, conform art. 2 din Decretul nr. 167/1958 (in vigoare la data incheierii conventiei de credit). Prin urmare, nici dreptul de a solicita restituirea prestatiilor succesive nu este prescris, cat timp dreptul de a solicita restabilirea situatiei anterioare se naste de la data constatarii caracterului abuziv al clauzelor contractuale, mai precis al ramanerii definitive a hotararii judecatoresti prin care s-a constat nulitatea absoluta si tot din acest moment incepe sa curga termenul general de prescriptie de trei ani.
Cu privire la exceptia lipsei de obiect a capatului de cerere prin care reclamanta solicita constatarea nulitatii absolute a clauzei prevazute de art. 3 lit. d) din Conditiile speciale ale Conventiei de credit nr. 0138610/16.01.2008, avand in vedere ca a fost implementat tacit actul aditional la aceasta conventie, act prin care s-a modificat art. 3 lit. d, in sensul ca rata dobanzii se modifica de fluctuatia indicelui de referinta LIBOR CHF la 3 luni, instanta a constatat ca si aceasta este neintemeiata. Astfel, chiar daca in momentul de fata clauza prevazuta de art. 3 lit. d din Conditiile speciale ale Conventiei de credit nr. 0138610/16.01.2008 nu mai are forma avuta in vedere de reclamanta, cererea de constatare a caracterului abuziv a acesteia nu este lipsita de obiect din moment ce reclamanta pretinde ca s-a majorat unilateral dobanda de catre parata in temeiul acestei clauze (raspunsul la intampinare).
Pe fondul cauzei, instanta a retinut ca actul juridic constand in conventia de credit incheiata intre parti are un caracter oneros, banca, in calitate de comerciant, urmarind obtinerea unui avantaj patrimonial din activitatea economica derulata.
Cu privire la comisionul de risc contestat se retine ca acesta este cuprins in contractele semnate de parti si, contrar sustinerilor reclamantei, s-a retinut ca acesta este prevazut intr-o maniera accesibila, sintagma in sine nepresupunand cunostinte de specialitate pentru a fi inteleasa. Prin urmare, sustinerile reclamantei in sensul ca nu intelege cuantumul acestuia, nu pot fi retinute in conditiile in care stabilirea acestuia reprezinta o operatiune simpla ce se rezuma la aplicarea procentelor mentionate in contractele de credit la soldul creditului respectiv. De asemenea, reclamanta avea posibilitatea de a solicita explicatii din partea bancii cu privire la acest aspect sau de a apela chiar la serviciile unui specialist. Aceste minime diligente se impun a fi retinute mai ales in contextul in care semnarea unor asemenea contracte nu este o operatiune de rutina, avand implicatii patrimoniale semnificative si de durata considerabila. Reclamanta avea posibilitatea si trebuia sa analizeze temeinic, anterior incheierii actelor sau, cel tarziu, in chiar momentul semnarii acestora, solicitand eventual acordarea unui termen in acest sens, aspectele referitoare la comisionul de risc.
De asemenea, instanta a retinut ca este evident faptul ca, prin acordarea unui credit banca isi asuma un risc, avand in vedere perioada indelungata de restituire a creditelor, contextul economic actual, justificand aceasta afirmatie. De altfel, s-a constatat ca reclamanta a inteles sa invoce caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de risc, cunoscut inca din momentul incheierii contractelor, respectiv 28.06.2007 si 16.01.2008, abia la data de 13.09.2012, in conditiile existentei crizei economice. In acest context, riscul asumat de banca este unul actual, depasind consideratiile teoretice care au stat la baza reglementarii sale.
Reclamanta a invocat in sprijinul sustinerilor sale prevederile Legii 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori. Potrivit art. 4 alin. 1 din acest act normativ „o clauza contractuala va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor”, iar potrivit art. 4 alin. 2 „o clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitate consumatorului sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau conditiile generale de vanzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv”.
In lumina acestor prevederi, s-a apreciat ca se impun a fi analizate doua conditii, respectiv clauza sa nu fie negociata direct cu consumatorul si sa creeze, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.
In ceea ce priveste prima conditie, instanta a apreciat ca fiind indeplinita, intrucat actele juridice ce fac obiectul cauzei, respectiv contractele de credit nr. 0109421/28.06.2007 si nr. 0138610/16.01.2008, reprezinta contracte de adeziune, consumatorul avand doar posibilitatea de a accepta sau de a refuza conditiile contractuale oferite de banca, fiind astfel in ipoteza avuta in vedere de art. 4 alin. 2 din Legea 193/2000. Or, in aceste conditii, se apreciaza ca revenea bancii sarcina de a proba faptul ca, in concret, astfel cum se sustine, conditiile speciale au fost negociate, proba care nu a fost facuta in cauza.
In ceea ce priveste insa cea de-a doua conditie, instanta a apreciat-o ca neindeplinita. In abordarea acestei conditii trebuie plecat de la premisa ca legea are in vedere un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor. Este evident ca, pornind de la natura juridica a actelor incheiate intre parti, pozitia bancii este dominanta si ca exista un dezechilibru intre drepturile si obligatiile partilor, insa aceasta imprejurare nu determina concluzia ca orice contract bancar sau, mai mult, orice clauza contractuala intra sub incidenta textului de lege enuntat.
Instanta a apreciat ca pretul contractului il constituie dobanda anuala efectiva, DAE, stabilita in contracte ca fiind de 6,32%, respectiv de 7,21%, element esential in formarea vointei reclamantei de alegere a ofertei bancii parate in vederea incheierii imprumuturilor. Este de notorietate ca aprecierea unei oferte bancare se face prin prisma acestui element, aspect ce este cunoscut sau ar trebui cunoscut de un consumator mediu avut in vedere de Legea nr. 193/2000. In aceste conditii, este rezonabil sa se aprecieze ca reclamanta a contractat in deplina cunostinta de cauza, asumandu-si voluntar obligatia de a achita o dobanda anuala efectiva de 6,32%, respectiv de 7,21%. Or, aceasta dobanda include si comisionul de risc, imprejurare necontestata de reclamanta si care rezulta cu claritate din graficele de rambursare ale creditelor. Chiar si in situatia in care s-ar admite faptul ca reclamanta a fost indusa in eroare cu privire la comisionul de risc, nu s-ar putea retine ca nu a putut aprecia costul total al creditului (DAE), considerand, in momentul incheierii contractului, ca acesta este potrivit intereselor sale din acel moment si preferabil altor societati bancare ce ofereau servicii similare.
Dobanda anuala efectiva este de natura sa ofere in mod transparent o perspectiva clara in privinta costurilor creditului asigurand, concomitent, previzibilitatea pe termen lung a drepturilor si obligatiilor asumate prin contract de catre fiecare dintre parti. De altfel, se constata ca reclamanta nu a invocat o nerespectare a acestui prag si ca revelatia cu privire la dezechilibrul semnificativ dintre drepturile si obligatiile partilor a venit la cinci ani de la incheierea primului contract.
Se retine, totodata, ca potrivit prevederilor art. 4 alin. 6 din Legea 193/2000 care reprezinta transpunerea nationala a prevederilor art. 4 alin. 2 din Directiva CE 93/13 CEE din 5 aprilie 1993, evaluarea caracterului inechitabil al conditiilor nu poate privi justetea pretului fata de serviciile furnizate in schimbul acestuia daca aceste conditii ale contractului sunt exprimate in mod clar si inteligibil.
Or, in cauza, pretul contactelor a fost exprimat clar si inteligibil, acesta incluzand comisionul de risc, care, la randul sau, este clar precizat, este dimensionat in functia de o valoare concreta (soldul creditului), astfel incat nu se poate retine faptul ca exista un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.
Sustinerile reclamantei in sensul ca prin perceperea comisionului de risc se mascheaza de fapt o dobanda, nu pot fi avute in vedere, atata timp cat aceste notiuni nu se confunda, dobanda reprezentand beneficiul imprumutatorului aferent perioadei in care a fost lipsit de suma de bani acordata, iar comisionul de risc reprezinta acoperirea riscurilor la care se expune imprumutatorul pe intreaga perioada a contractului, riscuri legate de imposibilitatea rambursarii creditului, devalorizarea garantiilor, imposibilitatea de executare a garantiilor, etc.
Nu s-a putut aprecia nici ca banca a actionat cu rea credinta, cuantumul comisionului, de 0,15%, respectiv de 0,22% raportat la soldul creditului, neputand determina concluzia unei impovarari excesive a reclamantei, mai ales ca valoarea se diminueaza in timp, proportional cu scaderea riscurilor asumate de banca.
Cu privire la comisionul de administrare perceput dupa implementarea actului aditional ca urmare a O.U.G. 50/2010, instanta a apreciat ca sunt valabile consideratiile anterioare referitoare la comisionul de risc, comisionul de administrare reprezentand acelasi comision. Totodata, s-a retinut ca perceperea de comisioane este permisa conform art. 2 pct. 24 din O.G. 21/1992, iar imprejurarea ca prevederile art. 36 alin. 1 din O.U.G. nr. 50/2010 nu mentioneaza comisionul de risc printre cele enumerate limitativ este lipsita de relevanta, contractele analizate fiind incheiate anterior intrarii lor in vigoare (art. 95). Mai mult, Directiva 2008/48/CE a carei transpunere o reprezinta O.U.G. nr. 50/2010 nu interzice perceperea unor comisioane in contractele de credit cu conditia ca acestea sa fie aduse la cunostinta consumatorului si sa faca parte din costul total al creditului, cerinte indeplinite in cauza.
Prin urmare, instanta a constatat ca cererea privind constatarea caracterului abuziv al clauzei privind comisionul de risc este neintemeiata, urmand a fi respins, cu consecinta respingerii si a cererii accesorii referitoare la restituirea comisionului de risc deja incasat de catre parata in baza celor doua conventii.
Cu privire la clauzele referitoare la modificarea unilaterala a dobanzii instanta a constatat ca cererea de constatare a caracterului abuziv al clauzei cuprinse in art. 3 lit. d din Conditiile speciale ale Conventiei de credit nr.0138610/16.01.2008 este neintemeiata. Astfel, s-a constatat, in primul rand, ca aceasta clauza a fost inlocuita cu dobanda variabila in functie de fluctuatia indicelui de referinta Libor CHF la trei luni, modul de calcul al dobanzii fiind determinabil. Astfel, in prezent, cu privire la aceasta conventie, stabilirea dobanzii nu mai este lasata la latitudinea paratei. De altfel, reclamanta nu a contestat aceasta dobanda implementata ca urmare a O.U.G. 50/2010, ci faptul ca ea ar trebui sa fie fixa in baza contractului incheiat initial. Or, este evident ca sustinerile reclamantei cu privire la acest aspect nu pot fi avute in vedere, din moment ce in contract nu se mentioneaza ca dobanda ar fi fixa, iar clauza inserata in art. 3 lit. d stabilea clar caracterul variabil al dobanzii. De altfel, prin simpla comparare a celor doua conventii incheiate intre aceleasi parti se poate observa faptul ca in prima conventie s-a mentionat explicit faptul ca dobanda este fixa, mentiunea care nu se regaseste in cel de-al doilea.
Mai mult, desi se sustine de catre reclamanta ca parata a majorat unilateral dobanda in baza acestei prevederi, nu s-a facut dovada acestor sustineri, contrazise de altfel de chiar cererea de chemare in judecata. Astfel, prin petitul actiunii s-a solicitat restituirea sumelor incasate in baza clauzelor abuzive (dobanda si comision de risc), insa, in realitate, reclamanta are in vedere exclusiv comisionul de risc, dupa cum rezulta din partea finala a actiunii (fila 15).
Cu privire la caracterul abuziv al clauzei prevazute de art. 3 lit. d) din Conditiile speciale ale conventiei de credit nr. 0109421/28.06.2007, instanta a retinut ca actiunea este intemeiata.
Astfel, din perspectiva prevederilor art. 4 alin. 1 din Legea 193/2000, s-a constatat ca prima conditie impusa de textul de lege este indeplinita, neputandu-se retine ca partile au negociat aceste clauze, pentru considerentele anterior mentionate cu referire la comisionul de risc. Totodata insa, instanta a apreciat ca in privinta clauzei analizate, spre deosebire de comisionul de risc, este indeplinita si cea de-a doua conditie legala.
Aspectele enuntate anterior referitoare la previzibilitatea pe termen lung a drepturilor si obligatiilor asumate prin contract de catre fiecare dintre parti, nu isi gasesc ratiunea in contextul in care clauza mentionata de art. 3 lit. d da posibilitatea bancii de a modifica unilateral si discretionar dobanda stabilita, mai ales in conditiile in care s-a mentionat expres ca este o dobanda fixa. S-a apreciat ca, asa cum DAE a constituit un element esential in alegerea ofertei paratei, si mentionarea caracterul fix al dobanzii anuale stabilita la valoarea de 4,25 % pe an, a constituit o motivatie puternica pentru incheierea contractului cu parata. Or, clauza in discutie, care permite paratei sa modifice dobanda curenta in cazul aparitiei unor schimbari semnificative pe piata monetara, este cel putin de natura sa creeze confuzie, fiind apreciata de instanta ca abuziva.
Mai mult, clauza in discutie se circumscrie ipotezei prevazute de pct. 1 litera a) din Anexa Legii nr. 193/2000 potrivit careia sunt considerate abuzive acele prevederi contractuale care „dau dreptul comerciantului de a modifica, in mod unilateral, clauzele contractuale, fara a avea un motiv specificat in contract si acceptat de consumator prin semnarea acestuia”.
S-a apreciat, totodata, ca in cauza nu s-a putut retine aplicabilitatea pct. 1 lit. a) alin. 2 potrivit caruia prevederile de mai sus nu se opun clauzelor in temeiul carora un furnizor de servicii financiare isi rezerva dreptul de a modifica rata dobanzii platibile de catre consumator ori datorata acestora din urma, fara o notificare prealabila daca exista o motivatie intemeiata in conditiile in care comerciantul este obligat sa informeze cat mai curand despre aceasta partile contractante care au libertatea de a rezilia imediat contractul.
S-a retinut ca mentiunea din contractul incheiat de parti in sensul ca modificarea unilaterala a dobanzii poate interveni in cazul aparitiei unor schimbari semnificative pe piata monetara nu poate fi apreciata ca suficienta din perspectiva legii, in conditiile in care parata nu a indicat ce se intelege prin „schimbari semnificative pe piata monetara”. Prin urmare, s-a retinut ca modificarea dobanzii nu a fost raportata la un indicator precis, individualizat.
Prevederea cuprinsa in pct. 1 lit. a) alin. 2 din Anexa la Legea 193/2000 a impus in sarcina furnizorului de servicii financiare obligatia de a avea o motivatie intemeiata pentru modificarea unilaterala a ratei dobanzii si da libertatea consumatorului de a rezilia imediat contractul. Or, partile nu au prevazut in contract o asemenea posibilitate.
Prin urmare, avand in vedere modul in care este formulata clauza analizata, clauza ce ii confera paratei dreptul exclusiv si discretionar de a modifica dobanda, instanta a apreciat-o ca abuziva, intrucat exclude posibilitatea verificarii indeplinirii conditiilor pe care le cuprinde.
Cu privire la cererea de restituire a prestatiilor executate in temeiul cauzei apreciate ca abuzive, s-a constatat ca reclamanta a avut in vedere exclusiv restituirea comisionului de risc si nu si a dobanzii, astfel incat a respins si aceasta solicitare.
Impotriva acestei solutii au formulat recurs reclamanta si parata.
Prin cererea sa de recurs, parata S.C. V R S.A. a solicitat modificarea in   parte a sentintei recurate si, pe cale de consecinta, respingerea in tot a cererii de chemare in judecata ca neintemeiata, acordarea cheltuielilor ocazionate de judecata prezentului litigiu.
Prin cererea de recurs formulata de reclamanta P.S.A.M., aceasta a solicitat modificarea sentintei atacate in sensul admiterii cererii de chemare in judecata si, in consecinta, constatarea caracterului abuziv al clauzelor referitoare la comisionul de risc, inclusiv dupa redenumirea acestuia in comision de administrare, din contractul de credit nr. 0109421 din 28.06.2007 si contractul de credit nr. 0138610 din 16.01.2008, precum si a clauzei care permite bancii ajustarea ratei dobanzii in mod unilateral, clauza cuprinsa in art. 3 lit. d) din Conditiile speciale ale Conventiei de credit nr. 0138610 din 16.01.2008.
Tribunalul Bucuresti a dispus recalificarea caii de atac in apel, astfel ca a solutionat calea de atac exercitata in compunere de 2 judecatori.
Prin decizia civila nr. 188 din 25.09.2013, Tribunalul Bucuresti – Sectia a VI-a Civila a respins apelul formulat de apelanta V R S.A si a admis apelul formulat de apelanta P.S.A.M., a schimbat in parte sentinta atacata in sensul ca a constatat nulitatea absoluta a clauzei pct. 5 lit. a) din conditiile speciale ale contractelor nr. 0109421/28.06.2007 si nr. 0138610/16.01.2008, respectiv a obligat parata sa restituie reclamantei sumele achitate in temeiul clauzei cuprinse in pct. 5 lit. a) din contractele mentionate anterior, de la data incheierii contractului si pana la data introducerii actiunii (13.09.2012) si in continuare pana la data restituirii efective.
In motivarea acestei decizii, tribunalul a constatat, in ceea ce priveste apelul formulat de apelanta parata V R S.A, ca apelanta critica solutia primei instantei cu privire la exceptia prescriptiei extinctive a dreptului de a solicita restituirea sumelor incasate cu titlul de comision de risc.
In analiza acestui aspect, se impune a se clarifica faptul ca temeiul juridic invocat de reclamanta pentru actiunea in pretentii este nulitatea absoluta a clauzei contractuale. Restituirea sumelor achitate in baza unei clauze abuzive este consecinta constatarii nulitatii absolute a respectivei clauze si abia din acel moment se naste dreptul reclamantei de a cere restituirea sumelor achitate cu acest titlu.
Nu se poate retine sustinerea recurentei in sensul ca termenul de prescriptiei incepe sa curga de la momentul perceperii (lunare) a comisionului de risc deoarece la acel moment plata se facea in baza unei clauze contractuale ce se bucura de aparenta de valabilitate, aparenta ce s-a pastrat pana la momentul pronuntarii hotararii primei instante.
Intr-adevar, actiunea in restituirea prestatiilor ca urmarea constatarii nulitatii absolute a unei clauze contractuale, este asimilabila, din punctul de vedere al inceputului prescriptiei extinctive, cu actiunea in raspundere civila delictuala, fiind incidente dispozitiile art. 8 din Decretul nr. 167/1958 (aplicabil in cauza potrivit art. 5 si 223 din Legea nr. 71/2011). In speta dedusa judecatii, termenul de prescriptie a dreptului de a solicita restituirea sumelor incepe sa curga din momentul constatarii caracterului abuziv al clauzelor prin hotarare judecatoreasca definitiva, deci nu se poate retine sustinerea recurentei in sensul ca dreptul de restituire s-a prescris.
Referitor la caracterul negociat al clauzelor contractuale, tribunalul a constatat ca indiscutabil acest act juridic are caracterul unui contract de adeziune, raportat la modul de exprimare al vointei partilor, intrucat clauzele sale nu au fost negociate direct cu reclamanta, ci au fost preformulate de catre banca. Instanta nu poate considera ca actul juridic incheiat intre parti este un contract negociat, din moment ce in cazul acestuia partile discuta si negociaza toate clauzele sale, fara ca din exteriorul vointei lor sa li se impuna cu caracter obligatoriu vreo dispozitie contractuala. Aflat pe pozitie diametral opusa, contractul de adeziune este un act juridic redactat in intregime sau partial numai de catre una dintre partile contractante, cocontractantul neavand posibilitatea de modificare a acestor clauze, ci numai pe aceea de a adera sau nu la un contract preredactat.
Pe de alta parte, apelanta a invocat faptul ca in ceea ce priveste Conditiile Speciale acordul incheiat a fost unul negociat in conditiile in care reclamanta putea sa le accepte si sa intre in raporturi cu banca sau sa le refuze si sa nu incheie contractul. Tribunalul a inlaturat aceasta sustinere a recurentei deoarece negocierea contractului presupune posibilitatea concreta oferita celeilalte parti de a influenta clauzele contractuale, ori acea parte din contract denumita Conditii Speciale a reprezentat propunerea unilaterala efectuata de banca, fara a-i acorda reclamantei posibilitatea de modificare a clauzelor vizand cuantumul concret al ratelor de rambursare a creditului sau de derulare a raporturilor juridice dintre parti.
Desigur, reclamanta avea posibilitatea de a accepta sau a refuza incheierea contractului de credit (nu doar a Conditiilor Speciale, ce faceau parte integranta din contract), dar recunoasterea acestei libertati de vointa nu echivaleaza cu realizarea unei negocieri contractuale.
Cu privire la clauza prevazuta art. 3 lit. d) din conditiile speciale ale conventiei de credit nr. 0109421/28.06.2007, tribunalul a retinut ca aceasta a fost apreciata – in mod corect – ca fiind abuziva.
In baza acestei clauze contractuale, apelanta are dreptul discretionar de a modifica unilateral rata dobanzii, fara informarea in mod transparent si complet a consumatorului cu privire la cauzele ce au determinat o asemenea masura. Modificarea unilaterala a contractului nu este in concordanta cu teza finala a literei a) din Anexa Legii nr. 193/ 2000. Potrivit acestui text, in forma de la data incheierii contractelor, sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care „dau dreptul comerciantului de a modifica, in mod unilateral, clauzele contractuale, fara a avea un motiv specificat in contract”. Or, legea are in vederea indicarea/specificarea expresa in contract a „motivului” in functie de care poate avea loc modificarea unilaterala a contractului, iar nu indicarea sa pur generica, fapt care poate duce la invocarea de catre banca – in mod unilateral si discretionar – a unor motive pentru modificarea contractului.
De asemenea, desi in Conditiile Generale ale conventiilor, recurenta-parata a definit mai mult de 20 de termeni, nu a inteles sa precizeze si sintagma „schimbari semnificative pe piata monetara”.
Aceasta sintagma din conventiile incheiate de parti nu se incadreaza in exigentele literei a) din Anexa, dat fiind ca modificarea dobanzii nu a fost raportata la un indicator precis, individualizat, care sa nu depinda de vointa discretionara a recurentei-parate. Astfel, trebuie avut in vedere ca piata financiara evolueaza diferit in functie de indicele la care ne raportam, iar recurenta va putea invoca de fiecare data ca s-a raportat la alt indicator, favorabil intereselor sale si defavorabil intimatei.
Clauzele contractuale trebuie formulate intr-un astfel de mod incat sa ofere posibilitatea unui observator obiectiv de a aprecia asupra temeiniciei motivelor de modificare unilaterala a contractului.
Astfel cum este formulat, art. 3 litera d) ii ofera recurentei-parate dreptul exclusiv si discretionar de a modifica dobanda, iar clauza analizata este ab initio abuziva, intrucat exclude, prin modul in care este formulata, posibilitatea verificarii indeplinirii conditiilor pe care le cuprinde.
In ceea ce priveste dezechilibrul semnificativ dintre parti, trebuie retinut ca, pe langa scaderea semnificativa a nivelului Euribor/ Libor, care nu s-a reflectat in favoarea recurentei reclamante in nivelul ratei dobanzii, nu rezulta din nici un inscris de la dosar ca recurenta-parata si-ar fi asumat in egala masura un minim risc decurgand din evolutia pietei monetare. In masura in care aceasta interpreteaza clauzele contractuale in sensul ca orice schimbare a imprejurarilor care au stat la baza incheierii contractului se reflecta in nivelul dobanzii, ea il lipseste pe consumator de orice previzibilitate, iar interpretarea sa excede limitele teoriei impreviziunii si este contrara cerintelor bunei-credinte.
Dispozitiile art. 1 lit. a) al doilea paragraf din Anexa Legii nr. 193/ 2000 invocata de recurenta in motivarea cererii nu era in vigoare la data incheierii contractului nr. 0109421/28.06.200, motiv pentru care actul juridic nu va fi analizat in raport de aceste dispozitii, deoarece acestea nu pot retroactiva.
Sustinerile recurentei in sensul ca dobanda face parte din pretul creditului si astfel clauzele contractuale ce o reglementeaza nu sunt supuse cenzurii impuse de legislatia privind protectia consumatorilor au la baza dispozitiile art. 4 alin. 2 din Directiva nr. 93/13/CEE, dispozitii comunitare inaplicabile in speta deoarece directiva are efect direct doar ascendent, ceea ce insemna ca poate fi invocata doar impotriva statului care nu a implementat directiva nu si impotriva particularilor, cum este cazul reclamantei. Cu toate acestea, tribunalul retine ca art. 1 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 impune ca toate clauzele contractuale sa fie „clare, fara echivoc, pentru intelegerea carora nu sunt necesare cunostinte de specialitate”, ori clauzei contractuale privind dobanda prev. de art. 3 lit. d) din Conditii Speciale tocmai acest fapt i se imputa, iar recurenta nu facut proba contrara.
In ceea ce priveste apelul declarat de apelanta P.S.A.M., tribunalul a analizat cu prioritate criticile aduse sentintei apelate din perspectiva considerentelor primei instante, invocandu-se caracterul lor contradictoriu.
Concluziile diferite la care prima instanta a ajuns analizand clauza 3.d din Conditiile Speciale a doua contracte diferite nu reprezinta o motivare contradictorie. Sustinerile apelantei in acest sens ignora faptul ca prima instanta a facut o analiza separata a clauzei contestate in raport de clauzele contractuale diferite mentionate in cele doua contracte, facand aplicarea normei de interpretare a contractelor reglementata de art. 982 C.civ. 1865 („toate clauzele conventiei se interpreteaza unele prin altele, dandu-se fiecareia intelesul ce rezulta din actul intreg”).
Astfel, prima instanta interpreteaza si analizeaza clauza contestata prin raportare la mentiunile din contracte, respectiv in contractul nr. 0138610/16.01.2008 dobanda nu este fixa, iar in contractul nr. 0109421/28.06.2007 dobanda este fixa, aspecte de natura a influenta interpretarea clauzei nr. 3.d. in opinia primei instante.
Cu alte cuvinte, chiar daca respectiva clauza are continut identic in cele doua contracte, restul clauzelor contractuale influenteaza interpretarea si aplicarea acesteia, chestiune ce a fost explicitata de prima instanta in hotararea apelata.
Referitor la criticile recurentei din perspectiva art. 304 pct. 9 C.proc.civ. 1865, tribunalul a retinut ca au fost contestate concluziile primei instante referitor la comisionul de risc, mentionat in ambele contracte.
Astfel, potrivit art. 5 lit. a) din Conditiile speciale ale conventiilor, comisionul de risc reprezinta un anumit procent, aplicat soldului creditului, platibil lunar in zilele de scadenta, pe toata perioada de derulare a Conventiei de credit.
De asemenea, potrivit art. 3.5 din Conditiile Generale ale Conventiei, pentru punerea la dispozitie a creditului, imprumutatul datoreaza bancii un comision de risc, aplicat la soldul creditului, pe toata perioada creditului; modul de calcul si scadenta/scadentele platii acestuia se stabilesc in Conditiile Speciale.
Tribunalul a apreciat ca acest comision este abuziv perceput de catre apelanta-parata, incalcand prevederile art. 4 alin. 1, 2 si 3 din Legea nr. 193/ 2000.
Astfel, potrivit acestor texte legale, o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor; o clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitate consumatorului sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau conditiile generale de vanzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv.
Tribunalul a remarcat faptul ca desi in Conditiile Generale ale conventiilor, apelanta-parata a definit nu mai putin de 20 de termeni (a se vedea sectiunea 1, denumita marginal „Definitii”), dintre care unii de notorietate (de ex, „ USD, Dolari ”) – nu a inteles sa defineasca si cuvantul „risc”.
Astfel, nu se poate determina care este realitatea (riscul) care este acoperita de comisionul de risc ce se solicita, atata timp cat imprumutul este unul cu dobanda, in acest mod apelanta-parata acoperindu-si eventuale pierderi si obtinand – totodata – si un castig.
De asemenea, trebuie constatat ca terminologia folosita nu este decriptata in cuprinsul Conditiilor generale ale contractelor pentru ca imprumutatul sa fie in deplina cunostinta de cauza cu privire la motivele pentru care sunt percepute de catre recurenta-parata aceste sume.
Mai mult, pentru returnarea imprumuturilor s-a constituit o garantie reala imobiliara (ipoteca) asupra unor imobile, asa cum rezulta din art. 7 din Conditiile speciale ale conventiilor.
Pe de alta parte, riscul in legatura cu care banca percepe acest comision nu este determinat sau determinabil, cu atat mai mult cu cat contractele de credit au caracter comutativ, iar nu aleatoriu, in cazul neindeplinirii obligatiilor contractuale de catre consumator (in speta de reclamanta) existand dreptul bancii (in speta al paratei) de a recurge la executarea silita a bunurilor acestuia, in temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de credit, precum si obtinerea de despagubiri, astfel incat prejudiciul sa fie acoperit.
In consecinta, tribunalul a constatat ca nu exista nici un risc cu privire la restituirea imprumuturilor, risc care sa necesite instituirea unui asemenea comision. Ca atare, comisionul de risc nu are nici o justificare obiectiva in derularea contractului, dand nastere unui dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, fiind astfel perceput in mod abuziv.
Faptul ca in cadrul DAE este inclus si comisionul de risc, iar valoarea DAE era cunoscut de reclamanta la momentul incheierii contractului, timpul scurs de la incheierea contractului, nu ofera o justificare comisionului perceput de banca, acoperirea eventualelor riscuri ce se pot produce pe parcursul derularii contractului urmand a fi realizata prin activarea clauzelor privind garantiile .
Constatand caracterul abuziv clauzei pct. 5 lit. a) din conditiile speciale ale contractelor nr. 0109421 / 28.06.2007 si nr. 0138610 din 16.01.2008 privind comisionul de risc (redenumit comision de administrare) potrivit disp. art. 1 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, instanta a apreciat ca respectivele clauze sunt nule absolut, clauze care, in temeiul art. 6 din Legea nr. 193/2000 nu mai produc efecte asupra consumatorilor, contractul de credit putand continua si in absenta clauzelor considerate abuzive.
In ceea ce priveste petitul referitor la rambursarea catre reclamanta a sumelor platite nedatorat in temeiul clauzei nule privind comisionul de risc (redenumit comision de administrare), principiul restituito in integrum   impune ca tot ceea ce s-a executat in temeiul unui act juridic inexistent sau lovit de nulitate sa fie restituit. Acest principiu decurge din cel al retroactivitatii efectelor nulitatii; numai prin revenirea la situatia anterioara emiterii actului nul, partii vatamate ii este reparat intreg prejudiciul.
Pe cale de consecinta, tribunalul a obligat parata la restituirea sumele achitate in temeiul clauzei cuprinse in pct. 5 lit. a) din contractele mentionate anterior, de la data incheierii contractului si pana la data introducerii actiunii (13.09.2012) si in continuare pana la data restituirii efective.
Impotriva acestei decizii a declarat recurs apelanta-parata V R SA, solicitand sa se modifice decizia recurata, in sensul admiterii apelului formulat de aceasta, schimbarii in parte a sentintei apelate si, pe cale de consecinta, respingerea in tot, ca neintemeiata a cererii de chemare in judecata formulata de catre P.S.A.M.
In motivarea recursului, recurenta a sustinut ca decizia recurata este lipsita de temei legal si a fost pronuntata cu incalcarea si aplicarea gresita a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).
1. Clauzele reglementate de art. 3 lit. d) si 5 lit. a) din Conditiile Speciale ale Conventiilor de credit au fost negociate.
Contrar celor retinute de primele doua instante, un contract de credit nu reprezinta in intregul sau un contract de adeziune.
In acest sens, trebuie avut in vedere ca scopul legislatiei din materia protectiei consumatorului este protejarea intereselor acestuia din urma, prin incheierea unor contracte redactate intr-o asemenea maniera incat acesta sa-si inteleaga intocmai obligatiile contractuale. Din acest punct de vedere este o vadita interpretare si aplicare eronata a legii raportarea doar la diferentele de putere economica dintre cele doua parti contractuale. O astfel de interpretare este de natura a aduce atingeri grave in ceea ce inseamna echilibrul procesual si, pe cale de consecinta, dreptul la un proces echitabil al partilor din litigiu, tinand seama prin hotararile atacate s-a plecat de la o veritabila prezumtie absoluta in favoarea consumatorului, in sensul indeplinirii in toate cazurile, fara niciun fel de circumstantiere a conditiei lipsei caracterului negociat al clauzelor.
O corecta circumstantiere a aspectului negociat al clauzelor ar fi trebuit sa plece si de la capacitatea consumatorului de a intelege obligatiile contractuale asumate, in functie de situatia de fapt specifica fiecarei conventii de credit.
Totodata, asa cum am aratat si cu ocazia judecatii in fond si in apel, la incheierea Conventiei de credit, clientilor Bancii li se comunica Conditiile Generale si se discuta si negociaza Conditiile Speciale, care contin si obligatiile cele mai importante ale acestora.
Avand in vedere ca intimata-reclamanta a semnat Conventiile de credit si a stabilit, impreuna cu reprezentantul Bancii, Conditiile Speciale aferente contractelor, nu se poate considera ca aceste clauze nu au fost negociate, fiind obligatorii pentru parti.
Conditiile generale de banca sunt reguli care guverneaza operatiunile efectuate de banci cu clientii, iar necesitatea lor a rezultat din practica, conceptul clasic al contractului, inteles ca acord al vointelor (negotium), impreuna cu depozitarul vointei comune a partilor (instrumentum), in acceptiunile clasice ale acestor concepte, nefiind capabile sa explice valoarea juridica a conditiilor generale de banca.
Negotium-ul este rezultatul manifestarilor de vointa concordante ale partilor. Or, conditiile generale de banca nu se confunda cu manifestarea de vointa pe care o exprima banca in vederea incheierii fiecarui contract in parte, ci reprezinta o carta a efectelor contractului, elaborata de banca anterior incheierii contractului si impusa tuturor clientilor sai cu prilejul acestui proces. Conditiile generale de banca nu functioneaza ca instrument de incorporare a vointei partilor, ci depoziteaza descrierea efectelor unui anumit tip de contract bancar, realizata de banca anterior incheierii contractului si la care acest contract face referire.
In toate cazurile numai conditiile generale bancare au natura juridica a unor contracte de adeziune, nu si conditiile speciale, care se discuta si se negociaza cu fiecare client in parte. Continutul acestor conditii-standard este elaborat de banca, clientul putand sa le accepte si sa intre intr-un raport juridic contractual cu institutia de credit sau sa le refuze si sa nu incheie contractul.
Practica in materie bancara a impus aceste conditii-tip, avand in vedere caracterul repetitiv al operatiunilor bancare.
Ratiunea elaborarii de catre banca a conditiilor generale contractuale rezida in guvernarea ansamblului contractelor bancare apartinand unei anumite specii contractuale, pe care banca urmeaza sa le incheie cu potentialii clienti.
In considerarea calitatii sale de profesionist, banca are sarcina de a informa clientul, in scopul de a face serviciul respectiv util clientului, insa obligatia unei informari corecte incumba si clientului fata de banca. In functie de acest dublu proces de informare, oferta privind un anumit serviciu bancar poate fi cat mai bine personalizata si cat mai adecvata nevoilor fiecarui client in parte. Aceste informatii au ca obiect: conditiile prestarii serviciului, costul acestuia, adecvarea intregului serviciu la nevoile reale ale clientului astfel incat executarea contractului sa beneficieze sem de un grad cat mai ridicat de predictibilitate, iar riscul insolvabilitatii clientului sa fie cat mai redus posibil.
Banca are obligatia de a oferi clientilor acces la conditiile generale de contractare, iar clientii au dreptul de a primi, la cerere, din partea bancii toate informatiile relevante pentru operatiunile bancare intreprinse. Or, aceasta obligatie a fost indeplinita cu ocazia negocierii conditiilor speciale cu intimata-reclamanta, moment in care aceasta a avut acces la conditiile generale.
Aceste considerente sunt preluate si de catre legiuitorul roman, respectiv art. 4 alin. (2) din Legea nr. 193/2000 decat privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre profesionisti si consumatori.
2. Clauza contractuala prin care s-a reglementat modalitatea de calcul/de percepere a ratei faptul dobanzii si conditiile modificarii unilaterale a acesteia, respectiv art. 3 lit. d) din Conventiile de credit, nu este o clauza abuziva in intelesul art. 4 din Legea nr. 193/2000.
In ceea ce priveste pretinsul caracter abuziv al clauzei 3 lit. d) din Conditiile Speciale ale Conventiilor de credit, intimata-reclamanta a semnat conventiile de credit, iar partile, prin semnarea acestor contracte, au declarat in mod expres ca: (i) sunt de acord cu costurile contractului si (ii) cunosc si accepta drepturile si obligatiile ce le revin conform clauzelor contractuale.
Clauza reglementata la art. 3 lit. d) din Conventiile de Credit nu creeaza un dezechilibru intre drepturile si obligatiile partilor.
In acest sens, trebuie avut in vedere faptul ca insusi scopul inserarii in Conventiile de credit a posibilitatii bancii de a revizui rata dobanzii a fost tocmai acela de a nu se ajunge la un dezechilibru intre drepturile si obligatiile partilor, avand in vedere perioada indelungata de timp pentru care s-a incheiat Contractul.
Conventiile in cauza, fiind un contract de credit, au ca obiect punerea la dispozitie a unor sume de bani, pentru o anumita perioada de timp, in schimbul unui anumit pret. Pretul este format din dobanda si din comisioane, iar dobanda cuprinde costurile pe care Banca le are pentru a putea pune la dispozitie suma imprumutata pentru o perioada indelungata de timp, costuri care sunt intr-o continua evolutie fiind imposibil de prevazut, pentru toate bancile nu numai pentru subscrisa, uneori chiar pe o perioada foarte scurta de timp.
Astfel, avand in vedere cele mai sus mentionate, respectiv perioada foarte indelungata in care un Contract de credit isi produce efectele precum si evolutia continua a costurilor pe care o banca le poate avea, rezulta ca este mai mult decat vital pentru o banca prevederea in contract a unei dispozitii care sa ii confere acesteia posibilitatea de a revizui rata dobanzii.
O astfel de posibilitate este prevazuta inclusiv de legislatia in vigoare, respectiv de dispozitiile punctului 1, a) al doilea paragraf din Anexa Legii 193/2000.
Este adevarat ca potrivit pct. 1., litera a) primul paragraf din Anexa Legii nr.193/2000 sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fara a avea un motiv intemeiat care sa fie precizat in contract, motiv intemeiat care da dreptul comerciantului sa modifice unilateral clauzele contractului trebuie prevazut in Contract, insa aceasta prevedere este una generala de la care se poate deroga daca sunt indeplinite conditiile prevazute la urmatorul paragraf de la pct. 1, litera a) din Anexa Legii 193/2000.
In acest sens, dispozitiile pct. 1., litera a), al doilea paragraf, din Anexa Legii 193/2000 prevad expres faptul ca „prevederile acestei litere (respectiv ale pct. 1 litera a, primul paragraf, din Anexa Legii 193/2000j nu se opun (respectiv, nu se aplica) clauzelor in temeiul carora un furnizor de servicii financiare isi rezerva dreptul de a modifica rata dobanzii platibile de catre consumator ori datorata acestuia din urma sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fara o notificare prealabila, daca exista o motivatie intemeiata, in conditiile in care comerciantul este obligat sa informeze cat mai curand posibil despre aceasta celelalte parti contractante si acestea din urma au libertatea de a rezilia imediat contractul."
Astfel, rezulta fara echivoc faptul ca prevederile pct. 1 litera a), al doilea paragraf, din Anexa Legii 193/2000 nu mai impun ca motivatia intemeiata sa fie prevazuta in Contract, ci doar ca aceasta sa existe la data modificarii ratei dobanzii, cu obligatia furnizorului de servicii financiare de a informa in acest sens consumatorul.
Este o eroare de interpretare si aplicare a legii ideea ca situatiile ce ar constitui veritabile „motive intemeiate" sa fie numai o situatie clar descrisa, caracterizata prin previzibilitate, astfel incat consumatorii sa poata anticipa consecintele ce s-ar produce in situatia intervenirii respectivei situatii. Daca prin motiv intemeiat s-ar putea intelege o situatie clar descrisa, ceea ce echivaleaza cu existenta unor criterii obiective si exterioare vointei V care sa determine fluctuatia dobanzii, in niciun caz nu se poate retine si elementul previzibilitatii acestui element al pretului contractual.
De asemenea, clauzele contractuale referitoare la dobanzi si comisioane sunt suficient de clare si inteligibile, costurile Bancii efective ale creditului fiind efectiv evidentiate de Graficul de rambursare comunicat clientilor bancii.
In consecinta, avand in vedere faptul ca obligatia recurentei de a informa consumatorul in cazul revizuirii ratei dobanzii curente este prevazuta expres in Conventiile de credit, la art. 7.2. lit. d) din Conditiile Generale, nu se va putea retine existenta vreunui abuz caracterizat de insasi existenta acestei clauze, intrucat motivul pentru care rata dobanzii poate fi modificata unilateral este verificabil.
Intimata-reclamanta a cunoscut de la bun inceput ca dobanda poate fi modificata de catre recurenta in temeiul 3 lit. d) din Conditiile Speciale ale Conventiilor de credit.
Intr-o alta ordine de idei, in ceea ce priveste modul general in care clauza contractuala a fost formulata, si anume lipsa unor criterii fata de care se apreciaza situatia exceptionala care duce la aplicarea acesteia, este mai firesc fata de caracterul imprevizibil al unei astfel de situatii.
De asemenea, nu se poate retine nici ca o asemenea clauza este contrara bunei-credinte avand in vedere ca ea nu intervine in mod speculativ si in detrimentul clientului, ci in situatii exceptionale atunci cand, in mod obiectiv, poata piata monetara sufera o transformare care impune luarea unor masuri pentru restabilirea echilibrului.
In aceste conditii, nu se poate considera ca inserarea unei astfel de clauze in contract ar fi de natura sa creeze un dezechilibru intre drepturile si obligatiile partilor astfel incat, din aceasta perspectiva, aceasta conditie, prevazuta de dispozitiile art. 4 din Legea 193/2000 nu este indeplinita.
Avand in vedere cele mai sus mentionate, art. 3 lit. d) din Conditiile Speciale ale Conventiilor nu poate fi considerat ab initio o clauza abuziva intrucat este esential pentru banca stipularea unor astfel de clauze care sa combata riscul aparitiei unor situatii imprevizibile.
Pe de alta parte, contrar celor retinute prin Hotararile atacate, rezulta cu claritate faptul ca un eventual caracter abuziv al unor astfel de clauze se va putea analiza numai prin raportare la situatia concreta, respectiv daca banca in functie de situatia data a interpretat cu buna-credinta sau abuziv clauza contractuala si daca a avut o conduita coerenta in desfasurarea raporturilor contractuale. Or, in prezenta cauza intimata-reclamanta nu pretins si nu a dovedit ca banca ar fi majorat dobanda in mod abuziv.
De asemenea, recurenta a aratat si faptul ca dispozitiile Conventiilor de credit nu ingradesc in nici un mod posibilitatea intimatei-reclamante de a solicita rezilierea Contractului, conform art. 7 din Legea 193/2000, cu toate consecintele ce decurg din exercitarea acestei optiuni, iar dreptul acesteia de a rezilia Contractul rezulta din lege, nefiind necesara prevederea acestuia si in Conventia de credit.
Clauza referitoare la rata dobanzii se asociaza cu obiectul principal al Conventiei de credit.
Prin aceste dispozitii s-a urmarit impunerea cel putin a unui nivel minim de constientizare in sarcina consumatorului, care nu poate profita de calitatea de consumator pentru a obtine beneficii referitoare la pret. Pretul unui contract este principalul element pe care un consumator trebuie sa il ia in calcul atunci incheie un contract.
Legislatia referitoare la clauzele abuzive nu este astfel menita sa largeasca sfera leziunii, ca sanctiune a dreptului civil, transformand toti consumatorii in incapabili.
Rata dobanzii este elementul cheie despre care Banca isi informeaza Clientii de la primul contact referitor la incheierea unui contract de credit, fiind principalul criteriu al reglarii concurentei intre banci.
In consecinta, modalitatea de stabilire a acesteia nu poate fi analizata din perspectiva clauzelor abuzive, in acest sens convergand atat dispozitiile din legislatia nationala, cat mai ales prevederile comunitare.
3. Clauza ce reglementeaza comisionul de risc nu creeaza un dezechilibru intre drepturile obligatiile partilor.
In ceea ce priveste pretinsul caracter abuziv al clauzei 5 lit. a) din Conditiile Speciale ale Conventiilor de credit, recurenta a aratat faptul ca perceperea comisionului de risc de catre aceasta este perfect legala, cu atat mai mult cu cat dispozitiile art. 117 alin. (2) din OUG 99/2006 privind institutiile de credit si adecvarea capitalului permit institutiilor de credit sa perceapa dobanzi, penalitati, comisioane, alte costuri si speze bancare numai daca plata acestora este prevazuta in Contractul incheiat intre parti, or plata comisionului de risc a fost stipulata in Conventiile de credit incheiate intre recurenta si imprumutati.
Potrivit art. 3 alin. (2) din Legea 193/2000 "clauzele contractuale prevazute in temeiul altor acte normative in vigoare nu sunt supuse dispozitiilor prezentei legi."
In mod total eronat instanta de apel retine ca natura abuziva a clauzei prevazute la art. 5. lit. a) este data de faptul ca in Conventiile de credit nu este descris motivul perceperii comisionului de risc, iar prin aceasta s-ar crea un dezechilibru intre drepturile si obligatiile partilor, intrucat desi in Contract nu s-a prevazut in mod concret care este riscul pe care urmeaza sa il acopere comisionul de risc, aceasta imprejurare, privita si din perspectiva faptului ca simpla acordare a unui credit presupune o serie de riscuri inerente acestei activitati comerciale, nu este suficienta pentru a transforma clauza avand ca obiect stipularea unui comision de risc intr-una abuziva.
Legea nr. 193/2000 stipuleaza doar obligativitatea unei formulari clare, neechivoce, intr-un limbaj inteligibil al cauzelor contractuale, nu si necesitatea explicarii motivelor care stau la baza perceperii taxelor, comisioanelor ori a dobanzilor.
Scopul comisionului de risc rezulta chiar din denumirea sa de "comision de risc” respectiv de acoperire a riscului de nerambursare a creditului, astfel incat in Conventiile de credit nu era necesara explicarea detaliata a sa, pentru intimata-reclamanta esential era sa cunoasca cuantumul comisionului de risc si daca acesta este convenabil pentru ea.
De asemenea, in ceea ce priveste notiunea comisionul de risc, aceasta nu necesita cunostinte de specialitate pentru a fi inteleasa, avand semnificatia obisnuita din limbajul comun, accesibil oricarei persoane diligente care intra in relatii contractuale cu o alta entitate.
In ceea ce priveste definirea riscului de credit, aceasta este cel putin determinabila avand in vedere dispozitiile art. 2 lit. q) din Norma BNR nr. 17 din 18 decembrie 2003 si care definesc riscul de credit ca fiind „riscul inregistrarii de pierderi sau al nerealizarii profiturilor estimate, ca urmare a neindeplinirii de catre contrapartida (clienti) a obligatiilor contractuale", iar dispozitiile contractuale se completeaza si se interpreteaza cu/in lumina dispozitii-le/lor legale in vigoare.
Totodata, art. 5. lit. a) din Conditiile Speciale, ce reglementeaza comisionul de risc nu poate fi calificat ca fiind o clauza abuziva. intrucat articolul in cauza este clar, cuantumul comisionului este determinat si nu depinde de vointa unilaterala a subscrisei deoarece a fost stabilit de ambele parti la data incheierii fiecarei Conventii de credit si nu sunt prevazute in Contracte clauze de modificare unilaterala a acestui comision.
De asemenea, nu se poate sustine ca intre cuantumul comisionului de risc si prestatia suportata de catre subscrisa s-a creat un dezechilibru avand in vedere riscul ridicat pe care banca ar fi nevoita sa il suporte in cazul in care nu ar fi rambursat creditul.
Nu se poate sustine nici faptul ca pentru comisionul de risc nu exista o contraprestatie a recurentei, atata timp cat banca preia riscurile rezultate din nerambursarea creditului.
Ratiunea economica a comisionului de risc nu este una care reflecta un dezechilibru intre obligatiile partilor, ci mai degraba, o modalitate de asigurare a echilibrului contractual la evolutia starii financiare a reclamantei.
Potrivit Legii 193/2000, in materia clauzelor abuzive, ceea ce se urmareste este inlaturarea dezechilibrului contractual, din perspectiva statica, surprinsa in secventa de timp al incheierii sale si al imprejurarilor care ii preced.
Atat Directiva 93/13/CEE, cat si Legea 193/2000 au exclus din spatiul lor de incidenta clauzele care privesc adecvarea intre pret si remuneratie, pe de o parte si serviciile sau bunurile de furnizat in contraprestatie, pe de alta parte, adica au exclus leziunea. in viziunea acestora, absenta echivalentei prestatiilor nu este sinonima cu absenta echilibrului contractual. Potrivit acestor acte normative sanctiunile legale intervin numai daca dezechilibrul este semnificativ, la nivelul intregului contract, capabil sa afecteze insasi utilitatea acestuia.
In speta, intimata-reclamanta a incheiat Conventiile de credit in discutie la data de 28.06.2007 si la data de 16.01.2008, inainte de criza economica, si a investit instanta cu cererea in constatarea ca abuziva a unora din clauzele sale la 13.09.2012, adica in timpul crizei economice. In tot acest timp reclamanta nu s-a plans ca respectivele clauze creeaza un dezechilibru semnificativ, asa incat contractul insusi sa fie lipsit de utilitate in ceea ce o priveste.
Din analiza drepturilor si a obligatiilor reciproce ale partilor la data incheierii fiecarei Conventii de credit nu reliefeaza existenta unor disproportii considerabile si nejustificate care sa le faca lipsite de interes pentru intimata – reclamanta, dimpotriva, aceasta a preferat recurenta in considerarea conditiilor avantajoase de creditare.
Imprejurarea ca intimatei-reclamante i se par in conditiile prezente foarte oneroase ratele de credit, nu inseamna ca a existat un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor contractante, ci doar o posibila lipsa de echivalenta intre prestatii care a fost stipulata in clauzele contractuale, iar lipsa de echivalenta a prestatiilor partilor nu decurge ca acestea ar fi prevazute de clauze nule sau abuzive.
In speta insa, nu s-a probat ca articolul care reglementeaza comisionul de risc ar fi fost inserat cu rea credinta, de catre recurenta si cu atat mai putin ca determina caracterul nevalabil al cauzei actului juridic si implicit ca ar compromite echilibrul acestuia.
Potrivit art. 967 C.civ. valabilitatea cauzei se prezuma pana la dovada contrarie, iar intimata-reclamanta nu a rasturnat prezumtia legala in conditiile in care a beneficiat de credit si a cunoscut de la incheierea contractului, cuantumul acestui comision.
Recurenta a achitat o suma pe care speram sa o recuperam intr-un interval indelungat de timp. Din partea intimatei-reclamante nu mai exista vreun risc de a nu obtine plata sumelor imprumutate, din partea recurentei insa subzista riscul de a nu mai primi sumele acordate si costurile sau profitul preconizat de aceasta prestatie.
Creditul bancar este definit in doctrina ca fiind orice angajament de punere la dispozitie sau acordare a unei sume de bani ori prelungire a scadentei unei datorii, in schimbul obligatiei debitorului la rambursarea sumei respective, precum si la plata unor dobanzi sau a altor cheltuieli legate de aceasta suma.
Ca si alte comisioane si comisionul de risc este un element al pretului Bancii, o componenta a costurilor aferente punerii la dispozitie a creditului. Acesta nu este un echivalent al garantiei reale imobiliare sau a politei de asigurare, notiunea de risc in intelesul economiei reglementarilor din cuprinsul contractului de credit este atat de complexa si cu incidente atat de diverse incat lipsa unei acoperiri a acestuia ar echivala cu desfasurarea de catre subscrisa a unei activitati aflate sub auspiciile hazardului si nicidecum o activitate menita a produce profit, fiind, astfel, in dezacord si cu Normele BNR ce reglementeaza desfasurarea activitatii bancare.
In ceea ce priveste soliditatea garantiei, aceasta nu este in masura sa asigure recuperarea sumelor acordate de catre Banca, garantiile reprezentand ultima sursa de rambursare a unui credit, bancile neavand ca obiectiv acumularea unor proprietati imobiliare in contul creantelor.
Mai mult decat atat, este de notorietate faptul ca, in prezent, criza pietei imobiliare a determinat o scadere a valorii imobilelor, inclusiv a celor aduse in garantii (sau chiar mai mult in cazul acestora) cu pana la 50% in unele zone ale tarii, astfel incat este evident faptul ca si in acest moment garantiile oferite nu mai sunt in masura sa acopere in acest moment creditul acordat, astfel incat in mod gresit reclamanta sustine faptul ca banca nu suporta niciun risc avand in vedere ca este beneficiara unei garantii reale imobiliare.
De asemenea, nu exista nicio reglementare legala care sa prevada faptul ca se poate percepe comision de risc doar in situatia creditelor acordate fara garantie.
Perceperea comisionului de risc nu poate fi considerata abuziva chiar daca in favoarea paratei reclamanta a constituit garantii, intrucat atat perioada de timp destul de mare – 35 de ani pentru care s-a acordat creditul, cuantumul ridicat al sumei imprumutate, cat si toate aspectele care pot concura la expunerea bancii riscurilor devalorizarii sau diminuarii garantiilor ce au fost constituite in favoarea sa, sau a riscului de a nu i se restitui integral suma acordata si de a nu incasa profitul preconizat, trebuie luate in considerare de catre banca.
Prin urmare, riscurile care ar putea aparea de-a lungul derularii contractului de credit, trebuie administrate de catre Banca din momentul acordarii creditului, si pana la rambursarea ultimei rate aferente acestuia, distanta dintre cele doua momente fiind foarte indelungata.
Riscul de credit este asumat in urma analizei economico-financiare a solicitantului de credit si a soliditatii garantiilor expres reale sau personale pe care acesta le propune ca accesoriu al creantei principale. Riscul de credit se afla totodata in stransa corelatie cu riscul de diminuarea a valorii creantelor, riscul contrapartidei, riscul de pozitie, riscul de costul decontare/livrare, riscul valutar, riscul de marfa, riscul reputational si riscul operational, astfel cum sunt acestea.
Pentru administrarea tuturor acestor categorii de risc, Banca percepe un comision de risc. In contextul bancar, administrarea riscului este vitala, astfel ca acest efort suplimentar depus de creditor prin Regasii departamentele sale a facut ca el sa se regaseasca intr-un cost transparent si asumat de catre consumator sub forma comisionului de risc.
Astfel, perceperea comisionului de risc este justificata avand in vedere costurile pe care administrarea riscurilor le presupune, respectiv costuri ce privesc infiintarea si organizarea de departamente ce se vor ocupa de gestionarea acestor riscuri, costuri cu salariatii din cadrul acestor departamente, costuri legate de sistemul tehnologic (hardware si software) precum si de dezvoltarea acestuia, etc., astfel incat este firesc ca aceste costuri sa se regaseasca si in Costul total al creditului.
Perceperea comisionului de risc a fost prevazuta in mod clar si inteligibil in cuprinsul conventiilor, fiind cuprins in dobanda anuala efectiva ce a fost comunicata imprumutatei, precum si in graficul de rambursare, inclusiv in perioada de simulare ce a precedat semnarea Conventiilor.
Potrivit legislatiei in vigoare, debitorul bancii, suportand costul creditului este dator in realitate sa suporte componentele principale ale acestuia.
In acest sens, trebuie avute in vedere dispozitiile art. 2, pct. 24 din O.G. nr.21/1992 privind protectia consumatorilor, conform carora "costul total al creditului pentru consumator"este compus din "toate costurile, inclusiv dobanda, comisioanele, taxele si orice alt tip de costuri pe care trebuie sa le suporte consumatorul in legatura cu contractul de credit (...)".
Astfel, avand in vedere cele mai sus mentionate, rezulta fara echivoc faptul ca, la fel ca si alte comisioane si comisionul de risc este un element al pretului Bancii. Astfel, riscul bancar este un element de care Banca este obligata sa tina cont. Acesta se regaseste identificat in mod expres in graficul de rambursare, alaturi de celelalte elemente ale pretului creditului. Costurile aferente gestionarii riscului vor fi suportate de beneficiarul final, respectiv de Client. Prin acest mecanism, costul ce cuprinde riscul, denumit comision de risc, devine parte importanta a pretului contractului. Tocmai de aceea, preluandu-se intr-un mod ciuntit dispozitiile art. 4 par. 1 al Directivei nr. 93/13/CEE, legiuitorul roman a reglementat la randul sau excluderea clauzelor privind pretului contractului de la controlul de excesivitate prin art. 4 alin. (6), dupa cum urmeaza:
„Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociaza nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerintele de pret si de plata, pe de o parte, nici cu produsele si serviciile oferite in schimb, pe de alta parte, in masura in care aceste clauze sunt exprimate intr-un limbaj usor inteligibil."
Se regasesc si prevederile art.4 alin. (2) din Directiva nr. 93/13/CEE, conform carora: (2) Aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu priveste nici definirea obiectului contractului, nici justetea pretului sau a remuneratiei, pe de o parte, fata de serviciile sau de bunurile furnizate in schimbul acestora, pe de alta in masura in care aceste clauze sunt exprimate in mod clar si inteligibil", prevederi ce ar trebui aplicate cu prioritate fata de dispozitiile interne contrare in conformitate cu art. 148 alin. 2 din Constitutia Romaniei.
Prin aceasta dispozitie se urmareste evitarea ca un consumator sa utilizeze legislatia clauzelor abuzive pentru a contesta pretul convenit cu un profesionist pentru un bun sau serviciu determinat.
Excluderea se explica prin faptul ca, pe de o parte controlul pretului este o chestiune ce tine de dreptul concurentei si de aceea nu ar trebui sa-si gaseasca locul intr-o reglementare privind protectia consumatorului, iar, pe de alta parte, pretul este elementul cel mai bine inteles de catre consumator.
Clauza contractuala privind dreptul subscrisei de a percepe comisionul de risc reprezentand parte integranta a pretului contractului de credit nu poate fi, prin urmare, anulata de catre instanta de judecata ca fiind clauza abuziva in lipsa unui temei legal care sa-i confere instantei de judecata autoritatea de a interveni in aceasta sfera.
De asemenea, nu se poate retine nici faptul ca, in prezenta cauza, consimtamantul intimatei-reclamante ar fi fost viciat la data incheierii Contractelor avand in vedere ca dispozitiile contractuale referitoare la comisionul de risc au fost clar exprimate in cuprinsul Contractelor.
Dispozitiile contractuale, care reglementeaza comisionul de risc nu intra in categoria clauzelor considerate abuzive prevazute la pct. 1, lit. b) din Anexa Legii nr. 193/2000, respectiv care „obliga consumatorul sa se supuna unor conditii contractuale despre care nu a avut posibilitatea reala sa ia cunostinta la data semnarii contractului”.
Astfel, avand in vedere dispozitiile art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2008, precum si considerentele de mai sus, rezulta fara echivoc faptul ca, in acest caz, nu s-a creat, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, ci situatia reprezinta un caz tipic in care cumparatorul accepta pretul contractului propus de catre vanzator, element caruia instanta nu ii putea aduce atingere prin invocarea legii clauzelor abuzive, indiferent de denumirea sau structura pretului contractului - dobanda, comision de risc, de administrare etc, cat timp acesta a fost cunoscut si acceptat de catre cumparator la momentul incheierii contractului.
In aceste conditii, raportarea trebuie sa se faca, prin urmare, la consumatorul mediu, prudent si diligent.
Conventiile de credit incheiate intre parti nu au un caracter aleatoriu pentru niciuna dintre acestea, iar asumarea riscului de catre banca a

Sursa: Portal.just.ro