InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Piatra Neamt

Ucidere din culpa prevazuta si pedepsita de art. 178 al.2 Cod penal

(Sentinta penala nr. 373 din data de 05.05.2009 pronuntata de Judecatoria Piatra Neamt)

Domeniu Uciderea din culpa | Dosare Judecatoria Piatra Neamt | Jurisprudenta Judecatoria Piatra Neamt

Sentinta penala nr.  373 din 5.05.2009 - ucidere din culpa prevazuta si pedepsita de art. 178 al.2 Cod penal
                                      


Prin rechizitoriul Parchetului de pe langa Judecatoria Piatra Neamt nr. xx inregistrat la aceasta instanta sub nr. xx a fost pusa in miscare actiunea penala impotriva inculpatului V.P. si s-a dispus trimiterea acestuia in judecata pentru savarsirea infractiunii de ucidere din culpa prev si ped. de art. 178 al.2 Cod penal. In actul de sesizare a instantei s-au retinut in esenta urmatoarele: la data de 03.06.2008, in jurul orei 16.30, inculpatul a condus autospeciala marca IM Marso Roman cu nr. xx pe DJ 208 G, deplasandu-se dinspre Girov spre Tupilati. Pe raza com. Dragomiresti, judetul Neamt, la intrarea in satul Vad, la km 48+100, pe partea dreapta a carosabilului, pe directia sa de mers, inculpatul a observat o caruta si a semnalizat intentia de depasire. In timpul manevrei de depasire a observat ca din sens contrar venea un alt camion, astfel ca a franat si a incercat sa revina in spatele carutei. Pe acostament se afla H.I. care iesise din curtea locuintei si fusese salutat de conducatorul atelajului.
Incercand sa evite impactul cu caruta, inculpatul a franat si a tras dreapta de volan, a derapat si a surprins cu partea dreapta fata pe H.I., a parasit partea carosabila si a intrat in gardul victimei. Inculpatul a coborat din masina si a constatat decesul victimei.
In cauza s-a efectuat o expertiza tehnica auto, concluzionandu-se ca viteza de deplasare a autovehiculului condus de inculpat in momentele premergatoare producerii accidentului a fost de 62 km/h. Totodata s-a stabilit ca inculpatul a incalcat dispozitiile art. 121 pct. 1 din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 prin aceea ca a circulat cu viteza de 62 km/h.
In cauza au fost citati succesorii victimei, respectiv H.V. (sotia victimei) si H.M., fiul acestuia. Partea civila H.V. a aratat ca solicita obligarea inculpatului la plata unei prestatii periodice de 50 lei lunar. H.M. a aratat ca nu are pretentii de la inculpat.
Legal citat, inculpatul s-a prezentat in instanta si a fost asistat de aparator ales. Acesta a fost audiat si a recunoscut savarsirea faptelor, aratand insa ca atelajul hipo era echipat pentru transportul fanului si stationa, iar soseaua fusese de curand asfaltata, astfel ca nu existau marcaje. A mai aratat ca este de acord cu pretentiile partii civile H.V.
In aparare inculpatul a solicitat efectuarea unei expertize tehnice auto. Instanta a respins motivat cererea. Inculpatul a depus la dosar o expertiza extrajudiciara intocmita la solicitarea sa.
La cererea procurorului au fost audiati martorii H.V. si B.C.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc la data de 28.04.2009, pronuntarea hotararii fiind amanata pentru astazi, 05.04.2009, pentru ca inculpatul sa poata depune concluzii scrise. Inculpatul prin aparatorul sau a depus la dosar concluzii scrise, in care a aratat in esenta ca solicita condamnarea la o pedeapsa sub minimul prevazut de lege, cu suspendarea conditionata a executarii pedepsei; ca vina producerii accidentului revine in mare parte conducatorului carutei, martorul H.V., care a oprit neregulamentar caruta pe carosabil, si s-a pus in miscare in momentul in care basculanta condusa de catre inculpat a franat, astfel cum a aratat martorul B.C.; ca din expertiza extrajudiciara efectuata de catre expertul T.V. rezulta ca inculpatul circula cu viteza de 58 km/h, si daca martorul H.V. nu ar fi pus in miscare caruta, ar fi avut timp sa efectueze manevra de depasire; ca este posibil ca accidentul sa se fi produs chiar daca inculpatul ar fi circulat cu o viteza inferioara limitei legale; ca declaratia martorului H.V. este subiectiva si contine neconcordante; ca se impune evidentierea culpei carausului in producerea accidentului.
 Din actele si lucrarile dosarului, analizand probatoriul administrat in cauza in cursul urmaririi penale si al cercetarii judecatoresti, instanta retine urmatoarele: la data de 03.06.2008, in jurul orei 16.30, inculpatul a condus autospeciala marca IM Marso Roman cu nr. xx pe DJ 208 G, deplasandu-se dinspre Girov spre Tupilati. Pe raza com. Dragomiresti, judetul Neamt, la intrarea in satul Vad, la km 48+100, pe partea dreapta a carosabilului, pe directia sa de mers, inculpatul a observat o caruta ce era condusa de martorul H.V., si a semnalizat intentia de depasire. In timpul manevrei de depasire a observat ca din sens contrar venea un alt camion ce era condus de martorul B.C., astfel ca a franat si a incercat sa revina in spatele carutei. Pe acostament se afla victima H.I. care iesise din curtea locuintei si fusese salutat de conducatorul atelajului.
Incercand sa evite impactul cu caruta, inculpatul a franat si a tras dreapta de volan, a derapat si a surprins cu partea dreapta fata pe H.I., a parasit partea carosabila si a intrat in gardul victimei. Inculpatul a coborat din masina si a constatat decesul victimei, impreuna cu martorii oculari.
Din expertiza tehnica auto (f.29-31 DUP) ce s-a efectuat in cauza rezulta ca viteza de deplasare a autovehiculului condus de inculpat in momentele premergatoare producerii accidentului a fost de 62 km/h. In acest sens sunt si inregistrarile tahografului cu care era dotat autovehiculul condus de catre inculpat (f. 35 DUP). De asemenea, din raportul medico-legal de autopsie rezulta ca moartea victimei Hotnog Ion a fost violenta, fiind cauzata de un traumatism cranio-cerebral ce poate data din 3.06.2008. In aceste conditii exista o legatura de cauzalitate directa intre fapta inculpatului si decesul victimei.
Accidentul rutier s-a produs din vina inculpatului care a incalcat dispozitiile art. 121 din HG 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, potrivit careia conducatorii de vehicule sunt obligati sa respecte viteza maxima admisa pe sectorul de drum pe care circula si pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum si cea impusa prin mijloacele de semnalizare. Ori, potrivit art. 49 al.1 din Ordonanta de urgenta   nr. 195/2002  republicata privind circulatia pe drumurile publice, limita maxima de viteza in localitati este de 50 km/h.
Sustinerile inculpatului potrivit carora la producerea accidentului o culpa concurenta apartine martorului H.V. nu pot fi primite. Astfel, chiar daca acesta ar fi stationat cu caruta (aspect negat de catre martor), avand in vedere viteza cu care s-ar fi putut deplasa caruta, precum si viteza de deplasare a autovehiculului condus de catre inculpat, tot nu ar fi fost timp pentru efectuarea manevrei de depasire, iar accidentul tot s-ar fi produs. Instanta nu poate avea in vedere concluziile expuse in documentul intocmit de catre expertul T.V. si intitulat „Punct de vedere”, aceasta fiind, in fapt, o expertiza extrajudiciara, intocmita in conditiile in care instanta a respins motivat cererea inculpatului privind efectuarea unei noi expertize. Concluziile acestei expertize extrajudiciare sunt diferite de cele ale expertizei judiciare ce s-a efectuat pe parcursul urmaririi penale. Asa cum s-a aratat mai sus, concluziile expertizei judiciare sunt sustinute si de inregistrarile tahografului cu care era dotat autovehiculul condus de catre inculpat (f. 35 DUP), astfel ca nu sunt temeiuri pentru a inlatura concluziile acesteia.
De altfel, prin chiar concluziile scrise depuse, inculpatul a aratat ca accidentul s-a produs intr-o curba fara vizibilitate la stanga, in conditiile in care se angajase in efectuarea manevrei de depasire. Ori, potrivit art. 118 din H.G. nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, conducatorul de vehicul care efectueaza depasirea este obligat sa se asigure ca poate depasi fara a pune in pericol sau fara a stanjeni circulatia din sens opus; potrivit art. 120 din acelasi act normativ, se interzice depasirea vehiculelor in curbe si in orice alte locuri unde vizibilitatea este redusa sub 50 m.
Situatia de fapt expusa mai sus si vinovatia inculpatului, sub forma culpei, este probata cu procesul verbal de cercetare la fata locului cu planse foto anexa (f. 5-7, 10-17 DUP), cu declaratiile martorilor H.V. si B.C. date pe parcursul urmaririi penale (f.20-23 DUP) si in fata instantei, cu declaratiile inculpatului din faza de urmarire penala (f.40-41, 44-46 DUP) si in fata instantei (f. 59 dosar instanta), cu concluziile raportului de expertiza tehnica (f.29-31 DUP) si ale constatarii medico-legale (f.27-28 DUP).
In drept, fapta inculpatului mai sus dovedita si retinuta intruneste elementele constitutive ale infractiunii de ucidere din culpa prev. si ped. de art. 178 al.2 Cod penal. In temeiul art.74 lit.c Cod penal instanta va retine in beneficiul inculpatului circumstante atenuante judiciare, motivat de faptul ca a avut o comportare sincera (interpretarea proprie data evenimentelor nu echivaleaza cu o atitudine nesincera), si a depus eforturi pentru inlaturarea consecintelor faptei, platind succesorilor victimei o parte din pretentiile acestora.
La individualizarea si dozarea pedepsei se vor avea in vedere criteriile prev. de art. 72 Cod penal, respectiv prevederile partii generale a codului penal; limitele de pedeapsa prevazute de art. 178 al.2 Cod penal; gradul de pericol social relativ ridicat al faptei savarsite, tinand cont de faptul ca urmare a conduitei imprudente a inculpatului un om si-a pierdut viata; de persoana inculpatului care nu a mai savarsit infractiuni. Pe baza acestor considerente, instanta apreciaza ca scopul general al pedepsei, prevazut de art. 52 Cod penal, respectiv acela de a preveni savarsirea de noi infractiuni poate fi realizat aplicand inculpatului o pedeapsa privativa de libertate. Instanta va face aplicarea dispozitiilor art. 74 lit. c si 76 lit.d Cod penal urmand a cobora pedeapsa sub minimul special.
In temeiul art. 71 al.1 Cod penal va interzice inculpatului drepturile prevazute de art. 64 lit.a teza a ll-a si b Cod penal pe durata prevazuta de art. 71 al.2 Cod penal, cu urmatoarea motivare: conform art.71 Cod penal, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.278/2006, drepturile prevazute in art.64 alin.1 lit. a) – c) Cod penal se interzic de drept in cazul condamnarii la pedeapsa detentiunii pe viata sau la pedeapsa inchisorii. Cu toate acestea, prin decizia nr. LXXIV din 5.11.2007 pronuntata de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie in solutionarea unui recurs in interesul legii, s-a stabilit ca interzicerea drepturilor prevazute de art. 64 lit. a teza I – c din Codul penal nu se va face in mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instantei, in functie de criteriile stabilite in art. 71 alin. 3 din Codul Penal.
In cauza de fata instanta apreciaza ca se impune ca inculpatului sa i se interzica drepturile prevazute de art. 64 lit.a teza a ll-a, b Cod penal, condamnarea la pedeapsa inchisorii nefiind compatibila cu dreptul de a fi ales in autoritatile publice sau in functii elective publice, precum si cu dreptul de a ocupa o functie implicand exercitiul autoritatii de stat. Nu se impune interzicerea dreptului prevazut de art. 64 lit.c Cod penal, atata timp cat inculpatului i se va anula permisul ca urmare a savarsirii infractiunii si condamnarii pentru aceasta.
In cauza nu sunt nici temeiuri pentru interzicerea drepturilor prevazute de art. 64 lit. d,e  Cod penal. 
In ceea ce priveste modalitatea de executare a pedepsei instanta, fata de imprejurarile concrete ale cauzei, de faptul ca inculpatul este la primul contact cu legea penala si are posibilitati de reeducare, apreciaza ca scopul preventiv – educativ al pedepsei poate fi atins chiar fara executarea efectiva a acesteia, ca nu se impune scoaterea inculpatului din mediul social si familial si plasarea lui in mediul inchis, motiv pentru care in temeiul art. 81 Cod penal va dispune suspendarea conditionata a executarii pedepsei iar in temeiul art. 82 Cod penal va stabili termenul de incercare.
In temeiul art. 81 si 71 al.5 Cod penal va suspenda executarea pedepsei accesorii pe durata suspendarii conditionate a executarii pedepsei principale.
Va atrage atentia inculpatului asupra prevederilor art. 83 si 84 Cod penal privitoare la cauzele de revocare a suspendarii conditionate a executarii pedepsei.
In ceea ce priveste latura civila a cauzei penale, instanta retine urmatoarele: partea vatamata H.V. s-a constituit parte civila, solicitand obligarea inculpatului  la plata sumei de 50 lei lunar, cu titlu de prestatie periodica. Inculpatul a aratat ca este de acord cu pretentiile acesteia. Asa fiind, fata de principiul disponibilitatii ce guverneaza actiunea civila instanta, in temeiul ar. 14 si 346 al.1 C.pr.pen., art. 998, 999 C.civ., va admite actiunea civila formulata de catre partea civila H.V. si va obliga pe inculpatul V.P. sa plateasca acesteia suma de 50 lei lunar, cu titlu de prestatie periodica, incepand cu data de 03.06.2008 (data ivirii starii de nevoie) si pana la incetarea starii de nevoie.
Va lua act de faptul ca partea civila H.M. nu mai are pretentii civile de la inculpat.
Va constata  ca  plata  despagubirilor civile acordate  partii civile H.V. si stabilite in sarcina  inculpatului V.P. este  asigurata  integral de catre SC BCR ASIGURARI SA, in baza politei de asigurare de raspundere civila auto (f.38 dosar instanta).
In temeiul art. 189 si 191 al.1 C.pr.pen. va obliga pe inculpat sa plateasca statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare.
Va lua act de faptul ca inculpatul a fost asistat de aparator ales.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Uciderea din culpa

Ucidere din culpa - Decizie nr. DP13/A/2008 din data de 31.03.2009
Gresita calificare a caii de atac ca fiind recurs in loc de apel. - Decizie nr. 1360 din data de 29.11.2011
Uciderea din culpa. Administrarea incompleta a probatiunii testimoniale - Decizie nr. 253 din data de 17.04.2007
Ucidere din culpa. Solutionarea laturii civile - Decizie nr. 538 din data de 19.09.2006
Ucidere din culpa. Despagubiri civile cuvenite minorului nascut dupa decesul victimei - Decizie nr. 389 din data de 13.06.2006
178 C.p. - Sentinta penala nr. 996 din data de 10.04.2012
Ucidere din culpa art 178 cp - Sentinta penala nr. 66 din data de 14.04.2010
Ucidere din culpa - Art. 178 Cod penal - Sentinta penala nr. 24 din data de 26.01.2012
Ucidere din culpa, art. 178 alin. 1, 2 Cod penal - Sentinta penala nr. 91 din data de 17.03.2011
Ucidere din culpa, art. 178 C.p. - Sentinta penala nr. 232 din data de 10.09.2010
Citare inculpat si sucursala asigurator. Nulitate. - Decizie nr. 315 din data de 20.05.2010
Citarea partilor la judecata. Schimbarea sediului instantei de judecata. - Decizie nr. 232 din data de 26.03.2009
UCIDERE DIN CULPA. LEGATURA DE CAUZALITATE DINTRE ACCIDENTUL AUTO SI PRODUCEREA REZULTATULUI. CONTRIBUTIA FACTORILOR SI IMPREJURARILOR FAVORIZANTE - Decizie nr. 908 din data de 09.12.2004
Ucidere din culpa - Sentinta penala nr. 404 din data de 12.09.2014
Ucidere din culpa - Sentinta penala nr. 246 din data de 06.05.2009
Ucidere din culpa. - Sentinta penala nr. 59 din data de 11.02.2009
Ucidere din culpa - Sentinta penala nr. 560 din data de 18.11.2008
UCIDERE DIN CULPA - Sentinta penala nr. 156 din data de 26.03.2009
Actiune civila exercitata in procesul penal. Ucidere din culpa. Principiul repararii integrale a prejudiciului direct si indirect. Asigurator de raspundere civila delictuala. Opozabilitate - Sentinta penala nr. 594 din data de 13.10.2008
Ucidere din culpa in forma agravata. Cerere de schimbare a incadrarii juridice din infractiunea de ucidere din culpa, prevazuta de art.178 al.2 Cod penal, in infractiunea de vatamare corporala din culpa, prevazuta de art.184 al.1, 3 Cod penal. Soluti... - Sentinta penala nr. 1651 din data de 05.07.2006