Propunere de prelungire a duratei masurii arestarii preventive a inculpatului in cursul urmaririi penala respinsa

DOSAR NR. 190/3/2012
ROMANIA
TRIBUNALUL BUCURESTI – SECTIA A II- A PENALA
I N C H E I E R E
Sedinta din camera de consiliu din data de 05.01.2012
Tribunalul constituit din:
PRESEDINTE – ANTONELA COSTACHE
GREFIER  - IORDACHE VASILICA
 
Ministerul Public – Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti a fost reprezentat in instanta de procuror ALEXANDRA SINC.
Pe rol solutionarea propunerii privind prelungirea duratei masurii arestarii preventive pe o perioada de 30 zile, formulata de Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti, privind pe inculpatul GRA, cercetat pentru savarsirea infractiunii de tentativa la omor calificat, prev. de art. 20 rap. la art. 174 -175 lit. i) Cod penal.
La apelul nominal facut in camera de consiliu a raspuns inculpatul GRA, aflat in stare de arest preventiv, personal si asistat de aparatori alesi fara imputerniciri avocatiale depuse la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care:
Instanta aduce la cunostinta inculpatului ca obiectul prezentei cauze este propunerea Parchetului de pe langa Tribunalul Bucuresti de prelungire a masurii arestarii preventive.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau exceptii de invocat, Tribunalul acorda cuvantul cu privire la propunerea de prelungire a duratei masurii arestarii preventive a inculpatului GRA.
Reprezentantul Ministerului Public, avand cuvantul, arata ca inculpatul GRA este cercetat in stare de arest preventiv sub aspectul savarsirii infractiunii de tentativa la omor calificat constand in aceea ca la data de 14.09.2011 a avut o altercatie cu GAI pe care l-a lovit in mod repetat cu un cutit, in zone anatomice vitale, provocandu-i leziuni de natura a pune in primejdie viata. De asemenea, invedereaza instantei de judecata ca urmarirea penala nu este finalizata, la dosarul cauzei nefiind depus raportul de expertiza medico-legala privind victima desi acesta a fost dispus din data de 11.10.2011 (filele 47-49 dup), intocmirea acestuia cu celeritate nu depinde in mod exclusiv de demersurile efectuate de organele de urmarire penala. Mai arata ca temeiurile avute in vedere la momentul emiterii mandatului de arestare preventiva subzista iar la dosarul cauzei exista indicii temeinice din care rezulta vinovatia inculpatului, contrazicand astfel sustinerile inculpatului in sensul ca a fost in legitima aparare, respectiv declaratia martorei BGE care a asistat la incident si care relateaza ca inculpatul a fost cel care l-a provocat si l-a agresat pe partea vatamata, precum si a lui CD care l-a vazut pe inculpat intr-o stare agresiva, violenta a lovit victima desi s-a autoagresat cu un cutit. De asemenea arata ca in acelasi sens pledeaza si continutul convorbirilor celor doi martori cu operatorii serviciului 112. In ceea ce priveste ultimul act atasat la dosarul de urmarire penala respectiv raportul de expertiza privind pe inculpate, arata ca acesta a suferit leziuni produse anterior conflictului cu partea vatamata. Or, avand in vedere gravitatea faptei retinute in sarcina inculpatului, precizeaza ca exista indicii si cu privire la existenta laturii subiective a acestei infractiunii respectiv acceptarea de catre inculpat a decesului victimei iar prin intervalul de timp scurs din luna septembrie pana la acest moment procesual pericolul social concret nu s-a diminuat prin raportare la modalitatea concreta de comitere a faptei. In concluzie, apreciind ca temeiurile care au determinat luarea masurii arestarii preventive subzista si impun in continuare privarea de libertate, solicita instantei admiterea propunerii parchetului si, pe cale de consecinta, prelungirea duratei masurii arestarii preventive pe o perioada de 30 de zile, incepand cu data de 12.01.2012 pana la data de 10.02.2012, inclusiv. De asemenea depune la dosarul cauzei concluzii scrise.
Aparatorul ales al inculpatului GRA, avocat IP, avand cuvantul, arata ca in situatia in care instanta se opreste la suprafata acestei intamplari, propunerea parchetului pare a fi intemeiata intrucat intre inculpat si partea vatamata a existat un conflict insa instanta nu poate avea in vedere numai ceea ce spune singura martora care a vazut conflictul. Astfel, arata ca martora B afirma ca a vazut cum inculpatul ii punea mana in gat partii vatamate numai ca nu rezulta ceea ce este esential respectiv faptul ca partea vatamata era mult mai corpolenta ca inculpatul iar durata ingrijirilor medicale ca urmare a leziunilor provocate este de 8 zile de iar partea vatamata si-a reluat viata normala. Mentioneaza ca inculpatul nu a lovit cu intentia de a ucide ci de a lovi iar fondul cauzei o va dovedi ca in cauza nu este vorba de infractiunea de tentativa la omor calificat ci de infractiunea de loviri aplicate cu un briceag.  In raport de situatia de fapt, invedereaza ca in situatia in care s-ar afla in fata Curtii de Jurii, jurati ar fi spus ca este o nazbatie a teneretii care, dintr-o poveste de dragoste si o suferinta profunda, a dat nastere la cearta si gelozie. In aceeasi ordine de ideii, precizeaza ca la dosarul cauzei exista inscrisuri din care rezulta ca inculpatul este student, provine dintr-o familie organizata si ca a comis fapta din gelozie neavand maturitatea de gandire pe care o ofera viata. In concluzie, apreciind ca lasarea in stare de libertate a inculpatului nu prezinta un pericol concret pentru ordinea publica, solicita instantei respingerea propunerii parchetului de prelungire a duratei masurii arestarii preventive si, pe cale de consecinta, cercetarea in stare de libertate intrucat pana la ramanerea definitiva a hotararii inculpatul se bucura de prezumtia de vinovatie. 
Aparatorul ales al inculpatului GRA, avand cuvantul, arata in urma cu 2500 de ani inteleptul rege David preciza ca „judeca-ma Doamne dupa faptele mele cele bune iar pacatele tineretii mele nu le socoti ” in contextul in care a facut tot posibilul pentru a lua, prin crima, sotia generalului sau, adica o crima din dragoste. Or, prin urmare de atunci si pana la acest moment, se poate constata, asa cum a mentionat si antevorbitoarea sa, ca din greseala se poate construi ceea ce inseamna virtute si ceea ce inseamna pacat. Arata ca problema care se ridica este cum face statul, instanta de judecata sa indrepte mentalitatea persoanei prin actul de justitie si ca exista un deficit procedural in ceea ce priveste procedura penala actuala prin aceea ca legiuitorul si practicienii nu apreciaza ceea ce inseamna „atac de panica” sau „nebunia de moment”. Precizeaza ca inculpatul si-a pierdut discernamantul pe moment, ca este un elev de exceptie si a savarsit o fapta de exceptie respectiv a lovit cu un cutit insa fara a-i pune in primejdie viata partii vatamate. Mai arata ca pentru a exista un pericol concret pentru ordinea publica astfel cum prevede disp. art. 148 lit. f Cpp trebuie ca prin fapta sa se prejudicieze ordinea publica. Or, in conditiile in care este vorba de o galceava intre doi prieteni pe un caz de amor, nu se poate constata punerea in primejdie a ordinii publice, nu exista pericol social concret intrucat inculpatul si-a dat seama ca a gresit, a constientizat gravitatea faptei si se impune cercetarea sa in stare de libertate prin inlocuirea masurii arestarii preventive cu masura obligarii de a nu parasi localitatea.
Inculpatul GRA, personal, in ultimul cuvant, solicita instantei sa fie lasat in libertate intrucat nu a vrut sa puna in primejdie viata partii vatamate si ca a lovit partea vatamata intrucat acesta l-a lovit. Totodata arata ca era prietenul sau cel mai bun si frecventa casa in care locuieste.
T R I B U N A L U L

Deliberand asupra propunerii de prelungire a masurii arestarii preventive a inculpatului GRA formulata de Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti,  constata urmatoarele:
Prin cererea inregistrata la data de 04.01.2012 pe rolul Tribunalului Bucuresti, Sectia a-II-a Penala, sub numarul 190/3/2012, formulata  in dosarul nr. 5611/P/2011, Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti a solicitat, in temeiul dispozitiilor art. 155 si urm. din C.p.p., prelungirea duratei masurii arestarii preventive a inculpatului GRA, pe o perioada de 30 de zile, incepand cu data de 12.01.2012 pana la data de 10.02.2012, inclusiv, inculpatul fiind cercetat sub aspectul savarsirii infratiunii de tentativa la omor calificat, prev. de art. 20 rap. la art. 174 -175 lit. i) Cod penal.
In fapt, s-a retinut, la data de 14.09.2011 inculpatul GRA a avut o altercatie cu GAI pe care l-a lovit in mod repetat cu un cutit, in zone anatomice vitale, provocandu-i leziuni de natura a pune in primejdie viata. Victima a fost transportata in stare grava la spital, intevenindu-se chirurgical in regim de urgenta, datorita multiplelor plagi injunghiate penetrante la nivelul toracelui si abdomenului.
Propunerea de prelungire a masurii arestarii preventive a inculpatului a fost motivata pe considerentele ca temeiurile avute in vedere la luarea masurii arestarii preventive se mentin in continuare si impun privarea de libertate a inculpatului, lasarea acestuia in libertate prezentand un pericol concret pentru ordinea publica, fiind in continuare necesara pentru buna desfasurare a procesului penal.
De asemenea, s-a invederat instantei faptul ca prelungirea masurii arestarii preventive este necesara si pentru definitivarea raportului medico-legal privind leziunile suferite de GAI.
Examinand actele si lucrarile dosarului, Tribunalul constata urmatoarele:
Prin rezolutia din data de 15.09.2011, ora 01:45, data de procuror in dosarul Parchetului de pe langa Tribunalul Bucuresti nr. 5611/P/2011, s-a dispus inceperea urmaririi penale fata de numitul GRA, sub aspectul tentativei la infractiunea de omor calificat prev. de art. 20 C.p. rap. la art. 174-175 lit. i) C.p.. In sarcina acestuia s-a retinut ca la data de 14.09.2011 a avut o altercatie cu GAI, pe care l-a lovit in mod repetat cu un cutit, in zone anatomice vitale, provocandu-i leziuni de natura a-i pune in primejdie viata.
Prin ordonante din aceeasi data, procurorul a dispus retinerea invinuitului pentru 24 de ore, din data de 15.09.2011, ora 02:00, pana in data de 16.09.2011, ora 02:00, precum si punerea in miscare a actiunii penale fata de invinuit sub aspectul acestei infractiuni.
Prin incheierea de camera de consiliu din data de 15.09.2011, pronuntata in dosarul nr. 61146/3/2011, Tribunalul Bucuresti-Sectia a II-a Penala, a admis propunerea  Parchetului de pe langa Tribunalul Bucuresti, si a dispus luarea fata de inculpat a masurii arestarii preventive pentru o perioada de 29 de zile, de la data de 15.09.2011, pana la data de 13.10.2011, inclusive, masura ce ulterior a fost prelungita pana la data de 11.01.2012, inclusiv.
Potrivit art. 155 Cpp arestarea inculpatului dispusa de instanta poate fi prelungita, in cursul urmaririi penale, motivat, daca temeiurile care au determinat arestarea initiala impun in continuare privarea de libertate sau exista temeiuri noi care sa justifice privarea de libertate.
Curtea Europeana a Drepturilor Omului a stabilit principiul general in aceasta materie in hotararea Wemhoff c. Germaniei: „detentia preventiva trebuie sa aiba un caracter exceptional, starea de libertate fiind starea normala si ea nu trebuie sa se prelungeasca dincolo de limite rezonabile independent de faptul ca ea se va imputa sau nu din pedeapsa”. Aprecierea limitelor rezonabile ale unei detentii provizorii se face luandu-se in considerare circumstantele concrete ale fiecarei cauze pentru a vedea in ce masura ”exista indicii precise cu privire la un interes public real care, fara a aduce atingere prezumtiei de nevinovatie, are o pondere mai mare decat cea a regulii generale a judecarii in stare de libertate”    (Labita c. Italiei).
Instanta retine ca, potrivit jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului (CEDO, sectia I, hotararea Al Akidi versus Bulgaria, 31 iulie 2003, 35825/97), retinerea unei persoane in detentie pe o perioada lunga de timp  trebuie sa fie justificata de probe temeinice de vinovatie si de pericolul disparitiei inculpatului. Curtea admite faptul ca gravitatea acuzatiilor poate justifica arestarea preventiva a unei persoane, insa, de la un moment dat, mentinerea acesteia in stare de detentie nu se mai justifica pe simplul motiv al gravitatii faptelor de care inculpatul este acuzat.
Se va avea in vedere insa ca, tot potrivit jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, atat la luarea, cat si la prelungirea masurii arestarii preventive, este suficient sa existe indicii (si nu exclusiv probe indubitabile din care sa rezulte vinovatia inculpatului) ca inculpatul a savarsit infractiunea. In hotararile Brogan c. Marii Britanii si Murray c. Marii Britanii, Curtea a aratat ca art. 5 paragraf. 1 lit. c nu presupune ca autoritatile sa dispuna de probe suficiente pentru a formula acuzatii inca din momentul arestarii. Rolul acestei masuri trebuie sa fie acela de a permite clarificarea sau, dimpotriva, inlaturarea suspiciunilor. Faptele care suscita banuieli nu au acelasi nivel de certitudine cu cele care permit inculparea si, cu atat mai putin, cu cele care permit condamnarea.
Potrivit legislatiei nationale respectiv art. 136 C.p.p., in cauzele privitoare la infractiunile pedepsite cu inchisoarea, pentru a se asigura buna desfasurare a procesului penal ori pentru a se impiedica sustragerea invinuitului sau inculpatului de la urmarirea penala, de la judecata sau de la executarea pedepsei, se poate lua una dintre urmatoarele masuri: retinerea, obligarea de a nu parasi localitatea, obligarea de a nu parasi tara sau arestarea preventiva. In ceea ce priveste alegerea masurii preventive, alin. final al aceluiasi articol prevede urmatoarele criterii complementare: scopul masurii, gradul de pericol social al infractiunii, sanatatea, varsta, antecedentele penale si alte situatii privind persoana fata de care se ia masura.
Prin prisma acestor principii generale stabilite de jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului (obligatorie pentru instantele nationale o data cu ratificarea de catre Romania a Conventiei Europene a Drepturilor Omului) si a legislatiei interne, instanta va analiza motivele invocate de catre Parchet pentru prelungirea masurii arestarii preventive.
Instanta constata ca in cauza sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 143 alin. 1) C.p.p. si art. 68 ind.1 C.p.p. intrucat probele administrate in cauza, pana la acest moment procesual, releva presupunerea rezonabila ca inculpatul GRA a savarsit fapta prevazuta de legea penala, pentru care este cercetat relevante in acest sens fiind procesul verbal si actul medical de consemnare a diagnosticului prezentat la internare de partea vatamata,  declaratiile martorilor IAI, BGE, CA, coroborate cu declaratiile de recunoastere ale inculpatului GRA, procesul-verbal de cercetare la fata locului etc.
Referitor la sustinerile inculpatului potrivit careia ar fi aplicat mai multe lovituri cu cutitul pentru a se elibera din stransoarea victimei care avand o forta fizica superioara, il imobilizase intr-o pozitie in care nu mai putea sa respire, Tribunalul retine ca declaratia partii vatamate se coroboreaza cu declaratia martorei BGE in sensul ca inculpatul a fugit dupa partea vatamata care se deplasa pe bicicleta, iar cand a ajuns-o din urma, a bruscat-o. De asemenea din declaratiile inculpatului reiese ca acesta, aflat intr-o stare de nervozitate puternica ( “la un moment dat, am vazut iesind din bloc pe GAI, care se afla pe bicicleta. Atunci m-am enervat foarte tare si am fugit dupa el”) a fugit pentru a o putea aborda pe victima, fara ca inculpatul sa precizeze ca ar fi bruscat-o pe aceasta. Din declaratia aceleiasi martore rezulta ca, dupa ce cei doi au incercat sa se intimideze reciproc (“ acestia s-au apropiat foarte mult unul de altul, stand cap in cap”), tot inculpatul a fost cel agresiv fizic, punandu-i mana “in gat” partii vatamate. Inculpatul a precizat ca dupa ce s-ar fi injurat si impins reciproc, a murdarit-o intentionat pe partea vatamata cu sangele de la rana pe care si-o provocase in cursul aceleiasi zile la mana stanga. Or, se poate observa nervozitatea inculpatului, lipsa oricarei intentii a acestuia de a incheia conflictul, manifestarile agresive pe care acesta le avusese deja, dar si avand cunostinta ca inculpatul obisnuieste sa poarte asupra sa un cutit, partea vatamata sa fi incercat sa-l imobilizeze pe inculpat, pentru a preintampina un atac pe care il aprecia ca fiind iminent ( partea vatamata declara ca “in prima faza am incercat sa-i imobilizez bratele stiind ca are asupra sa un cutit”). Chiar daca ar fi adevarat ca imediat dupa ce a murdarit-o cu sange, victima l-ar fi apucat strans pe inculpat cu bratul intr-o pozitie in care nu mai putea sa respire, riposta inculpatului a fost evident disproportionata, cu atat mai putin justificata dupa momentul cand victima, lovita de doua ori cu cutitul ( potrivit sustinerilor inculpatului), i-ar fi dat drumul. Or, depasirea limitelor unei aparari proportionale ( daca s-ar accepta, contrar indiciilor deja prezentate, ca inculpatul nu a facut decat sa se apere), nu din cauza starii de tulburare, temere, ci din dorinta de a se razbuna, din cauza enervarii puternice produse de suspiciunile sale ca fosta sa prietena ar avea o relatie cu victima, impiedica a se retine ca fapta inculpatului nu ar avea un caracter penal. In ceea ce priveste starea psihica a inculpatului din momentele care au premers confruntarii cu partea vatamata, aceasta rezulta din urmatoarele: inculpatul insistase timp de mai multe ore sa aiba o discutie cu fosta prietena, in ciuda opozitiei evidente a acesteia, care a si renuntat la a mai parasi domiciliul, tocmai pentru a nu se intalni cu inculpatul, care, in incercarea de a impresiona, si-a produs cu acelasi cutit o rana destul de serioasa la mana stanga. Inculpatul a refuzat ajutorul medical al echipajului de pe salvarea sosita la chemarea prietenului sau, martorul CA, si s-a ascuns de organele de politie chemate la fata locului. A putut-o observa pe partea vatamata iesind din imobilul in care locuia fosta sa prietena, tocmai pentru ca ramasese sa supravegheze zona. Starea inculpatului l-a determinat pe martorul CA sa ceara interventia organelor de politie, apeland 112, comunicand operatorului urmatoarele “S-a taiat cu un briceag. Are un briceag la el. Mi-e frica sa nu faca rau si altor persoane. El a fugit cand a venit ambulanta.”   De asemenea forta fizica a partii vatamate care ar fi superioara celei a inculpatului, se pare ca nu a fost de natura sa il intimideze pe inculpat, care a fost initiatorul conflictului, in conditiile in care cunostea ca are asupra sa cutitul de care, de altfel, s-a si folosit.  In situatii numeroase superioritatea fortei fizice s-a dovedit insuficienta pentru a evita lezarea grava de catre o persoana inarmata cu un cutit. Faptul ca numarul zilelor de spitalizare a victimei ar fi mic, din punctul de vedere al apararii, sau ca victima si-ar fi reluat viata sociala ( ar participa la petreceri), nu schimba cu nimic faptul ca, in lipsa interventiei prompte si corecte a medicilor, aceasta nu s-ar mai afla in viata la momentul solutionarii prezentei propuneri. 
Or, in cauza exista suficiente indicii temeinice in acceptiunea data de lege acestei notiuni, potrivit art. 681 C.p.p., ca inculpatul a comis fapta ce formeaza obiectul invinuirii insa aceasta imprejurare nu este suficienta prin ea insasi pentru a justifica prelungirea duratei masurii arestarii preventive intrucat in speta nu sunt intrunite conditiile prevazute de art. 148 lit. f teza a II-a C.p.p., in sensul ca la dosarul de urmarire penala nu exista probe ca lasarea inculpatului in libertate prezinta un pericol concret pentru ordinea publica desi pentru infractiunea comisa legea prevede pedeapsa mai mare de patru ani.
Pericolul concret pentru ordinea publica la care face referire art.148 alin.1 lit.f C.p.p nu poate fi prezumat pornind de la gravitatea abstracta a faptei presupus a fi fost comisa de inculpat, ci, in lipsa unor criterii legale exprese, poate fi dedus fie dintr-un pericol social extrem de ridicat al faptei, fie din datele ce caracterizeaza persoana inculpatului.
Cum pericolul pentru ordinea publica reprezinta o apreciere asupra comportamentului viitor al inculpatului si fata de toate cele expuse, pronosticul judecatorului asupra comportamentului viitor al acestuia este ca lasarea lui in libertate nu prezinta pericol concret pentru ordinea publica.
 In aprecierea acestei ultime conditii, Tribunalul are in vedere disp. art. 5 paragraful 3 din CEDO prin care s-a statuat in mai multe decizii (a se vedea Stogmuler, Matznetter, Can si B contra Austriei, Letelier contra Frantei, Toth contra Austriei) ca autoritatile juridice nationale sunt competente sa cerceteze toate circumstantele de natura sa se admita sau sa se inlature existenta unei veritabile exigente de interes public care sa justifice o derogare de la regula respectarii libertatii individuale, insa pericolul ca inculpatul s-ar sustrage de la judecata nu poate fi dedus numai pe baza gravitati sanctiunilor penale aplicabile acestuia pentru fapta ce fac obiectul cauzei. Trebuie sa se tina seama de circumstantele personale precum caracterul, moralitatea, domiciliul, profesia, resursele materiale, legatura cu familia etc. CEDO a admis ca prin gravitatea lor deosebita si prin reactia publicului la savarsirea lor, anumite infractiuni pot sa suscite o tulburare sociala de natura sa justifice masura arestarii preventive, cel putin o perioada de timp, insa prezervarea ordinii publice, poate fi apreciata ca pertinenta si suficienta numai daca se bazeaza pe fapte de natura sa arate ca lasarea in libertate a inculpatului ar tulbura in mod real opinia publica.
In practica CEDO deja s-a statuat cu titlu de principiu ca arestarea preventiva si mentinerea acesteia nu poate fii motivata pe prezumtia potrivit caruia orice persoana ce este acuzata de savarsirea unei infractiuni de o anumita gravitate este considerata ca intentioneaza sa se sustraga procesului penal.
Prin hotararea Scundeanu vs. Romania din 16 februarie 2010, Curtea a constatat ca, in speta, existau suficiente motive pentru a considera ca reclamantul a comis o infractiune, insa acest fapt nu este suficient pentru a permite arestarea sa. Curtea a amintit ca referirea la pericolul pentru ordinea publica nu poate fi invocata de o maniera abstracta de catre autoritati, acestea trebuind sa se bazeze pe probe, nu pe prezumtii si presupuneri. Curtea a amintit si faptul ca, asa cum a decis in hotararea Letellier c. Franta, luarea in considerare a pericolului pentru ordinea publica se poate face doar in circumstante exceptionale, in care exista probe care sa indice magnitudinea pericolului real pentru ordinea publica pe care l-ar prezenta lasarea unui acuzat in libertate.
Ori, in speta asemenea date concrete nu au rezultat, context in care se poate concluziona ca din aceasta perspectiva nu exista riscul sustragerii cercetarii dar nici de obstructionare a actului de judecata in conditiile in care in cauza urmeaza a se primi rezultatul raportului medico-legal privind leziunile suferite de partea vatamata GAI, activitate ce nu poate fi influentata in niciun mod de catre inculpat. Astfel se va avea in vedere faptul ca inculpatul GRA nu are antecedentelor penale, este student la ASE si este arestat de circa 4 luni de zile, iar prin trecerea timpului de la momentul comiterii faptei si pana la acest moment pericolul concret pentru ordinea publica se diminueaza iar Parchetul nu a facut dovada ca, o data pus in stare de libertate, ar exista posibilitatea ca inculpatul sa se sustraga de la urmarire penala, sa aduca atingere bunei administrarii a justitiei sau ca exista pericolul ca, cercetat in stare de libertate sa savarseasca si alte infractiuni.
In jurisprudenta sa, CEDO a dezvoltat 4 motive fundamentale acceptabile pentru arestarea preventiva a unui inculpat suspectat de savarsirea unei infractiuni: pericolul de fuga al inculpatului, riscul ca inculpatul, odata repus in libertate, sa nu obstructioneze administrarea justitiei, sa nu savarseasca alte infractiuni sau sa nu tulbure ordinea publica.
Chiar daca, in cazul de fata infractiunea are o gravitate deosebita  si  poate suscita tulburari sociale de natura sa justifice o arestare preventiva, cel putin pentru o perioada, pericolul public descreste odata cu trecerea timpului, iar in speta de fata motivatiile oferite de parchet nu sunt suficient de clare care sa justifice subzistenta motivelor arestarii.
In prezenta cauza, in opinia instantei, gravitatea in concret a faptei presupus a fi fost comisa de inculpat nu este suficienta prin ea insasi pentru a justifica prelungirea masurii arestarii preventive a acestuia.
Astfel, tribunalul are in vedere circumstantele personale ale inculpatului, atitudinea acestuia fata de fapta comisa si de urmarile ei, din conduita acestuia rezultand ca ar manifesta, in acest moment procesual, o atitudine de acceptare a faptului ca a incalcat prevederile legale.
Modalitatea de savarsire a faptei si natura ei sunt criterii ce vor fi avute in vedere la individualizarea pedepsei in cazul stabilirii cu certitudine a vinovatiei inculpatului; mai mult, probele cu privire la existenta unui pericol social pentru ordinea publica nu trebuie sa aiba greutatea celor care ar justifica trimiterea in judecata si cu atat mai putin a celor care ar motiva condamnarea.
Pentru considerentele expuse anterior, Tribunalul apreciaza ca in cauza arestarea preventiva a inculpatului, care constituie o exceptie in raport de starea de libertate, nu se impune pentru mai buna desfasurare a procesului penal, lasarea in libertate a acestuia nefiind de natura sa creeze un pericol concret pentru ordinea publica insa pentru a putea fi totusi controlat inculpatul si mai ales activitatea viitoare a acestuia si implicit pentru a se asigura buna desfasurare a procesului penal se impune luarea fata de acesta a unei masuri preventive restrictive de libertate, respectiv a masurii obligarii de a nu parasi localitatea Bucuresti.
Se va avea in vedere ca masurile preventive reprezinta acea categorie a masurilor procesuale prevazute de lege, cu caracter de constrangere, prin luarea carora organele judiciare urmaresc privarea de libertate sau restrangerea libertatii de miscare a invinuitului sau inculpatului, in scopul de a asigura buna desfasurare a procesului penal, si pentru a impiedica sustragere invinuitului sau inculpatului de la urmarirea penala, de la judecata ori de la executarea pedepsei.
Pentru atingerea obiectivelor majore ale procesului penal, persoanele care participa la activitatea procesual-penala sunt chemate sa dea dovada de loialitate, pe tot parcursul procesului, si in special cu ocazia administrarii probelor in vederea aflarii adevarului si a justei aplicari a legii penale sau civile.
Necesitatea obiectiva a masurilor de preventie in procesul penal isi gaseste temeiul in interferenta manifestata intre limitele fixate de lege, posibilitatilor de executare a drepturilor subiective in cadrul ordinii juridice, determinate atat de cerintele generale ale dezvoltarii societatii cat si de trasaturile specifice ale domeniului de relatii la care se refera.
La alegerea masurii de preventie ce urmeaza a fi luata, trebuie sa se tina seama de unele criterii complementare, si anume: de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infractiunii, de sanatatea, varsta, antecedentele penale si alte situatii privind persoana fata de care se iau aceste masuri (articolul 136 alineatul final din Codul de procedura penala).
In cadrul criteriilor complementare, scopul masurii de preventie nu se confunda cu scopul general fixat in articolul 136 alineatul 1 din Codul de procedura penala.
Scopul special al masurii de preventie este fixat in raport cu o anumita persoana si cu imprejurarile concrete ale unei cauze penale.
Bunaoara, in speta de fata, scopul special al unei masuri de preventie   consta in primul rand in necesitatea asigurarii unei bune desfasurari a administrarii probatoriului in prezenta cauza.
Desigur ca acest scop special se subsumeaza scopului general al masurilor de preventie.
Gradul de pericol social al infractiunii, ca un criteriu complementar, este diferit de cel stabilit in legea penala (articolul 17 din Codul penal). Pericolul social rezulta din circumstantele cauzei penale si poate fi diferit in cazul savarsirii in situatii deosebite, ale aceleiasi infractiuni. In speta de fata,   pericolul social este privit de judecator prin prisma circumstantelor concrete ale cauzei.
In consecinta, tribunalul in temeiul disp. art. 155 si urmatoarele C.p.p. va respinge propunerea de prelungire a duratei masurii arestarii preventive a inculpatului GRA formulata de Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti ca neintemeiata.
In baza art. 139 alin 1 C.p.p cu ref. la art. 145 C.p.p. va inlocui masura arestarii preventive a inculpatului GRA cu masura obligarii de a nu parasi localitatea  Bucuresti, fara incuviintarea organului care a dispus aceasta masura, pe o durata de 30 de zile, incepand cu data de 11.01.2012 (data expirarii ultimei prelungirii) pana la data de 09.02.2012, inclusiv.
In baza art 145 alin 1 ind. 1 si alin 2 ind. 2 pe durata masurii obligarii de a nu parasi localitatea inculpatul va fi obligat sa respecte urmatoarele obligatii:
a) sa se prezinte la organul de urmarire penala sau, dupa caz, la instanta de judecata ori de cate ori este chemat;
b) sa se prezinte la organele de politie in a carei raza teritoriala domiciliaza, desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere intocmit de organul de politie sau ori de cate ori este chemat;
c) sa nu isi schimbe locuinta fara incuviintarea organului judiciar care a dispus masura;
d) sa nu detina, sa nu foloseasca si sa nu poarte nicio categorie de arme;
e) sa nu comunice cu partea vatamata si nici cu martorii din aceasta cauza.
Va face aplicatiile art. 145 alin 2 ind. 1 C.p.p.
Va atrage atentia inculpatului asupra disp. art. 145 alin. 3 Cpp privind incalcarea cu rea credinta a masurii dispuse si a obligatiilor stabilite.
Va dispune punerea in libertate a inculpatului GRA, daca nu este arestat in alta cauza.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
DISPUNE

In temeiul disp. art. 155 si urmatoarele C.p.p. respinge propunerea de prelungire a duratei masurii arestarii preventive a inculpatului GRA formulata de Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti ca neintemeiata.
In baza art. 139 alin 1 C.p.p cu ref. la art. 145 C.p.p. inlocuieste masura arestarii preventive a inculpatului GRA cu masura obligarii de a nu parasi localitatea  Bucuresti, fara incuviintarea organului care a dispus aceasta masura, pe o durata de 30 de zile, incepand cu data de 11.01.2012 (data expirarii ultimei prelungirii) pana la data de 09.02.2012, inclusiv.
In baza art 145 alin 1 ind. 1 si alin 2 ind. 2 pe durata masurii obligarii de a nu parasi localitatea inculpatul este obligat sa respecte urmatoarele obligatii:
a) sa se prezinte la organul de urmarire penala sau, dupa caz, la instanta de judecata ori de cate ori este chemat;
b) sa se prezinte la organele de politie in a carei raza teritoriala domiciliaza, desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere intocmit de organul de politie sau ori de cate ori este chemat;
c) sa nu isi schimbe locuinta fara incuviintarea organului judiciar care a dispus masura;
d) sa nu detina, sa nu foloseasca si sa nu poarte nicio categorie de arme;
e) sa nu comunice cu partea vatamata si nici cu martorii din aceasta cauza.
Face aplicatiile art. 145 alin 2 ind. 1 C.p.p.
Atrage atentia inculpatului asupra disp. art. 145 alin. 3 Cpp privind incalcarea cu rea credinta a masurii dispuse si a obligatiilor stabilite.
Dispune punerea in libertate a inculpatului daca nu este arestat in alta cauza.
Cu recurs.
Pronuntata in sedinta publica, azi 05.01.2012.

PRESEDINTE,                                                      GREFIER,
     ANTONELA COSTACHE                                     IORDACHE VASILICA