CALEA DE ATAC IMPOTRIVA INCHEIERII PRONUNTATE DE INSTANTA PRIN CARE S-A RESPINS PLANGEREA FORMULATA DE INCULPAT IMPOTRIVA ORDONANTEI PROCURORULUI PRIN CARE S-A DISPUS PRELUNGIREA DURATEI MASURII PREVENTIVE A OBLIGARII DE A NU PARASI TARA.

CALEA DE ATAC IMPOTRIVA INCHEIERII PRONUNTATE DE INSTANTA PRIN CARE S-A RESPINS PLANGEREA FORMULATA DE INCULPAT IMPOTRIVA ORDONANTEI PROCURORULUI PRIN CARE S-A DISPUS PRELUNGIREA DURATEI MASURII PREVENTIVE A OBLIGARII DE A NU PARASI TARA.

Decizia penala nr. 552 din 25 septembrie 2009

Asupra recursului penal de fata, constata urmatoarele:
Prin incheierea din data de 23 septembrie 2009, pronuntata de Tribunalul  Bacau, in temeiul art. 140/2 Cod procedura penala, s-a respins ca nefondata cererea de revocare formulata impotriva ordonantei procurorului privind prelungirea masurii obligarii de a nu parasi tara nr.63/D/2009 din 21.09.2009 dispusa de D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bacau, cerere formulata  de inculpatul G.I.
De asemenea, prin aceeasi incheiere s-a respins cererea de incuviintare de  instanta de a parasi tara pe o perioada limitata ca nefondata.
S-a constatat ca inculpatul a fost asistat de aparator ales.
In temeiul art. 192 alin.3 Cod procedura penala, cheltuielile judiciare avansate de stat au fost lasate in sarcina statului.
Pentru a pronunta aceasta incheiere, Tribunalul a retinut urmatoarele:
Sub nr. 6112/110/2009 a fost inregistrata plangerea inculpatului G.I. impotriva ordonantei procurorului nr. 63D/P/2009 (143D/P/2005) din 21.09.2009 emisa de D.I.I.C.O.T – Serviciul Teritorial Bacau, prin care s-a dispus prelungirea masurii obligarii de a nu parasi tara, solicitand, in principal, revocarea acestei masuri, iar, in subsidiar, incuviintarea de a parasi tara pe o perioada limitata, intrucat pe de o parte nu mai subzista temeiurile care au stat la baza luarii acesteia, in cauza neexistand date care sa justifice luarea acestei masuri, ea fiind una abuziva si, de asemenea, a solicitata a se lua in considerare faptul ca starea de sanatate a tatalui sau este una precara, urmeaza a fi operat si din luna iunie nu si-a mai vazut familia.
Tribunalul analizand actele si lucrarile dosarului apreciaza ca plangerea petentului sub ambele capete de cerere este nefondata pentru considerentele ce vor fi expuse:
Potrivit art. 145/1 Cod procedura penala, masura obligarii de a nu parasi tara  consta in indatorirea impusa inculpatului de procuror sau judecator, in cursul urmaririi penale sau de instanta de judecata, in cursul judecatii de a nu parasi tara fara incuviintarea organului care a dispus aceasta masura.
Potrivit art. 140/2 alin. 7 Cod procedura penala, instanta dispune revocarea masurii cand considera ca aceasta este ilegala sau nu este justificata.
Analizand plangerea inculpatului prin coroborarea atat a datelor si indiciilor existente in cauza, cat si a motivelor invocate de acesta, tribunalul apreciaza ca aceasta masura este justificata si chiar excesiv de blanda fata de intreaga situatie retinuta in sarcina acestuia.
Inculpatul G.I. este cercetat in cauza sub aspectul savarsirii infractiunilor de  initiere si constituire a unui grup infractional organizat, prevazuta si pedepsita de art. 7 alin. 1, 3, cu referire la art. 2, lit. a, lit. b – punct 5, 14, 20, si lit. c – punct 1, din Legea nr. 39/2003, evaziune fiscala, prevazuta de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea  art. 41 alin. 2 Cod penal si art. 13 Cod penal, evaziune fiscala, prevazuta de art. 9 alin 1 lit. c din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal si art.13 Cod penal, instigare la savarsirea infractiunii de inselaciune prin mijloace frauduloase cu consecinte deosebit de grave, prevazuta de art. 25 Cod penal, raportat la art. 215 alin. 1, 2 si 5 Cod  penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, instigare la savarsirea infractiunii de evaziune fiscala, prevazuta de art. 25 Cod penal, raportat la art. 9 alin. 1 lit. f din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal si art. 13 Cod penal, folosirea activelor societatii in interes personal, comisa in forma continuata, prevazuta de art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 modificata, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, fals privind identitatea, prevazuta de art. 293 alin. 1, teza a II-a Cod penal, fals in inscrisuri sub semnatura privata, prevazuta de art. 291 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penala, spalare de bani, prevazuta de art.23 alin.1 lit. b din Legea nr. 656/2002 modificata, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, iar datele si indiciile existente in cauza demonstreaza pe deplin presupunerea rezonabila ca acesta ar fi prezumtivul autor al infractiunilor retinute in sarcina sa, astfel incat ca se impune cel putin luarea masurii impotriva careia acesta a formulat plangere in momentul de fata.
Masura obligarii de a nu parasi tara luata fata de inculpat este una care se impune tocmai pentru a se asigura un minimum de conditii pentru buna desfasurare a procesului penal, aspect care a fost constatat si de  instanta de recurs, aceasta masura fiind una necesara, raportat la natura si gravitatea faptelor pentru care este acuzat, rezonanta sociala deosebita a acestora, care ar crea o stare de temere, insecuritate si lipsa de respect fata de valorile sociale ocrotite de lege, daca fata de inculpat nu s-ar dispune nici un fel de masura preventiva.
Sustinerile inculpatului ca luarea acestei masuri este una abuziva si ca ne aflam in prezenta unor simple speculatii ale organelor de ancheta este una pur subiectiva, la acest moment procesual nu poate fi pusa in discutie vinovatia sau nevinovatia inculpatului, ci doar se analizeaza datele si indiciile existente in cauza, date si indicii care pledeaza si sustin masura luata in cauza.
Nici starea de sanatate precara a tatalui si nici data comiterii faptelor nu se incadreaza in dispozitiile legale care sa duca la aprecierea ca masura este ilegala, sau nejustificata, sau care sa determine instanta sa aprecieze ca ar putea incuviinta parasirea tarii pe o perioada limitata, intre interesul bunei functionari a justitiei, a aflarii adevarului si interesul personal al inculpatului, tribunalul le va avea in vedere pe primele doua, care sustin si pledeaza in favoarea masurii dispusa de procuror, si anume aceea de a nu parasi tara.
Impotriva acestei incheieri a declarat recurs inculpatul.
Curtea va analiza admisibilitatea recursului declarat de recurentul-inculpat.
Introducerea recursului are efectul de a investi instanta cu verificarea hotararii atacate cu recurs.
Producerea unui astfel de efect depinde insa de valabilitatea recursului declarat, de introducerea lui in conditiile legii.
Asa cum este cunoscut, recursul este inadmisibil atunci cand a fost declarat in cazuri si conditii neprevazute de lege.
Daca au fost incalcate dispozitiile legale de care depinde valabilitatea recursului, instanta de recurs trebuie sa se pronunte cu privire la valabilitatea recursului, respingandu-l ca  introdus cu incalcarea legii.
Curtea de Apel Bacau prin incheierea nr. 53 din data de 26 iunie 2009, a admis recursul declarat de recurentii-inculpati: G.  I., G.E.C. si R.V. impotriva incheierii din data de 24.06.2009, pronuntata de Tribunalul Bacau, prin care s-a luat impotriva celor trei inculpati masura arestului preventiv, a fost casata incheierea,  iar in baza art. 149/1 alin. 12, coroborat cu art. 145/1 Cod procedura penala, s-a dispus luarea impotriva inculpatilor a masurii preventive a obligarii de a nu parasi tara, pentru o durata de 30 de zile.
Masura arestului preventiv a fost prelungita de Ministerul Public – Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism – Serviciul Teritorial Bacau si prin ordonanta din data de 24.08.2009, respectiv, din 21.09.2009.    
Asa cum rezulta si din continutul introductiv al cererii formulate de recurentul-inculpat acesta a formulat plangere impotriva ordonantei procurorului din data de 21.09.2009, prin care s-a prelungit durata masurii preventive a obligarii de a nu parasi tara, acest lucru rezultand din formularea expresa din cerere „Plangere impotriva ordonantei procurorului” si din temeiul in drept invocat in cerere, respectiv art. 140/2 Cod procedura penala.
In conformitate cu dispozitiile art. 145/1 alin. 2, raportat la art. 145 alin.2 Cod procedura penala: „ In cursul urmaririi penale, durata masurii prevazute in alin.1 nu poate depasi 30 de zile, afara de cazul cand ea este prelungita in conditiile legii. Masura obligarii de a nu parasi localitatea poate fi prelungita in cursul urmaririi penale, in caz de necesitate si numai motivat. Prelungirea se dispune de procurorul care efectueaza sau supravegheaza urmarirea penala, fiecare prelungire neputand sa depaseasca 30 de zile. Dispozitiile art. 140/2 se aplica in mod corespunzator. Durata maxima a masurii prevazute in alin. 1 in cursul urmaririi penale este de un an. In mod exceptional, cand pedeapsa prevazuta de lege este detentiunea pe viata sau inchisoarea de 10 ani ori mai mare, durata maxima a obligarii de a nu parasi localitatea este de 2 ani.”
Asa cum rezulta din acest text, masura preventiva a obligarii de a nu parasi localitatea sau tara, in cursul urmaririi penale, poate fi prelungita, fiecare prelungire neputand sa depaseasca 30 de zile, fiind aplicabile dispozitiile art.140/2 Cod procedura penala.
Potrivit acestui din urma text: „Plangerea impotriva ordonantei procurorului privind masurile preventive prevazute in art. 136 lit. b) si c)
Impotriva ordonantei procurorului prin care se dispune luarea masurii obligarii de a nu parasi localitatea ori a masurii obligarii de a nu parasi tara, invinuitul sau inculpatul poate face plangere in termen de 3 zile de la luarea masurii, la instanta careia i-ar reveni competenta sa judece cauza in prima instanta.
Plangerea se va solutiona in camera de consiliu.
Citarea invinuitului sau inculpatului este obligatorie. Neprezentarea acestuia nu impiedica judecarea plangerii.
Participarea procurorului la judecarea plangerii este obligatorie.
Dosarul va fi inaintat instantei in termen de 24 de ore, iar plangerea se solutioneaza in termen de 3 zile.
Instanta se pronunta in aceeasi zi, prin incheiere.
Cand considera ca masura preventiva este ilegala sau nu este justificata, instanta dispune revocarea ei.
Plangerea invinuitului sau inculpatului impotriva ordonantei procurorului, prin care s-a dispus luarea masurii preventive, nu este suspensiva de executare.
Dosarul se restituie procurorului in termen de 24 de ore de la solutionarea plangerii.”
Din examinarea acestui text rezulta ca  impotriva ordonantei procurorului prin care se dispune prelungirea duratei masurii obligarii de a nu parasi localitatea ori a masurii obligarii de a nu parasi tara, inculpatul poate face plangere in termen de 3 zile de la luarea masurii, la instanta careia i-ar reveni competenta sa judece cauza in prima instanta, plangere care se solutioneaza prin incheiere  in termen de 3 zile in camera de consiliu.
Legiuitorul nu a prevazut nici o cale de atac impotriva  incheierii prin care s-a respins plangere formulata de inculpat impotriva ordonantei procurorului prin care s-a dispus prelungirea duratei masurii obligarii de a nu parasi localitatea sau tara.
Nu se poate sustine nici faptul ca ar fi incidente dispozitiile art.143/3 alin.1 Cod procedura penala, deoarece, denumirea marginala a acestui text este „Calea de atac impotriva incheierii pronuntate de judecator in cursul urmaririi penale privind masurile preventive” si urmatorul continut: „Impotriva incheierii prin care judecatorul dispune, in timpul urmaririi penale, luarea unei masuri preventive, revocarea, inlocuirea, incetarea de drept sau prelungirea masurii preventive, precum si impotriva incheierii de respingere a propunerii de arestare preventiva, invinuitul sau inculpatul si procurorul pot face recurs la instanta superioara in termen de 24 de ore de la pronuntare, pentru cei prezenti, si de la comunicare, pentru cei lipsa. Incheierea prin care judecatorul respinge, in timpul urmaririi penale, revocarea, inlocuirea sau incetarea de drept a masurii preventive nu este supusa niciunei cai de atac.”
Asa cum s-a statuat si prin Decizia nr. XII din data de  21 noiembrie 2005, pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, in solutionarea unui recurs in interesul legii, „In aplicarea dispozitiilor art. 140/3 alin. 1 si ale art. 141 din Codul de procedura penala, stabilesc:
   1. Incheierea prin care se dispune, in cursul urmaririi penale, respingerea cererii de revocare, inlocuire sau incetare a arestarii preventive nu poate fi atacata, separat, cu recurs.
   2. Incheierea data in prima instanta si in apel, prin care se dispune respingerea cererii de revocare, inlocuire sau incetare a arestarii preventive nu poate fi atacata, separat, cu recurs.”
In raport cu prevederile art. 140/3 alin. 1 Cod procedura penala, a recunoaste calea de atac a recursului separat, impotriva incheierii pronuntate in cursul urmaririi penale, in prima instanta sau in apel, prin care se respinge cererea de revocare, inlocuire ori incetare a arestarii preventive, inseamna a recunoaste o cale de atac neprevazuta de lege, ceea ce ar fi contrar art. 23 alin. 7 si art. 129 din Constitutie, potrivit carora incheierile instantei privind masura arestarii preventive sunt supuse cailor de atac prevazute de lege, iar impotriva hotararilor judecatoresti partile interesate si Ministerul Public pot exercita caile de atac, in conditiile legii.
In acelasi timp s-ar incalca art. 385/1 alin. 2 Cod procedura penala, in temeiul caruia incheierile care nu pot fi atacate, separat, cu recurs, potrivit legii, pot fi atacate cu recurs numai odata cu sentinta sau decizia recurata.
Ratiunile pentru care in art.140/3 alin. 1 si art.141 Cod procedura penala nu a fost reglementat recursul impotriva incheierilor prin care, in cursul urmaririi penale sau in cursul judecatii in prima instanta ori in apel, a fost respinsa cererea de revocare, inlocuire sau incetare a arestarii preventive constau, pe de o parte, in faptul ca o noua cerere de revocare, inlocuire ori incetare a arestarii preventive, pentru motive noi, poate fi formulata oricand in cursul urmaririi penale sau al judecatii.
Pe de alta parte, prin dispozitiile art. 146 alin. 12, art. 149/1 alin. 13, art. 159 alin. 8, art. 160/a alin. 2 si art. 160/b  Cod procedura penala, se asigura atat controlul judiciar imediat, realizat de catre o instanta ierarhic superioara, asupra legalitatii si temeiniciei arestarii preventive in cursul urmaririi penale si al judecatii, cat si verificarea periodica a legalitatii si temeiniciei acestei masuri preventive in cursul judecatii.
Aceleasi ratiuni au fost avute in vedere de legiuitor si in momentul in care nu a prevazut o cale de atac impotriva incheierii pronuntate de instanta de judecata prin care s-a respins plangerea inculpatului impotriva ordonantei procurorului prin care s-a dispus prelungirea duratei masurii obligarii de a nu parasi localitatea, sau, tara.
Oricand, inculpatul pe durata pentru care s-a dispus prelungirea duratei masurii obligarii de a nu parasi localitatea, sau, tara, are posibilitatea sa solicite revocarea acestei masuri preventive.
In acelasi sens s-a pronuntat Inalta Curte de Casatie  si Justitie, tot in solutionarea unui recurs in interesul legii,  prin Decizia nr.18 din 10.03.2008.
Totodata, lipsa posibilitatii de a ataca, separat, cu recurs incheierea pronuntata de instanta in cursul urmaririi penale prin care s-a respins plangerea inculpatului impotriva ordonantei procurorului prin care a dispus prelungirea duratei masurii obligarii de a nu parasi localitatea, sau, tara, nu contravine nici art. 5 paragraful 4 din Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale, potrivit caruia „orice persoana lipsita de libertatea sa prin arestare sau detinere are dreptul sa introduca un recurs in fata unui tribunal, pentru ca acesta sa statueze intr-un termen scurt asupra legalitatii detinerii sale si sa dispuna eliberarea sa daca detinerea este ilegala”.
Asa cum rezulta din jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, art. 5 paragraful 4 din Conventie nu garanteaza dreptul la o cale de atac impotriva hotararilor privitoare la arestarea preventiva, ci garanteaza un grad de jurisdictie, reprezentat de o instanta independenta, pentru luarea, prelungirea sau mentinerea arestarii preventive.
Ori, daca Curtea Europeana a Drepturilor Omului  garanteaza un grad de jurisdictie, reprezentat de o instanta independenta, pentru luarea, prelungirea sau mentinerea arestarii preventive, cu atat mai putin s-ar justifica un recurs impotriva incheierii  pronuntata de instanta in cursul urmaririi penale prin care s-a respins plangerea inculpatului impotriva ordonantei procurorului prin care a dispus prelungirea duratei masurii obligarii de a nu parasi localitatea, sau, tara.
Grad de jurisdictie, reprezentat de o instanta independenta, in cazul plangerii inculpatului impotriva ordonantei procurorului prin care a dispus in cursul urmaririi penal prelungirea duratei masurii obligarii de a nu parasi localitatea, sau, tara il constituie plangerea la instanta de judecata, prevazuta de art. 140/2 Cod procedura penala.
Faptul ca incheierea prin care instanta respinge plangerea impotriva ordonantei procurorului prin care prelungit durata masurii preventive a obligarii de a nu parasi localitatea sau tara rezulta si din faptul ca in conformitate cu dispozitiile art.1 40/2 alin. 9 Cod procedura penala, instanta care a solutionat plangerea are obligatia sa restituie dosarul procurorului in termen de 24 de ore de la solutionarea plangerii.
In conditiile in care legiuitorul ar fi inteles ca astfel de incheieri sa fie suspuse recursului, ar fi prevazut-o in mod expres si nu ar fi prevazut ca dosarul sa fie restituit procurorului in termen de 24 de ore de la solutionarea plangerii, ci asa cum este prevazut in art. 140/3 alin.9 Cod procedura penala  (Calea de atac impotriva incheierii pronuntate de judecator in cursul urmaririi penale privind masurile preventive), art. 159 alin.10, cu referire la art. 140/3 alin. 9 Cod procedura penala (Procedura prelungirii arestarii preventive dispuse in cursul urmaririi penale): „Dosarul cauzei se restituie organului de urmarire penala in termen de 24 de ore de la solutionarea recursului” , art. 141 Cod procedura penala (Calea de atac impotriva incheierii pronuntate de judecator in cursul judecatii privind masurile preventive): „Instanta de recurs va restitui dosarul primei instante in termen de 24 de ore de la solutionarea recursului”, art. 160/9 Cod procedura penala (Recursul impotriva incheierilor privind liberarea provizorie): „Dosarul se restituie in termen de 24 de ore de la solutionarea recursului.”.
De altfel, nu ar fi posibil ca o incheiere prin care instanta dispune luarea in cursul urmaririi penale a masurii preventive cea mai severa, cea a arestarii preventive, sau prelungirea duratei acestei masuri sa fie supuse doar unei singure cai de atac, cea a recursului la instanta ierarhic superioara, in timp ce ordonantele procurorului prin care ia, sau se prelungeste masurile preventive a obligarii de a nu parasi localitatea, sau tara, sa fie supuse atat controlului judiciar pe cale plangerii la instanta de judecata careia i-ar reveni  competenta sa judece cauza in prima instanta si apoi pe calea recursului la instanta ierarhic superioara. 
Pentru aceste considerente, in temeiul art.385/15 alin.1 pct.1 lit.a Cod procedura penala, Curtea de Apel Bacau a respins ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-inculpat.