Contestatie in anulare formulata in temeiul art. 386 alin. l lit. c Cod procedura penala, respectiv: „cand instanta de recurs nu s-a pronuntat asupra unei cauze de incetare a procesului penal dintre cele prevazute de art.10 alin.1 lit.f-i/1 Cod proce...

      5. Contestatie in anulare formulata in temeiul art. 386 alin. l lit. c Cod procedura penala, respectiv: „cand instanta de recurs nu s-a pronuntat asupra unei cauze de incetare a procesului penal dintre cele prevazute de art.10 alin.1 lit.f-i/1 Cod procedura penala", mai precis cel prevazut de art.10 alin. l lit-i/1 Cod procedura penala, cu privire la care existau probe la dosar.
   
    Cod procedura penala. Cai extraordinare de atac.
   
   Art. 386 alin. l lit. c Cod procedura penala;
   Art. 10 alin. l lit. f-i/1 Cod procedura penala;
   Art. 10 alin. 1 lit. a si d Cod procedura penala.
   
      Invocand ca temei drept al cererii de contestatie in anulare prevederile art.386 alin.l litc, respectiv art.10 alin.l lit-i/1 Cod procedura penala, nu se poate solicita achitarea in temeiul art.10 alin.l lit.a sau d Cod procedura penala, deoarece in art.10 alin.l lit.a-e Cod procedura penala sunt prevazute cazurile in care actiunea penala este lipsita de temei si au drept consecinta pronuntarea unei solutii de achitare, pe cand in art.10 alin.l lit.f-i/1 Cod procedura penala, sunt prevazute cazurile in care actiunea penala poate fi exercitata numai in anumite conditii sau este lipsita de obiect si au drept consecinta pronuntarea unei solutii de incetare a procesului penal.
        
        Curtea de Apel Bacau – Sectia penala
        Decizia nr. 743 din 03 decembrie 2008

Asupra cauzei penale de fata, constata urmatoarele:
      Prin cererea inregistrata sub nr.347/32/2008 din data de 27 mai 2008, contestatorul L. I. a formulat contestatie in anulare impotriva deciziei penale nr.298 din data de 24.04.2008, pronuntata de Curtea de Apel Bacau in dosarul nr. 117/32/2008.
      In drept, contestatorul si-a fundamentat contestatia in anulare pe prevederile art.386 alin.l lit.c Cod procedura penala, sustinand ca instanta de recurs nu s-a pronuntat asupra cauzei de incetare a procesului penal dintre cele prevazute in ari 10 alin. l lit. i/l Cod procedura penala, in speta existand o cauza de nepedepsire prevazuta de lege.
      In fapt, contestatorul, in cererea introductiva, in concluziile scrise si in completarile la acestea, a sustinut ca hotararea de condamnare este nelegala, in esenta, pentru urmatoarele motive: nelegala sesizare a organelor de urmarire penala, inclusiv a Parchetului de pe langa inalta Curte de Casatie si Justitie, necompetenta materiala a Politiei municipiului Tulcea, necomunicarea de Politia municipiului Tulcea catre Parchetul de pe langa Tribunalul Tulcea despre infractiunile de care a luat la cunostinta, „lipsa calitatii de declinare directa a Politiei economice a municipiului Tulcea intrucat ii lipseste confirmarea procurorului care exercita supravegherea", lipsa avizului Camerei Deputatilor si pe cale de consecinta, faptul ca sesizarea instantei s-ar fa facut cu incalcarea prevederilor Codului de procedura penala, neluarea masurilor legale de organele fiscale, fapt de a permis transformarea S.C. „D & CO P" in S.R.L. si cesionarii actiunilor detinute de D. I. unui nerezident, prin complicitate, disparitia documentatiei contabile si imposibilitatea efectuarii in moc corespunzator a expertizelor contabile, nelegalitatea obtinerii probelor si gresita interpretare si apreciere a acestora, precum si a dispozitiilor din Codul civil si Codul Comercial de instantele de judecata, inclusiv prin aprecierea ca S.C. „D & CO P" in S.R.L. era scutita de la plata impozitului pe profit, neaplicarea legii mai favorabile, care in interpretarea sa o constituie Legea nr. 241/2005.
      S-a mai invocat si faptul ca deoarece valoarea totala a presupusului prejudiciu era de 1.084.533,466 lei, care in echivalent euro (la data de 12.02.2001 1 euro = 24.847 lei cursul BNR), reprezenta 43.648 Euro, deci mai mic de 50.000 euro, in temeiul art. 10 al Legii 241/2005, sanctiunea minima prevazuta este de sanctiune administrativa, care se inregistreaza in cazierul judiciar, astfel ca legea mai favorabila este cea care prevede sanctionarea infractiunii cu amenda administrativa, adica Legea nr.241/2005, iar nu Legea nr. 87/1994.
      Pentru aceste motive contestatorul a solicitat:
      a) achitarea in baza art. l 1 pct. 2 lit. a, raportat la art. 10 lit. a si lit. d Cod procedura penala intrucat faptele prezentate in rechizitoriul parchetului ca fiind infractiuni, fie ca nu exista (vanzari fictive, fals intelectual), fie celor care exista le lipseste unul din elementele constitutive ale infractiunii:
      b) respingerea actiunii civile formulata de catre partea civila D. G. F.P. - A. Finantelor P.T. ca fiind netemeinica si nelegala si exonerarea de la plata sumei de 1.664.828.726 lei (166.482,87 RON) catre partea civila, intrucat in urma tranzactiei privind vanzarea celor 17 vagoane.
      Analizand actele si lucrarile dosarului, Curtea a constatat urmatoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe langa inalta Curte de Casatie si Justitie, s-a dispus punerea in miscare a actiunii penale si trimiterea in judecata a inculpatului L. I. pentru savarsirea infractiunilor prevazute de art.292 Cod penal, de fals in declaratii, art. 40 din Legea 82/1991, de fals intelectual constand in omisiunea de a inregistra in contabilitate unele profituri si art. 12 din Legea 87/1994 de evaziune fiscala.
      S-a retinut prin actul, de sesizare al instantei ca in anii 1998 si 1999 S.C. „A" S.R.L. a carui administrator era inculpatul a facut o oferta de cumparare pentru 17 vagoane tip CFR catre S.C. „C" S.A. T. si s-a emis o factura pentru suma de 1.700.000.000 ROL plus TVA, factura care a fost anulata deoarece nu  s-a achitata TVA-ul.
      S-a mai retinut prin rechizitoriu ca la insistentele inculpatului la data de 23 iulie 1999 S.C. „C" S.A. T. a emis o noua factura care ulterior a fost anulata intrucat inculpatul a refuzat sa semneze de luare la cunostinta, iar prin calitatea de deputat pe care o avea la acea data a obtinut emiterea altei facturi nr. 0048430 din 2 august 1999.
      Pe data de 5.08.1999, inculpatul a participat la o licitatie organizata de C.F.R. Marfa S.A. insa doar pe baza unei declaratii data pe propria raspundere la notariat, in sensul ca este proprietarul vagoanelor oferite spre vanzare si fara a prezenta vreo factura sau vreun contract. Pentru a se indeplini conditiile de desfasurare a licitatiei referitoare la numarul de participanti, inculpatul a transferat fictiv printr-o factura fiscala din 24.07.1999 proprietatea a 15 vagoane catre S.C. „D. & Co P." T. factura neincluzand adaos comercial. La momentul acestei operatiuni S.C. „D. & Co P. era scutita de plata impozitului pe profit pe anul 1999.
      S-a mai aratat in rechizitoriu ca a doua zi dupa licitatie, pe data de 6.08.1999, stiind rezultatul acesteia, inculpatul a redactat un inscris intitulat „Hotarare" prin care cei doi asociati ai S.C. „D. & Co P. hotarau ca inculpatul sa fie numit director economic al societatii, cu obligatia de a urmari legalitatea platilor. Pe data de 9.08.1999, inculpatul a redactat un alt inscris numit „intelegere", prin care S.C. „D & Co P." se obliga sa ii transfere in cont 85,75% din adaosul comercial obtinut din vanzarea celor 15 vagoane, adica 1.548.645.000 lei, plus 65.000.000 lei (6.500 RON). Pe data de 27.08.1999, inculpatul a redactat si un contract de imprumut, acesta fiind insa un act fictiv in care se consemna ca D. I. il imprumutase cu 1.100.000.000 ROL (110.000 RON) pentru un an, act care fiind incheiat intre doua persoane fizice nu putea produce efecte in relatia dintre doua societati comerciale. In calitatea sa de director economic al S.C. „D. & Co P.", inculpatul a semnat la data de 27.09.1999 si de 4.10.1999 doua ordine de plata, prin care a trimisa in contul numitului D. I. in suma totala de 1.080.400.000 lei (108.040 RON), bani care in aceeasi zi au ajuns in contul sau personal. Din adaosul comercial inculpatul a pretins 85,75% (154.8624,50 RON, diferenta primind-o direct de la numitul D. I. - asociat al S.C. „D. & Co P. S.A.
      Prin sentinta penala nr.82/24.01.2005 a inaltei Curti de Casatie si Justitie, s-a declinat competenta de solutionare a cauzei in favoarea Judecatoriei Tulcea, retinandu-se in motivarea acestei solutii ca in cauza competenta instantei initial sesizata a fost determinata de calitatea inculpatului la data sesizarii, aceea de deputat, calitate pe care inculpatul nu o mai are motiv pentru care competenta nu mai poate apartine instantei initial sesizata intrucat faptele retinute in sarcina inculpatului nu au avut legatura cu atributiile acestuia in calitate de deputat in legislatura 1996 - 2000, motiv pentru care trebuie aplicate dispozitiile care reglementeaza competenta dupa materie, iar nu dupa calitatea persoanei.
      Prin sentinta penala nr.2100 din 14 dec 2006, a Judecatoriei Tulcea, s-a dispus schimbarea incadrarii juridice a infractiunii de evaziune fiscala prevazuta art.12 din Legea 87/1994 in ceea prevazuta de art. 12 din Legea 87/1994, cu aplicarea art. 13 Cod penal, text in baza caruia 1-a condamnat pe inculpatul L. I. la pedeapsa de 2 (doi) ani inchisoare, care a fost suspendata conditionat pe durata unui termen de incercare de 4 ani.
      In baza art.40 din Legea 82/1991 (in prezent art. 43 din Legea nr. 82/1991 republicata in temeiul art. IV din OG 70/2004 aprobata cu modificari prin Legea nr. 420/2004) a fost condamnat acelasi inculpat la pedeapsa de 6 luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii de fals intelectual pedeapsa, care a fost constatata gratiata, conform Legii 543/2002.
      Totodata, in baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d Cod procedura penala, a fost achitat inculpatul pentru infractiunea prevazuta de art. 292 Cod penal de fals in declaratii.
      A fost admisa actiunea civila formulata de partea civila D.G.F.P. -A. F. P. T. si in baza art. 14 si 346 Cod procedura penala, cu referire la art. 998 si urmatoarele Cod civil, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.664.828.726 ROL (166.482, 87 RON) catre partea civila.
      Impotriva acestei hotarari, in termen legal a declarat apel inculpatul L. I. care a criticat-o pentru nelegalitate si a solicitat achitarea pentru infractiunile de evaziune fiscala si fals intelectual in temeiul art. 10 lit. a si respectiv art. 10 lit. d Cod procedura penala si s-a solicitat respingerea actiunii civile formulate de D.G.F.P. T. si exonerarea sa de plata cheltuielilor de judecata.
      Prin decizia penala nr.82 din 13.06.2007, pronuntata de Tribunalul Tulcea, s-a dispus respingerea cererii de schimbare a incadrarii juridice din infractiunile prevazute de art. 12 din Legea 87/1994 si art. 40 din Legea 82/1991 in infractiunea prevazuta de art. 9 lit. b din Legea 241/2005, ca nefondata.
S-a admis apelul declarat de inculpatul L.I.
      In baza art. 379 pct. 2 lit. a Cod procedura penala, s-a desfiintat in parte sentinta penala nr. 2100/14 decembrie 2006 a Judecatoriei Tulcea cu privire la intervenirea prescriptiei speciale a raspunderii penale pentru infractiunea prevazuta de art. 40 din Legea 82/1991 si rejudecand;
      In baza art. 11 pct. 2 lit. b, raportat la art. 10 lit.g Cod procedura penala, cu referire la art. 122 lit.d si art. 124 Cod penal, s-a incetat procesul penal pornit impotriva inculpatului Ion pentru infractiunea prevazuta de art. 40 din Legea 82/1991 (in prezent art. 43 din Legea 82/1991, republicata in temeiul art. IV din O.G. nr. 70/2004 aprobata cu modificari prin Lega 420/2004), intrucat s-a implinit termenul special de prescriptie.
      S-a inlaturat prevederea privind condamnarea inculpatului pentru infractiunea prevazuta de art. 40 din Legea 82/1999 si gratierea pedepsei de 6 luni inchisoare.
S-au mentinut celelalte dispozitii ale hotararii atacate.
      Impotriva deciziei penale mai sus mentionate a declarat recurs in termen legal recurentul inculpat L.I.
      Ca urmare a admiterii cererii de stramutare formulata de petitionarul L.I. de catre I.C.C.J., instanta de recurs, Curtea de Apel Constanta, prin incheierea nr. 8l/P din 14 februarie 2008, a dispus scoaterea dosarului de pe rolul instantei si trimiterea cauzei la Curtea de Apel Bacau instanta la care s-a dispus stramutarea.
Dosarul cauzei s-a inregistrat pe rolul Curtii de Apel sub nr. 117/32/2008.
      Recurentul inculpat L. I. a criticat decizia apelata, invocand, in principal, incidenta cazului de casare prevazut de art. 385/9 al.l pct.3 teza finala Cod Cpp si, in consecinta apreciaza ca se impune admiterea recursului si trimiterea spre rejudecare a apelului, dat fiind faptul ca decizia recurata a fost pronuntata de un complet de judecata compus dintr-un judecator incompatibil.
       In subsidiar, recurentul inculpat invoca existenta cazului de casare prevazut de art.385/9 alin.l pct.l8 Cod procedura penala, apreciind ca solutia de condamnare pronuntata in cauza s-a intemeiat pe evaluarea unor probele in acuzare administrate in cursul urmaririi penale, care au fost obtinute cu incalcarea dispozitiilor legale. In consecinta, solicita casarea hotararilor pronuntate anterior si achitarea sa in temeiul art. 11 pct.2 lit.b, raportat la art. 10 lit.a, sau 10 lit.d Cod procedura penala.
      Prin decizia penala nr.289 din 24.04.2008, Curtea de Apel Bacau, in temeiul art. 385/15 pct.l lit. b Cod procedura penala, s-a respins ca salariu recursul declarat de recurentul inculpat, hotararea de condamnare ramanand astfel definitiva.
      Examinand cauza in raport de motivele contestatiei in anulare formulate, Curtea a constatat ca cererea este inadmisibila si urmeaza a fi respinsa pentru considerentele care vor fi prezentate.
      Asa cum se arata prin respingerea de Curtea de Apel Bacau, prin decizia penala nr.298 din data de 24.04.2008, a recursului declarat de inculpat impotriva deciziei nr.82 din data de 13.06.2007 pronuntata de Tribunalul Tulcea, hotararea de condamnare a ramas definitiva, intrand in puterea lucrului judecat.
      Autoritatea de lucru judecat impiedica atacarea pe cai obisnuite a hotararilor judecatoresti care au aceasta putere, admitandu-se ideea ca numai o imprejurare exceptionala poate permite supunerea hotararii definitive unei examinari si numai printr-o procedura avand caracter exceptional.
      Natura juridica deosebita a cailor de atac extraordinare a determinat o reglementare foarte prudenta din partea legii. Astfel sunt prevazute conditiile care sa permita posibilitatea declansarii acestor cai de atac.
      Contestatia in anulare este o cale de atac extraordinara avand o natura juridica mixta de anulare si de retractare.
      Fiind o cale de atac extraordinara, nu lasa la libertatea partilor sa invoce orice motiv care, dupa aprecierea lor, ar afecta legalitatea si temeinicia hotararii ramase definitiva, fiind prevazute in mod expres si limitativ, in art.386 Cod procedura penala, cazurile in care se poate uza de aceasta cale extraordinara de atac, acestea fiind urmatoarele:
       a) cand procedura de citare a partii pentru termenul la care s-a judecat cauza de catre instanta de recurs nu a fost indeplinita conform legii;
       b) cand partea dovedeste ca la termenul la care s-a judecat cauza de catre instanta de recurs a fost in imposibilitate de a se prezenta si de a incunostinta instanta despre aceasta impiedicare;
       c) cand instanta de recurs nu s-a pronuntat asupra unei cauze de incetare a procesului penal dintre cele prevazute in art, 10 alin. 1 lit. f) - i/l), cu privire la care existau probe in dosar;
       d) cand impotriva unei persoane s-au pronuntat doua hotarari definitive pentru aceeasi fapta;
       e) cand, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de catre instanta de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia
este obligatorie potrivit art, 385/14 alin. 1/1 ori art. 385/16 alin. 1.
      Curtea va examina, in conformitate cu prevederile art.391 Cod procedura penala, admisibilitatea in principiu a contestatiei in anulare, respectiv intemeierea ei pe unul dintre cazurile prevazute de lege, existenta dovezilor pe care se sprijina contestatia, ori la invocarea unor dovezi care sunt la dosar.
      In ceea ce priveste motivele contestatiei, asa cum se arata, contestatorul si-a intemeiat cererea pe dispozitiile art. 386 lit.c Cod procedura penala, respectiv, „cand instanta de recurs nu s-a pronuntat asupra unei cauze de incetare a procesului penal dintre cele prevazute in art, 10 alin. 1 lit.f) - i/l), cu privire la care existau probe in dosar".
      Verificand contestatia in anulare formulata de contestator, rezulta ca in partea introductiva a acesteia, contestatorul isi intemeiaza in drept contestatia in anulare pe dispozitiile art.386 alin.l lit.c Cod penal, sustinand ca „ca instanta de recurs nu s-a pronuntat asupra cauzei de incetare a procesului penal dintre cele prevazute in ari 10 alin.l lit. i/l Cod procedura penala, in speta existand o cauza de nepedepsire prevazuta de lege."
      Curtea analizand prevederile art. 10 Cod procedura penala, constata ca acest text enumera cazurile in care actiunea penala este lipsita de temei (inexistenta infractiunii sau excluderea raspunderii penale)- art. 10 lit.a- e Cod procedura penala, precum si cazurile in care actiunea penala poate fi exercitata numai in anumite conditii sau este lipsita de obiect- art. 10 lit.f- j Cod procedura penala.
      Pana la modificarea Codului de procedura penala prin Legea nr.281/2003, nu   era  prevazut   cazul   prevazut   de   art. 10   lit.i/1   Cod   procedura  penala.
      Introducerea acestui caz in care punerea in miscare a actiunii penale este impiedicata era imperios necesara, deoarece cazurile prevazute de art.10 alin. llit.a-j Cod procedura penala, anterior modificarii prin Legea nr.281/2003, nu prevedea si alte situatii in care punerea in miscare a actiunii penale era impiedicata, deoarece nu mai poate interveni raspunderea penala, printre care desistare si impiedicarea rezultatului in caz de tentativa (art.22 Cod penal), impiedicarea consumarii infractiunii in caz de complicitate (art.30 Cod penal), denuntarea faptei mai inainte de a fi descoperita (art.167, 170, 255 si 262 Cod penal), inlesnirea arestarii celorlalti participanti (art.170, 172, 262 Cod penal, retragerea in termen util a marturiei mincinoase (art.260 Cod penal), tainuirea, favorizarea sau omisiunea de a denunta pentru unele infractiuni savarsite de sot sau o ruda apropiata (art.221, 262 alin.2, 264 alin.4 Cod penal), anularea uneia din casatorii (art.303 Cod penal), imunitatea de jurisdictie, prevazuta de art.8 Cod penal, precum si unele legii care au dispozitii penale, care prevad asemenea cazuri de nepedepsire.
      Desi aceste cazuri nu erau incluse in cazurile prevazute de art.lO Cod procedura penala, avand acelasi efect de inlaturare a raspunderii penale, aceste cazuri de nepedepsire sau de aparare de raspundere, atrageau aceleasi solutii ca si cele prevazute de art.10 lit.f-j Cod procedura penala, dar intrucat aveau o existenta proprie, neregasindu-se printre cele prevazute de art.10 lit.f-j Cod procedura penala, instantele nu faceau trimitere in hotarari la vreunul dintre cazurile prevazute de ar. 10 Cod procedura penala, ci la textul special care in prevedea  din  legea de  drept material  (Codul penal,  legea  speciala,  etc).
      Pentru a evita astfel de situatii si a fi prevazute in acelasi text toate cazurile in care actiunea penala este lipsita de temei (inexistenta infractiunii sau excluderea raspunderii penale) - art. 10 lit.a-e Cod procedura penala, precum si cazurile in care actiunea penala poate fi exercitata numai in anumite conditii sau este lipsita de obiect - art.lO lit.f-j Cod procedura penala si prin Legea nr.281/2003 a fost introdusa lit.i/1 Cod procedura penala, ingloband toate situatiile de mai sus in „exista o cauza de nepedepsire prevazuta de lege".
      Evident, in raport de sustinerile contestatorului motivele in fapt invocate de acesta nu constituie nici unul dintre cazurile de nepedepsire prevazuta de art.lO lit.i/1 Cod procedura penala.
      De altfel, desi in partea introductiva invoca acest temei in drept al contestatiei in anulare, din toata motivarea in fapt si din concluziile sale se solicita achitarea in temeiul art.10 alin.l lit.a Cod procedura penala, respectiv art.lO lit.d Cod procedura penala, adica „fapta nu exista" si „fapta nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni".
      Ori, nu se poate invoca ca temei al contestatiei dispozitiile art. 10 alin. 1 lit.i/1 Cod procedura penala, care ar avea drept consecinta incetarea procesului penal, dar sa soliciti achitarea in temeiul art.lO alin.l lit.a si art.lO lit.d Cod procedura penala, cazuri care nu pot constitui temeiuri pentru formularea unei contestatii in anulare.
      De altfel, examinand motivele in fapt ale contestatiei in anulare: nelegala sesizare a organelor de urmarire penala, inclusiv a Parchetului de pe langa inalta Curte de Casatie si Justitie, necompetenta materiala a Politiei municipiului Tulcea, necomunicarea de Politia municipiului Tulcea catre Parchetul de pe langa Tribunalul Tulcea despre infractiunile de care a luat la cunostinta, „lipsa calitatii de declinare directa a Politiei economice a municipiului Tulcea intrucat ii lipseste confirmarea procurorului care exercita supravegherea", lipsa avizului Camerei Deputatilor si pe cale de consecinta, faptul ca sesizarea instantei s-ar fa facut cu incalcarea prevederilor Codului de procedura penala, neluarea masurilor legale de organele fiscale, fapt de a permis transformarea S.C. „D. & CO P. si cesionarii actiunilor detinute de D. I. unui nerezident, prin complicitate, disparitia documentatiei contabile si imposibilitatea efectuarii in moc corespunzator a expertizelor contabile, nelegalitatea obtinerii probelor si gresita interpretare si apreciere a acestora, precum si a dispozitiilor din Codul civil si Codul Comercial de instantele de judecata, inclusiv prin aprecierea ca S.C. „D. & CO P. era scutita de la plata impozitului pe profit, neaplicarea legii mai favorabile, care in interpretarea sa o constituie Legea nr.241/2005, Curtea constata ca acestea sunt in marea lor majoritate aparari care s-au facut pe parcursul solutionarii cauzei de instanta de fond, de instanta de apel, sau de instanta de recurs, si toate sunt aparari de fond, dar toate sustinerile contestatorului nu se incadreaza in nici unul dintre cazurile expres si limitativ prevazute de art.386 Cod procedura penala.
      S-a mai invocat si faptul ca deoarece valoarea totala a presupusului prejudiciu era de 1.084.533,466 lei, care in echivalent euro (la data de 12.02.2001 1 euro = 24.847 lei cursul BNR), reprezenta 43.648 Euro, deci mai mic de 50.000 euro, in temeiul art.10 al Legii 241/2005, sanctiunea minima prevazuta este de sanctiune administrativa, care se inregistreaza in cazierul judiciar, astfel ca legea mai favorabila este cea care prevede sanctionarea infractiunii cu amenda administrativa, adica Legea nr.241/2005, iar nu Legea nr.87/1994.
      Desigur ca, deoarece problema aplicarii legii mai favorabile, in circumstantele prezentate mai sus, a fost transata cu autoritate de lucru judecat de instanta de recurs, nu poate fi analizata, neregasindu-se printre cazurile expres si limitativ prevazute de art.386 alin.l Cod procedura penala.
      De altfel, potrivit art.10 alin.l din Legea nr.241/2005: „in cazul savarsirii unei infractiuni de evaziune fiscala prevazute de prezenta lege, daca in cursul urmaririi penale sau al judecatii, pana la primul termen de judecata, invinuitul ori inculpatul acopera integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevazute de lege pentru fapta savarsita se reduc la jumatate. Daca prejudiciul cauzat si recuperat in aceleasi conditii este de pana la 100.000 euro, in echivalentul monedei nationale, se poate aplica pedeapsa cu amenda. Daca prejudiciul cauzat si recuperat in aceleasi conditii este de pana la 50.000 euro,in echivalentul monedei nationale, se aplica o sanctiune administrativa, care se inregistreaza in cazierul judiciar".
      Potrivit acestui text, pentru a se aplica doar o sanctiune administrativa care sa se inregistreze in cazierul judiciar, se impun mai multe conditii cumulative, printre care valoarea prejudiciului cauzat prin savarsirea infractiunii de evaziune fiscala sa fie pana la 50.000 euro, iar acest prejudiciu sa fie achitat in cursul urmaririi penale sau al judecatii, pana la primul termen de judecata.
      Ori, din examinarea hotararilor pronuntate, rezulta ca, contestatorul a fost obligat la plata sa plateasca D. F. P. J. - A. F. P. T. la plata sumei de 1.664.828.726 ROL (166.482, 87 RON), prejudiciul nefiind achitat nici in prezent.
      Pentru toate aceste considerente, in temeiul art.391 Cod procedura penala, a fost respinsa ca inadmisibila contestatia in anulare formulata de contestator.