Arestarea preventiva. Mentinerea starii de arest in cursul judecatii.

2. Arestarea preventiva. Mentinerea starii de arest in cursul judecatii.
 Existenta in cauza a indiciilor concrete care sa demonstreze o cerinta veritabila de interes public, faptul ca prin punerea in libertate a inculpatilor s-ar tulbura cu adevarat ordinea publica. Examinarea separata a motivelor care justifica necesitatea mentinerii masurii arestului preventiv  a fiecaruia dintre inculpati. Obligatia de a prezenta argumentele legate de insuficienta celorlalte masuri privative restrictive de drepturi, dar neprivative de libertate.

   Art.300/2 si art.160/b Cod procedura penala;
    art.385/18 alin.1 Cod procedura penala;
    art.5 si 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului si Libertatilor Fundamentale;
    art.171 Cod procedura penala.
   Instanta trebuie sa aiba in vedere faptul ca mentinerea masurii arestarii preventive este legitima atata timp cat timp ordinea publica este efectiv amenintata si are obligatia sa motiveze convingator ca punerea in libertate a inculpatilor ar tulbura in mod real ordinea publica.  
Apoi, instanta trebuie sa nu faca o motivare globala cu privire la ambii inculpati, fara a face o examinare individuala pentru fiecare inculpat a motivelor care justifica mentinerea detentiei.
De asemenea, instanta are obligatia de a prezenta argumentele legate de insuficienta celorlalte masuri privative restrictive de drepturi, dar neprivative de libertate.
Nu se poate face o evaluare abstracta asupra caracterului rezonabil al duratei detentiei.
      Legea interna si dispozitiile legale internationale prezentate mai sus recunosc dreptul la o aparare efectiva si eficienta, iar nu iluzorie, astfel ca desemnarea unor aparatori din oficiu in conditiile in care  inculpatii avea aparator ales, incalca dreptul la aparare al acestora.    
      
Curtea de Apel Bacau – decizia penala nr.419 din data de 05.iulie.2010
Judecator Dumitru Pocovnicu



      Prin incheierea din data de 02.iulie.2010, pronuntata de Tribunalul Bacau in dosarul nr.242/110/2010, in temeiul art. 160/b alin. 3 Cod procedura penala, cu art. 300/2 Cod procedura penala, s-a mentinut masura arestarii preventive a inculpatilor P. O.  si  P. M.
            S-a dispus plata din fondurile Ministerului Justitiei, catre Baroul Bacau, a onorariului avocat oficiu in suma de 200 lei.
Pentru a pronunta aceasta incheiere, prima instanta a retinut urmatoarele:
      Potrivit art.160/b Cod procedura penala: „in cursul judecatii instanta verifica periodic, dar nu mai tarziu de 60 de zile, legalitatea si temeinicia masurii arestului preventiv.”.
       Analizand actele si lucrarile dosarului, tribunalul apreciaza ca masura arestului preventiv privindu-i pe cei doi inculpati este legala si temeinica si se impune mentinerea acesteia pentru urmatoarele considerente:
      Potrivit jurisprudentei C.E.D.O. detentia este justificata doar daca se face dovada ca asupra procesului penal planeaza unul dintre urmatoarele pericole, care trebuie apreciate in concreto, pentru fiecare caz in parte: pericolul de savarsire a unor noi infractiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de disparitie a inculpatului  sau pericolul de a fi tulburata linistea publica.
       Recomandarea nr. R(80)11 a Comitetului de Ministri a Consiliului Europei prevede la pct. 3 ca detentia provizorie nu poate fi ordonata decat daca persoana in cauza este banuita ca a savarsit o infractiune si sunt motive serioase de a se crede ca exista unul sau mai multe dintre urmatoarele pericole: pericolul de fuga, cel de obstructionare a justitiei, ori acela ca acuzatul sa nu comita o noua infractiune grava. Punctul .4 al recomandarii specifica in plus ca, daca existenta nici unuia dintre pericolele enuntate nu a putut fi stabilita, detentia provizorie s-ar putea totusi justifica, in mod exceptional, in anumite cazuri in care se comite o infractiune deosebit de grava.
      Analizand aceste texte de lege prin prisma actelor si lucrarilor dosarului instanta constata ca la dosarul cauzei exista dovezi certe privind existenta unuia dintre pericolele apreciate, atat de Codul de procedura penala, Constitutia Romaniei, C.E.D.O. cat si de Recomandarea nr. R(80)11 a Comitetul de Ministri ai Consiliului Europei, ca fiind justificative pentru prelungirea masurii arestului preventiv si anume comiterea unor infractiuni deosebit de grave sau orice alt delict de natura sa pericliteze bunul mers al societatii civile.
      Din probele administrate pana la aceasta data in cauza rezulta indicii temeinice ca inculpatii  sunt presupusii autori ai infractiunii pentru care au fost trimisi in judecata, infractiuni pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii mai mare de 4 ani  si exista date certe ca lasarea lor in libertate prezinta pericol concret pentru ordinea publica,  asa incat judecarea acestora in stare de libertate raportat la gravitatea faptelor comise si la influenta pe care o au nu ar face decat sa impieteze desfasurarea in bune conditii a procesului penal.
Datele cauzei releva pana in acest moment ca in  seara zilei de 30.09.2009  partile  vatamate A. C. si A. C. (frati) au coborat cu caruta impreuna cu martorii H. I. si A. P. de la o stana pe care o detin in punctul „P. lui Gh.” pe raza cartierului H. din municipiul M. si s-au oprit pe str. P., la barul mai sus precizat.
          Cei patru susnumiti au consumat bere afara, in curte, iar A. C. a intrat in magazin, de unde a cumparat si alimente, stand acolo timp de cel mult o ora.
           In acelasi timp, in magazin se aflau si cei doi inculpati, care au sesizat prezenta afara a celor doua persoane vatamate, au iesit in mod succesiv din magazin si l-au amenintat pe A. C. cu acte de violenta, insa de fiecare data a intervenit A. C., om casatorit si cu trei copii acasa.
          La un moment dat, cu cel mult 15 minute inainte de ora 21,00 (ora inchiderii), victima A. C. a intrat in magazin pentru a face ultimele cumparaturi, timp in care fratele sau A. C. a iesit pe o poarta pentru a intoarce caruta cu care venisera, dar in urma sa au iesit si inculpatii, care l-au atacat cu pumnii, cu picioarele, cu o sticla si cu bancuta de pe cosul carutei sale.
           Iesind din magazin, A. C. a intervenit in favoarea fratelui sau, insa si el a fost lovit cu aceleasi corpuri si mijloace contondente de catre cei doi inculpati atat in cap, cat si peste picioare si peste corp.
          Cei doi inculpati, le-au lovit pe cele doua victime, atat in cap, cat si peste membre cu mijloacele si corpurile contondente precizate, pana ce le-au lasat inconstiente la pamant, dupa care au plecat acasa.
          Victimele au fost gasite cazute in drum de catre martorul L. C., care a sesizat serviciul de ambulanta si organele de politie.
           Cele doua victime au fost transportate cu ambulanta la Spitalul mun. M. si, respectiv, S. J.B., unde au ramas internate pe parcursul mai multor zile, iar din examinarea medico-legala se constata ca le-au fost create leziuni corporale vindecabile intr-un numar de 45-50 zile ingrijiri medicale si respectiv 35-40 astfel de zile.
         Din adresa nr.3054/14.10.2009 a S.M.L. Bacau, reiese ca leziunile produse victimei A. C. sunt de o intensitate si o gravitate insemnata si ca acestea au fost de natura sa-i puna in primejdie viata.
         Din depozitiile martorilor audiati la urmarirea penala si din modalitatea concreta in care au fost comise faptele, reiese cu deplina certitudine ca cei doi inculpati au intentionat sa o ucida pe victima A. C., insa rezultatul nu s-a produs datorita interventiei chirurgicale la care a fost supusa victima.
            Victima A. C. a fost internata in S.J.U. B. cu diagnosticul „Contuzie cerebrala medie. Hematom extradural temporal stg.operat. Fractura temporala stg.”, iar din concluziile medico-legale reiese ca leziunile au necesitat pentru vindecare un numar de 45-50 de zile de ingrijiri medicale, dar au fost de natura a-i pune in primejdie viata.
              Victima A. C. a fost internata in Spitalul municipal de Urgente Moinesti cu diagnosticul „TCC acut – agresiune. Plagi multiple temporo parietale drepte si facies drept. Fractura peroneu stang cu mica deplasare. Luxatie tibio-astragaliana stanga”, iar din concluziile medico-legale reiese ca a necesitat pentru vindecare un numar de 35-40 de zile de ingrijiri medicale.
      Sustinerile inculpatilor prin aparatori, in sensul ca nu mai subzista temeiurile care au stat la baza arestarii lor sunt nefondate, in cauza nu au fost administrate pana la acest moment procesual nici un fel de probatoriu  care sa nu mai justifice mentinerea arestarii preventive a acestora sau care sa determine tribunalul sa ajunga la concluzia ca s-au modificat temeiurile care au stat la baza arestarii preventive  a acestora, asa incat aprecierile acestora sunt pur subiective.
      Pentru toate aceste considerente, Tribunalul apreciaza ca mentinerea masurii arestului preventiv se impune si se intemeiaza pe o stare de fapt periculoasa pentru societate si care necesita interventia rapida si ferma a institutiilor statului abilitat, fiind dovedita existenta pericolului pe care  inculpatii il reprezinta, pericol de natura a mentine buna desfasurare a procesului penal in curs, aspect care se pliaza pe insasi scopul masurilor preventive, acesta vizand tocmai asigurarea bunei desfasurari a procesului penal (art. 136 Cod procedura penala),  din actele dosarului reiese in mod indubitabil existenta si persistenta unor indicii grave de vinovatie, care constituie conform jurisprudentei C.E.D.O. „factori pertinenti care legitimeaza o detentie provizorie”; masura mentinerii arestului preventiv a inculpatului fiind astfel conforma scopului instituit prin art. 5 al CEDO, asa incat in temeiul art. 160/b alin. 3 Cod pr. penala cu art. 300/2 Cod pr. penala va mentine masura arestarii preventive a inculpatilor.
      Impotriva acestei incheieri, in cadrul termenului legal, au declarat recurs inculpatii.
      Recursul nu a fost motivat in scris, iar in sustinerile orale facute si prin aparator, inculpatii au criticat incheierea recurata pentru motivele retinute in preambulul prezentei decizii.
      Analizand incheierea recurata in raport de motivele de recurs invocate si examinand-o, in conformitate cu prevederile art.385/6 alin.3 Cod procedura penala,  sub toate aspectele de fapt si de drept, Curtea constata ca recursurile urmeaza a fi admise pentru considerentele care vor fi prezentate.      
      In conformitate cu dispozitiile art.300/2, cu art.160/b alin.1 si 3 Cod procedura penala,  in cauzele in care inculpatul este trimis in judecata in stare de arest, instanta este datoare sa verifice periodic, dar nu mai tarziu de 60 de zile,  legalitatea si temeinicia arestarii preventive, iar daca instanta constata ca temeiurile care au determinat arestarea impun in continuare privarea de libertate sau ca exista temeiuri noi care justifica privarea de libertate, instanta mentine, prin incheiere motivata, arestarea preventiva.
      Potrivit acestor texte, instanta are obligatia de a verifica daca temeiurile care au determinat arestarea preventiva impun in continuare privarea de libertate a inculpatilor si daca nu au aparut temeiuri noi care sa justifice privarea de libertate.
      Arestarea preventiva a recurentilor-inculpati s-a dispus prin incheierea din data de 17.11.2009, pronuntata de Tribunalul  Bacau.
      La luarea masurii arestului preventiv s-a avut in vedere temeiul in drept prevazut de art.148 alin.1 lit.  f  Cod  procedura penala, respectiv: „inculpatul a savarsit o infractiune pentru care legea prevede pedeapsa detentiunii pe viata sau pedeapsa inchisorii mai mare de 4 ani si exista probe ca lasarea sa in libertate prezinta un pericol concret pentru ordinea publica.”.
      Prin decizia penala nr.413 din data de 28.iunie.2010, pronuntata de Curtea de Apel Bacau, in temeiul art.385/15 pct.2 lit.c Cod procedura penala au fost admise recursurile declarate de recurentii - inculpati, a fost casata in totalitatea incheierea recurata din data de 21.06.2010 si s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiasi instanta, Tribunalul Bacau.
      Pentru a pronunta aceasta decizie, Curtea a retinut urmatoarele:
      In principal, recurentii reclama modul superficial in care s-a realizat verificarea legalitatii si temeiniciei arestului preventiv prin incheierea atacata.
      Se releva Curtii ca motivarea Tribunalului Bacau este identica cu cea anterioara, de la data de 11.05.2010, ceea ce denota ca prima instanta nu a analizat efectiv apararile inculpatilor si conditiile impuse de lege pentru mentinerea starii de arest preventiv.
      Instanta de recurs constata ca, intr-adevar, Tribunalul Bacau nu a facut decat sa transpuna in incheierea atacata considerentele incheierii anterioare, din data de 11.05.2010, cand s-a verificat legalitatea si temeinicia privarii de libertate a recurentilor.
      Deosebit de caracterul general al considerentelor expuse de prima instanta, se observa ca unele argumente folosite nu mai sunt de actualitate fata de stadiul solutionarii dosarului, respectiv, referirile la neadministrarea probatoriului fata de cererile partilor de a-si angaja aparatori.
      In cauza au fost audiate atat partile vatamate, cat si inculpatii, mai mult s-au luat declaratii la 9 martori, ceea ce inseamna ca cercetarea judecatoreasca, dimpotriva, este aproape de final.
      Prin urmare, motivele de recurs ale inculpatilor apar ca reale, prima instanta procedand in mod automat si nelegal  la mentinerea starii de arest preventiv a inculpatilor, ceea ce lasa  loc la arbitrariu.
      In mod  practic, nu s-a procedat la o verificare a legalitatii luarii arestului preventiv, dupa cum nu s-a analizat daca mai subzista temeiurile arestarii.
      In aceste conditii, Curtea de Apel este  lipsita de atributia principala de control judiciar a unei incheieri care sa respecte toate prerogativele unui proces echitabil.
In conformitate cu dispozitiile art.385/18 alin.1 Cod procedura penala: “Instanta de rejudecare trebuie sa se conformeze hotararii instantei de recurs, in masura in care situatia de fapt ramane cea avuta in vedere la solutionarea recursului.”.
       Ori, din examinarea deciziei de casare pronuntate de Curtea de Apel Bacau si a considerentelor  prezentei incheieri recurate, Curtea constata ca prima instanta nu s-a conformat hotararii instantei de control judiciar, nesocotind dispozitiile legale mai sus mentionate.
      Instanta de trimitere avea obligatia sa se conformeze deciziei de casare si sa motiveze corespunzator incheierea recurata, urmarind sa raspunda indicatiilor instantei de control judiciar si sustinerilor formulate de inculpati prin aparator,  inclusiv cu privire la examinarea separata a motivelor care justifica necesitatea mentinerii masurii arestului preventiv a fiecaruia dintre acestia (Calmanovici impotriva Romaniei, Hotararea din data de 01.07.2008 si Dolgova impotriva Rusiei, Hotararea 11886 din 02.03.2006).   
      Instanta de trimitere avea obligatia de a prezenta motivele pe care se intemeiaza hotararea pentru a se putea permite un control public al gestionarii justitiei (Suominen impotriva Finlandei, nr.37801/97).
      Prima instanta trebuie sa ofere motive „pertinente si suficiente” pentru mentinerea in stare de arest a inculpatilor.
      Argumentele pro sau contra punerii in libertate a recurentilor-inculpati nu trebuie sa fie generale si abstracte (Calmanovici impotriva Romaniei, Hotararea din data de 01.07.2008 si Smirnova impotriva Rusiei nr.46133/99).
      Orice mentinere in stare de arest trebuie motivata convingator de instanta (paragraful 91 din hotararea pronuntata in cauza Calmanovici impotriva Romaniei). 
      Hotararea trebuia motivata corespunzator, astfel ca instanta sa justifice temeinic existenta in cauza a indiciilor concrete care sa demonstreze o cerinta veritabila de interes public, faptul ca prin punerea in libertate a recurentilor-inculpati s-ar tulbura cu adevarat ordinea publica (Letellier impotriva Frantei, Hotararea din data de 26.06.1991), aspecte care ar prevala, in ciuda prezumtiei de nevinovatie, asupra regulii respectarii libertatii individuale stabilita de art.5 din Conventia Europeana pentru Drepturile Omului si a Libertatilor Fundamentale (McyKay impotriva Regatului Unit al Marii Britanii, Hotararea 543/03).
      Din examinarea incheierii recurate, rezulta ca acesta este mai sumar motivata decat incheierea din 21.06.2010, care a fost casata prin decizia penala nr.413 din data de 28.06.2010, decizie prin care cauza a fost trimisa spre rejudecare.
      Instanta trebuie sa aiba in vedere faptul ca mentinerea masurii arestarii preventive este legitima atata timp cat timp ordinea publica este efectiv amenintata (Cauza Kemmache impotriva Frantei) si are obligatia sa motiveze convingator ca punerea in libertate a inculpatilor ar tulbura in mod real ordinea publica.  
      Ori, prima instanta s-a multumit sa sustina ca „exista date certe ca lasarea lor in libertate prezinta pericol concret pentru ordinea publica”.
      In primul rand trebuie aratat ca textul nu cere pentru a se lua sau a se mentine starea de arest a unui inculpat sa  existe „date certe”, ci, in conformitate cu dispozitiile art.148 alin.1 lit.f Cod procedura penala, trebuie sa existe probe.
      Apoi, potrivit Conventiei Europene a Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale si a practicii  Curtii Europene a Drepturilor Omului, instanta trebuie nu doar sa afirme si sa faca aprecieri generale, in sensul ca un inculpat pus in libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publica, ci sa motiveze temeinic  si sa analizeze probele administrate  in cauza din care rezulta acest pericol, care trebuie sa fie concret si actual.   
      Acest lucru se impune cu atat mai mult, in acest stadiul de solutionare a dosarului, cauza aflandu-se  spre finalul administrarii probelor de instanta de fond .  
      Apoi, s-a mai sustinut de prima instanta ca judecarea in stare de libertate a inculpatilor „nu ar face decat sa impieteze desfasurarea in bune conditii a procesului penal”.
Asa cum este cunoscut, in conformitate cu practica Curtii Europene a Drepturilor Omului, pentru a se retine acest temei prevazut de art.148 alin.1 it.b Cod procedura penala, trebuie sa existe probe din care rezulte ca inculpatul incearca sa zadarniceasca in mod direct sau indirect aflarea adevarului prin influentarea partii vatamate sau a martorilor, etc.  
Ori, in cauza prima instanta nu a motivat si nu a enuntat si nu a analizat probele faptice din care sa rezulte „riscul de obstacol in calea bunei desfasurari a procesului penal” (Cauza Becciev impotriva Moldovei, Cauza Tarau impotriva Romaniei si Cauza Irinel Popa si altii impotriva Romaniei, Hotararea din 01.12.2009).
De altfel, arestarea preventiva s-a dispus, asa cum se arata mai sus,  in temeiul art.148 alin.1 lit.f Cod procedura penala, neretinandu-se, deci, temeiul prevazut de art.148 alin.1 lit.b Cod procedura penala. 
Apoi, prima instanta a facut o motivare globala cu privire la ambii inculpati, fara a face o examinare individuala pentru fiecare inculpat a motivelor care justifica mentinerea detentiei (Cauza Svipsta impotriva Letoniei, nr.66820/01, cauza Calmanovici impotriva Romaniei, Dolgova impotriva Rusiei, nr.11886/2005, Cauza Popa Irinel si altii impotriva Romaniei, hotararea din 01.12.2009).
      La luarea si, desigur la mentinerea masurii arestului preventiv, in conformitate cu dispozitiile art.136 alin.8 Cod procedura penala, instanta trebuie sa aiba in vedere si persoana inculpatului.
Potrivit si practicii Curtii Europene a Drepturilor Omului, instanta are obligatia de a analiza motivele invocate de inculpat cu privire la personalitatea sa, situatia familiala, etc., aspecte pe care prima instanta le-a ignorat.             
De asemenea, prima instanta, avea obligatia de a prezenta argumentele legate de insuficienta celorlalte masuri privative restrictive de drepturi, dar neprivative de libertate (a se vedea paragraful 87 din hotararea din cauza Scundeanu impotriva Romaniei si paragraful 98 din hotararea din cauza Calmanovici impotriva Romaniei).
Acest lucru se impunea chiar si in conditiile in care instanta nu este investita cu o cerere de inlocuire a masurii arestului preventiv cu o alta masura preventiva neprivativa de libertate.
Analizand incheierea recurata se constata ca daca prin dispozitiv se dispune mentinerea starii de arest a inculpatilor, invocandu-se in drept dispozitiile art.300/2 Cod procedura penala („Verificari privind arestarea inculpatului in cursul judecatii”), in partea introductiva a considerentelor incheierii recurate se arata ca verificarea legalitatii si temeiniciei arestarii inculpatilor se face in conformitate cu dispozitiile art.300/1 Cod procedura penala („Mentinerea arestarii inculpatului la primirea dosarului”). 
Prima instanta, prin incheierea din data de 21.06.2010, s-a pronuntat cu privire la cererea inculpatului P. M. de revocare a masurii arestului preventiv, cerere asupra careia  instanta de trimitere nu s-a mai pronuntat, desi cauza fusese trimisa spre rejudecare.     
       Aparatorul recurentilor-inculpati a invocat si faptul ca s-a depasit termenul rezonabil prevazut de art.5 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
Astfel ca, instanta de trimitere va examina si acest aspect, atat din prisma  Conventiei Europene a Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale, cat si a practicii Curtii Europene a Drepturilor Omului si va avea in vedere „criteriile dupa care se apreciaza termenul rezonabil al unei proceduri penale”, (decizia C.E.D.O. din 31 martie 1998), acest lucru impunandu-se determinat de faptul ca inculpatii sunt arestati din data de 17.11.2009 .
      Tribunalul va verifica si va argumenta daca organele judiciare au intreprins, in raport de „data la care o persoana este acuzata”, masurile procedurale pentru solutionarea cu celeritate a cauzei.
Obiectul art.5 alin.3 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului si Libertatilor Fundamentale, care formeaza un tot unitar impreuna cu paragraful 1 lit.c din acelasi articol (Lawless impotriva Irlandei (nr.3), Hotararea din 01.iulie 1961), consta in a oferi indivizilor privati de libertate o garantie speciala: o procedura vizand asigurarea ca nimeni nu este privat de libertate in mod arbitrar (Schiesser impotriva Elvetiei, Hotararea din data de 04.decembrie 1979). Curtea a declarat ca art.5 alin.3 din Conventie ofera persoanelor arestate pe motiv ca au fost banuite ca au comis o infractiune garantii impotriva privarii arbitrare sau nejustificate de libertate (Hotararea Assenov si altii impotriva Bulgarie din 28 octombrie 1998). Art.5 alin.3 are drept obiect principiul eliberarii inculpatilor in momentul in care temeiul detentiei inceteaza.       
Exista o prezumtie in favoarea eliberarii. Asa cum Curtea a indicat in cauza Neumeister impotriva Austriei, Hotararea din 27 iunie 1968, partea a doua a art.5 alin.3 din Conventie nu ofera autoritatilor judiciare o optiune intre judecarea intr-un termen rezonabil si eliberarea provizorie. Pana la condamnarea sa, persoana acuzata trebuie sa fie considerata nevinovata si dispozitia analizata are drept obiect principal impunerea eliberarii provizorii imediat ce temeiul mentinerii detentiei inceteaza.
Curtea reaminteste ca nu se poate face o evaluare abstracta asupra caracterului rezonabil al duratei detentiei (Patsouria impotriva Georgiei, (Chichkov impotriva Bulgariei, nr.3822/97 si Musuc impotriva Moldovei, nr.42440/2006.
In aceasta privinta, art.5 alin.3 din Conventie nu poate fi interpretat ca permitand neconditionat mentinerea in stare de arest a unui acuzat, atata vreme cat nu depaseste o anumita durata. Orice mentinere in stare de arest preventiv, chiar si pentru o durata scurta trebuie motivata in mod convingator de prima instanta.
      Motivarea hotararii reprezinta un element de transparenta a justitiei, inerent oricarui act jurisdictional.
      Hotararea judecatoreasca nu este un act discretionar, ci rezultatul unui proces logic de analiza stiintifica a probelor administrate in cauza in scopul aflarii adevarului, proces de analiza necesar stabilirii situatiei de fapt desprinse din acestea, prin inlaturarea motivata a unor probe si retinerea altora, urmare a unor rationamente logice facute de instanta si care isi gasesc justificarea in motivarea hotararii judecatoresti.
      Hotararea reprezinta astfel, rezultatul concret, sinteza operei de judecata, iar motivarea acesteia reprezinta argumentarea in scris a ratiunii care il determina pe judecator sa adopte solutia dispusa in cauza. Motivarea hotararilor justifica echitatea procesului penal, pe de o parte, prin dreptul justitiabilului de a fi convins ca justitia a fost infaptuita, respectiv ca judecatorul a examinat toate mijloacele procesuale si procedurale propuse de participanti si, pe de alta parte, prin dreptul acestuia de a cunoaste oportunitatea promovarii cailor de atac.
      Aceste principii generale privind motivarea unei hotararii judecatoresti sunt cu atat mai mult aplicabile atunci cand se pune in discutie unul dintre drepturile fundamentale ale omului, dreptul la libertate si in conditiile in care casarea anterioara a fost determinata tot de nemotivarea incheierii de mentinere a arestarii preventive. 
      In fine, Curtea constata ca prima instanta a incalcat dreptul la aparare a inculpatilor.
Practica Curtii Europene a Drepturilor Omului a statuat ca procedura aplicata la solutionarea verificarii legalitatii si temeiniciei arestarii preventive trebuie sa ofere garantiile fundamentale cerute in materie de lipsire de libertate. In mod deosebit s-a aratat in jurisprudenta Curtii ca  este necesar ca aceasta procedura sa aiba un caracter contradictoriu, fiecare dintre parti trebuind sa poata cunoaste observatiile celeilalte si sa le poata comenta (Schops impotriva Germaniei).
De asemenea, procedura  trebuie sa respecte principiul egalitatii armelor intre procuror si cel acuzat (hotararile pronuntate in cauzele Sanchez Reisse impotriva Elvetiei, Kampanis impotriva Greciei, Nikolova impotriva Bulgariei).
       Apoi, inculpatului arestat trebuie sa i se asigure exercitarea dreptului la aparare si sa se bucure de asistenta efectiva a unui avocat (Schiesser impotriva Elvetiei si Bouamar impotriva Frantei).   
      Legea interna si dispozitiile legale internationale prezentate mai sus recunosc dreptul la o aparare efectiva si eficienta, iar nu iluzorie (Godii vs. Italia).    
      Potrivit art.6 paragraful 3 pct.c din Conventie, dreptul de a fi asistat de un aparator ales trebuie sa aiba un caracter efectiv, sa dea posibilitate avocatului sa studieze dosarul, sa ia legatura cu inculpatul, sa poata pune concluzii  in raport de probele administrate, sa ia cunostinta de sustinerile procurorului si sa poata combata aceste sustineri privind legalitatea si necesitatea mentinerii arestului preventiv.         
      Asa cum se arata, verificarea legalitatii si temeiniciei arestarii trebuia ca se faca in temeiul art.300/2 Cod procedura penala, raportat la art.160/b Cod procedura penala, deci „in cursul judecatii”.
In conformitate cu dispozitiile art.171 alin.4/1 Cod procedura penala: „Cand asistenta juridica este obligatorie, daca aparatorul ales nu se prezinta nejustificat la data stabilita pentru efectuarea unui act de urmarire penala sau la termenul de judecata fixat si nici nu asigura substituirea, pleaca sau refuza sa efectueze apararea, organul judiciar ia masuri pentru desemnarea unui aparator din oficiu care sa-l inlocuiasca, acordandu-i timpul necesar pentru pregatirea apararii. In cursul judecatii, dupa inceperea dezbaterilor, cand asistenta juridica este obligatorie, daca aparatorul ales lipseste, nejustificat, la termenul de judecata si nu asigura substituirea, instanta ia masuri pentru desemnarea unui aparator din oficiu care sa-l inlocuiasca, acordand un termen de minimum 3 zile pentru pregatirea apararii.
     Delegatia aparatorului desemnat din oficiu inceteaza la prezentarea aparatorului ales.
Daca la judecarea cauzei aparatorul lipseste si nu poate fi inlocuit in conditiile alin. 4/1, cauza se amana.
      Potrivit acestor dispozitii procedurale, cand asistenta juridica este obligatorie, daca aparatorul ales nu se prezinta nejustificat la termenul de judecata fixat si nici nu asigura substituirea, ia masuri pentru desemnarea unui aparator din oficiu care sa-l inlocuiasca, acordandu-i timpul necesar pentru pregatirea apararii, iar daca la judecarea cauzei aparatorul lipseste si nu poate fi inlocuit in conditiile alin.4/1, cauza se amana.
      Asa cum rezulta din lucrarile dosarului, inculpatii si-au angajat la instanta de fond aparator ales, aparator care le-a asigurat asistenta juridica pe parcursul solutionarii cauzei, inclusiv la termenul de judecata din data de15.06.2010, cand s-a pus in discutie starea de arest a celor doi inculpati, aspect cu privire la care Tribunalul a amanat pronuntarea pentru data de 21.06.2010.
      De asemenea, acelasi aparator le-a asigurat asistenta juridica inculpatilor si la Curtea de Apel Bacau la solutionarea recursului impotriva incheierii din data de 21.06.2010.
      Ori, la rejudecare inculpatii nu au mai asistati de aparatorul ales, ci prima instanta le-a desemnat acestora aparatori din oficiu.
       Din lecturarea  lucrarilor dosarului nu rezulta motivul pentru care instanta a procedat la desemnarea aparatorilor din oficiu, in conditiile in care acestia aveau aparator ales.
      De altfel, trebuie aratat ca la dosar nu exista adresa din partea instantei prin care sa se fi solicitat desemnarea unor aparatori din oficiu pentru cei doi inculpati.  
      Apoi, din imputernicirile avocatiale-fl.189-190 rezulta ca desemnarea aparatorilor din oficiu s-a facut la orele 10,00, iar din minuta si dispozitivul incheierii recurate rezulta ca prima instanta s-a pronuntat in sedinta publica la orele 10,45, ceea ce presupune ca studierea dosarului, luarea de avocati a legaturii cu inculpatii,  dezbaterea cauzei, deliberarea magistratului si pronuntarea solutiei s-a facut in 45 de minute.
      In aceste conditii, este greu de acceptat ca cei doi avocati desemnati din oficiu au avut posibilitatea de a studia atat dosarul de urmarire penala, cat si dosarul instantei de fond pentru a asigura o aparare corespunzatoare inculpatilor, cu atat mai mult cu cat instanta era reinvestita ca urmare a casarii cu trimitere spre rejudecare. 
      Nimic nu justifica amanarea solutionarii cauzei de prima instanta si luarea masurilor legale pentru a se prezenta aparatorul ales, sau ca acesta sa asigure substituirea, iar in conditiile in care acesta nu era posibil, sa se asigure aparatorilor desemnati din oficiu timpul necesar pentru studierea dosarului si asigurarea unei aparari corespunzatoare, cu atat mai mult cu cat in joc era starea de libertate a celor doi inculpati.      
      In cauza starea de arest a celor doi inculpati inceta doar la 09.07.2010, astfel ca acordarea unui termen era pe deplin posibil.
      Curtea apreciaza ca au fost nesocotite dispozitiile art.171 alin.4/1 Cod procedura penala, precum si ale art.6 paragraful 3 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului si Libertatilor Fundamentale.
      Pentru toate aceste considerente, in temeiul art.385/15 pct.2 lit.c Cod procedura penala, cu art.385/9 alin.1 pct.9 Cod procedura penala, au fost  admise recursurile declarate, a fost casata incheierea recurata si s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanta.
      Curtea a solicitat instantei de trimitere, cu ocazia rejudecarii , sa fie  avute in vedere si celelalte motive de recurs invocate de recurentii-inculpati, prin aparatorul ales, justificand in mod temeinic, atat din prisma dreptului intern, a Conventiei Europene a Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale, cat si a practicii Curtii Europene a Drepturilor Omului, inclusiv in cauze recente pronuntate impotriva statului roman, mentinerea sau nu a temeiurilor care sa justifice privarea de libertate a celor doi inculpati, revocarea masurii arestului preventiv, sau inlocuirea masurii arestului preventiv cu o masura preventiva neprivativa de libertate.