Drept de servitute

    Drept de servitute. Nerespectarea dispozitiilor art. 616 – 619 cod civil. Cerere de sistare a indiviziunii. Admisibilitate.

Potrivit dispozitiilor art. 616 – 619 cod civil, proprietarul al carui loc este infundat poate reclama o trecere pe terenul vecinilor sai pentru a-si folosi propriul fond. Servitutea  de trecere solicitata prin cererea de chemare in judecata, se instituie in mod obligatoriu in cazul in care sunt indeplinite cerintele statuate de aceste texte legale, fiind fara relevanta faptul ca s-a instituit anterior pe calea unei actiuni personale  un drept de trecere in mod temporar printr-o alta hotarare judecatoreasca care a avut in vedere posesiunea imobilelor si nu dreptul de proprietate.
Cererea de sistare a starii de indiviziune este admisibila in cazul in care coproprietarii imobilului supus impartelii nu au incheiat conventie de mentinere a acestei stari in conditiile art. 728 alin. 2 cod civil.  

Sectia civila - Decizia civila nr. 216/10 martie 2006 a Curtii de Apel Alba Iulia

Prin sentinta civila nr. 747/2003 pronuntata de Judecatoria Campeni in dosar nr. 1140/2002 a fost respinsa actiunea civila formulata de reclamantii P.N, P.E, G.N. si G.E. impotriva paratilor A.G, A.Z, A.E. si altii, actiunea avand ca obiect sistarea indiviziunii si servitute de trecere.
De asemenea, a fost respinsa actiunea reconventionala formulata, pentru constatarea nulitatii actelor de vanzare – cumparare.
Impotriva acestei sentinte a declarat apel reclamanta P.E., apel admis prin decizia civila nr. 307/A/2003 pronuntata de Tribunalul Alba in dosar nr. 5245/2003.
S-a schimbat in parte sentinta atacata sub aspectul modalitatii de solutionare a actiunii principale formulata de reclamanta P.E.
S-a admis in parte actiunea civila formulata de reclamanta P.E si in consecinta, s-au constatat coproprietarii tabulari ai imobilelor inscrise in CF 944 Lupsa si s-a dispus sistarea indiviziunii asupra imobilului in litigiu prin formarea de loturi si atribuirea lor partilor.
S-a respins capatul de cerere privind instituirea unei servitutii de trecere.
S-au mentinut neschimbate dispozitiile sentintei atacate in ceea ce priveste respingerea actiunii reclamantilor P.N, G.E., G.V, T.M, P.P,  si in ceea ce priveste respingerea actiunii reconventionale.
Pentru a pronunta aceasta decizie, instanta de apel a retinut in esenta, admisibilitatea cererii de iesire din indiviziune formulata de catre reclamanta.
In ceea ce priveste capatul de cerere referitor la stabilirea unei noi servitutii de trecere, acesta a fost respins avand in vedere ca prin sentinta civila 541/1974 a fost stabilita o servitute de trecere identificata de expert, ca varianta nr. 1 din expertiza, ca aceasta servitute, deja constituita si practicata de reclamanta o perioada de timp, chiar daca necesita unele amenajari din partea acesteia, a fost mai putin impovaratoare pentru proprietarii fondului aservit, astfel ca nu se justifica instituirea unei noi servituti.
Impotriva acestei hotarari au declarat recurs reclamanta P.E, paratii A.G., A.Z.I, A.E.
Reclamanta P.E. a solicitat modificarea hotararii sub aspectul admiterii capatului de cerere privind instituirea servitutii de trecere iar paratii respingerea cererii de sistare a indiviziunii.
Prin decizia civila nr. 216 din 10 martie 2006 a Curtii de Apel Alba Iulia, a fost admis recursul declarat de reclamanta P.E., modificata in parte decizia atacata si rejudecind apelul, a fost admis, schimbata in parte sentinta instantei de fond in sensul admiterii in intregime a actiunii principale si in ceea ce priveste capatul de cerere privind instituirea servitutii de trecerere si in consecinta, s-a instituit servitutea de trecere permanenta cu piciorul si autovehiculul, conform variantei I din raportul de expertiza tehnica – completar, fiind obligati paratii sa respecte aceasta servitute.
S-a dispus intabularea servitutii de trecere in CF.
Au fost mentinute neschimbate celelalte dispozitii ale deciziei atacate.
A fost respins recursul declarat de paratii A.G, A.Z.I si A.E impotriva aceleiasi decizii.
Pentru a pronunta aceasta decizie, instanta de recurs a retinut ca dreptul de servitute este un drept real, principal, derivat, perpetuu si indivizibil, constituit asupra unui imobil numit fond aservit sau dominat pentru uzul si utilitatea altui imobil numit fond dominant, imobil ce apartinea la proprietari diferiti.
Potrivit dispozitiilor art. 616 – 619 cod civil, proprietarul al carui loc este infundat, adica nu are iesire la calea publica, poate reclama o trecere pe teritoriul vecinilor sai pentru a-si putea folosi propriul fond, cu indatorirea de a despagubi pentru pagubele ce ar cauza ( in situatia in care se solicita aceasta).
Instanta de apel a dispus iesirea din indiviziune prin formarea de loturi si atribuirea lor partilor. Recurentei i s-a atribuit lotul nr. I in cota de 1/1 parti iar lotul nr. 2 a ramas in proprietate in indiviziune pe ceilalti coproprietari.
Astfel, desi lotul nr. 1 atribuit reclamantei este loc infundat, nelegal nu s-a instituit servitute de trecere desi erau indeplinite cerintele statuate de dispozitiile legale aratate mai sus.
Servitutea de trecere, solicitata prin cererea de chemare in judecata se instituie in mod obligatoriu in cazul in care sunt indeplinite cerintele locului infundat, fiind fara relevanta celelalte aspecte retinute netemeinic de instanta de apel.
La stabilirea concreta a locului drumului de trecere se tine seama de dispozitiile art. 617 cod civil si de interesele obiective, subiective ale proprietarilor fondului aservit, ca si de nevoia celui ce reclama trecerea, pentru ca numai astfel se poate garanta utilizarea servitutii.
In mod corect s-a retinut de tribunal varianta I stabilita de raportul tehnic, varianta ce a fost stabilita prin sentinta din 1974 si practicata de reclamanta o perioada de timp, chiar daca necesita unele amenajari,  este mai putin impovaratoare pentru proprietarii fondului aservit.
Insa nelegal nu s-a instituit aceasta varianta prin decizia atacata. Instanta de apel a omis a observa ca prin sentinta civila din 1974, servitutea de trecere era instituita temporar si a avut in vedere posesiunea imobilelor si nu dreptul de proprietate.
Recursul paratilor A.G. si A.I.Z este nefondat, retinand ca, potrivit dispozitiilor art. 728 cod civil, nimeni nu este obligat a ramane in indiviziune. Astfel, dreptul de a cere iesirea din indiviziune este imprescriptibil. Exercitiul dreptului de a cere imparteala poate fi suspendat daca, prin conventie, copartasii s-au obligat sa mentina starea de coproprietate in conformitate cu dispozitiile art. 728 alin. 2 cod civil, pe o durata de cel mult cinci ani.
In speta, coproprietarii imobilului supus impartelii nu au incheiat conventie de mentinere a starii de indiviziune.
Prin urmare, temeinic si legal, instanta de apel a dispus iesirea din indiviziune, admitand cererea reclamantei P.E.
Corect s-a atribuit reclamantei lotul nr. 1 conform folosintei faptice si cotei de proprietate, folosinta ce nu este contestata de recurenta A.E. Aceasta contesta doar precizarea din apel referitoare la folosinta faptica, aspect ce nu prezinta relevanta fata de caracterul devolutiv al apelului.
Prin admiterea apelului reclamantei si atribuirea acesteia a lotului nr. 1, ceilalti coproprietari nu au fost prejudiciati, drepturile lor au ramas conform cartii funciare si pot oricand uza de dispozitiile art. 728 cod civil.