Revendicare imobiliara pe calea dreptului comun de catre persoanele indreptatite la restituirea proprietatilor in baza Legii 10/2001, fara a uza de aceste prevederi legale. Prioritatea titlurilor de proprietate ale cumparatorilor intemeiate pe Legea...

Revendicare imobiliara pe calea dreptului comun de catre persoanele indreptatite la restituirea proprietatilor in baza Legii 10/2001, fara a uza de aceste prevederi legale.
Prioritatea titlurilor de proprietate ale cumparatorilor intemeiate pe Legea 112/1995, din perspectiva Deciziei XXIII a ICCJ si a practicii CEDO.

Prin cererea inregistrata , initial , sub nr. 3343/62, la data de 13.05.2008, reclamantele B A I si K I M au chemat in judecata pe paratii Statul Roman, prin Municipiul Brasov, G G, L M, C A si M I solicitand instantei ca, in urma probelor ce se vor administra, sa pronunte o sentinta prin care sa constate nevalabilitatea titlului Statului Roman asupra imobilului situat in Brasov, str. I M, nr. -, inscris in C.F. nr. - Brasov, sa compare titlurile de proprietate pe care partile le au asupra acestui imobil si sa constate ca titlul lor are preferinta fata de titlul paratilor, sa ii oblige pe parati sa le lase in deplina proprietate si linistita posesie imobilul mai sus identificat, care a apartinut antecesorilor lor  M A I, una si aceeasi persoana cu M A, si M I, sa dispuna revenirea la situatia anterioara de carte funciara, prin radierea dreptului de proprietate al paratilor si reinscrierea dreptului de proprietate in favoarea fostilor proprietari tabulari si sa ii oblige pe parati la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul proces.
In motivarea cererii de chemare in judecata , reclamantele au aratat ca imobilul situat in Brasov, str. I M, nr. -, inscris in C.F. nr. - Brasov, alcatuit din casa de locuit formata din 8 apartamente si teren in suprafata de 462, 60 mp, a apartinut antecesorilor lor M A I si M I.
In mod abuziv si nelegal, in anul 1958, in baza cererii nr. -/1958 a fostului Sfat Popular la Orasului Stalin, si in baza Decretului nr. 92/1950, asupra acestui imobil a fost intabulat dreptul de proprietate la Statului Roman, prin Sfatul Popular al Orasului Stalin .
Masura trecerii imobilului din litigiu in proprietatea statului  a fost una abuziva, deoarece, antecesorii lor nu faceau parte din categoriile  socio-profesionale fata de care putea opera masura nationalizarii, astfel ca, masura preluarii acestui imobil s-a facut cu incalcarea  Decretului nr. 92/1950, a normelor dreptului intern si a normelor internationale privitoare la respectarea dreptului de proprietate .
De asemenea ,reclamantele au mai aratat ca , ulterior trecerii imobilului din litigiu in proprietatea statului, acesta  a fost trecut in administrarea S.C. R.I.AL. S.R.L. Brasov, care, in data de 12.01.2004, a procedat la dezmembrarea acestuia in 8 apartamente  si a incheiat contracte de vanzare – cumparare pentru patru dintre acestea . Asa fiind, paratii au dobandit dreptul de folosinta si ulterior asa – zisa proprietate de la Statul Roman, care, la randul sau a dobandit dreptul de proprietate  de la antecesorii lor, in conditii abuzive si nelegale, fiind in realitate, un non dominus, nefiind astfel in masura sa transmita unui tert un drept pe care nu il are .
In drept, reclamantele au motivat cererea de chemare in judecata pe care au promovat-o pe dispozitiile art. 6 din Legea nr. 213 /1998, pe cele ale Decretului nr. 9/1989, pe prevederile art. 135, 41, 36 si 21 din Constitutia  Romaniei, pe dispozitiile art. 480 – 481 din Codul Civil si pe art. 1 din Primul Protocol al Conventiei Europene a  Drepturilor Omului .
La termenul de judecata din data de 10.10.2008, reclamantele au depus la dosarul cauzei o precizare a cererii de chemare in judecata prin care au aratat ca inteleg sa se judece si in contradictoriu cu paratii Statul Roman, reprezentat prin Consiliul Local al Municipiului Brasov, Municipiul Brasov, reprezentat legal de Primar si S.C. R.I.AL. S.R.L. Brasov.
In primul dosar , paratii C A si L M au formulat intampinare prin care au solicitat respingerea cererii de chemare in judecata pe care au promovat-o reclamantele sustinand ca au dobandit valabil dreptul de proprietate in lumina  prevederilor art. 9 din Legea nr. 112/1995, intrucat, Statul Roman a avut calitatea de proprietar asupra acestui imobil si, prin urmare, a putut face acte de dispozitie cu privire la acesta .
Paratii au mai aratat ca reclamantele trebuiau sa uzeze de prevederile Legii nr. 112/1995 pentru a valorifica drepturile pe care pretind ca le au asupra imobilului, or, neprocedand in acest fel, ele nu pot sa promoveze o actiune in revendicarea acestuia in conditiile reglementate de dreptul comun.
Si parata G G a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea cererii dedusa judecatii si obligarea reclamantelor la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul proces, sustinand ca reclamantele nu au  facut dovada acceptarii succesiunii  ramasa dupa antecesorii lor in termenul si in conditiile stipulate de legea romana .
De asemenea, parata mentionata a aratat ca, dupa data intrarii in vigoare a legilor speciale de reparatie, reclamantele trebuiau sa uzeze de prevederile acestora pentru a obtine retrocedarea imobilului din litigiu, or, neuzand de procedurile instituite de  aceste acte normative, ele nu pot promova o actiune in revendicare intemeiata pe dispozitiile dreptului comun .
In continuarea motivarii pozitiei sale procesuale parata G G a aratat ca a fost de buna –credinta la data incheierii actului de vanzare – cumparare a apartamentului din imobilul in litigiu, asupra caruia detine dreptul de proprietate, astfel ca, titlul sau este un titlu valabil, in baza caruia poate sa exercite toate atributele dreptului astfel dobandit.
Parata M I a formulat, de asemenea, intampinare prin care a  solicitat respingerea cererii de chemare in judecata pe care au promovat-o reclamantele si obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul proces , sustinand ca este un dobanditor  de buna credinta si cu titlu oneros al apartamentului nr. - din imobilul in litigiu, titlul sau fiind singurul titlu de proprietate existent asupra acestui imobil .
De asemenea , a invocat exceptia de inadmisibilitate a prezentei cereri de chemare in judecata, aratand in sustinerea acesteia ca, in conditiile in care, reclamantele nu au uzat de procedura speciala instituita de Legea nr. 10/2001, ele nu pot promova o actiune in revendicarea imobilului ce a apartinut antecesorilor lor in conditiile dreptului comun, aceasta cu atat mai mult cu cat, alegerea caii dreptului comun duce la prejudicierea unui alt drept castigat, respectiv, a dreptului pe care ea l-a dobandit asupra apartamentului nr. - din imobilul in litigiu .
Actiunea in revendicarea imobilului din litigiu intemeiata pe compararea titlurilor de proprietate, ce a fost formulata de reclamante, este inadmisibila si prin raportate la faptul ca, asupra apartamentului nr. - din imobilul in litigiu  exista, in prezent, un singur titlu de proprietate, si anume, titlul sau, care prin inscrierea in  evidentele de publicitate imobiliara a devenit opozabil si tertilor, inclusiv, reclamantelor, astfel ca, nu se poate vorbi de doua titluri de proprietate existente pentru acelasi imobil .
La randul sau, parata S.C. R. S.R.L. Brasov a formulat intampinare, prin care a invocat exceptia de inadmisibilitate a prezentei cereri de chemare in judecata, iar, pe fond, a solicitat respingerea acesteia, ca neintemeiata , aratand ca  imobilul din litigiu face parte din categoria imobilelor ce constituie obiectul de reglementare a Legii nr. 10/2001, astfel ca, reclamantele puteau sa valorifice drepturile pe care pretind ca le au asupra acestui imobil numai in conditiile stipulate de actul normativ mentionat, iar, nu pe calea unei actiuni in revendicare intemeiata pe dispozitiile dreptului comun .
In ceea ce priveste fondul cauzei, partea mentionata a aratat ca, titlul de proprietate pe care statul l-a dobandit asupra imobilului din litigiu a fost un titlu valabil, care a fost apt sa produca transferul dreptului de proprietate in favoarea acestuia .
De asemenea , aceasta parata a aratat ca, in prezent, singurele titluri de proprietate asupra imobilului din litigiu sunt cele ale statului, cu privire la partea din imobilul din litigiu ce nu a format obiectul mateR. al unor acte translative de proprietate, si ale paratilor persoane fizice, care au dobandit dreptul de proprietate asupra partii din imobil in litigiu, ce a fost instrainata in conformitate cu prevederile Legii nr. 112/1995, astfel ca, nu se poate retine existenta unui conflict intre mai multe titlu de proprietate, care sa poata fi solutionat pe calea unei actiuni in revendicare .
Prin nota de sedinta, pe care a formulat-o pentru termenul de judecata din data de 10.10.2008, Municipiul Brasov a invocat exceptia lipsei calitatii sale de reprezentant al statului, aratand in sustinerea acestei exceptii ca, nu are, potrivit prevederilor Decretului nr. 31/1954, calitatea de a reprezenta statul in cadrul proceselor civile .
          Initial , actiunea a fost solutionata prin Sentinta civila nr. 338/S din 14.11.2008 in sensul admiterii exceptiei inadmisibilitatii cererii de chemare in judecata si respingerea actiunii .
          Aceasta sentinta a fost desfiintata prin Decizia civila nr. 39Ap din 24.03.2009 a Curtii de Apel Brasov si trimisa cauza spre rejudecare primei instante , decizie irevocabila prin  Decizia civila nr. 1996 din 23.03.2010 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie .
           Instanta de control judiciar a statuat ca in prima instanta a fost gresit apreciata ca inadmisibila actiunea reclamantelor pe considerentul obligativitatii procedurii administrative instituita de Legea 10/2001 , s-a omis solutionarea capatului de cerere vizand constatarea nevalabilitatii titlului statului asupra imobilului dedus judecatii si concluzionand ca nu a fost cercetat fondul cauzei.
           In rejudecare , cauza a fost inregistrata sub nr. 12184/62/2010 .
           Dupa rejudecare, paratii V M si V V au formulat intampinare, solicitand respingerea actiunii, cu cheltuieli de judecata, sustinand ca sunt proprietarii imobilului in urma vanzarii de catre antecesoarea lor M I, aceasta fiind dobanditoare de buna credinta cu titlu oneros a apartamentului nr. - din Brasov , str. I M nr. -.
           Contractul de vanzare – cumparare este in fiinta , dreptul de proprietate nu a fost niciodata desfiintat si este inscris in cartea funciara , imobilul a fost preluat cu titlu de catre stat in baza Decretului 92/1950  , acesta fiind inscris in cartea funciara la data cumpararii , paratii persoane fizice fiind de buna credinta la incheierea contractelor de vanzare - cumparare .          Nu a fost rasturnata prezumtia de buna credinta a paratei , reclamantele avand doar posibilitatea dreptului la masuri reparatorii prin echivalent si nu la restituirea in natura .
         In continuare , parata face referire la caracterele actiunii in revendicare de drept comun , raportat la prevederile Legii 10/2001 , statuarile Inaltei Curti de Casati si Justitie din recursul in interesul legii , existenta uni bun in beneficiul paratilor si a unei sperante legitime de a se bucura de acesta , din perspectiva prevederilor art. 1 din Protocolul 1  .
         Cat priveste solicitarea de rectificare a cartii funciare , parata arata ca acordarea rangului preferential al dobanditorului anterior fata de un alt dobanditor se poate face doar daca ultimul este de rea credinta , dreptul asupra apartamentelor in litigiu fiintand in patrimoniul paratilor si are natura unui drept real , originar , dobandit ope legis si extratabular .
          Si paratii C A si L M au formulat intampinare prin care au formulat aceleasi aparari ca si in intampinarea precedenta, asemeni  paratei G G care a depus o nota de sedinta prin care a solicitat a se face verificari privind indeplinirea conditia calitatii procesuale a reclamantelor in favoarea acestora .
          Pentru termenul din data de 21.11.2011 , paratii V M si V V  au formulat o nota de sedinta prin care au invocat exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantelor si cea a prescriptiei dreptului de optiune succesorala a acestora , sustinand ca este necesar sa se faca dovada calitatii de mostenitoare printr-un certificat de mostenitor , potrivit art. 88 din legea 36/1995 , reclamantele pretinzand ca sunt mostenitoarele defunctilor M A I  si M I.
           In probatiune s-au depus inscrisuri, reprezentand documentatia cadastrala privind identificarea si evidenta imobilelor in litigiu si cea privind vanzarea acestora catre paratii persoane fizice.
           Exceptiile lipsei calitatii procesuale active a reclamantelor si cea a prescriptiei dreptului de optiune succesorala au fost unite cu fondul, acestea fiind  in stransa legatura cu solutionarea acestuia , de altfel nu se constituie in veritabile exceptii de procedura , fiind mai degraba conditii de admisibilitate a actiunii in revendicare promovata de reclamante , in contextul coexistentei prevederilor speciale privind restituirea proprietatii asupra imobilelor preluate abuziv de stat in raport cu cele comune privind apararea proprietatii prin actiunea in revendicare .
            Raportat la natura cererii de fata , reprezentata de o revendicare imobiliara intemeiata pe dreptul comun , instanta are de verificat calitatea de proprietare a reclamantelor ca si conditie intrinseca actiunii , chiar prin raportare la transmiterea dreptului acestora asupra imobilului in litigiu . In cadrul acestor verificari , instanta stabileste modul de transmitere a dreptului de proprietate in patrimoniul reclamantelor , calitatea reclamantelor de succesoare in drepturi a autorilor acestora  , astfel ca cele doua exceptii apar mai degraba ca aparari de fond care tind spre respingerea actiunii , potrivit sustinerilor paratilor , instanta urmand a le trata ca atare , prin considerentele  ce urmeaza .   
 In ceea ce priveste fondul cauzei , potrivit indrumarului dat de catre instantele de control judiciar , in prezenta rejudecare , instanta trebuie sa analizeze capatul de cerere referitor la constatarea nevalabilitatii titlului cu care Statul Roman a preluat bunul imobil din litigiu si in fond cererea de revendicare promovata de reclamante vizand compararea titlurilor partilor si revenirea la situatia anterioara de carte funciara .      
           Imobilul din litigiu a apartinut autorilor reclamantelor M I si M A, in coproprietate, fiind inscrisi ca proprietari in CF - Brasov , sub B 5-6 raportat  la A1 , nr. top. -, preluat de Statul Roman, la data de 11.08.1958, in temeiul Decretului nr. 92/1950.
            Calitatea de  succesoare in drepturi a reclamantelor , rezulta din actele de stare civila depuse la filele 9-18 din dosarul initial , coroborate cu declaratiile notaR.e existente la filele 8 - 13 din volumul III al prezentului dosar , acte  prevazute de legiuitor prin art. 23.1 lit. b , h si art. 23.4 din Normele  metodologice de aplicare unitara a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, aprobate prin H.G. 250/2007 .
            Ulterior datei la care imobilul a trecut in proprietatea statului, acesta a fost dezmembrat pe apartamente, care au primit numere topografice noi, iar patru dintre acestea au fost instrainate, in conformitate cu prevederile Legii   nr. 112/1995, catre paratii G G, L M, C A si M I, decedata in timpul procesului , calitatea sa procesuala fiind preluata de paratii V M si V V.
 Conform dispozitiilor art. 6 din Legea nr. 213/1998, fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unitatilor administrativ-teritoR.e si bunurile dobandite de stat in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, daca au intrat in proprietatea statului in temeiul unui titlu valabil , cu respectarea Constitutiei, a tratatelor internationale la care Romania era parte si a legilor in vigoare la data preluarii lor de catre stat .
Imobilul in litigiu - teren de 462,60 mp si constructie – a fost supus masurii nationalizarii , in baza Decretului nr. 92/1950 , fiind inscris in anexa la acest decret la pozitia nr. 335 , fiind dobandit de antecesorii reclamantelor prin mostenire .
Raportat la dispozitiile art.6 din Legea nr. 213/1998 , instanta retine ca valabilitatea titlului statului nu presupune numai respectarea exigentelor Decretului nr. 92/1950 la momentul aplicarii acestuia , ci si conformitatea actului de nationalizare cu Constitutia Romaniei , cu Tratatele internationale la care Romania era parte si a legilor in vigoare la data preluarii imobilului de catre stat.
Art. 1 , 2 si 3 , din Decretul nr. 92/1950 , definesc scopurile pentru care a fost edictat acest act normativ , aratand ca masura este necesara pentru intarirea si dezvoltarea sectorului socialist in economia R.P.R., pentru asigurarea unei bune gospodariri a fondului de locuinte , supuse degradarii din cauza sabotajului marii burghezii si pentru a lua din mainile exploatatorilor de locuinte un mijloc de exploatare .
           De asemenea , art. 8 din Constitutia Romaniei din 1948 prevedea, cu titlu de principiu, ca proprietatea particulara este recunoscuta si garantata prin lege , pentru ca prin art. 11 al aceleiasi Constitutii sa fie instituita o exceptie de la acest principiu , in sensul ca , mijloacele de productie , bancile si societatile de asigurare , proprietate particulara , pot deveni proprietate de stat , bun al intregului popor .
           Imobilul in litigiu , avand destinatia de locuinta , nu poate fi considerat „mijloc de productie” si , prin urmare , nici nu putea fi nationalizat , in conformitate cu dispozitiile Constitutiei Romaniei  din 1948.
Astfel , Decretul nr. 92/1950 nu au respectat prevederile Constitutiei  din 1948 ,  cu privire la proprietate , el contravenind si dispozitiilor art. 481 Cod civil ,  potrivit carora „nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afara numai pentru cauza de utilitate publica si primind o dreapta si prealabila despagubire”.
De altfel, Decretul nr. 92/1950 a fost declarat ca fiind un act abuziv, in mod explicit prin Legea nr. 10/2001, act normativ prin care legiuitorul a urmarit repararea prejudiciilor cauzate fostilor proprietari prin privarea de bunurile proprietatea lor in perioada 06 martie 1945 – 22 decembrie 1989.
Pentru aceste considerente , instanta  constata temeinicia  capatului de cerere relativ la nevalabilitatea titlului cu care statul a preluat imobilul in litigiu , astfel ca il va admite .
          Celelalte capete de cerere sunt neintemeiate si vor fi respinse , pentru considerentele ce urmeaza .
          Corespunde realitatii ca , prin art. 2 al. 2 , raportat la art. 4 , din Legea 10/2001 , se prevedea , la data promovarii actiunii ( in prezent art. 2 al. 2 este abrogat prin Legea 1/2009 ) , pastrarea calitatii  de proprietar avuta la data preluarii , in favoarea persoanelor  ale caror imobile au fost preluate fara titlu valabil , calitate pe care o exercita dupa primirea deciziei sau a hotararii judecatoresti de restituire , conform prevederilor prezentei legi .
          Aceste prevederi legale , la care face trimitere art. 2 al. 2 , sunt reprezentate de art. 25 al. 4 din lege care prevede ca „  Decizia sau, dupa caz, dispozitia de aprobare a restituirii in natura a imobilului face dovada proprietatii persoanei indreptatite asupra acestuia, are forta probanta a unui inscris autentic si constituie titlu executoriu pentru punerea in posesie, dupa indeplinirea formalitatilor de publicitate imobiliara  „ .        
           Potrivit acestor prevederi legale , reclamantele puteau solicita masuri reparatorii , in baza Legii nr. 10/2001 , statul creand posibilitatea acordarii masurilor reparatorii in natura sau echivalent , dupa caz , si prin Legea 112/1995,  fara ca reclamantele sa uzeze de dreptul lor .
           In baza acestei din urma legi , paratii persoane fizice, in calitate de fosti chiriasi ai apartamentelor ce compun imobilul in litigiu , au formulat cereri de cumparare a spatiilor pe care le detineau, incheind contracte de vanzare – cumparare cu administratorul acestora.
            Paratii au detinut folosinta spatiului  aferent imobilului in litigiu , ca si chiriasi , anterior anului 1989 , cum rezulta din cartea de imobil. 
            Acestia  si-au inscris , la randul lor , dreptul de proprietate in cartea funciara , cum s-a aratat mai sus.
           Pe de alta parte , dupa cumpararea spatiului , paratele M I si G G  au efectuat lucrari de reparatii , extindere si mansardare la spatiul cumparat , potrivit documentatiei administrative.
          In cauza s-a solicitat de catre reclamante revendicarea imobilului, pe calea dreptului comun, prin procedeul compararii titlurilor, sustinandu-se caracterul preferabil al titlului lor , intrucat paratii au cumparat de la un neproprietar, statul neputand sa justifice aceasta calitate datorita preluarii abuzive, in baza unui titlu nul.
In analiza cererii, trebuie pornit de la specificul publicitatii imobiliare realizata prin cartile funciare, mai precis de la principiul fortei probante a intabularii dreptului real de proprietate statuat in art. 32 alin. 1 din Decretul - Lege nr. 115/1938, pentru unificarea dispozitiilor privitoare la cartile funciare (act normativ aplicabil si in prezent conform art. 69 din Legea nr. 7/1996), preluat de art. 30 alin. 1 din Legea nr. 7/1996, a cadastrului si publicitatii imobiliare.
 Textul, conform caruia „daca in cartea funciara s-a inscris un drept real in folosul unei persoane, se prezuma ca dreptul exista in folosul ei”, instituie o prezumtie legala relativa de proprietate in favoarea persoanei inscrisa in cartea funciara, care poate fi rasturnata prin dovada contrara. Numai ca, in sistemul cartilor funciare, dovada contrara se poate face numai in cadrul unei actiuni in rectificare de carte funciara subsecventa alteia principale prin care se tinde la dovedirea imprejurarilor de exceptie stipulate in art. 34 din Decretul - Lege nr. 115/1938 (identic cu cel din Legea nr. 7/1996), sau chiar pe cale principala daca in prealabil s-a pronuntat o hotarare irevocabila prin care s-a recunoscut existenta a cel putin uneia din situatiile limitative stipulate in text.
Cat timp nu s-a dispus rectificarea cartii funciare, prezumtia opereaza, iar titularul inscris in cartea funciara se bucura de protectie, nefiind suficienta invocarea calitatii de fost proprietar, ori prevederile art. 2 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, in dovedirea titlului ce ar urma sa fie supus metodei compararii. De altfel, aceasta ultima norma asigura continuitatea calitatii de proprietar numai in situatia uzarii de catre persoana indreptatita de procedura reglementata de legea speciala in materie, nu si in cazul apelarii la normele de drept comun pe care se fondeaza revendicarea (art. 480 Cod civil ).
Prin definitie , compararea presupune existenta a doua titluri , fiind de acceptat ca un titlu translativ de proprietate este apt de o asemenea operatiune juridica, dar opunerea prezumtiei amintite este de natura sa-i paralizeze efectele, cat timp titularul inscris in cartea funciara prezinta extrasul eliberat de OCPI , in care figureaza ca beneficiar al dreptului real.
Creatie a practicii si doctrinei judiciare, compararea titlurilor era specifica sistemului de publicitate prin registrul de inscriptiuni-transcriptiuni si a fost determinata de lipsa indeplinirii formalitatilor de publicitate personala de catre dobanditorii succesivi ai imobilului, vazuti in posesia unor titluri diferite asupra aceluiasi bun, imprejurari eliminate de rigurozitatea publicitatii reale asigurata prin cartile funciare care dau prioritate titularului inscris in virtutea efectului constitutiv de drepturi aratat in art. 17 din Decretul - Lege nr. 115/1938.
Singurele situatii care ar putea genera o comparare de titluri sunt cele aratate in art. 26 din Decretul - Lege nr. 115/1938 si aceasta pana la intabularea dreptului de catre titularul sau in cartea funciara, regula care se degaja si din norma cu acelasi numar din Legea nr. 7/1996, dar care nu se realizeaza in speta, astfel ca instanta nu poate decat sa acorde prioritate titlurilor paratilor .
 Prin Decizia nr. 33 din 9 iunie 2008, in recurs in interesul legii, instanta suprema a statuat cu putere obligatorie ca o actiune in revendicare intemeiata pe dreptul comun nu este exclusa sub conditia de a nu se aduce atingere unui alt drept de proprietate sau securitatii raporturilor juridice, sugestive fiind considerentele hotararii ce explica solutia la care s-a ajuns, subliniindu-se ca aplicarea altor dispozitii legale decat cele ale legii speciale trebuie sa se faca fara a se aduce atingere drepturilor aparate de Conventie apartinand altor persoane. Concluzia Inaltei Curti este in concordanta cu art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventie , ce asigura protectia dreptului asupra bunului indiferent de titularul sau , nefiind loc de crearea unor noi neajunsuri cu consecinte asupra securitatii raporturilor juridice stabilite deja in cadrul circuitului civil , prin vanzarea apartamentelor catre parati .
Or, in cauza paratii sunt titularii dreptului inscris in cartea funciara, a carei rectificare nu s-a dispus pentru ca nu s-a stabilit nevalabilitatea actului de instrainare detinut de acestia , incat si din acest punct de vedere sunt ocrotiti, decizia instantei supreme gasindu-si deplina aplicare.
 Si Curtea Europeana accepta ca , in genere actele de preluare in proprietatea Statului Roman au caracter abuziv , de cele mai multe ori dreptul de proprietate fiind uzurpat in desconsiderarea oricaror principii  , dar restabilirea situatiei anterioare nu poate fi realizata prin nesocotirea altui drept incat sa se ajunga la procese interminabile generatoare de situatii pagubitoare si bulversante pentru parti .
 Prin decizia pronuntata in recurs in interesul legii , mentionata anterior , s-a statuat ca respingerea ca inadmisibila a actiunii in revendicare , intemeiata pe dreptul comun nu echivaleaza cu privarea reclamantului de acces la justitie prin incalcarea art. 6 (1) din Conventie , intrucat , chiar CEDO a admis ca acest drept nu este absolut , fiind compatibil cu limitari implicite , iar statele pot dispune de o anumita marja de apreciere.
Articolul 330 ind. 7 Cod procedura civila , consacra in mod expres caracterul obligatoriu al deciziilor date in interesul legii , in ceea ce priveste dezlegarea data problemelor de drept judecate.
Pentru considerentele de mai sus , constatand ca in prezenta actiune intemeiata pe dreptul comun nu se poate da prioritate dispozitiilor CEDO, intrucat s-ar aduce atingere dreptului de proprietate al paratilor , instanta va respinge cererile de revendicare si rectificare carte funciara formulate de reclamante .