Nelegalitate HCL. Actiune promovata de Prefect, in exercitarea dreptului de tutela, conform art. 123 alin. 5 din Constitutie si a art. 3 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

            Interpretare art. 36 din Legea nr. 215/2001 a administratiei publice locale. Oportunitatea actului administrativ. Principul autonomiei locale.

             Deliberand asupra recursului de fata, constata:
Prin sentinta civila nr. 1179/13.11.2014 pronuntata de Tribunalul Covasna – Sectia civila a fost admisa actiunea formulata de reclamantul Prefectul Judetului C.,   impotriva paratului Consiliul Local T.S. si, in consecinta, s-a dispus anularea Hotararii nr. 64/24.07.2014 privind unele masuri privind apararea unor interese legitime ale locuitorilor din Municipiul T.S..
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs paratul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI T.S., in termen legal, prin  consilier juridic conform art. 84 alin. 2 Cod procedura civila (delegatie fila 5 dosar), solicitand casarea sentintei, retinerea spre rejudecare  si respingerea  cererii introductive ca inadmisibila.
In motivare, paratul Consiliul Local al Municipiului T.S. a aratat ca instanta de fond a interpretat si fortat legea fara a avea in vedere trasaturile si clasificarea normelor juridice, nici principiile fundamentale ale Constitutiei si ale normelor internationale, nici principiile dreptului administrativ privind oportunitatea actelor administrative.
Astfel, recurentul a aratat ca Hotararea nr. 64/24.07.2014 are ca temei legal dispozitiile art. 4 alin. 2 din Legea nr. 215/2014 privind autonomia locala, principiu care include si atributia autoritatilor locale de a decide asupra unor interese ale locuitorilor si de a le transmite, printr-o solicitare, Parlamentului, angajamentele asumate prin tratatele internationale.
Recurentul a mai aratat ca nu se poate adresa altor entitati decat prin hotarare, iar aceasta a fost calificata gresit, in opinia sa, ca fiind o petitie in conditiile O.G. nr. 27/2001, instanta de judecata nefiind indreptatita sa inlocuiasca sau sa substituie temeiurile legale ale unei hotarari a autoritatii publice locale, ci numai sa se pronunte asupra temeiurilor legale din preambulul actului respectiv.
Recurentul a mai aratat ca principiul autonomiei locale este consacrat in art. 5 din Legea nr. 215/2001, de art. 20 din Constitutie si este recunoscut si in doctrina romana.
Cu privire la oportunitatea actului administrativ contestat, recurentul a aratat ca aceasta a fost analizata de prima instanta in mod superficial si ca este justificata de faptul ca hotararea a fost adoptata in considerarea valorilor comunitatii locale, persoane care, in numele unor idealuri democratice, sunt reprezentate chiar de autoritatea locala, fara a se aduce atingere normelor constitutionale.
In drept s-au invocat dispozitiile art. 488 pct.8 Cod procedura civila.
Intimatul reclamant Prefectul Judetului C., prin intampinare formulata conform art. XVII alin. 3 coroborat cu art. XV alin. 3 din Legea nr. 2/2013 (filele 21-24), a solicitat respingerea recursului declarat de reclamant.
Referitor la aplicarea „principiului autonomiei locale”, intimatul a aratat ca autoritatea administratiei publice locale poate sa emita sau sa adopte un act administrativ ori sa indeplineasca o operatiune tehnico-administrativa numai daca exista o norma legala care sa o abiliteze in acest sens, altfel actul sau operatiunea respectiva se afla in afara legii. In plus, intimatul a aratat ca autonomia locala nu se poate exercita decat „in conditiile legii”, respectiv dreptul autoritatii publice locale de a dispune masuri fara aprobarea Guvernului nu exclude obligatia autoritatii locale de a aproba respectivele masuri in conditii de legalitate, adica numai daca legea permite exercitarea atributiei sau dispunerea unei anumite masuri.
Cu privire la oportunitatea emiterii Hotararii nr. 64/24.07.2014, intimatul a aratat ca tutela administrativa reprezinta un control de legalitate, actiunea promovata vizand apararea unui interes legitim public, respectiv mentinerea ordinii de drept, prin aplicarea corecta a legii si exercitarea in conditiile legii a competentelor administratiei publice locale.
Pe fond, intimatul reclamant a aratat ca actul administrativ contestat este lipsit de un temei legal special, deoarece nici unul dintre textele legale care au fundamentat adoptarea lui si au fost inscrise in preambul, nu pot constitui temei pentru adoptarea hotararii.
In acest mod, intimatul a aratat ca sunt incalcate si dispozitiile art. 40 alin. 4 din Legea nr. 24/2000.
Intimatul reclamant a mai sustinut ca hotararea a fost pronuntata cu depasirea competentelor legale conferite consiliului local, deoarece nicio prevedere legala in vigoare nu stabileste atributii pentru consiliul local in materia organizarii administratiei nationale, administrativ – teritoriale a statului sau de stabilire a limbii oficiale. Atributiile consiliului local sunt expres prevazute la art. 36 din Legea nr. 215/2001.
In recurs nu s-au administrat probe noi.
Analizand actele si lucrarile dosarului, prin prisma dispozitiilor art. 488 pct.8 Cod procedura civila. si recursul declarat de paratul Consiliul Local T.S., Curtea constata ca acesta este neintemeiat.
Motivul de recurs referitor la faptul ca prima instanta a interpretat si fortat legea fara a avea in vedere trasaturile si clasificarea normelor juridice, principiile fundamentale ale Constitutiei si ale normelor internationale si principiile dreptului administrativ privind oportunitatea actelor administrative, se incadreaza in dispozitiile art. 488 pct. 8 Cod procedura civila, dar nu este intemeiat.
Astfel, prima instanta a analizat legalitatea actului administrativ contestat de intimatul reclamant, in exercitarea dreptului de tutela, conform art. 123 alin. 5 din Constitutie si a art. 3 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, prin prisma a trei aspecte: legalitatea temeiului juridic avut in vedere la adoptarea hotararii, cadrul legal existent referitor la exercitarea dreptului de petitionare si respectarea prevederilor art. 1, 3 si 13 din Constitutia Romaniei, care reglementeaza principiile statului unitar si indivizibil si a limbii oficiale unice – limba romana.
Cu privire la temeiul juridic al Hotararii nr. 64/24.07.2014, Curtea constata ca, in mod legal, prima instanta a retinut ca nici unul dintre articolele invocate nu prevede posibilitatea consiliului local de a solicita Guvernului sau Parlamentului Romaniei crearea unei regiuni cu statut autonom, denumita T.S. sau recunoasterea unei alte limbi oficiale in aceasta regiune, in afara de limba romana.
Competenta materiala si teritoriala a consiliilor locale, ca autoritate legislativa locala, este expres si limitativ prevazute de art. 36 din Legea nr. 215/2001  a administratiei publice locale. Aceasta norma stabileste ca autoritatea publica a Consiliului Local poate emite si adopta un act administrativ ori poate indeplini o operatiune tehnico-administrativa, dar numai daca are competenta in acest sens in temeiul unui act normativ si numai cu privire la problemele de interes local ale colectivitatii respective.
Nicio prevedere legala nu ofera posibilitatea consiliilor locale de a initia procedura de adoptare sau modificare a unui act normativ ori de a solicita crearea unor unitati administrativ-teritoriale cu statut autonom si stabilirea limbii oficiale, nici pe cea de a reprezenta colectivitatea locala in demersul de sustinere a unei autonomii teritoriale si a unei limbi oficiale, pentru un teritoriu ce excede limitele teritoriale ale unitatii administrative al carei organ deliberativ este.
Prin adoptarea actului administrativ contestat, recurentul parat s-a substituit vointei locuitorilor altor comune si orase si a hotarat in locul acestora, cu incalcarea principiului autonomiei si competentei teritoriale.
Din interpretarea gramaticala a art. 36 din Legea nr. 215/2001 rezulta ca nu este incident principiul „ceea ce nu este interzis este permis”, ci competenta acestui organ  administrativ nu poate fi exercitata decat in mod limitativ, cand este expres prevazuta de lege.
 In acelasi sens sunt si dispozitiile art. 5 alin. l din Legea nr. 215/2001 „Autoritatile administratiei publice locale exercita, in conditiile legii, competente exclusive, competente partajate si competente delegate”.
In concluzie, referitor la acest prim aspect, Curtea retine ca prerogativa de a adopta o hotarare de natura celei care face obiectul prezentei spete nu este acordata de art. 36 din Legea nr. 215/2001. A admite contrariul, ar insemna a admite ca o unitate administrativ teritoriala poate hotari in probleme care exced problemelor de interes local, dar si atributiilor date in mod expres in sarcina consiliului local, ceea ce contravine art. 3 si art. 36 din Legea 215/2001, atat din punct de vedere al competentei materiale cat si din punct de vedere al competentei teritoriale.
Cu privire la al doilea aspect de legalitate analizat de prima instanta, referitor la  aptitudinea recurentului Consiliu Local de a fi titularul dreptului de petitionare, din interpretarea dispozitiilor art. 2 din O.G. nr. 27/2002, potrivit carora „in sensul prezentei ordonante, prin petitie se intelege cererea, reclamatia, sesizarea sau propunerea formulata in scris ori prin posta electronica, pe care un cetatean sau o organizatie legal constituita o poate adresa autoritatilor si institutiilor publice centrale si locale, serviciilor publice descentralizate ale ministerelor si ale celorlalte organe centrale, companiilor si societatilor nationale, societatilor comerciale de interes judetean sau local, precum si regiilor autonome, denumite in continuare autoritati si institutii publice”, respectiv a art. 51 alin 2 din Constitutia  Romaniei  potrivit cu care „organizatiile legal constituite au dreptul sa adreseze petitii exclusiv in numele colectivelor pe care le reprezinta”, Curtea constata ca, in mod legal prima instanta a retinut ca recurentul parat nu are dreptul de a adresa petitii unei autoritati sau institutii publice.
Si cel de-al treilea aspect analizat de prima instanta, referitor la respectarea prevederilor art. 1, 3 si 13 din Constitutia Romaniei, Curtea retine ca acestea au fost corect retinute, actul administrativ contestat tinzand la schimbarea ordinii constitutionale actuale, care consacra principiile statului unitar si indivizibil si a limbii oficiale unice – limba romana, in afara cadrului de revizuire reglementat de 150 si urmatoarele  din Constitutie.
Referitor la argumentul recurentului parat privind oportunitatea adoptarii unui act administrativ prin care se tinde la  infiintarea unei regiuni autonome bazate pe necesitatea protejarii drepturilor minoritatilor nationale, Curtea retine ca acest aspect imbraca caracterul unei decizii politice, care trebuie adoptata in alt cadru decat cel al adoptarii unei hotarari de consiliu local.
In mod corect, instanta de fond a retinut ca principiul autonomiei locale nu poate fi interpretat, asa cum sustine recurentul parat, la modificarea administrativ teritoriala si la adoptarea unei limbi oficiale in aceasta noua diviziune teritoriala.
Principiul autonomiei administratiei publice locale, astfel cum este reglementat de art. 120 alin. 1 din Constitutie si dezvoltat de art. 2-4 din Legea nr. 215/2001, modificata, reprezinta un principiu fundamental care guverneaza administratia publica locala si activitatea autoritatilor acesteia si consta in dreptul unitatilor administrativ teritoriale de a-si satisface interesele proprii, fara amestecul autoritatilor publice centrale, ceea ce atrage descentralizarea administrativa.
De asemenea, prin autonomie locala se intelege dreptul si capacitatea efectiva a autoritatilor administratei publice locale de a solutiona si de a gestiona, in numele si in interesul colectivitatilor locale pe care le reprezinta treburile publice, dar numai in conditiile legii.
Principiul autonomiei administratiei publice locale nu confera, asa cum sustine recurentul parat, dreptul colectivitatii locale de a rezolva orice problema a unitatii administrativ-teritoriale, legiuitorul constituant stabilind aceste limite in art. 123 din Constitutie, norma care prevede ca prefectul este conducator al serviciilor deconcentrate ale ministerelor si ale celorlalte organe centrale din unitatile administrativ teritoriale, subliniind ca la nivelul lor actioneaza si serviciile statului pentru rezolvarea unor probleme ale acestora, in afara autoritatilor locale.
Oricat de intinse ar aparea competentele autoritatilor prin care se realizeaza autonomia locala, ele nu pot trece dincolo de statutul unitatii administrativ-teritoriale.
Cu alte cuvinte, aceste unitati nu pot deveni entitati statale, iar autoritatile alese nu pot avea putere de decizie politica majora, intrucat acestea trebuie sa-si desfasoare activitatea in limitele si in conditiile legii si totodata nu se pot sustrage tutelei administrative, supravegherii autoritatilor centrale. In consecinta, principiul autonomiei locale, in contextul legislativ determinat in primul rand de Constitutia Romaniei, reprezinta o descentralizare administrativa si nu poate conduce la independenta colectivitatilor locale, ci la coexistenta acestora in cadrul statului unitar si indivizibil.
Pentru aceste motive,  in baza art. 496 alin. 1 Cod procedura civila raportat la art. 488 pct. 8 Cod procedura civila, Curtea urmeaza a respinge recursul declarat si a mentine sentinta atacata.