InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Curtea de Apel Brasov

Decizia Decanului Baroului nu poate face obiectul unei cereri de investire cu formula executorie. Decanul Baroului nu este un Tribunal Arbitral.

(Decizie nr. 318/Ap din data de 03.03.2015 pronuntata de Curtea de Apel Brasov)

Domeniu | Dosare Curtea de Apel Brasov | Jurisprudenta Curtea de Apel Brasov

- art. 653 Cod procedura civila;
- art. 615 alin. 1 si 2 Cod procedura civila;
- art. 32 din Legea nr. 51/1995;
- art. 132 din Statutul profesiei de avocat.


Asupra apelului de fata:
Prin incheierea Sedintei Camerei de Consiliu nr. 988/C din data de 10 decembrie 2014 pronuntata de Tribunalul Brasov in dosarul nr. 6227/62/2014 s-a respins cererea formulata de creditoarea S.C.A. ,,P., M. si A.”, privind investirea cu formula executorie a Deciziei nr.17/D/22.04.2014 emisa de catre Decanul Baroului B., in contradictoriu cu debitoarea J.G. GMBH.
Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta de fond a retinut urmatoarele considerente:
La data de 8.08.2012, creditoarea a incheiat cu debitoarea J.G. GMBH Contractul de asistenta juridica nr. 059899 avand ca obiect asistenta legala, consultanta, reprezentare si toate/orice activitati legale specifice privind reprezentarea clientului in Dosarul nr. 14115/197/2011 al Tribunalului Brasov.
           Conform art. 2 din contract, onorariul a fost stabilit de parti la suma de 139 euro/ora, care se plateste la raportul de activitate. De asemenea, partile au stabilit ca va exista si un onorariu de succes care va fi negociat la o data ulterioara, considerand complexitatea obiectului contractului si rezultatul actiunilor avocatului.
           Prin Decizia nr. 17/D/22.04.2014, Decanul Baroului B. a admis cererea creditoarei, apreciind ca, in calitate de client si in baza Contractului nr. 059899/8.08.2012, debitoarea datora creditoarei plata onorariului de succes in cuantum de 250.000 euro.
           Din considerentele deciziei mai sus mentionata, a rezultat ca Decanul Baroului B. a apreciat cuantumul onorariului de succes prin raportare la criteriile de determinare a onorariului enumerate de art. 127 (3) din Statutul profesiei de avocat.
           Decizia a ramas definitiva ca urmare a respingerii contestatiei formulata de societatea debitoare, prin Hotararea nr. 125/9.10.2014.
           Cererea creditoarei de investire cu formula executorie a Deciziei nr. 17/D/22.04.2014 a fost neintemeiata si a fost respinsa.
            S-a retinut in acest sens ca decizia a carei investire se solicita a fost pronuntata in temeiul dispozitiilor art. 32 din Legea nr. 51/1995 si cele ale art. 132 din Hotararea U.N.B.R. nr. 64/2011.
            Potrivit art. 32 din Legea nr. 51/1995, contestatiile si reclamatiile privind onorariile se solutioneaza de decanul baroului, iar, in conformitate cu art. 132 din Hotararea U.N.B.R. nr. 64/2011, la cererea oricareia dintre parti, contestatiile si reclamatiile privind onorariile se solutioneaza de decanul baroului, prin decizie motivata, dupa ascultarea partilor.
            Nefondat a sustinut asadar creditoarea ca decizia a fost pronuntata in temeiul unei clauze compromisorii, clauza convenita de parti la art. 4.6 din Contractul nr. 059899/8.08.2012 si ca, pe cale de consecinta, Decanul Baroului B. a pronuntat o hotarare arbitrala careia ii sunt aplicabile prevederile art. 615 alin. 1 din Codul de procedura civila referitoare la investirea cu formula executorie.
            Aceasta si pentru ca in competenta Curtii de Arbitraj Profesional a Avocatilor intra, in conformitate cu dispozitiile art. 2.1 din Anexa la Hotararea Consiliului U.N.B.R. nr. 394/2012, litigiile profesionale dintre avocati.
            Faptul ca art. 2.1.8, din anexa mai sus mentionata, prevede ca sunt in competenta Curtii de Arbitraj si litigiile izvorate din raporturile juridice care apar la incheierea, executarea sau incetarea contractelor de asistenta juridica, cu exceptia celor privitoare la onorarii care raman in competenta Decanului Baroului, conform dispozitiilor art. 132 din Statutul profesiei, nu putea fi interpretat in sensul ca Decanul Baroului pronunta o decizie in procedura arbitrala reglementata de Hotararea Consiliului U.N.B.R. nr. 394/2012.
            Dimpotriva, a rezultat din textul de mai sus ca litigiile privind onorariile nu puteau fi solutionate pe calea arbitrajului.
            S-a retinut totodata ca, prin decizia pronuntata, debitoarea nu a fost obligata sa plateasca suma de 250.000 lei, ci doar s-a apreciat ca J.G. GMBH datoreaza creditoarei plata onorariului de succes in cuantum de 250.000 lei.
            In plus s-a retinut ca, potrivit dispozitiilor art. 31 alin. 3 din Legea nr. 51/1995, contractul de asistenta juridica, legal incheiat, este titlu executoriu.
            De asemenea, restantele din onorarii si alte cheltuieli efectuate de avocat in interesul procesual al clientului sau se recupereaza potrivit dispozitiilor statutului profesiei.
Mai mult, in conformitate cu art. 124 din Hotararea U.N.B.R. nr. 64/2011, contractul de asistenta juridica investit cu formula executorie, in conditiile legii, constituie titlu executoriu cu privire la restantele din onorariu si alte cheltuieli efectuate de avocat in interesul clientului. Procedura de executare este cea prevazuta de dispozitiile Codului de procedura civila.
A rezultat din textele legale mai sus evocate ca recuperarea onorariului se realizeaza prin punerea in executare a contractului de asistenta juridica, devenit titlu executoriu prin investirea cu formula executorie.
S-a retinut ca fiind adevarat ca, in speta, in ce priveste onorariul de succes, acesta urma a fi negociat de parti la o data ulterioara raportat la criteriile stabilite prin contractul de asistenta juridica si, astfel, investirea cu formula executorie a contractului nu ii aducea creditoarei vreun folos.
Insa, nici decizia Decanului Baroului nu a fost echivoca, in sensul obligarii debitoarei la plata vreunei sume de bani.
Pentru considerentele de fapt si de drept expuse, instanta a respins cererea formulata de creditoarea S.C.A. ,,P., M. si A.” in contradictoriu cu debitoarea J.G. GMBH.
Impotriva  acestei solutii a  declarat  apel petenta  S.C.A. P., M. si A. solicitand  admiterea  apelului si  modificarea  incheierii atacate, in sensul admiterii cererii de  investire cu  formula  executorie.
               In expunerea motivelor de apel se arata ca hotararea arbitrala constituie titlu executoriu si, in aplicarea art. 615 alin. 1 Cod procedura civila, urmeaza sa fie pusa in executare, intocmai ca o hotarare judecatoreasca, fiind incidente prevederile art. 635 Cod procedura civila. Prin contractul de asistenta juridica nr. 059899/08.08.2012, a fost prevazuta clauza compromisorie, care completata cu  prevederile legale si statutare privitoare la solutionarea litigiilor dintre partile contractului atrag caracterul executoriu al hotararii arbitrale. Din continutul Deciziei Decanului Baroului B. nr. 17 /D/22.04.2014 rezulta ca debitoarea nu a contestat nici validitatea clauzei compromisorii si nici constituirea Tribunalului Arbitral constituit din arbitru unic - Decanul Baroului B., nefiind exercitata nici calea de atac a actiunii in anulare, prevazuta de art. 608 Cod procedura civila.
In continuare se arata ca prin solutia pronuntata, instanta de fond a depasit limitele investirii, intrucat ceea ce ii revenea spre competenta instantei era sa cerceteze daca inscrisul intruneste conditiile art. 6401  alin. 3 Cod procedura civila si nu sa verifice daca a existat o clauza compromisorie valida, aspect ce ar fi putut sa fie verificat exclusiv in cadrul unei actiuni in anulare. Instanta a facut, totodata, o gresita interpretare a titlului executoriu, intrucat daca prin titlu s-a stabilit ca debitoarea datoreaza o suma certa, gresit s-a raportat instanta la termenul apreciaza, pentru a considera ca inscrisul prezentat nu ar constitui titlu executoriu, deoarece nu  s-ar fi dispus plata. Onorariul de succes datorat nu era determinat ci determinabil, iar in temeiul art. 127 alin 3 din Statutul profesiei de avocat, a fost determinat onorariul in functie de criteriile contractuale si statutare. Ori, instanta de fond a transformat cererea de investire cu formula  executorie intr-o rejudecare, fiind desfiintat in mod indirect titlul executoriu pentru motive tinand de modul de formulare a hotararii arbitrale, care insa nu se regasesc intre motivele pentru care hotararea arbitrala ar putea fi anulata. In fine, gresit s-a apreciat ca litigiul nu ar fi supus arbitrajului cata vreme art. 4.6 din contractul de asistenta juridica constituie clauza compromisorie, iar arbitrajul este un arbitraj institutional  organizat conform art. 132 din Statutul Profesiei de Avocat, care prevad ca reclamatiile oricarei parti privitoare la onorarii se solutioneaza de decanul baroului, in acelasi sens fiind si prevederile Regulamentului privind organizarea  si functionarea Curtii de Arbitraj Profesional a Avocatilor aprobat prin Hotararea Consiliului U.N.B.R. nr. 394 /2012.
In cauza a formulat intampinare debitoarea J.G. GmbH prin care s-a solicitat respingerea apelului si mentinerea solutiei pronuntate de Tribunalul Brasov. Se arata ca Decizia Decanului Baroului B. nu este o hotarare arbitrala in sensul dispozitiilor Codului de procedura civila, petenta adresandu-se Decanului Baroului B. cu o cerere intemeiata pe dispozitiile art. 32 din Legea nr. 51/1995 si art. 132 din Statutul Profesiei de avocat, respectiv o contestatie  privind onorariul. Astfel, Decizia Decanului Baroului B. nu poate face obiectul unei cereri de investire cu formula executorie, in temeiul art. 615 alin 1 si 2 Cod procedura civila, Decanul Baroului B.  nu este un Tribunal Arbitral, ci un organ administrativ jurisdictional, calitate conferita  de legea speciala.
Astfel, dispozitiile art. 2.18 din anexa la Hotararea Consiliului U.N.B.R. nr. 394/2012  prevad  ca sunt de competenta  Curtii de Arbitraj  si litigiile izvorate din raporturile juridice care apar la incheierea, executarea sau incetarea  contractelor de asistenta juridica, cu exceptia celor privitoare la onorarii care raman in competenta  Decanului Baroului, conform  dispozitiilor art. 132 din Statutul profesiei. In consecinta, litigiile privind onorariile nu pot fi solutionate  pe calea arbitrajului, fiind excluse de la aceasta procedura. In fine, se arata ca pe rolul instantei de contencios administrativ  se afla inregistrat dosarul nr. 6539/62/2014, avand ca obiect anularea Hotararii nr. 125 /09 10 2014, emisa de Baroul B. prin care s-a respins contestatia formulata  de subscrisa  J.G. GmbH impotriva Deciziei  nr. 17/D/2014 emisa de Decanul Baroului B..
Apelul este nefundat.
Potrivit art. 635 Cod procedura civila, fiind titluri executorii, hotararile arbitrale pot fi puse in executare, chiar daca sunt atacate cu actiune in anulare iar hotararile organelor cu atributii jurisdictionale constituie titlu executoriu doar daca nu au fost atacate in fata instantelor judecatoresti competente, cu precizarea ca pentru a se putea vorbi de un organ cu atributii jurisdictionale, este necesar ca procedura desfasurata in fata acestuia sa respecte principiile legalitatii, contradictorialitatii, egalitatii si principiul dreptului la aparare.
Potrivit dispozitiilor art. 2.18 din anexa la Hotararea Consiliului U.N.B.R. nr. 394/2012 sunt de competenta Curtii de arbitraj de la sediul Baroului din fiecare municipiu resedinta de judet, litigiile izvorate din raporturile juridice care apar la incheierea, executarea sau incetarea contractelor de asistenta juridica, cu exceptia celor privitoare la onorarii, care raman in competenta  Decanului Baroului, conform  dispozitiilor art. 132 din Statutul profesiei.
Potrivit art. 32 din Legea nr. 51/1995 contestatiile si reclamatiile privind onorariile se solutioneaza de decanul baroului. Decizia decanului poate fi atacata la consiliul baroului, a carui hotarare este definitiva. Potrivit art. 132 din Statutul profesiei de avocat, contestatiile si reclamatiile privitor la onorarii se solutioneaza de decanul baroului, prin decizie motivata, care poate fi atacata la Consiliul Baroului de partea interesata.
Or, in speta s-a emis Decizia  nr. 17/D/2014 de catre Decanul Baroului B., care a fost atacata cu contestatie, ce a fost respinsa prin Hotararea nr. 125/09.10.2014, emisa de Baroul B., impotriva careia s-a formulat actiune in anulare, cauza fiind inregistrata pe rolul Tribunalului Brasov – sectia contencios administrativ si fiscal, sub nr. 6539/62/2014.
Creditoarea petenta nu s-a adresat  Decanului Baroului B.  cu o cerere de arbitraj, ci cu o contestatie speciala reglementata  de art. 32  din Legea nr. 51/1995, respectiv art. 132 din Statutul profesiei de avocat, si deci Decizia Decanului Baroului B. nu poate face obiectul unei cereri de investire cu formula executorie, in sensul art. 615 alin. 1 si 2 din Noul Cod de procedura civila intrucat Decanul Baroului B. nu este un Tribunal Arbitral, ci un organ administrativ - jurisdictional, calitate conferita de Legea nr. 51/1995.
Creditoarea nu poate proceda nici la punerea in executare a Deciziei nr. 17/D/2014, intrucat spre deosebire de hotararile arbitrale, hotararile organelor cu atributii jurisdictionale  constituie titlu executoriu doar daca nu au fost atacate in fata instantelor judecatoresti, conditie neindeplinita in speta.
Conchidem ca Decanul Baroului B. nu a pronuntat o decizie in procedura arbitrala  reglementata de Hotararea Consiliului U.N.B.R. nr. 394/2012, astfel ca Decizia Decanului Baroului B.  nu este o hotarare arbitrala  in sensul dispozitiilor Codului de procedura civila.
Nu poate fi primita apararea potrivit careia neinvocarea clauzei compromisorii, pe cale de exceptie, in conditiile art. 592 alin. 1 Cod procedura civila ar atrage competenta Decanului Baroului B. ca si Tribunal Arbitral, intrucat neinvocarea exceptiei de necompetenta materiala in fata unui organ administrativ cu atributii jurisdictionale este lipsit de efecte.
Prin clauza compromisorie prevazuta de art. 4.7 s-a stipulat competenta unui Tribunal Arbitral institutional, astfel cum este prevazut la art. 2.1. 8 din Anexa la Hotararea U.N.B.R. nr. 394/2012 si nu ne aflam in situatia unui arbitraj ad-hoc, organizat prin conventia arbitrala incheiata intre parti, de catre un tert, altul decat o institutie de arbitraj, prin clauza facandu-se trimitere la arbitrajul institutional.
Tribunalul a judecat cauza in raport de obiectul investirii, respectiv investirea cu formula executorie, fata de temeiul de drept invocat de parte, respectiv art. 615 alin. 1 Cod procedura civila, stabilind ca Decizia Decanului Baroului B. nr. 17/D/22.04.2014 nu este hotarare arbitrala si deci nu constituie titlu executoriu.
Pentru aceste ratiuni de fapt si de drept, Curtea, conform art. 480 alin. 1 Cod procedura civila, va respinge prezentul apel, pastrand ca temeinica si legala incheierea atacata.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete

Reziliere contract de concesiune - Conditii - Decizie nr. 132/R din data de 07.02.2014
Rectificare carnet de munca. Dispozitii legale - Sentinta civila nr. 651/LM din data de 13.03.2014
Divort. Exerxitarea autoritatii parintesti - Decizie nr. 503/A din data de 25.09.2014
Atribuire folosinta imobil. O.P. - conditii de admisibilitate - Decizie nr. 404/A din data de 18.07.2014
Rezolutie antecontract de vanzare cumparare - Decizie nr. 607/R din data de 24.11.2014
trafic de droguri - Sentinta penala nr. 9 din data de 22.01.2014
Acordul de recunoa?tere a vinova?iei incheiat de procurorul militar cu inculpatul cercetat pentru savar?irea infrac?iunii de conducere a unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substante prev. de art.336 alin.1 C.pen. Amanarea aplicarii pedepsei - Sentinta penala nr. 8 din data de 16.02.2016
Decizia de revocare din functia de conducere este o modificare unilaterala a contractului individual de munca in lipsa acordului salariatului. - Sentinta civila nr. 1230/Ap din data de 30.06.2017
Decizia de revocare din functia de conducere este o modificare unilaterala a contractului individual de munca in lipsa acordului salariatului. - Sentinta civila nr. 771/Ap din data de 04.05.2017
Insolventa. Anulare acte frauduloase. - Sentinta civila nr. 510/Ap din data de 22.04.2017
Contractele individuale de munca incheiate intre persoane fizice in calitate de experti desemnati si persoane juridice in derularea unor proiecte POSDRU finantate din Fondul Social European au natura unor contracte atipice de munca - Sentinta civila nr. 496/A din data de 16.04.2017
Insolventa. Art. 72 din Legea nr. 85/2014. Respingerea cererii de deschiderea procedurii insolventei formulata impotriva garantului ipotecar. Solidaritatea nu se prezuma potrivit art. 1034-1056 Cod civil. - Sentinta civila nr. 473/Ap din data de 16.03.2017
EXPROPRIERE. Art. 26 din Legea nr. 33/1994. Stabilirea valorii despagubirii. Metoda comparatiei directe. Alegerea comparabilei cu cea mai mica ajustare, cu caracteristicile cele mai asemanatoare cu terenul in litigiu. - Sentinta civila nr. 336/AP din data de 23.02.2017
Expropriere. Reglementand dreptul de retrocedare a imobilelor expropriate, Legea nr. 33/1994 prevede la art. 35 ca „daca bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate in termen de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat, - Sentinta civila nr. 71/Ap din data de 19.01.2017
Solicitare de sesizare a Curtii de Justi?ie a Uniunii Europene cu o intrebare preliminara, in temeiul dispozitiilor art. 276 din Tratatul privind func?ionarea Uniunii Europene. - Hotarare nr. 56/CP din data de 05.07.2017
Aplicarea unei pedepse mai reduse decat cea mentionata in acordul de recunoastere a vinovatiei. - Sentinta penala nr. 107/Ap din data de 14.02.2017
Legatura de cauzalitate intre fapta inculpatului si rezultatul produs. - Sentinta penala nr. 209/Ap din data de 17.03.2017
Reprezentarea succesorala in materia Legii nr. 10/2001. Amenajari de utilitate publica ulterioare notificarii, fara existenta unei autorizatii de constructie. - Decizie nr. 1500/Ap din data de 01.10.2016
Actiune in revendicare inadmisibila in conditiile in care s-a uzat de dispozitiile Legii nr. 10/2001. Imobil revendicat achizitionat in baza Legii nr. 112/1995. Securitatea raporturilor juridice. - Decizie nr. 1033/Ap din data de 15.07.2016
Obligatia de despagubire a A.A.A.S. –art 32 ind. 4 din O.U.G. nr. 88/1997. Contracte incheiate anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 137/2002. - Decizie nr. 295/Ap din data de 23.02.2016