Actiune in despagubiri pentru durata cercetarii penale finalizata cu solutie de scoate de sub urmarire penala.

- art. 94, art. 96 alin.1 si 6 din Legea nr. 303/2004;
- art. 998, art. 999 si art. 1000 alin. 3 din Codul civil anterior;
- art. 6 CEDO.

Atragerii raspunderii  civile delictuale cu privire la respectarea duratei rezonabile a procesului penal si a respectarii prezumtiei de nevinovatie. Aplicarea prevederilor art. 998 si 999 Cod civil anterior prin raportare la prevederile art. 6 si art. 13 din CEDO, cu retinerea calitatii procesuale pasive a Statului Roman prin M.F.P.

               Asupra recursurilor de fata:
Constata ca, prin decizia civila nr. 664/08.06.2015, Tribunalul Brasov a dispus urmatoarele:
A respins cererea de apel formulata de reclamantul M.B., impotriva sentintei civile nr. 2688/06.03.2014 a Judecatoriei Brasov.
A anulat ca fiind netimbrata cererea de apel formulata de catre apelanta C.N.P.P., impotriva sentintei civile nr. 2688/06.03.2014 a Judecatoriei Brasov.
A admis cererea de apel formulata de catre apelantele M.P. – P.T.B. si M.P. – P.I.C.C.J., I.P.J. B. si D.E. in contradictoriu cu partile intimate M.B., C.L., N.C.P., R.M. si F.S., I.C., U.G. (fosta C.) Statul Roman, prin M.F.P., prin D.G.R.F.P. B., impotriva sentintei civile. nr. 2688/06.03.2014 a Judecatoriei Brasov, si in consecinta:
A anulat  sentinta apelata, si, in urma evocarii fondului:
A respins exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantului.
A admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratilor C.L., N.C.P., R.M., I.C., F.S., C.G., R.I., si M.P. – P.T.B..
A respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei Statul Roman, prin M.F.P.B..
A admis cererea de interventie accesorie in favoarea paratei M.P. – P.T.B. de catre formulata de catre intervenienta M.P. – P.I.C.C.J..
A admis in parte cererea de chemare in judecata formulata de catre reclamantul M.B., in contradictoriu cu parata Statul Roman, prin M.F.P., si in consecinta, obliga parata la plata catre reclamant a sumei de 7.000 lei, reprezentand despagubiri.
A respins restul pretentiilor formulate in contradictoriu cu paratul Statul Roman, prin M.F.P..
A respins pretentiile formulate de catre reclamant in contradictoriu cu paratii I.J.P. al Judetului B., D.E., C.N.P.P., G.L. si C.A., ca fiind nefondate.
A respins cererea de chemare in judecata formulata de catre reclamant in contradictoriu cu paratii C.L., N.C.P., R.M., I.C., F.S., C.G., R.I., si M.P. – P.T.B. ca fiind formulata in contradictoriu cu  persoane lipsite de calitate procesuala pasiva.
A obligat paratul Statul Roman prin M.F.P. la plata sumei de  lei taxa de timbru si 531 lei si 2,5 lei timbru judiciar reprezentand cheltuieli partiale de judecata catre reclamant.
Fara cheltuieli de judecata in apel.
Pentru a pronunta aceasta decizie, instanta a retinut urmatoarele:
Prin sentinta civila  nr. 2688/ 6.03.2014 a Judecatoriei Brasov,
S-a  admis exceptia lipsei calitatii procesual pasive invocata de paratii C.L., N.C.P., R.M., I.C., F.S., C.G., Statul Roman prin M.F.P., R.I..
S-a respins actiunea civila formulata de reclamantul M.B., in contradictoriu cu paratii C.L., N.C.P., R.M., F.S., I.C., C.G., Statul Roman prin M.F.P. si R.I., ca fiind introdusa impotriva unor persoane fara calitate procesual pasiva.
S-a respins exceptia lipsei calitatii procesual active a reclamantului invocata de paratul P.T.B. si paratii C.L., N.C.P..
S-a respins exceptia lipsei calitatii procesual pasive invocata de paratul P.T.B..
           S-a admis in parte actiunea civila formulata de reclamantul M.B. impotriva paratilor D.E., C.N.P.P.A.S., I.P.J. B., si P.T.B..
S-a dispus obligarea paratilor D.E., C.N.P.A.D.A.S., I.P.J. B. si P.T.B., sa plateasca in solidar reclamantului sumele de 27.000 lei daune morale si de 72.164 lei daune materiale.
S-au respins pretentiile reclamantului fata de paratii G.L. si C.A..
           S-a respins cererea de interventie accesorie formulata de M.P.- P.I.C.C.J..
S-a dispus obligarea paratii cazuti in pretentii sa achite reclamantului cheltuielile de judecata: taxa de timbru si timbrul judiciar de 755 lei, onorariu avans achitat in contul expertului contabil C.A. - 400 lei.
           S-a dispus obligarea paratilor cazuti in pretentii sa achite in contul BLET B. pentru expert contabil C.A. diferenta onorariu de 1.100 lei pentru lucrarea raport de expertiza contabila 616503 din 03.12.2013.
S-a dispus darea in debit a reclamantului la A.F.P. B. pentru taxa judiciara de timbru restanta de 2.875 lei.
In drept, reclamantul a invocat art. 998, art. 999,  art. 1000 alin. 3 si art. 1003 Cod civil 1864, si art. 6 CEDO.
La termenul de judecata din 24.06.2011 reclamantul a depus a doua precizare a actiunii subliniind ca invoca raspunderea civila delictuala a paratilor. Prin precizare a efectuat o prezentare succinta a faptelor astfel cum s-au derulat ele in acceptiunea sa. (fila 93 dosar instanta vol. II).
Paratii F., R., D., S.R., P.T.B., au formulat intampinari fata de a doua precizare a actiunii, nefiind de acord cu admiterea ac?iunii si invocand exceptia lipsei calitatii procesual pasive respectiv exceptia inadmisibilitatii.
In cauza a depus cerere de interventie accesorie in interesul paratilor P.T.B., C.L. si N.P., M.P. – P.I.C.C.J., cerere admisa in principiu la data de 10.02.2012 (fila 256 vol. II).
            Analizand actele dosarului, instanta de judecata a retinut urmatoarele
Reclamantul M.B. a dedus judecatii prin cererea introductiva de instanta o actiune in pretentii intemeiata pe dispozitiile art. 998,  art. 999, art. 1000 alin. 3, art. 1003 Cod civil, motivata de faptul ca durata procesului penal finalizat cu ordonanta Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie din data de 23.07.2008, prin care s-a dispus scoaterea sa de sub urmarire penala a fost excesiva, incalcand cerinta unei durate rezonabile prevazute de art. 6 din CEDO.
De asemenea, reclamantul a aratat ca s-a incalcat prezumtia de nevinovatie de care beneficia conform art. 6 din CEDO, ca urmare a comunicatelor de presa emise de catre C.N.P.A.D.A.S., de catre M.M., dar si prin declaratiile purtatorilor de cuvant ale I.J.P. B. si P.T.B., acestea inducand ideea de vinovatie, desi ulterior acest fapt a fost infirmat tocmai de solutia de scoatere de sub urmarire penala.
Raspunderea pentru consecintele pagubitoare produse in desfasurarea activitatilor specifice organelor judiciare revine statului, in calitate de garant al legalitatii si independentei actului de justitie, dar si de semnatar al C.E.D.O. in calitate de Inalta Parte Contractanta, raspunderea sa fiind angajata independent de orice culpa, pe temei obiectiv.
In consecinta, statul este raspunzator in cazul  nerespectarii sau incalcarii de catre autoritatile interne a drepturilor prevazute si garantate de catre C.E.D.O. si acesta este obligat sa puna la dispozitia partilor o cale de acces in justitie (un remediu efectiv) pentru repararea prejudiciilor cauzate ca urmare a acestei incalcari, chiar daca incalcarea s-ar datora unor persoane care au actionat in exercitarea atributiilor lor oficiale ( art. 13 din C.E.D.O).
Drept urmare, raportat la cele expuse anterior, instanta de apel apreciaza ca in mod gresit prima instanta a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei Statul Roman, acesteia revenindu-i obligatia de a raspunde obiectiv pentru incalcarea de catre autoritati drepturilor prevazute art. 6 din C.E.D.O. si a respins actiunea civila in pretentii indreptata impotriva statului ca fiind formulata impotriva unei persoane lipsita de calitate procesuala pasiva.
In acest context, instanta de apel constata ca in baza dispozitiilor art. 297 alin. 1 Cod procedura civila, se impune anularea hotararii apelate, aceasta nesolutionand pe fondul sau cererea formulata in contradictoriu cu parata Statul Roman,  si evocarea fondului de catre instanta de apel.
In urma evocarii fondului, exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratilor C.L., N.C.P., R.M., I.C., F.S.,  R.I., M.P.- P.T.B., va fi admisa, in raport de considerentele mai sus aratate, intrucat raspunderea pentru depasirea termenului rezonabil de solutionare a cauzei revine exclusiv statului, aceasta fiind una obiectiva, si nu persoanelor care au desfasurat activitatea de urmarire penala.
Pe cale de consecinta, raportat la dispozitiile art. 49 Cod procedura civila, va fi admisa cererea de interventie formulata de catre M.P.-P.I.C.C.J. in interesul M.P.-P.T.B., aceasta profitand partii pentru care s-a intervenit.
In ceea ce priveste temeinicia actiunii deduse judecatii, instanta urmeaza sa analizeze indeplinirea conditiilor atragerii raspunderii civile delictuale distinct, in ceea ce priveste nerespectarea duratei rezonabile de desfasurare a procedurii penale, precum si incalcarea de prezumtiei de nevinovatie, avand in vedere si precizarea de actiune depusa de catre reclamant la fila  91 vol. I dosar rejudecare, unde a aratat, pentru fiecare parat in parte, care sunt pentru reclamant consecintele prejudiciabile ale actiunilor/inactiunilor autoritatilor sau persoanelor chemate in judecata.
In materie penala, termenul solutionare incepe sa curga de la data formularii unei  „acuzatii”, adica a unei notificari oficiale care sa emane de la autoritatea competenta, prin care  persoana este acuzata de savarsirea unei infractiuni, si se incheie la momentul la care s-a executat hotararea judecatoreasca definitiva, sau in cazul in care nu exista o hotarare judecatoreasca, este avuta in vedere emiterea ordonantei de neincepere sau scoatere de sub urmarirea penala.
In cauza, la data de 4.03.2004 s-a inceput urmarirea penala a reclamantului, aspect care rezulta din cuprinsul adresei de la fila 93 dosar fond, emisa de catre I.J.P. B., iar prin ordonanta Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie din data de 23.07.2008 s-a dispus scoaterea de sub urmarire penala a reclamantului pentru faptele de care a fost acuzat, in temeiul dispozitiilor art. 10 lit. d) Cod procedura penala.
Prin urmare, durata procedurii judiciare in ceea ce il priveste pe reclamant a fost de patru ani si patru luni.
In ceea ce priveste aprecierea caracterului rezonabil al termenului, C.E.D.O. a statuat ca durata rezonabila a unei proceduri trebuie apreciata in functie de circumstantele cauzei si cu ajutorul urmatoarelor criterii: complexitatea afacerii, comportamentul reclamantului si al autoritatilor, precum si miza litigiului pentru reclamant ( Pelissier si Sassi impotriva Frantei, nr. 25444/94, pct. 67, si Frydlender impotriva Frantei, nr. 30979/96, pct. 43).
Din cuprinsul inscrisurilor depuse la dosar, rezulta ca, reclamantul a efectuat in mod constant cereri de urgentare a procedurii, aratand in motivarea acestora ca nefinalizarea cercetarilor ii creeaza mari prejudicii, respectiv pierderea functiei de director al C.J.P., revocarea din functia de magistrat asistent a Tribunalului B., respingerea dosarului de intrare in avocatura ( fila 67 si urmatoarele dosar fond).
La data de 5.05.2005 este intocmita de catre P.T.B. adresa nr. 401/II/05.05.2005 prin care i se face cunoscut reclamantului ca s-a admis plangerea formulata de catre acesta privind tergiversarea procesului, si ca, pana la data de 31.05.2005, procurorul va intocmi nota de indrumari pentru completarea si finalizarea cercetarilor efectuate.
La data de 16.06.2005 se intocmeste de catre procurorul C.L. din cadrul P.T.B., nota de indrumari (fila  240 dosar fond vol. II), unde se dispune a se efectua si confruntarea reclamantului cu numita G., avand in vedere declaratiile contradictorii (pct. 9), iar termenul de finalizare a cercetarilor dispuse este stabilit ca fiind data de 5.09.2005.
Si reclamantul solicitase anterior efectuarea de confruntari cu persoanele care l-au invinuit (fila 70 dosar fond), insa, dupa cum s-a aratat anterior, confruntarea a avut loc abia in data de 30.03.2006, deci dupa termenul stabilit de catre procuror.
Mai mult decat atat, fara a fi efectuate alte probe in dosar in ceea ce il priveste pe reclamant, cu exceptia unei alte confruntari in data de 11.06.2008 cu numita G., abia la data de 23.07.2008 este emisa ordonanta de scoatere de sub urmarire penala.
Desi s-a invocat in cauza complexitatea procedurii, numarul mare de volume care s-au intocmit cu ocazia cercetarii penale, totusi, instanta observa ca in ceea ce il priveste pe reclamant actele de urmarire nu au fost complexe, nu s-au efectuat expertize si nici nu s-au derulat alte proceduri care sa justifice durata de peste patru ani a cercetarilor.
Reclamantul solicita parchetului prin cererea de la fila 68 chiar si disjungerea cercetarilor care il privesc, pentru solutionarea cu celeritate a cauzei.
Este esential in cauza faptul ca organele de cercetare au admis plangerea reclamantului de tergiversare a cauzei, au dispus finalizarea cercetarilor pentru intregul dosar pana in luna septembrie 2005, inclusiv efectuarea de confruntari pana la acea data, si, cu toate acestea, dosarul a fost finalizat abia in luna iulie 2008, in urma preluarii de Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a dosarului, la data de 11.01.2007, preluare motivata de lipsa de procurori in cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Brasov.
In consecinta, instanta de apel apreciaza, fata de toate aceste circumstante, faptul ca in ceea ce il priveste pe reclamant, a fost depasit termenul rezonabil de solutionare a cauzei sale, prevazut de art. 6 alin. 1 C.E.D.O. si ca, potrivit jurisprudentei constante a C.E.D.O., raspunderea pentru aceasta incalcare revine statelor semnatare ale Conventiei au obligatia de a-si organiza sistemul judiciar de asa maniera incat sa le permita respectarea tuturor exigentelor art. 6 par. 1 si in particular celor privitoare la „termenul rezonabil”.
Avand in vedere aceste imprejurari, instanta de apel apreciaza ca, o reparatie de 7.000 lei, la plata careia sa fie obligat Statul Roman, pentru depasirea termenului rezonabil de desfasurare a procedurii cu titlu de prejudiciu moral, este echitabila in circumstantele spetei, aceasta suma acordandu-se pentru intreaga durata a procedurii si nu pentru fiecare an de intarziere, asa cum s-a stabilit in cauza Apicella contra Italiei.
In ceea ce priveste prejudiciul material incercat de catre reclamant ca urmare a duratei procedurii, acesta a fost evaluat de catre reclamant la suma de 129.600 lei, si reprezinta veniturile de care acesta a fost lipsit in urma revocarii sale din functia de magistrat asistent al Tribunalului B..
In urma efectuarii unui raport de expertiza contabila, s-a stabilit ca prejudiciul net suferit de catre reclamant constand in diferenta dintre veniturile pe care le-ar fi obtinut ca magistrat asistent si cele efectiv obtinute in perioada 01.10.2004 (data incetarii functiei de magistrat) si data de 01.10.2008, data pensionarii este de 72.164 lei.
Desi prima instanta a statuat in considerente ca se impune a fi reparat aceste prejudiciu, totusi, se observa de catre instanta de apel ca nu exista o legatura directa de cauzalitate intre durata procedurii (fapta ilicita) si pierderea functiei de magistrat asistent si implicit a veniturilor obtinute in aceasta functie.
Pierderea veniturilor s-a realizat ca urmare a revocarii din functie pentru neindeplinirea conditiilor legale privind buna reputatie, deci ca urmare a inceperii urmaririi penale, ( fila  83 dosar fond) si nu ca urmare a duratei in sine a procedurii.
Or, reclamantul nu a afirmat ca inceperea urmaririi penale a fost un act cauzator de prejudicii, fiind nelegal, ci, acesta a reclamat incalcarea cerintei privind durata unui termen rezonabil al procedurii judiciare, adica dreptul la un proces echitabil.
Si in jurisprudenta C.E.D.O. au fost extrem de rare cazurile in care, reclamandu-se incalcarea dreptului la judecarea cauzei intr-un termen rezonabil s-au acordat daune materiale. Astfel de situatii s-au intalnit in spete in care prejudiciul cauzat ca urmare a solutionarii cu intarziere a cauzei fost pierderea unei sanse pentru reclamanti (cauza Lechner si Hess contra Austria, in care, durata mare a procedurii privind constatarea vicierii consimtamantului prin dol, urmata de vanzarea bunului la licitatie i-a impiedicat sa obtina anularea contractului de vanzare-cumparare) sau pierderea cauzata prin executarea cu intarziere a unei hotarari judecatoresti, in materie civila.
Insa o astfel de situatie nu este regasita in speta, intrucat in cauza dupa cum s-a aratat anterior, pierderea veniturilor nu s-a realizat ca urmare a duratei procedurii, ci, chiar de la momentul inceperii procedurii reclamantul a fost revocat din functie, acesta ne mai indeplinind la acel moment conditiile legale privind mentinerea sa in functia de magistrat asistent.
Instanta constata ca nu exista un raport de cauzalitate in fapta ilicita constatata in cauza si prejudiciul material afirmat, motiv pentru care va respinge cererea de obligare a Statului Roman la plata prejudiciului material.
In ceea ce priveste temeinicia pretentiilor deduse judecatii fata de reclamantul C.A., angajat in cadrul I.P.B., instanta le va respinge, reclamantul nefacand dovada savarsirii unei fapte ilicite de catre acest parat, in calitate de functionar in cadrul acestei institutii.
In ceea ce priveste prejudiciul cauzat prin incalcarea prezumtiei de nevinovatie, prin declaratiile oficiale ale reprezentantilor statului, pornind de la jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului incepand cu cauza Allenet de Ribemont contra Frantei s-a statuat ca orice reprezentant al statului trebuie sa se abtina sa declare public faptul ca cel fata de care s-a pus in miscare urmarirea penala sau a fost trimis in judecata este vinovat de savarsirea infractiunii ce i se reproseaza, inainte ca vinovatia sa fie stabilita de catre instanta printr-o hotarare definitiva de condamnare.
In ceea ce o priveste pe parata C.G., instanta va admite exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, aceasta parata avand calitatea de functionar in cadrul C.N.P.P. si nu s-a facut dovada savarsirii unei fapte ilicite in calitatea sa de functionar public, care sa atraga raspunderea civila.
De asemenea, instanta va respinge pentru aceste considerente si cererea formulata in contradictoriu cu paratul G.L..
             In ceea ce priveste apelul formulat de catre reclamant, critica adusa priveste darea sa in debit catre A.F.P.B., pentru suma de 2.875 lei, reprezentand taxa de timbru.
             Apelul urmeaza a fi respins, intrucat prin incheierea de sedinta a primei instante, din data de 16.10.2009 dosar fond, instanta a admis cererea sa de ajutor public judiciar in sensul ca a dispus esalonarea platii sumei de 4.644 lei reprezentand taxa de timbru, astfel ca reclamantului ii revine obligatia de achita integral aceasta taxa. In masura pretentiilor admise, partile parate pot fi obligate sa achite reclamantului cheltuielile de judecata aferente acestor pretentii, insa aceasta nu inlatura obligatia reclamantului de a achita taxa de timbru aferenta cererii deduse judecatii, cererea de ajutor public nefiind admisa decat in ceea ce priveste esalonarea platii taxei de timbru.
Apelul formulat in cauza de catre apelanta C.N.P.A.D.A.S. va fi anulat ca fiind netimbrat de catre instanta, in baza art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru si respectiv art. 35 alin. 5 din Normele metodologice de aplicare a acestei legi potrivit carora „neindeplinirea obligatiei de plata a taxei de timbru pana la termenul stabilit se sanctioneaza cu anularea actiunii”, intrucat apelanta nu a depus la dosarul cauzei dovada achitarii taxei de timbru aferente cererii de apel.
A.  Impotriva acestei decizii au formulat recurs in termen, motivat Statul Roman, prin M.F.P., prin D.G.R.F.P. B., criticand decizia pentru nelegalitate si netemeinicie.
Invoca urmatoarele critici:
D.G.R.F.P. B. pentru Statul Roman prin M.F.P. critica decizia civila nr.664/Ap/2015 pronuntata in cauza, atat in ce priveste modalitatea de solutionare a exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a acestuia, cat si cu privire la obligatia de plata a daunelor morale in cuantum de 7.000 lei, precum si a cheltuielilor de judecata.
Fiind vorba despre o raspundere civila delictuala, instanta de fond a retinut incalcarea prevederilor art. 6 din CEDO, stabilind obligatia de plata a daunelor morale in sarcina celorlalti parati.
Chiar daca si in calea de atac a apelului, instanta de judecata a analizat indeplinirea conditiilor atragerii raspunderii civile delictuale cu privire la respectarea duratei rezonabile a procesului penal si a respectarii prezumtiei de nevinovatie, a aplicat in mod gresit prevederile art. 998 si art. 999 Cod civil anterior prin raportare la prevederile art. 6 si art. 13 din CEDO, retinand calitatea procesuala pasiva a Statului Roman prin M.F.P..
Astfel, prin anularea sentintei civile nr. 2688/2014 a Judecatoriei Brasov, cu consecinta evocarii fondului, instanta de apel a interpretat in mod gresit cadrul legal aplicarii cauzei prin respingerea exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a Statului Roman prin M.F.P
Nu poate fi imputabila Statului Roman prin M.F.P. atitudinea culpabila a celorlalti parati obligati in solidar la repararea prejudiciului, astfel cum a fost stabilita de instanta de fond. Asadar, incalcarea garantiilor prevazute de art. 6 din Conventie privitoare la durata rezonabila a solutionarii procesului penal, reprezinta fapte ilicite savarsite de catre cei patru parati obligati in fond care au cauzat reclamantului un prejudiciu.
Actiunea formulata si precizata este intemeiata pe prevederile dreptului comun in materie de raspundere civila delictuala, temei care nu poate fi extins din punct de vedere al indeplinirii conditiilor de admisibilitate si la alte persoane (in speta Statul Roman prin M.F.P.), decat la cele care in mod direct si nemijlocit au savarsit fapte ilicite cauzatoare de prejudicii in patrimoniul reclamantului.
In ce priveste fondul cauzei, prin decizia civila nr.644/Ap/2015 instanta de judecata a admis in parte actiunea reclamantului in contradictoriu cu paratul Statul Roman prin M.F.P., obligandu-l pe acesta la plata sumei de 7.000 lei cu titlu de daune morale ca urmare a incalcarii prevederilor art. 6 alin. 1 din CEDO.
Instanta de apel in analiza efectuata asupra cauzei nu a pornit de la calitatea reclamantului - director general al C.P.J.B., precum si la gradul de pericol social al faptelor pentru care a fost cercetat.
CEDO a statuat ca in ceea ce priveste caracterul rezonabil al duratei unei proceduri, aceasta se analizeaza in functie de circumstantele cauzei si avand in vedere criteriile consacrate de jurisprudenta Curtii, in special complexitatea cauzei, comportamentul  reclamantului si cel al autoritatilor competente. In opinia Curtii dreptul de a fi judecat intr-un termen rezonabil are in special, drept obiectiv, evitarea ca o persoana inculpata sa ramana prea mult timp intr-o stare de incertitudine cu privire la soarta sa.
In acest sens cauza Al Kidi contra Bulgariei in cadrul careia Curtea a admis faptul ca gravitatea faptei comise poate fi unul dintre motivele care sa justifice mentinerea persoanei in stare de arest.
Evident ca aceasta situatie nu se regaseste in cauza de fata, insa instanta de apel ar fi trebuit sa se raporteze la gravitatea faptelor pentru care reclamantul a fost cercetat si la complexitatea acestora.
Astfel, reclamantul a fost cercetat pentru infractiuni de abuz in serviciu contra intereselor publice - 12 acte materiale si neglijenta in serviciu in forma calificata care scot in evidenta complexitatea cauzei la care face referire si jurisprudenta CEDO.
            Suma acordata reclamantului cu titlu de daune morale este nejustificata.
Daunele morale sunt destinate sa confere reclamantului o satisfactie echitabila, dar nu pot fi stabilite intr-un cuantum exagerat, nejustificat de circumstantele cauzei, sa-i confere un folos material necuvenit, fara justificare cauzala in eroarea penala si consecintele acesteia - decizia civila nr. 301/2007 a Curtii de Apel Craiova.
O importanta covarsitoare in aprecierea prejudiciului moral cauzat unui reclamant este reprezentat de Hotararea din 02.03.2010 pronuntata in cauza Cenoiu si altii impotriva Romaniei, in considerentele careia Curtea a retinut ca durata excesiva a procesului penal - 7 ani si doua luni (trei grade de jurisdictie) reprezinta incalcarea art. 6 par.1 din Conventie. Curtea a apreciat insa ca prejudiciul moral solicitat de reclamanti, respectiv 12,5 milioane euro este excesiv si pronuntandu-se pe baza principiului echitatii, invocat si in cauza de fata, le-a acordat suma de 1.200 euro cu acest titlu
Suma de 7.000 lei acordata reclamantului nu corespunde jurisprudentei din dreptul intern si mai ales celei comunitare.
Cu privire la cheltuielile de judecata - instanta de apel nu a motivat sub niciun aspect imprejurarea in care le-a stabilit in sarcina paratului Statul Roman prin M.F.P.. Astfel, paratul cazut in pretentii, a fost obligat la plata partiala a cheltuielilor de judecata compuse din: suma de 531 lei taxa judiciara de timbru si suma de 2,5 lei timbru judiciar.
Apelul reclamantului privitor la obligatia de a achita taxa judiciara de timbru a fost respins, nefacandu-se pana la acest moment dovada achitarii acesteia, pentru a se justifica obligatia stabilita in sarcina paratului Statul Roman prin M.F.P..
In cauza de fata nu este vorba de culpa procesuala a paratului Statul Roman prin M.F.P. in acceptiunea prevederilor art. 274 Cod procedura civila.
B. Impotriva aceleiasi decizii a formulat recurs si reclamantul M.B. solicitand admiterea recursului, casarea deciziei si admiterea apelului reclamantului cu privire la cheltuielile de judecata, iar pe fond solicita admiterea recursului cu consecinta modificarii deciziei si admiterea apelul promovat de reclamant in sensul schimbarii sentintei si admiterii in tot a actiunii.
Invoca prevederile art. 304 pct. 7 si art. 304 pct. 9 din Codul de procedura civila.
Sustine ca, desi Tribunalul Brasov a retinut ca i-a fost incalcat dreptul la un proces echitabil, nefiind solutionata cauza sa intr-un termen rezonabil, in mod gresit i-au fost acordate despagubiri doar in cuantum de 7000 lei. Instanta nu a avut in vedere intreg materialul probator, dimensiunea reala a prejudiciului moral, fiind ignorata.
C. Impotriva aceleiasi decizii a formulat recurs si M.P. – P.T.B., prin procuror A.B., solicitand admiterea recursului si modificarea deciziei cu consecinta respingerii actiunii reclamantului.
Invoca urmatoarele critici:
 Nu se poate retine existenta unei fapte ilicite, cata vreme procurorii de caz au instrumentat dosarul penal conform prevederilor legale, actionand in limitele permise de lege, raportat la actele existente la dosar.
Faptul ca, in exercitarea atributiilor functiei si in limitele permise de lege, procurorii au fost obligati sa actioneze intr-un anumit mod, dispunand inceperea urmaririi penale fata de reclamant, nu poate fi calificat ca reprezentand o fapta cu caracter ilicit. Dispunerea inceperii urmaririi penale impotriva reclamantului in cadrul exercitiului normal al dreptului recunoscut de art. 228 alin.1 Cod procedura penala a insemnat indeplinirea unei obligatii impusa de lege careia magistratul nu i se putea sustrage.
Asadar, nu exista fapta ilicita savarsita de procurorii care au instrumentat dosarul penal si nici vinovatie din partea acestora, in conditiile in care au actionat in limitele permise de cadrul legal si in exercitarea atributiilor de serviciu.
D. Acelasi recurent, M.P. – P.T.B., prin procuror A.M.P. in temeiul art. 45 Cod de procedura civila a formulat recurs solicitand admiterea recursului, modificarea deciziei si respingerea cererii reclamantului.
In motivarea recursului invoca urmatoarele critici:
Activitatea de urmarire penala nu este supusa unor termene limita, intrucat este necesara administrarea exhaustiva a probatoriului in temeiul caruia organele de urmarire penala pot aprecia asupra existentei sau inexistentei elementelor si indiciilor temeinice ale infractiunilor.
Durata rezonabila a unei proceduri judiciare nu poate fi apreciata in abstracto, ci in fiecare cauza in parte, in functie de circumstantele sale concrete.
In materie, C.E.D.O a stabilit anumite repere, materializate in criteriile ce trebuie avute in vedere la aprecierea caracterului rezonabil al duratei procedurii.
Curtea a statuat ca este necesar ca analiza termenului de desfasurare a procedurilor judiciare sa se faca prin raportare la criteriile consacrate de jurisprudenta sa, respectiv complexitatea cauzei in fapt si in drept, comportamentul partilor din proces, precum si comportamentul autoritatilor statale competente, in special al autoritatilor judiciare.
Aprecierea trebuie insa sa ia in calcul „justul echilibru" ce trebuie mentinut intre exigenta celeritatii procedurilor judiciare si principiul unei bune administrari a justitiei, in egala masura consacrat de art. 6 din Conventie.
M.P. – P.I.C.C.J.  si P.T.B. justifica pe deplin interesul de a infirma aprecierile instantei de prim control judiciar referitoare la nerespectarea duratei rezonabile de desfasurare a urmaririi penale, ceea ce nu se poate realiza decat in urma unei analize pe fond a prezentei cai de atac.
M.P. – P.IC.C.J. si P.T.B. au interes in promovarea recursurilor si din perspectiva dispozitiilor art. 131 alin. l din Constitutie si ale art. 4 alin. l din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, republicata, in calitate de reprezentanti ai intereselor generale ale societatii si de aparatori ai ordinii de drept.
Totodata, potrivit art. 63 lit. f din actul normativ anterior mentionat, M.P. exercita, prin procurori, urmatoarele atribuiti: f) exercita caile de atac impotriva hotararilor judecatoresti, in conditiile prevazute de lege".
E. Impotriva deciziei a formulat recurs si M.P. – P.I.C.C.J. criticand decizia pentru nelegalitate sub aspectul interpretarii normelor de drept material referitoare la angajarea raspunderii civile delictuale.
Nu se poate retine existenta unei fapte ilicite cata vreme procurorul de caz a
instrumentat dosarul penal conform prevederilor legale, actionand in limitele permise
de lege, raportat la actele existente la dosar imprejurarea ca, in exercitarea atributiilor functiei sale si in limitele permise de lege, procurorul a fost obligat sa dispuna inceperea urmaririi penale impotriva reclamantului, nu poate fi calificata ca reprezentand o fapta cu caracter ilicit.
Procurorul de caz a dispus inceperea urmaririi penale in cadrul exercitiului normal al dreptului recunoscut de art. 228 alin. l Cod procedura penala, indeplinind astfel o obligatie impusa de lege, careia nu i se putea sustrage.
In jurisprudenta sa, Inalta Curte de Casatie si Justitie (de ex., decizia civila nr. 6976/2004 a Sectiei civile si de proprietate intelectuala) a statuat in mod constant ca actele intocmite de organele de urmarire penala nu pot fi incluse in categoria „erorilor judiciare", pe toata perioada urmaririi penale invinuitul beneficiind de prezumtia de nevinovatie, care in speta s-a si concretizat prin dispozitiile Ordonantei nr. 613/P/2007 din 23 iulie 2008 a Parchetului de pe langa inalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia de urmarire penala si criminalistica (lit. B pct. l din dispozitiv).
Reclamantul nu se poate prevala nici de dispozitiile art. 1000 alin. 3 Cod civil, deoarece definitoriu pentru calitatile de comitent si prepus este existenta raportului de subordonare, ceea ce presupune posibilitatea pentru comitent de a da instructiuni, de a directiona, indruma si controla activitatea prepusului, acesta din urma avand obligatia de a urma indrumarile si directivele primite.
In ceea ce priveste sustinerile instantei de prim control judiciar referitoare la
incalcarea dispozitiilor art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului sub
aspectul duratei rezonabile de desfasurare a urmaririi penale, mentionam ca, in
jurisprudenta C.E.D.O, dreptul la un proces echitabil este susceptibil de mai multe
intelesuri.
Durata solutionarii cauzei penale nu poate fi considerata excesiva, neexistand o culpa a organelor de urmarire penala in modalitatea de solutionare a acesteia.
Or, reclamantul nu a fost in masura sa dovedeasca existenta prejudiciului moral invocat, iar instanta de apel nu a aratat criteriile pe baza carora a stabilit cuantumul acestuia.
F. Impotriva acestei decizii a formulat recurs si intimata parata D.E. solicitand admiterea recursului, modificarea in parte a hotararii, in sensul admiterii capatului de cerere privind obligarea intimatului reclamant la plata cheltuielilor de judecata ocazionate in faza apelului.
  Partile recurente au formulat intampinari reciproce la recursurile formulate, iar intimatele C.N.P.P. […] si I.P.J. B. au formulat intampinari solicitand respingerea recursului promovat de reclamant si admiterea recursurilor formulate de P.T.B. si de P.I.C.C.J..
Analizand cu prioritate exceptia nulitatii recursului formulat de recurentul M.B., exceptie invocata de recurenta D.E., instanta constata ca nu este fondata. Recursul promovat de acest recurent este intemeiat in drept pe dispozitiile art. 304 pct. 7 si 9 Cod procedura civila iar in motivarea cererii recurentul expune considerentele sale pentru cererea de modificarea a deciziei atacate. Incadrarea acestor motive in dispozitiile de drept invocate ce constituie temei  pentru exercitarea acestei cai de atac tine de aprecierea ca fondat sau nefondat a recursului, neputandu-se aplica sanctiunea nulitatii acestuia decat in cazul prevazut de art. 306 alin. 1 Cod procedura  civila care nu este incident in speta. Prin urmare, instanta va respinge exceptia nulitatii recursului promovat de recurentul M.B., in temeiul art. 306 alin. 3 Cod procedura  civila.
Cu privire la exceptia inadmisibilitatii recursului declarat de recurenta D.E., exceptie invocata de recurentul parat M.P. – P.T.B., instanta constata ca este fondata avand in vedere dispozitiile art. 2812 Cod procedura  civila potrivit carora in situatia in care instanta de fond a omis a se pronunta asupra unei cereri conexe sau incidentale - cazul in speta este cererea de acordare a cheltuielilor de judecata in apel pentru apelanta parata D.E. -  partea poate primi rezolvarea cererii sale pe calea completarii la dispozitivul hotararii, ceea ce s-a si realizat prin decizia 920/05.08.2015  a Tribunalului Brasov.
In ceea ce priveste recursul formulat de recurentul Statul Roman prin M.F.P., prin  D.G.R.F.P. B., instanta constata ca nu este fondat.
Astfel, potrivit art. 96 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, statul raspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare, iar potrivit art. 96 alin. 6 din aceeasi lege, pentru repararea prejudiciului, persoana vatamata se poate indrepta cu actiune numai impotriva statului, reprezentat prin M.F.P..
Totodata, Legea nr. 303/2004 prevede la art.94 ca magistratii raspund civil, in conditiile legii, iar la art. 96 alin. 2 ca raspunderea statului nu inlatura raspunderea magistratilor care si-au exercitat functia cu  rea-credinta sau grava neglijenta.
Este reglementata astfel o raspundere principala a statului, care trebuie sa repare orice prejudiciu creat prin erorile judiciare, si o raspundere a magistratilor, dar numai pentru erorile judiciare savarsite cu rea-credinta (intentie) sau din grava neglijenta (asimilata din punct de vedere al raspunderii civile cu intentia).
Potrivit art. 96 alin. 7 din Legea nr. 303/2004, dupa ce prejudiciul a fost acoperit de stat in temeiul hotararii irevocabile, statul se poate indrepta cu o actiune in despagubiri impotriva judecatorului sau procurorului care, cu rea-credinta sau grava neglijenta, a savarsit eroarea judiciara cauzatoare de prejudicii.
Fata de aceste considerente se poate stabili ca in mod corect instanta de apel a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului Statul Roman prin M.F.P. prin D.G.R.F.P. B., iar reiterarea acestei exceptii in cadrul motivelor de recurs formulate de aceasta parte nu este intemeiata.
In ceea ce priveste fondul cauzei, instanta de recurs va inlatura criticile recurentului Statul Roman prin M.F.P. prin D.G.R.F.P. B. ca nefondate. Raportat la pretentiile deduse judecatii si la temeiul de drept pe care reclamantul si-a fundamentat actiunea, instanta de fond a surprins corect doar fundamentul pretentiilor fata de dispozitiile art. 6 din CEDO; justificand antrenarea raspunderii statului doar fata de aceste prevederi legale internationale cu aplicare imediata si in dreptul intern.
Sub aspectul retinerii incalcarii art. 6 par.1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, respectiv a dreptului la un proces echitabil, in ce priveste componenta acestuia privind durata rezonabila a procedurii judiciare, instanta de apel a pronuntat o hotarare cu aplicarea corecta a criteriilor consacrate in materie de jurisprudenta Curtii Europene, criticile in acest sens nefiind intemeiate. Aprecierea caracterului rezonabil al duratei unei proceduri judiciare trebuie sa fie facuta in fiecare cauza in parte, in functie de circumstantele sale, prin raportare la complexitatea cauzei, comportamentul partilor din proces si comportamentul autoritatilor statale competente. Instanta anterioara a  avut in vedere toate aceste criterii atunci cand a retinut durata nerezonabila a procedurii judiciare in care a fost implicat reclamantul, apreciind corect ca o durata a urmaririi penale de 4 ani si 4 luni  este excesiva in raport de complexitatea cauzei, acuzatiile aduse reclamantului. Totodata, instanta a apreciat corect ca prelungirea procedurii in mod nerezonabil se datoreaza si deficientelor autoritatilor, in conditiile in care cauza pentru care reclamantul a fost cercetat, in mai 2005 a fost restituita la organele de urmarire penala pentru efectuarea expertizei contabile, expertiza asupra careia s-a revenit in decembrie 2005. Tot corect a apreciat instanta si faptul ca nu se poate retine o culpa a reclamantului in prelungirea duratei procesului prin aceea ca si-a formulat apararile prevazute de lege, iar ceea ce a constituit fundamentul admiterii cererii in despagubiri l-a constituit insusi modul de solutionare a plangerii formulate de reclamant pentru tergiversarea procesului, admisa la data de 04.05.2005 de prim procuror C.P. fila 231 vol. II dosar civil nr. 20900/197/2010 al Judecatoriei Brasov retinandu-se ca in cauza nu s-a administrat cu ritmicitate materialul probatoriu si situatia ca dosarul se afla in studiu la procuror din luna ianuarie 2005.
Relativ la motivul de recurs inserat de recurentul Statul Roman la finalul cererii de recurs  prin care solicita a se avea in vedere si practica CEDO in aprecierea cuantumului despagubirilor pentru prejudiciul moral, cu exemplificarea hotararii Cenoiu si altii contra Romaniei, instanta constata ca, in speta a fost cuantificat in mod obiectiv prejudiciul fata de reclamant avand in vedere si durata procedurilor in fata organelor de urmarire penala, iar catimea contravalorii prejudiciului este proportionata fata de catimea prejudiciului stabilita de instanta internationala in cauza exemplificata (1.200 euro despagubiri pentru durata procedurii de 7 ani si 2 luni, iar in prezenta cauza 7.000 lei - aproximativ 1500 euro-pentru  durata procedurii de 4 ani si 4 luni). Asadar, nu este creata o disproportie intre practica instantelor interne dar si a instantei internationale, prin modul in care instanta de apel, in rejudecarea cererii reclamantului a stabilit intinderea despagubirii cu aplicarea art. 6 din CEDO.
La stabilirea intinderii despagubirilor acordate reclamantului cu titlu de daune morale, instanta de apel a avut in vedere si criteriul echitatii, cu conotatiile stabilite in jurisprudenta Curtii Europene, in sensul de a i se asigura persoanei vatamate o satisfactie echitabila pentru prejudiciul moral suferit, cu efecte compensatorii, raportat la circumstantele particulare ale fiecarui caz in parte.
In ce priveste stabilirea, in concret, a intinderii daunelor morale in raport de criteriile in materie, pe care o contesta in realitate recurentul, aceasta este o chestiune ce tine de aprecierea instantei si care pune in discutie temeinicia hotararii atacate.
Cenzurarea temeiniciei unei hotarari nu mai este, insa, posibila in recurs fata de actuala configuratie a art. 304 Cod procedura civila, care permite reformarea unei hotarari in aceasta cale extraordinara de atac numai pentru motive de nelegalitate, nu si de netemeinicie.
Pe cale de consecinta, criticile legate de aprecierea cuantumului daunelor morale nu se incadreaza in niciunul dintre cazurile de nelegalitate expres si limitativ prevazute de art. 304 Cod procedura civila pentru exercitarea controlului judiciar in recurs, astfel ca nu pot fi analizate.
Pentru aceste considerente, instanta va respinge recursul formulat de Statul Roman prin M.F.P. prin D.G.R.F.P. B..
Cu privire la recursul formulat de M.P. – P.T.B. atat prin procuror A.B., exercitat in temeiul art. 45 din Cod procedura  civila cat si prin  reprezentantul legal Prim Procuror A.M.P.,  instanta retine ca motivele de recurs sunt identice, in esenta doar modul de expunere fiind usor diferit, drept pentru care vor fi evaluate impreuna. In esenta criticile acestui recurent vizeaza neaplicarea raspunderii civile delictuale in cauza pentru considerentul ca nu exista fapta ilicita savarsita de procurorii care au instrumentat dosarului penal si nici vinovatia acestora.
Instanta de recurs, raportat la decizia atacata, la considerentele instantei de apel, constata criticile acestui recurent nefondate. Solutia instantei de apel nu s-a bazat pe aplicarea dispozitiilor art. 998, art. 999 Cod civil sau art. 1000 alin. 3, sau art. 1003 Cod civil, ci exclusiv pe exigentele art. 6 din CEDO invocat de reclamant, iar pentru acest considerent instanta de apel nu a instituit ideea existentei faptei ilicite a procurorilor in modul de instrumentare a dosarului penal. A folosit insa un argument probat prin rezolutia Parchetului de pe langa Tribunalul Brasov din 04.05.2005, prin care s-a admis plangerea petentului M.B. de tergiversare a  solutionarii cauzei, fapt probator ce nu a fost contrazis, fata de care nu se poate retine o alta situatie juridica, in sensul respectarii duratei rezonabile a procedurii interne si neaplicarii dispozitiilor art. 6 din CEDO. 
Privarea indelungata a reclamantului de mijloacele materiale necesare existentei proprii si a  familiei sale, prin neincasarea salariului pe durata urmaririi penale, nu poate fi lipsita de efecte in plan psihic, iar din acest punct de vedere instanta anterioara a retinut corect prejudiciul moral suportat de reclamant ca urmare a duratei nerezonabile a procesului, fiind de netagaduit suferintele psihice generate de prelungirea privatiunilor de ordin material pe o perioada de aproape 4 ani, criticile in acest sens nefiind intemeiate.
In ce priveste lipsirea reclamantului de posibilitatea de promovare profesionala, in mod corect instanta anterioara a avut-o in vedere ca si consecinta a incalcarii dreptului la un proces echitabil, sub aspectul termenului rezonabil, criticile in acest sens nefiind intemeiate.
Astfel, din moment ce reclamantului i-a fost respinsa cererea de inscriere in Baroul B. determinata de suspendarea din functie pe perioada cat s-a desfasurat urmarirea penala, lipirea reclamantului de posibilitatea de profesare in functia de asistent judiciar la Tribunalul B. pe motiv de probitate profesionala, apare ca rezultat nemijlocit al duratei nerezonabile a procedurii judiciare.
In ceea ce priveste mediatizarea cazului, criticile de recurs invocate de acest recurent prin procurorul A.B. nu exclud aplicarea art. 6 din CEDO retinute de instanta de apel.
 Astfel, art. 6 par. 2 din Conventie garanteaza fiecarui acuzat prezumtia de nevinovatie, dispunand ca orice persoana acuzata de savarsirea unei infractiuni este prezumata nevinovata pana cand vinovatia sa nu a fost stabilita legal.
Intr-o jurisprudenta constanta, Curtea Europeana a decis ca dispozitiile art. 6 par. 2 din Conventie impun ca orice reprezentant al statului sa se abtina sa declare public faptul ca cel pus sub urmarire penala sau trimis in judecata este vinovat de savarsirea infractiunii ce i se reproseaza, inainte ca vinovatia acestuia sa fi fost stabilita printr-o hotarare judecatoreasca definitiva.
Norma conventionala evocata nu ar putea fi invocata spre a impiedica autoritatile sa informeze publicul cu privire la anchetele penale in curs, dar le impune sa procedeze cu toata grija si rezerva comandate de respectarea prezumtiei de nevinovatie, in acest sens avand o importanta deosebita alegerea termenilor prin care reprezentantii statului formuleaza declaratii inainte ca o persoana sa fie judecata si recunoscuta vinovata, prin hotarare definitiva, de savarsirea unei infractiuni.
In speta, reclamantul a pus in discutie trei comunicate de presa ale M.P., or, fata de termenii in care au fost formulate, acestea depasesc limitele unei simple informari a opiniei publice cu privire la faptele de care era acuzat reclamantul, inducand certitudinea vinovatiei acestuia - pag. 9 considerente decizie atacata.
Astfel, conform situatiei de fapt retinuta instantele anterioare, care nu poate fi reevaluata in recurs fata de actuala configuratie a art. 304 Cod procedura civila, nu se poate reaprecia probatoriul administrat in sensul aratat de recurent cu consecinta inlaturarii retinerilor instantelor anterioare fata de  modul de interpretare si apreciere in speta a prezumtiei de nevinovatie, a starii de sanatate a reclamantului, a efectelor produse de urmarirea penala inceputa impotriva reclamantului in plan profesional. Chiar daca recurentul sustine ca reclamantul nu ar fi fost lipsit de venituri pe durata urmaririi penale, realizand venituri de la mai multi angajatori, se poate retine ca, reclamantul a intreprins eforturi sa obtina aceste servicii, fiind nevoit sa-si asigura subzistenta, lucru de apreciat in contextul in care persoanei in cauza nu i se facea o publicitate favorabila in randul publicului comun.
Pentru aceste considerente, instanta va respinge recursul formulat de M.P. – P.T.B. declarat atat prin Prim Procurorul institutiei cat si de procurorul de caz in temeiul art. 45 din Cod procedura  civila.
In ceea ce priveste recursul declarat de M.P. P.I.C.C.J., instanta constata ca motivele de recurs invocate de acesta se regasesc in motivele de recurs promovate de recurentul M.P.- P.T.B.   dar si in cadrul cererii de recurs  formulata de Statul Roman, astfel ca instanta de recurs nu va mai relua argumentele expuse pentru solutionarea motivelor de recurs deja analizate .
Criticile vizand retinerea gresita a incalcarii dreptului reclamantului la un proces echitabil, sub aspectul termenului rezonabil, sunt comune cu cele formulate de ceilalti parati si analizate in recursul acestora, situatie in care reluarea analizei problemei de drept pe care o ridica nu se mai impune.
Cu privire la cuantumul daunelor morale, recurentul sustine ca acesta este mult prea mare, in jurisprudenta Curtii Europene acordandu-se despagubiri mult mai mici pentru incalcarea duratei rezonabile a procesului. Totodata, contesta, cu trimitere la probele administrate, aprecierile instantelor anterioare in sensul ca incalcarea duratei rezonabile a procesului a produs efecte directe asupra situatiei reclamantului in planul starii de sanatate, in plan psihologic si sub aspectul relatiilor de familie.
Sustinerile referitoare la jurisprudenta CEDO pun in discutie aplicarea la speta a criteriului echitatii.
Nu se poate insa retine ca instanta de apel nu a aplicat acest criteriu in intelesul dat de jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, intrucat tocmai in considerarea lui a procedat la reducerea cuantumul daunelor morale, de la 27.000 lei daune morale si 72.164 lei daune materiale cat se stabilise la fond, la 7000 lei, daune morale, respingand daunele materiale, considerand ca aceasta suma reprezinta o despagubire echitabila, care pastreaza un anumit echilibru in raport cu prejudiciul moral incercat de reclamant, tinand seama de drepturile ce i-au fost incalcate in dosarul  penal (nu doar durata rezonabila a procesului, ci si prezumtia de nevinovatie) si consecintele negative suportate din aceasta cauza.
In ce priveste sustinerile prin care se contesta consecintele negative retinute de instanta de apel ca fiind suportate de reclamant urmare a duratei nerezonabile a procesului, acestea pun in discutie temeinicia, iar nu legalitatea hotararii atacate. Modul in care instanta de apel a interpretat probele administrate si a stabilit pe baza acestora o anumita situatie de fapt nu mai constituie motiv de recurs, dupa abrogarea pct. 11 al art. 304 Cod procedura civila prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.
Pentru aceste considerente, instanta de recurs va respinge si recursul formulat de acest recurent ca nefondat.
In legatura cu recursul declarat de recurentul reclamant M.B., instanta constata ca nu este fondat. Prin acest recurs recurentul critica modul de evaluare a prejudiciului moral si cuantumul despagubirii acordate, sustinand ca trebuie admisa in tot cererea in despagubiri. Desi isi intemeiaza in drept recursul pe dispozitiile art. 304 pct. 7 si 9 Cod procedura  civila, motive de nelegalitate, din expunerea motivelor de recurs rezulta ca se tinde la o reevaluare a probatoriului administrat si la modificarea starii de fapt cu consecinta admiterii in tot a pretentiilor reclamantului atat cu titlu de daune morale cat si cu titlu de daune materiale - diferenta dintre salariul net al unui asistent judiciar si salariul efectiv incasat de recurent in perioada in care a fost suspus urmaririi penale - ori acest control asupra netemeiniciei unei hotarari nu este permis in recurs.
Pentru argumentele expuse anterior, odata cu evaluarea motivelor de recurs invocate de ceilalti recurenti prin care se aduceau critici fata de criteriile de evaluare a prejudiciului in sensul diminuarii despagubirilor acordate, la fel se pot invoca aceleasi argumente expuse de instanta de recurs pentru care au fost inlaturate aceste critici de recurs, dar pentru respingerea criticilor recurentului in sensul majorarii catimii despagubirii acordate.
Pentru aceste considerente, avand in vedere ca instanta de apel a stabilit corect si cuantumul cheltuielilor de judecata, in favoarea acestui reclamant, raportat la pretentiile admise, instanta de recurs va respinge ca nefondat si recursul declarat de recurentul reclamant.
Fata de solutia adoptata in cadrul recursului, instanta va respinge cererea recurentei D.E. de acordare a cheltuielilor de judecata in recurs, in temeiul art. 274 alin. 1 si art. 277 Cod procedura  civila.