Clauze abuzive in contractele de credit.

                  Clauze abuzive in contractele  de credit. Comisionul de risc. Dezechilibrul dintre par?i este evident deoarece Banca incaseaza pe langa dobanda ?i un comision de risc/administrare pentru ni?te evenimente ipotetice, comision pe care il pastreaza chiar daca acel risc nu intervine. Cererea reclamantilor de convertire a monedei creditului in lei la cursul de schimb al francului elve?ian de la data incheierii contractului de credit, intemeiata pe nerespectarea obligatiei de informare, este nefondata. Obligatia de informare a clientului la momentul acordarii creditului vizeaza conditiile de creditare, adica dobanzile, comisioanele ori garantiile puse in sarcina imprumutatului, nu si posibilitatea deprecierii ori aprecierii unei monede straine, acest risc valutar fiind clar pentru orice credit imprumutat in orice valuta.


Prin sentinta civila nr. 643/3 noiembrie 2014 Tribunalul Brasov a admis in parte cererea formulata ?i modificata de reclaman?ii G.A.G. ?i G.N., cu domiciliul ales in B., […] (la av. T.N.G.), in contradictoriu cu parata S.C. V. S.A., cu sediul in B. ?i, in consecin?a:
A constatat caracterul abuziv ?i nulitatea absoluta a art. 5.1 lit. a din Condi?iile speciale (a?a cum a fost modificat prin Actul adi?ional nr. 1) ?i a art. 3.5 ?i 3.6 din Condi?iile generale ale Conven?iei de credit nr. 0141305/12.02.2008, referitoare la comisionul de risc ?i la comisionul de administrare (petit 1).
A obligat parata sa restituie reclaman?ilor echivalentul in lei a sumei de 206.676,56 CHF, la cursul BNR de la data pla?ii, suma care va fi actualizata cu indicele de infla?ie pana la data ramanerii definitive a prezentei hotarari (petit 3).
A respins petitele 2, 4 ?i 5, ca nefondate.
A respins cererea reclaman?ilor de obligare a paratei la plata cheltuielilor de judecata, ca nedovedita.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta de fond a retinut, in esenta, urmatoarele considerente:
Intre par?i a fost incheiata conven?ia de credit nr. 0141305/12.02.2008, prin care V.  (in continuare Banca) a acordat reclaman?ilor, in calitate de imprumuta?i, un credit in suma de 1.502.000 CHF, cu destina?ia acoperirii unor cheltuieli personale curente ale reclaman?ilor. Durata creditului a fost stabilita la 300 luni (25 ani).
Prin art. 5 lit. a din Condi?iile speciale ale conven?iei s-a stabilit un comision de risc de 0,26% aplicat la soldul creditului, platibil lunar in zilele de scaden?a, pe toata perioada de derulare a conven?iei de credit.
In Condi?iile generale ale conven?iei (fila 15), la art. 3.5, cu privire la comisionul de risc, se prevede ca „pentru punerea la dispozi?ie a creditului, imprumutatul datoreaza bancii un comision de risc, aplicat la soldul creditului, care se plate?te lunar, pe toata perioada creditului; modul de calcul ?i scaden?a/scaden?ele pla?ii acestuia se stabilesc in Condi?iile speciale” iar la art. 3.6, se reglementeaza comisionul de administrare „pentru monitorizarea de catre banca a utilizarii/rambursarii creditului acordat, precum ?i a indeplinirii oricaror alte obliga?ii asumate de par?i, in baza Conven?iei, imprumutatul datoreaza Bancii un comision, modul de calcul ?i scaden?a/scaden?ele pla?ii acestuia se stabilesc in Condi?iile speciale”.
La data de 10.02.2011 a fost incheiat Actul adi?ional nr. 1 (filele 21-27). Art. 3 al acestui act adi?ional a modificat pct. 5 din Condi?iile speciale ale Conven?iei, in sensul ca denumirea acestuia este „Comisioane/Alte costuri, aferente contului curent” ?i, la pct. 5.1 s-a prevazut comisionul de administrare credit de 0,26% pe luna, aplicat soldului creditului, datorat ?i platit de catre imprumutat Bancii lunar, pe toata durata creditului, la data scadenta stabilita la pct. 6 din Condi?iile speciale ale Conven?iei, pentru administrarea de catre Banca a creditului din perspectiva riscurilor asumate de catre aceasta prin punerea sumei principale la dispozi?ia imprumutatului, in termenii ?i condi?iile prevazute de Conven?ie. Comisionul de administrare credit vizeaza: (i) administrarea riscului de credit (implicat de situa?ii precum comportamentul contractual al imprumutatului/codebitori/garan?i pe toata durata Conven?iei, modul de indeplinire de catre imprumutat/codebitori/garan?i, intocmai ?i la timp, pe toata durata Conven?iei, a tuturor obliga?iilor asumate in baza acesteia, riscul de urmarire ?i de degradare/uzura a bunurilor aduse in garan?ie in orice moment pe toata durata Conven?iei, riscul neincasarii valorii asigurate, stabilita prin poli?a de asigurare, in caz de producere a unui eveniment asigurat ?i a riscului de plata (implicat de situa?ii precum: varia?ia condi?iilor de pia?a privitoare la valoarea bunurilor aduse in garan?ie ?i la valoarea acestora in orice moment pe toata durata Conven?iei, daca va fi cazul; varia?ii ale condi?iilor pie?ei valutare); (ii) este calculat lunar, luand in calcul un nr. de 30 de zile raportat la un an de 360 zile, utilizand urmatoarea formula: (soldul creditului x comisionul de administrare credit x 12 x 30)/360.
Prin Actul adi?ional nr. 1 a fost eliminat comisionul de risc, introducandu-se comisionul de administrare, cu aceea?i valoare ca ?i comisionul de risc.
De?i reclaman?ii nu au aratat acest lucru, din inscrisurile depuse de parata rezulta ca par?ile au incheiat ?i un al doilea Act adi?ional, nr. 2/10.02.2011 (filele 101-105) care a modificat pct. 3, dobanda, lit. a, d, e, f  din Condi?iile speciale, pct. 5.1 lit. a (comision de rambursare anticipata) ?i lit. b (comision de administrare credit) ?i pct. 9 (notificari).
Astfel, prin Actul adi?ional nr. 2 s-a modificat din nou comisionul de administrare, introdus prin Actul adi?ional nr. 1, fiind redusa valoarea acestuia, de la 0,26% la 0,12%/luna, conform formulei de calcul.
Sus?inerile reclaman?ilor sunt fondate in privin?a caracterului abuziv al clauzei privind comisionul de risc, prevazute de art. 5.1 lit. a din Condi?iile speciale, art. 3.5 din Condi?iile generale ale Conven?iei de credit nr. 0141305/12.02.2008.
Art. 4 din Legea nr. 193/2000 define?te clauza abuziva ca fiind o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul, daca, prin ea insa?i sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului ?i contrar cerin?elor bunei-credin?e, un dezechilibru semnificativ intre drepturile ?i obliga?iile par?ilor. In lumina dispozi?iilor alin. 2 din art. 4, o clauza este abuziva daca nu a fost negociata cu consumatorul ?i daca este inclusa intr-un contract de adeziune (contract preformulat, in care consumatorul nu poate interveni).
Cu privire la dovada negocierii clauzei, art. 4 alin. 3 teza finala instituie in sarcina comerciantului aceasta obliga?ie, respectiv, in spe?a de fa?a, in sarcina Bancii.
Parata invoca dispozi?iile art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, potrivit carora „evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociaza nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerintele de pret si de plata, pe de o parte, nici cu produsele si serviciile oferite in schimb, pe de alta parte, in masura in care aceste clauze sunt exprimate intr-un limbaj usor inteligibil”.  
Instan?a re?ine ca nu sunt incidente dispozi?iile art. 4 alin. 6 deoarece comisionul de risc nu poate fi calificat ca facand parte din pre?ul contractului intrucat acesta este reprezentat, din perspectiva Bancii, de dobanda. Cu toate acestea, daca s-ar aprecia ca ?i comisionul de risc face parte din pre?ul contractului, instan?a constata ca nu ar putea fi apreciata ca abuziva clauza numai in masura in care aceasta este exprimata intr-un limbaj u?or inteligibil. Or, fa?a de dispozi?iile pct. 5 lit. a din Condi?iile speciale (care prevede strict cuantumul comsionului ?i modalitatea de plata) ?i de cele ale pct. 3.5 din Condi?iile generale, care prevad doar ca acest comision se datoreaza pentru punerea la dispozi?ie a creditului, fara a se justifica, in concret, necesitatea pla?ii acestuia, instan?a concluzioneaza ca aceste clauze nu sunt exprimate intru-un limbaj u?or inteligibil ?i, in aceste condi?ii, pot fi evaluate prin prisma dispozi?iilor art. 4 alin. 1 ?i 2 din Legea nr. 193/2000.
Pentru a ajunge la aceasta concluzie, instan?a are in vedere ?i hotararea pronun?ata de CJUE in cauza Kasler, C-26/13 prin care, re?ine ca „(71) cerin?a privind transparen?a clauzelor contractuale prevazuta de Directiva 83/13 nu poate fi redusa, a?adar, numai la caracterul inteligibil al acestora pe plan formal ?i gramatical”.
CJUE reaminte?te constant in cauzele privind Directiva 93/13 – Clauze abuzive in contracte (C-240/98-C-244/98, C-243/08, C-484/08, C-26/13 ?.a.m.d) ca, in privin?a posibilita?ii instan?ei na?ionale de a aprecia, din oficiu, caracterul abuziv al unei clauze, sistemul de protec?ie pus in opera de Directiva 93/13/CEE se intemeiaza pe ideea ca un consumator se gase?te intr-o situa?ie de inferioritate in compara?ie cu comerciantul in ceea ce prive?te atat puterea sa de negociere, cat ?i nivelul de informare, situa?ie care il face sa adere la condi?ii prestabilite de comerciant, fara a avea posibilitatea sa exercite o influen?a asupra con?inutului acestora.
Conven?ia de credit nr. 0141305/12.02.2008 reprezinta un contract de adeziune deoarece parata nu a facut dovada negocierii clauzelor care instituie comisionul de risc iar acestea creeaza, in detrimentul reclaman?ilor si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile par?ilor.
Dezechilibrul creat intre drepturile ?i obliga?iile par?ilor din conven?ia de credit nr. 0141305/12.02.2008 este evident atata vreme cat crean?a Bancii asupra reclaman?ilor a fost garantata ?i prin garan?ii reale imobiliare de prim rang constituite asupra imobilelor apartament nr. 87 situat in B., ?i spa?iu comercial situat in B.
Faptul ca reclaman?ii au apelat la parata pentru contractarea imprumutului nu face dovada ca ace?tia au studiat pia?a bancara; din actele dosarului nu rezulta nici pregatirea profesionala a reclaman?ilor ?i nici statutul social. Statutul social nu poate fi prezumat doar din imprejurarea ca reclaman?ii au imprumutat 1.502.000 CHF (o suma foarte mare de bani acordata pentru nevoile lor personale) sau din recunoa?terea indirecta a paratei ca ace?tia nu fac parte din categoria  „clien?ilor obi?nui?i”.
Pana la incheierea Actului adi?ional nr. 1, instan?a re?ine ca, de fapt, nici nu se poate vorbi despre posibilitatea reclaman?ilor de a in?elege clauzele cu privire la comisionul de risc ?i aceasta deoarece aceste clauze nu definesc, in nici un fel, acest comision. A?adar, ei nu puteau in?elege ceea ce Banca a omis sa insereze in contract, respectiv o justificare inteligibila, accesibila prin no?iunile folosite oricarui consumator mediu, normal informat ?i suficient de atent ?i de avizat, a comisionului de risc.
De asemenea, nu poate fi primita nici apararea paratei care arata ca nu exista un dezechilibru semnificativ, cata vreme toate costurile creditului au scazut, de la 7,43%/an la 6,06%/an ?i ca instan?a trebuie sa analizeze contractul in integralitatea sa.
Hotararea pronun?ata in cauza C-472/11, de?i stabile?te ca, „pentru a efectua o apreciere cu privire la caracterul eventual abuziv al clauzei contractuale pe care se intemeiaza cererea cu care este sesizata, instan?a na?ionala trebuie sa ?ina seama de toate celelalte clauze ale contractului” a avut in vedere situa?ia de fapt din litigiul in care au fost formulate, de instan?a maghiara, intrebarile preliminare ?i con?inutul acestor intrebari. Astfel, in litigiul de fond, instan?a a invocat din oficiu caracterul abuziv al unei clauze ?i, in acest context a fost formulata ?i intrebarea referitoare la analiza tuturor clauzelor. CJUE, in raspunsul dat la aceasta intrebare, a avut in vedere dispozi?iile art. 4 alin. 1 din Directiva 93/13/CEE potrivit carora la aprecierea caracterului abuziv al unei clauze instan?a na?ionata trebuie sa ia in considerare natura serviciilor pentru care s-a incheiat contractul ?i sa se raporteze la toate circumstan?ele care inso?esc incheierea contractului.
Cat prive?te buna-credin?a a Bancii, instan?a re?ine ca prezum?ia de buna-credin?a a fost rasturnata cata vreme, de?i avea posibilitatea sa insereze o clauza din care sa rezulte justificarea comisionului de risc, nu a facut acest lucru, limitandu-se doar la a reglementa valoarea comsionului ?i modalitatea de plata.
Sus?inerile reclaman?ilor sunt fondate ?i in privin?a caracterului abuziv al clauzei privind comisionul de administrare, prevazut de art. 5.1 lit. a, a?a cum a fost introdus in conven?ia de credit nr. 0141305/12.02.2008 prin art. 3 din Actul Adi?ional nr. 1/10.02.2011 (filele 21-27).
Astfel, conform art. 3 din Actul adi?ional nr. 1/2011, pct. 5 din conven?ia de credit nr. 0141305/12.02.2008 s-a modificat ?i, prin pct. 5.1 s-a introdus comisionul de administrare credit, in cuantum de 0,26% pe luna, aplicat la soldul creditului.
De?i incheierea Actului adi?ional nr. 1/2011 pare sa fi fost negociata cu reclaman?ii, care au fost asista?i de un avocat, dupa cum rezulta din coresponden?a purtata intre par?i (filele 89-93), instan?a constata ca nu a existat o negociere veritabila cata vreme in oferta nr. 411/02.12.2010 (filele 90-91) parata a propus un comision de administrare de 0,12%, cu care reclaman?ii au fost de acord insa, cu toate acestea, in Actul adi?ional nr. 1 cuantumul acestui comsion s-a stabilit, unilateral, la 0,26%. De asemenea, din adresa nr. 332/23.11.2010 (fila 89) rezulta ca, de fapt, in privin?a comisionului de administrare, Banca nu dorea o negociere, ci transformarea comsionului de risc, pe care reclaman?ii il acceptasera prin incheierea contractului, in comision de administrare.
A?adar, instan?a nu poate re?ine ca incheierea Actului adi?ional nr. 1 ar fi fost negociata.
De asemenea, chiar daca prin Actul adi?ional nr. 1 a fost definit ?i explicitat comisionul de administrare, acesta produce, in continuare un dezechilibru semnificativ. Astfel, acest comision este instituit pentru ca Banca sa-?i acopere riscul de credit (implicat de situa?ii precum comportamentul contractual al imprumutatului/codebitori/garan?i pe toata durata Conven?iei, modul de indeplinire de catre imprumutat/codebitori/garan?i, intocmai ?i la timp, pe toata durata Conven?iei, a tuturor obliga?iilor asumate in baza acesteia), riscul de urmarire ?i de degradare/uzura a bunurilor aduse in garan?ie in orice moment pe toata durata Conven?iei, riscul neincasarii valorii asigurate, stabilita prin poli?a de asigurare, in caz de producere a unui eveniment asigurat ?i riscul de plata (implicat de situa?ii precum: varia?ia condi?iilor de pia?a privitoare la valoarea bunurilor aduse in garan?ie ?i la valoarea acestora in orice moment pe toata durata Conven?iei, daca va fi cazul; varia?ii ale condi?iilor pie?ei valutare).
Nu rezulta insa de ce acest comision, in masura in care niciunul din riscuri nu este realizat iar imprumuta?ii achita intreaga suma pe toata durata contractului, este pastrat de Banca la sfar?itul perioadei de creditare. A?adar, acest comision, de?i are o justificare, clauza devine abuziva prin aceea ca in contract nu exista stipulat un mecanism care sa permita restituirea sumelor achitate cu titlu de comision (de risc sau de administrare) in masura in care riscul pentru care s-a constituit (insolvabilitatea imprumuta?ilor, scaderea valorii garan?iilor etc.) nu s-a realizat.
In acest context, dezechilibrul dintre par?i este evident deoarece Banca incaseaza pe langa dobanda ?i un comision de risc/administrare pentru ni?te evenimente ipotetice, comision pe care il pastreaza chiar daca acel risc nu intervine.
Cel de-al doilea capat de cerere este nefondat avand in vedere dispozi?iile art. 35 Cod procedura civila ?i faptul ca, practic, reclaman?ii solicita constatarea unei situa?ii de fapt, respectiv achitarea unei sume de bani.
Este fondat cel de-al treilea capat de cerere, care are caracterul unui capat accesoriu fa?a de petitul, suma de restituit va fi actualizata cu indicele de infla?ie, la data pronun?arii, aceasta actualizare fiind de natura sa acopere o eventuala devalorizare a sumei achitate de reclaman?i.
Instan?a constata ca este nefondat petitul 4 ?i acesta va fi respins.
Prin hotararea pronun?ata in cauza Kasler (C-26/13), CJUE a stabilit ca „art. 6 alin. 1 din Directiva 93/13 trebuie interpretat in sensul ca, intr-o situa?ie precum cea in discu?ie in litigiul principal, in care un contract incheiat intre un vanzator sau un furnizor ?i un consumator nu poate continua sa existe dupa eliminarea unei clauze abuzive, aceasta dispozi?ie nu se opune unei norme de drept na?ional care permite instan?ei na?ionale sa remedieze nulitatea clauzei respective prin inlocuirea cu o dispozi?ie de drept na?ional cu caracter supletiv”.
Fa?a de aceasta hotarare a CJUE, reclaman?ii, in modificarea de ac?iune, au solicitat sa fie convertit creditul din CHF, moneda in care au contractat, in lei, la cursul de la data contractarii (petit 4) ?i sa li se restituie de catre parata diferen?a de curs valutar la sumele achitate pana la acest moment.
Ca ?i temei in drept, reclaman?ii au invocat dispozi?iile art. 21 din Constitu?ia Romaniei ?i art. 5 din Cod procedura civila. Trebuie facuta men?iunea ca, intre par?i, conven?ia de credit s-a incheiat sub imperiul Vechiului Cod civil.
La momentul solu?ionarii prezentei cereri, nu exista nici in dreptul intern ?i nici in dreptul european o dispozi?ie care sa permita convertirea monedei dintr-un contract de credit.
Parlamentul European ?i Consiliul Uniunii Europene au adoptat Directiva 2014/17/UE privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile reziden?iale ?i de modificare a Directivelor 2008/48/CE ?i 2013/36/UE ?i a Regulamentului UE nr. 1093/2010 care, prin art. 23, reglementeaza posibilitatea convertirii contractului de credit intr-o moneda alternativa.
Cu toate acestea, instan?a re?ine ca Directiva men?ionata urmeaza a fi transpusa, conform  art. 42, pana la data de 21 martie 2016; a?adar, ea nu poate fi invocata in raporturile dintre particulari la acest moment. De asemenea, directiva se refera la contracte de credit pentru bunuri imobile (ceea ce nu este cazul in spe?a de fa?a) ?i nu se va aplica contractelor existente inainte de 21.03.2016.
Reclaman?ii invoca principiul echita?ii, practic, reclaman?ii invoca impreviziunea, definita ca fiind paguba pe care o sufera una dintre partile contractante ca urmare a dezechilibrului grav de valoare care intervine intre prestatiile sale si contraprestatiile celeilalte parti, in cursul executarii contractului, determinat de fluctuatiile monetare.
Par?ile conven?iei se puteau apara de consecin?ele impreviziunii prin clauze de revizuire a contractului sau clauze de hardship. Clauza de revizuire este obligatia pe care si-o asuma expres partile ca vor revedea si reajusta prestatiile lor, la anumite perioade de timp stabilite, pentru a le reechilibra, tinand cont de schimbarile constatate in circumstantele economice.
Din examinarea conven?iei par?ilor nu rezulta ca aceasta ar con?ine o clauza expresa de revizuire a contractului. La art. 13.1 din condi?iile speciale se prevede ca „la cererea imprumutatului, Banca poate aproba modificarea clauzelor Conven?iei. Orice modificare a clauzelor conven?iei se va efectua exclusiv in baza acordului par?ilor, urmand a fi consemnata prin act adi?ional”.
In aceasta situa?ie se pune problema daca instan?a poate interveni in contract pentru reechilibrarea presta?iilor afectate de cauze imprevizibile survenite ulterior momentului incheierii conven?iei, pentru ca este evident ca intre drepturile ?i obliga?iile reclaman?ilor ?i cele ale paratei exista un dezechilibru determinat de evolu?ia ascendenta a cursului CHF (de devalorizarea monedei na?ionale), dupa momentul incheierii contractului ?i pana in prezent.
Fa?a de principiul for?ei obligatorii a contractului, raspunsul este unul negativ, respectiv instan?a nu poate interveni intr-un contract sinalagmatic.
Noul Cod civil, prin art. 1271 alin. 2 ?i 3, permite admiterea impreviziunii.
In vechea reglementare (sub imperiul careia s-a incheiat conven?ia dintre par?i), se prevede expres - art. 970 din vechiul Cod civil - ca toate contractele trebuie executate cu buna-credinta si in conformitate cu echitatea.
Or, a plati un pret cu mult mai mare sau mai mic decat valoarea reala a bunului, respectiv rate majorate semnificativ din cauza cre?terii valorii CHF din momentul executarii prestatiilor este contrar bunei-credinte si echitatii.
A?adar, sub acest aspect, cererea reclaman?ilor de convertire ar fi justificata. Insa reclaman?ii solicita ca instan?a sa converteasca tot creditul prin raportare la cursul de la data incheierii conven?iei, cerere care nu poate fi primita.
Agreand sa incheie un contract de credit in moneda straina, reclaman?ii ?i-au asumat riscul fluctua?iei monetare. A solicita ca moneda creditului sa fie convertita prin raportare la cursul CHF/RON de la data incheierii conven?iei inseamna a transforma cu totul in?elegerea par?ilor ?i a crea paratei un dezavantaj major in condi?iile in care reclaman?ii au beneficiat de o dobanda mai avantajoasa decat la creditele in RON.
Echitabil la acest moment ar fi ca o eventuala convertire sa aiba in vedere cursul CHF de la data sesizarii instan?ei sau, cel mult, de la data pronun?arii. Insa instan?a nu a fost investita cu o asemenea cerere ?i nici nu o poate admite sub aceasta forma deoarece ar insemna sa se dea ceea ce nu s-a cerut. In plus, reclaman?ii trebuie sa ia in considerare daca ar fi avantajos sa se converteasca creditul la valoarea CHF din prezent, intrucat cursul de schimb ar putea inregistra ?i scaderi, tot la fel cum ar putea sa continue sa creasca.
Impotriva acestei sentinte au declarat apel reclamantii  si parata.
Prin apelul formulat reclamantii G.A.G. ?i G.N. au  solicitat modificarea sentintei in sensul admiterii petitelor 3 in sensul obligarii paratei la plata sumei de 206.676,56 CHF la cursul BNR de la data platii actualizat pana la data ramanerii definitive a hotararii, cu ratele imediat urmatoare care urmeaza a fi achitate de reclamanti  si nu cu rata inflatiei cum a dispus instanta, admiterea capetelor 4 si 5 in sensul convertirii creditului in lei la cursul de schimb din data incheierii contractului, respectiv 2,2207 lei/chf, precum si obligarea paratei la plata sumelor ce rezulta din diferenta de curs valutar pentru toate ratele achitate pana la data ramanerii definitive a hotararii, cu cheltuieli de judecata. 
Prin apelul formulat parata S.C. V. S.A. a solicitat schimbarea acesteia in sensul respingerii actiunii.
Prin decizia civila nr. 388/18.03.2015 Curtea de Apel Brasov a respins apelurile formulate de reclamanti  si de parata pentru urmatoarele considerente:
Intre par?i a fost incheiata conven?ia de credit nr. 0141305/12.02.2008, prin care V. (in continuare Banca) a acordat reclaman?ilor, in calitate de imprumuta?i, un credit in suma de 1.502.000 CHF, cu destina?ia acoperirii unor cheltuieli personale curente ale reclaman?ilor, pe 25 ani.
Prin art. 5 lit. a din Condi?iile speciale ale conven?iei s-a stabilit un comision de risc de 0,26% aplicat la soldul creditului, platibil lunar in zilele de scaden?a, pe toata perioada de derulare a conven?iei de credit.
In Condi?iile generale ale conven?iei (fila 15), la art. 3.5, cu privire la comisionul de risc, se prevede ca „pentru punerea la dispozi?ie a creditului, imprumutatul datoreaza bancii un comision de risc, aplicat la soldul creditului, care se plate?te lunar, pe toata perioada creditului; modul de calcul ?i scaden?a/scaden?ele pla?ii acestuia se stabilesc in Condi?iile speciale” iar la art. 3.6, se reglementeaza comisionul de administrare „pentru monitorizarea de catre banca a utilizarii/rambursarii credtiului acordat, precum ?i a indeplinirii oricaror alte obliga?ii asumate de par?i, in baza Conven?iei, imprumutatul datoreaza Bancii un comision, modul de calcul ?i scaden?a/scaden?ele pla?ii acestuia se stabilesc in Condi?iile speciale”.
La data de 10.02.2011 a fost incheiat Actul adi?ional nr. 1 (filele 21-27). Art. 3 al acestui act adi?ional a modificat pct. 5 din Condi?iile speciale ale Conven?iei, in sensul ca denumirea acestuia este  „Comisioane/Alte costuri, aferente contului curent” ?i, la pct. 5.1 s-a prevazut comisionul de administrare credit de 0,26% pe luna, aplicat soldului creditului, datorat ?i platit de catre imprumutat Bancii lunar, pe toata durata creditului, la data scadenta stabilita la pct. 6 din Condi?iile speciale ale Conven?iei, pentru administrarea de catre Banca a creditului din perspectiva riscurilor asumate de catre aceasta prin punerea sumei principale la dispozi?ia imprumutatului, in termenii ?i condi?iile prevazute de Conven?ie. Comisionul de administrare credit vizeaza: (i) administrarea riscului de credit (implicat de situa?ii precum comportamentul contractual al imprumutatului/codebitori/garan?i pe toata durata Conven?iei, modul de indeplinire de catre imprumutat/codebitori/garan?i, intocmai ?i la timp, pe toata durata Conven?iei, a tuturor obliga?iilor asumate in baza acesteia, riscul de urmarire ?i de degradare/uzura a bunurilor aduse in garan?ie in orice moment pe toata durata Conven?iei, riscul neincasarii valorii asigurate, stabilita prin poli?a de asigurare, in caz de producere a unui eveniment asigurat ?i a riscului de plata (implicat de situa?ii precum: varia?ia condi?iilor de pia?a privitoare la valoarea bunurilor aduse in garan?ie ?i la valoarea acestora in orice moment pe toata durata Conven?iei, daca va fi cazul; varia?ii ale condi?iilor pie?ei valutare); (ii) este calculat lunar, luand in calcul un numar de 30 de zile raportat la un an de 360 zile, utilizand urmatoarea formula: (soldul creditului x comisionul de administrare credit x 12 x 30)/360.
Prin Actul adi?ional nr. 1 a fost eliminat comisionul de risc, introducandu-se comisionul de administrare, cu aceea?i valoare ca ?i comisionul de risc.
Prin actul adi?ional 2/10.02.2011  s-a modificat din nou comisionul de administrare, introdus prin Actul adi?ional nr. 1, fiind redusa valoarea acestuia, de la 0,26% la 0,12%/luna.
Consecin?a constatarii caracterului abuziv al unor clauze din contractul de credit este echivalenta cu constatarea nulita?ii absolute a acestora, nefiind aplicabila sanc?iunea existenta in cazul nulita?ii relative ?i anume anularea clauzei respective. Nefiind o nulitate relativa, nu sunt aplicabile dispozi?iile art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, nulitatea absoluta putand fi invocata oricand, dreptul la ac?iune al reclaman?ilor neputand fi apreciat ca prescris. Restituirea presta?iilor este un capat accesoriu constatarii nulita?ii absolute a clauzei abuzive, astfel ca preten?iile de restituire a presta?iilor nu sunt prescrise.
Clauza din contract privitoare la comisionul de risc, a carui denumire s-a schimbat prin actele adi?ionale in comision de administrare, este abuziva.
Avand in vedere ca incheierea contractului de credit a avut loc anterior datei de 1.10.2001 data intrarii in vigoare a Noului Cod civil, raporturile juridice dintre parti sunt guvernate de Codul civil din 1864, Legea nr. 193/2000 si O.U.G. nr. 50/2010 de imediata aplicare privind contractele de credit pentru consumatori , intrata in vigoare la 21.06.2010.
Fa?a de dispozi?iile pct. 5 lit. a din Condi?iile speciale (care prevad strict cuantumul comsionului ?i modalitatea de plata) ?i de cele ale pct. 3.5 din Condi?iile generale, care prevad doar ca acest comision se datoreaza pentru punerea la dispozi?ie a creditului, fara a se justifica, in concret, necesitatea pla?ii acestuia, instan?a concluzioneaza ca aceste clauze nu sunt exprimate intru-un limbaj u?or inteligibil ?i, in aceste condi?ii, pot fi evaluate prin prisma dispozi?iilor art. 4 alin. 1 ?i 2 din Legea nr. 193/2000.
CJUE in cauza Kasler, C-26/13 re?ine ca cerin?a privind transparen?a clauzelor contractuale prevazuta de Directiva 83/13 nu poate fi redusa, a?adar, numai la caracterul inteligibil al acestora pe plan formal ?i gramatical”.
Prin hotararea din 26.02.2015 in cauza C 143/13  CJUE retine ca art. 4 alin. 2 din directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5.04.1993 privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii trebuie interpretat in sensul ca, termenii „obiectul principal al contractului ?i caracterul adecvat al pre?ului la remunera?iie” pe de o parte, fa?a de serviciile sau de bunurile furnizate in schimbul acestora, pe de alta parte nu acopera in principiu  tipuri de clauze care figureaza in contractele de credit incheiate intre un vanzator sau furnizor ?i consumatori care prevad un comision de risc perceput, revenind instantelor sa verifice aceasta calificare a clauzelor contractuale mentionate  avand in vedere natura, economia generala ?i stipula?iile contractelor vizate, precum ?i contextul juridic ?i factual in care se inscriu acestea; revine instantei sa stabileasa daca respectiva clauza este un element esential al prestatiei  debitoarei ce consta in rambursarea creditului sau au un caracter accesoriu in raport cu  clauzele care definesc esenta raportului. 
S-a mai retinut in hotararea CJUE mai sus mentionata ca se pune problema daca in contractul de credit se indica in mod transparent motivele care justifica remunera?ia corespunzatoare acestui comiosn, in condi?iile in care se contesta ca creditorul este obligat sa furnizeze  o contrapresta?ie reala pentru a ob?ine comisonul me?ionat, in plus fa?a de asumarea  riscului de nerambursare, despre care se sus?ine ca este deja garantat  printr-o  ipoteca. Lipsa de transparen?a privind men?ionarea in contractele in discu?ie a motivelor care justifica aceste clauze pare a fi de altfel  confirmata de aspectul ca creditorul  a propus  inlocuirea denumirii  clauzelor me?ionate cu cea de comision de administrare fara a modifica insa con?intul acestora.
Corect s-a re?inut de instan?a de fond ca dezechilibrul dintre par?i este evident deoarece Banca incaseaza pe langa dobanda ?i un comision de risc/administrare pentru ni?te evenimente ipotetice, comision pe care il pastreaza chiar daca acel risc nu intervine.
Este neintemeiata sus?inerea reclaman?ilor in sensul ca raportarea dobanzii trebuie  sa se realizeze in func?ie de dobanda Bancii Centrale a Elve?iei ?i nu la dobanzile creditelor acordate in RON in condi?iile in care leul este moneda in care se cere convertirea creditului.
Din dispozitiile art. 4 din Legea nr. 193/2000 rezulta  ca o clauza contractuala este considerata abuziva daca intruneste doua conditii: 1) nu a fost negociata direct cu consumatorul, si 2) creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.
Parata a continuat sa aplice comisionul de risc sub denumirea de comision de administrare  in mod nelegal.
Exista o distinctie intre notiunea de comision de risc si comision de administrare.
Potrivit art. 36 alin. 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 50/2010, aprobata cu modificari prin Legea nr. 288/2010 publicata in 30.10.2010, prin care a fost implementata directiva 2008/48/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori, pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiza dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensatie in cazul rambursarii anticipate, costuri aferente asigurarilor si, dupa caz, dobanda penalizatoare, alte costuri percepute de terti, precum si un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor, iar conform alin. 3 al aceluia?i articol comisionul de administrare se percepe pentru monitorizarea/inregistrarea/efectuarea de operatiuni de catre creditor in scopul utilizarii/rambursarii creditului acordat consumatorului, iar in cazul in care acest comision se calculeaza ca procent, acesta va fi aplicat la soldul curent al creditului. Alin. 3 al art. 36 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 50/2010.
Parata prin actele adi?ionale a modificat doar denumirea comisionului de administrare, acesta fiind in continuare un comision de risc, aspect ce rezulta din pct 5.1 din condi?iile generale a?a cum a fost modificat prin actul adi?ional 2/10.02.2011 cu referire expresa la riscul de credit ?i nu un comision de administrare in sensul  alin. 3 al art. 36 alin. 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 50/2010  
Instanta nu contesta faptul ca acordarea de credite reprezinta o operatiune ce implica anumite riscuri pentru imprumutator, dar invedereaza ca aceste riscuri trebuie analizate raportat la situatia fiecarui imprumutat in parte, urmand a fi avuti in vedere factori precum solvabilitatea probabila viitoare a clientului, garantiile acordate pentru aprobarea imprumutului etc.
Nu mai putin, nu este stipulata in contract posibilitatea restituirii catre imprumutati a valorii, cel putin partiale, a comisionului de risc la finele perioadei de derulare a conventiei, daca se constata ca riscurile pentru a caror acoperire a fost prevazut acest comision nu s-au materializat.
Caracterul abuziv este insa  determinat mai ales de dezechilibrul semnificativ pe care l-a creat clauza inserata in art. 5 lit. a, intre drepturile Bancii si obligatiile reclamantilor, atata vreme cat creditul acordat reclamantului a fost garantat ipotecar, ceea ce inseamna ca, un eventual risc al Bancii ar putea fi acoperit de ipoteca ce a fost constituita.
Cu privire la comisionul de risc prevazut la pct. 5 litera a din conditiile speciale ale conventiei si la pct. 3.5 din conditiile generale ale conventiei s-a stabilit un comision de risc de 0,26% aplicat la soldul creditului, platibil lunar in zilele de scadenta pe toata perioada de  derulare a conventiei de credit  instanta constata ca aceasta clauza ca fiind abuziva, fata de lipsa unor criterii obiective de stabilire a riscului acoperit prin acest comision, in esenta, clauza nu este definita intr-un mod inteligibil pentru consumator, fiind incalcate, in  acest mod, dispozitiile art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, limbajul folosit nefiind unul usor inteligibil.
Norma din art. 4 alin. 6 expusa, transpune in legislatia interna prevederile art. 4 alin. 2 din Directiva nr. 93/13 CEE din 05.04.1993, conform cu care aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu priveste nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al pretului sau remuneratiei, pe de o parte, fata de serviciile sau de bunurile furnizate in schimbul acestora, pe de alta parte, in masura in care aceste clauze sunt exprimate in mod clar si inteligibil.
In puterea dispozitiilor aratate, nu pot face obiect al controlului abuziv clauzele care privesc obiectul contractului, respectiv produsul ori serviciul furnizat si pretul acestora.
Pretul, privit ca un cost total pentru consumatori, este explicitat de art. 3 lit. g, h si i din Directiva 2008/48 CE, obligatorie in legislatia noastra, si cuprinde toate costurile, inclusiv dobanda, comisioanele, taxele si orice alt tip de costuri pe care trebuie sa le suporte consumatorul in legatura cu contractul de credit si care sunt cunoscute de catre creditor, cu exceptia taxelor notariale; costurile pentru serviciile accesorii aferente contractului de credit, in special primele de asigurare, sunt incluse, de asemenea, in cazul in care obtinerea creditului sau obtinerea acestuia potrivit clauzelor si conditiilor prezentate este conditionata de incheierea unui contract de servicii; „valoarea totala platibila de catre consumator”, care inseamna suma dintre valoarea totala a creditului si costul total al creditului pentru consumator; „dobanda anuala efectiva”, care inseamna costul total al creditului pentru consumator exprimat ca procent anual din valoarea totala a creditului, inclusiv costurile mentionate la articolul 19 alineatul (2), daca este cazul.
Deoarece consumatorul-reclamant se afla in aceasta pozitie de inferioritate, el trebuia informat in mod explicit si intr-un limbaj inteligibil asupra semnificatiei comisionului de risc. O persoana neavizata, nu poate intelege rolul acestui comision si motivele care au condus la prevederea sa in contract. Explicarea comisionului de risc nu a fost facuta de parata prin conventie.
Lipsa negocierii este prezumata in cazul incheierii unor contracte preformulate, care au natura unor contracte de adeziune in cadrul carora consumatorul nu-si poate impune punctul de vedere asupra uneia sau mai multor conditii impuse de vanzatorul serviciilor ori produselor. In spe?a nu rezulta negocierea comisionului de risc la incheierea contractului de credit. 
Din coresponden?a par?ilor filele 89-93 rezulta ca au avut loc discu?ii intre par?i privitoare la comisionul de administrare introdus prin actele adi?ionale  al carui caracter  abuziv rezulta din lipsa unei contrapresta?ii intre acest comision ?i serviciul oferit.
Faptul ca dupa incheierea actului adi?ional costul total al creditului pentru consumator; „dobanda anuala efectiva" a scazut  de la 7,43% la 4,06% nu are relevan?a in condi?iile in care perceperea comisionului de risc ?i apoi de administrare nu are justificare intr-o contrapresta?ie, iar perceperea lui dupa intrarea in vigoarea O.U.G. nr. 50/2010 este nelegala.
Atata timp cat riscul contractului este acoperit prin constituirea unei garantii reale ce poate fi suplimentata in anumite conditii stabilite prin contract, cat si prin incheierea unei polite de asigurare cesionata in favoarea bancii, este evident ca prin introducerea comisionului de risc, fara reglementarea unei obligatii corelative, se creeaza un dezechilibru intre contraprestatiile partilor, contrar bunei-credinte, situatie ce contravine caracterului sinalagmatic al conventiei de credit.
Acest comision, calculat si perceput lunar, disimuleaza, de fapt, un procent consistent de dobanda, marind artificial costul efectiv al creditului. El nu reprezinta altceva decat o dobanda mascata care disimuleaza un spor de dobanda sub denumirea de comision. Dezechilibrul contractual indus de aceste clauze si lipsa bunei-credinte a bancii trebuie analizate in functie de justetea acestui comision fata de costurile suportate de banca in legatura cu activitatea sa de acordare a creditului. O astfel de justificare nu exista.
Desi clauza privitoare la comisionul de risc  priveste  obiectul principal al contractului si, desi in aparenta, aceasta a fost redactata in  mod clar, instanta constata ca, de fapt, fata de lipsa unor criterii obiective de stabilire a riscului acoperit prin acest comision, in esenta, clauza nu este definita intr-un mod inteligibil pentru consumator, fiind incalcate, in  acest mod, dispozitiile art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, limbajul folosit nefiind unul usor inteligibil.
Spre deosebire de dobanda, care reprezinta echivalentul folosin?ei unei sume de bani pentru o anumita perioada, comisionul este in general perceput pentru serviciile prestate/opera?iunile efectuate de catre banca; in cauza, banca a perceput comisionul de risc fara a presta vreun serviciu sau a efectua vreo opera?iune. „Punerea la dispozi?ie a creditului” (intr-o singura tran?a - executare uno ictu a obliga?iei paratei) men?ionata in art.3.5 din condi?iile generale ale conven?iei, nu justifica perceperea unui comision pentru intreaga perioada contractuala comision aplicat lunar la soldul creditului.
Simpla includere a comisionului de risc in dobanda anuala efectiva (DAE) nu transforma aceasta presta?ie lipsita de justificare in pre? al contractului.  Aceasta includere intr-un termen bancar consacrat in legisla?ia na?ionala a fost facuta doar pentru a crea aparen?a „legalita?ii” acestui comision nejustificat ?i oneros.
Prin O.U.G. nr. 50/2010 legiuitorul a venit in sprijinul consumatorului, in sensul ca a limitat comisioanele pe care bancile puteau sa le perceapa. Printre aceste comisioane permise de lege (art. 36 din O.U.G. nr. 50/2010) nu se  numara  si  comisionul  de risc, pe care partile l-au inserat in contractul de credit la punctul 5.1. lit. a  din conditiile speciale si 3.5. din conditiile generale ale contractului. In aceste conditii, banca-parata trebuia sa inlature acest comision.
Or, in prezenta cauza, clauza referitoare la comisionul de risc este doar o parte a costului contractului; partea cea mai importanta a costului contractului este data de dobanda la credit, la care se adauga o serie de comisioane, printre care si cel de risc. 
Reclamantii sunt obligati, in plus fa?a de dobanda de 4,25%, sa plateasca lunar paratei o importanta suma de bani (0,12% din soldul creditului), fara a beneficia de vreo contrapresta?ie din partea bancii si fara nicio explicatie, creandu-se dezechilibru  intre par?i.
Perceperea comisionului de risc este contrara cerin?elor bunei-credin?e.
Comisionul de risc reprezinta in fapt o a doua dobanda (comisionul este calculat in condi?ii similare dobanzii, astfel cum reiese din analiza comparativa a art. 5 lit. a) din condi?iile speciale ale conven?iei ?i a art. 3.1.1 din condi?iile generale ale conven?iei), care a dat profesionistului posibilitatea de a-?i cre?te semnificativ profitul prin impovararea nejustificata a consumatorului.
Clauza de la art. 5 lit. a din Conditiile speciale ale Conventiei de credit are ca obiect stabilirea unui comision, asadar a unui element component al costului creditului, ceea ce, aparent, ar plasa aceasta clauza sub incidenta art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 si, deci, aceasta clauza nu ar putea fi supusa controlului privind caracterul abuziv. Trebuie insa observat faptul ca nici art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE, nici art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 nu exclud automat si nediferentiat de la controlul caracterului abuziv clauzele referitoare la pret, ci fac referire la adecvarea dintre pret si serviciile sau produsele oferite in schimb (fiind necesar sa existe o contraprestatie corespunzatoare pretului perceput), precum si la necesitatea ca, pentru a nu putea face obiectul controlului, clauza referitoare la pret sa fie exprimata in mod clar si inteligibil.
Enumerarea clauzelor abuzive din anexa Legii nr. 193/2000  nu este limitativa, ci exemplificativa.
Sus?inerile apelantei parate care leaga comisionul de administrare de operatiunile intreprinse de banca de-a lungul desfasurarii creditului pentru monitorizarea utilizarii si rambursarii creditului sunt neintemeiate in condi?iile in care din modul in care este definit comisionul de administrare in actul adi?ional 1 rezulta clar ca acesta se refera expres la risc.
Obligarea bancii la inlaturarea comisionului de risc nu duce la o expropiere de fapt a bancii in conditiile in care exista garantii, dobanzi, penalizari, contractul de credit nefiind un act cu titlu gratuit.
Banca este o societate comerciala al carui scop il reprezinta obtinerea profitului, fiind justificat sa insereze in cuprinsul conventiei de credit clauze avand ca efect protejarea sa in cazul intarzierii la plata ratelor de credit de catre consumator, evaluand anticipat prejudiciul pe care l-ar suferi ca urmare a neplatii la momentul scadentei a ratelor de catre consumator. In acest sens s-a prevazut obligatia reclamantului de a plati dobanzi, dobanzi penalizatoare, exista garantii imobiliare, obligatia incheierii unui contract de asigurare pentru imobile ce face obiectul garantiei cu o societate de asigurari agreata de banca si totodata de a cesiona in favoarea bancii drepturile izvorate din polita de a sigurare a imobilelor respective .
Cererea reclaman?ilor de convertire a monedei creditului in lei la cursul de schimb al francului elve?ian de la data incheierii contractului de credit, respectiv 2,2207 lei/chf, precum si obligarea paratei la plata sumelor ce rezulta din diferenta de curs valutar pentru toate ratele achitate pana la data ramanerii definitive a hotararii este neintemeiata.
Corect a re?inut instan?a de fond ca a plati un pret cu mult mai mare sau mai mic decat valoarea reala a bunului, respectiv rate majorate semnificativ din cauza cre?terii valorii CHF din momentul executarii prestatiilor este contrar bunei-credinte si echitatii, adaugand insa ca o convertire a monedei creditului prin raportare la cursul de schimb de la data incheierii conven?iei cu obligarea paratei la plata sumelor ce rezulta din diferenta de curs valutar pentru toate ratele achitate pana la data ramanerii definitive a hotararii, a?a cum s-a solicitat, ar crea  un dezavantaj major paratei, in condi?iile in care reclamanta ?i-a asumat riscul valutar prin contract ?i a beneficiat de dobanzi reduse in raport cu creditele in RON moneda in care se cere convertirea.
In cauza C 26/13, avand ca obiect o cerere de decizie preliminara formulata in temeiul articolului 267 TFUE de Kúria (Ungaria), in procedura Árpád Kásler, Hajnalka Káslerné Rábai impotriva OTP Jelzálogbank Zrt, Curtea de Justi?ie a Uniunii Europene a stabilit ca: articolul 4 alineatul (2) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii trebuie interpretat in sensul ca: termenii „obiectul principal al contractului” nu acopera o clauza, cuprinsa intr un contract de imprumut incheiat in moneda straina intre un vanzator sau un furnizor ?i un consumator ?i care nu a facut obiectul unei negocieri individuale, precum cea in discu?ie in litigiul principal, in temeiul careia pentru calcularea ratelor imprumutului se aplica cursul de schimb la vanzare al acestei valute, decat in cazul in care se constata – ceea ce revine in sarcina instan?ei de trimitere sa verifice avand in vedere natura, economia generala ?i prevederile contractului, precum ?i contextul sau juridic ?i factual – ca respectiva clauza stabile?te o presta?ie esen?iala a acestui contract care, ca atare, il caracterizeaza; o astfel de clauza, in masura in care cuprinde o obliga?ie pecuniara a consumatorului de a plati, in cadrul ratelor imprumutului, sumele care rezulta din diferen?a dintre cursul de schimb la vanzare ?i cursul de schimb la cumparare ale monedei straine, nu poate fi considerata ca cuprinzand o „remunera?ie” al carei caracter adecvat in calitate de contrapartida a unei presta?ii efectuate de imprumutator sa nu poata face obiectul unei aprecieri pentru a se stabili daca este abuziva in temeiul articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13.
In spe?a Kasler vc OPT Bank a fost declarata abuziva prevederea din contract care obliga clientul sa achite rata la credit la cursul de vanzare al bancii, mai mare decat cel oficial al  bancii na?ionale, banca avand de ca?tigat nu doar din dobanda creditului, ci ?i din marja dintre cursul de vanzare ?i cel de cumparare, nefiind vorba despre rambursarea creditelor la cursul de acordare a creditului, in Romania clien?ii bancilor nefiind obliga?i sa ramburseze ratele la cursul de cumparare al bancii, ei fiind liberi sa vina la banca direct cu valuta aferenta ratei, cumparata de la casele de schimb.
Considerentele Cur?ii nu pot fi aplicate mutatis mutandis ?i in prezenta cauza, deoarece diferen?a de curs valutar dintre data acordarii imprumutului ?i data pla?ii ratelor nu a fost impusa de parata printr-o clauza, ci este independenta de voin?a bancii; riscul valutar nu a fost transferat in intregime clien?ilor, cursul de schimb putand, din motive exterioare paratei, sa creasca (determinand majorarea ratei de plata) sau sa se mic?oreze (determinand mic?orarea ratei de plata), pentru perioade de timp/intervale de timp nedefinite.
In ceea ce priveste solicitarea reclamantilor privind actualizarea sumei respective, insa nu cu rata inflatiei, ci cu ratele care urmeaza a fi achitate de reclamanti conform planului de rambursare a creditului, prin modificarea actiunii de la fila 129 dosar fond la petitul 2 s-a solicitat sa se constate achitarea sumei de 201202,05 franci elvetieni care urmeaza a fi actualizata pana la la data ramanerii definitive a hotararii ce urmeaza a fi pronuntata in prezenta cauza, iar prin petitul 3 s-a solicitat obligarea paratei la restituirea sumei de 201202,05 franci elvetieni reprezentand comision de risc/administrare, suma care urmeaza a fi actualizata pana la data ramanerii definitive a hotararii ce urmeaza a fi pronuntata in prezenta cauza.
Corect instan?a de fond a dispus actualizarea sumei de restituit cu indicele de infla?ie pentru a acoperi o eventuala devalorizare a sumei, preten?ia reclaman?ilor de actualizare nu cu rata inflatiei, ci cu ratele care urmeaza a fi achitate de reclamanti conform planului de rambursare a creditului neavand nici un temei.
Este neintemeiata sus?inerea reclaman?ilor ca creditului a fost stabilit in franci elvetieni pur formal in conditiile  in care la data de 12.02.2008 intimata a creditat  contul apelantilor cu 1.502.000 franci aspect ce rezulta din extrasul de cont inaintat instantei de fond. Faptul ca ulterior apelantii au efectuat  schimb valutar si au retras alta moneda decat cea in care a fost acordat creditul a fost op?iunea reclaman?ilor, neputand fi considerata o rea-credin?a din partea bancii.
In sentin?a prin care s-a dispus convertirea exista o clauza contractuala partile au convenit ca este dreptul, nu si obligatia bancii de a realiza o convertire a creditului din CHF in RON in situatia in care cursul valutar se majora cu mai mult de 10% fata de cursul valutar existent la momentul acordarii creditului care a fost considerata abuziva intrucat acorda  numai bancii dreptul de a opera o astfel de modificare, fara a permite si imprumutatului sa beneficieze de o astfel de protectie si fara a stabili criterii transparente care sa fie cunoscute de ambele parti si pe baza carora banca sa ia hotararea de a converti creditul din CHF in RON, in spe?a de fa?a neexistand o astfel de clauza.
Atat Codul civil din 1864 (art. 1578) cat si noul Cod civil (art. 2164) consacra in materia imprumutului principiul nominalismului, potrivit caruia imprumutatul trebuie sa inapoieze suma nominal primita, oricare ar fi variatia valorii acesteia.
In cazul creditelor acordate in valuta nu suntem in prezenta niciunei clauze abuzive, pentru ca nu banca a instituit printr-o clauza in contract regula nominalismului, ci insusi legiuitorul. Chiar daca in contractul de credit figureaza o clauza de risc valutar, aceasta nu este altceva decat preluarea principiului nominalismului conscrat de lege. Chiar CEJ s-a pronuntat in sensul ca nu intra sub incidenta evaluarii caracterului abuziv decat clauzele din contractele incheiate cu consumatorii, iar nu si dispozitiile legale. Astfel prin hotararea CEJ din 30.04.2014 pronuntata in C 280/1, Barclays Bank contra Sara Sanncez Garcia, Alejandro  Chacon Barrera, Curtea a retinut ca „directiva 93/2013 CEE privind clauzele abuzive  referitoare la protectia consumatorilor si la echilibrul contractual trebuie interpretate in sensul ca sunt excluse din domeniul lor de aplicare acte cu putere de lege si norme administrative ale unui stat membru, precum cele in discutie in litigiu principal, in lipsa unei clauze contractuale de modificare a continutului sau a domeniului de aplicare al acestora”.
Prin actiunile in care se pretinde eliminarea riscului valutar prin inghetarea cursului de schimb al monedei creditului la data incheierii contractului, se solicita nesocotirea principiului legal al nominalismului, exceptiile de la acest principiu neputand fi instituite  pe cale jurisprudentiala, ci doar legala.
Insasi Directiva 17/2014 are ca premisa aplicarea principiului nominalismului (imprumutatul suporta riscul valutar), dar obliga statele membre sa adopte o reglementare speciala, derogatorie, de natura sa asigure protectia consumatorilor.
Transpunerea in legislatia romana a Directivei 17/2014 impune statelor membre sa adopte un cadru de reglementare corespunzator care sa permita limitarea riscului ratei de schimb valutar careia i se expune consumatorul in temeiul contractului de credit, prin convertirea creditului intr-o moneda alternativa sau instituirea unui alt mecanism de adaptare a contractului.
Problema riscului valutar la care este expus consumatorul nu este susceptibila de a fi solutionata pe calea unor actiuni intemeiate pe Legea nr. 193/2000, avand in vedere ca riscul valutar este suportat de consumator nu in temeiul unei pretinse clauze abuzive din contractul de credit, ci este consecinta aplicarii principiului nominalismului consacrat de lege.
Art. 4 din Legea nr. 193/2000 define?te clauza abuziva ca fiind o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul, daca, prin ea insa?i sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului ?i contrar cerin?elor bunei-credin?e, un dezechilibru semnificativ intre drepturile ?i obliga?iile par?ilor. In lumina dispozi?iilor alin. 2 din art. 4, o clauza este abuziva daca nu a fost negociata cu consumatorul ?i daca este inclusa intr-un contract de adeziune (contract preformulat, in care consumatorul nu poate interveni).
Cu privire la dovada negocierii clauzei, art. 4 alin. 3 teza finala instituie in sarcina comerciantului aceasta obliga?ie, respectiv, in spe?a de fa?a, in sarcina Bancii.
Potrivit contractului, creditul a fost acordat in CHF, conform art. 1 lit. c din conditiile speciale ale conventiei, moneda creditului fiind definita si in sectiunea 1 din conditiile generale ca fiind moneda in care este acordat creditul. Totodata s-a convenit ca ratele sa fie achitate in aceeasi moneda pentru ca la finalul perioadei de creditare imprumutatul sa restituie aceeasi suma imprumutata plus dobanzi in moneda in care i-a fost pusa la dispozitie de banca.
Aceasta clauza a fost exprimata clar si inteligibil, moneda in care s-a acordat creditul si in care trebuia restituit fiind indicata expres prin contract.
Sustinerile reclamantei in sensul ca respectiva clauza constituie o clauza abuziva intrucat apelanta, in calitate de consumator, nu a avut posibilitatea reala de a negocia continutul acestei clauze, fiind constransa, prin natura redactarii contractului de credit, la acceptarea acestuia astfel cum a fost prestabilit, nu pot fi primite.
Semnarea unui contract de credit intr-o anumita moneda este o chestiune care tine exclusiv de dorinta imprumutatului, iar odata ce s-a contractat un credit intr-o moneda straina, atat imprumutatul cat si banca pot suporta o serie de consecinte negative rezultate din riscul valutar.
In speta moneda in care reclamantii au contractat creditul s-a apreciat, consumatorul fiind cel care a avut de suportat riscul valutar, insa evolutia cursului valutar nu este influentata de niciuna din partile contractante.
Obligatia de informare a clientului la momentul acordarii creditului vizeaza conditiile de creditare, adica dobanzile, comisioanele ori garantiile puse in sarcina imprumutatului, nu si posibilitatea deprecierii ori aprecierii unei monede straine, acest risc valutar fiind clar pentru orice credit imprumutat in orice valuta.
Fa?a de considerentele mai sus aratate, in baza art. 480 alin. 1 Noul Cod de procedura civila Curtea va respinge apelurile formulate de par?i ?i va pastra sentin?a Tribunalului Bra?ov.
In baza art. 453 Noul Cod de procedura civila fata de respingerea apelului reclamantilor, dar tinand cont si de respingerea si a apelului paratilor, reclamantii vor fi obligati sa plateasca cheltuieli de judecata partiale paratei in suma de 1000 lei reprezentand onorariu avocat.
In ceea ce priveste calea de atac impotriva prezentei decizii, aceasta este recursul. Valoarea pretentiilor reprezentand restituirea comisionului de risc este de 206.676,56 CHF respectiv 766000 lei la cursul de schimb de la data inregistrarii actiunii, iar valorea pretentiilor reprezentand diferenta dintre cursul de schimb pentru petitul avand ca obiect conversia  creditului este de 619.510,93 lei asa cum rezulta din nota de calcul depusa la ultimul termen de judecata la Tribunalul Brasov.
Avand in vedere ca prin sentinta de fond s-a dispus anularea clauzei privind comisionul de risc si nu doar restituirea sumei de 206.676,56 CHF, valoarea capatului de cerere privind comisionul de risc este de 386.182,05 CHF, la un curs de   3,55 lei rezulta suma de 1.370.746,27 lei, deci se depaseste pragul de 1.000.000 lei prevazut de art. 483 Noul Cod de procedura civila, modificat prin Legea nr. 2/2013.