In cazul actelor administrativ-fiscale, comunicarea prin publicitate nu s-a realizat in mod corect, cata vreme comunicarea prin scrisoare recomandata s-a facut la o adresa gresita.

           Intr-adevar, comunicarea prin scrisoare recomandata s-a facut pur formal la adresa din str. N nr. 23, cata vreme organul fiscal, desi avea posibilitatea sa se informeze cu privire la  domiciliul contribuabilului in str. P. nr. 3, nu a manifestat o minima diligenta in acest sens.
 
          Asupra  recursului de fata:
Prin sentinta civila nr. 268/CA/23.02.2015, asa cum a fost  indreptata si completata prin  sentinta civila nr. 415/CA/30.03.2015, a fost admisa in parte cererea de chemare in judecata  formulata de  reclamantul S.M.I. in contradictoriu cu parata D.G.R.F.P.B. si in consecinta a fost anulata in tot Decizia nr. 1332/20.08.2014 emisa de parata si, in parte, Decizia nr. 725/30.12.2011 cu privire la data  de la care  se pot calcula accesorii si cu privire la cuantumul accesoriilor, restul pretentiilor fiind respinse.
A fost obligata parata sa  plateasca reclamantului suma de 550 lei cu titlu de cheltuieli partiale de judecata.
Pentru a hotari astfel, prima instanta a retinut  ca prin Decizia referitoare la obligatiile de plata accesorii aferente obligatiilor fiscale nr. 725/30.12.2011, D.R.A.O.V. B. a stabilit in sarcina reclamantului obligatia de plata a sumei de 1.709 lei accesorii aferente sumelor de plata stabilite prin A.C. 101/15.02.2008.
Impotriva acestui act administrativ-fiscal, reclamantul a formulat contestatia administrativa, conform art. 205 si urmatoarele din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, respinsa ca tardiva de parata prin Decizia nr. 1332/20.08.2014, fata de data cand s-a realizat  comunicarea Deciziei nr. 725/2011 prin publicitate si fata de imposibilitatea comunicarii acestui act prin scrisoare recomandata.
A mai retinut instanta ca, intr-adevar,  s-a incercat comunicarea Decizie nr. 725/2011 prin scrisoare recomandata, in 08.02.2011, insa la o alta adresa – C., str. N., nr. 23, decat cea la care reclamantul are domiciliul legal din  data de 14.12.2010, respectiv C., str. P., nr. 3, iar in aceste conditii, comunicarea prin publicitate nu a fost corect realizata, iar solutia de respingere a contestatiei administrative ca tardiva, data prin Decizia nr. 1332/2014, a fost anulata.
In privinta Deciziei nr. 725/2011 privind  accesorii  calculate pentru perioada 01.01 – 31.12.2011, tribunalul a retinut ca  prin Decizia nr. 1679/R/04.04.2012, Curtea de Apel Brasov a retinut ca accesoriile aferente A.C. 101 pot fi calculate de la data de 06.06.2011, data la care s-a comunicat o adresa de infiintare a popririi,iar  aceasta hotarare are  putere de lucru judecat,asa incat  stabilirea, prin Decizia nr. 725/2011, a unor penalitati si pentru perioada anterioara datei de 06.06.2011 (respectiv pentru perioada 01.01 – 05.06.2011) este gresita atat sub aspectul datei de la care se pot calcula accesorii, cat si sub aspectul cuantumului accesoriilor (reducandu-se perioada, se vor reduce si accesoriile).
  Impotriva acestei sentinte a declarat  recurs parata, criticand hotararea instantei de fond ca nelegala sub aspectul modului de solutionare a exceptiei tardivitatii formularii contestatiei  administrative. Arata ca actul administrativ-fiscal reprezentat de Decizia  nr. 725/30.12.2011 referitoare la obligatiile de plata  accesorii aferente obligatiilor fiscale din anul curent a fost comunicata reclamantului prin publicitate, prin emiterea si afisarea Anuntului colectiv nr. 1147/25.01.2012, ca urmare a imposibilitatii comunicarii  acestuia prin posta, actul administrativ  considerandu-se a fi comunicat in termen de 15 zile de la data afisarii anuntului, respectiv 25.01.2012, iar contestatia a fost depusa la 28.07.2014, deci cu depasirea termenului legal imperativ  prevazut de art. 207 alin. 1  din O.G. nr. 92/2003.
Prin contestatia formulata, reclamantul a indicat domiciliul din C., str. N. nr. 23, adica acelasi  domiciliu fiscal  la care a fost comunicata prin posta, decizia mentionata, iar potrivit documentatiei anexate contestatiei, domiciliul acestuia la data comunicarii prin posta a deciziei mentionate era in C., str. P. nr. 3 iar nu in C., str. N. nr.23.
Subliniaza recurenta ca reclamantul nu a facut dovada  ca la data comunicarii prin posta a deciziei nr. 725/30.12.2011 avea schimbat  domiciliul fiscal la adresa din str. P. nr.3, iar extrasul  cartii de identitate cu domiciliul incepand cu data de 14.12.2010 in str. P. nr. 3 nu inseamna  ca acesta a respectat prevederile legale cu privire la schimbarea domiciliului fiscal, iar pana la proba contrarie se prezuma ca organele fiscale au procedat in mod intemeiat la comunicare la domiciliul fiscal din str. N. nr. 23.
Un alt motiv de recurs este acela ca  in conditiile in care  contestatia administrativa  a fost respinsa  ca nedepusa in termen si nu ca pronuntata asupra fondului contestatiei, instanta nu putea sa procedeze in mod direct la verificarea fondului contestatie, ci era obligata sa  verifice strict legalitatea masurii luate prin decizia de solutionare a contestatiei. Chiar daca s-a luat la cunostinta cu intarziere de decizia nr. 725/30.12.2011, aceasta nu legitimeaza pe reclamant  sa treaca peste procedura  administrativa si sa sesizeze instanta  direct cu solutionarea fondului.
Prin intampinare, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli  de judecata, aratand ca procedura de comunicare prin publicitate nu produce efecte, intrucat procedura de comunicare  prin scrisoare recomandata  s-a facut la o adresa gresita, iar cu privire la fondul contestatiei, instanta a procedat in mod corect la solutionarea  acestuia, fata de puterea de lucru judecat a deciziei  nr. 1679/R/04.04.2012 a Curtii de Apel Brasov.
Intimatul-reclamant formuleaza si recurs incident, in care solicita casarea in parte a  sentintei  in sensul admiterii in tot a cererii de completare  cu privire la acordarea cheltuielilor de judecata, aratand ca in mod gresit a fost redus  onorariul de avocat  de la suma de 1.488 lei  la suma de 500 lei, intrucat, desi procesul s-a finalizat la un singur termen de judecata, munca depusa de avocat  pana la acel moment justifica  pe deplin cuantumul onorariului, nefiind  vadit disproportionat  in raport de complexitatea cauzei.
La recursul incident formulat de intimatul-reclamant, recurenta-parata a depus intampinare in care  a solicitat respingerea acestuia ca nefondat, fata de complexitatea redusa a cauzei, solutionarea la un singur termen de judecata  si probatoriul administrat  ce a constat numai din proba cu inscrisuri.
In faza procesuala a recursului,s-a administrat proba cu inscrisuri, fiind depuse la solicitarea instantei  actele care au stat la baza emiterii deciziei nr.  725/2011.
Analizand cele doua recursuri prin prisma motivelor invocate si a dispozitiilor legale in materie, Curtea retine ca acestea sunt nefondate pentru urmatoarele considerente:
In ceea ce priveste recursul formulat de parata  D.G.R.F.P. B., acesta se incadreaza in motivul prevazut  de dispozitiile art. 488 Cod procedura civila, dar nu este fondat.
Asa cum rezulta  din Fisa de evidenta  a intimatului-reclamant, detinuta de D.E.P.A.B.D., acesta a avut domiciliul in localitatea C., str. N. nr. 23 pana la data de 14.12.2010, ulterior  fiind eliberata o noua carte de identitate pentru domiciliul din str. P. nr. 3.
Prin Decizia nr. 725/30.12.2011 s-au stabilit  obligatii fiscale accesorii  pentru perioada 01.01.2011-31.12.2011, aferente debitelor stabilite prin ACC 101/15.02.2008, domiciliul debitorului fiind indicat in localitatea C., str. N. nr. 23, Judetul  B.
Analizand  actele care au stat la baza emiterii  deciziei de impunere, de la data de 01.01.2010 si pana la  data emiterii deciziei nr. 725/2011, rezulta ca in acest interval de timp, intre  reclamant si  D.R.A.O.V.B.  s-a purtat o corespondenta in care reclamantul  si-a indicat  un domiciliu ales la o societate de avocatura, asadar  nu a existat o manifestare de vointa  a  acestuia  in sensul de  a-si preciza domiciliul fiscal.
Organul fiscal a comunicat decizia privind obligatiile fiscale  accesorii la adresa din str. N. nr. 23, in baza unor  informatii anterioare anului 2010, fara sa verifice daca acestea mai sunt de actualitate, iar fata de returnarea corespondentei, a trecut la comunicarea actului administrativ-fiscal prin publicitate.
Comunicarea prin publicitate  reprezinta una dintre cele patru modalitati enumerate in art. 44 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003, prin care legiuitorul a stabilit ca pot fi comunicate actele administrative fiscale.
     Procedand la o interpretare teleologica a acestor dispozitii legale, Curtea   Constitutionala, in Decizia nr. 536/2011,  a observat  ca enumerarea pe care o contin nu este intamplatoare, ci modalitatile  de comunicare a actelor administrative fiscale sunt mentionate intr-o ordine de prioritate in ceea ce priveste aplicarea lor. Astfel, prima dintre acestea, care asigura certitudinea absoluta a luarii la cunostinta a contribuabilului de continutul actului administrativ fiscal, este cea de la lit. a), constand in prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent si primirea actului administrativ fiscal de catre acesta sub semnatura. De asemenea, un grad inalt de certitudine il confera si modalitatea prevazuta la lit. b), si anume remiterea catre contribuabil, sub semnatura, a actului administrativ fiscal de catre persoanele imputernicite ale organului fiscal. Urmeaza, potrivit lit. c), comunicarea prin posta, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandata cu confirmare de primire, precum si prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, daca se asigura transmiterea textului actului administrativ fiscal si confirmarea primirii acestuia. In fine, la lit. d) se mentioneaza comunicarea prin publicitate, a carei descriere se gaseste in textul de lege criticat in decizia mentionata.
     In mod evident, arata instanta de contencios constitutional, intentia legiuitorului a fost de a institui o anumita ordine pentru modalitatile de comunicare a actelor administrative fiscale, prefigurand, prin succesiunea mentionata la lit. a) - d), obligatia organului fiscal de a proceda la comunicare doar cu respectarea ordinii de utilizare a acestora prevazuta in art. 44 alin. (2), iar art. 4) prevede ca dispozitiile Codului de procedura civila privind comunicarea actelor de procedura sunt aplicabile in mod corespunzator si in materia comunicarii actelor administrative fiscale, ceea ce inseamna ca este incident art. 167 alin. 5)  din Codul de procedura civila, in sensul ca, in cazul comunicarii cu rea-credinta prin publicitate a actului administrativ fiscal, vor fi anulate actele savarsite ulterior acestui moment.
       Interesul organelor fiscale de aducere la cunostinta contribuabilului a existentei unei obligatii fiscale al carei creditor este insusi statul implica necesitatea comunicarii actului administrativ in care aceasta este consemnata prin modalitati care sa asigure aducerea efectiva la cunostinta contribuabilului despre existenta unor obligatii fiscale in sarcina sa.
Asadar, in cazul actelor administrative fiscale, comunicarea acestora se indeplineste prin publicitate si in ipoteza in care se cunoaste domiciliul fiscal al contribuabilului, dar comunicarea nu s-a putut realiza prin celelalte modalitati prevazute de textul amintit.
  Instanta de fond, examinand  daca  aceasta comunicare prin publicitate a fost indeplinita doar ca urmare a imposibilitatii realizarii procedurii de comunicare prin modalitatea comunicarii prin posta la domiciliul fiscal al contribuabilului,  in mod corect a retinut  ca  nu s-a realizat in mod corect  comunicarea prin  publicitate cata vreme  comunicarea prin  scrisoare recomandata s-a facut la o adresa gresita.
  Intr-adevar, comunicarea prin scrisoare recomandata s-a facut pur formal la adresa din str. N. nr. 23, cata vreme organul fiscal, desi avea posibilitatea sa se informeze cu privire la  domiciliul contribuabilului in str. P. nr. 3, nu a manifestat o minima diligenta in acest sens.
Argumentul recurentei ca si in contestatia administrativa reclamantul si-a indicat domiciliul in str. N. nr. 23 nu poate fi retinut, intrucat aceasta a fost formulata  dupa mai mult de doi ani de la efectuarea actului de comunicare a carui legalitate este analizata.
In consecinta, nelegalitatea  comunicarii  prin publicitate a deciziei referitoare la obligatiile accesorii atrage  nelegalitatea solutiei de respingere a contestatiei administrative  ca fiind tardiva, asa cum in mod legal a retinut instanta de fond.
Nici al doilea motiv de recurs nu este fondat.
Intr-adevar, in principiu, obiectul actiunii in contenciosul fiscal il reprezinta Decizia  emisa de organul fiscal in solutionarea contestatiei administrative in temeiul art. 216 Cod procedura fiscala, insa in practica judecatoreasca, aceasta regula a fost nuantata, in sensul ca, interpretand prevederile din legislatia nationala intr-un mod care sa concorde cu garantiile  dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale  si  jurisprudenta CEDO, cu precadere termenul rezonabil in derularea procedurilor administrative si judiciare, sa nu fie exclusa de plano atributia  instantei de   contencios administrativ in rezolvarea fondului  litigiului, ci  impune masuri  care sa inlature complet  si efectiv consecintele  vatamatoare ale conduitei administrative nelegale, in toate situatiile in care autoritatea fiscala nu a solutionat contestatia administrativa  pe fondul sau sau nu a emis o decizie  in termenul legal.
Ori, in cauza, au fost emise acte de executare, si anume titlu executoriu nr. 2124/01.07.2014 si  somatia nr. 2125/01.07.2014, asa incat reluarea procedurii administrative  ar fi lipsita de efectivitate, fiind deturnata finalitatea normelor ce reglementeaza procedura administrativa, anume posibilitatea autoritatilor emitente ale actelor atacate  sau a autoritatilor ierarhic superioare acestora de a reveni asupra masurilor luate sau  de a le redimensiona  in limitele prevazute de lege.
Pentru aceste considerente, recursul declarat de parata D.G.R.F.P. B. va fi respins ca nefondat.
In ceea ce priveste recursul incident promovat de reclamant, acesta este nemultumit de faptul ca  instanta de fond a acordat numai partial cheltuiala cu onorariul de avocat, si anume suma de 500 lei fata de 1488 lei solicitata.
Cu privire la aceasta critica, ce se incadreaza in motivul de recurs prevazut de art. 488 pct. 8 Cod procedura civila, Curtea retine, in acord cu instanta de fond, ca gradul de complexitate al cauzei nu justifica un onorariu in cuantumul solicitat, dovada fiind chiar faptul ca pricina s-a solutionat la primul termen de judecata,  suma de 500 lei fiind peste  nivelul onorariului  stabilit prin art. 3 pct. 3 din  Protocolul nr. 113928/2008 incheiat intre M.J. si U.N.B.R. pentru stabilirea onorariilor avocatilor  pentru furnizarea serviciilor de asistenta juridica  in materie penala, pentru prestarea, in cadrul sistemului de ajutor public judiciar, a serviciilor de asistenta juridica si/sau reprezentare ori de asistenta extrajudiciara, care prevede pentru procesele si cererile in materia contenciosului administrativ  un onorariu de 300 lei.
Pentru toate aceste considerente, in baza art. 496 Cod procedura civila, vor fi respinse atat recursul principal declarat de parata D.G.R.F.P. B., cat si recursul incident declarat de reclamantul S.M.I. impotriva sentintei civile nr. 268/CA/23.02.2014, pronuntata de Tribunalul Brasov-sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal.