Impozitul pe teren � art. 256 din Legea nr. 571/2003. Modificarea regimului de folosinta a unui imobil, inscris deja in registrul agricol al unei unitati administrativ teritoriale � conditii.

Deliberand asupra recursului de fata, constata:
Prin sentinta civila nr. 6228/CA/06.12.2013 pronuntata de Tribunalul Brasov � Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal a fost admisa actiunea formulata de reclamantii B.G.R. si B.G. in contradictoriu cu parata Primaria Municipiului S. � Serviciul Taxe si Impozite Locale si, in consecinta, a fost anulata decizia de impunere nr. 55831/19.03.2013 emisa de parata.
Impotriva acestei hotarari, parata Primaria Municipiului S. a declarat recurs, in termenul legal, prin care a solicitat admiterea recursului, rejudecarea actiunii si respingerea acesteia.
In motivare, recurenta a aratat ca reclamantii sunt proprietari asupra imobilului situat in S., [�] si, in conformitate cu art. 256 alin. 1 si 3 din Legea nr. 571/2003 aveau obligatia de a achita impozitul pe acest teren. De asemenea, recurenta a mai aratat ca orice persoana care dobandeste teren are obligatia de a depune o declaratie privind achizitia terenului la compartimentul de specialitate al autoritatii administratiei publice locale, in termen de 30 de zile, inclusiv.
Recurenta parata a mai sustinut ca, pentru perioada 2007-2013, impozitul pentru imobilul identificat anterior s-a calculat avand in vedere contractul de donatie nr. 1690/22.06.2007 si extrasul C.F. nr. [�], din care rezulta categoria de folosinta de gradina in intravilan si curte. Ulterior, in urma depunerii declaratiei rectificative si a declaratiei notariale nr. 202 din data de 21.02.2013 si inregistrarii acestora la Registrul Agricol, incepand cu data de 21.02.2013, impozitul s-a recalculat conform datelor declarate, respectiv ca suprafata de 208,8 mp a fost si este folosita cu destinatia de faneata. A mai sustinut recurenta parata ca recalcularea impozitului pe teren s-a efectuat in temeiul art. 258 alin. 3 din Codul fiscal.
Recurenta parata a mai sustinut ca sunt incidente prevederile art. 259 alin. 4 din Codul fiscal, conform carora �daca incadrarea terenului in functie de pozitie si categorie de folosinta se modifica in cursul unui an sau, in cursul anului intervine un eveniment care modifica impozitul datorat pe teren, impozitul datorat se modifica incepand cu data de intai a lunii urmatoare celei in care a intervenit modificarea�.
In drept a fost invocata aplicarea art. 483 si urmatoarele Cod procedura civila, Legea nr. 571/2003, H.G. nr. 44/2004, O.G. nr. 92/2003, Legea nr. 215/2001.
Cererea de recurs este scutita de obligatia de plata a taxei judiciare de timbru conform art. 17 din Legea nr. 146/1997.
Intimatii B.G.R. si B.G., au formulat intampinare, fara respectarea prevederilor art. 13 alin. 1 teza a II-a Cod procedura civila, respectiv aceasta nu a fost formulata prin avocat si nici nu a depus dovada ca este licentiat in drept, astfel ca actul procesual astfel indeplinit este lovit de nulitate.
Partile nu au mai solicitat administrarea altor probe noi in recurs.
Analizand recursul declarat de parata Primaria Municipiului S. � Serviciul Taxe si Impozite Locale, prin prisma dispozitiilor art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedura civila, curtea retine urmatoarele:
Recurenta parata invoca drept motiv principal de reformare a sentintei primei instante gresita aplicare a art. 256 alin. 1 si 3, art. 258 alin. 3, art. 259 alin. 4 Codul fiscal, motiv care se circumscrie dispozitiilor art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedura civila, dar care nu este fondat.
Astfel, decizia de impunere nr. 55831/19.03.2013 emisa de Primaria Municipiului S. � Serviciul Impozite si Taxe Locale, contestata in cadrul prezentului litigiu, privind suma totala de 1.104,26 lei reprezentand 24 lei impozit teren pentru anul 2013, 634 lei ramasita si 446,26 lei majorari calculate la data de 19.03.2013, nu este motivata in fapt si in drept.
Referitor la natura obligatiilor bugetare, in decizia de impunere se prevede ca acestea reprezinta �cod 39 � impozit teren�, iar, in drept, organul fiscal a invocat, in preambulul deciziei, aplicarea �Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare si a H.G. nr. 44/2004�, fara sa se arate, in concret, carei situatii juridice i se circumscrie situatia reclamantilor � destinatari ai actului administrativ de stabilire a impozitului pe teren.
Or, motivarea reprezinta o conditie de legalitate externa a actului, care face obiectul unei aprecieri, in concreto, dupa natura acestuia si contextul adoptarii sale, obiectivul sau fiind acela de prezentare, intr-un mod clar si neechivoc, a rationamentului institutiei emitente a actului. Motivarea actului administrativ urmareste o dubla finalitate: o functie de transparenta in profitul beneficiarilor actului, care vor putea, astfel, sa verifice daca actul este sau nu intemeiat si permite, de asemenea, instantei sa indeplineasca controlul sau jurisdictional.
Exigenta motivarii permite reconstituirea rationamentului efectuat de autorul actului pentru a ajunge la adoptarea acestuia si trebuie sa figureze chiar in cuprinsul actului si sa fie realizata de autorul sau.
In speta, motivarea actului administrativ contestat trebuia realizata in mod detaliat, intrucat numai in acest mod instanta poate realiza un control al legalitatii si temeiniciei acestuia.
Trecand insa peste acest aspect, Curtea constata ca prima instanta a facut o corecta incadrare juridica a situatiei de fapt dedusa judecatii.
Astfel, emiterea deciziei de impunere contestata a avut la baza declaratia fiscala nr. 6418/25.02.2013 data de intimatul reclamant B.G.R. (fila 59 dosar fond), in care acesta aduce la cunostinta autoritatii publice locale faptul ca a dobandit prin contractul de donatie autentificat sub nr. 1690/22.06.2007, incheiat cu intimata reclamanta B.G., in calitate de donatoare, cota de � din  imobilul � teren situat in S., [�], categoria de folosinta declarata de acesta fiind cea de �faneata�.
Din chitantele de plata a impozitului aferent acestui imobil, depuse de catre intimati in fata primei instante, filele 17-20, rezulta ca anterior acestei declaratii fiscale, categoria de folosinta a terenului a fost determinata prin raportare la codul �41-impozit teren intravilan�, cod care, conform copiei patrimoniului (fila 16 dosar fond), reprezinta �fanete�.
Fata de aceasta situatie de fapt, este evident ca la data declaratiei fiscale, intimatul reclamant aducea la cunostinta organului fiscal, cu o intarziere de 6 ani fata de termenul legal de 30 de zile reglementat de art. 259 alin. 6 Cod fiscal, faptul ca a dobandit cota de � din imobilul aratat anterior, fara insa a face o declaratie de schimbare a categoriei de folosinta a acestui teren.
In aceste conditii, in mod corect a retinut prima instanta ca nu sunt incidente prevederile art. 259 alin. 1 si 3 din Codul fiscal, deoarece ratiunea acestei norme este de a evidentia numai platitorul impozitului pentru anul respectiv, proportional cu perioada de timp in care s-a exercitat dreptul de proprietate. Aceasta norma juridica nu se poate interpreta, asa cum sustine recurenta, ca reprezinta un motiv de recalculare, pentru trecut, a impozitului, prin incadrarea terenului la o alta categorie de folosinta.
Modificarea regimului de folosinta a unui imobil, inscris deja in registrul agricol al unei unitati administrativ teritoriale, se face in conditiile art. 259 alin. 7 coroborat cu art. 258 alin. 7 Cod fiscal, respectiv pe baza declaratiei proprietarului, insotita de acte justificative, declaratie care produce efecte numai pentru viitor � in termen de 30 de zile de la data modificarii folosintei.
Pentru toate aceste considerente, constatand incidenta art. 496 Cod procedura civila, Curtea va  respinge recursul declarat de recurenta parata Primaria Municipiului S. impotriva sentintei civile nr. 6228/CA/06.12.2014 pronuntata de Tribunalul Brasov � Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal, pe care o va mentine.
Cu privire la cererea intimatilor reclamanti B.G.R. si B.G. de acordare a cheltuielilor de judecata in recurs, Curtea constata ca, desi strict formal este data situatia premisa a art. 451 Cod procedura civila, respectiv culpa procesuala apartine recurentei parate, acestia nu au facut dovada efectuarii unor cheltuieli de judecata in recurs.
Cererea intimatilor formulata in cuprinsul intampinarii, de acordare a cheltuielilor de judecata efectuate in fata instantei de fond, respectiv suma de 54 lei achitata cu titlul de taxe judiciare de timbru, nu poate fi analizata in cadrul prezentului recurs, deoarece, desi prima instanta a constatat eronat ca nu au fost solicitate cheltuieli de judecata, in conditiile in care acestea au fost cerute prin chiar cererea de chemare in judecata (fila 4 dosar fond), intimatii nu au contestat, pe calea recursului, sentinta. In consecinta, hotararea primei instante nu poate fi reformata in defavoarea partii care a exercitat calea de atac � recurenta parata, in acest sens fiind prevederile art. 481 coroborat cu art. 494 Cod procedura civila.