Litigiu privind actele Curtii de Conturi. Taxa pe teren reglementata de art. 256 alin. 3 Cod fiscal. Conditii.

           Litigiu privind actele Curtii de Conturi. Legalitate. Taxa pe teren reglementata de art. 256 alin. 3 din Codul fiscal. Conditii. Reducerea nelegala a pretului in contractele de vanzare-cumparare incheiate de UAT in temeiul O.U.G. nr. 68/2008.

            Deliberand asupra recursului de fata, constata:
Prin sentinta civila nr. 1707/CA/16.06.2014 pronuntata de Tribunalul Brasov � Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal a fost respinsa contestatia formulata de reclamantii Municipiul B., prin primar, Consiliul Local al Municipiului B.  si Primarul Municipiului B. in contradictoriu cu CURTEA DE CONTURI A ROMANIEI - CAMERA DE CONTURI A JUDETULUI B.
Impotriva acestei hotarari, reclamantii Municipiul B., prin primar, Consiliul Local al Municipiului B. si Primarul Municipiului B. au declarat recurs, in termenul legal, prin care au solicitat admiterea recursului, modificarea in tot a sentintei si respingerea actiunii.
In motivare, a aratat ca prima instanta a interpretat in mod gresit clauzele contractului de concesiune a serviciului de parcare publica nr. 97/2000.
In acest sens, reclamantii au aratat ca intre S.C. P. S.R.L. si Municipiul B. s-a incheiat un contract de concesiune a serviciului de parcare publica, iar nu un contract de concesiune teren proprietate publica, serviciu care intra in sfera reglementata de art. 3 alin. 1 lit. i din O.G. nr. 71/2002, astfel ca, in mod legal, nu s-a incasat si taxa pe teren. In plus, reclamantii au mai invocat faptul ca prin contractul nr. 97/2000 si actele aditionale nu este specificata suprafata de teren aferenta locurilor de parcare ce fac obiectul serviciului de parcare publica si ca activitatea de exploatare se desfasoara cu un anumit specific, de exemplu: in intervalul 22-08 raman la dispozitia publicului fara plata, exista posibilitatea emiterii abonamentelor de parcare de catre Municipiul B., fara plata. Fata de aceste caracteristici, reclamantii au aratat ca nu exista un transfer de folosinta asupra unui teren proprietate publica pentru care se datoreaza taxa de teren, ci, cel mult, un transfer de folosinta temporara, limitata si conditionata, pentru care nu sunt aplicabile prevederile Codului fiscal referitoare la taxa pe teren.
Reclamantii au mai invocat faptul ca hotararea primei instante a fost data cu aplicarea gresita a art. 257 lit. f) din Codul fiscal, respectiv, cu privire la R.P.L.P. K. RA, ce are ca obiect de activitate administrarea fondului forestier al Municipiului B., trecand peste imprejurarea ca nu exista un act de concesiune, inchiriere, administrare ori folosinta teren pentru a fi perceputa taxa de teren, aceasta beneficiaza de scutire deoarece este o institutie publica.
Reclamantii au mai aratat ca hotararea primei instante a fost data cu aplicarea gresita a O.U.G. nr. 8/2008, art. 10, art. 36 alin. 5 lit. b) si art. 36 alin. 6 lit. b) din Legea nr. 215/2001.
Astfel, reclamantii au aratat ca, in baza O.U.G. nr. 68/2008, au incheiat contracte de vanzare cumparare pentru cabinetele medicale, iar, pentru a accelera procesul de reforma a asistentei medicale ambulatorii, pentru a accelera procesul de incasare a pretului care se face venit la bugetul local, in scopul derularii altor proiecte de interes local, in temeiul art. 10, art. 36 alin. 5 lit. b) si art. 36 alin. 6 lit. b) din Legea nr. 215/2001, a acordat facilitatea reducerii pretului cu 12% pentru persoanele care achitau pretul integral, iar nu in rate esalonate pe 15 ani. In acest sens sunt, in opinia reclamantilor si dispozitiile art. 255 si 260 Cod fiscal, care permis consiliilor locale reducerea taxelor si impozitelor anuale, cu pana la 10%.
In drept a fost invocata aplicarea art. 10 alin. 2 si 20 Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ si a art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedura civila.
Cererea de recurs este scutita de obligatia de plata a taxei judiciare de timbru conform art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013.
Intimata Curtea de Conturi, in nume propriu si pentru Camera de Conturi a Judetului B., prin intampinare formulata in conditiile art. XV alin. 3 coroborat cu art. XVII alin. 3 din Legea nr. 2/2013 (filele 25-30), a solicitat respingerea recursului declarat de catre reclamantii Municipiul B., prin primar, Consiliul Local al Municipiului B.  si Primarul Municipiului B.
Ca si chestiune prealabila, intimata a invocat aplicarea in cauza a dispozitiilor art. I din O.U.G. nr. 26/2012 privind unele masuri de reducere a cheltuielilor publice si intarirea disciplinei financiare si de modificare si completare a unor acte normative, respectiv faptul ca reclamantii nu au indicat situatia �temeinic justificata� care a determinat achizitionarea serviciilor de asistenta juridica in prezenta cauza.
Pe fond, in sustinerea pozitiei procesuale exprimate a aratat ca este nefondata afirmatia recurentelor ca instanta de fond a interpretat gresit clauzele contractului de concesiune a serviciului de parcare publica nr. 97/2000, deoarece incheierea acestui contract presupune cedarea folosintei terenurilor pe care sunt amenajate parcarile si asupra carora concesionarul incaseaza taxa de parcare, astfel ca, pentru acest teren, este datorata taxa de teren prevazuta de art. 256 alin. 3 din Legea nr. 571/2003, in acest sens pronuntandu-se si Directia pentru Politici Fiscale din cadrul MDRAP, prin adresa nr. 46822/19.06.2013, la solicitarea U.A.T. B. (anexa 16 la procesul-verbal de constatare).
Intimata a mai aratat ca trebuie inlaturata si critica referitoare la aplicarea gresita a art. 257 lit. f) din Codul fiscal, deoarece R.P.L.P.K. RA este o regie publica locala, constituita pentru gospodarirea fondului forestier propriu al Municipiului B., dar care nu beneficiaza de scutirea de la plata impozitului pe cladiri si pe teren, aspect ce rezulta din adresa nr. 46820/17.06.2013 emisa de Directia pentru Politici Fiscale din cadrul MDRAP (anexa 16 la procesul verbal de constatare).
Intimata a mai sustinut ca este nefondata si critica referitoare la aplicarea gresita a O.U.G.  nr. 8/2008, art. 10, art. 36 alin. 5 lit. b) si art. 36 alin. 6 lit. b) din Legea nr. 215/2001, deoarece O.U.G. nr. 68/2008 stabileste la art. 7 ca �pretul de vanzare al spatiului medical si al terenului aferent se stabileste in momentul vanzarii, in urma unei negocieri directe intre cumparator si comisie, si nu poate fi mai mic decat pretul de vanzare din raportul de evaluare�.
Partile nu au mai solicitat administrarea altor probe noi in recurs.
Analizand recursul declarat de reclamantii Municipiul B., prin primar, Consiliul Local al Municipiului B.  si Primarul Municipiului B., prin prisma dispozitiilor art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedura civila, Curtea retine urmatoarele:
Recurentii reclamanti invoca drept motiv principal de reformare a sentintei primei instante gresita aplicare a legii, in ceea ce priveste taxa de teren stabilita de art. 256 alin. 3 din - Codul fiscal, cu privire la contractul nr. 97/2000 si actele aditionale incheiate de S.C. P. S.R.L. si Municipiul B., precum si cu privire la fondul forestier al Municipiului B., dat in administrarea R.P.L.P.K. RA, motiv care se circumscrie dispozitiilor art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedura civila si care nu este fondat.
Astfel, prevederile art. 256 alin. 3 din Codul fiscal stabilesc faptul ca �pentru terenurile proprietate publica sau privata a statului ori a unitatilor administrativ-teritoriale, concesionate, inchiriate, date in administrare ori in folosinta, se stabileste taxa pe teren care reprezinta sarcina fiscala a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosinta, dupa caz, in conditii similare impozitului pe teren�.
Aceasta norma stabileste domeniul de aplicare a taxei de teren, taxa conceputa de legiuitor ca fiind similara impozitului pe teren datorat de persoanele fizice/juridice.
Din interpretarea acestei norme, Curtea retine ca taxa este datorata de �titularii dreptului de administrare sau de folosinta�, in cazul terenurilor proprietate publica sau privata a statului sau a unitatilor administrativ-teritoriale �concesionate, inchiriate, date in administrare ori in folosinta�.
Prin urmare, situatia premisa a aplicarii acestei norme este existenta unui raport juridic de concesiune, inchiriere, administrare, folosinta prin care se constituie un drept de administrare sau de folosinta asupra unui teren proprietate publica sau privata a statului sau a unitatilor administrativ-teritoriale.
Prima situatie retinuta de intimata parata Curtea de Conturi a Romaniei � Camera de Conturi a Judetului B., in actele contestate, se refera la contractul nr. 97/2000 si actele aditionale incheiate de S.C. P. S.R.L. si recurentul Municipiul B..
In mod legal, prima instanta a retinut, raportat la continutul contractului nr. 97/2000 si al actelor aditionale, ca obiectul acestui contract este �concesionarea parcarilor publice cu plata din municipiul B.�, respectiv concesionarea serviciului public de parcare in municipiul B..
Contractul a fost incheiat in conditiile art. 1 alin. 1 lit. a) coroborat cu art. 29 din Legea nr. 219/1998, in vigoare la data incheierii contractului si prelungit succesiv, prin acte aditionale, ultimul incheiat la data de 08.02.2012, desi Legea nr. 219/1998 a fost abrogata prin art. 305 din O.U.G. nr. 34/2006, odata cu intrarea in vigoare a acestui act normativ - 30 iunie 2006. Acest aspect nu face insa obiectul analizei prezentei cauze.
Analizand clauzele contractului, in special cap. I art. 1.2 (filele 142 vol. I dosar tribunal), Curtea constata ca, in mod legal, prima instanta a constatat ca, prin incheierea acestui contract de concesionare, a fost transmis concesionarului si dreptul de folosinta asupra terenului pe care sunt amenajate locurile de parcare.
Prin urmare, in mod legal a retinut prima instanta ca actele contestate sunt legale, concesionarul datorand taxa de teren instituita de art. 256 alin. 3 din Codul fiscal.
Curtea nu poate retine sustinerea recurentilor in sensul ca activitatea de exploatare se desfasoara cu un anumit specific � ca in intervalul 22-08 raman la dispozitia publicului fara plata, ca exista posibilitatea emiterii abonamentelor de parcare de catre Municipiul B., fara plata � si, fata de aceste caracteristici, nu exista un transfer de folosinta asupra unui teren proprietate publica pentru care se datoreaza taxa de teren, ci, cel mult, un transfer de folosinta temporara, limitata si conditionata, pentru care nu sunt aplicabile prevederile Codului fiscal referitoare la taxa pe teren.
Dispozitiile art. 256 alin. 3 din Codul fiscal stabilesc obligatia achitarii taxei de teren fara a distinge asupra modului de exercitare a dreptului de folosinta, astfel ca nici instanta nu poate opera aceasta distinctie, in baza principiului �ubi lex nondistinguit nec nos distinguere debemus�  (unde legea nu distinge nici interpretul nu trebuie sa o faca).
Aspectele referitoare la neexercitarea dreptului de folosinta cu privire la terenurile aferente parcarilor pentru care Municipiul B. emite abonamente de parcare nu influenteaza existenta obligatiei de plata a taxei de teren, ci, eventual, intinderea acestei obligatii, insa acest aspect nu face obiectul prezentului litigiu.
Cea de-a doua situatie retinuta de intimata parata Curtea de Conturi a Romaniei � Camera de Conturi a Judetului B., in actele contestate, se refera la activitate administrarea fondului forestier al Municipiului B. derulata de R.P.L.P.K. RA.
Fata de cele retinute anterior cu privire la domeniul de aplicare al art. 256 alin. 3 din Codul fiscal si raportat la Regulamentul de organizare si functionare al R.P.L.P. K. RA, Curtea constata ca aceasta din urma exercita dreptul de administrare asupra fondului forestier proprietate publica a Municipiului B. si, prin urmare, datoreaza taxa de teren instituita de art. 256 alin. 3 din Codul fiscal.
Recurentii reclamanti invoca drept motiv de nelegalitate a hotararii primei instante gresita interpretare a dispozitiilor art. 257 lit. f) din Codul fiscal, care instituie un caz de scutire de obligatia de achitare a acestei taxe beneficiaza de scutire in situatia in care debitorul obligatiei este o institutie publica, dar acest motiv nu este fondat.
Astfel, prima instanta a analizat incidenta acestor norme in cauza si a constatat, in mod legal, ca scutirea reglementata de art. 257 lit. f) din Codul fiscal nu se aplica pentru terenurile utilizate pentru activitati economice.
Or, din actele de constituire a R.P.L.P. K. RA, in mod legal a stabilit prima instanta ca aceasta este o institutie publica cu personalitate juridica, ce functioneaza ca regie publica locala cu specific silvic, finantarea activitatii sale fiind asigurata din venituri proprii, iar diferenta dintre veniturile obtinute si cheltuielile efectuate constituindu-se ca venit propriu al bugetului local. Totodata, in mod legal s-a retinut ca regia desfasoara activitati economice pentru asigurarea finantarii proprii, inclusiv din exploatarea forestiera a terenurilor administrate.
Fata de aceasta situatie de fapt, in mod corect, prima instanta a constatat ca, in speta, nu este aplicabil art. 257 lit. f) din Codul fiscal.
Un alt motiv de reformare a sentintei primei instante invocat, se refera la gresita aplicare a legii, in ceea ce priveste O.U.G. nr. 68/2008, art. 10, art. 36 alin. 5 lit. b) si art. 36 alin. 6 lit. b) din Legea nr. 215/2001, cu referire la reducerea cu 12% a pretului din contracte de vanzare cumparare pentru cabinetele medicale, pentru situatia in care cumparatorii au achitat integral pretul stabilit, dar nici acest motiv nu este intemeiat.
Astfel, in mod legal a retinut prima instanta ca reducerea de 12% a pretului din contracte de vanzare cumparare pentru cabinetele medicale nu are fundament legal.
O.U.G. nr. 68/2008 este actul normativ care a reglementat vanzarea spatiilor proprietate privata a statului sau a unitatilor administrativ-teritoriale cu destinatia de cabinete medicale, precum si a spatiilor in care se desfasoara activitati conexe actului medical, iar, la art. 7 a stabilit ca �pretul de vanzare al spatiului medical si al terenului aferent se stabileste in momentul vanzarii, in urma unei negocieri directe intre cumparator si comisie si nu poate fi mai mic decat pretul de vanzare din raportul de evaluare, raport care va evidentia si valoarea investitiilor efectuate de catre solicitant, pe baza de acte justificative�.
Recurentii reclamanti invoca faptul ca reducerea pretului in contractele de vanzare cumparare a fost justificata, pe de o parte, de necesitatea de a stimula plata integrala a pretului la momentul incheierii contractului, pentru a asigura cofinantarea unor proiecte importante la nivel local, precum si de faptul ca Legea nr. 215/2001 permite autoritatilor locale acordarea unor facilitati personalului sanitar.
Aceste sustineri nu pot fi avute in vedere.
Este adevarat ca art. 10 si art. 36 alin. 5 lit. b din Legea nr. 215/2001 reglementeaza dreptul autoritatii publice locale de a dispune de resursele financiare in conformitate cu principiul autonomiei locale si de a incheia contracte de vanzare-cumparare cu privire la bunurile proprietate privata.
Insa, aceasta norma reprezinta lege generala in raport cu dispozitiile art. 7 alin. 1 din O.U.G. nr. 68/2008, astfel ca recurentii erau obligati sa stabileasca pretul contractului la nivelul minim prevazut de legea speciala � pretul de vanzare din raportul de evaluare, in aplicarea principiului de drept �specialia generalibus derogant� (legea speciala deroga de la legea generala). 
Curtea retine ca este de necontestat dreptul autoritatii publice, prevazut de art. 36 alin. 6 lit. b din Legea nr. 215/2001 de a acorda sporuri si facilitati personalului sanitar, dar si acest drept, prevazut de legea generala, nu poate fi exercitat fara a tine cont de dispozitiile legii speciale � art. 7 alin. 1 ale O.U.G. nr. 68/2008, conform aceluiasi principiu enuntat anterior.
Pentru toate aceste considerente, constatand incidenta art. 496 Cod procedura civila, Curtea va  respinge recursul declarat de reclamantii Municipiul B., Consiliul Local al Municipiului B. si Primarul Municipiului B. impotriva sentintei civile nr. 1707/CA/16.06.2014 pronuntata de Tribunalul Brasov � Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal.