Constatarea dreptului de superficie asupra unei suprafete de teren in favoarea unei constructii ridicate anterior intrarii in vigoare a noului Cod civil, in lipsa consimtamantului proprietarului terenului

Aplicarea in timp a legii, respectiv a dispozitiilor art. 68 din Legea nr. 71/2011

Obiect ECRIS – drept de superficie

Asupra apelului de fata:
Constata ca prin cererea de chemare in judecata formulata de reclamanta S.C. A. S.A.  a solicitat in contradictoriu cu parata S.C. B. S.R.L., sa se constate ca este titulara dreptului de superficie asupra terenului pe care este amplasata constructia „Piscina si Sala NATO" din cadrul complexului H.P.M., pe toata durata de existenta a acesteia, teren care urmeaza a fi identificat cu exactitate prin intermediul unei expertize topografice; sa se dispuna inscrierea in Cartea Funciara a dreptului de superficie a reclamantei, cu cheltuieli de judecata.
Ulterior reclamanta si-a precizat cererea de chemare in judecata, indicand terenurile pe care se solicita constatarea existentei dreptului de superficie ca fiind parte din: teren inscris in CF xxx38 B., avand nr. top 14223/13/3, cu suprafata de 596 mp si teren inscris in CF xxx57 B., avand nr. top 14240/1/4/1/1 si 14240/1/4/2/2, cu suprafata de 5.170 mp, ambele apartinand paratei, in masura in care se va dovedi ca este amplasata constructia „Piscina si sala NATO” a complexului H.P.M., in urma efectuarii unei expertize judiciare topografice.
Prin sentinta civila nr. 439/2014 pronuntata de Tribunalul Brasov a fost respinsa cererea de chemare in judecata avand ca obiect „constatare drept de superficie” formulata de reclamanta S.C. A. S.A., in contradictoriu cu parata S.C. B. S.R.L..
A fost respinsa cererea de interventie accesorie formulata in interesul reclamantei de intervenientul C..
A fost obligata reclamanta sa plateasca paratei suma de 3.100 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunta astfel instanta a retinut urmatoarele:
Reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat constatarea existentei in favoarea sa a unui drept de superficie asupra partii din terenurile paratei S.C. B S.R.L. identificate astfel: teren inscris in CF xxx38 B., avand nr. top 14223/13/3, cu suprafata de 596 mp si teren inscris in CF xxx57 B., avand nr. top 14240/1/4/1/1 si 14240/1/4/2/2, cu suprafata de 5.170 mp, pe care reclamanta pretinde ca a construit „Piscina si Sala NATO" din cadrul complexului H.P.M., pe toata durata de existenta a acesteia, motivand ca a fost constructor de buna-credinta si ca sunt aplicabile in cauza dispozitiile art. 639 din Noul Cod civil. In favoarea reclamantei a intervenit, cu cerere de interventie accesorie, intervenientul C..
Din actele de la dosar, din care cele mai multe reprezinta copii ale inscrisurilor folosite de parti in alte dosare in care s-au mai judecat, se retine ca societatea reclamanta a pornit lucrari de extindere a H.P.M. prin edificarea unui Centru Spa si a unei sali de conferinte, in anul 2003, astfel ca a ocupat intreg terenul in suprafata de 596 mp, inscris in CF xxx38 B., avand nr. top 14223/13/3, si 277,74 mp din terenul inscris in CF xxx57 B., avand nr. top 14240/1/4/1/1 si 14240/1/4/2/2 (Decizia penala nr.395/R/18.04.2013 pronuntata de Curtea de Apel Brasov in dosarul nr.xxx70/197/2009* – filele 122-141 vol. I dosar si Sentinta civila nr.13199/15.10.2013 pronuntata de Judecatoria Brasov in dosarul nr. xxx/197/2005* –filele 112-118 vol. I dosar).
Prin Sentinta civila nr.13199/15.10.2013 Judecatoria Brasov a hotarat cu putere de lucru judecat provizorie obligarea paratei din acel dosar, S.C. A. S.A. sa lase in deplina proprietate si posesie terenul descris mai sus, astfel cum acesta a fost identificat in raportul de expertiza intocmit de expertul D., ocupat de constructiile identificate de expertul E. si sa readuca imobilul la starea initiala, liber de constructii, prin demolarea acestora. Aceasta hotarare nu este la acest moment irevocabila.
Pentru acelasi teren, S.C. A. S.A., reclamanta in prezenta cauza a solicitat sa se constate existenta unui drept de superficie.
Dreptul de superficie este o institutie reglementata expres in Noul Cod civil, respectiv in art. 693-702 Noul Cod Civil si este definit ca fiind dreptul de a avea sau de a edifica o constructie pe terenul altuia, deasupra ori in subsolul acelui teren, asupra caruia superficiarul dobandeste un drept de folosinta (art.693). Dobandirea dreptului de superficie, potrivit reglementarii din noul Cod civil, se poate face prin act juridic (act unilateral, precum testamentul, sau conventie), precum si prin uzucapiune sau prin alt mod prevazut de lege, in toate cazurile aplicandu-se dispozitiile privind cartea funciara.
Din practica Inaltei Curti de Casatie si Justitie instanta a retinut ca „suprapunerea dreptului de proprietate asupra terenului apartinand unei persoane, cu dreptul de proprietate asupra constructiei, apartinand unei alte persoane nu da nastere prin ea insasi unui drept de superficie, in absenta unui act juridic (conventie) sau fapt juridic (uzucapiune, prescriptie achizitiva) care sa-l constituie, ori a unei dispozitii legale pe care sa se intemeieze” –Decizia nr. 4127/22.11.2013.
Avand in vedere natura dreptului de superficie, drept real principal imobiliar, si regimul juridic al acestuia, statuat jurisprudential si doctrinar sub imperiul Vechiului Cod civil si reglementat expres de Noul Cod civil, asa cum s-a retinut anterior, potrivit caruia dreptul de superficie nu se constituie prin simplul fapt al detinerii sau ridicarii unei constructii pe terenul altuia, respectiv ca el nu poate fi constituit decat in baza unui titlu, uzucapiune sau ex lege, instanta a retinut ca niciuna dintre aceste modalitati de dobandire de superficie nu este invocata in cauza.
Indiferent de suprafata din terenul paratei pe care reclamanta o ocupa fara drept cu constructiile edificate, pentru care nici nu a facut dovada ca detine autorizatie de construire insotita de documentatia aferenta, (250 mp cat a aratat initial in cererea de chemare in judecata/873,38 mp cat rezulta din dosarele in care s-au pronuntat hotararile descrise mai sus/alta suprafata pe care reclamanta intentiona sa o dovedeasca cu o noua expertiza topografica), in favoarea acesteia nu se poate constata existenta dreptului de superficie, cata vreme nu exista o conventie a partilor in acest sens, nu s-a invocat uzucapiunea sau alt mod de constituire prevazut de lege.
Imprejurarea ca reclamanta este  de buna sau de rea credinta este, de asemenea, lipsita de relevanta, prin raportare la modalitatile de dobandire a dreptului de superficie, pe care reclamanta nu le-a dovedit in cauza, astfel ca actiunea acesteia a fost respinsa.
In acest sens s-a pronuntat si CEDO care a retinut in Hotararea din 15 februarie 2007 (Bock si Palade contra Romaniei) ca dreptul de superficie poate fi dobandit numai prin lege, conventia partilor sau prin prescriptie achizitiva, iar simplul fapt de a ridica o constructie pe terenul altuia, chiar de buna-credinta, constructorul avand convingerea ca este proprietarul terenului pe care o construieste, nu ar fi de natura sa conduca la recunoasterea unui drept de superficie in favoarea celui ce construieste pe terenul ce nu este proprietatea sa, in absenta posibilitatii aplicarii unuia din modurile de dobandire sus amintite, deoarece aparenta de drept nu intra in categoria actelor si faptelor juridice prin care se poate dobandi dreptul de superficie, astfel ca recunoasterea dobandirii dreptului de superficie pe cale judiciara ar reprezenta o incalcare a dispozitiilor art.1 din Protocolul nr.1 la Conventie, considerente pentru care cererea reclamantei S.C. A. S.A., de asemenea  a fost  respinsa.
In temeiul art. 67 Cod procedura civila a fost respinsa, pe cale de consecinta si cererea de interventie accesorie formulata de intervenientul C..
In temeiul art. 453 Cod procedura civila, vazand culpa procesuala a reclamantei in cauza, s-a dispus obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecata avansate de parata, constand in onorariu de avocat.
Impotriva acestei sentinte precum si impotriva incheierilor de sedinta din 7.04.2015 si 7.05.2015 prin care au fost respinse probele solicitate de reclamanta s-a declarat apel de apelantele S.C. A. SA si de intervenientul C. criticandu-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
In dezvoltarea motivelor de apel, in ce priveste apelul declarat de apelanta S.C. A. S.A., sentinta este criticata pentru faptul ca cererea de recuzare formulata impotriva judecatorului fondului a fost solutionata in mod gresit, fara a se tine cont de faptul ca proba cu expertiza topo era una deosebit de importanta in solutionarea cauzei, iar prin respingerea ei instanta  s-a antepronuntat asupra solutiei ce urma sa fie adoptata.
In continuarea motivelor de apel se solicita anularea sentintei atacate si a incheierii din data de 07.04.2015 pentru ca prin aceasta sentinta nu au fost analizate toate aspectele invederate si nu s-a administrat un probatoriu adecvat.
In ceea ce priveste proba cu raportul de expertiza topo, prin care se dorea identificarea partii din terenul paratei, ocupat de constructie si coroborarea ei  cu concluziile unei expertize de evaluare a despagubirilor pentru dreptul de superficie, acestea au fost respinse de prima instanta cu motivarea ca nu sunt pertinente, concludente si utile solutionarii cauzei, lucru care in realitate echivaleaza cu o nemotivare.  In prezent nu exista nicio hotarare judecatoreasca definitiva care sa stabileasca cu exactitate partea de teren pe care a fost edificata constructia si nici macar daca terenul apartine sau nu  paratei.
In ceea ce priveste sentinta civila nr. 13199/2013 pronuntata de Judecatoria Brasov, la care a facut trimitere instanta de fond in considerentele prezentei sentinte s-a invederat faptul ca a fost  admisa cererea de stramutare a cauzei, ca in prezent Tribunalul Hunedoara s-a pronuntat asupra apelului. Statuarile din aceste sentinte, se mai arata in motivele de apel, nu sunt definitive si prin urmare nu pot beneficia de autoritate de lucru judecat si nu sunt obligatorii pentru alte instante.
Se mai invoca faptul ca in dosarul penal nr. xxx70/197/2009 solutia finala a fost aceea de neincepere a urmaririi penale impotriva fostului administrator al reclamantei, astfel ca nici acesta nu poate avea autoritate de lucru judecat, in prezentul dosar, sub aspectul expertizei efectuate.
 In concluzie, se arata ca indiferent de existenta celor doua dosare la care a facut trimitere instanta de fond si in care s-au intocmit rapoarte de expertiza, in conditiile in care niciuna dintre parti nu isi insuseste aceste lucrari, ele nu pot fi folosite ca probe in prezentul  dosar. Astfel, la acest moment nu se cunoaste cu exactitate daca apelanta a construit pe terenul paratei si cu atat mai putin care este suprafata exacta de teren afectata de constructie.
 O alta critica vizeaza faptul ca prima instanta nu a analizat toate temeiurile de drept invocate se reclamanta. Sunt redate in continuare dispozitiile art. 693 alin. 4 din Noul Cod civil coroborate cu dispozitiile art. 581 din Codul civil si se arata ca se instituie o alta modalitate de dobandire a dreptului de superficie, pe langa cea prevazuta de textul de mai sus, care se refera la „act juridic” si „uzucapiune”.
 In aceste conditii, se mai arata in cuprinsul motivelor de apel, respingerea probelor relevante pentru solutionarea cauzei, precum si neanalizarea de catre instanta a tuturor motivelor si temeiurilor de drept invocate de catre reclamanta, echivaleaza cu o nesolutionare in fond a cauzei, astfel ca se impune anularea sentintei atacate si trimiterea cauzei spre rejudecare instantei de fond.
Desi reclamanta a invocat in sustinerea cererii dispozitiile art. 693 alin. 4 din Noul Cod civil ca mod de dobandire a dreptului de superficie, respectiv pe baza renuntarii proprietarului terenului la dreptul de a invoca accesiunea, instanta de judecata, in motivarea hotararii s-a referit doar la dispozitiile art. 693 alin. 2, respectiv la conventia si uzucapiunea ca mod de dobandire a dreptului de superficie. In consecinta, a respins cererea de chemare in judecata pe motiv ca reclamanta  nu a facut dovada ca a dobandit dreptul de superficie prin conventie sau uzucapiune.
In continuare se mai arata ca sunt intrunite conditiile privind constituirea dreptului de superficie asa cum stipuleaza dispozitiile art. 693 alin. 4 din Codul civil, in sensul ca parata a renuntat la dreptul de a invoca accesiunea. Chiar daca nu exista o renuntare expresa la acest drept din partea paratei, apelanta apreciaza ca renuntarea a avut loc in mod tacit, legea neprevazand o interdictie in acest sens. Astfel, de peste zece ani de la realizarea lucrarii, parata nu a inteles sa isi exprima nici pana acum una din cele doua optiuni prevazute de art. 581 Noul Cod civil.
Se mai face trimitere si la buna-credinta a apelantei in realizarea lucrarii, aratandu-se ca acest  aspect  nu a fost analizat de instanta de fond si era o chestiune esentiala in solutionarea cauzei avand in vedere ca odata dovedita buna-credinta, parata avea doar doua posibilitati legale, sa devina proprietar al constructiei sau sa oblige apelanta sa cumpere terenul la valoarea de circulatie.
In ceea ce priveste apelul declarat de apelantul intervenient C., sentinta este criticata pentru faptul ca prima instanta i-a incalcat dreptul la aparare prin respingerea cererii de amanare temeinic justificata si dovedita.
Se mai arata ca, in mod eronat prima instanta a solutionat procesul fara a intra in judecata fondului, prevalandu-se pe puterea de lucru judecat provizorie a sentintei civile nr. 13199/15.10.2013. Apelantul afirma ca nu  se poate vorbi de putere de lucru judecat provizorie, deoarece obiectele celor doua dosare sunt complet diferite si diametral opuse. Faptul ca prin sentinta civila nr. 13199/2013 s-a dispus demolarea supraedificatelor, nu inseamna ca S.C. A. S.A. nu ar putea avea un drept de superficie, mai ales ca din sentinta mentionata nu rezulta ca s-a facut o cerere reconventionala prin care sa se solicite constatarea unui drept de superficie in favoarea S.C. A.  S.A.  Nici obiectul si nici cauza celor doua cereri de chemare in judecata nu sunt identice.
In al doilea rand sentinta civila nr. 13199/2013 nu este definitiva pentru ca se afla in etapa apelului si potrivit dispozitiilor vechii reglementari in materie de procedura civila, pentru a putea fi executata trebuie sa devina irevocabila.
In continuarea motivelor de apel se mai arata ca daca instanta ar fi administrat probe  ar fi putut constata ca dreptul de superficie s-a constituit prin conventie, mai precis prin acordul tacit al proprietarului terenului de la momentul edificarii constructiei, respectiv de la momentul incorporarii materialelor in sol.
Se mai arata ca, in mod gresit prima instanta a interpretat si aplicat practica CEDO in materie, in conditiile in care, anterior intrarii in vigoare a noului Cod civil, dreptul de superficie nu era reglementat si nu exista nicio dispozitie legala prin care sa se stabileasca o despagubire a proprietarului terenului, pentru lipsa de folosinta a acestuia pe durata dreptului de superficie. Instanta de fond in mod eronat a retinut ca, constructia a fost ridicata fara sa se fi obtinut  autorizatie de constructie, insa acest lucru este lipsit de orice relevanta intr-o actiune in constatarea dreptului de superficie. In contextul noului Cod civil, legiuitorul nu a impus conditia existentei autorizatiei de constructie in astfel de situatii. Daca s-ar fi administrat probe, instanta putea sa constate ca la momentul incorporarii materialelor in sol, exista acordul proprietarului terenului si nu al S.C. B. S.R.L..
Examinand sentinta atacata in raport de criticile formulate instanta apreciaza ca ambele apeluri sunt nefondate si in consecinta vor fi respinse iar sentinta primei instante va fi pastrata ca legala si temeinica in baza dispozitiilor art. 480 alin. 1 din Codul de procedura civila  pentru urmatoarele considerente:
Analizand grupat motivele de apel formulate atat de apelanta reclamanta cat si de apelantul intervenient instanta retine urmatoarele:
I. In  ce priveste apelul declarat de apelanta S.C.  A. S.A., referitor la prima critica, legata de modul de solutionare a cererii de recuzare, se retine ca aceasta a fost respinsa in mod corect, avand in vedere ca judecatorul fondului nu s-a aflat in niciuna din situatiile prevazute de dispozitiile. art. 42 Cod de procedura civila si nu au fost incalcate dispozitiile art. 6 din CEDO. Faptul ca instanta investita cu solutionarea cauzei s-a pronuntat asupra cererii in probatiune in sensul respingerii, apreciind ca acestea nu sunt pertinente concludente si utile solutionarii cauzei, nu inseamna ca s-a antepronuntat si nu inseamna ca solutia ce urma sa fie adoptata, ar fi in mod previzibil, una de respingere a cererii de chemare in judecata. Este atributul exclusiv al instantei de judecata de a aprecia oportunitatea si necesitatea administrarii probelor, in raport de obiectul cererii de chemare in judecata si de relevanta acestora in dovedirea pretentiilor formulate de reclamanta. O analiza a temeiniciei si legalitatii incheierii prin care au fost  respinse probele se poate face in calea de atac a apelului si nu pe calea  recuzarii completului. Prin urmare, prima critica din apel nu este intemeiata si in consecinta  nu poate fi primita.
II. Referitor la critica din ambele apeluri care vizeaza necercetarea fondului, nici aceasta  nu poate fi primita.
Despre solutionarea procesului fara cercetarea fondului se poate vorbi in situatia in care cererea de chemare in judecata nu a fost analizata, sau asupra dreptului supus judecatii, analiza instantei s-a  facut prin solutionarea unei exceptii, ceea ce nu este cazul in speta de fata. Prima instanta a analizat cererea de chemare in judecata  prin prisma temeiului de drept invocat si a probelor pe care le-a apreciat ca fiind pertinente concludente si utile solutionarii cauzei, respectiv a  inscrisurilor depuse la dosar. Nu se poate afirma ca instanta de fond a „simulat” o „veritabila” judecata atata timp cat considerentele sentintei atacate sunt fundamentate pe un rationament logico–juridic, atata  timp au fost analizate conditiile de admisibilitate a cererii in constatarea dreptului de superficie si s-a facut trimitere la probele administrate in cauza. Faptul ca solutia pronuntata nemultumeste partea nu inseamna ca judecatorul fondului nu a judecat cererea cu care a fost investit.
III. O alta critica, formulata de altfel si in apelul intervenientului, vizeaza faptul ca instanta de fond a respins cererea privind efectuarea unui raport de expertiza topo si de evaluare, prin care partea reclamanta urma sa identifice terenul ocupat de constructie din intreaga suprafata de teren si sa stabileasca valoarea despagubirilor pentru dreptul de superficie.
Cererea referitoare la raportul de expertiza - evaluare despagubiri - a fost respinsa atat  de instanta de fond cat si in apel, prin raportare la obiectul cererii de chemare in judecata, pentru faptul ca instanta nu a fost sesizata cu o cerere in stabilirea despagubirilor ca urmare a lipsei de folosinta a terenului in discutie. Nu pot fi administrate probe in aceasta cauza, doar anticipand o solutie favorabila in acest dosar si un eventual proces ulterior in care sa se puna problema despagubirilor.  In mod corect prima instanta a respins aceasta cerere in probatiune, cerere care a fost reiterata in cadrul apelului.
 In ceea ce priveste fondul cauzei, prin cererea de chemare in judecata reclamanta S.C. A.  S.A. a solicitat sa se constate ca este titulara unui drept de superficie asupra unui teren pe care este amplasata constructia Piscina si Sala NATO din cadrul complexului H.P.M., pe toata durata existentei constructiei. Pe parcursul solutionarii cauzei, la fila 11 vol. II din dosarul de fond reclamanta si-a precizat cererea de chemare in judecata in sensul ca solicita constatarea existentei dreptului de superficie asupra terenului inscris in CF xxx38 B. sub top. 14223/13/3 in suprafata  de 596 m.p. si asupra terenurilor inscrise in CF xxx57 B. sub top. 14240/1/4/1/1 si 14240/1/4/2/2/ in suprafata totala de 5170 m.p. In continuarea precizarii de actiune se mai  arata ca reclamanta  nu solicita constatarea existentei dreptului de superficie pentru intregile suprafete indicate mai sus, ci doar pentru partea pentru care se va dovedi ca este amplasata constructia in discutie. In consecinta, din  precizarea de actiune, asa cum a fost redactata, nu puteau fi avute in vedere decat nr. topo indicate in cartile funciare respective, pentru ca sub aspectul suprafetelor  de teren asupra carora se doreste constatarea dreptului de superficie, redactarea precizarii de actiune este neclara si ambigua, vointa partii fiind lasata la apreciere expertului si a instantei.
Actiunea a fost intemeiata in drept pe dispozitiile art. 581 si 693 din noul Cod civil.
Potrivit dispozitiilor art. 68 din Legea nr. 71/2011 de punere in aplicare a noului Cod civil, dispozitiile art. 693 – 702 din Codul civil nu se aplica drepturilor de superficie constituite inaintea intrarii in vigoare a Codului civil.
Din probele administrate in cauza si din cuprinsul cererii de chemare in judecata,  rezulta ca  in cursul anului 2004 reclamanta, in calitate de proprietar al complexului H.P.M.  a extins aceasta constructie, cu o sala de conferinte pentru desfasurarea Conferintei Internationale a A.N.A., iar sub aceasta sala a fost construita si  o piscina. Intreaga extindere in descrierea de mai sus  face corp comun cu H.P.M.. La momentul realizarii acestor lucrari, reclamanta in calitate de constructor avea cunostinta ca nu este proprietara asupra terenului pe care construieste, pentru ca nu a facut demersuri pentru obtinerea autorizatiei de constructie. Daca proprietarul H.P.M. ar fi construit dupa obtinerea autorizatiei de construire, si ar fi respectat exigentele Legii nr. 50/1991, trebuia sa faca demersuri pentru ridicarea topo, pentru identificarea terenului pe care urma sa construiasca, obtinerea avizelor necesare si astfel ar fi fost individualizat si proprietarul terenului. Inca din cursul anului 2003 reclamanta a fost notificata si incunostintata de catre parata  ca nu este proprietara terenului si ca acesta face obiectul unui dosar civil aflat pe rolul Judecatoriei Brasov sub nr. xxx28/2001. Este adevarat ca, pentru constituirea dreptului de superficie nu este necesara existenta autorizatiei de construire intrucat in aceasta materie  sunt aplicabile regulile consensualismului, insa dupa cum se poate observa in speta de fata, nu exista nicio dovada din care sa rezulte conventia dintre parti si nici atitudinea culpabila a  proprietarului constructiei  nu a fost una diligenta si de buna-credinta.   
Astfel, raporturile juridice dintre parti s-au nascut incepand cu anul 2002, sub imperiul vechiului Cod civil, lucru care face inaplicabile dispozitiile art. 693–702 din noul Cod civil pe care reclamanta si-a intemeiat cererea de chemare in judecata. Dispozitiile din noul Cod civil evocate de reclamanta se aplica numai situatiilor juridice nascute dupa intrarea in vigoare a acestuia si nu spetei de fata. Sub acest aspect motivarea instantei de fond urmeaza sa fie substituita si vor fi analizate conditiile de admisibilitate a cererii de chemare in judecata fundamentate pe institutia superficiei din vechiul Cod civil care nu sunt esential diferite de actuala reglementare. Aplicarea legii noi situatiilor nascute sub imperiul legii vechi echivaleaza cu aplicarea retroactiva a legii civile, lucru care contravine dispozitiilor constitutionale.
Art. 693 din noul Cod civil nu are corespondent in vechiul Cod civil, dat fiind faptul ca aceasta institutie nu si-a gasit o reglementare expresa in acest sens. Existenta dreptului de superficie a fost dedusa din interpretarea art. 492 din Codul civil 1864, fiind considerat o derogare de la regula accesiunii instituita prin acest text. Din interpretarea textului s-a concluzionat ca „pot exista exceptii de la regula accesiunii, adica situatii in care constructiile si plantatiile sa nu apartina proprietarului fondului” Intreaga jurisprudenta si doctrina juridica,  intemeiata pe vechiul Cod civil, a acceptat in mod unanim ca dreptul de superficie poate fi constituit prin lege sau prin conventia partilor, cu titlu oneros sau gratuit, prin contract bilateral sau prin act juridic unilateral. 
Din probele administrate in cauza, asa cum am aratat mai sus, nu rezulta ca intre parti a existat vreo conventie in sensul constituirii dreptului de superficie, asupra terenului indicat  prin precizarea de actiune formulata de reclamanta in dosarul de fond. Cererea de constatare a dreptului de superficie nu este intemeiata pe nici un text de lege, altul decat art. 693 din noul  Cod civil care nu este aplicabil in cauza.
Intr-o atare situatie, fata de toate cele invederate mai sus, instanta de fond in mod corect a considerat ca nu este pertinenta concludenta si utila solutionarii cauzei, proba cu raportul de expertiza topo.
Se mai invoca de catre apelanta reclamanta faptul ca proprietarul terenului avea posibilitatea sa invoce accesiunea pentru a deveni proprietarul constructiei si sa oblige proprietarul constructiei sa cumpere terenul, iar prin faptul ca nu si-a exercitat acest drept se poate considera ca a renuntat la el in mod tacit.
Este adevarat ca, potrivit dispozitiilor art. 492 din vechiul Cod civil, proprietarul terenului putea invoca dreptul sau de accesiune, insa din probele administrate in cauza nu rezulta ca a renuntat la acest drept nici in mod direct si nici in mod tacit. S-ar putea vorbi de o renuntare indirecta numai atunci cand s-a implinit termenul pentru constatarea dreptului de superficie prin uzucapiune, ceea ce in speta de fata nu este cazul. Dimpotriva, proprietarul terenului a formulat o cerere de chemare in judecata impotriva apelantei din prezenta cauza, inregistrata pe rolul instantelor de judecata sub nr. unic xxx/197/2005* prin care s-a solicitat obligarea S.C. A. S.A. sa lase in deplina proprietate si posesie, terenul ce face obiectul dreptului de superficie din prezentul dosar, asa cum a fost identificat in raportul de expertiza intocmit de expertii D. si  E.. Prin sentinta civila nr. 13199/2013 pronuntata de Judecatoria Brasov a fost admisa cererea de chemare judecata si s-a dispus obligarea paratei S.C. A. S.A. sa lase in deplina proprietate si posesie terenul in litigiu. Solutia adoptata de instanta de fond a fost pastrata in apel prin respingerea apelurilor formulate de apelantii S.C. B. S.R.L. si S.C. A. S.A. si de intervenientul C.  prin decizia pronuntata in data de 2.11.2015 de catre Tribunalul Hunedoara – sectia I civila. Aceasta decizie este definitiva dar nu irevocabila, fiind atacata cu recurs de ambele parti apelante.
Din aceasta stare de fapt rezulta cu certitudine ca vointa proprietarului terenului este aceea de a redobandi terenul pe care reclamanta din prezentul proces a construit extinderea la H.P.M., in descrierea de mai sus, fara a avea acordul sau. Tocmai acest lucru este incompatibil cu obiectul prezentei cauze de constatarea dreptului de superficie al proprietarului  constructiei, asupra terenului paratei S.C. B. S.R.L., in conditiile in care vointa acestuia a fost una neechivoca.
 In acest context se poate vorbi de „putere de lucru judecat” provizorie  si nu de autoritate de lucru judecat provizorie cum a retinut instanta de fond. Potrivit dispozitiilor art. 431 din Codul de procedura civila  pentru a ne afla in prezenta autoritatii de lucru judecat este necesar sa fie indeplinite conditiile triplei identitatii intre parti, obiect si cauza, ceea ce nu este cazul in speta de fata, daca ne raportam la dosarul cu  nr. unic xxx/197/2005. Insa, asa cum am aratat mai inainte, ne aflam in prezenta unei puteri de lucru judecat sub aspectul solutionarii cererii formulate de reclamanta din acel dosar, S.C. B. S.R.L. in ce priveste revendicarea terenului si demolarea constructiei ridicate pe acesta. Noul Cod de procedura civila vorbeste despre autoritate de lucru judecat provizorie in cuprinsul dispozitiilor art. 430 alin. 4 atunci cand hotararea este supusa apelului sau recursului. In speta de fata decizia sus-amintita se afla in recurs la Curtea de Apel Alba iar sintagma „provizorie” folosita de instanta de fond nu este eronata asa cum s-a sustinut in apelul intervenientului.
Nu exista nici un temei legal pentru a obliga proprietarul terenului sa accepte instituirea unui drept de superficie asupra terenului sau atata timp cat vointa acestuia din urma a fost exprimata in mod neechivoc in sensul redobandirii terenului si readucerea lui la starea initiala, libera de orice constructie. In aceasta situatie nici nu se pune problema existentei unui acord tacit al proprietarului terenului, asa cum pretinde intervenientul si cum subliniaza in cuprinsul criticilor din apel. Mai mult chiar este explicitata aceasta vointa a proprietarului terenului in cuprinsul criticilor din apel, in sensul ca dreptul de superficie sa fie constituit pe perioada existentei constructiei. Aceasta sustinere ramane o simpla afirmatie lipsita de orice suport probator. Probatiunea in acest sens, in nici un caz nu putea fi facuta cu proba testimoniala.
In consecinta, pentru toate considerentele de mai sus, cererea de chemare in judecata formulata de reclamanta S.C. A. S.A. nu este fondata si in mod legal si temeinic a fost respinsa de prima instanta.
In legatura cu critica din apelul declarat de apelantul intervenient C. cu privire la incalcarea dreptului la aparare, solutionarea cererii este de competenta exclusiva a instantei careia i-a revenit dosarul spre solutionare, ramanand la aprecierea completului de judecata aprecierea asupra oportunitatii amanarii cauzei. Din analiza intregului dosar rezulta ca intervenientul nu a fost lipsit de aparare, pe parcursul procesului bucurandu-se de toate garantiile procesuale pe care le are un justitiabil.
In consecinta aceasta critica nu poate fi primita.
Referitor la critica prin care se invedereaza instantei de apel ca prima instanta a solutionat procesul fara a intra in judecata fondului prevalandu-se in mod eronat pe puterea de lucru judecat provizorie, in considerentele expuse mai sus s-a raspuns la aceasta critica odata cu analiza grupata a motivelor de apel.
In considerentele de mai sus s-a raspuns si la critica din apelul intervenientului privind administrarea de probe pentru dovedirea conventiei dintre parti in sensul constituirii dreptului de superficie pe perioada existentei constructiei.
Daca proprietarul constructiei obtinuse acordul de la fostul proprietar al terenului altul decat parata din prezenta cauza, asa cum pretinde in motivele de apel, probatiunea in acest sens trebuia facuta cu inscrisuri si nu cu martori, cu atat mai mult cu cat este vorba de un drept real ce poarta asupra unei suprafete de teren si care trebuia inscris in cartea funciara. De asemenea, ar fi trebuit sa fie dovedit si modul de transmitere al acestei stari de fapt si de drept catre  prezenta parata, aspecte care raman doar simple prezumtii in lipsa unui inscris care sa ateste acest lucru.
Nu in ultimul rand, trebuie mentionat si faptul ca in speta de fata este aplicabila  Cauza Bock si Palade contra Romaniei pronuntata de CEDO in data de 15.02.2007, in care se subliniaza ca recunoasterea pe cale judecatoreasca a dreptului de superficie, impotriva vointei proprietarului terenului, reprezinta o incalcare a dreptului de proprietate si implicit a dispozitiilor art. 1 din Protocolul I Aditional la CEDO.
Fata de toate aceste considerente instanta apreciaza ca ambele apeluri sunt nefondate si in consecinta vor fi respinse iar sentinta primei instante va fi pastrata ca legala si temeinica.
 Cheltuielile de judecata din apel nu au fost justificate de catre parata, motiv pentru care nu vor fi acordate.