Termenul de prescriptie in promovarea actiunii in raspunderea patrimoniala a salariatului in urma constatarii prejudiciului de Camera de Conturi

Asupra apelului de fata:
Constata ca prin sentinta civila nr. 2372/2015 pronuntata de Tribunalul Brasov a fost admisa exceptia de prescriptie a dreptului material la actiune invocata de partea parata si a fost respinsa cererea formulata de catre reclamanta A. in contradictoriu cu paratul B., avand ca obiect plata sumei de 72.659 lei, ca fiind prescrisa. Fara cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunta astfel instanta a retinut urmatoarele:
Prin sentinta civila nr. 1867/CA/26.06.2014 a Tribunalului Brasov, s-a respins actiunea formulata de catre reclamanta prin care a solicitat anularea deciziei nr. 14/18.03.2013 a Camerei de Conturi B., pct. 3c1 din raportul de control, avand ca obiect constatare ca in perioada 2010-2011, paratul a beneficiat de o remuneratie lunara ce a depasit nivelul indemnizatiei lunare acordate prin lege pentru functia de viceprimar, incalcand prevederile art. 3 ind. 1 si art. 3 ind. 2 O.U.G. nr. 79/2008 privind masuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, cu modificarile si completarile ulterioare.
Prin decizia nr. 20/09.01.2015 a Curtii de Apel Brasov s-a respins cererea de apel formulata de catre apelanta reclamanta in prezenta cauza.
Din cuprinsul raportului de control ce a stat la baza emiterii deciziei nr. 14/18.03.2013 a Camerei de Conturi B., rezulta ca in urma examinarii documentelor financiar contabile respectiv a statelor de plata aferente perioadei 2010-2012, s-a constatat ca paratul, in calitate de director al A., a beneficiat in anii 2010 si 2011 de o indemnizatie in cuantum mai mare decat cel prevazut de legislatia in vigoare, precum si de prima de concediu.
Valoarea estimativa a abaterii reprezentand acordarea indemnizatiei in cuantum mai mare decat cel prevazut prin lege si acordarea primei de vacanta este in suma de 72.659 lei.
Demersul judiciar initiat de catre reclamanta este intemeiat pe dispozitiile art. 254 alin. 1 Codul muncii, insa, instanta de fond a apreciat ca in cauza ne aflam in prezenta obligatiei de restituire a salariatului care a incasat necuvenit o suma de la angajator, si care, in temeiul prevederilor art. 256 alin. 1 Codul muncii este obligat sa o restituie, aceasta obligatie avand temei juridic in plata lucrului nedatorat, fapt juridic licit izvor de obligatii.
In ceea ce priveste exceptia de prescriptie a dreptului material la actiune, tribunalul a retinut ca potrivit dispozitiilor art. 268 lit. d) Codul muncii, cererile in vederea solutionarii unui conflict de munca pot fi formulate in termen de 3 ani de la data nasterii dreptului material la actiune, in situatia in care obiectul conflictului individual de munca consta in plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despagubiri catre salariat, precum si in cazul raspunderii patrimoniale a salariatilor fata de angajator.
Prin urmare, aceste dispozitii care se aplica si situatiei din speta, deoarece chiar daca nu suntem in prezenta raspunderii patrimoniale reglementate de art. 254 alin. 1 Codul muncii, procedura de reintregire a patrimoniului angajatorului este aceeasi si in cazul platii nedatorate, fac trimitere la dreptul comun, in acest caz dispozitiile Decretului nr. 157/1958.
Potrivit art. 8 din acest act normativ, �prescriptia dreptului la actiune in repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicita, incepe sa curga de la data cand pagubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca, atat paguba cat si pe cel care raspunde de ea. Dispozitiile alineatului precedent se aplica prin asemanare si in cazul imbogatirii fara just temei�.
In acelasi timp, potrivit dispozitiilor art. 211 lit. c) Legea nr. 62/2011 a dialogului social, plata despagubirilor pentru pagubele cauzate si restituirea unor sume care au format obiectul unor plati nedatorate pot fi cerute in termen de 3 ani de la data producerii pagubei.
Din aceste din urma dispozitii legale, rezulta ca legea speciala reglementeaza in mod diferit de dreptul comun momentul de la care incepe sa curga termenul de prescriptie in ceea ce priveste dreptul la actiune privind restituirea sumelor incasate necuvenit de catre salariat, instituind un termen obiectiv, si anume acela al producerii pagubei, indiferent de data la care angajatorul a cunoscut paguba si pe cel care raspunde de ea.
Instanta de fond a apreciat ca in ipoteza din cauza, intrucat exista un conflict intre legea generala in materie, care este Codul muncii si legea speciala, respectiv Legea dialogului social, se va aplica principiul specialia generalibus derogant, care conduce si la o aplicare a unui text care este mai  favorabil salariatului.
In consecinta, instanta de fond a apreciat ca termenul de prescriptie a inceput sa curga de la momentul fiecarei plati lunare a indemnizatiei, neavand relevanta conform celor expuse anterior data la care angajatorul a cunoscut paguba ca urmare a intocmirii raportului de control.
In ceea ce priveste intreruperea termenului de prescriptie, tribunalul a retinut faptul ca, la data de 13.06.2013 reclamanta a introdus pe rolul Curtii de Apel Brasov contestatia impotriva deciziei nr. 14/18.03.2013 a Curtii de Conturi B., cand termenul de prescriptie se implinise deja pentru pretentiile aferente perioadei 01.01.2010-13.06.2010, deci nici nu se pune problema analizarii intreruperii termenului de prescriptie pentru aceasta perioada, deoarece cauza de intrerupere a cursului prescriptiei trebuie sa intervina in cursul acesteia, si nu dupa implinirea termenului de prescriptie in care creditorul putea actiona.
Potrivit dispozitiilor art. 16 alin. 1 lit. b) Decretul nr. 167/1958, prescriptia se intrerupe prin introducerea unei cereri de chemare in judecata ori de arbitrare, chiar daca cererea a fost introdusa la o instanta judecatoreasca, ori la un organ de arbitraj, necompetent.
Reclamanta nu a facut dovada ca l-a actionat in judecata pe parat in interiorul termenului de prescriptie, pentru ca aceasta sa se fi intrerupt, conform dispozitiilor mai sus aratate.
Motivarea acesteia legata de formularea contestatiei impotriva deciziei emise de Curtea de Conturi ar fi avut relevanta in cauza daca s-ar fi apreciat ca termenul de prescriptie de trei ani curge de la momentul subiectiv al cunoasterii pagubei de catre angajator, deoarece, abia de la data la care a ramas definitiva masura dispusa de catre Curtea de Conturi, prin pronuntarea deciziei nr. 20/09.01.2015 a Curtii de Apel, se putea aprecia ca angajatorul a cunoscut producerea pagubei.
Or, asa cum s-a aratat anterior, termenul de prescriptie curge de la un moment obiectiv, acela al producerii pagubei, acesta fiind acela al platilor necuvenite efectuate, paguba fiind produsa prin diminuarea patrimoniului angajatorului cu aceste sume.
Impotriva acestei sentinte s-a declarat apel de apelanta A. criticandu-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
In dezvoltarea motivelor de apel sentinta este criticata pentru faptul ca prima instanta a aplicat in mod eronat regulile privind data de la care curge termenul de  prescriptie a dreptului material la actiune in ce priveste recuperarea prejudiciului. Prin decizia nr. 14/18.03.2013 s-a dispus recuperarea prejudiciului cauzat apelantei ca urmare a incasarii de catre parat a unor sume de bani cu titlu de remuneratie lunara, suma care a depasit nivelul indemnizatiei lunare acordate prin lege pentru functia de viceprimar. Apelanta a contestat raportul de control nr. 231/15.02.2013 al Curtii de Conturi a Romaniei Camera de Conturi B., iar prin hotarari judecatoresti irevocabile, acest demers a fost respins, pastrandu-se obligatia apelantei de a recupera prejudiciul.
In continuarea motivelor de apel se mai arata ca termenul de prescriptie a dreptului material la actiune curge de la data la care prin hotarare judecatoreasca irevocabila, Curtea de Apel Brasov s-a pronuntat asupra legalitatii si temeiniciei Deciziei nr. 14/18.03.2013 emisa de Camera de Conturi a Romaniei. In aceasta situatie, data de la care incepe sa curga termenul de trei ani este data de 09.01.2015 data pronuntarii deciziei civile nr.20/2015 si nu momentul incasarii banilor si implicit al producerii  prejudiciului asa cum a retinut prima instanta.
Se mai arata ca prin introducerea actiunii de contestatie a deciziei Curtii de Conturi a Romaniei, termenul de prescriptie a fost intrerupt asa cum prevad dispozitiile art. 2537 alin. 2 si 4 din noul Cod civil.
Examinand sentinta atacata in raport de criticile formulate instanta apreciaza ca apelul este intemeiat si in consecinta va fi admis iar sentinta primei instante va fi schimbata in tot in sensul admiterii cererii de chemare in judecata asa cum a fost formulata, in baza dispozitiilor art. 480 alin. 1 din Cod de procedura civila pentru urmatoarele considerente:
Rationamentul instantei de fond este unul gresit pe baza caruia solutia pronuntata este nelegala si netemeinica.
In cauza se pune problema aplicarii in timp a legii civile, respectiv a Legii nr. 53/2003 si a Legii nr. 62/2011 precum si a momentului de la care curge termenul de prescriptie de trei ani pentru recuperarea prejudiciului, daca acesta curge de la data producerii prejudiciului sau de la data la care a luat cunostinta de existenta prejudiciului autoritatea care este competenta a dispune recuperarea lui.
Astfel, obiectul cererii de chemare in judecata il constituie recuperarea sumelor de bani incasate necuvenit de catre parat, cu titlu de salarii, in perioada 01.01.2010 � 31.12.2011, prejudiciu constatat in urma controlului efectuat de Camera de Conturi B. si consemnat in �Raportul de Control� din data de 15.02.2013, data la care acesta a fost inregistrat la sediul A..
Reclamanta a contestat raportul de control iar prin sentinta civila nr. 1867/2014 pronuntata de Tribunalul Brasov a fost respinsa ca inadmisibila cererea formulata de A.  in contradictoriu cu Curtea de Conturi a Romaniei, privind anularea Deciziei nr. 14/2013 emisa de Camera de Conturi B.. Cu toate acestea, in considerentele  hotararii s-a retinut cu putere de lucru judecat faptul ca �prin raportare la statele de plata atasate la filele 48 � 51 din dosarul nr. 290/64/2013 rezulta ca viceprimarul beneficiaza de o indemnizatie lunara de 2484 lei in timp ce directorul regiei autonome a beneficiat de o indemnizatie lunara de 4141 lei�. Instanta a mai retinut ca directorul regiei autonome, paratul din prezenta cauza intra sub incidenta dispozitiilor O.U.G. nr. 79/2008 intrucat prin art. 1 din aceasta ordonanta, in stabilirea sferei de aplicare se precizeaza ca prevederile prezentei ordonante de urgenta se aplica regiilor autonome, societatilor si companiilor nationale si societatilor comerciale la care statul sau unitatea administrativ teritoriala este actionar unic sau majoritar, precum si filialelor acestora. In concluzie prejudiciul creat a constat in incasarea de catre parat a unui salariu mai mare decat cel al unui viceprimar, impotriva textelor de lege care impun acest lucru.
Prin decizia civila nr. 20/2015 pronuntata de Curtea de Apel Brasov a fost anulat recursul declarat de recurentul A. impotriva sentintei civile nr. 1867/2014 pronuntata de Tribunalul Brasov � sectia a II-a.
In consecinta, actul de control al Camerei de Conturi B. a ramas nemodificat, fiind apreciat de instante ca legal iar constatarile statuate in acest sens se bucura de veridicitate, intrand in puterea lucrului judecat ca urmare a derularii procedurilor judiciare asa cum am aratat mai sus.
Avand in vedere ca Legea nr. 62/2011 nu era in vigoare la momentul producerii prejudiciului, respectiv ianuarie 2010, in cauza sunt incidente dispozitiile Legii nr. 53/2003 respectiv dispozitiile Codului muncii.
Astfel, Codul muncii in cuprinsul dispozitiilor art. 268 alin. 1 lit. c)  statorniceste in aceasta materie, ca termenul este unul subiectiv si curge de la data nasterii dreptului la actiune, facand aplicarea dispozitiilor dreptului comun in materie. Intr-adevar dispozitiile art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 dispune in sensul ca �prescriptia incepe sa curga de la data cand se naste dreptul la actiune�.�, iar potrivit dispozitiilor art. 1886 din vechiul Cod civil, incident in cauza, se stipuleaza ca �nicio prescriptie nu poate incepe a curge mai inainte de a se naste actiunea supusa acelui mod de stingere�.
Asadar, in cazul actiunii in raspundere pentru pagubele cauzate prin fapte ilicite, in speta de fata sume de bani incasate necuvenit, devin aplicabile dispozitiile art. 268 alin. 1 lit. c) din Codul muncii raportat la dispozitiile art. 8 din Decretul nr. 167/1958 care prevede ca �prescriptia dreptului la actiune in repararea pagubei pricinuita prin fapta ilicita, incepe sa curga de la data cand pagubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca atat paguba cat si pe cel ce raspunde de ea�.  Aceasta pentru ca fapta prin care s-a produs prejudiciul a inceput in cursul anului 2010, data la care erau in vigoare dispozitiile Codului muncii, vechiul Cod civil si Decretul nr. 167/1958.
Asa fiind, termenul in cadrul caruia poate fi stabilita raspunderea patrimoniala pe cale judecatoreasca, nu este unul obiectiv, ci unul subiectiv, iar el incepe sa curga nu de la data producerii pagubei, cum a retinut instanta de fond, ci de la data la care reprezentantul legal al angajatorului (ex. directorul general) a luat cunostinta ca s-a produs prejudiciul, prin nota intocmita de comisia de control in speta de Curtea de Conturi si inregistrata la registratura generala a institutiei in data de 15.02.2013. Cum prejudiciul, care potrivit sustinerilor partilor a fost produs printr-o fapt continua, aceea a incasari lunare a unui salariu mai mare decat cel cuvenit, nu a fost defalcat pe intervale de timp, printr-o precizare de actiune sau prin raportul de control, pentru perioada anterioara intrarii in vigoare a Legii nr. 62/2011, cuprinsa intre 15.02.2010 si 13.05.2011 si ulterior intrarii in vigoare a Legii nr.62/2011, urmeaza ca instanta sa aplice regulile instituite de Codul muncii pentru prejudiciul creat, pe intregul interval de referinta, avut in vedere de Curtea de Conturi in raportul de control. Aceasta si pentru faptul ca finalmente prejudiciul a fost creat ca urmare a faptei culpabile a paratului de a refuza incheierea unui contract de mandat asa cum stipuleaza dispozitiile art. 3 ind. 2 din O.U.G. nr. 79/2008. Explicatia paratului in acest sens a fost ca a optat sa ramana cu contract de munca, deoarece ordonanta este discriminatorie � seful ocolului silvic  apartinand unei primarii de comuna avand salariul semnificativ mai mic decat al unui sef de ocol apartinand unui municipiu, iar sarcinile si atributiile fiind mai complexe. In concluzie, paratul a eludat aplicarea normelor speciale in materie de salarizare pe motiv ca reglementarea speciala este discriminatorie, iar nasterea prejudiciului se suprapune cu  momentul acestei decizii. (ianuarie 2010 data de inceput vizata de  controlul efectuat de Curtea de Conturi)
Procedurile judiciare declansate in cauza pentru a verifica legalitatea si temeinicia �Raportului de Control�  au  pus sub semnul intrebarii caracterul cert al prejudiciului, lucru care a facut ca unitatea angajatoare sa nu poata proceda la recuperarea acestuia.  De altfel persoana obligata sa procedeze la recuperarea prejudiciului era aceeasi cu persoana culpabila de producerea prejudiciului, fiind asadar lipsit de orice motivatie in recuperarea prejudiciului si  aflandu-se intr-un real conflict de interese.
Astfel cursul prescriptiei de trei ani a fost intrerupt prin cererea de chemare in judecata, in conformitate cu dispozitiile  art. 16 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958.
 In concluzie termenul de prescriptie de trei ani nu curge de la data producerii prejudiciului, asa cum a retinut prima instanta, procedand la aplicarea retroactiva a Legii nr. 62/2011, ci de la data la care s-au finalizat procesele introduse de unitate privind anularea actului de control al Curtii de Conturi, respectiv data de 09.01.2015. Cum actiunea a fost introdusa in data de 22.06.2015 este evident ca a fost respectat termenul de trei ani instituit de Codul muncii la art. 268 lit. c. 
In consecinta instanta va respinge exceptia prescriptiei dreptului material la actiune.
In ceea ce priveste fondul cauzei, instanta constata ca, asa cum am aratat mai inainte, prin Raportul de Control efectuat de Camera de Conturi B., in perioada 2010 � 2011 paratul B a beneficiat si a incasat in calitate de director al A. o indemnizatie mai mare decat cea prevazuta de legislatia in vigoare, precum si  prima de concediu in temeiul unui contract de munca si nu al unui contract de mandat asa cum prevede reglementarea speciala.
In cauza sunt incidente dispozitiile art. 3 ind. 1 din O.U.G. nr. 79/2008 potrivit carora directorul general beneficiaza de o remuneratie lunara acordata prin contractul de mandat dupa cum urmeaza�, iar art. 3 ind. 2 precizeaza ca remuneratia lunara a directorului general stabilita prin contractul de mandat in conditiile art. 3 ind. 1 este unica forma de recompensare in bani a activitatii depuse de persoana respectiva. Directorului general nu i se poate acorda prin contractul de mandat alte beneficii, de orice forma, in afara celor prevazute de art. 3 ind. 1 alin. 2. La nivelul regiilor autonome, societatilor si companiilor de interes local aflate in coordonarea, subordonarea sau autoritatea unei unitati administrativ-teritoriale de interes local, precum si al filialelor acestora, remuneratia nu poate depasi nivelul indemnizatiei lunare prin lege pentru functia de viceprimar.
 Aceste dispozitii nu au fost respectate de parat, acesta beneficiind de drepturi salariale in lipsa unui contract de mandat si incasand  un salariu mai mare decat cel de care ar fi beneficiat viceprimarul comunei.
In consecinta prejudiciul a fost stabilit la suma de 72.659 lei, suma cu care a fost prejudiciata apelanta.
In lipsa oricaror probe care sa contrazica aceasta stare de fapt instanta va inlatura toate apararile invocate la fond pentru considerentele de mai sus si  apreciaza ca cererea de chemare in judecata este intemeiata, urmand in  consecinta sa o admita asa cum a fost formulata.