Restituirea unei plati nedatorate ca urmare a nulitatii contractului de cesiune in baza caruia s-a efectuat plata - art. 1092 Cod civil.

             Pretentiile formulate de reclamanta au avut la baza contractul de cesiune de parti sociale anulat cu efect retroactiv, astfel ca in mod corect instanta de fond a retinut incidenta art. 992-993 vechiul Cod civil a platii nedatorate, doctrina juridica acceptand incidenta actiunii in repetitiune si in cazul in care plata se face in temeiul unui contract nul, desfiintat retroactiv, cand obligatia apare ca si cum nu ar fi existat niciodata, iar partile urmeaza a fi repuse in situatia anterioara.
Fiind vorba de un contract anulat, restituirea prestatiilor se putea dispune in baza raspunderii contractuale pentru ca plata s-a facut in baza unui contract si nu in temeiul raspunderii delictuale, intrucat restituirea nu s-a intemeiat pe ideea de vinovatie. In acceptiunea traditionala a restituirilor, se considera ca restituirea nu poate opera in situatia in care prestatia fusese executata in temeiul unei cauze ilicite, insa aceasta regula a fost treptat abandonata atat de practica judiciara cat si de o parte doctrinara, chiar si legiuitorul actual stabilind in noua formula a Codului civil ca „prestatia primita sau executata in temeiul unei cauze ilicite sau imorale ramane intotdeauna supusa restituirii”- art. 1638 noul Cod civil.
            Asupra apelului de fata:
Constata ca, prin sentinta civila nr. 447/C din data de 24.06.2015 pronuntata de Tribunalul Brasov in dosarul nr. xxxx/62/2014 s-a admis actiunea formulata de reclamanta A. in contradictoriu cu parata S.C. B. S.R.L..
Parata a fost obligata sa restituie reclamantei suma de 50.000 de euro, echivalent in lei 224.745 lei, la cursul de schimb din 20.03.2014, reprezentand pretul tranzactiei Contractului de cesiune parti sociale nr. x7/01.02.2011, precum si dobanda legala aplicata acestei sume, calculata de la data de 01.02.2011 si pana la achitarea efectiva.
Parata a fost obligata sa plateasca reclamantei suma de 9858,2 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata.
In motivarea hotararii se arata ca, prin contractul de cesiune par?i sociale nr. x7/01.02.2011, autentificat de Biroul Notarului Public C., parata S.C. B. S.R.L., in calitate de cedenta a cesionat reclamantei A., in calitate de cesionara, toate par?ile sociale reprezentand capitalul social integral (100%), in valoare de 200,00 lei, impar?it in 20 de par?i sociale, cu o valoare nominala de 10 lei fiecare parte sociala in valoare totala de 200,00 lei pe care parata le de?inea la S.C. D. S.R.L. P., in calitate de asociat unic.
Prin contract s-a stabilit ca cesiunea par?ilor sociale se face pentru suma de 50.000 euro, valoare negociata de par?i, in baza Raportului de evaluare intocmit de catre evaluator PFA E., privind activul societa?ii – imobilul situat in ora?ul P., str. L.R. nr. xx, judetul B., inscris in CF xxxx82 P. (provenita din conversia de pe hartie a CF xx3), cu nr. cadastral xx1 V.O., cu terenul aferent in suprafa?a de 599 mp.
Conform men?iunilor contractului, plata sumei de 50.000 euro s-a facut de catre cesionara catre cedenta in numerar, la data incheierii contractului, par?ile declarand ca nu mai au alta preten?ie materiala sau de alta natura, una impotriva celeilalte, cu privire la par?ile sociale cesionate.
Potrivit chitan?ei de ridicare numerar emisa la data de 01.02.2011, ora 10.52, de Banca F.  S.A., reclamanta a ridicat din cont in acea zi, suma de 50.000 euro (fila 164).
Prin sentin?a penala nr. 980/F/08.12.2011 a Tribunalului Bucure?ti – Sec?ia I penala, men?inuta prin decizia penala nr. 147/A/22.05.2012 a Cur?ii de Apel Bucure?ti – Sec?ia a II a penala din dosarul nr. xxxxx/3/2011 ?i ulterior prin decizia nr. 493/12.02.2013 a ICCJ, s-a dispus condamnarea inculpatului G. la pedeapsa de 7 ani inchisoare in regim de deten?ie, pentru infrac?iunea de luare de mita in forma continuata iar in baza art. 14 alin. 3 din Codul de procedura penala, desfiin?area contractului de cesiune nr. x7/01.02.2011, autentificat de Biroul Notarului Public C., re?inandu-se ca acesta are o clauza ilicita, mascand un act material al infrac?iunii de luare de mita.
Prin considerentele hotararii penale ramasa definitiva s-a re?inut ca la data de 01.02.2011, in baza unei in?elegeri anterioare dintre H. ?i G., cel din urma a primit prin intermediul so?iei sale A. un imobil tip vila situat in P., str. L.R. nr. xx, judetul B., in valoare de circa 200.000 euro, prin cedarea par?ilor sociale de?inute de S.C. B. S.R.L. la S.C. D S.R.L. P. (in patrimoniul caruia se gasea imobilul), catre A., la o valoare mult diminuata (50.000 euro). S-a mai re?inut ca reprezentanta societa?ii cedente a fost martora I. care avea o datorie de 183.000 euro la H. ?i careia, acesta i-a indicat sa efectueze tranzac?ia cu familia A-G.
Din cuprinsul contractului incheiat in fa?a notarului C., din considerentele avute in vedere de instan?a penala la pronun?area hotararii de condamnare, prin care s-a re?inut efectuarea pla?ii de catre so?ia inculpatului, cat ?i din chitan?a depusa de reclamanta in dovedirea retragerii sumei de 50.000 euro in ziua incheierii contractului de cesiune a par?ilor sociale, instan?a a re?inut ca plata sumei de 50.000 euro a fost facuta in mod efectiv de catre reclamanta, astfel ca a respins apararea formulata de parata, prin intampinare, ca neintemeiata.
Prin ac?iunea dedusa judeca?ii, reclamanta a invocat in drept atat plata nedatorata, cat ?i principiul imboga?irii fara justa cauza.
In spe?a, fa?a de data incheierii contractului de cesiune, in cauza sunt incidente dispozi?iile vechiului Cod civil.
Avand in vedere starea de fapt re?inuta de instan?a penala, instan?a a constatat ca nu sunt indeplinite condi?iile imboga?irii fara justa cauza. Pentru ca o ac?iune in restituirea presta?iilor sa fie fundamentata pe acest principiu, se cer indeplinite cumulativ urmatoarele condi?ii: sa existe o imboga?ire a patrimoniului paratului; o diminuare a patrimoniului reclamantului; intre imboga?irea ?i respectiv diminuarea patrimoniilor sa existe o cauza comuna; acestea sa nu aiba la baza un temei legitim, iar  imboga?itul sa fie de buna-credin?a. Or, in spe?a, astfel cum a rezultat din considerentele hotararii penale (filele 14, 14 verso) cat ?i inregistrarile convorbirilor dintre reprezentanta paratei ?i notar (fila 161 – 163/verso), din procesul penal, atat reclamanta cat ?i reprezentanta paratei cuno?teau cauza ilicita a incheierii contractului de cesiune a par?ilor sociale, respectiv, ca acesta masca un act material al infrac?iunii de luare de mita, savar?ita de so?ul reclamantei.
Mai mult, presta?iile au fost executate de par?i in baza unui contract care, la acel moment reprezenta un temei legitim.
Potrivit art. 14 alin. 3 lit. a din vechiul Cod de procedura penala, repararea pagubei se face potrivit dispozitiilor legii civile in natura, prin restituirea lucrului, prin restabilirea situatiei anterioare savarsirii infractiunii, prin desfiintarea totala.
Prin urmare, repunerea par?ilor in situa?ia anterioara presupune restituirea presta?iilor deoarece dispare fundamentul executarii acestora.
Fa?a de considerentele re?inute, instan?a a apreciat ca in cauza sunt incidente dispozi?iile art. 1092 Cod civil, intrucat obliga?ia fiecareia dintre par?ile contractului sinalagmatic, desfiin?at retroactiv, apare ca ?i cand nu ar fi existat vreodata.
Relativ la petitul privind acordarea dobanzii legale, instan?a a apreciat ca in spe?a sunt incidente dispozitiile art. 994 Cod civil, conform carora, „cand cel ce a primit plata a fost de rea-credinta, este dator a restitui atat capitalul, cat si interesele (dobanzile) sau fructele din ziua platii”. In cauza de fata, instanta a re?inut din probatoriul administrat ca parata are calitatea de accipiens de rea-credinta, ca urmare a faptului ca a cunoscut ca plata primita este nedatorata (filele 161 – 163).
Pentru motivele re?inute in fapt ?i in drept, instan?a a admis ac?iunea formulata de reclamanta, conform dispozitivului.
Intrucat parata se afla in culpa procesuala, in baza art. 453 Cod procedura civila, a fost obligata sa plateasca reclamantei suma de 9858,2 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentand taxa judiciara de timbru ?i onorariu avoca?ial.
Prin incheierea de sedinta din data de 25.02.2015 s-a respins exceptia inadmisibilitatii actiunii invocata de catre parata, prin intampinare.
In motivarea incheierii se arata ca una dintre conditiile juridice ale intentarii actiunii intemeiata pe principiul imbogatirii fara justa cauza este absenta oricarui alt mijloc juridic pentru recuperarea de catre cel care si-a micsorat patrimoniul, a pierderii suferite. Altfel spus, cel care a suferit o diminuare a patrimoniului poate recurge la o astfel de actiune doar atunci cand nu are si nici nu a avut o alta cale de drept, nici o alta actiune in justitie pentru valorificarea dreptului sau la reparatie.
In situatia existentei unui act juridic incheiat de parti, acesta da posibilitatea fiecarei parti contractante ca in ipoteza neindeplinirii obligatiilor asumate prin act, sa recurga la proceduri judiciare, fie in vederea obtinerii pe cale judecatoreasca a contraprestatiei, fie in vederea rezilierii si repunerii partilor in situatia anterioara incheierii acestor acte.
Ori, in speta, reclamanta nu poate recurge la o alta procedura judiciara, derivata din contractul de cesiune incheiat cu parata, deoarece acest contract a fost anulat printr-o hotarare penala definitiva.
Pentru considerentele retinute, instanta a respins ca neintemeiata exceptia inadmisibilitatii invocata de parata, prin intampinare.
Impotriva hotararii si a incheierii din 25.02.2015 au declarat apel parata S.C. B. S.R.L. P. si apel incident reclamanta A., solicitand schimbarea hotararii.
In motivarea apelului parata S.C. B. S.R.L. P. arata ca in mod gresit s-a respins exceptia inadmisibilitatii actiunii in conditiile in care suma solicitata are la baza raporturi contractuale si nu fapte juridice. Instanta nu a calificat cererea de chemare in judecata, ceea ce a pus partea in imposibilitatea de a-si formula apararea. Dispozitiile art. 993 Cod civil privind restituirea platii nedatorate nu sunt aplicabile raporturilor juridice deduse judecatii intrucat plata nu s-a facut din eroare, ci in temeiul unui act juridic incheiat de parti. Reclamanta a fost de la inceput de rea-credinta, fiind constienta ca actul deghiza un act material al infractiunii de luare de mita, in schimb parata a fost de buna-credinta pentru ca plata reprezenta o liberare de datoria in suma de 182.500 euro pe care o avea fata de creditorul H..
Plata era datorata in baza unui act notarial care nu fusese desfiintat, astfel ca nu pot fi acordate dobanzi. Se mai arata ca suma de 50.000 euro nu a fost incasata de parata, astfel cum rezulta din starea de fapt retinuta in dosarul penal. Beneficiarul mitei, numitul G. nu a efectuat nici o plata catre parata S.C. B. S.R.L. ca si echivalent al partilor sociale cedate catre sotia sa A. Prin efectul contractului de cesiune nr. x67/1.02.2011 s-au stins doua obligatii banesti, respectiv indatorirea lui H. de a-i achita lui G. o parte a mitei promise, precum si obligatia doamnei I.  de a-i restitui lui H. suma imprumutata anterior de la acesta. Astfel, suntem in prezenta unui simulatii prin deghizare si interpunere de persoane, mentiunile din contract referitoare la plata pretului de 50.000 euro nereflectand intelegerile reale dintre parti. Simpla imprejurare ca intimata A. a facut dovada retragerii de la banca a sumei de 50.000 euro nu conduce la concluzia ca respectiva suma ar fi fost remisa paratei. Absenta unui contrainscris nu reprezinta un impediment care sa se opuna constatarii simulatiei atat timp cat deghizarea unuia dintre actele infractiunii de luare de mita sub forma contractului de cesiune de parti sociale rezulta din decizia penala nr. 493/12.02.2013 a ICCJ.
Se mai mentioneaza ca exceptia de la repunerea in situatia anterioara nulitatii unui act bazat pe cauza ilicita se intemeiaza pe nedemnitatea reclamantului care nu mai poate solicita restituirea prestatiilor pentru ca acest lucru ar echivala cu mentinerea in favoarea reclamantei si a beneficiarului mitei a folosului necuvenit.
In motivarea apelului incident reclamanta A. a solicitat admiterea cererii pe temeiuri contractuale, respectiv pe imbogatirea fara justa cauza potrivit noului Cod civil. Anularea contractului de cesiune parti sociale a avut loc prin sentinta penala nr. 980/F/8.12.2011, iar actiunea in restituire a prestatiilor a fost introdusa dupa aparitia noului Cod civil. Instanta trebuia sa se raporteze la institutia platii nedatorate ca urmare a nulitatii absolute a contractului, astfel ca nu are relevanta buna sau reaua credinta a solvensului, iar restituirea trebuia facuta in toate cazurile.
Prin intampinare, reclamanta a solicitat respingerea apelului paratei ca urmare a inadmisibilitatii motivelor noi de apel a constatarii simulatiei si a exceptiei de la repunerea partilor in situatia anterioara. Opiniile legate de temeiul restituirii prestatiilor in cazul unui act anulat sunt diferite, o parte impartasind ideea imbogatirii fara justa cauza, iar o alta, a platii nedatorate sau a raspunderii civile delictuale. Conditia erorii celui care a facut o plata nedatorata nu este necesara in cazul obligatiei lovite de nulitate absoluta.
Se mai arata ca apelanta parata afirma in mod nereal ca nu a primit pretul de 50.000 euro, in conditiile in care plata apare mentionata in contract, caz in care a savarsit infractiunea de fals in declaratii. Sentinta penala face vorbire de pretul incasat de 50.000 euro, iar documentul bancar depus in probatiune dovedeste retragerea sumei in ziua respectiva, la fel si interceptarea telefonica. Reprezentanta paratei a cunoscut natura platii efectuate, astfel ca a fost de rea-credinta. Folosul necuvenit nu este cel de 50.000 euro, ci diferenta dintre 200.000 euro si 50.000 euro. Revenirea la situatia anterioara dispusa de art. 14 lit. a din vechiul Cod de procedura penala  nu face distinctii si are in vedere o restabilire holistica a raporturilor dintre parti, nu doar in defavoarea inculpatului.
Prin raspunsul la intampinare, parata S.C. B. S.R.L. P. a solicitat respingerea apelului incident ca lipsit de interes in conditiile in care actiunea a fost admisa in totalitate. Se mai arata ca momentul de referinta in raport cu care poate fi determinata norma de drept substantial aplicabila este acela al faptului juridic al platii afirmate de partea potrivnica, astfel ca sunt incidente dispozitiile vechiului Cod civil. Gresit s-a invocat inadmisibilitatea motivelor de apel fata de prevederile art. 478 alin. 2 Cod procedura civila, care permit folosirea mijloacelor de aparare invocate sau aratate in motivarea apelului.
In probatiune s-au depus inscrisuri si s-a atasat dosarul penal nr. xxxxx/3/2011.
Analizand hotararile apelate in raport cu motivele invocate si actele dosarului, in temeiul art. 476 - 477 Cod procedura civila, se constata urmatoarele:
In baza art. 248 Cod procedura civila, instanta urmeaza a analiza exceptiile de procedura care ar face inutila cercetarea in fond a apelurilor, respectiv exceptiile inadmisibilitatii motivelor noi din apel si exceptia lipsei de interes a apelului incident.
Intr-adevar, in cuprinsul motivelor de apel, parata S.C. B. S.R.L. a invocat doua aparari noi, respectiv constatarea simulatiei intervenite intre parti si exceptia de la repunerea partilor in situatia anterioara in cazul existentei caracterului ilicit al cauzei. Prevederile art. 478 alin. 2 Cod procedura civila permit invocarea in apel a mijloacelor de aparare noi cu conditia sa nu contravina dispozitiei statuate prin art. 478 alin. 3 Cod procedura civila, adica sa conduca la schimbarea calitatii partilor, a cauzei sau obiectului cererii. Cele doua motive de apel sunt mijloace de aparare noi ce sunt legate de argumentele temeiurilor juridice redate de prima instanta in considerentele hotararii, de care partea a luat cunostinta dupa inchiderea dezbaterilor si care au legatura cu aspectele legate de natura juridica a actiunii si temeiul pretentiilor, astfel ca pot fi invocate prin intermediul criticilor formulate in calea de atac, motiv pentru care exceptia inadmisibilitatii urmeaza a fi respinsa.
In privinta exceptiei lipsei de interes in promovarea apelului incident, se constata ca dispozitiile art. 472 Cod procedura civila, prin raportare la art. 461 alin. 2 Cod procedura civila, permit formularea caii de atac asupra considerentelor hotararii prin care s-au dat dezlegari ale unor probleme de drept care nu ar avea legatura cu judecata procesului sau care sunt gresite, astfel ca, chiar daca partea a castigat procesul, are la indemana posibilitatea de a solicita in apel remedierea presupuselor greseli din considerente. Cum natura juridica a actiunii si temeiul restituirii pretentiilor reprezinta un aspect controversat, astfel cum arata partile prin invocarea doctrinei juridice neunitare, rezulta ca reclamanta are interesul de a lamuri aceste aspecte, motiv pentru care exceptia lipsei de interes urmeaza a fi respinsa in temeiul art. 33 Cod procedura civila. Soarta apelului incident urmeaza insa a urma dispozitiile art. 472 alin. 2 Cod procedura civila functie de solutia data in apelul principal.
Apelul paratei declarat impotriva incheierii din 25.02.2015 vizeaza gresita respingere a exceptiei inadmisibilitatii actiunii in conditiile in care suma solicitata are la baza raporturi contractuale si nu fapte juridice. Exceptia inadmisibilitatii actiunii in repetitiune in cazul in care reclamantul are la dispozitie o actiune izvorata din contract, reprezinta un mijloc de aparare cu o natura juridica mixta, de fond si de procedura datorita efectului spre care tinde aceasta, respectiv o anumita modalitate de respingere a cererii. Prima instanta a retinut ca reclamanta nu poate recurge la o alta procedura judiciara deoarece contractul de cesiune a fost anulat, astfel ca actiunea in restituire bazata pe imbogatirea fara justa cauza s-a considerat a fi admisibila. Cum temeiul juridic al actiunii indicat de reclamanta a fost formulat in 3 variante, in principal art. 969, 970 Cod civil - principiul restitutio in integrum si raspunderea contractuala, in subsidiar 1 - plata nedatorata si subsidiar 2 - imbogatirea fara justa cauza, rezulta ca solutionarea exceptiei inadmisibilitatii actiunii intemeiate pe imbogatirea fara justa cauza nu ar fi avut ca efect respingerea actiunii, intrucat mai ramaneau celelalte doua variante ale temeiurilor de drept invocate si care ar fi necesitat analizarea pretentiilor, iar sub acest aspect exceptia a fost corect respinsa. De altfel, prin insasi motivele de apel, ambele parti agreeaza ideea admisibilitatii actiunii pe temeiul raspunderii contractuale, astfel ca actiunea formulata de reclamanta nu este inadmisibila.
In privinta normelor de drept material aplicabile, consideram ca in mod corect prima instanta a retinut ca sunt incidente dispozitiile vechiului Cod civil, avand in vedere si prevederile art. 4 din Legea nr. 71/2011 potrivit carora „la data intrarii in vigoare a Noului Cod civil, actele juridice nule, anulabile sau afectate de alte cauze de ineficacitate, prevazute de Codul civil din 1864, raman supuse dispozitiilor legii vechi, neputand fi considerate valabile ori, dupa caz, eficace potrivit Codului civil sau dispozitiilor prezentei legi”. Astfel, pentru actul juridic, legiuitorul a stabilit ca regula aplicarea legii in vigoare la data incheierii actului juridic nu numai in privinta conditiilor de validitate si, pe cale de consecinta, a nulitatii, ci si pentru alte aspecte ce privesc incheierea actului juridic, pentru alte cauze de ineficacitate, pentru regulile de interpretare a actului, pentru efectele actului juridic, inclusiv cele produse dupa intrarea in vigoare a unei noi legi, pentru executarea obligatiilor asumate de parti, pentru incetarea actului juridic si pentru restabilirea situatiei anterioare. De altfel, chiar si reclamanta a indicat in cuprinsul actiunii introductive incidenta vechiului Cod civil, astfel ca aceste prevederi urmeaza a fi avute in vedere.
Instanta de fond a calificat actiunea in temeiul art. 1092 Cod civil privind restituirea unei plati nedatorate ca urmare a nulitatii contractului in baza caruia s-a efectuat plata. Prin urmare, gresit apreciaza apelanta parata ca instanta nu ar fi incadrat juridic actiunea si nu ar fi indicat temeiul juridic al pretentiilor. Sub acest aspect, in mod nefondat arata parata ca nu a putut sa-si formuleze apararile in cauza.
In privinta temeiului juridic al actiunii, intr-adevar, reclamanta a indicat 3 variante, in principal art. 969, 970 Cod civil - principiul restituio in integrum si raspunderea contractuala, in subsidiar 1- plata nedatorata si subsidiar 2- imbogatirea fara justa cauza. Atat apelul paratei cat si apelul incident al reclamantei cuprind motive ce vizeaza incadrarea juridica a actiunii, parata considerand ca ar fi vorba de o simulatie prin deghizare si interpunere de persoane, iar reclamanta reiterand toate variantele indicate initial: raspunderea contractuala, imbogatirea fara just temei sau plata lucrului nedatorat.
In vederea analizarii temeiului juridic aplicabil in speta, urmeaza a constata ca partile nu au contestat nici existenta contractului de cesiune de parti sociale nr. x7/1.02.2011 si nici constatarea nulitatii acestuia pentru cauza ilicita, dispusa prin sentinta penala nr. 980/F/8.12.2011 a Tribunalului Bucuresti. Cum la baza solicitarii formulate de reclamanta a stat contractul de cesiune de parti sociale anulat cu efect retroactiv, inseamna ca in mod corect instanta de fond a retinut incidenta art. 992-993 vechiul Cod civil a platii nedatorate, doctrina juridica acceptand incidenta actiunii in repetitiune si in cazul in care plata se face in temeiul unui contract nul, desfiintat retroactiv, cand obligatia apare ca si cum nu ar fi existat niciodata, iar partile urmeaza a fi repuse in situatia anterioara.
Este adevarat ca o parte din doctrina juridica propune ca in cazul anularii actului, restituirea prestatiilor sa se realizeze pe temeiul imbogatirii fara just temei, insa aceeasi opinie admite si situatia ca se poate aplica institutia platii nedatorate daca partile si-au executat obligatiile inainte de constatarea nulitatii actului. Ori, in speta, aceste obligatii au fost executate partial de parti prin incheierea contractului si predarea unei sume de bani ca pret al cesiunii, neavand relevanta respingerea mentionarii actului la ORC B., intrucat mentiunea nu avea caracter constitutiv, ci de opozabilitate fata de terti. Fiind vorba de un contract anulat, restituirea prestatiilor se putea dispune in baza raspunderii contractuale pentru ca plata s-a facut in baza unui contract si nu in temeiul raspunderii delictuale, intrucat restituirea nu s-a intemeiat pe ideea de vinovatie. In consecinta, in mod corect instanta de fond a retinut ca nu sunt indeplinite conditiile imbogatirii fara just temei, temeiul juridic al repetitiunii fiind contractul nul.
Sustinerile apelantei parate cu privire la gresita aplicare a art. 993 Cod civil urmeaza a fi respinse intrucat conditia ca plata sa fie facuta din eroare este relativa. Relativitatea acestei conditii este atestata de numeroasele exceptii in care nu mai este necesara indeplinirea conditiei sau chiar mai mult, cand plata poate fi restituita chiar daca se dovedeste ca solvens (cel care face plata) stia ca nu este datorata nicio plata si totusi a facut o plata. Cu atat mai mult este cazul unei obligatii care ulterior a fost desfiintata retroactiv si cand avem de a face cu un caz particular de inexistenta absoluta a indatoririi, astfel incat conditia erorii este superflua.
Apararile legate de buna sau reaua credinta a partilor contractante au la baza opinia ca actiunea in repetitiune ar proteja doar pe solvensul de buna credinta impotriva accipiensului de rea credinta. Intr-adevar,in acceptiunea traditionala a restituirilor, se considera ca restituirea nu poate opera in situatia in care prestatia fusese executata in temeiul unei cauze ilicite (principiul traditional era nemo auditur propriam turpitudinem allegans), in acest sens fiind decizia nr. 807/23.04.1980 a Tribunalului Suprem. Insa aceasta regula a fost treptat abandonata atat de practica judiciara cat si de o parte doctrinara, chiar si legiuitorul actual stabilind in noua formula a Codului civil ca „prestatia primita sau executata in temeiul unei cauze ilicite sau imorale ramane intotdeauna supusa restituirii”- art. 1638 noul Cod civil. Chiar daca aceste din urma dispozitii nu sunt aplicabile in speta, totusi nu putem retine apararile apelantei parate in sensul ca nu este indatorata la restituirea sume primite atata timp cat actul in baza caruia a primit suma nu mai exista. Prin urmare, daca un contract a fost declarat nul absolut pentru cauza ilicita, ambele parti isi datoreaza restituirea prestatiilor reciproce deja executate.
In legatura cu aprecierea apelantei parate de a considera contractul de cesiune de parti sociale ca o simulatie prin deghizare si interpunere de persoane, urmeaza a constata ca atata timp cat deja s-a pronuntat o hotarare judecatoreasca prin care s-a constatat irevocabil sanctiunea nulitatii absolute a contractului de cesiune pentru cauza ilicita, aplicarea unei alte sanctiuni nu este admisibila, fiind si lipsita de interes.
Referitor la fondul litigiului, apelanta parata afirma ca suma de 50.000 euro nu i-a fost achitata de intimata reclamanta ca pret al cesiunii de parti sociale. Sustinerile sale sunt contrazise de declaratiile facute de reprezentanta societatii I. in cursul procesului penal prin care a recunoscut ca numita A. a ridicat suma de 50.000 euro de la Banca F. in ziua incheierii contractului de cesiune de parti sociale si din care a primit suma de 26.500 euro, in temeiul contractului, restul fiind opriti de inculpatul G. - fila 162 vol.1 DNA. Chiar si sotul reprezentantei paratei, numitul J. arata in declaratiile sale ca din suma de 50.000 euro a restituit lui G. circa 25.000 euro pe care ii primise anterior de la H. - fila 179 vol.1 DNA. Aceste declaratii sunt confirmate partial si prin convorbirea telefonica din data de 1.02.2011 interceptata de organele judiciare - filele 244-254 vol.1 DNA din care rezulta ca reprezentanta paratei cunostea ca reclamanta a scos o suma de bani ce urma sa i se remita la biroul notarial la care s-a incheiat contractul de cesiune de parti sociale.
 Chitantele indicate de parata in volumul III DNA – filele 21 si 22 nu au nicio relevanta in cauza, fiind datate din 16.12.2010 si 24.01.2011 pentru operatiuni reprezentand plata TVA, majorari si sume incasate la bugetul de stat, deci pentru operatiuni ce nu au legatura cu contractul de cesiune de creanta din 1.02.2011.
De asemenea, cum contractul de cesiune de parti sociale a fost incheiat la 1.02.2011, nu au relevanta nici imprumuturile acordate de reclamanta A. catre sotii J.si I.  ca persoane fizice,  la 31.01.2011 in suma de 35.000 euro si la 25.02.2011 in suma de 25.000 euro - filele 172-191 vol.1 dosar ICCJ si pentru care pentru o parte s-a emis somatia de plata prin sentinta civila nr. 8523/20.05.2013 pronuntata de Judecatoria Brasov in dosarul nr. xxxx/197/2013.
Buna-credinta a apelantei parate prin reprezentanta I. este infirmata de propriile declaratii interceptate de organele judiciar in ziua incheierii contractului, din care rezulta ca aceasta nu dorea sa se mentioneze un pret in contract pentru a nu achita impozitele si taxele aferente, ca suma de 50.000 euro nu acopera pretul real al tranzactiei care viza patrimoniul societatii in care se afla  vila O. estimata la 200.000 euro si subevaluata tocmai la solicitarea cedentei si ca prin incheierea actului de cesiune de parti sociale se reglementeaza niste raporturi juridice tripartite intre familiile H., A-G. si I-J. Chiar si sotul reprezentantei paratei, numitul J. a recunoscut ca prietenul sau H. i s-a plans ca sotul reclamantei A. i-a cerut un comision sub forma de mita in valoare de 23% din valoarea lucrarii incredintate si ca „astia nu se mai satura” – fila 179 -180 vol.1 DNA, prin urmare, buna-credinta a paratei este exclusa. 
O alta imprejurare care atesta reaua-credinta a reprezentantei paratei rezulta si din faptul ca nu a intocmit actele contabile aferente cesiunii de parti sociale, respectiv nu a inregistrat in contabilitatea societatii operatiunea pentru care a incasat 26.500 euro in contul 465 privind decontarile cu asociatii, in contul 5121 privind conturile curente la banci, in contul 263 privind interesele de participatie si nici nu a depus declaratiile 100 si 101 la organele fiscale, ceea ce denota faptul ca intentia sa nu era onesta. Desi a aratat instantei de apel ca detine acte contabile si fiscale referitoare perfectarea contractului de cesiune de parti sociale, sens in care s-au acordat 5 termene de judecata, parata nu a reusit sa identifice nici in dosarul penal si nici in contabilitatea sa actele respective.
In privinta sumei predate in baza contractului de cesiune de parti sociale, se constata ca instanta penala nu a stabilit cuantumul cert al acesteia, aratand doar ca diferenta dintre suma reala de 200.000 euro si cea tranzactionata de 50.000 euro reprezinta folosul necuvenit sub forma mitei. Din declaratia numitului G., beneficiarul mitei si sotul reclamantei, rezulta ca intreaga suma de 50.000 euro ar fi fost predata paratei, insa aceasta imprejurare nu este confirmata nici prin actul notarial care a si fost anulat pentru cauza ilicita si nici prin declaratiile reprezentantei paratei sau ale sotului acesteia care recunosc doar incasarea sumei de 26.500 euro. Cum nici inregistrarile contabile ale societatii parate nu atesta intreaga suma de 50.000 euro, rezulta ca nu s-a dovedit incasarea restului de pana la 50.000 euro in patrimoniul societatii parate, astfel ca suma la care poate fi obligata parata la restituire este doar cea recunoscuta de reprezentanta acesteia, numita I., respectiv 26.500 euro. Simpla retragere a sumei de bani din contul personal al reclamantei nu poate constitui o dovada a incasarii sumei in contul societatii parate, aspect corect invocat de catre apelanta parata. Declaratia data de doamna notar C., cea care a incheiat actul, nu releva predarea efectiva a intregii sume de 50.000 euro catre parata, ci doar face referire la variantele abordate de parti pentru perfectarea actului juridic.
Sustinerile referitoare la exceptia de la principiul repunerii in situatia anterioara in cazul unui act ilicit si nul absolut nu pot fi retinute fata de argumentele expuse mai sus cat si fata de reaua credinta a ambelor parti la perfectarea actului, astfel ca principiul nemo audiatur propiram turpitudinem allegans nu poate fi sustinut cu succes nici de catre parata apelanta. Prin restabilirea situatiei anterioare perfectarii actului nu se mentine in favoarea intimatei folosul necuvenit si nici nu se anihileaza partial efectele juridice ale hotararii penale intrucat limitele infractiunii au vizat diferenta dintre suma reala de 200.000  euro si cea convenita de parti la 50.000 euro si nu suma predata si recunoscuta de parata, astfel cum corect a aratat si apelanta reclamanta. In acest sens corect a retinut prima instanta dispozitiile art. 14 alin. 3 lit. a din vechiul Cod de procedura penala care au in vedere restabilirea totala a situatiei anterioare incheierii actului nul si nu gratificarea unei parti contractante care s-a dovedit ca era si ea de rea-credinta.
Fata de aceste considerente, urmeaza a constata ca in mod corect s-au aplicat si prevederile art. 994 Cod civil in legatura cu modul de acordare a dobanzilor legale de la data platii.
Raportat la aceste considerente, in temeiul art. 480 si art. 472 alin. 2 Cod procedura civila urmeaza a respinge apelul declarat impotriva incheierii din 25.02.2015, a admite in parte ambele apeluri impotriva sentintei cu consecinta admiterii in parte a actiunii formulate de reclamanta A. in contradictoriu cu parata S.C. B. S.R.L. P. in sensul diminuarii obligatiei de plata stabilite in sarcina paratei de la suma de 50.000 euro la 26.500 euro cu dobanda aferenta.
In privinta cheltuielilor de judecata, instanta urmeaza a face aplicarea art. 453 alin. 2 Cod procedura civila fata de admiterea in parte a actiunii si de posibilitatea de compensare a cheltuielilor de judecata constand in onorariu avocatial la fond si in apel in limita sumei de 10.750 lei (onorariu platit de reclamanta - 10.750 lei; onorariul platit de parata - 12.400 lei) si a taxei de timbru in apel in limita sumei de 1404 lei (taxa achitata in apel de parata 2455 lei, taxa achitata de reclamanta 1404 lei), urmand ca parata sa fie obligata sa plateasca reclamantei suma de 3.108 lei reprezentand taxa de timbru aferenta pretentiilor admise achitata la fond. Se vor respinge celelalte pretentii reprezentand restul de pana la 50.000 euro si cheltuielile de judecata aferente si se vor mentine dispozitiile privind restituirea partiala a sumei cu dobanda aferenta incepand cu data platii si pana la achitarea efectiva.